E uluitor, nu-i așa? O simplă postare a Sindicatului „Diamantul”, una „relativ obișnuită” – spun chiar ei – a reușit să inflameze opinia publică și presa într-un mod „surprinzător”. Păi, cum să nu te surprindă când afli că apărătorii legii, pregătiți să ne protejeze de huligani, au fost transformați în… gresieri de ocazie? Se pare că am atins un nou vârf al absurdității, unde uniforma de jandarm este, pe alocuri, înlocuită cu salopeta de șantier. Iar scandalul de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, dezvăluit chiar la început de an 2026, e doar cireașa de pe tortul putrezit al unui sistem care ne crede de-a dreptul idioți.

Strigătul de disperare din cazărmi: Când salopeta de santier o eclipsează pe cea de intervenție!

Potrivit mărturiilor cutremurătoare, făcute publice de Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”, și provenind dintr-o scrisoare anonimă a unui jandarm curajos, realitatea din interiorul unității este mai sinistră decât orice ficțiune. Uităm de onoare militară, uităm de misiuni de ordine publică! Aici, subofițerii ar fi fost „rugați” să se ocupe de montatul gresiei pe holuri. Jandarmi, oameni instruiți să gestioneze crize și să restabilească ordinea, puși să bată gresie! Asta, dragi cititori, nu mai e armată, e brigadă de construcții cu program prelungit! Și nu oricum, ci „voluntar”, desigur, așa cum ar preciza ulterior „onorabila” conducere. Sindicatul „Diamantul” subliniază că aceste „activități” ar putea fi ușor verificate prin sistemele de supraveghere video ale clădirii, unde, probabil, jandarmii se mișcau cu pricepere, pensula și mistria în mână, într-o ipostază care, cu siguranță, nu figurează în nicio fișă a postului de jandarm.

Maratonul absurdității: 19 ore de muncă, 4 ore de somn… Pe hârtie, totul ‘legal’!

Dar „montatul gresiei” e doar vârful icebergului de umilință și abuz. Același curajos jandarm povestește despre un regim de muncă demn de lagărele de muncă forțată, nu de o unitate militară. Ture de 19 ore, urmate de doar 4 ore de odihnă! Întrebați-vă: ce fel de ordine publică poate asigura un om epuizat, forțat să funcționeze ca o mașinărie stricată? Conducerea? Ah, ea susține că „prelungirile sunt legale”, motivate de „situația operativă”, iar orele suplimentare ar fi „compensate conform regulamentelor”. Adică, pe hârtie, totul e roz, în timp ce în realitate, viețile militarilor sunt stoarse de orice urmă de normalitate și demnitate. Zilele libere? „Recuperări din pix”, transformând repausul legal într-o iluzie crudă. Frica de repercusiuni și marginalizare profesională este, de altfel, „cimentul” care ține zidurile acestei tăceri impuse.

O minciună ‘voluntară’ demnă de epoca de aur: De la brigadieri, la… jandarmii constructori!

Și, când te gândești că nu se poate mai rău, apare tupeul! Conducerea Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, cu o „obraznicie uluitoare”, cum o descriu cei de la Sindicatul „Diamantul”, nu neagă faptele. Oh, nu! În schimb, vine cu o explicație pe cât de necredibilă, pe atât de revoltătoare: jandarmii ar fi participat „voluntar” la lucrări, ba chiar ar fi cerut „în mod expres” să ajute, din dorința arzătoare de a finaliza reparațiile înainte de sărbători. Păi, așa, „voluntar”, participau și brigadierii lui Ceaușescu la „construirea socialismului”! Dacă era „voluntariat” pur, de ce a mai simțit omul nevoia să tragă un semnal de alarmă, să ceară ajutorul exterior? Această „îndrăzneală de a minți”, notează Sindicatul „Diamantul”, se bazează pe certitudinea că niciun jandarm nu va avea curajul să iasă public și să reclame. Ei bine, iată gradul de sclavie mascată sub fardul „disciplinei militare”.

Cortina de fum digitală: Când o poză devine mai periculoasă decât adevărul gol-goluț!

Ca orice magi ce se respectă, „măcănitorii” de la IGJR și IJP Constanța au încercat să distragă atenția de la mizeria din ograda proprie cu un mic truc. Au manipulat abil dezbaterea, mutând-o de la abuzurile concrete la o… poză! Da, ați citit bine. Imaginea care ilustra situația, calificată de Sindicatul „Diamantul” drept „o reconstituire digitală”, a devenit brusc ținta principală. Dacă unii „nu sunt suficient echipați la etajul superior să înțeleagă că e o poză construită digital”, cum arată ironic sursa, vina nu e a celui care a denunțat. E vina celor care preferă să atace forma, când fondul putrezește!

Concluzie:

Așadar, dragi cetățeni, sub paravanul „disciplinei militare” și al „situației operative”, în cazarma de la Constanța, jandarmii noștri sunt supuși unui regim de muncă forțată și umilință. Această farsă, demascată de Sindicatul „Diamantul”, nu e doar o pată pe uniforma Jandarmeriei, ci o rană deschisă pe obrazul unui întreg sistem. Este timpul să nu mai înghițim gogoși „voluntare” și să cerem socoteală celor care transformă apărătorii legii în sclavii moderni ai unui management abuziv. Căci, în definitiv, cine ne mai apără pe noi, când chiar apărătorii au nevoie de o salvare? (Cerasela N.).

Într-un sistem penitenciar adesea blamat pentru disfuncționalitățile sale, un eveniment de o gravitate abisală zguduie din temelii orice urmă de încredere, aruncând o pată de neșters pe blazonul „re-educării”. Vorbim despre Centrul Educativ Buziaș, un loc menit să îndrume minorii către o viață mai bună, dar transformat, se pare, într-un teatru al ororii, al abuzurilor inimaginabile și al unei justiții șchioape, care mimează acțiunea în fața dezastrului.

Camera ororilor și premiile cu chiștoace

Scenariul este rupt dintr-un coșmar: tineri cu vârste între 15 și 17 ani, aflați sub custodia statului, au fost, se pare, obligați de doi gardieni să întrețină relații sexuale între ei, sub privirile acestora. Și dacă refuzul ar fi putut aduce măcar o speranță de normalitate, realitatea a fost mult mai crudă: dezbrăcați cu forța, minorii ar fi fost bătuți „la pielea goală”. O mărturie șocantă a victimelor arată că, în schimbul umilinței și violenței, recompensa supremă ar fi fost… chiștoace de țigări. Ceva mai mult decât o bătaie de joc, o denigrare totală a ființei umane, petrecută chiar în inima unei instituții numite, ironic, „educativă”.

Justiția „oarbă” și mutările strategice: Când faptele vorbesc, dar nu răspunde nimeni

Anchetatorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au deschis, la sfârșitul anului trecut, o investigație. O descindere a ofițerilor Corpului de Control, survenită la sfârșitul lunii noiembrie pe baza unor informații, a declanșat o serie de audieri și vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere. Și aici intervine prima tușă de comedie neagră: procurorii ar fi stabilit că cei doi subofițeri își escortau victimele în birouri care, ce coincidență, nu beneficiau de supraveghere video! O adevărată capodoperă a logisticii abuzului.

Și totuși, în ciuda declarațiilor adolescenților, a gravității acuzațiilor și a probelor (sau lipsei lor convenabile), anchetatorii au concluzionat că nu ar fi existat „suficiente probe pentru emiterea unor ordonanțe de reținere”. Adică, tinerii au povestit infernul, camerele „nu au văzut”, iar gardienii – care au negat tot, susținând că își duceau minorii la… curățenie – au scăpat de arest. Nu-i așa că e comic?

Consecințele „dure” nu s-au lăsat, însă, așteptate, chiar dacă nu pentru cei direct implicați în presupusele fapte. Conform declarațiilor lui Cosmin Dorobanțu, președintele Sindicatului FSANP, angajații în cauză ar fi fost… trimiși la o altă închisoare. O mutare strategică, nici mai mult, nici mai puțin. La fel, șefa Sectorului Operativ, o doamnă, ar fi fost transferată la Penitenciarul Arad. Un fel de „roca-rola” administrativă, unde infamia se diluează prin kilometri.

Demisii de „onoare” și „măsuri cu celeritate”: Operațiunea „mătură subpPreș”

Ca o notă dulce-amară în această tragedie, directoarea Centrului Educativ Buziaș, Georgeta Dumitrașcă, și-a prezentat demisia, la solicitarea ministrului Justiției, Radu Marinescu. Nu vă grăbiți să aplaudați! Demisia nu înseamnă dispariție, ci doar o revenire pe vechea ei funcție, în cadrul Penitenciarului Iași. O retragere onorabilă, un fel de „demisie-promovare”, care mai mult subliniază complicitatea tăcută a sistemului decât o asumare reală a răspunderii.

Sursa infinită a indignării: Când oficialii „deplâng”, dar sistemul rămâne același

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din ANP, recunoaște cu o emfază aproape dramatică faptul că acesta este „cel mai grav incident din istoria recentă a sistemului penitenciar românesc”. O declarație prețioasă, nu-i așa? Domnia sa a discutat chiar și cu ministrul Radu Marinescu și cu directorul general al ANP, Geo Bogdan Burcu, „mai ales că, despre această situație s-a aflat cu întârziere și trebuie luate măsuri.” Pe bune? Adevărul se află cu întârziere în sistemul de „re-educare”? Nu e ca și cum incidentele astea s-ar rezolva de la sine, prin levitație birocratică.

Deși vocile oficiale subliniază că s-au luat „măsuri cu celeritate”, realitatea pare să contrazică această grabă lăudabilă. Un pamfletar cinic ar putea concluziona că „celeritatea” s-a manifestat, de fapt, în „mutări” și „demisii” cosmetice, lăsând nesoluționată esența problemei: siguranța minorilor și tragerea la răspundere penală a celor vinovați.

În loc de epilog: O rugăminte sinceră pentru următorul scandal

Așadar, ne aflăm din nou în fața unui nou episod din serialul „România, te iubesc… de la distanță”. Copii abuzați, gardieni mutați, directori „demisionați” cu revenire pe funcție, și o retorică oficială care deplânge, dar nu schimbă nimic fundamental.

Poate că data viitoare, când un alt scandal monstru va izbucni într-un centru de „re-educare”, nu ne vom mai mulțumi cu declarații sforăitoare și „măsuri” care seamănă mai mult cu o deghizare a impunității. Sau, cine știe, poate vom descoperi că Ministerul și ANP au pregătit deja terenul pentru următorul act, cu noi transferuri „strategice” și demisii „exemplare”. Căci, nu-i așa, sistemul penitenciar românesc este, înainte de toate, un sistem foarte, foarte educativ. Mai ales pentru cei care știu cum să se ascundă. Vom reveni. (Cristina T.).