Featured
În 2022, România a stins, la propriu, lumina

Anul trecut, România a înregistrat cel mai scăzut consum de energie electrică din UE, în condițiile în care deja avea cel mai redus consum pe cap de locuitor, semn că economiile la energie s-au făcut doar în țara noastră. Românii au ajuns să fie atât de săraci, încât au consumat doar 2,98 MWh per capita, față de media UE de 6,31 MWh și de vârful clasamentului, Finlanda, cu 15,33 MWh per capita. Chiar și în aceste condiții, importurile de energie au crescut cu 5,4% față de anul 2021.
Ieșirile publice din ce în ce mai dese ale premierului Nicolae Ciucă, pentru a da vești bune despre creșteri economice în 2022, contrastează flagrant cu datele statistice din economia reală. Astfel, potrivit INS, consumul de energie în economie s-a redus cu 6,52%, ca rezultat al falimentelor companiilor din România, nevoite să-și închidă porțile din cauza prețurilor prohibitive la energie și gaze. Per ansamblu, consumul final de energie electrică în România a scăzut cu 7,18%, dat fiind reducerea drastică a consumului populației, de 9,25%, și a consumului pentru iluminatul public, cu 4,24%.
Sărăcie multă, emisii puține
La capitolul intensității CO2, emisii specifice în producția publică de energie electrică, România, cu 280 gCO2/kWh, s-a situat sub Polonia, cu emisii de 692 gCO2 /kWh, Bulgaria, cu 490 gCO2 /KWh, Germania – 395 gCO2 /kWh, Grecia – 316 gCO2 /kWh, precum și sub Olanda și Italia, cu emisii de 288 gCO2 /kWh. Cantitativ, Germania a produs 230,5 milioane tone CO2, Polonia, 123,9 milioane tone CO2, în timp ce România a produs doar 15,8 milioane tone CO2. În ce privește contribuția procentuală a surselor regenerabile variabile, eolian și fotovoltaic, în producția publică de energie electrică din UE în anul 2022, România, cu un procent de 15,7%, s-a situat sub media europeană de 22,3%, însă peste țări ca Cipru, Polonia, Austria, Ungaria, Estonia, Franța, Malta, Bulgaria, Letonia, Cehia, Slovenia și Slovacia. La capitolul procent din producția de energie pe cărbune, România mai are doar 11,45%, utilizând în acest moment 28,58% din capacitatea instalată. Pe primul loc în UE se clasează Estonia, cu 65,50%, din totalul producției de energie, pe cărbune, urmată de Polonia, cu 63,04%, Bulgaria, cu 38,63%, Germania, cu 33,45%, Slovenia, cu 20,3% și Grecia, cu 16,59%.
Potrivit raportului Institutului Național de Statistică, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 0,6%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,4%, față de aceeași perioadă a anului 2021. Astfel, anul trecut, principalele resurse de energie primară au totalizat 33.491,8 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 190,5 mii tep faţă de anul 2021. Totodată, producţia internă a însumat 17.816,8 mii tep, în scădere cu 467,2 mii tep (-2,6%) faţă de 2021, iar importul a fost de 15.675,0 mii tep, în creștere cu 276,7 mii tep (+1,8%).
Exclusiv
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
Anchete
Tentativă de sabotaj rusesc asupra NOVA POST în București, zădărnicită de SRI și parteneri
Exclusiv
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Exclusivacum 5 zile
FSANP avertizează: Absorbția Penitenciarului Brăila de către Galați, un experiment devastator pentru siguranța și bugetul ANP
-
Ancheteacum o zi
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum o zi
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 4 zile
Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?
-
Exclusivacum 18 ore
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!