Featured
Din această neutralitate, ea se înalță ca putere diplomatică globală
La o distanță de șase ani, uriașă în timpul politic, de când nu au mai avut loc practic negocieri oficiale între cele două super-puteri, iată că astăzi Xi Jinping și Joe Biden stau față în față pentru a marca începutul unui dezgheț. În cei șase ani s-au întâmplat multe, iar cele două state s-au îndepărtat periculos unul de altul în plan economic, politic și militar. Astăzi ar putea să înceapă procesul de destindere. Cu efect asupra întregii planete.
Ce s-a întâmplat și ce nu s-a întâmplat în intervalul celor șase ani? Economia Chinei a crescut exponențial, cel puțin în primul interval, între altele și în baza uriașelor investiții făcute de oamenii de afaceri din Statele Unite. Pentru aceștia, a fost inițial un mare avantaj continuarea acestui proces investițional, pentru că astfel economia americană a putut produce mult și ieftin utilizând forța de muncă din China. Dar efectul, așa cum a fost resimțit de către Washington, a fost de tip bumerang. Pentru că piața americană a fost invadată de produse extrem de ieftine, care au scos de pe piață produsele autohtone și au creat o dependență reală față de China. Ca să nu mai vorbim de exportul de tehnologie. China a importat pe nimic tehnologie americană de mare calitate, la elaborarea căreia au fost cheltuite sume consistente, și s-a ajuns în situația în care oficialii de la Washington au acuzat din ce în ce mai insistent China de furt tehnologic.
În plan geostrategic, China a devenit o super-putere, mărfurile ei croindu-și drum în întreaga lume, uneori forțând barierele maritime și comerciale. A fost de fapt piatra de temelie al noului „Drum al Mătăsii”, cel mai gigantic proiect de cooperare din toate timpurile, care se concretizează chiar acum. În plan diplomatic, China a știut să profite de bâlbele Washingtonului, a ocupat terenul și a devenit sub multe aspecte cea mai relevantă putere diplomatică a lumii. Iar în plan militar, pentru a-și asigura extinderea, pentru a-și face loc pe mările și oceanele lumii, în special în Marea Chinei de Est, Beijingul a forțat în mod inevitabil barierele, stârnind din ce în ce mai multă îngrijorare la Casa Albă.
S-a ajuns în situația în care, în realitatea, lumea așa cum o cunoaștem de după căderea Zidului Berlinului a încetat să mai existe în forma ei unipolară. În fapt, treptat, puterea a fost împărțită între Statele Unite și China. Mai urmează ca Washingtonul să admită această realitate, în spatele căreia sunt aliniate grupuri mari de state.
Un factor extrem de periculos a fost indus prin ultimele două strategii de securitate ale Statelor Unite, care au schimbat definiția dată relațiilor dintre cele două țări. China devenind astfel una dintre principalele amenințări pentru siguranța națională a Statelor Unite. Și de aici o serie întreagă de consecințe în plan economic, politic, diplomatic și militar.
A urmat un relativ îngheț pe toate palierele cooperării, și asta în ciuda faptului că, în realitate, economiile celor două state nu mai pot fi decuplate. Interesul este mai mare pur și simplu decât ceea ce le desparte.
Și ce le desparte? Concurența economică, care nu poate fi evitată sub nicio formă, competiția comercială, aflată în aceeași situație, Taiwanul, aflat în poziție de stand-by, Marea Chinei de Est, disputată de mai multe state care-și croiesc pe acolo rutele comerciale și cam atât. Pentru că, în ceea ce privește războiul din Ucraina, deși China s-a declarat în repetate rânduri ca fiind un aliat al Moscovei, tot ceea ce a întreprins Beijingul s-a rezumat doar la a propune pacea, elaborând în acest sens și un plan în opt puncte. Care, în cele din urmă, pot să pariez că va fi adjudecat de Rusia și de Ucraina și omologat de marile puteri. Iar în cea ce privește războiul din Gaza, China se pronunță de asemenea pentru încetarea ostilităților, pentru eliberarea ostaticilor, pentru retragerea militarilor israelieni din Gaza, pentru edificarea unui stat palestinian, dar, atenție, și pentru eliminarea teroriștilor Hamas. Interesant cum, pe fondul lucrurilor, în cele două războaie care frământă planeta, China rămâne până la urmă neutră. Și cum, din această neutralitate, ea se înalță ca putere diplomatică globală.
Obstacolele din Golful San Franscisco, acolo unde vor avea loc discuțiile oficiale dintre Joe Biden și Xi Jinping, ar putea fi în aceste zile cu ușurință depășite în baza unui punctaj minuțios, realizat anterior de Antony Blinken, împreună cu omologul său chinez. Are loc acolo, la San Francisco, pe fundal, Forumul de Cooperare Asia-Pacific, important și el, dar ale cărui lucrări trec pe plan secund în raport cu întâlnirile la vârf care urmează să aibă loc.
Sorin Rosca Stanescu
Exclusiv
Familia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
Motto: În România, corupția e ca o telenovelă: nu se termină niciodată, dar măcar ne mai amuză (amar). Atenție, însă, că te poți trezi figurant fără să vrei!
Jilava, mon amour (sau mai bine, mon „caușmar”!) cu figuranți forțați
În adâncurile sistemului penitenciar românesc, acolo unde dreptatea și legalitatea se ascund sub pat, o familie a transformat corupția într-o artă: familia Teoroc. Dar, ca în orice comedie (neagră), vine și momentul de cotitură, când clovnii își dau arama pe față și publicul începe să arunce cu roșii. Iar ieri, la Ministerul Justiției, am avut parte de un spectacol trist: polițiști trimiși în stradă ca ostatici ai răzbunării unui clan.
„Baroneasa WhatsApp” și aventurile padocului fantastic (continuă!)
Cristina Teoroc, alias „Baroneasa WhatsApp”, a transformat Penitenciarul Jilava într-un fel de „Fermă Animalelor” a lui Orwell, dar cu mai multă risipă și mai puțină morală. În loc de porci conducători, aveam câini de lux, tolăniți în padocuri construite pe bani publici, în timp ce angajații se întrebau dacă nu cumva au greșit meseria și trebuiau să se facă dresori. Acum, însă, „ferma” e în vizorul autorităților, iar „Baroneasa” încearcă să își spele imaginea cu orice preț.
Ștefan Teoroc, Liderul de sindicat cu vedere selectivă (si santaj inclus)
Și unde era Ștefan Teoroc, marele apărător al drepturilor angajaților? Probabil prea ocupat să numere banii din cotizații sau să admire „realizările” soției. Că doar nu era să se supere pe „Baroneasă” pentru niște fleacuri, cum ar fi colectările ilegale de fonduri sau amenințările la adresa subalternilor. Ah, și să nu uităm de liderii din teritoriu, recompensați cu funcții de conducere pentru a ține „armata” de membri în frâu! Asta nu e reprezentare sindicală, e șantaj curat!

SNPP: Sindicatul care apără corupția cu unghiile și cu dinții (sau mai bine, cu vuvuzele sub frică și pensionari recrutați cu forța)
Când „Baroneasa” a fost detronată de șeriful Bogdan Burcu, SNPP a sărit ca ars. Circa 400 de polițiști au fost trimiși în stradă, mulți dintre ei fără voia lor, obligați, șantajați sau intimidați de șefi. Au strigat împotriva Ministerului Justiției și a ANP de frică, nu din conștiință. Au suflat în vuvuzele de frică pentru susținerea unei familii care a pus mâna pe un sindicat și îl folosește pentru influență și îmbogățire personală. Asta nu e luptă sindicală, e răzbunare personală pe banii și nervii oamenilor!
FSSP: O umbră ieftină și inutilă a lui Teoroc
Și să nu uităm de Florin Șchiopu și FSSP, o prelungire inutilă a SNPP, o umbră ieftină a lui Teoroc, fără personalitate și fără principii. Prezența lor la protest? O glumă proastă, o încercare disperată de a da greutate unui protest care s-a dovedit a fi un eșec total.
Bogdan Burcu: Eroul sau nebunul? (sau poate doar un tip sătul de mizerie?)
Haos în sistemul penitenciar – Un director general vs. caracatița corupției (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
În mijlocul acestui circ grotesc, apare un personaj: Bogdan Burcu, directorul general al ANP. Unii îl consideră un erou, un justițiar care a venit să curețe cloaca din sistemul penitenciar. Alții îl văd ca pe un nebun, un Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Un lucru e cert: a avut curajul să dea cu bâta-n baltă și să deranjeze liniștea corupților. Și, se pare, a reușit să spulbere mitul invincibilității familiei Teoroc.
Morala poveștii (dacă exista așa ceva în România, mai ales când vine vorba de corupție)
Familia Teoroc a crezut că poate transforma sistemul penitenciar într-o afacere de familie. SNPP a crezut că poate manipula angajații la nesfârșit. Dar, ca în orice comedie proastă, vine și momentul în care publicul se trezește și începe să huiduie. Iar polițiștii care au refuzat să participe la mascaradă sunt dovada vie că, în sistem, încă mai există conștiință, discernământ și rușine.
Concluzie: România, tara minunilor (si a corupților cu polițiști santajați și lideri disperați)
Sperăm că instituțiile statului vor avea curajul să pună capăt acestei mascarade și să curețe sistemul penitenciar de corupție și abuzuri. Până atunci, nu ne rămâne decât să râdem (sau să plângem) și să ne întrebăm: oare câți Teoroci mai trebuie să apară ca să ne dăm seama că ceva e putred în Danemarca (pardon, în România)? Și, mai ales, câți polițiști vor mai fi folosiți ca marionete în războaiele personale ale unor lideri corupți?
Întrebarea zilei:
Oare dacă am pune toți corupții din România într-un penitenciar administrat de familia Teoroc, cu lideri SNPP pe post de gardieni șantajatori, s-ar mai fura ceva sau ar ajunge să se fure între ei (și să dea vina pe Burcu)? Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
„Conduită infectă și abuzivă”: Sindicatul Diamantul denunță secretizarea cercetării disciplinare a lui Vitalie, invocând o comparație flagrantă cu o altă procedură
Featured
Polițiștii SIDEPOL se alătură protestului național din 29 octombrie: „Uniți pentru o viață decentă!”
-
Exclusivacum 4 zileBurcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 21 de oreCircul Teoroc își joacă ultima reprezentație: Lacrimi sindicale pentru „Finu” și un grad de chestor confiscat de la obraz!
-
Ancheteacum 4 zileANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zileBăicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 4 zilePenitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 3 zileProtest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 11 oreFamilia Teoroc: De la padoc de lux la circ de strada – Râsul plânsului în sistemul penitenciar! (Ediția cu polițiști santajați și vuvuzele sub frică)
-
Exclusivacum o ziPenitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi



