În Prahova, siguranța și încrederea nu mai sunt slogan de minister, ci banc prost spus la parastas. Pentru că de la Scorțeni la Băicoi și până la Păulești, IPJ Prahova a reușit performanța istorică de a transforma o instituție a statului în plasa de siguranță a șmecherilor și cușca de dresaj pentru proștii care mai cred în lege.

Și, inevitabil, în vârful rahatului (turcesc)– conducerea IPJ Prahova. De acolo pornește tot: frica, slugărnicia, protecțiile, clasările „de lux” și viteza turbo când plânge cine nu trebuie.

Când legea nu mai e lege, e diagnostic: „Ești deranjant? Ești nebun”

La Scorțeni, sistemul funcționează simplu:

• cetățeanul care sună la 112 pentru fum gros și incendiu primește amendă, nu mulțumiri;
• polițistul tânăr care nu stă capră – agentul Antonescu – nu primește sprijin, primește psiholog;
• șefii care dorm pe ei sunt protejați, nu verificați.

Conducerea IPJ Prahova a inventat o nouă specialitate: psihiatrie administrativă.

• Ai coloană vertebrală? Suspiciune de tulburare.
• Nu pupi papucul? Ești „instabil”.
• Îndrăznești să nu accepți abuzul? La psiholog, repede, să-ți găsim o etichetă.

În loc să curețe borfașii din stradă, IPJ Prahova își curăță polițiștii incomozi din interior. Radar pe câmp, psiholog pe „deranj”, șefi pe pilot automat.

Băicoi: morții pe stradă, radarul în câmp, șefii la birou

Accidentul mortal de la Băicoi, de acum două zile, nu e tragedie, e act de acuzare împotriva unei conduceri care se știe vinovată și se preface surprinsă.

• Un băiat aruncat din mașină, străpuns de un gard de fier forjat.
• Părinți care ajung la locul accidentului și își văd copilul înfipt într-un gard montat ilegal.
• Garduri și stâlpi înghesuiți pe străzi, îngustând carosabilul, crescând riscul de impact frontal între mașinile din sensuri opuse.

Toate astea montate:

• fără avize reale de la Serviciul Rutier Prahova,
• fără ca cineva să se deranjeze să vină la fața locului – că la Ploiești e scaunul moale și cafeaua caldă.

Dar unde e radarul?

• Nu unde se moare.
• Nu pe strada Înfrățirii.
• Nu în punctele negre reale.

Radarul e la păscut, în câmp, în „localități” cu zero case, să prindă șoferi cu 70 la oră prin pustiu, că „așa scrie în acte”. Statistica e fericită, crucile de pe marginea drumului nu mai apucă să vorbească.

Când părinții băiatului mort au început să facă scandal și sesizări, abia atunci s-a „trezit” IPJ-ul. Nu de rușine, nu de conștiință, ci de frică de imagine. Și cum reacționează conducerea?

• încearcă să paseze vina pe rutieriștii de la Băicoi,
• de parcă gardul ăla a crescut ieri din asfalt, nu stă acolo de ani de zile, sub nasul Serviciului Rutier Prahova.

Iar șeful, înțelept ca un pensionar cu dosarul plin, aruncă replica de manual:

„Oricum mă pensionez și nu au ce să îmi facă.”

Asta e filosofia conducerii IPJ Prahova:
nu prevenim, nu recunoaștem, nu răspundem – ne pensionăm.

„Deranjantul” hărțuit e nebun, hărțuitorul șef e… „neprevăzut de lege penală”

În timp ce IPJ Prahova vânează cetățeni „obrăznicuți” și polițiști cu coloană, un alt film se derulează în birourile de lângă: parchetele care le cântă în strună.

Avem un dosar penal:

• agent-șef de poliție Ionică Dan,
• hărțuire, hărțuire sexuală, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual,
• victime: Potecă Nicola-Sabrina, Simion Florentina-Antoanela, Ciubuciu Miruna-Ștefania,
• ani întregi de mesaje, urmărit pe stradă, presiune, abuz de funcție.

Organele se sesizează, Parchetul Câmpina deschide dosar, se fac acte, se scriu pagini serioase. Și, la final, procurorul Dăianu Vasile-Florin constată solemn:

„Faptele nu sunt prevăzute de legea penală.”

Cum adică?

• Hărțuire – nu.
• Hărțuire sexuală – nu.
• Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual – nu.

Toate acestea, în Codul Penal, dar – culmea – nu și în ochii procurorului. Ce rămâne în picioare? Doar ultrajul (disjuns frumos, să nu se supere prea tare nimeni important). Și se comunică ordonanța la:

• victime,
• agent,
• IPJ Prahova – „pentru a analiza conduita agentului… prin prisma dispozițiilor cu caracter administrativ”.

Adică, penal – apa sfințită. Administrativ – poate, eventual, un „nu mai fă”.

Când un doctor cu TID plânge, sare IPJ-ul.
Când trei tinere reclamă hărțuire, sare din pix o clasare.

Omul simplu vs. „doctorul Dumnezeu”: cine merită IPJ-ul pe modul TURBO?

Întrebarea e simplă și ar trebui să le fie pusă în față, zilnic, conducerii IPJ Prahova:

Dacă un om bătrân, de la sat, vine și spune:

• „mi-au furat banii”,
• „m-au bătut”,
• „m-au amenințat vecinii”,
• „polițistul X mă șicanează”,

Se mobilizează BCI, SOP și tot lanțul până la șeful IPJ?
Se ridică filmări? Se fac grupuri de WhatsApp în care se dau mesaje nervoase? Se trimit oameni de la Ploiești special pentru cazul lui?

Nu. Pentru oamenii ăștia sunt:

• mii de dosare,
• plângeri îngropate,
• „vedem”, „revenim”, „e în lucru”.

Dar când un „doctor făcut cu bani de tati”, autoproclamat „God” pe Instagram, plânge ca o piți cu gene de 3D că a primit o amendă pentru că a intrat cu PH 01 TID în curtea Poliției Păulești, atunci:

• BCI se deplasează urgent,
• SOP ridică procesul-verbal cu mâna lui,
• se cer filmările de la Primărie,
• se scriu mesaje pe grupurile interne, ba chiar se și șterg – să nu rămână urme.

Pentru un proces-verbal perfect corect, dat unui transpirat cronic cu Mercedes. Nu pentru un viol, o crimă, o dispariție. Pentru orgoliul umflat al unuia care își scrie pe Instagram:

„Be a king? Think not, why be a king when you can be a God?”

Și ce face IPJ Prahova?
Îi confirmă: îl tratează ca pe un mic dumnezeu local pentru care semnul „ACCES INTERZIS” nu se aplică.

Conducerea IPJ Prahova: din fabrică de „deranjați”, în SRL de spălat pile

Toate firele astea duc într-un singur birou: conducerea IPJ Prahova.

• Acolo se acceptă ca un polițist tânăr, Antonescu, să fie trimis la psiholog pentru că nu stă în genunchi.
• Acolo se tolerează ca la Băicoi radarul să stea în câmp în timp ce oamenii mor în oraș.
• Acolo se închide ochii la garduri și stâlpi montați fără avize, ani de zile.
• Acolo se aprobă, tacit sau direct, mobilizări aberante pentru „doctori dumnezei” și liniște deplină pentru victime reale.
• Acolo se mizează pe „oricum mă pensionez” ca scut legal și moral.

Nu Băicoiul e problema, nu Păuleștiul, nu Scorțeniul.
IPJ Prahova e problema. Conducerea lui. Sistemul lui de valori:

• Cetățeanul deranjant – amendat.
• Polițistul deranjant – patologizat.
• Femeia hărțuită – „fapta nu există”.
• Mortul din stradă – statistică.
• Doctorul care vrea să fie „God” – protejat, spălat, servit.

În loc de concluzie:

Nu mai sunați la 112, deranjați cariera.

Nu satul a ajuns aici, nu oamenii de rând, nu „deranjații”.
Ați adus Prahova în halul ăsta chiar voi, conducere IPJ, cu:

• pixul cu care semnați rotații, nu dosare grele,
• telefonul cu care răspundeți la „tati de doctori”, nu la mame disperate,
• frica bolnăvicioasă de „șmecherii cu relații” și disprețul constant față de amărâți.

Așa arată un județ în care legea nu mai e aplicată, ci servită la masă, la alegere:

• pentru unii – meniu complet: BCI, SOP, IPJ, ridicări, presiuni;
• pentru restul – firimituri, clasări și tăcere.

Și până nu veți pleca sau veți fi dați jos, IPJ Prahova va rămâne exact ce a devenit deja: nu Inspectoratul de Poliție al Județului, ci Inspectoratul de Protecție al Jmecherului. Vom reveni. (Cristina T.)

De la „băiatul de sistem” SRI–Penitenciar la angajarea fortata cu handicap: același judecător, aceeași semnătură, același dispreț

Există judecători care mai greșesc. Și există judecători care calcă, metodic, legea, logica și bunul-simț, ridicând aberația la rang de practică profesională. Personajul nostru face parte fără dubiu din a doua categorie: un produs clasic al „culoarelor” justiției, împins în sus nu în ciuda sentințelor sale de noaptea minții, ci exact datorită lor.

Acest magistrat s-a remarcat deja într-un dosar în care apărea un fost șef al Penitenciarului Ploiești, nimeni altul decât fiul unui ofițer SRI. Atunci, judecătorul a reușit performanța de a da o hotărâre flagrant în favoarea șefului de penitenciar, în condițiile în care petentul nu a fost informat vreodată că există dosarul. Dreptul la apărare a fost executat la întuneric, iar „justiția” s-a făcut în cerc închis, pentru „băieții de sistem”.

Acea magărie nu doar că nu l-a costat nimic, dar a fost urmată de avansarea magistratului. Și, ca să fie tabloul complet, de ieri acest judecător a fost avansat vicepreședinte al Tribunalului Prahova. Ziarul de investigații Incisiv de Prahova îi urează, desigur, „succes” în noua funcție – exact succesul pe care un astfel de traseu îl merită într-un sistem care și-a pierdut orice rușine.

Ziarul Incisiv de Prahova va prezenta pe larg cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI, într-un serial separat, cu toate detaliile și complicitățile aferente. Până atunci, același judecător lovește din nou, într-un alt dosar, într-un mod și mai revoltător.

Dosarul 2881/105/2024: când litigiul de muncă devine sentință împotriva angajatorului

Pe portalul Tribunalului Prahova, dosarul nr. 2881/105/2024 pare, la prima vedere, un banal litigiu de muncă:

• Secția: I Civilă – Litigii de muncă și asigurări sociale
• Obiect: contestație decizie de concediere
• Reclamant: Bădilă Viorel Cosmin
• Pârât: SC Popas Alpin SRL

În realitate, reclamantul nu este un salariat obișnuit. Este o persoană încadrată în handicap accentuat, cu insotitor permanent,  recunoscut oficial de stat, cu documente medicale, cu decizie pentru însoțitor – tot pachetul juridic fiimnd menit  să-l protejeze, nu să-l transforme din persoana care si-a pierdut integral capacitatea de munca într-un salariat prin „creativitatea” unui judecător de culoar.

În cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești (fiul ofițerului SRI), judecătorul a înclinat balanța cu toată greutatea în favoarea acestuia, în absența petentului.
În cazul lui Bădilă Viorel Cosmin, aceeași balanță este folosită ca o bâtă împotriva celui mai vulnerabil.

Și, foarte important juridic: reclamantul era deja încadrat în grad de handicap (handicap accentuat), cu toate efectele legale aferente. Judecătorul NU avea cum să „dispună” o altă interpretare/încadrare a situației de handicap, nu avea cum să ignore această încadrare și să pronunțe o soluție ca și cum handicapul ar fi opțional. Admiterea acțiunii și soluția dată în aceste condiții sunt, pur și simplu, o forțare ilegală: nu poți „reîncadra” sau eluda un handicap deja stabilit legal, ca să iasă cum convine angajatorului și „rațiunii de culoar”.

Certificatul de handicap accentuat: statul recunoaște, judecătorul șterge cu buretele

Potrivit certificatului nr. 3711/24.04.2024, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap – Consiliul Județean Prahova

• Nume: Bădilă Viorel Cosmin
• Domiciliul: Sinaia
• Încadrare: persoană cu handicap ACCENTUAT (A)
• Valabilitate: 24.04.2024 – 30.04.2028

Adică statul român spune limpede: acest om are o afecțiune serioasă, încadrată în handicap accentuat, ceea ce atrage după sine o protecție juridică specială, inclusiv în raporturile de muncă. Handicapul nu este un moft, nu este o opinie, este o realitate constatată oficial.

Și totuși, pentru magistratul „de culoar”, acest certificat pare să aibă valoarea unui bilețel mototolit. În cazul „băiatului cu SRI în familie” și trecut de șef de penitenciar, fiecare virgulă a fost transformată în pavăză. În cazul omului cu handicap, fiecare act este tratat ca zgomot de fundal.

Repetăm punctul-cheie: reclamantul era deja încadrat în grad de handicap, cu un certificat clar, valabil până în 2028. Judecătorul nu avea cum să ignore această încadrare și să pronunțe o soluție ca și cum handicapul nu ar exista din punct de vedere juridic. Orice „dispunere” sau soluție care ocolește acest fapt este nu doar imorală, ci profund ilegală.

Primarul Sinaiei confirmă gravitatea situației. Justiția o aruncă la coș

Dispoziția nr. 127/15.05.2024 a Primarului orașului Sinaia (vezi pagina 3 din setul de documente) confirmă, încă o dată, că nu vorbim despre un moft birocratic:

• Primarul, în baza certificatului de handicap accentuat,
• Aprobă indemnizația lunară pentru însoțitorul lui Bădilă Viorel Cosmin,
• Consacră necesitatea unui asistent personal,
• Invocă temeiuri legale: Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, hotărâri ale Consiliului Local, referate de specialitate,
• Stabilește aplicarea măsurii începând cu luna iunie 2024.

Cu alte cuvinte, nu doar comisia de handicap, ci și administrația locală, printr-un act oficial, recunoaște gravitatea stării persoanei și instituie măsuri concrete de protecție. Statul, prin propriile sale instituții, spune: acest om are dreptul la protecție sporită, nu la execuție.

În universul paralel al judecătorului nostru, însă, toate acestea nu mai contează. Pentru „băiatul SRI” din dosarul Penitenciarului Ploiești, s-a putut face justiție în absența petentului, în favoarea puternicului. Pentru omul cu handicap accentuat, se poate face „dreptate” în absența legii, a empatiei și a oricărei urme de morală – dar cu prezența fermă a unui pix foarte curajos când lovește în cei slabi.

Dreptul muncii explică, judecătorul „de culoar” falsifică

În documentația dosarului se regăsește și o pagină dintr-un tratat de dreptul muncii (vezi pagina 4), cu pasaje subliniate pe tema:

• Încetării contractului individual de muncă,
• Obligațiilor angajatorului,
• Condițiilor și limitărilor concedierii,
• Protecției drepturilor salariatului, în special în situații de vulnerabilitate.

Dreptul muncii este limpede:

• Concedierea trebuie să respecte proceduri stricte și clare.
• Salariatul trebuie corect informat, ascultat, protejat.
• În cazul persoanelor cu handicap, protecția NU se reduce, ci se intensifică.

Mai mult: atunci când o persoană este deja încadrată oficial într-un grad de handicap, instanța NU poate ignora acea încadrare legală ca să „reconstruiască” situația după bunul-plac sau după interesele angajatorului. Nu e negociabil: nu poți face abstracție de certificatul de handicap și de dispoziția de însoțitor, ca și cum nu ar exista, ca să-ți iasă socotelile.

Judecătorul nostru – același care, în cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI, a produs o sentință halucinantă, în absența petentului – pare să fi înțeles exact pe dos:

• pentru protejații sistemului, legea se îndoaie, se întinde, se mulează;
• pentru oamenii vulnerabili, legea se strivește și se aruncă la gunoi.

Două dosare, un singur „stil”: jos pălăria în fața puternicilor, bocancul pe gâtul celor slabi

1. Cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI
   • Petentul nu este informat despre existența dosarului.
   • Judecătorul emite o sentință de noaptea minții, evident în favoarea șefului de penitenciar.
   • Justiția se face pe întuneric, în spatele ușilor, pentru „culoare”.
   • Rezultatul? Judecătorul este promovat.
2. Cazul Bădilă Viorel Cosmin vs. SC Popas Alpin SRL (dosar 2881/105/2024)
   • Există certificat de handicap accentuat, valabil până în 2028, emis de comisie oficială.
   • Există dispoziția primarului Sinaia care confirmă nevoia de însoțitor și acordă indemnizație.
   • Există doctrină solidă de dreptul muncii, subliniată, care arată clar obligațiile angajatorului și protecția salariatului vulnerabil.
   • Există o încadrare de handicap deja stabilită – pe care judecătorul nu are voie să o ignore sau să o „reconfigureze” după interes.
   • Și, peste toate, există un judecător cu un istoric de abuzuri „de lux”, pe filieră SRI–Penitenciar, gata să demonstreze că pentru omul bolnav și fără spate, legea e doar o iluzie.

Aceste două dosare nu sunt accidente. Sunt oglinda unui sistem în care justiția nu mai înseamnă adevăr și lege, ci relații, filiere și ascensiuni bine recompensate. Un sistem în care un judecător își permite să calce în picioare drepturi fundamentale, știind că nu doar că nu va păți nimic, dar va mai primi și o funcție de conducere – cum s-a și întâmplat: vicepreședinte la Tribunalul Prahova.

Justiția de culoar în Prahova: când ai spate SRI și Penitenciar, ești apărat; când ai handicap accentuat, ești eliminat

Portretul acestui magistrat, așa cum se conturează din fapte:

• Pentru fostul șef de Penitenciar Ploiești, fiu de ofițer SRI:
  închide ochii la drepturile petentului, produce o sentință de noaptea minții, iar sistemul îl răsplătește cu promovarea.
• Pentru un om cu handicap accentuat, recunoscut oficial de comisie și de primărie:
  ignoră documente incontestabile, tratează încadrarea în handicap ca pe un detaliu incomod, lovește în cel vulnerabil și transformă actul de justiție într-o farsă crudă.

Judecătorul NU trebuia să admită acțiunea în condițiile unui handicap deja încadrat legal; nu avea baza legală să dispună o altă „încadrare” sau să se comporte ca și cum acest grad de handicap nu există. A făcut-o oricum. Iar pentru această „performanță”, sistemul l-a uns vicepreședinte al Tribunalului Prahova. Repetăm, cu ironia de rigoare: Incisiv de Prahova îi urează „mult succes” în continuarea acestei cariere de laborator al injustiției.

Incisiv de Prahova nu uită și nu iartă aceste cauze

Ziarul Incisiv de Prahova nu va lăsa aceste dosare să dispară pe „culoare”:

• vom documenta pe larg abuzul din cazul Penitenciarului Ploiești și al fiului de ofițer SRI;
• vom urmări pas cu pas bătaia de joc din dosarul Bădilă Viorel Cosmin, persoană cu handicap accentuat;
• vom expune lanțul de complicități care transformă astfel de magistrați în „vedete” ale unei justiții putrede.

Când un sistem își apără oamenii cu spate SRI și calcă în picioare un om cu handicap accentuat, nu mai vorbim doar despre un judecător ratat. Vorbim despre o justiție decrepită moral, care funcționează impecabil pentru cei cu relații și devine mortală pentru cei care nu au alt scut decât legea – lege pe care acest gen de magistrat o sfidează zi de zi.

Vom reveni. Cu siguranță. (Cristina T.).

Comisia de disciplină chemată să stingă „incendiul sindical” de la Târgșor

La Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, pe 18 iunie 2026, controlul de secție s-a transformat într-un control al conștiinței sindicale. Potrivit unei sesizări transmise de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), inspectorul de poliție penitenciară Ștefana Olariu, șef de secție și, în aceeași zi, șef peste serviciul regim penitenciar, ar fi decis că fișa postului mai are loc de un adaos: „agent de transfer sindical”.

În timpul unui control pe Secția a V-a, în loc să verifice doar activitățile profesionale, respectarea regulilor și siguranța locului de deținere, șefa ar fi venit „echipată” și cu un formular de retragere din FSANP, completat cu tentația unei noi organizații sindicale concurente. Cererea nu a mai fost un act liber consimțit, ci un document smuls din zona libertății de alegere și împins, cu forța autorității ierarhice, direct către secretariat.

Întrebarea care arde: de când controlul de secție include și „controlul sindicatului”?

FSANP, care a sesizat Comisia de disciplină, pune pe masă întrebarea esențială:
Ce atribuție de serviciu justifică un astfel de demers?

Controlul unei secții în penitenciar înseamnă verificarea serviciului, a modului de executare a sarcinilor, a siguranței. Nu înseamnă colectarea de cereri privind apartenența sindicală a subordonaților, nu înseamnă implicarea în opțiunile personale ale unui polițist de penitenciare, nu înseamnă că șeful vine cu „formularul de ieșire din sindicat” la pachet cu pixul și cu tonul de comandă.

În clipa în care un ofițer aflat într-o poziție de autoritate ajunge să intermedieze astfel de documente, concluzia este simplă și tăioasă: funcția nu mai este folosită pentru atribuțiile postului, ci pentru o mică inginerie de influențare a opțiunilor sindicale. Pe românește, ofițerul nu mai este șef de secție, ci agent de recrutare pentru sindicatul „cel bun”.

„Semnează aici, nu te doare”: cererea zboară la secretariat, dar membra rămâne în FSANP

Conform informațiilor ajunse la FSANP, după ce documentul – cererea de retragere din FSANP și de înscriere în sindicatul concurent – a fost expediat la secretariat, polițista de penitenciare care semnase hârtiile a făcut ceea ce nu se aștepta nimeni: a gândit cu mintea ei.

Aceasta a declarat că nu are nicio nemulțumire față de organizația sindicală din care face parte, adică FSANP, și a solicitat anularea cererii. Cu alte cuvinte, „victima” operațiunii de influențare a decis să nu-și vândă libertatea sindicală pe presiunea unui control de secție.

Mai mult, polițista ar fi afirmat că nici măcar nu știa că documentul fusese deja trimis prin secretariat. Asta ridică o întrebare care lovește direct în credibilitatea întregului demers: cine avea, de fapt, interesul real ca acea hârtie să intre cât mai rapid, și posibil ilegal, în circuitul instituțional? Pentru cine se făcea atâta grabă? Pentru „binele” subalternei sau pentru cota de piață a sindicatului concurent?

Șeful, noul guru sindical: cum se transformă autoritatea în instrument de presiune

FSANP spune apăsat că niciun polițist de penitenciare nu trebuie pus în situația absurdă de a discuta despre retragerea din sindicat exact cu persoana care îl controlează, îl verifică și îl ține în lanțul de comandă. Este o linie roșie clară: șeful verifică serviciul, nu apartenența la sindicat.

Dacă faptele se confirmă, cazul Ștefana Olariu devine un manual viu despre cum nu se exercită autoritatea într-o instituție publică. Funcția de conducere nu este trambulină pentru influențarea opțiunilor sindicale ale subordonaților. Nu este un instrument de „convingere” a celor de jos să-și schimbe sindicatul după dorința celui de sus.

Astăzi vorbim de o cerere de retragere din FSANP. Miza reală este însă infinit mai gravă:
delimitarea clară dintre atribuțiile de serviciu și amestecul brutal în drepturile pe care fiecare polițist de penitenciare le are în afara lanțului de comandă.

De la „o simplă hârtie” la un caz-test pentru drepturi și abuz

Cine minimalizează situația ca fiind „doar o cerere” ignoră esența problemei: presiunea de sus în jos, transformarea controlului de secție într-un instrument de intimidare sindicală, deturnarea funcției publice spre jocuri de culise.

Astfel de practici, avertizează FSANP, trebuie oprite imediat și tăiate din rădăcină. Nu prin vorbe, ci prin anchete serioase și sancțiuni aplicate când vinovățiile se confirmă.

Comisia de disciplină: nu finalul, ci începutul filmului

Depunerea sesizării la Comisia de disciplină nu închide subiectul, ci abia îl deschide. Este doar prima scenă dintr-un film instituțional în care, de data aceasta, nu subalternele trebuie să dea explicații pentru opțiunile lor sindicale, ci cei care au crezut că pot folosi lanțul de comandă pentru a muta oameni dintr-o organizație în alta, ca pe niște dosare dintr-un raft în altul.

FSANP anunță că va continua demersurile instituționale și juridice până la stabilirea tuturor responsabilităților și aplicarea măsurilor prevăzute de lege împotriva celor care au încălcat drepturile polițiștilor de penitenciare. Cu alte cuvinte, cazul Ștefana Olariu riscă să devină exemplul „așa nu” predat la orice curs despre cum arată abuzul de autoritate în uniformă.

Până atunci, rămâne întrebarea care atârnă greu peste Penitenciarul Târgșor:
cine păzește, de fapt, gardienii când gardienii devin comis-voiajori sindicali? (Cristina T.).