La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou, ar trebui să țină loc și de voință personală. Sindicatul Diamantul anunță că primește semnale de la polițiști care spun că sunt siliți să semneze cereri de participare la cursuri. Adică instituția ar avea nevoie nu doar să mergi la pregătire, ci și să declari că ți-a venit singur această minunată idee.

Cursul este din partea casei. Dorința de participare trebuie adusă de acasă

După publicarea dezvăluirilor privind calificările și formarea profesională în Poliția Română (aici) , Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” semnalează o nouă problemă: membri ai organizației reclamă că sunt presați să semneze cereri de participare la unele cursuri.

Nu cereri pe care oamenii s-ar fi grăbit să le redacteze, mistuiți de setea de cunoaștere. Potrivit sindicatului, ar fi vorba despre formulare deja pregătite, pentru care inițiativa personală mai are nevoie de un singur accesoriu: semnătura beneficiarului.

Iată o performanță administrativă remarcabilă: instituția îți pregătește inclusiv dorințele. Tu trebuie doar să confirmi că sunt ale tale.

În această pedagogie a entuziasmului dirijat, conversația imaginară sună simplu:

— Vrei să mergi la curs?
— Aș dori să aflu despre ce este vorba.
— Nu asta te-am întrebat. Cererea este deja scrisă.

Sesizările prezentate nu identifică unitățile, cursurile și persoanele implicate, iar informațiile furnizate nu includ un răspuns al instituțiilor vizate. Presiunile rămân, în acest stadiu, fapte reclamate de membri și semnalate de sindicat, nu constatări independente.

Întrebarea publică este însă legitimă: dacă participarea rezultă dintr-o obligație de serviciu, de ce trebuie prezentată drept inițiativă personală? Iar dacă este voluntară, ce caută presiunea lângă formular?

Facultatea de consimțământ: admitere cu semnătura, absolvire cu „ați solicitat personal”

Diamantul le transmite membrilor că presiunile nu pot înlocui voința lor și susține că, fără semnarea cererilor respective, nu ar exista temei legal pentru trimiterea la acele cursuri.

Aceasta este poziția sindicatului pentru situațiile semnalate. Nu rezultă de aici că orice pregătire profesională poate fi refuzată prin nesemnarea unei cereri. Obligațiile concrete depind de statutul personalului, de natura programului, de normele aplicabile și de actele prin care participarea este dispusă.

Tocmai de aceea, lucrurile trebuie numite corect.

Dacă este obligație, indicați temeiul. Dacă este opțiune, respectați opțiunea. Dacă este cerere personală, lăsați persoana să o formuleze în cunoștință de cauză.

Nu transformați formularul în detergent pentru spălarea presiunii ierarhice.

Un document pe care scrie „solicit” nu ar trebui să ascundă, între rânduri, „mi s-a spus că trebuie să solicit”.

Diamantul cere școală. Nu proces-verbal cu pretenții universitare

Sindicatul precizează că încurajează formarea profesională continuă, atât în instituțiile sistemului, cât și în mediul privat. Contestă însă formalismul pe care îl atribuie unor practici din MAI: timp consumat, resurse cheltuite și, la final, o hârtie cu recunoaștere limitată.

Așadar, disputa nu este între iubitorii de carte și polițiștii care fug de bibliotecă. Este între pregătirea cu un conținut verificabil și contabilizarea participării la activități botezate generos „formare”.

O instruire internă poate fi utilă fără să ofere o calificare recunoscută național. O adeverință de participare poate certifica exact ceea ce promite: prezența. Problema începe când prezența este prezentată drept competență, iar desemnarea administrativă ține loc de pregătire demonstrată.

Procesul-verbal dovedește că s-a consemnat o activitate. Nu dovedește, singur, că participanții au și învățat.

Altfel, am putea rezolva deficitul de specialiști printr-o imprimantă performantă și două topuri de hârtie.

„Născut polițist, crescut polițist, de azi ești ce ne lipsește în comisie!”

Documentarea realizată de dr. Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Diamantul, pe baza răspunsurilor instituționale și a documentelor aflate la dosarul organizației, pune în discuție pregătirea persoanelor desemnate pentru responsabilități sensibile:

• membri ai consiliilor de disciplină;
• persoane cu atribuții privind egalitatea de șanse;
• membri ai comisiilor pentru prevenirea și combaterea hărțuirii;
• reprezentanți ai lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;
• formatori.

În universitatea imaginară a pixului, toate specializările au aceeași probă de admitere: să fii disponibil când se întocmește dispoziția.

Pentru permisul de conducere există pregătire și examen. Pentru operarea unei macarale sau a unui motostivuitor există cerințe specifice. Frizeria și bucătăria presupun, la rândul lor, competențe care nu apar prin simpla schimbare a etichetei de pe ușă.

Sigur, aceste activități nu au același regim juridic cu atribuțiile unei comisii din MAI. Dar comparația scoate la suprafață o întrebare elementară: cum verifică instituția că omul numit într-o funcție de răspundere are pregătirea necesară exercitării ei?

Actul administrativ poate conferi atribuții. Nu poate instala cunoștințe în creier, ca un program pe calculator.

Consiliul de disciplină: cariera colegului nu este material didactic

Consiliul de disciplină este prezentat în documentarea sindicală drept un organism colectiv de analiză juridică și profesională, ale cărui concluzii privind vinovăția produc efecte obligatorii pentru persoana competentă să aplice sancțiunea.

Miza poate însemna diminuări salariale, afectarea funcției sau destituire. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o comisie pentru alegerea culorii perdelelor.

Criteriile de componență invocate în documentare includ specialitatea membrilor, studiile militare sau juridice și reguli de desemnare. Întrebarea sindicală privește însă pregătirea specifică pentru responsabilitatea disciplinară: curriculum, ore de instruire, evaluare și dovada competențelor dobândite.

IPJ Neamț este citat în documentarea Diamantul cu următoarea formulare:

„Calitatea și competența membrilor derivă exclusiv din îndeplinirea criteriilor speciale și din actul administrativ de numire.”

Administrativ, cercul arată impecabil: îndeplinești criteriile, ești numit, dobândești calitatea prevăzută de lege. Profesional, întrebarea despre pregătirea efectivă rămâne în picioare.

Consiliile de disciplină nu sunt instanțe, iar membrii lor nu sunt magistrați. Nu li se poate cere, printr-o comparație gazetărească, să absolve școala judecătorilor. Li se poate cere însă instituțiilor să explice cum asigură competența celor care analizează fapte cu consecințe asupra carierei unui om.

Pentru că polițistul cercetat nu poate plăti cu salariul sau funcția diferența dintre „a fost numit” și „a fost pregătit”.

Videoconferința de o oră: facultatea în format comprimat

Potrivit documentării sindicale, IPJ Arad a descris activități de pregătire care:

„Nu se realizează în baza unui curriculum, motiv pentru care acestea nu se finalizează cu evaluări sau cu certificarea unor cunoștințe sau competențe dobândite.”

În cazul DGA, aceeași documentare indică o oră de videoconferință, completată cu studiu individual, și susține că activitatea consiliului de disciplină a urmat chiar de a doua zi.

Videoconferința poate fi un instrument serios. Studiul individual poate fi indispensabil. Dar niciunul nu dobândește puteri miraculoase doar pentru că apare într-un tabel de pregătire.

Fără obiective clare și fără verificarea rezultatelor, instituția poate demonstra că a trimis un material, că a organizat o întâlnire sau că a recomandat lectură. Mai greu poate demonstra ce a înțeles fiecare participant.

În Academia „Ne-am văzut pe ecran”, examenul final riscă să fie verificarea conexiunii la internet.

Expertul de 1.800 de lei și specialistul gratuit, livrat prin dispoziție

În domeniul egalității de șanse și al prevenirii hărțuirii, documentarea Diamantul menționează comisii constituite prin dispoziție, o „activitate punctuală de informare” la CMDTA Ploiești și dificultăți semnalate la Orăștie pentru accesarea cursului de „Expert în egalitatea de șanse”, inclusiv din motive financiare.

Costul estimat indicat pentru un asemenea curs era de 1.800 de lei.

Este suma suficientă pentru a deveni, în retorica birocratică, o expediție bugetară? Depinde de context. Dar instituția trebuie să explice cum asigură pregătirea necesară atunci când invocă dificultăți în finanțarea ei.

Documentarea face referire și la standardele ocupaționale pentru „Expert în egalitate de șanse” și „Expert legislația muncii”, acesta din urmă fiind prezentat la nivelul 6 de calificare.

Nu orice atribuție într-o comisie presupune automat deținerea acestor calificări. Dar nici simpla desemnare nu răspunde întrebării despre cunoștințele celui desemnat.

La securitate și sănătate în muncă, problema este la fel de concretă: sindicatul invocă pregătirea de minimum 40 de ore pentru reprezentanții lucrătorilor, în timp ce unele răspunsuri instituționale arată că desemnarea nu este condiționată de absolvirea prealabilă a cursului.

Cele două chestiuni trebuie separate: momentul desemnării și îndeplinirea obligației de instruire. Posibilitatea de a numi o persoană înaintea pregătirii nu explică dacă pregătirea a fost ulterior asigurată.

Materialele sindicale amintesc și programe de 80 de ore; obligațiile aferente trebuie însă raportate distinct la rolul și norma aplicabilă. Cifrele nu sunt interschimbabile, chiar dacă toate încap frumos în același dosar.

Diploma cu interdicție de părăsire a unității

Documentarea Diamantul ridică întrebări și despre statutul furnizorilor de pregătire din sistem: Institutul de Studii pentru Ordine Publică, instituții de pregătire din Cluj, Slatina și Iași, precum și Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.

Potrivit datelor prezentate de sindicat, sunt invocate lipsa autorizării unor instituții ca furnizori de formare profesională a adulților potrivit OG nr. 129/2000 și, în cazul Câmpina, diferența dintre acreditarea formării inițiale și regimul formării continue.

Documentele eliberate pot fi certificate cu recunoaștere în MAI, adeverințe sau diplome de participare. Un răspuns al Academiei de Poliție, citat în documentare, distinge între recunoașterea internă a unor programe ale angajatorului și recunoașterea națională în condițiile OG nr. 129/2000.

Recunoașterea internă nu înseamnă automat inutilitate. Nici absența autorizării potrivit acestei ordonanțe nu demonstrează, singură, că orice instruire instituțională este ilegală.

Înseamnă însă că participantul trebuie să știe ce primește. Calificare? Atestare internă? Dovada prezenței? O competență transferabilă sau un document utilizabil numai în sistem?

După ani de „perfecționare”, omul nu ar trebui să descopere abia la schimbarea angajatorului că diploma lui are domiciliu obligatoriu în MAI.

„Nu scrie că trebuie”: doctoratul în evitarea întrebării

În documentarea sindicală sunt invocate OG nr. 129/2000, HG nr. 918/2013 privind Cadrul național al calificărilor, nivelul 6 asociat studiilor de licență, Legea nr. 199/2023 și reglementări comune Educație–Muncă privind standardele ocupaționale.

Aplicarea acestor norme trebuie verificată pentru fiecare program. O informare legislativă, o instruire internă și un curs care promite o calificare profesională nu sunt același produs.

În schimb, răspunsurile instituționale citate de sindicat par să aibă un vocabular comun:

„Legea nu prevede în mod expres obligativitatea…”

„Nu rezultă necesitatea…”

„Nu au fost întâmpinate dificultăți…”

„Utilizarea experților este o recomandare…”

„Cadrul normativ nu prevede necesitatea deținerii certificatului ANC.”

Unele formule pot exprima interpretări juridice justificate. Dar absența obligației de a avea un anumit certificat nu dovedește existența competenței.

Iar „nu am întâmpinat dificultăți” nu este metodă de evaluare. Este, cel mult, vestea bună pe care o transmite instituția despre propria persoană.

Opt întrebări. Niciuna nu cere aprobare de la pix

Pentru membrii aflați în situațiile semnalate, Diamantul recomandă depunerea, înaintea semnării cererii, a unui raport înregistrat, adresat șefului unității, prin care să solicite informații scrise.

Modelul cuprinde antetul MAI, unitatea, structura, numărul și data de înregistrare, rubrica de aprobare și funcția șefului. Polițistul își precizează gradul, numele, funcția și structura, identifică programul, organizatorul și perioada comunicată, apoi solicită opt categorii de lămuriri:

1. Ce curs este, concret? Denumirea exactă, tipul programului — perfecționare, specializare, stagiu sau altă formă —, perioada, locul, durata totală, orele de teorie și practică, organizarea cu frecvență, online ori modulară și dacă presupune scoaterea de la locul de muncă.
2. Cine îl organizează și în ce regim? Existența autorizării ca furnizor de formare profesională a adulților potrivit OG nr. 129/2000, comisia emitentă, seria, numărul și data autorizației, înscrierea în registrul național și perioada de valabilitate.
3. Ce statut are programul? Autorizația, numărul și data acesteia, standardul ocupațional, codul COR și numărul și data deciziei ANC prin care standardul a fost aprobat.
4. Ce nivel de calificare oferă? Încadrarea în Cadrul național al calificărilor și corespondentul din Cadrul european al calificărilor.
5. Cine predă? Numele formatorilor, calificarea lor de formator, documentele doveditoare — emitent, număr și dată — și pregătirea de specialitate în domeniul cursului.
6. Ce se învață și cum se verifică? Programa, obiectivele, competențele urmărite și evaluarea finală: examen teoretic, probă practică sau alte forme.
7. Ce document se eliberează? Certificat de calificare, certificat de absolvire, atestat, adeverință ori diplomă de participare, cu indicarea emitentului și a temeiului legal.
8. Unde este recunoscut documentul? La nivel național, în condițiile OG nr. 129/2000, numai în MAI sau și internațional, cu precizarea condițiilor.

Dacă anumite elemente nu se aplică programului respectiv, instituția poate explica de ce și poate indica regimul juridic relevant. Nu fiecare curs trebuie să producă o ocupație nouă în COR.

Dar fiecare participant ar trebui să afle dacă merge să dobândească o calificare, să actualizeze niște cunoștințe sau să ocupe un scaun într-o statistică.

„Nu refuz să învăț. Refuz să ghicesc ce semnez”

Raportul recomandat de sindicat conține o precizare care taie din rădăcină eventuala etichetă de „refractar la pregătire”:

„Prezentul raport nu constituie un refuz de a participa la formarea profesională continuă, pe care o înțeleg ca obligație de serviciu.”

Solicitantul cere să cunoască natura, calitatea și valoarea pregătirii, precum și efectele documentului pe care îl va primi.

Răspunsul este solicitat în scris, la adresa de e-mail sau prin structura indicată, înaintea termenului stabilit pentru semnarea cererii de frecventare. Raportul se încheie cu data, gradul profesional, numele și semnătura.

Depunerea lui nu suspendă automat o eventuală obligație legală de participare. Este un demers de informare, nu o dispensă universală de la pregătire.

Tocmai aici stă forța sa: nu cere privilegiul de a nu învăța. Cere instituției să explice ce oferă și ce solicită.

Pixul Șefului SRL: Facultatea de Orice, secția „Am cerut fiindcă mi s-a cerut”

MAI are școli, centre și instituții de pregătire: Academia de Poliție, Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Centrul de Formare „Nicu Golescu” și alte structuri specializate.

Niciuna nu ar trebui concurată de universitatea imaginară „Pixul Șefului SRL – Facultatea de Orice”, unde specializarea apare prin dispoziție, evaluarea se rezolvă prin prezență, iar inițiativa personală vine completată de la secretariat.

În această caricatură birocratică nu există corigenți, fiindcă examenul esențial este supunerea formularului la semnat. Nu există repetenți, fiindcă aceeași ședință poate fi repetată sub alt titlu. Iar competența este declarată promovată înainte să intre în sală.

Dacă presiunile semnalate de Diamantul se confirmă, instituțiile vizate vor avea de explicat nu numai calitatea unor cursuri, ci și felul în care consemnează voința propriilor angajați.

Până atunci, răspunsul serios este simplu: publicați datele programelor, indicați temeiurile, explicați evaluarea și spuneți exact ce valoare au documentele finale.

Un curs serios nu se teme de opt întrebări. Un formular menit să înlocuiască explicațiile s-ar putea să transpire de la prima.

În banc, oaia rebotezată pește rămâne oaie. În administrație, o persoană rebotezată expert prin dispoziție nu dobândește automat competența, iar o cerere semnată sub presiune nu devine inițiativă autentică doar pentru că are număr de înregistrare.

Pixul poate numi. Nu poate instrui. Și nu ar trebui lăsat să decidă, în locul omului, ce anume și-a dorit acesta „de bunăvoie”. (Cerasela N.).

Pamflet. Pasajele satirice reprezintă comentariu editorial; sesizările și pozițiile instituționale sunt atribuite surselor indicate.