Exclusiv
„Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti/Despre Doamna Dănescu Izabela, supranumită eminența cenușie și regina hoților din Penitenciarul Ploiești
Ca să ne facem o părere obiectivă vom da câteva precizări:
,,Doamna” a facut parte din fostul serviciu de protectie SIPA la Penitenciarul Târgșor și este nepoata domnului colonel Păltânea , fost șef al SRI Prahova. Coincidenta sau nu, Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI este baiatul fostului sef de la Financiar din SRI Prahova, colegul si „mana dreapta” a colonelului Paltanea Corneliu.
C.c.t.d…Q.e.d….
Poate acum intelegeti, alaturi de noi, de ce s-a incercat musamalizarea furturile, falsurile si a tuturor acestor infractiuni savarsite intr-un sistem de siguranta nationala (Penitenciarul Ploiesti), atat de catre parchete, cat si de conducerile ANP si MJ!
După ce a avut câteva aventuri zgomotoase pe la Penitenciarul Târgșor a fost ,, promovată,, la Penitenciarul Ploiești.
Aici după o perioadă îl atrage în mrejele sale pe domnul Dănescu Dan, căsătorit la acea dată, tată a doi copii, ofițer superior în paza penitenciarului, cu care ulterior se căsătoreste.
O altă legătură interesantă este faptul că familia Dănescu și familia Brânzan , au împărtit același apartament în perioada când apartamentul familiei Brânzan a ars de la o priză defectă.
Motoul Reginei: ,, Nu pot să mă stăpânesc, dacă într-o zi nu fac rău, nu mă simt bine”
Promovată pe funcția de șef Serviciu Logistic ,,doamna” descoperă cu ajutorul subordonaților cum se poate sustrage banul public.
Cu ajutorul soțului a efectuat înscenări persoanelor incomode care puteau să se opună planurilor acesteia, obligându-i sub diverse forme să plece din unitate.
Este cunoscut cazul domnului Tudor Adrian, subofițer în cadrul blocului alimentar pentru persoanele private de libertate, căruia i s-a înscenat lipsa unei cantități de brânză.
Motivul înscenării a fost acordarea sporului de 50% domnului Gigel,,Bucătarul”, omul de încredere al reginei la Blocul alimentar al persoanelor private de libertate, structură care culmea se afla în subordinea directă a domnului soț, Dănescu Dan.
Scenariul este deja cunoscut și arată modul în care aceasta își premedita faptele. Cazul a fost prezentat Instanței de Judecată întrucât agentul nu a putut suporta umilința și nedreptatea, pentru că amica reginei de concedii și petreceri, doamna Anghelache Ramona, care ,, ea face legile în secretariatul penitenciarului”, ilegal nu a înregistrat contestația depusă în termen împotriva măsurii administrative și a ascuns-o până la depășirea termenului.
Pentru a-și asigura siguranța pe posturile vacante ,,Regina” participa în comisiile de concurs, unde erau selectați oameni care să facă parte din această caracatita.
,,Omerta”, ,,Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în acest sistem corupt.
Sistemul a fost devoalat de aroganța fără măsură a ,,Reginei”, care considera penitenciarul propietatea ei personală și care s-a împiedicat de cea mai simplă și cunoscută regulă din lumea hoților, respectiv,, Să nu furi niciodată de la un polițist”.
Cum a premeditat ,, Regina” furtul și cum Dumnezeu a făcut ca acest sistem mafiot să cadă.
Soarta a făcut ca la Penitenciarul Ploiesti să se transfere o persoană care nu făcea parte din sistemul ,,Reginei”, o persoană integră, recunoscută ca atare și care prin faptul că urma prevederile legale a devenit incomodă, pentru faptul că a început să depisteze neregulile de tip mafiot, reușind să stopeze furtul de la magazia de alimente pentru persoanele private de libertate.
Situația era gravă și disperată, pentru faptul că ,,Regina” nu mai putea să facă ce vrea iar băieții din sistem – ,,Beneficiarii” – care serveau gratis muschiuleți și alte produse, nu mai aveau ce mânca.
Pe surse se pare că o parte din muschiuleți ajungeau pe sectiile de deținere unde se transformau în bani, iar banii circulă…
Ca să realizați cât de mare a fost impactul, gîndiți-vă că ,,doamna” Cristea Nicoleta, după 20 de ani de activitate ca responsabil AFV (alimente deținuți) a cerut transferul pe funcția de responsabil AUTO, funcție de pe care după 2 ani s-a pensionat cu merite deosebite, cu pensia umflată cu sporul de 50% și diplomă de angajat merituos.
Prin urmare sistemul a folosit una din cele două strategii pentru a scăpa de persoana incomodă, respectiv a promovat-o gestionar la popota unității.
A doua strategie este înscenarea, șantajul și eliminarea din sistem.
Persoana nou promovată, care ar fi trebuit ,,să-și rupă gâtul”, dar dovedește neașteptat talent organizatoric și culinar și câștigă simpatia și admirația colegilor, care încep să folosească serviciile Popotei, inclusiv directorul Brânzan și chiar soțul ,,Reginei”.
Întrucât ,,Regina” achiziționase multe bunuri pentru popotă și care nu au mai ajuns faptic în uzul acesteia, pentru a-si asigura o cale de a scăpa de persoana incomodă, nu îi intocmește fișa postului, fapt pentru care acesta nu a fost plătită pe noua funcție.
Și ca bolovanul din poveste care o ia la vale, povestea mafiei de la Penitenciarul Ploiesti o ia ușor la vale.
Cum s-a descoperit de fapt ,,Caracatița”!
Persoana numită ,,Gestionar la Popotă” constată că nu are ustensile suficiente pentru servirea mesei personalului înscris și ca să vă faceți o idee de la circa 12 persoane care se înscriau la masă s-a ajuns la circa 60 de persoane, un mic botez. Ca o virgulă, unii veneau din concediu de odihnă să-și cumpere mâncare pentru acasă.

Prin urmare persoana face rapoarte motivate pentru ustensile de bucătărie, dar surpriză – ,,Regina ”- le refuza sistematic pentru că de fapt conform datelor din contabilitatea penitenciarului popota figura super dotată.
Datorită situației reale lucrătoarea pentru a face față noii situații, solicită ajutorul familiei pentru a o sprijini în desfășurarea activității.
Familia, respectiv soțul (ATENTIE, comisar sef de politie in cadrul IPJ Prahova, dupa datele de ultima ora intrate in posesia noastra), este de acord ca pentru binele soției să o sprijine, fapt pentru care se cumpară mașină de spălat vase, plite, cuptoare, chiuvete inox și multe alte ustensile, inclusiv un gril electric care urmau să fie donate Penitenciarului. De ce donate? Pentru că prin donație îți poti proteja interesul și donația poate fi retrasă.
Ce face ,,Regina” ? În aroganța ei viciază dorința donatorului și dă dispoziție doamnei Deacu Mihaela să întocmească un contract ilegal de sponsorizare, pe care semnat ilegal de,, Zeus din Olimp” Matei Valentin, cu complicitatea consilerului juridic Negoiță Elena. Ilegalitatea este evidentă, Direcția Juridică a ANP pronunțându-se fără nici o ezitare.
La sfârsit de an Gestionarul (care avea studii economice), constată cu ocazia inventarierii anuale neregulile din gestiune și solicită directorului Brânzan Celestin să ia măsuri de remediere a situației.
Domnul director care avea o relație specială cu ,,Regina”, o roagă să reglementeze situația, iar aceasta promite că se va ocupa.
,,Regina” pregătește înscenarea în vederea înlocuirii lucrătorului incomod prin trimiterea forțată în concediu de odihnă, cu scopul de a – i face loc credincioasei Cristea Nicoleta .
,,Regina” pentru a acoperi furturile instituie o procedură ilegală de predare a gestiunii popotă, constând în fapt în predarea acesteia fără a fi efectuată inventarierea.
Deși nu avea atribuții legale privind popota, aceasta fiind în coordonarea exclusivă a directorului și fără a exista o delegare de sarcini a acestuia ,,Regina” dispune trimiterea Gestionarului Popotei în concediu (era atributul directorului) și o trimite ilegal pe Cristea Nicoleta să facă recunoașterea, pregătind preluarea gestiunii și șicanele.
Primul lucru pe care îl face ,,Regina” este că nu precizează de la început cine va prelua gestiunea.
Al doilea lucru este că o pune pe Cristea Nicoleta, ilegal, fără dispoziție scrisă, să verifice în 30 de minute, aleatoriu anumite alimentele din beci, să ia unica cheie de la acestă încăpere și să ridice cardul de cumpărături..
În dimineața zilei de 23.03.2020 în loc să facă inventar conform prevederilor legale, pentru a-și arăta puterea de Regină ordonă ilegal lui Buzea Cornel să spargă popota unității și să fure documentele personale justificative ale persoanei prejudiciate între care se afla și o sumă de bani.
Scopul ,,Reginei ” era de a fura documentele facturile pentru produsele aduse de gestionar și a acoperi furturile vechi.
Documentele furate au fost găsite în beciul la care a avut doamna Cristea Nicoleta cheia de acces .
După sesizarea spargerii la poliție, pregătește operațiunea de acoperire cu documente false și instruiește persoanele loiale.
Ne referim inclusiv la Procesul-Verbal stințifico-fantastic întocmit de specialistul în domeniu Polifrone Ciprian (fost șofer), în colaborare cu grupul infracțional Cristea Nicoleta mâna dreaptă a Reginei, Anghelache Ramona prietena de suflet a Reginei, Buzea Cornel promovat de Regină din agent pază în responsabil Cazarmare, Deacu Mihaela doamna nașă de cununie a surorii lui Zeus din Olimp, Matei Valentin și cu sprijinul nemijlocit al domnilor Matei Valentin și Brânzan Celestin și al relațiilor acestora…
Ca urmare a meritelor scriitoricești deosebite în domeniul ștințifico – fantastic domnul Polifrone Ciprian este promovat 6 luni la ANP, ca să-i învețe și pe alții și să obțină o pensie,, binemeritată”.
Este inadmisibil ca la ANP unde cerințele profesionale sunt superioare și renumerate conform atribuțiilor, să fie promovate cadre care au comis infracțiuni și sunt cercetate pentru acestea precum și ascunderea faptelor penale și nesesizarea organelor judiciare .
Culmea culmilor, pentru a menține controlul informațiilor care au ajuns la poliție, minunata ,,Regină” a fost desemnată circa 2 ani ca persoană de contact, să comunice informații poliției, pînă la ieșirea la pensie,, cu merite deosebite”.
Gravitatea faptelor este imensă, întrucât acestea au avut loc în perioada ,,Stării De Urgență”și urmare a închiderii popotei pe o perioadă de circa 2 ani de către grupul infracțional, a fost pusă în pericol siguranța alimentară a cadrelor Penitenciarului, care efectuau treimea la sediu.
Precizăm că ANP condus la vremea respectivă de onor Ungureanu Tiberiu, tăticul domnului Brânzan Celestin și al doamnei Anghelache Ramona, pe care i-a crescut la Penitenciarul Mărgineni, s-a îmbolnăvit subit de ,,cataractă intelectuală”, acoperind ilegalitățile comise.

Cum este posibil ca tu ANP să nu sesizezi încălcarea tuturor prevederilor legale care stau la baza funcționării sistemului penitenciar și să nu observi că inventarierea lui Polifrone, nu respectă forma și fondul, respectiv a făcut inventar într-o locație și a adus liste de inventar din altă locație. E ca și cum faci inventarierea fizic la magazinul de haine din Omnia și aduci liste de inventar cu alimente de la Halele Centrale.
Este incredibilă incompetența, culmea platită cu multi bani publici.

Prin adresa nr H/101136/782/P/2020/29.01.2021, Corpul de Control al Ministrului Justitiei. sub semnatura, recunoaste ca a fost sesizata comisia de disciplina din cadrul MJ impotriva a 3 politisti de penitenciare cu functii de executie/cu functii de conducere din cadrul Penitenciarului Ploiesti pentru abateri disciplinare care in opinia noastra si a judectorului de camera preliminara sunt infractiuni. Printre cei vizati de comisia de disciplina era si simpaticul nostru imputernicit la comanda unitatii, Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI.
Numai ca comisia de disciplina nu s-a mai intrunit si in mod miraculoas toti au fost premiati si promovati, Valentin Matei devenind chiar seful Penitenciarului Ploiesti.
In fapt, sub protectia sefului ANP si al consilierului MJ (Ungureanu Tiberiu) se incearca o NOUA musamalizare ordinara in prezent!

Prin Nota de Constatare nr 6104/6870/7459/05.06.2020, D.I.P (Directia Inspectie Penitenciara), sub semnaturile comisarilor Marian Popescu, Roxana Ionita si aprobat de actualul consilier al Ministrului Justitiei, Ungureanu Tiberiu (care la aceea data era seful Directiei) se constata o serie de ilegalitati cu conotatii penale si in loc sa se sesizeze organele de cercetare penala pentru furturile si falsurile depistate propun o serie de masuri, printre care sesizarea comisiei de disciplina din cadrul MJ impotriva lui Constantin Brazan (directorul Unitatii la aceea data), Valentin Matei, director adjunct la aceea data.

Drept justă pedeapsă pentru merite deosebite , domnul director Brânzan Celestin a fost recompensat de domnul director general ANP Ungureanu Tiberiu cu spor de 50%, pe termen de 6 luni, anul 2020 deși în nota nr.6104 din 05.06.2020, domnul Ungureanu Tiberiu (actualmente consilier al Ministrului Justitiei) aprobă sesizarea comisiei de disciplină din cadrul ANP pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev.de .art.140 lit.b,l,p,coroborate cu prevedetrile art.119,lit.a din Legea nr.145 din 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, pentru deficiențele identificate în prezenta notă de constatare în sarcina acestuia. Ulterior, Branzan Celestin s-a pensionat, cu pensia „umflata”, pe bani publici, inlocuitor la comanda fiind promovat, tot pentru „merite deosebite”, comisarul sef Valentin Matei care fusese propus spre cercetare la comisia de disciplina.

Furturile din cadrul Penitenciarului Ploiesti si falsurile fac obiectul mai multor dosare penale si chiar daca s-a incercat musamalizarea, un judecator de camera preliminara a constatat cele de mai sus si a dispus continuarea si completarea cercetarilor.
Reamintim ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.
Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului. (Cristina T.).
Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK este bine?
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu Răzvan zis „Salam” sare din fața aparatelor de păcănele direct în funcția de adjunct la Siguranța Circulației. Ore suplimentare cu sutele, neverificate, dar bine plătite. Restul? Afară, că „așa zice organigrama”.
Sindicatul lui Suditu: „Noi cu cine votăm?” – Cu Nae!
În timp ce angajații simpli se întreabă dacă mai au loc de muncă mâine, sindicatul lui Suditu își face treaba… dar nu pentru ei, ci pentru „șefii cu pedigree”.
Există un document trimis către Consiliul de Administrație, semnat fix de sindicatul lui Suditu, prin care acesta:
- este de acord cu Organigrama lui Nae (așa-numita „Organigrama cu chiloți”),
- se luptă și obține salvarea coordonatorilor, în special a lui Dinu Răzvan zis „Salam”.
Adică, în traducere liberă:
„Jos cu prostimea, sus coordonatorii! Trăiască organigrama, trăiască Nae, trăiască sinecurile!”
Sindicatul care, teoretic, trebuia să fie ultimul bastion de apărare al oamenilor simpli, se transformă în anexă la pixul lui Nae Comisionaru’ și al găștii de la vârf, aceeași care a orchestrat și restul „capodoperelor administrative” de la TCE Ploiești.
Dinu Răzvan „Salam” – de la păcănele la „Siguranța Circulației”
Piesa de rezistență în documentul lui Suditu: salvarea lui Dinu Răzvan, cunoscut în curte drept „Salam”.
Acest Salam nu e de la mezelărie, e de la „păcănele”:
- promovat de Nae până în funcția de adjunct Serviciu Siguranța Circulației – Control Legitimații de Călătorie,
- cu reputație „strălucitoare”: toată lumea știa că își face programul nu în teren, nu în birou, ci la aparatele de jocuri de noroc.
Și, ca în orice telenovelă administrativă de provincie:
- același Dinu Răzvan apare și în raportul CFG cu sute de ore suplimentare,
- ore neverificate și nejustificate, dar probabil foarte bine decontate.
Omu’ avea timp de toate:
- și la păcănele,
- și adjunct la Siguranța Circulației,
- și erou al orelor suplimentare fantomă.
Ce să mai, un „multitasking” de manual, model TCE Ploiești.
Raportul CFG și „sfinții” orelor suplimentare
Raportul CFG (același care deranjează pe toată lumea din „castă”) nu prezintă doar cifre, ci radiografia unui sistem bolnav:
- sute de ore suplimentare trecute pe numele lui Salam,
- lipsă totală de verificări reale,
- justificări de fațadă, exact cât să încapă în pixul cuiva.
Când vine vorba de oameni care chiar își fac treaba, TCE descoperă brusc litera legii, organigrame, „necesitate de reducere”, disciplină, tot tacâmul.
Când vine vorba de băieții „de casă” cu păcănele, se descoperă mereu înțelegere, portițe, suplimentare, promovări.
Unde e documentul?
Pentru cei interesați de dovezi, nu doar de povești:
- adresa respectivă, prin care sindicatul lui Suditu e de acord cu organigrama lui Nae și se bate pentru salvarea coordonatorilor (în special Salam),
poate fi găsită in institutie; - exact de acolo a fost „pescuită” și de ziarul de investigații Incisiv de Prahova.
Nu vorbim de bârfe de autobază. Vorbim de hârtii oficiale, parafate, trimise la CA, asumate de un sindicat care își vinde steagul exact celor împotriva cărora ar trebui să lupte.
Modelul TCE: protejații se salvează, muncitorii plătesc
Pe scurt, rețeta deja clasică la TCE Ploiești:
- Personaje ridicate în funcții de Nae – protejate cu sfințenie, salvate prin documente manevrate de sindicatul lui Suditu;
- Cei care și-au îndeplinit sarcinile de serviciu – lăsați fără loc de muncă, vânați prin organigrame „optimizate”, făcuți „excedentari” peste noapte.
Pe de o parte:
- Nae Comisionaru’ – artizanul „Organigramei cu chiloți”,
- protejații săi – Salam și ceilalți coordonatori salvați prin documente sindicale,
- conducerea (Dobrescu, Slăniceanu) și sindicatul – într-un dans comun, perfect sincronizat: „un pas înainte pentru șefi, doi pași înapoi pentru muncitori”.
Pe de altă parte:
- cei care au îndrăznit să-și facă datoria,
- cei care au deranjat cu întrebări,
- cei care nu au stat la „combinatii” cu ore suplimentare fictive și rapoarte cosmetizate – toți sunt buni de sacrificat.
De la accidentul falsificat la „feuda” Hipodrom și până la Salam
Totul se leagă într-un tablou grotesc:
- Raportul nr. 1729/05.11.2025 și accidentul falsificat al lui Popescu Narcis, cu implicarea lui Oancea;
- rolul dubios al conducerii (Dobrescu, Slăniceanu), care nu vede, nu aude, dar semnează;
- „feuda” de la Hipodrom, unde interesele personale cântă mai tare decât interesul public;
- sindicate transformate în anexe ale directorilor;
- Nae Comisionaru’, care își propulsează oamenii-cheie și-i salvează prin tot felul de combinații la nivel de CA;
- iar acum, documentul semnat de Suditu, prin care se consfințește oficial salvarea lui Salam și a coordonatorilor, în timp ce alții își pierd pâinea.
Nu mai vorbim de derapaje izolate, ci de un sistem în care:
- accidentul falsificat,
- organigrama croită pe blat,
- orele suplimentare fantomă,
- feudă, protejați, sindicatul „de acord cu șefu’”
sunt părți ale aceleiași povești.
Concluzie: Organigrama cu chiloți, dar fără rușine
Când tragi linie:
- „Organigrama cu chiloți” nu mai e o simplă glumă internă, este harta rușinoasă a clientelei și pilelor din TCE Ploiești;
- sindicatul lui Suditu nu doar că nu apără salariații, ci devine avocatul protejaților lui Nae;
- Dinu Răzvan „Salam” devine simbolul sistemului:
- promovat la Siguranța Circulației deși era cunoscut mai bine la păcănele decât în teren,
- umflat cu sute de ore suplimentare neverificate,
- salvat prin documente trimise la CA, în timp ce alții sunt trimiși la plimbare.
Iar dacă cineva mai are dubii, să caute adresa, exact cum a făcut și presa de investigație.
Hârtiile vorbesc mai tare decât discursurile lacrimogene de sindicat și comunicatele parfumate de conducere.
Până atunci, la TCE Ploiești se aplică o singură regulă:
Cine e cu Nae, trăiește. Cine e cu munca, pleacă. (Cerasela N.).
Exclusiv
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim de ordine publică, vorbim de stand-up comedy instituțional.
La IPJ Prahova nu mai vorbim demult despre „instituție a statului”, ci despre o adevărată Grădiniță de Cadre: multă uniformă, puțină responsabilitate, și o debandadă totală ridicată la rang de stil de lucru. Legea e bună doar ca să fie fluturată în fața cetățeanului, nu și respectată în ograda proprie.
Ieri, în jurul orei 09.00, prin centrul Municipiului Ploiești, se derula o scenă de antologie:
o autoutilitară a IPJ Prahova „dansând” pe șosea cu stopul dreapta spate ars, exact ca și conduita celor care o manevrau. O imagine perfectă: becul mort din stop ca simbol al moralității stinse din instituție.
Când poliția face „paradă” cu mașina în ilegalitate
Să ne imaginăm un pic scenariul:
- Un simplu cetățean este oprit în trafic cu un bec ars la stop.
Rezultatul? Morală, amendă, puncte, „regulile sunt reguli, dom’le, siguranța rutieră nu e joacă!”. - Autoutilitara IPJ Prahova merge liniștită, prin centru, cu defecțiuni vizibile.
Rezultatul? Nici proces-verbal, nici rușine, nici măcar o urmă de jenă.
Ba mai și defilează, ca și cum ar fi la paradă: „Uitați-vă la noi, legea suntem noi, becul ars e doar un detaliu artistic”.
Asta nu mai e dublu standard, e regulament de circulație paralel, valabil doar pentru uniformă. Când cetățeanul greșește, legea e sabie. Când greșește IPJ Prahova, legea devine ventilator de birou: face zgomot, dar nu taie pe nimeni.
Grădinița de Cadre: unde legea e opțională
La IPJ Prahova pare că avem o școală specială, un fel de „Grădiniță de Cadre” unde se predă:
- „Cum să invoci legea doar când îți convine”
- „Cum să faci pe șeful în trafic cu cetățeanul, dar să circuli cu mașina-n pioneze”
- „Cum să transformi orice abuz într-un simplu «incident fără consecințe»”
Respectul față de lege? Ars, ca becul din stop.
Respectul față de cetățean? Dispărut, ca semnalul de avarie de pe autoutilitară.
În loc să fie primii care dau exemplu de conduită, sunt primii care demonstrează că la IPJ Prahova legea e decor, nu obligație. Când îți permiți să te plimbi prin centru cu mașina poliției cu defecțiuni vizibile, mesajul pentru oameni e simplu:
„Noi putem. Tu nu.”
Ce pățeai tu, ce nu pățesc ei
Întrebarea-cheie, pe care o înțelege orice român care a trecut măcar o dată prin filtrul poliției rutiere:
Ce pățea un simplu cetățean prins cu astfel de defect la mașină?
- Amendă.
- Morală.
- „Cum vă permiteți să ieșiți așa pe drumurile publice, puneți în pericol siguranța rutieră!”
Ce pățește IPJ Prahova când defilează cu autoutilitara în aceeași stare?
- Nimic.
- Tăcere.
- Eventual o glumă internă: „Lasă, bă, că merge și așa, nu ne oprește nimeni pe noi”.
Diferența e simplă:
Tu ești doar contribuabilul care plătește taxe, ei sunt cei care îți dau amenda cu legea în mână și stopul propriu ars.

Concluzie: legea nu e bec opțional
Când instituția care ar trebui să fie model de respectare a legii se plimbă senină cu autoutilitara defectă prin centrul orașului, nu vorbim doar de nepăsare, ci de sfidare directă a cetățeanului.
Legea nu e un bec pe care îl aprindem la control și îl stingem când e vorba de noi.
Atâta timp cât IPJ Prahova își permite să joace acest dublu rol – profesor sever pentru cetățeni, dar clovn auto pentru propriii agenți – orice discurs despre „siguranță” și „respectarea legii” devine doar un pamflet prost scris.
Noi doar îl rescriem mai bine. (Sava N.).
Exclusiv
Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă
Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională
O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București spre Curtea Constituțională, cu destinația: „Ministerul care reglementează prin hârtii fantomă”. Potrivit Sindicatului Diamantul, miza este explozivă: cine are, de fapt, voie să taie și să spânzure drepturi salariale – ministrul, Parlamentul sau o structură anonimă, botezată „financiară centrală”, care dă ordine prin „puncte de vedere” pe care nu le-a votat nimeni și nu le-a văzut aproape nimeni?
În centrul scandalului se află art. 86 alin. (7) din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017, acolo unde o singură sintagmă, „reglementării”, a fost transformată, cu multă imaginație birocratică, în armă de restrâns drepturi salariale de către Direcția Generală Financiară (DGF) a ministerului.
„Reglementare” pe sub masă: când Direcția Financiară se crede Parlament și Guvern la pachet
Excepția ridicată la Tribunalul București vizează exact această „magie semantică”: art. 86 alin. (7) este atacat în măsura în care permite interpretarea că structura financiară centrală a ministerului – DGF – poate „reglementa” drepturi salariale prin:
- puncte de vedere,
- interpretări „obligatorii”,
- hârtii interne care nu văd niciodată lumina Monitorului Oficial.
Adică, în loc ca drepturile salariale să fie stabilite prin legi, ordonanțe, ordine de ministru publicate și asumate, ele sunt, de fapt, redesenate în birouri de finanțiști cu pixul în mână și parafa pe colțul paginii. Să legiferezi prin „punct de vedere” e noul sport național: zero transparență, zero dezbatere, impact maxim.
Sindicatul Diamantul arată că o asemenea practică lovește direct în:
- art. 1 alin. (4) din Constituție – separația puterilor în stat,
- art. 1 alin. (5) – legalitate și securitatea raporturilor juridice,
la pachet cu o colecție de drepturi călcate în picioare: - art. 16 (egalitate în drepturi),
- art. 21 (acces la justiție),
- art. 24 (dreptul la apărare),
- art. 31 (dreptul la informație),
- art. 41 (dreptul la muncă și protecție socială),
- art. 78 (intrarea în vigoare a actelor normative, adică nu prin „adresa nr. X depusă la registratură”).
Viciul 1: Ministrul există doar pe hârtie, „structura” taie și spânzură
Primul viciu invocat: o competență personală a ministrului este pasată, ca o minge fierbinte, către o „structură” care nici măcar nu e subiect de drept.
Conform art. 20 din Legea 500/2002, ordonatorul principal de credite este ministrul, în persoană, cu nume, prenume, semnătură și răspundere. El trebuie să-și asume deciziile, să emită ordine, să semneze.
În practică, însă, arată Sindicatul Diamantul, scenariul arată așa:
- ministrul stă în vitrină,
- Direcția Generală Financiară decide prin „puncte de vedere”,
- iar angajații află că drepturile lor salariale sunt „reglementate” nu prin lege, ci prin interpretări interne, niciodată publicate oficial.
Cu alte cuvinte, responsabilitatea e a ministrului, dar pixul de execuție și de tăiere a drepturilor e la o structură anonimă. Ministrul e doar decorul, „structura” e regizorul din umbră.
Viciul 2: Preluarea puterii de regulă de către contabili-juriști de ocazie
Al doilea viciu: atribuții de reglementare juridică sunt date unei structuri populate cu personal economic, în timp ce ministerul are, culmea ironiei, o direcție juridică plină de consilieri specializați, autorizați chiar prin Legea 514/2003.
Pe românește:
- juriștii există, sunt plătiți, au statut și atribuții,
- dar finanțiștii sunt cei care „reglementează” prin adrese, interpretând legea după cum dă bine la buget.
E ca și cum, într-un spital, protocolul medical ar fi stabilit nu de medici, ci de contabila șefă, prin „notă internă obligatorie”. Îți taie tratamentul din pix și îți explică apoi, cu aer grav, că „așa a reieșit din analiză”.
Viciul 3: Drept românesc cu fantome – „gestiune” fără gestionar, „reglementare” fără persoană
Al treilea viciu atinge direct arhitectura dreptului românesc: în România, reglementarea aparține întotdeauna unei persoane concrete, nu unei „structuri” fluide.
Chiar aceeași Anexă VI, la art. 90, cere ordin al ordonatorului de credite. Adică un act semnat de cineva asumat, nu un document rătăcit printr-un sertar al DGF.
În plus, Legea 22/1969, privind gestiunea bunurilor materiale, spune clar: nu există „gestiune” fără gestionar-persoană. Analog, nu ar trebui să existe „gestiune” de drepturi salariale fără o persoană care își asumă semnătura, nu o „structură” abstractă care se evaporă când apar problemele.
Dar în realitate, reiese din motivare, avem:
- „gestiune” a drepturilor salariale fără gestionar asumat,
- „reglementare” fără act normativ,
- puncte de vedere care se comportă ca niște ordine de ministru, dar nu poartă nicio răspundere de ministru.
„Punctul de vedere” care decide salarii: DGF face jocurile, instanța trebuie să taie nodul
Legătura cu dosarul concret este dureros de clară. În cauză, pârâții își justifică refuzul tocmai printr-un asemenea document: punctul de vedere DGF nr. 462624/2026.
Acest „punct de vedere” nu e doar o opinie inocentă; el este tratat ca lege internă:
- pe baza lui se resping drepturi,
- pe baza lui se refuză aplicarea unor majorări,
- pe baza lui se ciuntește ceea ce Legea 153/2017 părea să promită.
Instanța, în baza art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, trebuie să verifice legalitatea acestui punct de vedere. Iar aici intervine excepția: dacă textul de lege care permite DGF să „reglementeze” cade ca neconstituțional, tot ce decurge din el – inclusiv punctul de vedere 462624/2026 – devine emis fără competență. Adică simplă hârtie administrativă, fără putere de a tăia drepturi.
Pe scurt: dacă se rupe piciorul legal al DGF, se prăbușește tot scaunul de „interpretări obligatorii”.
Curtea Constituțională, invitată să stingă „incendiul” făcut cu pixul
Prin excepția trimisă de la Tribunalul București, Curtea Constituțională este pusă în fața unei întrebări esențiale pentru toată administrația publică:
Poate o structură tehnică, internă, cu personal economic, să condiționeze, să restrângă sau să rescrie drepturi salariale prin „puncte de vedere” nepublicate în Monitorul Oficial?
Dacă răspunsul este „da”, atunci:
- Constituția devine opțională,
- separația puterilor e decorativă,
- drepturile salariale ale angajaților depind de interpretările contabile ale unei direcții financiare.
Dacă răspunsul este „nu”, atunci ministerele vor trebui să facă ceea ce ar fi trebuit oricum să facă de la început:
- să reglementeze prin acte normative asumate,
- semnate de persoane competente,
- publicate transparent, nu ascunse în sertarele unei direcții.
Salariații între lege și „adrese”: statul cu două fețe
Potrivit Sindicatului Diamantul, această excepție nu e doar o „chichiță procedurală”, ci un test:
- dacă statul își respectă propriile reguli,
- sau dacă, în continuare, lasă „structurile” să decidă din umbră cât face munca oamenilor.
Pe un palier, legea promite, Constituția garantează, principiile sună impecabil.
Pe alt palier, totul e filtrat și amputat prin „adrese”, „interpretări” și „puncte de vedere” care nu apar în nicio colecție oficială de acte normative.
Curtea Constituțională va trebui să decidă dacă România e condusă prin legi sau prin Excel-uri bugetare cu antet de direcție financiară.
Până atunci, salariații rămân prinși între două lumi:
- lumea Curții Constituționale, plină de principii, articole și alineate,
- și lumea Ministerului, unde un „punct de vedere” anonim poate cântări, la leafă, mai mult decât toată Constituția pusă la un loc. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 20 de oreOrganigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 2 zileMAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 5 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 4 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Exclusivacum 20 de ore„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Featuredacum 4 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI



