Featured
Noi, aici în România, nu avem luxul de a intra în faze de negare!
„Lumea civilizată”, Lumea mică, se află într-o fază acută de negare. Deși liderii lumii mici vorbesc despre „lumea întreagă” și „restul lumii” când se raportează fără să le includă pe unele țări cum ar fi China, Rusia, Iran și atâtea altele, așa cum devine din ce în ce mai evident „restul lumii”, „lumea întreagă” sau „civilizată” este din ce în ce mai mică.
Acest fapt este dovedit de deciziile care se iau în afara „Lumii mici”… spre exemplu în China, care tocmai a hotărât să restrângă drastic relațiile cu vestului pentru a contracara influențele externe și a se orienta către creșterea piețelor interne. Într-un articol de pe solidnews preluat de la reseauinternational. net este sintetizată perfect această situație: „China este o putere orientată spre export, care nu se poate lipsi de piețele externe. Dar Washingtonul nu este centrul lumii, iar Beijingul dezvoltă în mod activ platforme alternative în Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud. China se îndreaptă în mod clar către o eră a „autosuficienței naționale” proclamată de președintele Xi. Acest lucru nu este lipsit de un pragmatism sănătos: chinezii au obținut deja maximul de la Vest și, evident, nu vor putea obține mai mult.”
Fără China globalizarea a intrat în comă. Globalizarea desenată de vest! Căci globalizarea „Lumii mari” merge mai departe, fiind astfel hotărâtă deja integrarea sporită și strângerea legăturilor economice cu țările BRICS. Cu alte cuvinte, dacă occidentul nu se orientează rapid spre alte colonii în care să externalizeze producția de bunuri, vom rămâne fără chiloți… problema e alta: care „noi colonii”, că mai toate sunt în aria de influență a BRICS-ului, fac deja parte din Lumea Mare, din „Cealaltă Lume”! Ceea ce înseamnă că occidentul și occidentalii vor trebui să reînvețe să muncească. Fizic! La bunuri de larg consum cu valoare adăugată mică… ceea ce este greu, dacă nu cumva imposibil!
Și nu doar comoditatea occidentalului este cauza (căci generații întregi de occidentali au fost obișnuiți în țările bogate să trăiască din ajutoare sociale… căci, orice învăț are și un dezvăț! Foamea și sărăcia îl va reînvăța probabil pe occidental într-un final să muncească. Dar care occidental? Populația occidentului e îmbătrânită iar demografia a fost descurajată în tot „vestul civilizat”… așa că occidentul va fi obligat să facă ce a mai făcut: să „importe” populații din afara spațiului european, populații care vin cu obiceiurile lor, cu modul lor de gândire. Populații din colonii care ajung să stăpânească marile puteri – vezi colonistul indian devenit prim ministru al Marii Britanii, indian care, ce e drept, face parte din casta corectă, din „casta Goldensachs”.
Dar chiar și cu o Europa ticsită de alogeni… cu ce resurse, cu ce materii prime să supraviețuiesti, să te dezvolți atâta vreme cât majoritatea sunte în „Lumea Cealaltă”, pe „Planeta Mare”…
Dar abia acum vine ce e mai relevant: așa cum „profețeam” în urmă cu vreo două luni, „Lumea Mare” e pe punctul să se coaguleze, să se alieze și din punct de vedere militar. Nu formalizat încă, dar real… ceea ce e chiar mai periculos! Noul președinte pe viață al Chinei, Xi Jinping, își clădește o politică națională axată pe consolidarea puterii militare, fapt care îl pune pe curs de coliziune cu Statele Unite. Și, pe cale de consecință, cu NATO! Fapt care duce inevitabil la o strângere a legăturilor cu Rusia. Aceeași situație și cu Iranul, care are deja un parteneriat militar strâns cu Rusia.
Această alianță în schimb nu va fi una concretizată într-un unic pol militar instituționalizat, pe modelul NATO. Alianțele vor fi conjuncturale, bilaterale, dar invariabil vor avea ca principal adversar „Lumea mică” – va fi singura „conjunctură” constantă.
Dar tocmai d-aia și la Beijing, și la Teheran, și la Moscova, și în Brasil, și la Cape Town se vorbește despre o „lume multi polară” și nu „bipolară”, o lume care s-a făcut deja, există, deși „Lumea mică” refuză să accepte această realitate.
Și ca de aproape fiecare dată în faza de negare există un moment de negare violentă a realității. Și în această fază a fazei de negare ne găsim noi, aici în marginea Lumii Mici.
De aceea, în furia negării și în încercarea disperată de a recupera ce este acum imposibil să mai fie recuperat – controlul hegemonic al SUA și al aliaților din „Lumea Mică” asupra „Lumii Mari” – îmi este extrem de frică să nu fim martorii actori ai unui deznodământ dramatic al acestei crize existențiale a vestului. Establishment-ul occidental, extrem de slab intelectual și absolut nepregătit pentru acest declin al „Lumii Civilizate”, cred că este în stare de orice… rău. Sper să mă înșel! Sper să înțeleagă că trebuie căutate soluții în noua arhitectură a lumii și nu distrugerea lumii pentru impunerea propriei „viziuni”, de fapt pentru stăpânirea discreționară a vestului care nu mai reprezintă o opțiune pentru niciuna din țările „Lumii Mari”.
De aceea, noi, aici în România, nu avem luxul de a intra în faze de negare! Suntem obligați să ne adaptăm rapid și să luăm urgent unele măsuri strict în interes național.
Prima ar fi refuzul categoric de a fi implicați în niciun conflict deschis cu vreuna din țările „Lumii mari” și, ÎN NICIUN CAZ să nu acceptăm ca teritoriul național să fie baza de plecare a unor atacuri militare împotriva uneia din țările din „Lumea Cealaltă”. Pur și simplu nu ne permitem riscul de a deveni câmp de bătălie, a Ucraina 2. Nu afilierea noastră la NATO o discut aici, ci doar dreptul de a refuza să fim bază de lansare a unor atacuri ce nu pot fi justificate de caracterul declarat defensiv al Alianței.
Apoi, dacă noi, cei din #CoalițiaPentruNațiune am fi la guvernare, am lua imediat măsuri protecționiste pentru autoconsumul resurselor și energiei produse în România – starea de criză energetică globală o permite! Doar nu vom fi „solidari” cu cei care ne discriminează și ne umilesc de ani de zile! Avem dreptul să ne gândim mai întâi la noi, și apoi la alții. Chiar și porunca biblică spună să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți… hai să începem să învățăm să ne iubim noi pe noi.
Nu în ultimul rând, economia românească trebuie să fie pregătită pentru a prelua producția de bunuri de larg consum ce se realiza în afara uniunii. În fața demantelării și blocării iminente a fluxului de bunuri pe ruta est-vest, economia României trebuie să fie autosustenabilă! Protejarea și sprijinirea sectorului economic este esențială pentru subzistența noastră, nu doar pentru suveranitatea.
Abia în cele din urmă, după ce vom fi „pe picioarele noastre” va trebui să ne renegociem locul în „Lumea mică” în paralel cu negocierea unei colaborări realmente reciproc avantajoase cu țările BRICS.
Restul, sunt sloganuri! Sloganuri folosite de Propagandiștii controlați de cei care de zeci de ani ne tratează ca pe o colonie și care acum, când brusc s-au trezit la o altă realitate decât aia pe care o proiectaseră, sunt într-o autodistructivă fază de negare. Trebuie să le amintim aliaților noștri că noi, din poziția noastră de colonie de tip nou, refuzăm să participăm la războaiele lor cu fostele lor colonii: dacă nu am împărțit niciodată avantajele și beneficiile din vechile colonii, de ce am partaja acum cheltuielile cu încercarea disperata de a nu le pierde?
Poate luciditatea și curajul nostru de a prezenta adevărul simplu și dureros i-ar ajuta pe „aliații” și stăpânii noștri să depășească faza asta de negare din care nu reușesc să iasă. Poate așa le-am fi mult mai de folos decât niște slugi umile și obediente, așa cum sunt guvernanții României de azi. Nu știu. Poate! Dar sigur am fi mai respectați… măcar cât sunt ungurii, așa!
Dan Chitic
Exclusiv
IPJ Prahova, fabrica de „deranjați”: de la cetățeanul care sună la 112, la polițistul care nu pupă papucul șefului. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IX)
Arde satul, se arde și „nebunul”. Șeful, liniștit: dă cu pixul, nu cu radarul – De la săteanul „deranjant” (aici) la agentul „nebun”: aceeași rețetă, altă victimă
În Scorțeni, județul Prahova, povestea cu cetățeanul care a sunat la 112 pentru fum gros, arderi ilegale și risc de incendiu – și s-a ales cu amendă în loc de mulțumiri – nu e doar un episod izolat, conform relatării acestuia.
Este doar primul act dintr-un spectacol de provincie în care regula de aur pare să fie:
- nu deranja șefii,
- nu comenta,
- nu fi prea civic,
- nu fi prea corect,
- nu fi, în general, „deranjant”.
Dacă ești simplu cetățean, „deranjezi” când suni la 112.
Dacă ești polițist tânăr și nu te lași călcat în picioare, „deranjezi” și mai tare.
În ultima lună, în aceeași zonă, un șef din IPJ Prahova a trecut la nivelul următor: nu i-a mai ajuns să „educe” cetățenii cu amenzi, s-a apucat să „repare” și polițiști. Mai exact, să scape de unul incomod.
Tânărul agent Antonescu: un an de Poliție, cinci minute până devine „problemă psihică”
În centrul noului episod se află agentul Antonescu Andrei Alexandru, ajutor de șef de post la Scorțeni:
- un an vechime în Poliție,
- tânăr, de loc din Bordeni,
- mai dezinvolt,
- nu se lasă călcat pe cap,
- nu are reflexul de a zice „să trăiți” cu capul în podea.
Motiv suficient, se pare, ca să intre în vizorul unui șef din IPJ Prahova, care, în loc să se ocupe de infractori, s-a apucat de „curățenie internă”: adică de polițiștii care nu stau ghemuit.
Șeful a făcut hârtii frumos, ca la manual, și l-a expediat pe tânărul agent la psihologul Poliției Prahova. Nu pentru ajutor, nu pentru consiliere, ci pentru etichetare: „hai să vedem, nu cumva e nebun băiatul ăsta care comentează?”.
Psihologul de serviciu: nu „canapea”, ci „interogatoriu”
La Poliția Prahova, psihologul nu e neapărat omul care te ascultă și te ajută. Mai ales când, cum se spune prin zonă, „e pe mână cu conducerea interimară a IPJ Prahova”.
Agentul Antonescu ajunge la psiholog. Nu la o discuție profesională, ci la un interviu transformat în interogatoriu:
- întrebări, presiune,
- nu analiză neutră, ci examinare cu scop,
- nu „hai să vedem cum te simți”, ci „hai să vedem cum te scoatem nebun în fișe, dacă tot ești incomod”.
În loc să fie un filtru serios care să se uite la starea reală a oamenilor din Poliție, psihologul riscă să devină un fel de ștampilă pentru execuții administrative: „nu ne convine? Perfect, e instabil, e problematic, la revedere!”.
Dilema de bun-simț: nebun de la început sau nebun de când a comentat?
Dacă ne luăm după hârtia șefului, Antonescu, tânărul agent, ar putea fi o problemă psihologică.
Dar atunci se ridică niște întrebări cât IPJ-ul:
- Dacă e „nebun”, de ce n-a observat nimeni asta la admiterea în școala de poliție?
- Cum a trecut de testele psihologice inițiale?
- Cum a trecut de evaluările din școală?
- Cum a funcționat un an de zile în sistem fără ca șeful să vadă „comportamentul nepotrivit”?
- Ce s-a întâmplat brusc, tocmai după ce i-a comentat șefului, astfel încât omul a devenit, peste noapte, „caz psihologic”?
Se pare că în IPJ Prahova diagnosticul nu se pune la psiholog, se pune la nervi:
Comentariul la adresa șefului = simptom.
Demnitatea = tulburare.
Refuzul de a accepta abuzul = „problemă de comportament”.
Când nu prinzi infractori, prinzi… polițiști incomozi
În timp ce unii polițiști de prin posturi se ocupă de „deranjații” sistemului, realitatea din teren arată altfel:
- se moare în accidente grave din cauza vitezei,
- sunt zone unde ar fi nevoie de radar zi și noapte,
- drumuri unde crucile de pe margine țin loc de statistică oficială.
Dar ce face șeful?
Nu, nu trimite radarul acolo unde se moare.
Nu, nu organizează acțiuni serioase pe zonele de risc.
Radarul e plantat „strategic” într-o zonă unde:
- e doar câmp,
- 0 case,
- „localitate” doar pe hârtie, nu și în realitate,
- oamenii merg cu 70 la oră, că nu văd pe cine deranjează,
- și se trezesc cu amendă, că „așa scrie în acte, e localitate”.
Adică: adevăratul pericol – accidentele mortale – primește ignoranță.
Fraierii care circulă cu 70 la oră „prin câmp-localitate” primesc puncte și amenzi.
Polițistul care nu tace când vede prostia, primește psiholog.
Body-cam pe buton, psiholog la comandă, șefi pe pilot automat
Dacă punem cap la cap informațiile din relatarea cetățeanului despre episodul cu arderea vegetației și cele despre agentul Antonescu, conturul devine grotesc de clar:
- cetățeanul care sună la 112 pentru fum gros e certat, amendat și „educat”;
- body-cam-urile, conform aceleiași relatări, par folosite „selectiv”: on când dă bine, off când deranjează;
- Biroul Control Intern din IPJ Prahova își permite, potrivit aceleiași surse, „coincidențe de familie” în soluționarea plângerilor (fostă colegă, fiica fostului coleg, magazin în aceeași comună etc.);
- acum, un polițist tânăr, care nu se lasă strivit, e trimis la psiholog, nu pentru ajutor, ci pentru potențială neutralizare.
Instituția începe să arate nu ca o structură de ordine publică, ci ca un mecanism de autoapărare a șefilor împotriva oricui îi pune în discuție:
- cetățeni activi – sancționați;
- polițiști activi – patologizați.
IPJ Prahova – locul unde „deranjant” e diagnostic, nu compliment
Mesajul care se conturează, este sinistru:
- Nu suna la 112, că deranjezi.
- Nu comenta abuzurile, că deranjezi.
- Nu pune întrebări despre conflicte de interese la Biroul Control Intern, că deranjezi.
- Nu îți contrazice șeful, că devii „nebun” și te ia psihologul în primire.
În loc ca Poliția să fie un scut între cetățean și abuz, pare din ce în ce mai des un scut între șefi și oricine are coloană vertebrală – în uniformă sau în haine civile.
În loc de final: radar pe câmp, psiholog pe deranj, focul arde mai departe
În Scorțeni și în Prahova reală:
- focul la vegetație arde,
- fumul îneacă gospodăriile,
- oamenii se tem să mai sune la 112,
- politisții tineri care nu stau capră sunt trecuți prin psiholog,
- radarul pândește prin câmp „localitatea” cu 0 case,
- iar adevărata urgență a șefilor pare să fie: liniștea lor, nu siguranța publică.
Dacă sistemul continuă așa, concluzia nu mai e pamflet, e diagnoză socială:
Nu mai sunați la 112, deranjați sistemul.
Nu mai comentați la șefi, deranjați cariera lor.
Nu mai fiți normali, că într-un sistem strâmb, normalitatea pare boală psihică. (Cristina T.).
Exclusiv
PENITENCIARUL MĂRGINENI – FERICIRE CU 50% ÎN PLUS, EVADĂRI DIN INTERIOR ȘI PLIMBĂRI CU PARCUL AUTO DE LUX
Când banii publici se închid în curte, dar gardul rămâne deschis
Stat închis, privilegii deschise: 50% în plus la „merite deosebite”
Seria investigațiilor despre cum e „păstorit” Penitenciarul Mărgineni continuă, iar tabloul devine grotesc:
- majorări salariale de 50% pentru conducere,
- evadare din interiorul unității în 2025,
- suspiciuni de mutări abuzive de personal,
- și acum, cireașa de pe tort: parcul auto al penitenciarului, unde se pare că roțile se învârt mult mai sprinten decât adevărul.
Conducerea Mărgineni pare să trăiască într-o realitate paralelă, unde „disciplină de stat” înseamnă disciplină pentru unii și bonusuri pentru alții.
În timp ce în interior se ridică semne de întrebare despre modul în care sunt tratați angajații și cum funcționează mecanismele de siguranță, la vârf se învârt sporuri de 50% pentru „lucrări de excepție”.
Întrebare simplă:
- Care lucrări?
- Ce excepție?
- Unde sunt rezultatele atât de spectaculoase încât să justifice asemenea premieri din bani publici?
Într-o instituție publică, transparența nu e opțională. Fiecare leu din buget, fiecare spor, fiecare bonus – toate se plătesc din buzunarele contribuabililor și trebuie să poată fi explicate, la virgulă, nu acoperite cu formule birocratice.
Evadare din interior: când gardul e scump, dar siguranța e ieftină
În 2025, la Penitenciarul Mărgineni avem evenimentul grav: o evadare din interiorul unității. Nu de pe drum, nu de la o muncă în exterior, nu dintr-o legendă urbană. Din interior.
Informațiile apărute în spațiul public ridică o întrebare pe care șefii ar vrea s-o acopere cu hârtii:
Cine răspunde când mecanismele de siguranță ale unei închisori cedează?
Nu vorbim de o eroare de inventar, ci de un eșec direct al:
- supravegherii;
- disciplinei;
- managementului de risc.
Dacă într-un penitenciar nu se mai poate garanta ceea ce este misiunea de bază, adică siguranța custodiei, ce mai rămâne?
Sporurile. Alea sigur nu scapă nicăieri.
Am cerut explicații oficiale:
- ce măsuri au fost dispuse după acest incident;
- cine a fost tras la răspundere;
- ce a schimbat conducerea în mecanismele de siguranță.
Răspunsurile – dacă vor veni – vor arăta dacă la Mărgineni avem o instituție de stat sau o fortăreață de carton cu salarii de lux la conducere și găuri în gard.
„Mutări strategice” de personal: când angajații devin piese pe tabla șefilor
Alt capitol deschis: modul în care sunt gestionați oamenii.
Nu clădirile, nu mașinile. Oamenii.
Investigațiile noastre au scos la lumină informații conform cărora unii angajați ar fi fost mutați agresiv între structuri sau locuri de muncă, cu „acordul” lor trecut la rubrica formală: bifă pe hârtie, presiune în realitate.
Am cerut clarificări despre:
- cum au fost făcute aceste mutări;
- dacă acordul a fost real sau doar o formalitate;
- dacă s-a abuzat de funcția de conducere pentru a „rearanja” oameni incomozi.
Un penitenciar nu este feuda nimănui. Șefii de azi nu sunt stăpâni pe plantație, iar personalul nu e mobilier mutat după nervii de dimineață.
Dacă mutările se fac cu forța, dacă oamenii sunt presați să semneze ceea ce nu vor, atunci vorbim de abuz de putere, nu de management.
Rude la comandă: penitenciar de familie sau instituție a statului?
Alt subiect care nu poate fi trecut la „diverse”:
relațiile de rudenie între persoane aflate în funcții de conducere.
Am solicitat oficial detalii pentru a lămuri:
- există legături de rudenie între șefi?
- se respectă principiile de integritate și evitarea conflictelor de interese?
- asistăm la un penitenciar condus după criterii profesionale sau după arbore genealogic?
Și aici, nu cerem declarații sforăitoare, ci date.
Dacă într-o unitate unde oamenii sunt privați de libertate, funcțiile se împart după rudenii și „pile”, atunci toată povestea cu „disciplină de stat” devine o glumă amară.
Parcul auto Mărgineni: cai putere, kilometri și contorul banilor publici
După sporuri, abuzuri de personal, evadări și potențiale combinații de familie, firul anchetei coboară acum la asfalt: parcul auto al Penitenciarului Mărgineni.
Aici cifrele nu pot fi mascate în discursuri:
- combustibil;
- reparații;
- întreținere;
- achiziții;
- „deplasări în interes de serviciu”.
Către Administrația Națională a Penitenciarelor am cerut, punctual:
- câte autovehicule are în patrimoniu Penitenciarul Mărgineni;
- câte sunt funcționale și câte zac trase pe dreapta, în așteptarea unor reparații fără sfârșit;
- ce kilometraje au acumulat fiecare;
- cât s-a cheltuit pentru fiecare mașină, la leu: reparații, piese, service;
- cât combustibil s-a consumat și în ce perioade;
- cine folosește aceste mașini de serviciu, când și în ce condiții.
Întrebarea-cheie:
Acest parc auto servește strict necesităților operative ale penitenciarului – escortă, intervenții, misiuni specifice – sau e și taxiul discret al unor șefi care confundă mașina instituției cu mașina personală?
Într-o instituție unde:
- siguranța ar trebui să fie prioritate absolută,
- disciplina – exemplară,
- iar banul public – gestionat cu rigurozitate,
fiecare kilometru, fiecare plin de combustibil și fiecare factură de service trebuie să treacă testul transparenței.
De la evadări la rezervor plin: cine decide, cum decide și pe ce bani?
De la sporuri de 50%,
la evadare din interior,
la mutări de personal discutabile,
la posibile relații de rudenie în conducere,
și acum la parcul auto – firul este același:
Cine decide, cum decide și pe ce bani?
Penitenciarul Mărgineni ar trebui să fie un loc în care statul își demonstrează forța legii, seriozitatea și respectul față de banul public.
În loc de asta, imaginea care se conturează este a unei instituții în care:
- responsabilitatea se topește în comisii;
- greșelile grave devin „incidente”;
- privilegiile se justifică prin tăcere;
- iar mașinile, sporurile și deciziile plutesc într-o ceață convenabilă.
Noi nu avem luxul acestei cețe.
Am cerut oficial:
- răspunsuri de la Administrația Națională a Penitenciarelor;
- lămuriri de la conducerea Penitenciarului Mărgineni, punct cu punct.
Până când vor veni, rămâne o concluzie incomodă:
dacă într-o închisoare nu se poate garanta nici siguranța, nici disciplina, nici transparența financiară, atunci adevărata evadare nu este a unui deținut, ci a responsabilității din instituțiile statului. (Cerasela N.).
Exclusiv
8,6 minute pe an: Medicina muncii în M.A.I., bătaie de joc cu parafa la vedere
10 medici pentru 124.000 de oameni: sistem sanitar la mișto
Sinistru nu mai e o figură de stil, e organizare de stat.
La o solicitare oficială a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, Ministerul Afacerilor Interne a răspuns negru pe alb: în toată rețeaua sanitară a M.A.I. sunt încadrați doar 10 medici specialiști de medicină muncii.
Zece.
Pentru toți polițiștii, pompierii, jandarmii și ceilalți angajați — peste 124.000 de salariați, conform datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor.
Adică, în medie, 12.500 de oameni pentru fiecare medic. Un mic oraș de uniformați la un singur cabinet.
8,6 minute pe an de om: sănătatea, redusă la cronometru
Sindicatul „Diamantul” face un calcul simplu, pe care îl poate verifica oricine:
- Un medic lucrează 8 ore pe zi.
- Scoatem concediul de odihnă — rămân aproximativ 11 luni de muncă.
- Asta înseamnă în jur de 1.800 de ore pe an, adică 108.000 de minute.
- Împărțim cele 108.000 de minute la 12.500 de salariați.
Rezultatul: 8,6 minute pe an pentru fiecare angajat.
8,6 minute. Pe an. De om. Atât.
Și asta doar într-o lume imaginară în care medicul nu face absolut nimic altceva decât să „bifeze” oameni la rând, ca pe o bandă rulantă, fără drumuri, fără hârtii, fără ședințe, fără anchete, fără discuții. Doar cronometru și parafă.
În realitate, cele 8,6 minute se topesc în aer. Rămâne doar impresia că există un „serviciu medical”. Pe hârtie.
Medicul multifuncțional: consultant, anchetator, plimbăreț și, din când în când, doctor
Numai că legea nu-l lasă pe medicul de medicină muncii să fie un simplu „ștampilist”. Conform Normelor M.A.I. aprobate prin O.m.a.i. nr. 291/2011, aceluiași medic i se pun în cârcă, în același timp, toate următoarele obligații:
- efectuează examenele medicale la angajare, de adaptare, periodice și la reluarea activității;
- identifică și evaluează riscurile de la fiecare loc de muncă;
- este membru de drept în Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă la FIECARE unitate arondată;
- cercetează cazurile de boli profesionale și le ține evidența;
- supraveghează grupurile vulnerabile — femei gravide, lăuze, femei care alăptează, tineri;
- întocmește rapoarte despre starea de sănătate a efectivelor;
- consiliază conducerea unităților și reprezentanții angajaților;
- și, ca bonus, se deplasează între zeci de unități împrăștiate prin țară, pe care le are în grijă.
Din cele 8,6 minute teoretice, mai tăiem:
- timpul de drum,
- timpul de ședință,
- timpul de completat hârtii,
- timpul de anchete,
- timpul de rapoarte și discuții cu comitete și comiții.
Întrebare simplă: ce mai rămâne, concret, pentru sănătatea fiecăruia dintre cei 124.000?
Răspuns cinstit: aproape nimic.
Control medical sau iluzie administrativă? Matematica spune tot
Sindicatul „Diamantul” întoarce problema și invers, ca să fie limpede și pentru cei care „n-au avut timp” să vadă realitatea:
- Fiecare angajat are, prin lege, dreptul la cel puțin un control medical pe an, încheiat cu fișa de aptitudine.
- În M.A.I., doar medicul specialist de medicină muncii poate semna această fișă.
- Dacă partea efectiv medicală a unui control ar dura, foarte modest, 10–20 de minute, ajungem la:
Pentru 12.500 de oameni / medic:
- între 2.000 și peste 4.000 de ore de muncă doar pentru controalele anuale.
Un medic are la dispoziție circa 1.800 de ore de lucru pe an.
Concluzia, cum subliniază chiar SPR „Diamantul”:
nu este o opinie, este aritmetică elementară.
Este fizic imposibil ca 10 medici să asigure, în mod real, supravegherea sănătății pentru peste 124.000 de oameni. N-au cum să încapă 4.000 de ore într-un an de 1.800 de ore, oricât ar „optimizat” să fie calculul ministerului.
Nu vorbim de birouri cu ficuși, ci de oameni în stradă, foc și noapte
Când e vorba de polițiști, pompieri și jandarmi, medicina muncii nu e un moft birocratic pus între două ștampile.
Vorbim despre oameni:
- care lucrează în ture de noapte,
- care sunt supuși la stres continuu,
- care se confruntă cu substanțe periculoase,
- care se lovesc de agresiuni, accidente, intervenții riscante.
Pentru ei, supravegherea medicală este diferența dintre o boală profesională prinsă la timp și una descoperită prea târziu, când nu se mai repară nimic.
Dar, în sistemul actual, sănătatea lor a fost comprimată la 8,6 minute pe an. Cine are noroc, prinde un consult. Cine nu, prinde doar consecințele.
Întrebările sindicatului „Diamantul”: pe ce lume trăiește M.A.I.?
În fața acestei farse oficializate prin cifre, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a cerut oficial M.A.I., în baza Legii nr. 544/2001, să explice:
- Pe ce temei s-a stabilit că 10 medici sunt „de ajuns” pentru peste 124.000 de angajați?
- Care este norma de personal folosită pentru această „calculare miraculoasă”?
- Cum funcționează efectiv serviciul de medicină muncii:
- se deplasează medicul la unități,
- sau se deplasează mii de oameni, anual, la medic, lăsând posturi descoperite?
- Și, mai ales: cine acoperă diferența dintre ceea ce spune legea și ceea ce permite, în mod real, timpul unui singur medic?
Aceste întrebări nu sunt capricii sindicale, sunt întrebări de supraviețuire pentru cei din sistem.
8,6 minute pentru sănătate, un an întreg pentru ignorare
Astăzi, în M.A.I., medicina muncii arată, după cum reiese chiar din datele oficiale comunicate Sindicatului „Diamantul”, ca un experiment pe viu cu efective întregi, în care:
- 10 medici
- trebuie să acopere 124.000 de oameni,
- cu 8,6 minute de timp „de grijă” pe an de angajat, în cel mai optimist scenariu.
Sindicatul SPR „Diamantul” a făcut ceea ce trebuia:
- a cerut datele,
- a făcut calculul,
- a formulat întrebările oficiale,
- și a anunțat clar că va prezenta răspunsurile exact așa cum vor fi date de M.A.I..
Până atunci, realitatea rămâne aceasta:
- fișa de aptitudine există,
- parafa există,
- hârtiile există,
- dar supravegherea reală a sănătății este, matematic, imposibilă.
Iar pentru polițiști, pompieri și jandarmi, asta nu e o discuție teoretică.
E nota de plată plătită cu sănătatea lor, la finalul fiecărui an în care sistemul le acordă, în medie, 8,6 minute de grijă și 365 de zile de risc. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zileEvadare cu scandal de pe șantier, evadare pe șest din fortăreață: când sare gardul deținutul, sare și dublul standard din ANP
-
Exclusivacum 3 zileBreaking news din Prahova profundă: comuna Ariceștii Rahtivani dă peste cap handbalul românesc și învață granzii ce înseamnă ambiția la vârsta de 11-12 ani
-
Exclusivacum 3 zileDe la „Prestij” la „Maneliadă”: fief interlop în buricul Ploieștiului, cu IPJ Prahova la butonul de mute
-
Exclusivacum 3 zilePensie cu „viluță la pachet”: șeful împuternicit de la IPJ Prahova fuge din funcție, dar nu și cu mâna goală
-
Exclusivacum 4 zileEVADARE CU BONUS LA PUSCARIA MĂRGINENI: CÂND SARE DEȚINUTUL GARDUL, SARE ȘI SALARIUL DIRECTORULUI
-
Exclusivacum 4 zileProtejat: „Bodycam la mișto”: Agentul Irimia, starul rutier (IPJ PRAHOVA) care dă amenzi pe filmare și iertări pe șoptite.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VII)
-
Exclusivacum o ziArde satul, stingem cetățeanul! Biroul Control Intern IPJ Prahova, pompier de imagine pentru polițiștii ‘deranjați’”.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VIII)
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Scorțeni: Codul Penal – regulament de ordine interioară, avertizorul de integritate – dușmanul poporului



