Au venit apoi grecii cu caise, turcii cu pepeni și struguri, olandezii cu varză, portughezii cu zahăr și alții cu tot ce li se părea că nu avem noi. Însă toate existau aici din belșug.
Afară cu produsele românești
Politica de sabotare a României a fost bine pusă la punct. Primarii, cu Băsescu în frunte, au avut sarcina să distrugă buticurile de cartier pe motiv că dau un aspect necivilizat străzii și urbanismul este în suferință. În realitate, eliminau orice urmă de concurență făcută supermarketurilor. Am dărâmat tradiționalele fabrici de pâine și i-am lăsat pe turci și arabi să ne învețe panificația și patiseria făcute la colțul străzii. Apoi am importat aluatul congelat, de parcă aici nu mai existau ingredientele din care să-l preparăm. Treptat, rafturile din supermarketuri s-au umplut cu produse de import.
Porcii românești se îmbolnăveau periodic de pestă, așa că în locul lor au apărut cei din Germania, al căror gust seamănă cu orice, mai puțin cu carnea de porc. Lucrurile nu se opresc aici. Guvernul vrea ca țăranul să nu crească mai mult de cinci porci în bătătură, deci la revedere ferma proprie. Vor mai mult? Atunci să construiască sală de consultații, să angajeze veterinar, să mai facă și o sală de autopsie, încă una de tranșare. Plus alte neghiobii inventate cât să ne piară cheful de independență alimentară. Cum să mănânci din ceea ce ai produs din propria ogradă? Nu e voie. Europa are nevoie de noi doar pentru a-și desface produsele, de regulă de proastă calitate. Și știe cum să o facă, aruncându-le din raft pe cele românești.
Jaf de proporții
În condițiile astea, la ce i-ar mai trebui țăranului atâta pământ? Ce să cultive pe el dacă nu mai are animale și la supermarket nu mai poate intra să desfacă producția proprie? Și aici lucrurile au mers bine. Subvențiile promise de guvern ori ajung cu o întârziere dinainte calculată, ori sunt mai degrabă fantomatice. Irigațiile de care este nevoie există mai mult pe hârtie și în promisiunile din fiecare campanie electorală. De fiecare dată se găsește un motiv pentru a fi puține sau deloc. Guvernul știe însă cum se poate rezolva problema. Un pământ nelucrat din lipsă de utilaje, bolovănos sau sufocat de scaieți și buruieni, mai bine îl vindem. Este exact inițiativa legislativă a peste 60 de senatori și deputați din coaliția de guvernare în frunte cu Adrian Oros, ministrul Agriculturii. S-a trecut peste interdicțiile de înstrăinare timp de opt de ani de la dobândire, peste condițiile privind domiciliul sau rezidența, gata, vindem totul. Pământul României se vinde fără a se ține cont de consecințe. Cum ne mai putem asigura consumul intern dacă pământul nu ne mai aparține? Pe cine interesează? Jaful pus la cale de PNL, împreună cu USR PLUS și UDMR atinge proporții greu de imaginat. Marcel Ciolacu spune că valoarea s-ar ridica la peste 100 de miliarde de euro, sumă față de care cele 10 miliarde ce s-ar obține din vânzarea companiilor românești sunt un mizilic.
CSAT nu vede, nu aude
Nu se știe din ce motive a apărut inițiativa legislativă. Nimeni nu explică, folosind argumente solide, de ce pământul trebuie vândut. Nu am motive să cred că este rodul gândirii ministrului Oros. Altcineva sau altceva trebuie să fie în spate. Cred că este rezultatul unor înțelegeri de care românii nu au știut, înțelegeri făcute în cotloanele ascunse ale Uniunii Europene. Nu știu cât de vechi pot fi, dar pare că acum se apropie sorocul și trebuie puse în practică. Așa s-ar explica și nerăbdarea lui Klaus Iohannis de a avea guvernul și parlamentul lui, și graba de a face alegeri cu orice preț, în plină pandemie. Independența alimentară este o problemă ce vizează securitatea națională a României, dar nu l-am auzit pe Iohannis să o discute în CSAT. Și nici nu cred că-l voi auzi. De ce ar face-o, dacă instrucțiunile sunt venite pe o filieră cunoscută tuturor, dar numai el nu o recunoaște? Rolul lui este doar să execute ce se stabilește în altă parte, nu în România
