Connect with us

Featured

Portavionul USS Harry S. Truman (CVN-75) şi Grupul de Lovire 8 vor fi dislocate în Marea Roşie

Publicat

pe

Cel mai probabil, navele vor înlocui gruparea condusă de portavionul USS Dwight D. Eisenhower (CVN-69), care a fost dislocat în zona de operaţiuni CENTCOM din octombrie 2023, după declanşarea războiului dintre Hamas şi Israel.

O misiune importantă a navelor americane este distrugerea rachetelor şi dronelor lansate de rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, asupra navelor comerciale şi militare care pătrund în Marea Roşie.

Plecarea navelor în misiune va avea loc după luna mai. În perioada 5 – 12 mai, portavionul Truman va participa la un eveniment public, Săptămâna Flotei, desfăşurat în Port Miami. (F. Jipa)

Sursă foto: US navy

Administratie

Centura Comarnic se apropie de deschiderea circulației: șase kilometri de asfalt au fost finalizați

Publicat

pe

De

Testele pentru poduri și viaduct urmează să fie demarate

Lucrările la Centura Comarnic, proiect derulat de Consiliul Județean Prahova, au intrat în etapa finală. Potrivit deputatului Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești, aproximativ șase kilometri de asfalt au fost finalizați, iar în perioada următoare vor începe testele la suprastructurile podurilor și ale viaductului.

Investiție pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei

Bogdan Toader susține că noua rută va contribui la reducerea timpilor petrecuți în trafic pe Valea Prahovei și la creșterea confortului pentru locuitorii județului Prahova.

„Mai puțin timp pierdut pe Valea Prahovei înseamnă mai mult confort pentru locuitorii județului, iar fiecare kilometru construit este, de fapt, o investiție care se întoarce la oamenii Prahovei”, a transmis deputatul.

Deschiderea circulației, tot mai aproape

După finalizarea testelor tehnice și parcurgerea ultimelor etape necesare, autoritățile se pregătesc pentru deschiderea circulației pe Centura Comarnic.

„Mai e puțin până la deschiderea circulației!”, a mai declarat Bogdan Toader.

Citeste in continuare

Administratie

„Drumul lui Bachus” prinde contur la Tătaru: primul traseu public de mountain bike din Ținutul Vinului va fi inaugurat

Publicat

pe

De

Circuit de 36 de kilometri printre podgorii și sate prahovene

Consiliul Județean Prahova anunță inaugurarea, sâmbătă, 22 august 2026, la Tătaru, a primului traseu public de mountain bike din Ținutul Vinului. Circuitul are o lungime de aproximativ 36 de kilometri și traversează zone pitorești, punând în valoare peisajele, podgoriile și comunitățile locale.

Intitulat „Drumul lui Bachus”, traseul își propune să combine mișcarea în aer liber cu promovarea patrimoniului natural și viticol al regiunii.

O zi dedicată sportului și naturii

Evenimentul de inaugurare va avea loc la Casa Podgoriilor din Tătaru, unde sunt pregătite activități pentru participanți de toate vârstele. Programul va include momente de recreere, muzică live și un foc de tabără, într-un cadru destinat atât pasionaților de ciclism, cât și familiilor și turiștilor.

Organizatorii îi invită pe localnici și pe vizitatori să participe la o zi dedicată sportului, naturii și bunei dispoziții.

Un nou obiectiv pentru turismul activ din Prahova

Prin lansarea traseului, autoritățile județene urmăresc să stimuleze turismul activ și să crească vizibilitatea zonei viticole din Prahova. Circuitul le oferă iubitorilor de mountain bike posibilitatea de a descoperi regiunea într-un mod dinamic, departe de traseele turistice convenționale.

„Drumul lui Bachus” este prezentat de Consiliul Județean Prahova drept un punct de plecare pentru promovarea mai amplă a Ținutului Vinului și a comunităților pe care acesta le cuprinde.

Citeste in continuare

Exclusiv

Episodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate

Publicat

pe

De

Episodul 47 – „Grădinița de cadre” IPJ Prahova: De la „Pinochio bolnav cu girofar” și „Sifonul-șef” la proxenți, funcții la licitație și dosare îngropate la sertar

IPJ Prahova nu mai e demult o instituție. E un circ ambulant cu uniformă, un SRL de familie cu ștampilă de stat și un azil de „cadre” ratate, reciclate la nesfârșit. Dacă în Episodul 46 l-am avut pe manelistul Mocanu,  în episodul 47 ridicăm mocheta și mai tare: manelistul Mocanu fugind de pozele de pe Facebook, pe Iolanda filmând la șliț și pe Iacob evadând cu foliile,

Sub egida:
„Grădinița de cadre – unde turnătorii devin șefi, proștii devin ‘specialiști’, iar legea e opțională, dar taxa de liniște, nu.”

Stoican Bogdan „Pinochio” – bolnav când trebuie să răspundă, sănătos când e de combinat

Pe scena principală iese, legănându-și epoletul, Stoican Bogdan, zis „Pinochio” – nu pentru nas, ci pentru cât minte și cât se preface.

Fost șef la Poliția Băicoi, „omul sistemului”, „copilul de suflet” al combinațiilor:

  • Făcut cu șpagă, împins în sus de nași, fine, cumetri și „sprijin din umbră”.
  • Turnător la SIPI, informator „de casă”:
    • își toarnă colegii, își livrează „dușmanii”,
    • își negociază liniștea cu nota informativă.

„Pinochio” nu e doar șef, e și om de afaceri:

  • Afaceri cu vărul condamnat penal – ca în orice familie sănătoasă din „sistem”.
  • Farmacie pe numele soției – că doar nu o să lase combinațiile pe numele lui, nu?
  • Cercul se închide frumos: polițist „bolnav cu girofar”, soție farmacistă, rudă pușcăriașă. Rețetă completă de „succes”.

Boala lui reală nu e pe hârtie, e în coloană vertebrală:

  • Când trebuie să răspundă pentru abuzuri – brusc devine fragil, „sensibil”, „lovit de stres”.
  • Când e vorba de mușamalizat, presat, combinat – e sănătos tun.

„Pinochio” e imaginea perfectă a IPJ Prahova:
un om care n-ar prinde un concurs corect în viața lui, dar conduce destinele altora.

„Sifonul” de la Vălenii de Munte – șeful care conduce cu șantaj și note informative

Dacă la Băicoi avem „Pinochio”, la Vălenii de Munte avem „Sifonul”.
Nu e poreclă, e fișa postului.

Ani de zile, „Sifonul” a fost informator:

  • culegea bârfe, nota tot, turna la greu către structuri;
  • își vindea colegii, își inventaria „prietenii” după ce potențial aveau să fie sacrificați, la nevoie.

Sistemul l-a răsplătit regește:

  • Omul a ajuns șef.
  • De sus, de la birou, nu mai e doar turnător, e și executor.

La Vălenii de Munte, aerul instituțional se măsoară în:

„Ești de-al nostru sau ești pe listă?”

Și „lista” cui e? A „Sifonului”:

  • Are note despre toți:
    • cine bea,
    • cine vorbește cu presa,
    • cine se revoltă,
    • cine are un dosar mai vechi, o greșeală, ceva de agățat.
  • Transformă notele în arme:
    • „Nu ești cuminte? Ți se activează trecutul.”
    • „Vrei concurs? Hai să vedem ce am despre tine.”

Management prin teroare, marca IPJ Prahova:

  • nu contează că e incompetent, contează că știe multe și toarnă repede;
  • nu contează că distruge destine, contează că livrează „sus” când trebuie.

Într-o lume normală, „Sifonul” ar fi mutat afară din sistem.
În Prahova, e promovat. Turnătoria e drum sigur spre șefie.

Iolanda – „femeia-bărbat” cu proxenet în CV și bodycam la șliț

Episodul 47 a atins doar vârful icebergului Iolanda. În Episodul 48, extindem tabloul.

Dumitru Iolanda, agentă de poliție, dar personaj de comedie neagră:

  • București – „semafor uman” la Brigada Rutieră:
    • încurca traficul mai rău decât un accident;
    • nervii colegilor deveniseră consumabile.
  • BDNE (Droguri):
    • gafe la amenzi,
    • conflicte cu șoferi care aveau perfectă dreptate,
    • cerut țigări la control,
    • desenat inimi pe lunete iarna.
      Așa arăta „relația cu cetățeanul” la BDNE: cu bricheta și markerul.
  • Psiholog? Picat.
    Într-un IPJ sănătos, acolo s-ar fi terminat cariera.
    În „Grădinița de cadre”, picatul psihologic e bilet de trimitere în alt birou.
  • Băicoi – Rutieră:
    • ofițerul Barbu Constantin o miroase instant: e praf;
    • dosare lăsate baltă, tamponări făcute praf, țipat la oameni nevinovați;
    • „Nu mă duce capul”, ar fi recunoscut ea.
      Într-un moment de sinceritate istorică.
  • Băicoi – Ordine Publică:
    • la intervenții periculoase se blochează în mașină;
    • partenerii de patrulă o iau pe post de „bagaj emoțional”.

Scena antologică de la barul din Băicoi:

  • Interlopul Roșu sparge aparate, face ravagii.
  • Vin în intervenție Stroe Iulian și „femeia-bărbat”.
  • Iolanda? Se blochează în autospecială, „moare” de frică, nu iese.
  • Stroe rămâne singur, de decor.
    Patronul barului ia contact cu realitatea:

„Eu sun la Poliție și vine una care se ascunde în mașină și altul care se uită? Asta e intervenție?”

Bonusuri de „profesionalism”:

  • A avut dosar pentru divulgare de informații confidențiale:
    • anunța cine e în radar, cine e în acțiune, pe cine trebuie să se ferească „băieții”.
  • Se iubea cu un proxenet francez, reclamă și filmări de la fosta soție.
    Exact ce lipsea IPJ-ului: legătura directă polițist – proxenet cu poze la pachet.
  • Bodycam:
    • nu-l poartă la piept, unde trebuie să filmeze intervenția;
    • îl pune la centură, în zona șlițului – rezultatul:
      filmări cu zone genitale, nu cu intervenții.
    • Când l-a pornit din greșeală la toaletă, tot IPJ-ul s-a prăpădit de râs la vizionare.

Iolanda e definiția pură a „grădiniței”:
zero competență, zero rușine, zero sancțiuni. Mutată din loc în loc, problemă transformată în fenomen.

Mocanu Horia „Horia de Aur” – manelistul cu epoleți, fugar de pe Facebook (aici)

„Artistul” casei, Horia Mocanu, a fost deja prezentat: polițist la program, lăutar la seral, bătăuș în timpul liber.

După aparițiile publice:

  • în costume populare la nunți,
  • cu ochelari de soare la masa combinațiilor,
  • în poze de munte, „tarzan cu pistolul la brâu”,

a descoperit brusc că Facebook e spațiu public.

Reacția „omului curat”:
– șterge poze, restricționează profilul, face curățenie ca un infractor speriat înainte de percheziție.

Dacă nu ai nimic de ascuns, Horia, de ce ștergi?
De ce fugi de propriile poze, dacă ele sunt doar „amintiri cu prieteni”?

„Dușmanii îmi poartă pică, că n-au valoarea mea…” – cântai odată.
Adevărul e altul:
nu-ți poartă pică, îți poartă scârbă. Pentru că porți epoleți pe care nu-i meriți.

Iacob Adrian – comisarul-șef care muncește 2 ore și se pontează 8

Comisarul-șef Iacob Adrian de la Rutieră a dus arta combinatului la alt nivel:

Metoda de weekend:

  1. Vine la muncă vreo două ore.
  2. Își cheamă subalternul preferat.
  3. Se urcă într-o mașină neinscripționată, cu folii pe geamuri, să nu fie recunoscut nici de propriii oameni.
  4. „Evadează” din curtea IPJ-ului ca un imigrant clandestin.
  5. În acte, e pontat la 8 ore cu spor de weekend, ca orice om serios.

Rezultat:

  • salariu gras,
  • timp liber,
  • niciun control real.

Și totul sub privirea „detașată” a inspectorului-șef, care vede tot… dar nu vrea să vadă nimic.

Aici nu mai vorbim despre „abateri minore”.
Vorbim despre furt din bani publici, cu metodă și obicei.

Licitația de funcții – catedra de șpagă aplicată

În „Grădinița de cadre”, dacă vrei să fii șef, nu înveți legea.
Îți pregătești plicul.

Funcțiile nu se ocupă prin concurs.
Se ocupă prin:

  • „sponsorizări” pentru evenimentele instituției,
  • „atenții” pentru soții, amante, fini, rubedenii,
  • plicuri, vacanțe „de protocol”, contracte mascate.

Cât costă un epolet de șef în Prahova?

  • Destul cât să nu mai fii niciodată liber.
  • Odată cumpărată funcția, trebuie să:
    • scoți „investiția” din protecții,
    • mușamalizezi pentru cine trebuie,
    • lovesti la comandă când primești „semnalul”.

Șefii nu sunt șefi, sunt debitori.
Răspund nu în fața legii, ci în fața celor care i-au „pus”.

Fabrica de dosare: sertar, ștergere, comandă

Cum se face justiție în IPJ Prahova?

Există trei secțiuni:

  1. „Tehnica sertarului”
    • Dosarele grele, cu oameni puternici, intră frumos într-un sertar.
    • Acolo stau la „odihnă” până când trece termenul de prescripție.
    • Când întrebă cineva: „De ce nu s-a rezolvat?”
      – răspunsul e clasic: „Prea multe dosare, prea puțini oameni.”
  2. „Metoda ștergerii”
    • Se caută cu lupa un „viciu de procedură”:
      • o semnătură lipsă,
      • un formular greșit,
      • o citație neconformă.
    • Dosarul se prăbușește ca „nul”.
    • Șefii ridică din umeri: „Ne-a învins procedura.”
  3. „Dosarul la comandă”
    • Când trebuie eliminat un concurent economic sau un polițist incomod:
      • se fabrică plângeri,
      • se gonflează „probe”,
      • se fac audieri de formă.
    • Nu pentru adevăr, ci pentru execuție.

Asta nu mai e justiție.
E serviciu la cheie pentru cine are bani și influență.

DGIPI, DGA, SIPI – parașuta de siguranță a mizeriei

În teorie, DGIPI, DGA, SIPI sunt câinii de pază ai sistemului.
În practică, sunt bodyguarzii mafiei instituționale.

Cum funcționează:

  • Oamenii compromiși (Stoican, „Sifonul”, alți „băieți speciali”) devin surse, informatori:
    • livrează liste, nume, discuții, bârfe;
    • pun la dispoziție tot ce se poate întoarce cândva împotriva cuiva.
  • Structurile de control aleg:
    • pe cine să sacrifice pentru imagine,
    • pe cine să protejeze pentru utilitate,
    • pe cine să țină la „dosar” pentru șantaj viitor.

Nu ai de-a face cu un sistem care își curăță răul.
Ai de-a face cu un sistem care îl dozează, după interes.

Atmosferă internă: frică, clanuri, liste negre

De la Băicoi la Vălenii de Munte, la sediul IPJ:

„Dacă nu ești de-al nostru, ești terminat.”

„De-al nostru” înseamnă:

  • taci când vezi mizerii,
  • râzi la glumele șefilor,
  • nu vorbești cu presa,
  • nu pui întrebări de ce unul ca Iolanda e încă în sistem,
  • nu întrebi de ce „Pinochio” și „Sifonul” sunt promovați, nu dați afară.

Cine nu se aliniază:

  • e mutat disciplinar,
  • e blocat la promovare,
  • e lovit cu rapoarte, plângeri, dosărele,
  • e băgat în gura „aparatului”.

„Grădinița de cadre” nu e doar un titlu de pamflet.
E realitatea unui sistem în care prostul, turnătorul și interlopul au viitor, iar omul corect are doar probleme.

Presa, singurul „control intern” rămas

În tot acest balamuc, singurii care mai pun întrebări sunt jurnaliștii.

„Incisiv de Prahova”:

  • primește telefoane de amenințare,
  • e „avertizat părintește” că „se joacă cu focul”,
  • i se caută sursele, nu adevărul.

În logica IPJ Prahova:

  • PROBLEMA nu e că avem:
    • proxeneți în preajma polițiștilor,
    • maneliști cu epoleți,
    • informatori-șefi,
    • funcții cumpărate,
    • pontaje fictive.
  • PROBLEMA e că toate astea au ajuns publice.

Nu au nicio rușine pentru ce fac.
Au rușine doar să nu fie prinși.

Concluzie: IPJ Prahova – instituție în faliment moral total

Lista este lungă:

  • Mocanu – manelist cu pistol, fugar de pe Facebook.
  • Iolanda – agentă cu proxenet în CV, panicată în mașină la intervenții, cu bodycam la șliț.
  • Iacob – șef care lucrează 2 ore, se pontează 8 și evadează cu mașina cu folii.
  • Stoican „Pinochio” – bolnav cu girofar, sănătos la combinații, partener cu condamnați și farmaciști de familie.
  • „Sifonul” – informator transformat în șef terorist.
  • Șefi cumpărați pe bani, funcții la licitație, dosare la sertar, DGIPI/DGA/SIPI folosite ca scut, nu ca bisturiu.

Acesta este „corp de elită” al Poliției Române în Prahova.

Noi, la Incisiv de Prahova, nu avem uniformă, dar avem memorie.
Ei au epoleți, dar n-au rușine.

Episodul 47 nu închide seria. O deschide. Urmeaza, cel putin, pana la 200!

Va urma.
Și, pentru „băieții deștepți” cu gâtul gros: dacă tot vă apucați să amenințați și să șantajați, puneți mâna și citiți legea.
Că de cântat, de pozat și de fugit cu foliile v-ați ocupat destul. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

Episodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate

Episodul 47 – „Grădinița de cadre” IPJ Prahova: De la „Pinochio bolnav cu girofar” și „Sifonul-șef” la proxenți, funcții la...

Exclusiv23 de ore ago

Operațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid

În ministerul care ar trebui să aibă grijă de economie, digitalizare, antreprenoriat și turism se coace, potrivit criticilor proiectului, o...

Exclusiv23 de ore ago

MEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar

Când „eficientizarea” miroase a demolare strategică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea HG nr. 189/2025, pus în transparență publică...

Exclusiv23 de ore ago

PLOIESTI – La Barieră, gunoiul se adună, nota de plată crește: administrația ploieșteană joacă „ruleta deșeurilor”

La Ploiești, în zona Barieră Rudului, molozul pare să fi devenit mai mult decât o simplă problemă de șantier: este...

Exclusiv23 de ore ago

HUMINT cu „aromă de inginerie”: IGPR plătește peste 1,35 milioane de lei pentru instruirea polițiștilor de către o firmă cu doi angajați

Sindicatul Europol cere explicații privind oportunitatea contractului, experiența prestatorului și documentele care au stat la baza achiziției. Când transparența intră...

Exclusiv2 zile ago

Episodul 46 – «IPJ Prahova – Grădinița de cadre»: Mocanu Horia cântă tata la altă masă! SIPI și DGA joacă după ureche?

Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. În episodul 46 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, Incisiv de...

Exclusiv2 zile ago

Bombă sindicală la Economie. Cum încearcă „garnitura Darău–Miron” să pună ministerul pe persoană fizică

Puci de birou la MEDAT: când reorganizarea miroase a lovitură de palat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, fabrica de „aproape demnitari”: cum a ajuns cabinetul șefului Poliției să semene cu o anexă de partid

De la funcție de poliție la poziție cu parfum de secretariat de stat Potrivit Sindicatului Diamantul, până în anul 2015,...

Exclusiv2 zile ago

UNIFORMA LUI PAPUC: CÂND POLIȚISTUL E TRIMIS LA CROITOR, IAR ȘEFUL LA DEFILARE CU „VIBE” DE VIPUȘCĂ

Polițistul de la IPJ Cluj – la croitor, nu la magazie În România, uniforma de poliție este, teoretic, simbolul disciplinei,...

Exclusiv2 zile ago

Consumatorii pot fi plătiți ca să își oprească becurile: ANRE lansează oficial serviciul de flexibilitate a consumului de energie

Consumatorii devin „jucători” pe piața de energie, nu doar plătitori de facturi Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 45 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. Lăutari cu epoleți, amante strategice și pipițe de protocol

Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. Dacă în politica mare ne uitam cum Nicușor Dan se bate cu CCR...

Exclusiv3 zile ago

CIBS: contribuția „individuală” care dispare colectiv în buget

Peste un miliard de euro pe an și nici urmă de pensie contributivă Polițiștii și militarii ar fi contribuit anual...

Exclusiv3 zile ago

STATUL PARALEL LA PRIZA: CUM S-A SCURTCIRCUITAT DEMOCRAȚIA LA TABLOUL GENERAL

De la colonelul „Stare de Excepție” Florin Cosmoiu la anularea votului din 2024 Fabrica de „stare de excepție” Cum a...

Exclusiv3 zile ago

Șeful de poliție și platforma de tractări: când „misiunea” pare să înceapă după apelul clientului

Europol readuce în atenție cazul Techirghiol Sindicatul Europol readuce în discuție situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din cadrul IPJ Constanța,...

Exclusiv3 zile ago

„Tractări la comandă”: șeful Poliției Techirghiol, între uniformă, platformă și acuzații de protecție instituțională

Când șeful secției lasă biroul pentru volanul platformei Sindicatul Europol readuce în atenția publică situația șefului Poliției Orașului Techirghiol, din...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv