Exclusiv
BANCHETUL DEȘEURILOR MEDICALE ȘI MARELE CIRC AL CONFIRMĂRILOR: Când statul se făcea că plouă, Incisiv de Prahova turna găleți cu adevăr (si i-a ieșit!)
Într-o Românie unde moralitatea e un accesoriu facultativ, iar responsabilitatea o glumă proastă, persistă un miros greu de putrefacție. Nu e de la gunoiul menajer, ci de la mafia deșeurilor medicale, un fel de ciumă modernă ce infectează sănătatea publică și buzunarele noastre. Ani la rând, în timp ce politicienii de „teflon”, precum „maestrul nenorocirilor” Radu Oprea, ne vindeau „mărțișoare cu sare” și iluzii despre o țară curată, noi, la Incisiv de Prahova, urlam adevărul. Și, ca de obicei, am fost ascultați. Sau, mai bine zis, faptele noastre au fost confirmate, cu ștampilă și parafa statului! Da, stimabililor, o altă investigație marca Incisiv de Prahova a primit verdictul suprem: AM AVUT DREPTATE! Și asta, chit că unii mor de invidie și de necaz, sau de-a dreptul de râs nervos. Așa se face jurnalismul de investigație, nu cu „cafele” și înțelegeri la colțul mesei!
Profetul de Prahova: Când Incisivul de Prahova vede, statul (mai) confirmă (forțat!)
Mult-așteptata, dar mai ales mult-dovedita, Decizie nr. 100 din 15.04.2025 a Consiliului Concurenței nu este doar un simplu act birocratic. Este o biblie a corupției, un monument al cinismului, care certifică oficial ce Incisiv de Prahova urla de mult timp: o caracatiță hidoasă a deșeurilor medicale a operat nestingherit. Firme precum Stericycle (actuala Sterileco SRL), AKSD România SRL, Bio Hazard SRL, Eco Fire Sistems SRL și Mondeco SRL au fost prinse cu „mâța-n sac” (și pe WhatsApp!), confirmând „înțelegeri și practici concertate anticoncurențiale orizontale”. Pe scurt? Nu concurau, ci își împărțeau prada națională, ca niște hiene bine organizate la un banchet toxic. Iar când spunem că am avut dreptate, nu e doar o figură de stil, ci o sentință irevocabilă a statului care, chiar dacă a reacționat cu viteza melcului paralizat, a ajuns, în cele din urmă, la concluziile noastre.
Contracte cu clauze „discrete”: Rețeta toxică a somnului concurențial (cu acord scris!)
Dacă credeți că mafia operează doar cu amenințări în șoaptă, vă înșelați amarnic! Documentele Consiliului Concurenței arată că, în România, cartelurile se semnează pe hârtie, negru pe alb. Luați exemplul hilar al județului Mureș. Ani la rând, între 2010 și 2018, AKSD (care, culmea, deținea o instalație în Mureș!) s-a obligat, prin contracte cu Stericycle și Mondeco, să nu participe la licitații publice și să nu atragă clienți din Mureș. Da, ați citit bine: s-a angajat să nu concureze! O „strategie economică” demnă de un stat bananier, unde incompetența e la ea acasă, iar spitalele erau condamnate la prețuri umflate, fără drept de apel.
Același spectacol tragicomic și în Drobeta Turnu Severin, unde, prin contractul dintre Stericycle și Bio Hazard, s-a stabilit un monopol local. Bio Hazard aduna deșeurile și le preda Stericycle, care, în schimb, se angaja să nu presteze servicii altor beneficiari din zonă. Un fel de „monopol la pungă”, garantat prin clauze contractuale care au transformat deșeurile medicale într-o afacere de familie, bine securizată. Până când? Până când curiozitatea și incisivitatea jurnalismului adevărat a început să sape!
WhatsApp, marele deconspirator: Când „cafeaua” oprește sănătatea publică (și lenea e mărturie!)
Dacă vreodată vă întrebați cum se împărțeau feliile din tortul toxic al deșeurilor medicale, nu vă gândiți la întâlniri secrete în buncăre subterane. Nu, nu. Se făcea la o „cafea”, pe WhatsApp! Consiliul Concurenței a pus mâna pe stenogramele rușinii naționale, unde directorii firmelor își negociau „teritoriile” și își transmiteau „avertismente”. Un Sandu Popescu de la Eco Fire se interesa direct, pe chat, dacă Stericycle participa la licitația din Constanța și, după câteva mesaje de „da sau nu”, îi arunca elegant: „Tine cont ca nu mi doresc Buc…”. Adică: „Voi stați în București, noi în Constanța, și ne vedem la următoarea cafea să validăm înțelegerea”. Nonșalanță? Nu, cinism pur!
Mai mult, documentele confirmă că Eco Fire informa cu „delicatețe” pe Stericycle despre un client din Otopeni care își încheia contractul, invitându-i să-l preia. Adică, o predare de ștafetă, ca la stafeta deșeurilor toxice, sub ochii (și telefoanele) Consiliului Concurenței. Așa se scria istoria neagră a corupției, cu emoticonuri și mesaje scurte, în timp ce noi ne întrebam de ce costă sănătatea cât aurul!
Spovedania pe genunchi: Când mafia cere „clemency” și iși dă de gol partenerii
Dar, ca orice scenariu bun de film, a venit și momentul „turnătorului”. Stericycle, într-o mișcare de „clemență” (sau, mai pe românește, „lăsați-mă mai ușor, șefu’, că mă dau de gol singur”), a depus o cerere la Consiliul Concurenței. Și, surpriză! A recunoscut existența înțelegerii ilegale cu Eco Fire! O admitere oficială a cartelului, chiar din gura unuia dintre actori! Și, ca să fie și mai comic, în timp ce Stericycle se „spovedea”, Sandu Popescu de la Eco Fire continua să-l sune pe Andrei Nestor de la Stericycle pentru a stabili noi „cafele” și a coordona „strategii”. Inconștiență sau prea multă încredere în sistemul de „protecție”? Cert este că și această „spovedanie” confirmă, o dată în plus, că Incisiv de Prahova a pus punctul pe I.
Oprea și parfumul de groapă de gunoi: „Maestrul” la locul faptei (indirecți, dar toxici!)
Și unde-i Radu Oprea în toată povestea asta, „maestrul nenorocirilor”, „politrucul de teflon” care ne ține prelegeri de istorie, comparând reducerile de personal cu numerele de la Auschwitz? Păi, stimabile Oprea, chiar dacă nu ești direct pe WhatsApp cu directorii, legăturile tale cu Mihail Ștefănescu, zis „Treflă”, partenerul tău de încredere în firme ca Eco Burn, sunt mai toxice decât un container cu deșeuri medicale. Căci știm acum că Eco Burn a fost absorbită de marele imperiu Stericycle! Adică, tentaculele mafiei ajung direct la prietenii apropiați ai „maestrului nenorocirilor”. Nu-i de mirare că Oprea ne vindea sare pe mărțișor de la Salrom, o companie subordonată Ministerului Economiei, în timp ce sistemul de gestionare a deșeurilor medicale se prăbușea sub greutatea corupției și a înțelegerilor secrete. Indiferența față de siguranța publică, transformată în afacere de familie, se reflectă acum, cu dovezi, în indiferența față de un domeniu vital pentru sănătatea nației.
Iar amenzile aplicate de Consiliul Concurenței, de aproape 2,5 milioane lei pentru Eco Fire și peste 2,8 milioane lei pentru Sterileco? Un fleac! Un praf în ochii publicului, o glumă proastă față de profiturile colosale obținute prin trucarea licitațiilor și manipularea unei piețe întregi. În timp ce ei își umpleau buzunarele, spitalele noastre plăteau prețuri exorbitante, iar sănătatea noastră atârna la coșul de gunoi.
Trezirea națională: După ce statul s-a făcut că plouă, piața se dezgheață
Vedeți, stimabililor, ce se întâmplă când jurnaliștii își fac treaba și când instituțiile statului, în cele din urmă, chiar dacă târâș-grăpiș, confirmă? După ce clauzele contractuale toxice din Mureș au fost abrogate (în 2018), AKSD, firma care stătea pe tușă „voluntar”, a început să câștige 35 din 42 de licitații publice în 11 județe, inclusiv Mureș! Dintr-o dată, avea capacitatea să concureze! Și dintr-o dată, clienții Stericycle din Mureș au început să „emigreze” către AKSD. Coincidență? Nu, e dovada clară a cât de bolnavă era piața sub jugul cartelului.
Același lucru s-a întâmplat și în Drobeta Turnu Severin. După ce clauzele au fost eliminate, Stericycle a „descoperit” că poate concura pe piața locală, unde înainte își limitase prezența. Asta înseamnă, dragi cititori, că ani la rând, spitalele noastre au plătit prețuri umflate și au avut de suferit din cauza unui sistem putred, bazat pe înțelegeri de culise, pe spatele bolnavilor.
Incisiv de Prahova a demascat, a investigat, a dovedit, și, acum, statul confirmă. Căci așa se face jurnalismul: cu probe, nu cu presupuneri. Cu curaj, nu cu complicitate. Iar rezultatele sunt evidente: un sistem bolnav, obligat să recunoască adevărul. Noi, la Incisiv de Prahova, vom continua să scoatem la lumină toate aceste interese meschine și absconse, să demascăm culoarele justiției, jurnaliștii implicați, funcționarii publici cu funcții de răspundere care au membri de familie în aceste firme, interesele ascunse dintre aceste societăți din gruparea de crimă organizată și toți actorii, inclusiv oamenii politici.
Consiliul Concurenței confirmă: Mafia deșeurilor medicale, oficial!
Decizia nr. 100 din 15.04.2025: Biblia Caracatiței
Până acum am vorbit despre „șușoteli” și „investigații fierbinți”, dar acum avem o biblie a corupției, cu ștampilă și antet: Decizia nr. 100 din 15.04.2025 a Consiliului Concurenței. Acest document nu este doar o colecție de pagini, ci o condamnare oficială a cartelului deșeurilor medicale. Conform paragrafelor 430 și 431 din această decizie, s-a confirmat, negru pe alb, existența unor înțelegeri și practici concertate anticoncurențiale orizontale între actori principali precum Stericycle, AKSD, Bio Hazard, Eco Fire și Mondeco.
Aceste înțelegeri nu erau simple discuții la cafea, ci aveau ca scop împărțirea pieței, alocarea clienților și/sau a teritoriilor, manifestate prin neofertarea reciprocă și abținerea de la participarea la proceduri de achiziții publice. Adică, firmele implicate nu se „călcau pe bătături”, ci își marcau teritoriile ca niște stăpâni feudali, ignorând complet principiile unei piețe libere și sănătoase.
Clauze contractuale „secrete”: Când legea devine complice la jaf
Județul Mureș, feuda monopolului:
Documentele Consiliului Concurenței aduc la lumină dovezi zdrobitoare sub forma unor clauze contractuale explicite. Cel mai elocvent exemplu este cel din județul Mureș:
- Între Stericycle și AKSD: Contractul de prestări servicii nr. 3091/04.01.2016 conținea o clauză (pct. 6.2 lit. j) prin care AKSD se obliga să nu depună oferte la procedurile de achiziție publică la care participa Stericycle și să nu încheie contracte cu clienții Stericycle din Mureș. Această clauză a fost activă între 04.01.2016 și 17.10.2018 (paragrafele 436, 437).
- Între Mondeco și AKSD: Un contract similar, nr. 1889/20.09.2010, cu o clauză identică, a funcționat între 20.09.2010 și 19.10.2018, impunând aceleași restricții AKSD în privința clienților Mondeco din Mureș (paragrafele 439, 440, 441).
Aceste clauze demonstrează nu doar o înțelegere tacită, ci un acord scris, oficial, prin care competiția era sistată cu bună știință. Practic, spitalele din Mureș nu aveau de ales, fiind condamnate să plătească prețuri dictate de cartel.
Drobeta Turnu Severin, captivă în rețea:
Un alt caz flagrant este cel al Drobeta Turnu Severin:
- Între Stericycle și Bio Hazard: Contractul nr. 1/03.01.2013 prevedea la pct. 6.7 că Stericycle se obliga să nu presteze servicii pentru deșeuri din Turnu Severin către alți beneficiari, fără acordul Bio Hazard (paragraful 460). Mai mult, la pct. 7.3, Bio Hazard era obligat să livreze Stericycle întreaga cantitate de deșeuri colectate, fără a o preda altor societăți (paragraful 461). Aceste clauze au fost active din 03.01.2013 până în 01.11.2018 (paragraful 462).
Astfel, Stericycle și Bio Hazard și-au împărțit piața din Drobeta Turnu Severin, controlând fluxul de deșeuri și eliminând orice concurență.
Proba faptelor: Cum se trezește piața după „dezintoxicare”
Impactul acestor clauze este demonstrat elocvent de comportamentul pieței după abrogarea lor:
- Mureșul „se trezește”: După eliminarea clauzelor restrictive (în 2018), AKSD, care deținea o instalație de decontaminare termică în Mureș (paragraful 445), a reînceput să participe activ la licitații publice. Începând cu 2020, AKSD a câștigat 35 din 42 de proceduri la care a participat în 11 județe, inclusiv Mureș, demonstrând că avea capacitatea de a concura (paragrafele 453, 454). Mai mult, 5 din 16 clienți importanți ai Stericycle din Mureș au trecut la AKSD după abrogarea clauzei (paragraful 457)! Acest „exod tăcut”, prezentat detaliat în Articolul 4, nu este o coincidență, ci dovada directă a distorsiunii pieței.
- Drobeta Turnu Severin se eliberează: În timpul valabilității clauzelor, Stericycle a tratat volume „extrem de reduse” de deșeuri din Drobeta Turnu Severin, majoritatea provenind de la Bio Hazard (88.4%) (paragraful 477). După eliminarea clauzelor, Stericycle a intrat „semnificativ” pe piața locală, preluând deșeuri de la Spitalul Județean de Urgență și reducând drastic ponderea Bio Hazard în portofoliul său, ajungând la zero în 2021 (paragraful 478). Din nou, o dovadă clară a impactului direct al înțelegerilor asupra pieței.
Clemency Request: Spovedania gigantului toxic
Unul dintre cele mai incisive elemente de noutate este confirmarea faptului că Stericycle a depus o cerere de clemență la Consiliul Concurenței pe 25.11.2019, oferind detalii despre înțelegerea cu Eco Fire (paragraful 493). Aceasta este o admitere oficială a încălcărilor! Mai mult, documentele indică faptul că Sandu Popescu de la Eco Fire a continuat să ceară întâlniri cu Andrei Nestor de la Stericycle chiar și după depunerea cererii de clemență, probabil fără să știe că Stericycle „s-a spovedit” (paragraful 494). Discuțiile ulterioare din ianuarie 2020 au confirmat continuarea comportamentului concertat din perioada 2014-2019 (paragrafele 495, 496).
WhatsApp, mașina de scris adevărul: Conversațiile care incriminează
Consiliul Concurenței confirmă utilizarea comunicărilor electronice (e-mailuri, mesaje WhatsApp) ca probe incontestabile ale acordurilor de voință, în special între Eco Fire și Stericycle (paragraful 433). Acestea au arătat modul de acțiune referitor la clienți și teritorii (paragrafele 483, 486, 488).
- Se confirmă că Eco Fire se abținea de la clienții Stericycle în Constanța, iar Stericycle refuza clienți din Constanța.
- Stericycle se axa pe București, Eco Fire pe Constanța (paragrafele 497, 500, 506).
- Mai mult, Eco Fire a informat direct Stericycle despre un client din Otopeni (Ilfov) care își încheia contractul, invitând Stericycle să preia negocierile, confirmând astfel coordonarea (paragrafele 489, 490).
Aceste dovezi, deja prezentate în articolele anterioare, sunt acum susținute de forța probatorie a unei decizii oficiale, transformând „perlele” din WhatsApp în pietre de moară pentru cartel.
Legalitate versus realitate: Când concurența e „restricție prin obiect”
Consiliul Concurenței subliniază că aceste înțelegeri/practici concertate de împărțire a pieței reprezintă restricții grave ale concurenței „prin obiect” (paragrafele 551, 552, 557, 572, 573, 574). Asta înseamnă că intenția anticoncurențială este suficientă, iar efectele negative asupra pieței sunt prezumate, nefiind necesară dovedirea lor (paragrafele 555, 556, 559). Împărțirea clienților și teritoriilor este considerată una dintre cele mai grave încălcări ale legislației concurenței, afectând alegerea consumatorilor și prețurile (paragrafele 530, 532, 571). Obiectivul era obținerea unui avantaj economic prin coordonarea politicii comerciale și eliminarea riscului concurențial (paragraful 565).
ALERTĂ DE FEBRĂ: Oprea, scoate batista! Căldura abia începe! Ce a fost mai „rău” abia urmează! Pregătește-te pentru sesiuni de lectură publică, organizate cu… foarte mare drag! Căci avem teancuri întregi de documente oficiale și zeci și zeci de conversații, culese cu migală, direct de pe… WhatsApp! Adică, fix de unde „mafia deșeurilor medicale” credea că se joacă la adăpost de ochii (și urechile) indiscrete!
Succes la… dormit! Vom Reveni! (Cristina T.).
Va indrumam sa urmariti – o mica parte – din arhiva Incisiv de Prahova:
https://www.incisivdeprahova.ro/2024/03/08/martisoarele-ministrului-radu-oprea/
Exclusiv
Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare
La început ni s-a spus că SNACP e „scutul” fermierilor.
După ce am săpat prin rapoarte, avize, anexe ascunse și răspunsuri în cheia „nu deținem…”, tabloul arată altfel:
Nu avem un sistem antigrindină pentru agricultură.
Avem un mecanism prin care agricultura subvenționează industria de apărare, printr-o rețea de instituții „civile”, firme‑intermediar și „experți” care nu dau socoteală nimănui.
În această parte, punem cap la cap ultimele piese apărute în dosar:
– apar firme private care se așază între două instituții ale statului ca să facă bani din date radar;
– o companie „specializată în intervenții active în atmosferă” își revendică un rol esențial în autorizare;
– rachetele românești par să coste de 3–4 ori mai mult decât produse similare din alte țări;
– iar structura „civilă” de lângă Ministerul Agriculturii seamănă mai mult cu o anexă a industriei de armament decât cu un garant al interesului agricol.
Și peste toate, aceeași concluzie: Fermierul nu este beneficiar. Este sponsor.
Când „infrastructura critică” se subcontractează la SRL
Într-o țară normală, datele radar se plimbă între:
- Administrația Națională de Meteorologie;
- Autoritatea care gestionează un sistem național de intervenții în atmosferă.
Direct. Cu protocoale între instituții, cu trasabilitate, cu responsabilitate clară.
La noi, tabloul arată altfel:
- între două autorități de stat se interpune o firmă privată,
- care vinde înapoi statului acces la propriile sale date,
- în domeniul în care statul clamează „infrastructură critică” și „siguranță națională”.
Datele meteorologice, produse din bani publici, devin marfă.
Două instituții publice, în loc să lucreze direct, își pasează informația printr-un SRL.
Nu e doar aberant. Este definția cinică a capturii prin intermediar:
sfera publică își externalizează propriul creier tehnic către un broker privat, pe bani publici, în numele „expertizei”.
„Intervenții active în atmosferă” – noul oracol privat al rachetelor
În schema SNACP apare o altă piesă discretă, dar esențială:
o companie privată care se prezintă ca specialistă în „intervenții active în atmosferă”.
Rolurile pe care și le asumă – direct sau indirect:
- „expertiză” în autorizare și avizare,
- implicare în documente tehnice sau consultanță pentru instituțiile statului,
- participare în procesul prin care se decide cine și cu ce poate să tragă în nori.
Tradus pe românește:
- în loc ca statul să aibă:
- un cadru clar,
- un corp de experți publici,
- universități și institute independente,
- în vârful lanțului de decizie tehnică apare un SRL cu „mamă” în altă țară,
- care ajunge să cântărească, de facto, în decizii cu impact asupra:
- siguranței aeronautice,
- mediului,
- agriculturii.
„Infrastructura critică” nu mai e doar în mâna statului.
E în mâna unui cartel tehnico‑comercial în care unii scriu regulile, alții emit avize, iar agricultorul plătește.
Rachetele de aur: când „producția internă” costă cât trei piețe externe la un loc
Oficial, rachetele sunt fabricate de Electromecanica Ploiești, societate din portofoliul ROMARM.
Argumentul „de serviciu”:
- „susținem industria națională de apărare”;
- „reducem dependența de importuri”.
Pe hârtie, sună patriotism.
În cifre, începe să miroasă a rentă garantată:
- există rachete similare pe piața europeană (ex. folosite în Bulgaria, Republica Moldova);
- prețurile lor sunt, în unele cazuri, de 3–4 ori mai mici decât contractele parafate aici;
- nimeni nu poate arăta o analiză serioasă de tip:
- „am comparat X producători, Y tehnologii, Z prețuri; am ales asta pentru că…”.
SNACP devine, astfel, un perfect canal paralel de finanțare:
- banii vin „pe cod” de agricultură;
- produsul merge la industria de apărare;
- criteriul nu e eficiența agricolă, ci confortul industrial:
- un singur producător,
- un singur narativ,
- nicio competiție reală.
Dacă SNACP ar fi fost un program de sprijin militar, s-ar fi discutat în CSAT.
Așa, fiind împachetat drept „ajutor pentru fermieri”, banii se mută liniștit din câmp în fabrica de armament.
Beneficiarii – excluși metodic din propria „protecție”
Legea 173/2008 vorbește, negru pe alb, despre:
- implicarea beneficiarilor (fermieri, organizații profesionale, societăți comerciale) în:
- supravegherea,
- deciziile,
- evaluarea sistemului.
În teren, imaginea e următoarea:
- fermierii sunt trecuți „beneficiari” în toate proiectele și rapoartele;
- dar când vine vorba de:
- alegerea amplasamentelor,
- definirea perioadelor de tragere,
- evaluarea efectelor,
- stabilirea strategiei de extindere, – nu există urme serioase de consultare:
- nici procese‑verbale,
- nici poziții documentate,
- nici condiționări.
Beneficiarul real este ținut în afara camerei de control.
I se spune:
- „te protejăm”,
- „nu ai motive de îngrijorare”,
- „lasă-ne pe noi să decidem ce e bine pentru recolta ta”.
Adevărul este mai simplu și mai crud:
beneficiarul a fost redus la cod bugetar.
El intră în prezentări PowerPoint, dar nu intră în decizii.
Știința de decor: eficiență autoproclamată, fără arbitru
Din interiorul sistemului, linia oficială rămâne aceeași:
- „eficiență 75–80%”,
- „fără efecte negative asupra regimului precipitațiilor”,
- „experți, studii, rapoarte”.
Când ceri însă:
- metodologia,
- eșantionul,
- indicatorii de succes,
- zonele de control,
- evaluările independente,
încep să apară golurile:
- monitorizarea independentă nu a fost contractată în anii cheie;
- unele „studii de impact” sunt:
- vechi,
- neactualizate,
- extrapolate fără rușine la alte regiuni;
- rapoartele care „confirmă eficiența” sunt:
- finanțate și controlate din interiorul aceluiași sistem.
Știința devine decor de conferință:
- cu diagrame frumoase,
- cu procente rotunde,
- dar fără acel lucru banal:
- un laborator,
- un institut,
- o universitate care să spună:
„da, am verificat noi, cu datele noastre, și rezultatele se susțin”.
Când sistemul își face singur analiza, își pune singur nota și își dă singur premiul,
nu mai vorbim de știință. Vorbim de auto‑evaluare cu diplomă de excelență.
Iodura de argint: substanță străină, studii străine, impact necunoscut
SNACP injectează, an de an, iodură de argint în nori.
- Substanță care nu există natural în atmosferă,
- folosită masiv într-un program național,
- prezentată public drept „fără efecte negative”.
Întrebarea este simplă:
- Unde sunt studiile de impact specifice pentru:
- solurile și apele României,
- regiunile în care s-a extins sistemul,
- combinațiile cu alți poluanți deja existenți în mediu?
Nu ne referim la articole teoretice, generaliste, citate din alte țări și alte contexte.
Ne referim la:
- măsurători reale,
- campanii de monitorizare,
- rapoarte seriale publice.
Fără aceste date, toată „siguranța” se reduce la o propoziție:
„Noi credem că nu e o problemă.”
Or, când introduci deliberat în atmosferă o substanță care nu era acolo, cu efecte recunoscute asupra microfizicii norilor, credința nu ține loc de dovadă.
Structură civilă cu suflet militar: agricultura, decor la finanțarea armelor
Autoritatea pentru Administrarea SNACP este formal o structură civilă, legată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pe linia de comandă, însă, apar:
- generali și oameni veniți din industria de apărare,
- relații organice cu fabricile de rachete,
- o cultură instituțională în care:
- transparența e tratată ca slăbiciune,
- întrebările sunt tratate ca atac,
- fermierii sunt tolerați doar ca „beneficiari de imagine”.
Schema reală se conturează astfel:
- Ministerul Agriculturii plătește;
- structura „civilă” distribuie banii;
- industria de apărare încasează;
- firmele private intermediază date și consultanță;
- „știința” vine ca fundal, cât să liniștească lumea.
Agricultura, în loc să fie protejată, devine vehicul de finanțare a altor interese.
Diagnosticul cinstit: SNACP – program agricol doar prin sursa banilor
După șase părți de dosar, concluzia nu mai poate fi îndulcită:
- Nu știm încă, cu certitudine, dacă rachetele contribuie sau nu la secetă în Prahova.
- Știm însă că:
- actul de naștere al sistemului este opac;
- alegerea Prahovei ca unitate‑pilot nu are, la vedere, fundament științific solid;
- omologările sunt incomplete;
- monitorizarea independentă lipsește sau întârzie;
- datele radar au ajuns marfă pentru firme-intermediar;
- o companie privată își revendică rolul de „expert suprem” în „intervenții active în atmosferă”;
- rachetele interne par mai scumpe decât alternative externe, fără explicație publică plauzibilă;
- structura „civilă” seamănă vizibil cu un paravan pentru interesul militaro‑industrial.
SNACP este, deocamdată, un program agricol doar pentru că banii vin de la Agricultură.
În rest, se comportă ca:
- un canal de finanțare pentru industrie,
- un laborator închis pentru experți de casă,
- un argument de PR pentru politicieni.
Iar fermierii?
Rămân în același rol grotesc:
- plătesc prin impozite,
- sunt declarați „beneficiari” în documente,
- suportă pe pielea lor orice eroare sau necunoscut,
- iar când cer dovezi, sunt trimiși la plimbare între:
- „nu avem documentul”,
- „nu e în arhiva noastră”,
- „nu există motive de îngrijorare”.
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până când:
- actele de omologare vor fi puse integral pe masă,
- contractele cu firmele‑intermediar vor fi expuse la lumină,
- prețurile rachetelor vor fi comparate cinstit cu piața,
- studiile de impact și rapoartele de eficiență vor fi auditate independent,
rachetele pot fi numărate, banii pot fi contabilizați, dar certitudinile nu pot fi omologate prin aplauze.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere
Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare
Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța frontierei aeriene, dezvăluie Sindicatul Europol. Din anul 2019, postul de director adjunct al Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni (CSCTFABO) este oficial vacant.
Neoficial, trăiește o viață dublă: ba ocupat „pe bucăți” prin împuterniciri și desemnări de câte puțin, ba lăsat complet liber, ca să nu obosească.
Nu vorbim despre un birou cu două dosare pe lună și o imprimantă plictisită. Vorbim despre conducerea unei structuri cu responsabilități majore pentru frontiera aeriană a României, într-unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi, cu volum foarte mare de pasageri și o problematică operativă complexă.
Adică exact locul în care ai avea nevoie de stabilitate și continuitate managerială. Aici însă, continuitatea pare să fie considerată un lux.
Legea zice „temporar”, practica zice „lasă, că merge așa”
Conform art. 27^16 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, împuternicirea nu este, pe hârtie, o formă de locuire permanentă a unei funcții:
- polițistul poate fi împuternicit, cu acordul lui, pe o perioadă de maximum 6 luni;
- prelungirea împuternicirii, tot cu acord, se poate face pentru încă maximum 6 luni;
- în acest interval este obligatorie organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a gândit împuternicirea ca o punte temporară, nu ca o autostradă infinită peste concursuri.
În cazul funcției de director adjunct al CSCTFABO însă, puntea a devenit pod suspendat pe termen nelimitat: au trecut mai bine de 7 ani de la vacantarea postului și concursul tot nu a avut loc. Împuternicirea, gândită ca soluție temporară, a fost transformată în mod de viață administrativ.
Director adjunct căutat: nu prin concurs, prin împuternicire
În toată această perioadă, funcția a fost ocupată doar pe perioade limitate, prin împuternicire/desemnare, iar o parte considerabilă din timp a rămas efectiv neocupată.
Nu e vorba de un post decorativ, fără impact. Tocmai importanța Centrului, volumul activităților și responsabilitățile sale ar trebui să impună o grijă specială pentru un management stabil și clar definit.
În schimb, avem ani la rând de improvizație managerială, într-o zonă în care, dacă se greșește, nu sare doar tonerul din imprimantă.
Chestorul Stoica: fost șef al Centrului, actual șef al instituției, etern absent la concurs
Situația devine de-a dreptul spectaculoasă dacă ne uităm la actualul inspector general al Poliției de Frontieră Române, chestorul Stoica.
Acesta nu cunoaște Centrul doar din informări și diagrame frumos colorate. L-a condus. Ba chiar a fost el însuși director adjunct al Centrului, prin împuternicire, în perioada septembrie 2019 – 22 septembrie 2020.
Cu alte cuvinte, actualul inspector general știe din experiență personală:
- atribuțiile conducerii CSCTFABO;
- dificultățile activității aeroportuare;
- volumul de muncă;
- specificul operativ;
- nevoia unei echipe manageriale stabile.
Știe. Și totuși, funcția de director adjunct al Centrului Otopeni rămâne, în continuare, neocupată prin concurs.
Trei ani la vârful Poliției de Frontieră și un concurs care nu mai apare
Potrivit datelor prezentate, din 27 noiembrie 2023, chestorul Stoica se află la conducerea Poliției de Frontieră Române:
- mai întâi prin desemnare;
- apoi prin împuternicire;
- iar, din 8 noiembrie 2024, ca inspector general titular.
Rezultatul? Aproximativ trei ani de când are în mână frâiele instituției și responsabilitatea managerială de a regla tocmai situații ca aceasta – inclusiv la un post pe care l-a ocupat personal.
Și, în tot acest timp, nici urmă de concurs pentru funcția de director adjunct al Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni.
Concursul fantomă: de ce nu pot candida cei care îndeplinesc condițiile?
Întrebările nu sunt doar legitime. Sunt inevitabile:
- Care este motivul pentru care a devenit imposibilă organizarea unui concurs în toți acești ani?
- De ce polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru ocuparea postului nu au posibilitatea să candideze?
- Cum se justifică managerial faptul că o structură de asemenea importanță funcționează de ani de zile fără ca postul de director adjunct să fie ocupat, în mod firesc, prin concurs?
Dacă pentru un post de execuție se poate cere până și tipul de dosar cu șină, pentru o funcție de conducere-cheie pare suficient un etern „vedem noi”, repetat până se schimbă garnitura de șefi.
Schengen, trafic intens, probleme complexe. Director adjunct? Opțional.
Traficul aeroportuar intens, specificul frontierei aeriene, responsabilitățile operative și schimbările majore din ultimii ani – inclusiv integrarea României în spațiul Schengen – reclamă:
- continuitate managerială;
- responsabilitate clară;
- delimitare explicită a atribuțiilor la nivelul conducerii.
Aici nu discutăm despre cine aprinde lumina în birou, ci despre cine răspunde pentru organizare, fluxuri, decizie și gestionarea riscurilor.
Faptul că funcția de director adjunct rămâne, în practică, suspendată între împuterniciri episodice și perioade de vid, nu e doar un detaliu birocratic. Este o problemă de management și de responsabilitate instituțională, așa cum subliniază Sindicatul Europol.
Cine dă explicații? Cândva, între două împuterniciri
În acest tablou, numele nu poate fi ocolit: chestorul Stoica, în prezent inspector general al Poliției de Frontieră Române și fost director al Centrului, este persoana aflată în poziția de a explica public:
- de ce funcția de director adjunct al CSCTFABO nu a fost ocupată prin concurs timp de 7 ani;
- de ce polițiștii eligibili sunt ținuți departe de o procedură transparentă;
- de ce, în plin Schengen și în mijlocul unei frontiere aeriene extrem de sensibile, stabilitatea managerială rămâne o opțiune, nu o prioritate.
Sindicatul Europol a făcut publică problema. Legea a stabilit clar limitele împuternicirii. Realitatea din Otopeni arată, însă, o altă poveste:
Funcția e temporară de ani de zile, dar lipsa de răspuns pare definitivă. (Cristina T.).
Exclusiv
MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus
La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou, ar trebui să țină loc și de voință personală. Sindicatul Diamantul anunță că primește semnale de la polițiști care spun că sunt siliți să semneze cereri de participare la cursuri. Adică instituția ar avea nevoie nu doar să mergi la pregătire, ci și să declari că ți-a venit singur această minunată idee.
Cursul este din partea casei. Dorința de participare trebuie adusă de acasă
După publicarea dezvăluirilor privind calificările și formarea profesională în Poliția Română (aici) , Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” semnalează o nouă problemă: membri ai organizației reclamă că sunt presați să semneze cereri de participare la unele cursuri.
Nu cereri pe care oamenii s-ar fi grăbit să le redacteze, mistuiți de setea de cunoaștere. Potrivit sindicatului, ar fi vorba despre formulare deja pregătite, pentru care inițiativa personală mai are nevoie de un singur accesoriu: semnătura beneficiarului.
Iată o performanță administrativă remarcabilă: instituția îți pregătește inclusiv dorințele. Tu trebuie doar să confirmi că sunt ale tale.
În această pedagogie a entuziasmului dirijat, conversația imaginară sună simplu:
— Vrei să mergi la curs?
— Aș dori să aflu despre ce este vorba.
— Nu asta te-am întrebat. Cererea este deja scrisă.
Sesizările prezentate nu identifică unitățile, cursurile și persoanele implicate, iar informațiile furnizate nu includ un răspuns al instituțiilor vizate. Presiunile rămân, în acest stadiu, fapte reclamate de membri și semnalate de sindicat, nu constatări independente.
Întrebarea publică este însă legitimă: dacă participarea rezultă dintr-o obligație de serviciu, de ce trebuie prezentată drept inițiativă personală? Iar dacă este voluntară, ce caută presiunea lângă formular?
Facultatea de consimțământ: admitere cu semnătura, absolvire cu „ați solicitat personal”
Diamantul le transmite membrilor că presiunile nu pot înlocui voința lor și susține că, fără semnarea cererilor respective, nu ar exista temei legal pentru trimiterea la acele cursuri.
Aceasta este poziția sindicatului pentru situațiile semnalate. Nu rezultă de aici că orice pregătire profesională poate fi refuzată prin nesemnarea unei cereri. Obligațiile concrete depind de statutul personalului, de natura programului, de normele aplicabile și de actele prin care participarea este dispusă.
Tocmai de aceea, lucrurile trebuie numite corect.
Dacă este obligație, indicați temeiul. Dacă este opțiune, respectați opțiunea. Dacă este cerere personală, lăsați persoana să o formuleze în cunoștință de cauză.
Nu transformați formularul în detergent pentru spălarea presiunii ierarhice.
Un document pe care scrie „solicit” nu ar trebui să ascundă, între rânduri, „mi s-a spus că trebuie să solicit”.
Diamantul cere școală. Nu proces-verbal cu pretenții universitare
Sindicatul precizează că încurajează formarea profesională continuă, atât în instituțiile sistemului, cât și în mediul privat. Contestă însă formalismul pe care îl atribuie unor practici din MAI: timp consumat, resurse cheltuite și, la final, o hârtie cu recunoaștere limitată.
Așadar, disputa nu este între iubitorii de carte și polițiștii care fug de bibliotecă. Este între pregătirea cu un conținut verificabil și contabilizarea participării la activități botezate generos „formare”.
O instruire internă poate fi utilă fără să ofere o calificare recunoscută național. O adeverință de participare poate certifica exact ceea ce promite: prezența. Problema începe când prezența este prezentată drept competență, iar desemnarea administrativă ține loc de pregătire demonstrată.
Procesul-verbal dovedește că s-a consemnat o activitate. Nu dovedește, singur, că participanții au și învățat.
Altfel, am putea rezolva deficitul de specialiști printr-o imprimantă performantă și două topuri de hârtie.
„Născut polițist, crescut polițist, de azi ești ce ne lipsește în comisie!”
Documentarea realizată de dr. Vitalie Josanu, președintele Sindicatului Diamantul, pe baza răspunsurilor instituționale și a documentelor aflate la dosarul organizației, pune în discuție pregătirea persoanelor desemnate pentru responsabilități sensibile:
- membri ai consiliilor de disciplină;
- persoane cu atribuții privind egalitatea de șanse;
- membri ai comisiilor pentru prevenirea și combaterea hărțuirii;
- reprezentanți ai lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;
- formatori.
În universitatea imaginară a pixului, toate specializările au aceeași probă de admitere: să fii disponibil când se întocmește dispoziția.
Pentru permisul de conducere există pregătire și examen. Pentru operarea unei macarale sau a unui motostivuitor există cerințe specifice. Frizeria și bucătăria presupun, la rândul lor, competențe care nu apar prin simpla schimbare a etichetei de pe ușă.
Sigur, aceste activități nu au același regim juridic cu atribuțiile unei comisii din MAI. Dar comparația scoate la suprafață o întrebare elementară: cum verifică instituția că omul numit într-o funcție de răspundere are pregătirea necesară exercitării ei?
Actul administrativ poate conferi atribuții. Nu poate instala cunoștințe în creier, ca un program pe calculator.
Consiliul de disciplină: cariera colegului nu este material didactic
Consiliul de disciplină este prezentat în documentarea sindicală drept un organism colectiv de analiză juridică și profesională, ale cărui concluzii privind vinovăția produc efecte obligatorii pentru persoana competentă să aplice sancțiunea.
Miza poate însemna diminuări salariale, afectarea funcției sau destituire. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o comisie pentru alegerea culorii perdelelor.
Criteriile de componență invocate în documentare includ specialitatea membrilor, studiile militare sau juridice și reguli de desemnare. Întrebarea sindicală privește însă pregătirea specifică pentru responsabilitatea disciplinară: curriculum, ore de instruire, evaluare și dovada competențelor dobândite.
IPJ Neamț este citat în documentarea Diamantul cu următoarea formulare:
„Calitatea și competența membrilor derivă exclusiv din îndeplinirea criteriilor speciale și din actul administrativ de numire.”
Administrativ, cercul arată impecabil: îndeplinești criteriile, ești numit, dobândești calitatea prevăzută de lege. Profesional, întrebarea despre pregătirea efectivă rămâne în picioare.
Consiliile de disciplină nu sunt instanțe, iar membrii lor nu sunt magistrați. Nu li se poate cere, printr-o comparație gazetărească, să absolve școala judecătorilor. Li se poate cere însă instituțiilor să explice cum asigură competența celor care analizează fapte cu consecințe asupra carierei unui om.
Pentru că polițistul cercetat nu poate plăti cu salariul sau funcția diferența dintre „a fost numit” și „a fost pregătit”.
Videoconferința de o oră: facultatea în format comprimat
Potrivit documentării sindicale, IPJ Arad a descris activități de pregătire care:
„Nu se realizează în baza unui curriculum, motiv pentru care acestea nu se finalizează cu evaluări sau cu certificarea unor cunoștințe sau competențe dobândite.”
În cazul DGA, aceeași documentare indică o oră de videoconferință, completată cu studiu individual, și susține că activitatea consiliului de disciplină a urmat chiar de a doua zi.
Videoconferința poate fi un instrument serios. Studiul individual poate fi indispensabil. Dar niciunul nu dobândește puteri miraculoase doar pentru că apare într-un tabel de pregătire.
Fără obiective clare și fără verificarea rezultatelor, instituția poate demonstra că a trimis un material, că a organizat o întâlnire sau că a recomandat lectură. Mai greu poate demonstra ce a înțeles fiecare participant.
În Academia „Ne-am văzut pe ecran”, examenul final riscă să fie verificarea conexiunii la internet.
Expertul de 1.800 de lei și specialistul gratuit, livrat prin dispoziție
În domeniul egalității de șanse și al prevenirii hărțuirii, documentarea Diamantul menționează comisii constituite prin dispoziție, o „activitate punctuală de informare” la CMDTA Ploiești și dificultăți semnalate la Orăștie pentru accesarea cursului de „Expert în egalitatea de șanse”, inclusiv din motive financiare.
Costul estimat indicat pentru un asemenea curs era de 1.800 de lei.
Este suma suficientă pentru a deveni, în retorica birocratică, o expediție bugetară? Depinde de context. Dar instituția trebuie să explice cum asigură pregătirea necesară atunci când invocă dificultăți în finanțarea ei.
Documentarea face referire și la standardele ocupaționale pentru „Expert în egalitate de șanse” și „Expert legislația muncii”, acesta din urmă fiind prezentat la nivelul 6 de calificare.
Nu orice atribuție într-o comisie presupune automat deținerea acestor calificări. Dar nici simpla desemnare nu răspunde întrebării despre cunoștințele celui desemnat.
La securitate și sănătate în muncă, problema este la fel de concretă: sindicatul invocă pregătirea de minimum 40 de ore pentru reprezentanții lucrătorilor, în timp ce unele răspunsuri instituționale arată că desemnarea nu este condiționată de absolvirea prealabilă a cursului.
Cele două chestiuni trebuie separate: momentul desemnării și îndeplinirea obligației de instruire. Posibilitatea de a numi o persoană înaintea pregătirii nu explică dacă pregătirea a fost ulterior asigurată.
Materialele sindicale amintesc și programe de 80 de ore; obligațiile aferente trebuie însă raportate distinct la rolul și norma aplicabilă. Cifrele nu sunt interschimbabile, chiar dacă toate încap frumos în același dosar.
Diploma cu interdicție de părăsire a unității
Documentarea Diamantul ridică întrebări și despre statutul furnizorilor de pregătire din sistem: Institutul de Studii pentru Ordine Publică, instituții de pregătire din Cluj, Slatina și Iași, precum și Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.
Potrivit datelor prezentate de sindicat, sunt invocate lipsa autorizării unor instituții ca furnizori de formare profesională a adulților potrivit OG nr. 129/2000 și, în cazul Câmpina, diferența dintre acreditarea formării inițiale și regimul formării continue.
Documentele eliberate pot fi certificate cu recunoaștere în MAI, adeverințe sau diplome de participare. Un răspuns al Academiei de Poliție, citat în documentare, distinge între recunoașterea internă a unor programe ale angajatorului și recunoașterea națională în condițiile OG nr. 129/2000.
Recunoașterea internă nu înseamnă automat inutilitate. Nici absența autorizării potrivit acestei ordonanțe nu demonstrează, singură, că orice instruire instituțională este ilegală.
Înseamnă însă că participantul trebuie să știe ce primește. Calificare? Atestare internă? Dovada prezenței? O competență transferabilă sau un document utilizabil numai în sistem?
După ani de „perfecționare”, omul nu ar trebui să descopere abia la schimbarea angajatorului că diploma lui are domiciliu obligatoriu în MAI.
„Nu scrie că trebuie”: doctoratul în evitarea întrebării
În documentarea sindicală sunt invocate OG nr. 129/2000, HG nr. 918/2013 privind Cadrul național al calificărilor, nivelul 6 asociat studiilor de licență, Legea nr. 199/2023 și reglementări comune Educație–Muncă privind standardele ocupaționale.
Aplicarea acestor norme trebuie verificată pentru fiecare program. O informare legislativă, o instruire internă și un curs care promite o calificare profesională nu sunt același produs.
În schimb, răspunsurile instituționale citate de sindicat par să aibă un vocabular comun:
„Legea nu prevede în mod expres obligativitatea…”
„Nu rezultă necesitatea…”
„Nu au fost întâmpinate dificultăți…”
„Utilizarea experților este o recomandare…”
„Cadrul normativ nu prevede necesitatea deținerii certificatului ANC.”
Unele formule pot exprima interpretări juridice justificate. Dar absența obligației de a avea un anumit certificat nu dovedește existența competenței.
Iar „nu am întâmpinat dificultăți” nu este metodă de evaluare. Este, cel mult, vestea bună pe care o transmite instituția despre propria persoană.
Opt întrebări. Niciuna nu cere aprobare de la pix
Pentru membrii aflați în situațiile semnalate, Diamantul recomandă depunerea, înaintea semnării cererii, a unui raport înregistrat, adresat șefului unității, prin care să solicite informații scrise.
Modelul cuprinde antetul MAI, unitatea, structura, numărul și data de înregistrare, rubrica de aprobare și funcția șefului. Polițistul își precizează gradul, numele, funcția și structura, identifică programul, organizatorul și perioada comunicată, apoi solicită opt categorii de lămuriri:
- Ce curs este, concret? Denumirea exactă, tipul programului — perfecționare, specializare, stagiu sau altă formă —, perioada, locul, durata totală, orele de teorie și practică, organizarea cu frecvență, online ori modulară și dacă presupune scoaterea de la locul de muncă.
- Cine îl organizează și în ce regim? Existența autorizării ca furnizor de formare profesională a adulților potrivit OG nr. 129/2000, comisia emitentă, seria, numărul și data autorizației, înscrierea în registrul național și perioada de valabilitate.
- Ce statut are programul? Autorizația, numărul și data acesteia, standardul ocupațional, codul COR și numărul și data deciziei ANC prin care standardul a fost aprobat.
- Ce nivel de calificare oferă? Încadrarea în Cadrul național al calificărilor și corespondentul din Cadrul european al calificărilor.
- Cine predă? Numele formatorilor, calificarea lor de formator, documentele doveditoare — emitent, număr și dată — și pregătirea de specialitate în domeniul cursului.
- Ce se învață și cum se verifică? Programa, obiectivele, competențele urmărite și evaluarea finală: examen teoretic, probă practică sau alte forme.
- Ce document se eliberează? Certificat de calificare, certificat de absolvire, atestat, adeverință ori diplomă de participare, cu indicarea emitentului și a temeiului legal.
- Unde este recunoscut documentul? La nivel național, în condițiile OG nr. 129/2000, numai în MAI sau și internațional, cu precizarea condițiilor.
Dacă anumite elemente nu se aplică programului respectiv, instituția poate explica de ce și poate indica regimul juridic relevant. Nu fiecare curs trebuie să producă o ocupație nouă în COR.
Dar fiecare participant ar trebui să afle dacă merge să dobândească o calificare, să actualizeze niște cunoștințe sau să ocupe un scaun într-o statistică.
„Nu refuz să învăț. Refuz să ghicesc ce semnez”
Raportul recomandat de sindicat conține o precizare care taie din rădăcină eventuala etichetă de „refractar la pregătire”:
„Prezentul raport nu constituie un refuz de a participa la formarea profesională continuă, pe care o înțeleg ca obligație de serviciu.”
Solicitantul cere să cunoască natura, calitatea și valoarea pregătirii, precum și efectele documentului pe care îl va primi.
Răspunsul este solicitat în scris, la adresa de e-mail sau prin structura indicată, înaintea termenului stabilit pentru semnarea cererii de frecventare. Raportul se încheie cu data, gradul profesional, numele și semnătura.
Depunerea lui nu suspendă automat o eventuală obligație legală de participare. Este un demers de informare, nu o dispensă universală de la pregătire.
Tocmai aici stă forța sa: nu cere privilegiul de a nu învăța. Cere instituției să explice ce oferă și ce solicită.
Pixul Șefului SRL: Facultatea de Orice, secția „Am cerut fiindcă mi s-a cerut”
MAI are școli, centre și instituții de pregătire: Academia de Poliție, Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Centrul de Formare „Nicu Golescu” și alte structuri specializate.
Niciuna nu ar trebui concurată de universitatea imaginară „Pixul Șefului SRL – Facultatea de Orice”, unde specializarea apare prin dispoziție, evaluarea se rezolvă prin prezență, iar inițiativa personală vine completată de la secretariat.
În această caricatură birocratică nu există corigenți, fiindcă examenul esențial este supunerea formularului la semnat. Nu există repetenți, fiindcă aceeași ședință poate fi repetată sub alt titlu. Iar competența este declarată promovată înainte să intre în sală.
Dacă presiunile semnalate de Diamantul se confirmă, instituțiile vizate vor avea de explicat nu numai calitatea unor cursuri, ci și felul în care consemnează voința propriilor angajați.
Până atunci, răspunsul serios este simplu: publicați datele programelor, indicați temeiurile, explicați evaluarea și spuneți exact ce valoare au documentele finale.
Un curs serios nu se teme de opt întrebări. Un formular menit să înlocuiască explicațiile s-ar putea să transpire de la prima.
În banc, oaia rebotezată pește rămâne oaie. În administrație, o persoană rebotezată expert prin dispoziție nu dobândește automat competența, iar o cerere semnată sub presiune nu devine inițiativă autentică doar pentru că are număr de înregistrare.
Pixul poate numi. Nu poate instrui. Și nu ar trebui lăsat să decidă, în locul omului, ce anume și-a dorit acesta „de bunăvoie”. (Cerasela N.).
Pamflet. Pasajele satirice reprezintă comentariu editorial; sesizările și pozițiile instituționale sunt atribuite surselor indicate.
Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior
Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...
M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere
Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...
MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus
La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...
Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână
Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!
Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...
Dosarul Antigrindină – Partea a V‑a – Prahova, aleasă „unitate‑pilot” prin mister de stat. Norocul rachetelor sau blestemul fermierilor?
La început a fost o hotărâre de Guvern și o promisiune: România își construiește un sistem antigrindină modern, cu o...
M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
Cum devii expert, judecător, formator și apărător al drepturilor omului cu o singură dispoziție de zi și zero ore de...
Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 1: „Directorul care se clatină, dar nu cade”
Dacă Prahova ar fi un film, atunci Florin Diaconu ar fi exact personajul ăla negativ care intră în cadru cu...
I.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
Din strada, direct în culisele orașului ciuruit La peste 50 de ani, agentul de poliție Editoiu Alin, de la Biroul...
Drona, fibra de sticlă și vameșul jucând de-a legea: când hotărârea judecătorească devine „opțională” la Albița
Dreptul european, noul paravan universal: „noi nu încălcăm legea, doar o oprim la frontieră” Situație de manual la Vama Albița:...
M.A.I. – Tasta 1 pentru lege, tasta 2 pentru nimic: cum semnează un chestor fără să răspundă
Există momente în care nu e nevoie să spui cine știe ce despre un adjunct de inspectorat general. Este suficient...
Fermierii din Galați se alătură revoltei împotriva sistemului antigrindină: „După oprirea lansărilor, au revenit ploile”
Nemulțumirile față de Sistemul Național Antigrindină nu se mai aud doar în Prahova și Vrancea. Din Galați, fermierul Doru Nanu...
M.A.I. – Onoarea, declarată strict secret. Vă rugăm să reveniți cu sentință definitivă!
În Poliția Română, onoarea pare să fi ajuns un obiect de inventar cu regim special: se scoate la ceremonii, se...
Milu, la plimbare pe banii CSM: cum să te duci la conferința de „înțepat” CSM pe bugetul instituției
Șezătoare cu parfum de Coldea-Kovesi În 21 septembrie 2026, la Timișoara, s-a ținut o șezătoare cu iz tare de vremuri...
Dosarul Antigrindină – Partea a IV-a: Racheta certitudinilor și parașuta dovezilor lipsă
Aproape doi ani de investigații ale ziarului Incisiv de Prahova aduc în prim-plan o întrebare pe care sistemul antigrindină nu...
-
Uncategorizedacum 5 zileFEUDA PENALĂ A LUI „NAE COMISIONARU” de la T.C.E. Ploiesti: angajări de fini, fișe de post trucate și bani publici la dispoziția nașului
-
Exclusivacum 2 zile
I.P.J. Prahova: Agentul‑vopsitor Editoiu Alin – maestru în gropi urbane, fum de esapament și, la final, fum de arhivă
-
Exclusivacum 2 zile
M.A.I. – PIXUL LUI BOSS: UNIVERSITATEA DE PROȘTI A POLIȚIEI ROMÂNE
-
Uncategorizedacum 5 zileALARMĂ MAXIMĂ! TRIADA DE LA MEDAT ȘI OMUL CU PIXUL DE AUR – joc mortal cu Constituția și securitatea națională
-
Uncategorizedacum 2 zileRâde Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, plătește Ploieștiul: comedia neagră de la TCE Ploiești
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova își pansează „comartimentul”, dar lasă dispeceratele-fantomă să bântuie. Și mai naște niște secții rurale clonă
-
Featuredacum 5 zileViceprimar cu picior „administrativ”: cum a ajuns Alin Popescu să dea „explicații” direct în rotula lui Pătrănoiu
-
Exclusivacum 21 de ore
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!