Featured
Rusia a testat, miercuri, rachete balistice, în Extremul Orient rus şi în regiunea Arctica, în cadrul exerciţiilor forţelor nucleare strategice

O rachetă balistică rusă a fost lansată în zona Peninsulei Kamceatka, în Extremul Orient rus, iar alta în Marea Barents, în zona arctică. Exerciţiul a implicat şi zboruri ale avioanelor strategice Tupolev Tu-95, precum şi teste cu rachete de croazieră.
Kremlinul a comunicat că preşedintele Vladimir Putin a asistat la manevrele „forţelor strategice de disuasiune” desfăşurate la nivel terestru, maritim şi aerian, conform cotidianului Le Monde. Toate rachetele testate de armata rusă au atins ţintele stabilite. Exerciţiul a avut rolul de a testa capacităţile de ripostă la un „atac nuclear inamic”, a comunicat Statul Major al armatei ruse, citat de agenţia Tass.
Administraţia de la Moscova a informat Washingtonul în legătură cu planul de organizare a exerciţiilor forţelor nucleare strategice. „Statele Unite au fost înştiinţate şi, aşa cum am evidenţiat anterior, acesta este un exerciţiu anual de rutină efectuat de Rusia. Din acest punct de vedere, Rusia se conformează obligaţiilor anuale în materie de control al armamentului şi angajamentelor în materie de transparenţă, de aceea transmite această înştiinţare”, a declarat marţi seară generalul american Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Exerciţiile Rusiei intervin pe fondul tensiunilor cu Statele Unite şi NATO din cauza invaziei militare ruse în Ucraina. Alianţa Nord-Atlantică a efectuat săptămâna trecută propriile exerciţii nucleare anuale, cu participarea Statelor Unite şi a altor 14 naţiuni aliate. (M. Draghici).
Sursă foto: Mediafax
Exclusiv
VOM publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala: vom devoala cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat! (I).

Serviciile secrete conduc sistemul penitenciar sau Ministerului Justiției si tolerează cu bună știință anumite interferențe? (mai mult…)
Aveti un Pont
VOM publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala: vom devoala cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat!/PROMO/Orele 14.00

La orele 14.00, ziarul Incisiv de Prahova va publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala, intr-un amplu serial: vom devoala cum se FURA, pe fata, si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat, pe probe, reiteram: documente devastatoare! Ce putem spune este ca aceasta investigatie are o mare „legatura” cu gruparea de criminaliate economico-financiara organizata despre care dezvaluim de cava timp. (Ec Adrian Radu)
Exclusiv
Fostul procuror Negulescu Mircea implicat in mafia deseurilor/Ludovic Orban „tinta” in miscare in urma perchezitiilor din Prahova/Nasul si Finul din Prahova

Peste 60 de percheziții au fost desfășurate de polițiștii economici de la sectorul 2 al Capitalei în București Ilfov Prahova și alte patru județe din țară, printre care si Galati. În total, la audieri au fost aduse 40 de persoane care se presupune că știau de această afacere dar nu au spus nimic polițiștilor.
Printre cei audiați se numără și celebrul nostru patron de la „Bomba ecologica de la Pleasa”, adica de la Recop Recycling SRL coordonata de Muresan Catalin, precizam intr-un articol anterior.
In depozitul uriaş de combustibil, ascuns într-o zonă împădurită din Prahova, chiar langă Ploiești, anchetatorii au găsit peste 300 de tone de păcură și produse petroliere, în trei bazine îngropate şi în șapte rezervoare de suprafață.
Proprietarul nu le-a spus deocamdată poliţiştilor de unde a făcut rost de combustibilul pe care îl vindea mai multor benzinării. Ar fi câştigat până acum peste cinci milioane de euro.
Depozitul ferit de ochii lumii este într-o pădurice aflată în spatele mănăstirii Ghighiu de langă Ploiești. Săptămânal, cisternele încărcau de acolo combustibil (CLU sub denumirea de motorina).
Depozitul era amplasat strategic în apropierea Drumului Național 1 și de autostrada A3. Dintr-o curte pleca produsul petrolier cu documente întocmite fictiv către cumpărători de bună credință, potrivit anchetatorilor.
În realitate, presupusul proprietar ar fi cumpărat la negru o cantitate impresionantă de combustibil petrolier pe care l-ar fi vândut apoi către benzinării mici din toată țara.
In fapt, acesta a dezvoltat o mica rafinarie unde transforma rezidurile petroliere achizitionate ca deseuri si rafinau sub forma de CLU, CLU care era vandut la cumparatori de buna credinta.
Celebrul nostru patron de la „Bomba ecologica de la Pleasa”, impreuna cu „prietenii” sai din Galati ar fi vandut rezidurile petroliere spre rafinare.
Cum mentionam, gruparea intentiona sa obtina CAF 7 pentru TERMIA lui Andrei Volosevici, pentru asa zise piese de schimb dar vizau produsele petroliere din acesta si cu fierul vechi obtineau cca 2 miliaone de euro.
Fostul procuror Negulescu Mircea implicat in mafia deseurilor. La firma unde a avut loc perchezitii (SC Statii de Spalare Vagoane Cisterna CFR SSVAC SA) a lucrat „Portocala”. Acum se leaga toata reteaua de infractori si trompetele edilului. Vom reveni cu dezvaluiri senzationale si despre dosarul disjuns cu spalarea de bani si cu „paletii” buclucasi, mai precizam in dezvaluirile noastre.
Acum dezvaluim pentru „cunoscatori”:
Procuroul „Portocala”, pardon, fostul procuror a lucrat si/sau mai lucreaza la SC Statii de Spalare Cisterne CFR SSVAC SA unde a avut, in fapt, perchezitia, unde administrator este Hiohi Albert LAURENTIU:
Actionar majoritar este Erwkat (Fosta Grampet):
Actionar majoritar la Grampet sunt:
1. Stoica Gruia
2. Didila Vasile
Alte doua firme in care Hiohi Albert Laurentiu este Actionar:
1. Rail Logistic SRL – firma de paza din Negoiesti;
2. Iprochim SA in care MINISTERUL ECONOMIEI ESTE ACTIONAR MAJORITAR CU 73%!
Sa mai demonstram ca, Hiohi Albert Laurentiu este un sustinator devotat si pe fata a lui Ludovic Orban, credem ca ar fi de prisos.
Asa ajungem la „caracatita” din Prahova, la nas/fin, cu parfum de „Portocala”, la CAF 7, etc.
Vom reveni cu dezvaluiri senzationale. (Cerasela N.).
-
Featuredacum 5 zile
Comisarul șef Conea Emanuel în așteptarea sancțiunii disciplinare de la Ministerul Justitiei!
-
Exclusivacum 4 zile
Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (I)/”Am vorbit cu asta care-i sef la Politia Locala, cu Albu…”
-
Ancheteacum 5 zile
DEVASTATOR!!! /Echipa pucistă din PMP a fost pusă cu botul pe labe de către Justiție
-
Exclusivacum 3 zile
Inregistrari audio – video/stenograme senzationale cu si despre un ales “local” (II)/”Bai vino maine cand esti treaz ca deja ai venit beat si esti prost”
-
Exclusivacum 19 ore
Fostul procuror Negulescu Mircea implicat in mafia deseurilor/Ludovic Orban „tinta” in miscare in urma perchezitiilor din Prahova/Nasul si Finul din Prahova
-
Exclusivacum 10 ore
VOM publica date si documente care vor dinamita doua sisteme de siguranta nationala: vom devoala cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi, pe romaneste spus, cu documente si bazat pe hotararea unui magistrat! (I).
-
Exclusivacum 19 ore
Valentin Stefan si combinatiile cu iz penal de la conducerea Postei Romane (II)
-
Exclusivacum 2 zile
De la „Bomba ecologica de la Pleasa” la pacura si …dosarul penal de la Parchetul General