Anchete
Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la lucrările celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Președintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 24-25 septembrie 2024, delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni” („Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere”).
Participarea Președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din acest an reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate.
Președintele Klaus Iohannis va susține miercuri, 25 septembrie 2024, intervenția națională în plenul Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, Președintele României va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.
În intervenția sa, Președintele României va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent.
Detalii privind agenda Președintelui României pot fi vizualizate la următorul link: https://bit.ly/AgendaPR.
Anchete
Prețurile urcă exploziv în România: Inflația a depășit 5%, dar oficialii minimizează situația

Inflația din România înregistrează cifre alarmante, contrar previziunilor oficiale
Anchete
Primul judecător de la Înalta Curte de Casă și Justiție care se pensionează după anunțul creșterii vârstei de pensionare
Anchete
Propunerile Comisiei Europene vulnerabile criticilor Curții de Conturi Europene
-
Exclusivacum 2 zile
Teatru de proastă calitate și impostori de doi bani în Ploiești: Escrocheria anului – doi farisei care-și fură „icoanele” și-și joacă rolurile de-adevărate prosteală
-
Exclusivacum o zi
Secția-fantomă de la Penitenciarul Târgșor: milioane risipite și o stare de criză repetată
-
Exclusivacum 2 zile
Vlad Nichita, la marginea eșecului? Avocatul plătește prețul dezvăluirilor noastre și amână verdictul final
-
Exclusivacum 3 zile
De trei ani, Incisiv de Prahova avertiza: Iată adevărul despre corupția din Penitenciarul Ploiești
-
Exclusivacum 2 zile
Tot mai multe confirmări oficiale despre ilegalitățile din Vama Ploiești: O criză generalizată de corupție și ilegalități
-
Featuredacum 3 zile
Unsprezece comercianți suspectați de fraudare a Sistemului de Garanție-Returnare: verificări în curs și semne de întrebare despre „musterii” din Prahova
-
Exclusivacum 4 zile
Scandal la Interne: Sindicatul Diamantul acuză abuzuri grave în acordarea majorărilor salariale „Bayraktar”
-
Ancheteacum o zi
Primul judecător de la Înalta Curte de Casă și Justiție care se pensionează după anunțul creșterii vârstei de pensionare