Exclusiv
BARONUL DE STÂLPU ȘI CARACATIȚA: CUM S-A TRANSFORMAT COMUNA ÎN MOȘIA PERSONALĂ!
În adâncul județului Buzău, acolo unde bunul simț pare să fi fost trimis în exil forțat, comuna Stâlpu se profilează ca un laborator al corupției pe față, sub bagheta „magică” a primarului Gioabă Stelian (PSD). Aflat la al patrulea mandat, domnul primar, un veteran al scaunului și, se pare, al buzunarelor publice, este acum eroul principal al unei veritabile telenovele a jafului, demascată de o serie de suspiciuni care, dacă ar fi adevărate, ar face chiar și pe Al Capone să aplaude.
Primăria, birou de angajări exclusive și afaceri de familie?
Zvonurile și șoaptele s-au transformat în strigăte disperate ale cetățenilor din Stâlpu: angajările din Primărie se fac, se pare, nu pe bază de merit, ci pe principiul „cine-i cu noi”. Concursurile? Probabil doar o formalitate plictisitoare, înlocuită de șoptitul sfânt al „pilei” sau „relației”.
Paralel, ca o floare rară a capitalismului rural, înflorește misteriosul „Cartier al Tineretului”. Un proiect imobiliar demn de un magnat, dar controlat, surpriză, de fiica primarului, o tânără studentă! Așa cum se știe, veniturile modeste ale studenților din România le permit adesea să dezvolte cartiere întregi, nu-i așa? Sursa acestei averi subite rămâne o enigmă mai mare decât Sfincșii, o enigmă care ridică sprâncene chiar și la cei mai cinici observatori.
Șanțuri fictive, bani reali: Curtea de Conturi, un decor de fațadă?
Și, pentru că o demascare nu e completă fără o pată de penibil oficial, intră în scenă Curtea de Conturi. Instituția care ar trebui să vegheze la integritatea banilor publici, a descoperit, cică, că Primăria Stâlpu a aruncat pe fereastră aproape 500.000 de lei pentru lucrări la șanțuri care… nu existau sau erau sub orice critică. Jumătate de milion de lei, adică o sumă frumușică, evaporată în șanțurile eterne ale birocrației corupte! Întrebarea e: Curtea de Conturi doar constată sau și acționează? Sau e doar un bibelou de lux în decorul teatrului absurd?
Finul, nașul și buzunarele publice: Rețeta succesului la Stâlpu!
Dar cireașa de pe tortul dulce-amar al corupției vine sub forma unei rețele de firme din Piatra Neamț, conectate prin legături sacre de… naș-fin. Adică, domnul primar Gioabă Stelian și familia Stănescu, finul și fina sa, au dezvoltat, conform investigațiilor, o caracatiță financiară cu peste zece tentacule-firme. De la SC Grand Duplex Met SRL la SC Roca Confecții Parcuri SRL, toate aceste entități au o poveste incredibilă:
- Au sediul în Piatra Neamț, dar par să opereze prin teleportare la Stâlpu.
- Folosesc aceeași adresă, același număr de telefon.
- Sunt administrate de aceeași persoană – Stănescu Elena – și soțul ei, un adevărat gigant multitasking!
Din 2018 încoace, aceste firme „spirituale” au încasat peste 120 de contracte de la primăriile Stâlpu și Costești (unde, ce coincidență, primarii sunt frați!). Vorbim de peste 300.000 de euro plimbați între buzunarele publice și conturile „finilor”. De la coșuri de gunoi, bănci, tobogane, până la ghirlande luminoase și lucrări de renovare la grădiniță – totul a trecut prin „filtru” finilor.
„One-man-show” cu un singur angajat: Prețuri de „lux” pe banii contribuabililor!
Și acum vine partea cu adevărat ilară, sau tragică, depinde de perspectiva din care privești. Toate aceste firme, care au „livrat” atâtea bunătăți comunei, figurează, conform platformei Termene.ro, cu… un singur angajat! Un singur om, o armată întreagă de servicii! E clar că avem de-a face cu un super-erou al antreprenoriatului românesc, sau, mai degrabă, cu o farsă pe bani publici.
Sursele locale (și bunul simț) șoptesc că, de fapt, lucrările ar fi fost executate de un alt fin al primarului, ajutat de ginerele acestuia și de zilieri din comună. Administratorii firmelor din Piatra Neamț? Ei bine, ei nu ar fi fost văzuți niciodată în Stâlpu. Banii, în schimb, ar fi fost împărțiți în interiorul „familiei extinse” – un model de afaceri de tip… clan.
Cât despre prețuri, analiza achizițiilor din SICAP este mai explicită decât o mie de cuvinte: produsele și serviciile erau vândute la prețuri de două, trei sau chiar patru ori mai mari decât cele de pe piață! Adică, nu era vorba doar de un comision, ci de o adevărată deturnare de fonduri, mascată sub o factură „legală”.
Buldoexcavatorul comunal, pajul personal al „famigliei”?
Însă spectacolul grotesc atinge apogeul cu detaliile „picante” din spatele cortinei. Se pare că nici măcar mașina și buldoexcavatorul Primăriei Stâlpu nu scapă de sub „aripa protectoare” a intereselor private. În anul 2022, fix în timpul programului de lucru, utilajele comunei ar fi fost folosite pentru… lucrări în cartierul fiicei primarului! Și, ca să nu existe dubii, viceprimarul în persoană, tot în timpul programului, dădea indicații pe șantier. O imagine grăitoare: bunurile publice, transformate în servitori umili ai afacerilor de familie, sub ochii complici ai edililor!
Averea primarului: Enigma sălăjanului de Buzău!
Și ajungem la capitolul cel mai delicat: averea primarului Gioabă Stelian, un domn descris de unii ca fiind unul dintre cei mai înstăriți primari din Buzău. Potrivit declarației de avere din 2024, are peste 36 de imobile și terenuri, intravilane și agricole. O adevărată flotă imobiliară!
Dar, aici intervine partea „magică”:
- Venitul său este exclusiv salariul de primar (aproximativ 9.000 lei lunar).
- Firma soției sale, SC Viki Star SRL, un magazin de materiale de construcții (ce ironie!), a înregistrat pierderi constante din 2008 până azi, acumulând un minus de peste 340.000 lei. Chiar și doamna Viki Gioabă, soția primarului și, coincident, nașa administratorilor firmelor finilor, pare să aibă ghinion în afaceri.
Deci, cum a reușit o studentă să construiască un cartier cu 12 case, estimate la aproximativ 110.000 de euro fiecare? Răspunsul, probabil, este bine păzit în arhivele familiei sau, mai degrabă, în dosarele care ar trebui să fie deja pe masa procurorilor.
Concluzie provizorie: Stâlpu așteaptă justiția, nu continuarea teatrului!
Toate aceste „coincidențe” și „suspiciuni” conturează o imagine a unei comune transformate într-un fief personal, unde banii publici par a fi o sursă inepuizabilă pentru un cerc restrâns. Este timpul ca instituțiile abilitate – Curtea de Conturi, ANI, Parchetul – să iasă din amorțeală și să facă lumină. Locuitorii din Stâlpu merită răspunsuri clare și, mai ales, dreptate, nu continuarea acestui teatru absurd al corupției.
Menționăm că persoanele vizate au, desigur, dreptul la replică. Dar până atunci, faptele, și mai ales cifrele, vorbesc de la sine. Și ele urlă! Vom reveni. (Paul D.).
Exclusiv
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem”
Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor Interne să răspundă, în esență, cu un „mulțumim pentru interes, dar nu”. Povestea începe cu un polițist de frontieră care a avut tupeul suprem într-un stat „democratic”: a vrut să vadă actul după care e obligat să își facă permanența de acasă. Și de aici începe circul birocratic cu iz de farsă de prost gust, descris pe larg de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual „Diamantul”.
Agentul-șef principal de poliție Sebastian-Alin Rusu, de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a fost sancționat cu „mustrare scrisă” pentru că nu s-a prezentat la chemare în timpul unei permanențe făcute de acasă, în afara programului. Adică nu a răspuns la un ordin secret, emis în baza unui alt ordin secret, despre care nu avea voie să știe prea multe, dar era obligat să-l respecte.
Omul a făcut ce scrie în manualul de bun-simț juridic: a cerut să vadă ordinul. A contestat clasificarea la minister în noiembrie 2024, a cerut declasificarea Ordinului MAI nr. S/108/2011 – actul care reglementează serviciul de permanență și accesul în unitățile ministerului, inclusiv permanența de acasă. În loc de transparență, a primit… ping-pong instituțional.
Ordinul fantomă: sancționăm după el, dar nu ți-l arătăm
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/108/2011 este clasificat „secret de serviciu”. Cu alte cuvinte: după el se fac planificări, se dau sarcini, se dau sancțiuni, dar când întrebi „ce scrie acolo?”, ți se răspunde cu aer superior: „Nu e pentru ochii tăi, dar e pentru timpul tău liber.”
În noiembrie 2024, polițistul contestă clasificarea la minister. Ministerul face ce știe mai bine: pasează problema. Direcția Secretariat General, condusă atunci de chestorul de poliție Marius Tache, trimite cererea la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Iar Poliția de Frontieră, prin inspectorul general Cornel-Laurian Stoica, îi comunică polițistului, cu o gravitate birocratică impecabilă, că poate face… contestație „la autoritatea care a clasificat informația”. Adică exact acolo unde depusese deja cererea.
Nu e refuz, e doar comedie administrativă repetată.
Judecătoarea descrie „cercul vicios”, apoi îl reînnoiește cu ștampilă
Sătul să fie plimbat ca o hârtie între departamente, Rusu dă în judecată ministerul. În mai 2025 ajunge la Curtea de Apel Suceava, unde dosarul e judecat de Cristina-Daniela Dănilă. Și aici se întâmplă ceva rar: instanța scrie negru pe alb ceea ce toți simt pe pielea lor.
Judecătoarea constată că ministerul a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea, că a pasat-o altor instituții „fără a o analiza pe fond”, și că a invocat secretul fără să verifice dacă secretul se mai justifică, „ermetizând cercul vicios al refuzului”. Adică ministerul își apără secretele prin simplul fapt că refuză să le mai analizeze. Perfect rotund, perfect absurd.
Normalitatea ar fi fost ca instanța să rupă acest cerc: să se uite ea însăși pe ordin, să vadă dacă are ce căuta la „secret de serviciu” și să decidă dacă trebuie declasificat sau nu.
Numai că, după ce descrie impecabil cercul, judecătoarea se așază cumințelă în el.
„Nu e treaba noastră, e treaba lor”: cum se spală pe mâini puterea judecătorească
În loc să judece fondul, instanța decide că „aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului”. Cu alte cuvinte: doar ministerul care a pus ștampila pe „secret” poate aprecia dacă ștampila mai are sens. Orice altă abordare ar însemna, spune instanța, „interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești”.
Rezultatul? Ministerul este obligat doar „să soluționeze” petiția reclamantului, nu să declasifice, nu să justifice serios, nu să producă un act de decizie verificabil. Cercul vicios pe care sentința îl descrie este repornit fix prin sentință. Elegant, legalist, steril.
În traducere liberă: „Da, refuzul e nejustificat. Da, ministerul a greșit. Dar tot ministerul trebuie să-și verifice singur propria greșeală, iar noi stăm pe margine și așteptăm să vedem dacă se răzgândește.”
Ministerul, varianta copy–paste: aceeași poveste, același refuz, alt „apreciem”
Partea cea mai cinică apare după ce sentința rămâne definitivă, în octombrie 2026. Ministerul e obligat de instanță să „soluționeze” cererea de declasificare. Ce face?
Pe 11 noiembrie 2026, la mai puțin de o lună după ce sentința a devenit definitivă, Direcția Secretariat General emite o adresă nouă. Nu de la ministru, nu de la cineva cu responsabilitate politică, ci „p. Director”, semnată de comisarul-șef de poliție Andreea Teodorescu. Adresa e rezultatul – ni se spune – „consultării structurilor de specialitate”, evident nenumite.
Conținutul? O reluare aproape la indigo a argumentelor din întâmpinarea depusă în proces în iulie 2025:
– clasificarea „a fost atribuită de persoana împuternicită prin lege”;
– „termenul de clasificare nu a expirat”;
– polițistul nu se încadrează în cazurile de declasificare din Standardele HG 585/2002;
Și, la final, lovitura de grație birocratică:
„apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Nu se indică niciun act formal de decizie, cu număr și dată, pe care un judecător să-l poată verifica. Doar un „apreciem” aruncat cu o nonșalanță administrativă care sfidează și legea contenciosului, și hotărârea judecătorească. Judecata e înlocuită cu „apreciem”, iar responsabilitatea – cu parafa secretariatului.
Justiție pe două viteze: la Suceava – „pas”, la București – „declasificați!”
În timp ce la Suceava instanța s-a ferit să deranjeze prea tare ministerul, la București același ordin S/108/2011 a ajuns la Curtea de Apel, într-o acțiune deschisă de S.P.R. „Diamantul”, în paralel cu procesul lui Rusu.
Dosarul a ajuns la judecătorul Amer Jabre – cunoscut deja publicului după ce, în 2021, a constatat inexistența unor hotărâri „de pandemie” ale CNSU, pentru că nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial, deși îngrădeau libertatea de circulație. Adică un judecător obișnuit să se uite și la fond, nu doar la formă.
În noiembrie 2025, la doar 13 zile după sentința de la Suceava, Jabre citește efectiv ordinul S/108/2011, în compartimentul de documente clasificate al instanței. Constată că are „un conținut cvasiidentic cu cel al reglementărilor anterioare, neclasificate” – adică nu e nimic acolo care să justifice teatrul cu „secret de serviciu”. Și obligă ministerul să-l declasifice. Sentința nu e definitivă, dar mesajul e clar: prerogativa administrativă nu poate anula controlul judecătoresc asupra legalității clasificării.
Înalta Curte spusese deja, cu câteva săptămâni înainte, că nu poți ascunde la infinit în spatele „e secret, avem noi grijă”. Dar la Suceava, aceleași principii au fost păstrate în sertar.
Cronologia absurdului: doi ani de pași laterali
Povestea declasificării OMAI S/108/2011, așa cum o reconstituie Sindicatul „Diamantul”, arată ca un manual de obstrucție legalizată:
- 4 noiembrie 2024 – polițistul contestă clasificarea ordinului și cere declasificarea la minister;
- 2 decembrie 2024 – Poliția de Frontieră, căreia cererea fusese pasată, îl trimite înapoi… la minister;
- 22 mai 2025 – acțiune în instanță, la Curtea de Apel Suceava;
- iulie 2025 – ministerul, prin Direcția Generală Juridică (Viorel Tatu), își apără clasificarea pe fond, în întâmpinare;
- 9 decembrie 2025 – sentința de la Suceava: refuzul e nejustificat, dar ministerul e doar obligat „să soluționeze”;
- 22 decembrie 2025 – la București, alt complet obligă ministerul să declasifice același ordin (sentință nedefinitivă);
- 16 octombrie 2026 – sentința de la Suceava rămâne definitivă;
- 11 noiembrie 2026 – ministerul transmite celebra adresă: „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Doi ani pentru același refuz, ambalat de două ori: o dată ca tăcere, a doua oară ca „apreciere”.
Când „apreciem” ține loc de lege: nou proces, aceeași miză
În loc să clarifice ceva, toată această înșiruire de contestații, pasări, procese și adrese a produs doar un lucru sigur: polițistul o ia de la capăt. Rusu a deschis o nouă acțiune, prin care cere din nou instanței să oblige ministerul să declasifice ordinul, cu fond și recurs, ca și cum primii doi ani n-ar fi existat.
În același dosar, a ridicat și o excepție de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 182/2002 pe care se sprijină adresa din noiembrie 2026. Separat, a cerut instanței să constate că sentința de la Suceava nu a fost executată și să aplice ministerului amenda prevăzută de Legea contenciosului: 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere. Și a cerut declanșarea cercetării disciplinare pentru cei care au produs, cu seninătate, un „apreciem” în loc de un act de decizie.
Prețul concret al secretului absurd: permanență la ordinul-fantomă
Poate părea un exercițiu juridic steril. Nu este. Pentru polițiștii care fac permanență de acasă, prelungirea acestei farse are un preț foarte concret: în tot acest timp, pot fi planificați și sancționați în baza unui ordin pe care nu îl pot pune pe masă în fața judecătorului. Adică răspund disciplinar după reguli secrete, dar trebuie să se apere pe baza unor principii abstracte, nu pe textul efectiv al regulii.
Stat de drept cu parolă la intrare: „secret de serviciu”.
Concluzie: în România, unele secrete nu apără siguranța națională, ci rușinea instituțională
Cazul Ordinului MAI nr. S/108/2011, așa cum a fost documentat de S.P.R. „Diamantul”, nu vorbește doar despre un act administrativ. Vorbește despre un reflex: acela de a transforma orice abuz într-un „secret de serviciu” și orice control într-un „apreciem că nu e cazul”.
Când o instanță recunoaște un cerc vicios și apoi îl întărește, când un minister își bate joc de o hotărâre judecătorească prin copy–paste birocratic, iar polițiștii sunt ținuți sub un ordin-fantomă care le atinge direct timpul liber și banii, nu mai vorbim de protecția informațiilor clasificate. Vorbim de protecția opacității.
Iar până când cineva va avea curajul – și competența – să spună limpede „declasificați și asumați”, România va rămâne țara în care justiția se face, uneori, cu formule politicoase de genul:
„Apreciem că nu se impune… stat de drept pe bune.” (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile. Nu de pe Netflix, ci de pe fluturașul de salariu.
Un polițist care a avut tupeul să intre în concediu medical a descoperit că, brusc, șeful lui a devenit profet: îi vede viitoarele boli în globul de cristal și îi taie preventiv orele de weekend. Nu e dreptul lui să lucreze weekendul, spune legea. Corect. Dar nici dreptul șefului să-și planifice subordonații după horoscopul medical pe februarie–decembrie.
Cazul „N-ai voie să tușești”
Omul scrie la sindicat: din februarie, șeful îi raționalizează orele de weekend. Pierdere estimată: 500–800 lei pe lună. Motivul oficial? Concediul medical dintr-o parte de lună. Motivul neoficial? „Nu mai ai tu încrederea mea de muncitor de sâmbătă…”
Șeful, vizionar, îl anunță din timp: luni întregi de acum înainte, colegii vor avea 40–48 ore de weekend, iar el vreo 20. Jumate. Ca să învețe minte să nu mai facă febră când nu trebuie.
Întrebarea lui e simplă: „E discriminare? Pot reclama?”
Răspunsul sindicatului: „Stai jos, că sunt două părți. La prima, n-o să-ți placă. La a doua, da.”
Partea nasoală: Weekendul lucrat nu e drept de la Dumnezeu
Legea zice clar: program normal – 8 ore pe zi, 40 pe săptămână, cu două zile de repaus, „de regulă sâmbătă și duminică”. Adică, în teorie, polițistul are dreptul să se odihnească în weekend, nu să alerge după infractori. Pe hârtie, măcar.
Pentru cei în ture, ordinul OMAI 577/2008 e și mai generos: îți garantează minimum un weekend liber, sâmbătă și duminică la rând. Ai voie să ai o viață măcar o dată pe lună. Dar atenție: protejează weekendul liber, nu pe cel lucrat.
Banii de weekend vin din altă lege. Sporul se plătește doar „proporțional cu timpul efectiv lucrat” sâmbăta, duminica, sărbători legale. Adică: n-ai fost, n-ai luat. Ai fost, ai luat. Simplu ca bacșișul.
Concediu medical în weekend? Ghinion, cum ar zice un clasic în viață. N-ai fost la muncă, nu vine sporul pe card. Șeful nu e obligat să-ți bage trei sâmbete la rând după ce te întorci, ca să-ți „recuperezi” banii. Pe tema asta, reclamația moare din fașă.
Până aici, șeful încă nu e abuziv. Doar lipsit de inimă, dar asta nu e încă infracțiune.
Partea în care șeful își ia halat alb imaginar
Problema începe când șeful începe să facă planificarea după fișe medicale inexistente.
Una e să nu-ți recupereze weekendurile pierdute. Alta e să te planifice luni la rând cu jumătate din orele de weekend ale colegilor, pe motiv că „sigur te mai îmbolnăvești tu”.
Legea nr. 141/2025 e mai clară decât o pastilă de paracetamol: comandanții trebuie să facă o „planificare lunară echilibrată” a programului de lucru în ture, în weekend și în sărbători, pentru toți oamenii din aceeași formațiune. Nu scrie nicăieri „în funcție de ce boală crede șeful că vei avea”.
Există și un plafon: maxim 40% din timpul de lucru pe lună poate fi în weekend/sărbători. Într-o lună cu 168 de ore, asta înseamnă 67 de ore maxim. Dar aici nu plafonul doare.
Problema e alta: colegii cu același post au 40–48 ore de weekend, tu ai 20. Toți sănătoși, toți în tură. Doar că tu ai comis păcatul suprem: ai fost bolnav luna trecută.
Asta nu mai e management, e loterie pe salariul omului.
„Nu e discriminare, dar nici normal nu e”
Juridic, trebuie să fim corecți: legea nu îți dă drept la ore de weekend. Dă un cadru, niște limite, niște plafonări. Deci la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, plângerea o să șchiopăteze.
Dar ce face șeful e altceva: lovește în obligația de planificare echilibrată, la vedere. Când toată tura are 40–48 de ore de weekend, iar tu ai 20 doar pentru că „ai fost bolnăvicios”, nu mai vorbim de gestionare a serviciului, ci de sancțiune mascată în Excel.
Pe scurt: boala nu e criteriu de pontaj. Nici măcar când șeful vrea să fie Dr. House.
Cum arată abuzul, pe cifre
- Plafon legal: 67 ore weekend/sărbători într-o lună de 168 ore.
- Colegi normali: 40–48 ore de weekend.
- Colegul „problematic”: 20 ore.
- Motiv: a îndrăznit să aibă concediu medical într-o lună anterioară.
Se cheamă „planificare echilibrată”? Doar dacă echilibrul e între favoritism și pedepsire.
Ce poate face polițistul (în afară să nu mai răcească)
Din păcate, la vorbe goale nu poți face reclamație. Dacă șeful doar i-a spus „Vezi că de acum ai mai puține weekenduri”, dar nu a apărut nimic pe hârtie, legal e nimic. Moral e mizerabil, dar nu se investighează moralul în instanță.
Pasul unu: se așteaptă planificarea pe luna următoare.
Dacă acolo scrie clar că omul are 20 ore de weekend, iar colegii cu același post au 40–48, fără ca el să fie în concediu:
- Depune raport scris la șeful unității.
- Cere în clar:
- să i se spună criteriul după care are jumătate din orele de weekend,
- să fie planificat după aceleași criterii ca ceilalți, în baza art. XVIII alin. (6) din Legea nr. 141/2025 și art. 8 alin. (1) din OMAI 577/2008.
Dacă în răspuns apare negru pe alb „probleme medicale”, atunci șeful tocmai și-a redactat singur proba de la dosar. Mulțumim, semnați aici.
Concluzia „Diamantului”: boala nu e hobby și nici criteriu de pontaj
Weekendul lucrat nu e un drept sfânt, să fim corecți. Dar nici sănătatea nu e obligație contractuală.
Când șeful începe să-ți facă programul după ce crede el că va scrie medicul în foaie luna viitoare, nu mai e planificare a serviciului, e loterie pe bani publici și pe spinarea oamenilor.
S.P.R. „Diamantul” îți spune pe șleau:
- Nu-ți poți cere „înapoi” weekendurile din medical.
- Poți însă să ceri să nu fii mazilit la pontaj pentru o boală imaginară.
- Iar dacă șeful își face din asta metodă de conducere, s-ar putea ca problema serioasă să nu fie la medicul de familie, ci la comandă. (Cerasela N.).
Exclusiv
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”?
IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu buget nelimitat de rușine publică. De fiecare dată când crezi că nu mai pot coborî ștacheta, mai sapă un pic (aici), (aici), (aici), etc.
De data asta, nu e nici videochatista de la Băicoi, nici vreun „artist” de la structurile SRL. E alt episod, aceeași rețetă: polițist fără drept de a conduce, pus să conducă autospeciala. Adică exact „arma” statului în trafic.
În timp ce prin conducerea IPJ Prahova se fâlfâie titluri pompoase, conduceri și „protectori” de genul PREDATOR Ginel, prin structuri se derulează cam același film: șefi slabi, vai de steaua lor, ținuți în brațe, care nu știu – sau se prefac că nu știu – nici cine are, nici cine nu are drept de a urca la volanul mașinii de poliție.
Episodul Tătărani: agent cu permisul suspendat, trimis să păzească… conducând
Marți dimineață, la începutul acestei săptămâni, la Biroul Drumuri Naționale Europene (BDNE) Bărcănești, scenariul pare inițial banal:
- agentul Virtopeanu Adrian se prezintă la serviciu;
- ia autospeciala de poliție;
- pleacă spre Tătărani, unde trebuie să asigure paza de zi a unui parc auto/bază.
Până aici, nimic spectaculos. Știind „tradiția” IPJ Prahova, te-ai aștepta măcar la o tamponare minoră, o răsturnare, ceva cu girofar și foi de constatare. Dar nu, realitatea e, de fapt, mai gravă.
Prin birouri și printre colegi, o „păsărică” șușotește:
„Bre, șefule… ăsta cum conduce mașina de poliție, că doar știm toți că are permisul suspendat până în decembrie, că a mers cu viteză? Noi toți știm, numai matale, nu?”
Și, surpriză: când încep verificările, se confirmă.
Agentul Virtopeanu Adrian nu avea voie să conducă autospeciala. Permisul îi este suspendat până în decembrie, pentru viteză. Cu toate astea, omul a fost trimis la drum, la Tătărani, în mașina de poliție, ca și cum ar fi cel mai regulamentar șofer al statului român.
De la Băicoi la BDNE: același tipar, al aceleiași conduceri paralizate
Povestea este aproape copie la indigo cu episodul Băicoi:
- La Băicoi, Ciubuciu Miruna Ștefania, cunoscută din episoadele cu poze la fundul gol în birou, conducea mașina de poliție prin oraș, de parcă avea două permise. În realitate, nu avea voie să conducă deloc la acel moment.
- La BDNE Bărcănești, Virtopeanu Adrian este pus să conducă autospeciala spre Tătărani, deși are permisul suspendat până în decembrie.
În ambele cazuri, schema e aceeași:
- șefi slabi, „vai mama lor”,
- puși în funcții pe meritul… notelor de doi, pilelor și protecțiilor,
- ținuți de mână, mângâiați pe cap și protejați de PREDAtor Ginel & co,
- care nu știu – sau se prefac că nu știu – cine are dreptul să conducă mașina de poliție.
La Băicoi, șef incompetent și corupt nu știe că Miruna nu are voie să conducă mașina.
La BDNE Bărcănești, Dinu Mihai ia locul lui Stoican în această piesă penal-comică, iar Virtopeanu Adrian e varianta masculină (deocamdată doar la capitolul permis) a Mirunei.
Dinu Mihai: șef cu nota 2, BMW pe Valea Prahovei și subordonați fără permis
În opinia noastră, personaj-cheie al acestui nou episod este Dinu Mihai, șef la BDNE Bărcănești:
- ajuns șef cu nota 2 la examen – informație care a stârnit chiar acuzații din partea subordonatului său, Onica Aurelian Rareș,
- același Onica declarând că șeful e incompetent (pentru că a luat 2 – fapt real) și că îl hărțuiește (afirmație pe care o semnalezi ca atare și tu, iar presa o consemnează ca declarație).
Acum, episodul cu Virtopeanu vine ca o „confirmare practică”:
- dacă tu, ca șef, pui în autospecială pe unul care nu are voie să conducă,
- dacă nu știi măcar situația permisului oamenilor tăi,
- dacă unica ta preocupare pare să fie să îți plimbi fundul prin BMW pe Valea Prahovei,
atunci chiar că Onica a avut dreptate când a spus că ești incompetent.
Întrebarea logică:
Are Dinu Mihai, ca șef, doar obligația de a-și aerisi posteriorul prin BMW, sau ar trebui să știe și ce fac – legal sau ilegal – angajații lui sub nasul lui?
Schema de protecție: Stoican, PREDATOR Ginel & compania (aici)
Nu e prima oară când vedem același mecanism:
- Stoican – șef slab, ținut în brațe;
- PREDATATOR Ginel – personajul care pare să aibă talentul de a „mângâia pe cap” astfel de specimene și de a le menține la butoane, indiferent câți de „2” adună prin CV;
- Dinu Mihai – „alt deștept” pripășit în vârful structurii, cu nota 2, dar cu pretenții de șef peste oameni pe care nici nu-i controlează minim.
Rezultatul?
- La Băicoi avem Miruna fără drept de conducere la volanul autospecialei.
- La BDNE Bărcănești avem Virtopeanu fără drept de conducere, trimis cu mașina să păzească la Tătărani.
Diferența e doar de nume și locație. Tiparul de debandadă totală în conducere e același.
Cine se va „arde” primul?
Întrebarea-cheie, în opinia noastră, nu mai e „Cine greșește?” – asta e evident.
Întrebarea reală este: cine îi mai ține palma și trena acestor șefi?
Pentru că un IPJ nu ajunge în halul ăsta de rușine publică doar prin prostia locală a unuia sau a altuia:
- cine semnează, mai sus, liniștit, fără să întrebe cum ajunge un „2” să fie șef?
- cine tolerează șefi care nu știu dacă subordonații au sau nu dreptul să conducă?
- cine închide ochii la tiparul Băicoi – BDNE – și tot ce urmează?
În ritmul ăsta, în opinia noastră, cineva „se va arde” foarte rău. Întrebarea e dacă sistemul va sacrifica doar pioni (un Miruna, un Virtopeanu), sau va ajunge, în sfârșit, să ia foc și „conducerea” care semnează, protejează și patronează acest haos.
De la permis la „fund”: IPJ Prahova nu mai știe dacă să râzi sau să plângi
Pamfletar vorbind, IPJ Prahova arată astăzi cam așa:
- sus, o galerie de șefi cu note de 2, BMW-uri și zero control pe oameni;
- la mijloc, personaje protejate, cu permisul suspendat, trimise în misiune la volanul autospecialei;
- la Băicoi, fund la vedere în birou;
- la BDNE, fundul în BMW și subordonați fără drept de conducere în autospecială.
Și, ca notă de final:
bine că agentul are curea; altfel îi cădeau blugii și vedeam și aici fundul, ca la Băicoi.
La IPJ Prahova, diferența între „fundul gol în birou” și „fundul plimbat prin BMW” e doar de decor.
Problema reală rămâne aceeași: în mâinile cui este, de fapt, siguranța rutieră și ordinea publică în acest județ? Vom reveni. (Cristina T.).
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem” Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor...
M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile....
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”? IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu...
M.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”
Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa:...
Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou...
Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990
Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” –...
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
Biroul unde mediul moare cu ștampilă Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu...
Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi
Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva” De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de...
Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister
„Omul de nădejde” al chestorului: 8 luni șef, apoi picat la psihologic În România, țara unde „merge și-așa” e politică...
IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1
„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...
Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...
Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...
Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)
La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...
Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...
Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...
-
Exclusivacum 2 zile
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 5 zile
Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zile
Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 4 zile
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 5 zile
Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 5 zile
Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 5 zile
Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Exclusivacum 4 zile
Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister