Featured
Mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Sărbătorii de Pesah

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 5 aprilie 2023, un mesaj cu prilejul Sărbătorii de Pesah. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale, la Sinagoga Mare din București.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
La întâmpinarea Sărbătorii de Pesah, transmit calde salutări conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, precum și tuturor membrilor săi, însoțite de urări de pace, sănătate și prosperitate.
Pesah îi reuneşte în credinţă pe evreii de pretutindeni în jurul valorii supreme: libertatea. Pesah, sărbătoarea familiei şi a comunităţii deopotrivă, celebrează sensul profund al relaţiei dintre om şi divinitate. Transmiţând un mesaj de fundamentală actualitate întregii umanităţi, Pesah ne oferă o pildă pentru comuniunea în jurul libertăţii, îndemnându-ne, totodată, să fim solidari şi generoşi cu semenii afectaţi de război ori cu cei aflați în orice fel de suferinţă.
Fie ca această sărbătoare să vă dăruiască speranţă, iubire şi pace, astfel încât să vă bucurați de realizarea proiectelor importante pentru familiile dumneavoastră şi pentru Comunitatea evreiască din ţara noastră, în ansamblul său.
Hag Pesah Sameah!
Exclusiv
Politeanu, Primarul-Paratrăsnet: Cum gunoiul imobiliar incearcă să murdărească imaginea unui oraș infrumusețat
Exclusiv
De la „fofilica” la Prefectură: Ascensiunea halucinantă a unui combinagiu politic – Zoia, „mama” lui Matei, chiar ești bine?!
Anchete
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATEA DIN BRAȘOV: DNA SPARGE CUIBUL – Percheziții la Spitale, DSP și Firme!
-
Exclusivacum 3 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Ancheteacum 3 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 23 de ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Administratieacum 3 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum 2 zile
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!
-
Exclusivacum 9 ore
Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi