Connect with us

Featured

Obraznicia hingherilor

Publicat

pe

Obraznicia hingherilorCitesc, de câteva zile, siderat și nelămurit de-a dreptul, dialogul haluciant care a fost declanșat de demiterea unui subsecretar de stat responsabil de problematica foștilor deținuți politici.
Documentându-mă asupra scandalului, aveam să descopăr oroarea impardonabilă, minciuna execrabilă și tupeul de maidanez al celor care urlă că individul a fost dat afară fără nici o vină. Mai mult am fost șocat să observ că, în chiar interiorul guvernului român, există un grup bine renumerat de indivizi care neagă, falsifică sensul, sau minorează Holocaustul. In plus, acest grup bine inflitrat în structurile statului român, propune și militează pentru crearea unei clase sociale distincte de urmași ai legionarilor, naziștilor și activiștilor de extremă dreaptă (un amalgam toxic și nociv, echivalentul unei bombe de tip ISIS la baza structurii contituționale a statului român), care să se bucure de beneficiile unor stipendii publice generoase.Interesant este că datorită dispariției biologice a quasitotalității originarilor, prin politici bine țintite, se propune ca urmașii acestora să se bucure de banul public. Se dorește un transfer perfect organizat și finanțat de statul român a unor grupuri sociale coerente care să continue opera distructivă a strămoșilor lor. Mai mult se dorește amalgamarea victimei cu călăul, sub generoasa sintagmă a victimelor comunismului. Soldatul SS mort la Stalingrad nu a fost și nu va fi niciodată victimă a comunismului. Cum nici generația de politicieni români care a scos din rostul lor național și românesc zeci de mii de familii de evrei, pentru a pune în aplicare legile rasiale ale lui Antonescu, nu este o victimă la instalarea comunismului. Identic și vecinul care l-a vândut pe Elie Wiesel, denunțându-l autorităților pentru a fi trimis la Auschwitz. Aceștia sunt călăi și nu au dreptul să fie ascunși sub fraza de „victime ale dictaturii comuniste”.

Obiectivul nedeclarat public, dar foarte prost mascat, este supraviețuirea, sub acoperirea onorabilei luptei anticomuniste, a celor mai criminale idei de extremă dreaptă, a rasismului, antisemitismului, urii cu speranța dezvoltării viitoare, pentru organizarea unui ipotetic viitor extremist, identitar, fundamentalist religios și perfectă oglindă a sfintei tinereți legionare în România secolului XXI. La nivel politic avem de a face cu un neo-nazism abia acoperit de vorbe, de un proiect extremist care aproape să fie votat și plătit de la bugetul de stat.

Individul al cărui nume nu mi-l amintesc a fost demis de primul ministru Câțu, pentru că a publicat un comunicat prin care pune în circulație câteva dintre teoriile antisemite tipice propagandei naziste din timpul dictaturii pro hitleriene a generalului de tristă amintire Ion Antonescu (mareșal s-a făcut singur deci nu se consideră). Am să enumăr câteva dintre temele propagandei naziste din România anilor negri ai dictaturii carliste și antonesciene, pentru a fi sigur că se înțelege nu numai șocul descoperirii, în secolul XXI, a unui astfel de proiect sub chiar nasul unei Românii europene și membră a NATO, dar și pericolul mortal pe care încă nazismul, alături de comunism îl reprezintă și astăzi pentru democrațiile liberale din Europa.

Prima teorie antisemită, aflată la scara istoriei criminale antisemite, pe unul dintre primele locuri, este aceea că evreii au inventat și propagat comunismul în lume. Alături de crima declarării rasei germanice ca fiind ariană iar cea semită ca fiind inferioară, fiind condamnată deci automat la genocid, această teorie a stat la baza organizării metodice, legale și la nivel continental a holocaustului. În România a reprezentat arcul de boltă al propagandei mișcării pro fasciste Arhanghelul Mihail și al organizațiilor politice satelitare construite de către fundamentaliști maniaci pentru a acapara puterea în statul român. Mai mult, a fost și rămâne unul din elementele cele mai durabile ale urii nemărginite construite la adresa proporului evreu, la adresa culturii iudaice și a rezilienței fundamentale istorice pe care aceasta a aratat-o în fața nenumăratelor tentative de distrugere a sa. În epoca de după Marx, mitomania culturală a ancorat această minciună în mitologia criminală a antisemitismului, provocând direct moartea a milioane de oameni.

Din comunicatul oficial al unei instituții a statului român, aflăm, printr-o trimitere troglodită, o informație absolut anodină despre originea etnică a primilor trei șefi ai criminalei Securități comuniste. Pe cale de consecință, pentru grupul care domină acest secretariat de stat pentru foștii deținuți politici, reiese că evreii au creat Securitatea criminală și că ei sunt de vină pentru crimele funestei organizații. Într-o Românie europeană și liberală, aflăm, deci oficial, că unul dintre subsecretarii de stat ai săi promovează fără rușine una dintre cele mai criminale teorii antisemite, fără elementul critic atât de necesar.

Dacă atacul antisemit s-ar fi oprit la acest singur element, era suficient ca întreaga grupare legionaroidă din acel secretariat de stat să fie demisă pe loc. Dar ofensiva antisemită a comunicatului a continuat prin identificarea acuzator-stalinistă a trei deputați care au dorit introducerea în lege a unei clarificări necesare și distincții absolut legale, între criminalii condamnați pentru crime împotriva umanității și desigur, cei care au suferit pe nedrept sub comunism. Prezentați în comunicatul individului ca niște infractori, după metoda procuraturii sovietice a folosirii numelui de familie înaintea celui de botez, acești trei deputați au fost înfierați cu mânie sfântă și nazistă, identică ca formă cu demascările comuniste din anii 50 (în fond ca și partidul bolșevic din URSS, partidul lui Hitler se adresa exclusiv clasei muncitoare germane, fiind partid național socialist, adică de stânga). Pentru a vedea un asemenea text publicat de către una din agențiile oficiale ale guvernului român de astăzi este nu numai șocant dar ne și dovedește inapentența clară a autorităților române de a clarifica rolul oficial pe care diverse guverne, începînd cu dictatura lui Carol II și continuând cu dictatura antonesciană l-au avut în organizarea și implementarea politicilor oficiale antisemite, apoi a Holocaustului pe teritoriul României.

Distincția falsă a teritoriilor românești, pe care zisul subsecretar de stat o face în comunicatul său, între cele ocupate de Ungaria și URSS ca urmare a dictatelor europene succesive impuse Bucureștiului și restul regatului rămas sub suzeranitatea Berlinului, vine să insulte, încă o dată, adevărul. Antisemitsmul legionarilor de la Cluj (locul de naștere a studențimii medicale legionare), antisemitismul celor din Moldova sau de la București, rasismul anti-rom din întreaga Românie, nu sunt acte impuse de ruperi teritoriale sau accidente istorice impuse de alții. Ele sunt fenomene culturale, ideologice și criminal naționaliste, aparținând unor întregi generații, provocând masive dislocări de imagine, respect și reprezentativitate (să nu mai vorbim de legitimitate și legalitate) pentru statul român de-a lungul ultimelor opt decenii.

Pentru că tot vorbim despre victimele dictaturilor în România, trebuie să clarificăm faptul că dictatura carlista a fost antisemită. Să reamintim doar declarațiile lui Octavian Goga din 1935, cel care după numai 3 ani va deveni prim ministru al lui Carol II, prin care cunoscutul simbol al luptei naționale transilvănene face elogiul rasei românești, stigmatizând în celebra lucrare „Romănia a romănilor” pe evrei, prin solicitarea finală de a recunoaște că „entitate organică” a sufletului poporului român și a sufletului românesc nu poate absorbi străini, ea (entitatea) fiind pe nedrept asaltată de o invazie de „străini”. Pentru a fi și mai direcți, Goga vedea situatie în termenii unui război rasial, unde românii trebuiau să își apere puritatea rasială în fața „impurităților din Galiția”.

Despre dictatura antonesciană nu mai trebuie să discutăm. A fost o dictatură pro-fascistă, avînd de la începuturile ca partener de guvernare, o organizație xenofobă, antisemită, purulent nationalistă, fundamentalist religioasă și subordonată Germaniei hitleriene denumită Garda de Fier. Perioada statului legionar antonescian este definiția în sine a antisemitismului instituțional ridicat la nivel de politică oficială. Legile rasiale, furtul proprietăților evreiești, epurarea etnică din toate domeniile economice, culturale, sociale, științifice, distrugerea sistematică a expresiei publice a vietii iudaice a culminat desigur cu organizarea sistematică a Holocaustului pe teritoriul României rămase după amputările teritoriale ordonate de stăpânii naziști ai Gărzii de Fier.

Minciuna pe care comunicatul celor de la AFDPR o prezintă duce la negarea directă, fără a o spune explicit, a existenței Holocaustului pe teritoriul „ciuntit” al României. Prin negarea „mărimii” Holocaustului din regatul român, avem în esență negarea faptică a crimelor patronate de dictatura fascistă și militaristă a lui Ion Antonescu și a acoliților săi politici. Despre victimele acestei dictaturi pro fasciste, nu se vorbește în comunicat. Căci dacă tot ne intitulăm asociație a victimelor dictaturii, pentru perioada dictaturii criminale a lui Ion Antonescu trebuie sa enumerăm alături de sutele de mii de evrei și pe romi. La masa extremismului fin al asociației care neagă „dimensiunile” Holocaustului nu au loc victimile rome. Alături de minoritatea evreiască, cea mai ucisă și badjocorită minoritate pe teritoriul României „ciuntite” sub dictatura antonesciană a fost și rămâne cea romă. A refuza să recunoști acest lucru este în sine o crimă iar organele abilitate de lege să se ocupe de aceste crime ar fi trebuit deja să deschidă urmărire penală la adresa semnatarului comunicatului.

Pentru că articolul este deja prea lung am să amintesc doar că aceste încercări permanente de a dilua crima, de a o justifica prin puerile minciuni, de a ascunde păcatele originare ale tânărului stat român după 1918, de a plati pe urmașii criminalilor care au turnat, au aplicat legile rasiale, au executat și au trimis în lagărele morții pe evrei nu reprezinta decât forme ale aceluiași limbaj agregator nazist, de menținere și continuare a ideologiei extremiste, xenofobe, nationalist fundamentaliste, unic identitare și criminal exclusive. Împotriva acestor manifestări permanente, democrația românească trebuie să își crească anticorpi naturali. Mai ales că ultima declarație ambiguă și complet aiurea a lui Ludovic Orban cu privire la demiterea individului din funcția de subsecretar de stat, vine să confirme vicierea de substanță a liniei naturale de apărare a statului român în fața prezenței tot mai mari în spațiul public a ideologiei de extremă dreapta și virușilor acelulari care o promovează.

H.D. Hartmann

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.

I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!

Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.

Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.

II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic

Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1)   – pag 40!

Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.

Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?

III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!

Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.

Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.

Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.

Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!

Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?

Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni!  (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de interese” este doar o poveste pentru naivi. După ani de scandaluri, de la „Caracatița White Tower” (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  etc, la „Operațiunea Dosar Șters” (aici), instituția pare să fi atins apogeul absurdului sub bagheta comisarului Marcel Bălan.

O nouă „recidivă” confirmă că, la IPJ Prahova, regulile sunt făcute doar pentru alții, iar „etica” se prezintă sub forma unei păpuși gonflabile, gata să fie umflată sau dezumflată după bunul plac al șefilor.

Recidiva „eroului” Marcel Balan: De la dans cu interlopii la comandă supremă în „famiglie” (aici)

Marcel Bălan, un nume deja sonor în analele grotescului prahovean, pare să nu se dezmintă. După ce, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova (iulie 2025), se distra de minune la chefuri cu interlopii pe care propria-i soție, pe atunci angajată la Biroul Furturi din Conducte, îi ancheta, acum „eroul” nostru bifează o nouă performanță. Am crezut că episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa ulterioară la șefia IPJ Prahova a reprezentat vârful carierei sale de circar în uniformă. Ne-am înșelat amarnic!

„Famiglia” „nod în papură”: Când inspecțiile devin răfuieli personale

Adevărata capodoperă a „managementului” de la IPJ Prahova iese la iveală odată cu poziția doamnei Carmen Bălan. În timp ce alte instituții se luptă cu declarații de avere și incompatibilități modeste, la Prahova se face școală! Doamna Carmen Bălan este, nici mai mult, nici mai puțin, ofițer în cadrul biroului de Ordine Publică. Sub cui subordonare, vă întrebați? Sub bagheta domnului Marcel Bălan, care, ce coincidență, are atribuții de Ordine Publică și Rutieră!

Acest fapt nu este doar un simplu conflict de interese, este o incompatibilitate flagrantă, un veritabil „nod în papură” pe care nimeni nu pare să-l vadă. Și nu orice „nod”, ci unul cu epoleți! Doamna Bălan, beneficiind de „relația” cu soțul-șef, este liberă să acționeze după bunul plac, căutând cu asiduitate „nod în papură” la diverse secții de poliție. Activitatea ei principală, culmea, ar trebui să fie îndrumarea, nu vânarea de probleme. Dar cine să o controleze pe „Doamna Nod în Papură” când șeful suprem este chiar partenerul de viață? Controlul intern pare să fie doar o glumă bună, mai ales când, în mod „coincidențial”, polițiștii „incomozi” ajung direct „în hârtii” la Control Intern, proaspăt „pescuiți” din inspecțiile sale.

Precedentul umilinței: Chiar și „despoții” se inclină, Marcel Balan, nu! (aici)

Scandalul capătă accente de comedie amară când îl comparăm pe Marcel Bălan cu predecesorul său. Ne aducem aminte de un fost șef „împuternicit” al IPJ Prahova, un „despot” arogant, care, avertizat de serviciile de informații că nu este nici moral și nici legal ca soția sa, angajată la Resurse Umane, să-i fie subordonată, a luat măsuri! Da, ați auzit bine! Chiar și un „despot” a fost capabil să înțeleagă etica, mutându-și soția la un alt serviciu, după doar șapte zile de la „sfatul prietenesc”.

Dar Marcel Bălan? Sub „protecția” lui Miritescu – al cărui nume apare și în contextul „Caracatiței WHITE TOWER” și al încercărilor de a stopa anchete penale (conform Incisiv de Prahova, februarie 2024) – moralitatea și legalitatea sunt concepte demult depășite. Pentru el, se pare, legea este doar un detaliu, iar etica o glumă proastă pe care o ignoră cu „balansul” specific.

Prahova, poligonul de testare al impunității: De la „chei franceze” la „noduri conjugale”

Această nouă „recidivă” în cadrul IPJ Prahova completează tabloul sumbru pe care Incisiv de Prahova l-a desenat constant. De la dosarele penale în care „un cal balan și un pescar au picat pe tehnică” (octombrie 2023), la „operațiunea dosar șters” și „metoda Portocală” de fabricare a „cheilor franceze” (ianuarie 2026), instituția pare a fi un poligon de testare a limitelor abuzului și corupției.

Rămâne de văzut câți polițiști „incomozi” vor mai fi „băgați în hârtii” de „Clanul Nod în Papură” și cât timp va mai tolera Ministerul Afacerilor Interne acest circ tragicomic. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o afacere de familie în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer. Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Publicat

pe

De

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului

În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni, se țese o poveste demnă de un scenariu de film, dar, din păcate, una cu puternice accente de realitate românească. Sub lupa implacabilă a datelor publice și a informațiilor care aruncă o lumină tulbure asupra administrației locale, se conturează un sistem în care afacerile de familie par să prospere, alimentate, cel puțin indirect, de banii publici. La centrul acestei rețele stă, neîndoielnic, familia viceprimarului Cioc Rodica, o familie care, prin membrii săi, pare să fi acaparat o bună parte din sfera contabilității și consultanței fiscale locale, într-un mod ce ridică serioase semne de întrebare privind etica și integritatea în funcția publică.

I. „Experții contabili” de casă: De la unitatea medico-socială la Clubul Sportiv, toate pe mâna sorei!

Recent, a ieșit la iveală că CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, o firmă de contabilitate cu sediul în Boldești-Scăeni, Str. Bucovului 17 A, deține un contract strategic: cel de contabilitate cu Unitatea de Asistență Medico-Socială din localitate. Nimic neobișnuit, am putea spune, până la momentul în care aflăm cine este „geniul contabil” din spatele acestei entități. Potrivit datelor oficiale de pe Listafirme.ro, unic asociat și administrator al CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL este nimeni alta decât doamna Vîlcu Andreea. Coincidența face ca doamna Vîlcu Andreea să fie sora doamnei Cioc Rodica, actualul viceprimar al orașului Boldești-Scăeni.

Dar legăturile nu se opresc aici! Aceeași Vîlcu Andreea, prin aceeași firmă sau o alta în care este implicată, se pare că se ocupă și de contabilitatea clubului sportiv local, întocmind inclusiv documente de execuție. Cu alte cuvinte, banii publici, gestionați de Primărie și instituțiile subordonate, par să găsească drumul cel mai scurt spre… sora viceprimarului. Eficiență maximă sau un conflict de interese de proporții monumentale?

II. Imperiul contabil se extinde: Unde se termină „famiglia” și de unde incepe bugetul local?

Pe lângă CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL, doamna Vîlcu Andreea mai figurează, cu o cotă de 55% din capitalul social, ca administrator și asociat în ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL, o firmă care, conform datelor Listafirme.ro, a înregistrat un profit de peste 106.000 RON în 2024, dintr-o cifră de afaceri de aproape 300.000 RON, clasându-se pe locul 1 în topul afacerilor din domeniul său în Boldești-Scăeni. Interesant este că, în această firmă, alături de sora viceprimarului, regăsim și pe domnul Cioc Gabriel Stelian, deținătorul unei cote de 45% și, totodată, soțul viceprimarului Cioc Rodica.

Așadar, avem o viceprimăriță, soțul ei, sora ei, toți, într-un fel sau altul, în miezul afacerilor de contabilitate care, prin natura lor, intră în contact direct cu sfera publică și cu fondurile comunității. O rețea care, cel puțin pe hârtie, pare de neclintit.

III. „Divan Solutions”: Valsul administratorilor în familia viceprimarului

Tabloul familial de afaceri nu ar fi complet fără DIVAN SOLUTIONS SRL, o companie cu activitate în comerțul cu amănuntul, deținută în cote egale (50%-50%) de domnul Cioc Gabriel Stelian (soțul viceprimarului) și domnul Cioc Vlad Mihai (fiul viceprimarului). Dar aici intervine o „manevră” demnă de manualele de evitat scandalul public: până de curând, chiar doamna Cioc Rodica, viceprimarul în funcție, figura ca administrator în această firmă!

Conform istoricului administratorilor disponibil public, la data de 04.10.2024, doamna Cioc Rodica a fost revocată din funcția de administrator. În aceeași zi, pe 04.10.2024, a fost adăugat ca administrator domnul Cioc Vlad Mihai, fiul, cu un mandat valid până în 2073! O demisie „elegantă” sau o tentativă penibilă de a masca legăturile evidente între funcția publică și interesele private, exact în momentul în care lucrurile ar fi putut deveni „fierbinți”? Faptul că toate aceste companii – ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL și DIVAN SOLUTIONS SRL – funcționează de la aceeași adresă (Str. Bucovului 17, Boldești-Scăeni), iar CONTA APS la numărul 17A, completează imaginea unui hub de afaceri familial, amplasat strategic la ușa primăriei.

Concluzie: O „microîntreprindere” de interese publice și private?

ACCOUNTING EXPERT FOR YOU SRL din PRAHOVA (CUI 45659150) – date firmă, contact, bilanț, CAEN CONTA APS EXPERT CONSULTING SRL din PRAHOVA (CUI 39377287) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN (1) DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN DIVAN SOLUTIONS SRL din PRAHOVA (CUI 31468304) – date firmă, contact, bilanț, CAEN_1

P1

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetizează perfect situația din Boldești-Scăeni. Ceea ce se profilează nu este doar o serie de coincidențe nefericite, ci un model de interconectare a intereselor private cu decizia publică, sub nasul, și cu implicarea, membrilor cheie ai administrației locale.

Întrebările retorice se impun: Cât de transparentă este gestionarea banilor publici când „experții” sunt chiar din familia celui care ar trebui să vegheze? Cine garantează imparțialitatea și corectitudinea contractelor? Și, mai ales, cât va mai dura până când cetățenii din Boldești-Scăeni vor cere socoteală pentru aceste „aranjamente” de familie, care miros puternic a abuz în serviciu și conflict de interese? Într-o țară în care corupția la nivel local sufocă dezvoltarea, cazul de la Boldești-Scăeni ar putea deveni un studiu de caz de manual.

Nepotismul la paritate cu ilegalitatea: De la contabilitate de clan la dispoziții abuzive, confirmate oficial!

„Soți fericiți cu firme de contabilitate care gestionează banii publici, unde soția este viceprimar” – această propoziție, de o duritate tăioasă, sintetiza perfect situația din Boldești-Scăeni, unde interesele private par să se împletească periculos de mult cu funcția publică. Dar, tocmai când credeam că am atins zenitul absurdului, Primăria Boldești-Scăeni, într-o probă de transparență (involuntară sau nu), ne-a oferit cireașa de pe tort: Refuzul oficial al contrasemnării de către secretarul general al UAT Boldești-Scăeni a Dispoziției Primarului nr. 424/29.12.2025. Obiectul? Transferul doamnei Ilie Ioana Carmen într-o funcție publică de conducere, o mișcare flagrantă, deoarece persoana transferată nu ar îndeplini condițiile legale, fapt confirmat chiar de un document oficial publicat pe site-ul Primăriei. Mai mult, acest caz se leagă de un scandal anterior, în care președintele CSO Boldești-Scăeni, domnul Ilie (probabil membru al aceleiași familii), a fost implicat în deturnarea unor bani publici ai clubului sportiv în conturi personale – fonduri restituite abia după presiunea opiniei publice, nu din proprie inițiativă, dovadă a impunității și a lipsei de control intern.

Concluzie: Legea ca „sugestie opțională” și spectacolul absurdului administrativ

Acest refuz al secretarului general, garantul legalității, nu este un moft birocratic, ci un avertisment roșu sângeriu: un act al primarului încalcă legea. Așadar, nu mai vorbim de zvonuri sau „atacuri politice”, cum a catalogat Primăria inițial, ci de o confirmare oficială a ilegalității, venită din interiorul sistemului. În Boldești-Scăeni, problema nu mai este dacă funcțiile se oferă ca recompensă pentru loialitate de clan, ci că documente oficiale arată acum fără echivoc că legea este tratată ca o sugestie opțională, iar mecanismele de control sunt ignorate până în punctul în care devin penibile, dar imposibil de ascuns. Cât de departe poate merge această mascaradă, înainte ca cineva să tragă cortina?

Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv10 ore ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv10 ore ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv10 ore ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv10 ore ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv10 ore ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv10 ore ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusivo zi ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusivo zi ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusivo zi ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv2 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv2 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv2 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv2 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Exclusiv3 zile ago

MAI: Un model de afaceri „inovator” – Polițistul, agent de curățenie și bici de cățel al statului!

În timp ce națiunea se pregătește pentru noul an, adevărata „inovație” românească răsare din negura abuzurilor din Ministerul de Interne....

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv