Ministerul Afacerilor Interne, instituție menită să asigure ordinea și respectarea legii, pare să fi găsit o nouă vocație: aceea de jongler financiar și maestru al sofismelor juridice, totul pe spinarea propriilor angajați. Ceea ce ar trebui să fie un garant al dreptății devine un teren de luptă pentru sindicaliști, care se confruntă cu „perle de gândire metisă” și o „atitudine de țeapă” demnă de cele mai sinistre colțuri ale pieței valutare. Sindicatul Diamantul trage alarma: sub preșul birocrației clasificate se ascund milioane de euro „economisite” prin șmecherii salariale și o desconsiderare totală a bunului-simț.

„Logica” MAI: Cel sancționat muncitor Nu prestează ca cel nesancționat! Unde-i plata egală, coane Fanel?

Scena se petrece la Curtea de Apel Craiova, unde Sindicatul Diamantul își propune să declasifice OMAI S/7 și să anuleze niște anexe cu „criterii abuzive de sistare/diminuare”. Însă, adevăratul spectacol îl oferă Ministerul Afacerilor Interne prin „întâmpinarea” sa. Potrivit Sindicatului Diamantul, „perlele gândirii metise, rodul împreunării forțelor DGF+DGJ”, abundă.

Piesa de rezistență, extrasa chiar din documentele instanței (așa cum o arată și fragmentul anexat), este de-a dreptul halucinantă: „faptul că aplicarea unei sancțiuni disciplinare reflectă un grad de îndeplinire a indicatorilor profesionali diferit de cel al polițiștilor din cadrul aceleiași structuri, care nu au fost sancționați disciplinar în aceeași perioadă de referință, chestiune care conduce, în mod logic, la diferențierea valorii muncii prestate de către cele două categorii de personal.”

Ați înțeles? Dacă ai fost sancționat, chiar și pentru o gafa minoră, nu mai ești la fel de valoros, chiar dacă prestezi EXACT aceeași muncă! Regula „la muncă egală, plată egală” devine o glumă proastă, o „aberatie peste aberatie” în viziunea MAI. Adică, dacă ai luat o mustrare pentru că ai uitat să-ți completezi un formular (și poate ai și muncit dublu ulterior să compensezi), ești automat un angajat mai prost decât colegul tău imaculat, chiar dacă amândoi prindeți hoți la fel de bine. Asta nu e justiție, e o farsă juridică și o umilință administrativă!

Sofisme și papagalicisme clasificate: MAI, eternul „tepar valutist” al justiției

Nu este prima dată când MAI își etalează „gândirea grandioasă, dar complet găunoasă” în fața instanțelor. Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, avertizează că „tot genul ăsta de sofisme-papagalicisme aveau și la declasificarea ROF-urilor și nu au impresionat pe nimeni. Și-au luat-o peste ochi și la Curtea de Apel, și la ICCJ.” Mai mult, în dosarul 3411/2/2025, Curtea de Apel București a obligat MAI să declasifice OMAI S/108/2011 și IGPR să declasifice Dispoziția IGPR S/51/2011.

Cu alte cuvinte, ministerul are un istoric bogat de încercări eșuate de a băga „fumigene” și de a înșela judecătorii cu „un morman de argumente care sunt în fapt erori logice, înșirate avalanșă pe pagini și pagini.” Cu o „atitudine de țepar valutist, de ‘te-am făcut fraiere'”, MAI speră ca judecătorii să se lase duși de nas, fără să înțeleagă că, odată ce actele de salarizare sunt declasificate, se va vedea nu doar cum își bat joc de principiile fundamentale, ci și cum „v-au furat și în alte zone ale salarizării”. E ca și cum infractorul speră că-și va putea ascunde cadavrul, uitând că a lăsat un șir de pete de sânge până la el.

Milioanele de economii, decontate pe spatele eroului (si Nu numai)!

De ce atâta înverșunare și tactici de gherilă juridică? Răspunsul e simplu și, ca de obicei, e vorba de bani. Mulți bani! Sindicatul Diamantul face calculele: „doar la sporul de antenă, pentru că nu vor și tergiversează să elimine un articol ilegal din ordin care blochează plata pe perioada concediului, economisesc peste 3 milioane euro pe an.”

Dar asta nu e tot! Dacă sunt 5.000 de polițiști, pompieri sau jandarmi cu „bayraktarul tăiat sau diminuat” (o metaforă șugubeață pentru beneficii similare), sunt „alte milioane de euro economisite”. Apoi mai e „permanența la domiciliu” neplătită, „majorarea de structură centrală rezervată doar aparatului central și refuzată structurilor centrale de poliție, și neasigurarea serviciilor de curățenie în unitățile teritoriale și multe alte ciupeli.” Totalul? „Zeci de milioane de euro/an!”

Așadar, „muncă egală, plată egală” devine „muncă multă, plată tăiată” atunci când e vorba de grosul forței de muncă, pentru ca bugetul să poată fi „optimizat” în alte direcții.

Fidelitatea hienelor și oasele de roș: Prețul tăcerii în MAI

În acest tablou sumbru, apare și un element de trădare internă. Emil Pascut subliniază cinismul situației: „în condițiile astea, merită să cumperi fidelitatea unor hiene cu niște oase (grade de chestor și salarii de excelență), când ăștia îți asigură economii de zeci de milioane de euro/an.” E un sistem pervers: se taie de la baza și de la mijloc, de la cei care muncesc efectiv, pentru a menține un aparat de vârf loial, care, la rândul lui, facilitează aceste „economii”.

Aceste „oase de ros” pentru „hiene” – grade de chestor și salarii grase – sunt prețul tăcerii și al complicității într-un sistem care se autofințează prin furtișaguri mărunte (și nu prea) de la cei pe care ar trebui să-i apere.

Epilog: Răbdarea ceasornicarului versus cinismul administrativ

Sindicatul Diamantul știe că „victoriile trecute nu garantează victorii în viitor”. E nevoie de „răbdarea și atenția unui ceasornicar” pentru a „demantela cu atenție, pas cu pas, tot mormanul ăsta de aberații.” Într-adevăr, în fața unui MAI „îndârjit, veninos și gata de orice argument posibil și imposibil, inclusiv să își taie venele în sala de judecată”, lupta este departe de a se fi încheiat.

Dar miza e mare: nu doar justiția salarială pentru polițiști, pompieri și jandarmi, ci și transparentizarea unui sistem opac, care, sub pretextul „secretelor de serviciu” și al „erorilor logice”, fură zeci de milioane de euro anual. Până când aceste „secrete” nu vor fi scoase la lumină, „muncă egală” va rămâne un slogan gol, iar „plata egală” o poveste tristă, iar MAI va continua să joace rolul de „țepar valutist” cu succes garantat. (Cristina T.).

Ministerul Afacerilor Interne, această instituție-mamut care ar trebui să ne garanteze siguranța, pare să fi intrat într-o fază avansată de autodistrugere controlată. Sau, mai degrabă, incontrolabilă. Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă, dezvăluind o „hemoragie” dramatică de polițiști cu experiență, acești „dinozauri” ai sistemului care, culmea, au ajuns o „specie rară”. Se pare că în România, în loc să apreciem și să păstrăm expertiza, preferăm să o alungăm cu declarații populiste și cu o politică de resurse umane demnă de un manual de „cum să îți demolezi singur instituția”.

Politicienii, experți în „pensionat” personal cu gura!

Cine s-ar fi gândit că cel mai eficient program de „optimizare” a personalului din MAI nu e o reformă coerentă, ci o serie de microfoane deschise și guri slobode? Conform Sindicatului Europol, „declarațiile populiste ale politicienilor nu fac decât să mai „pensioneze” câteva sute de colegi”. Așadar, dacă vrei să scapi de profesioniștii cu vechime, nu e nevoie de legi clare, de negocieri sau de strategii pe termen lung. E suficient ca un domn ministru, prim-ministru sau chiar președinte să deschidă gura și să sugereze vag că „s-ar putea modifica” ceva legat de pensii. Panica intră la pensie, iar expertiza iese pe ușa din spate.

Așa cum o ilustrează o conversație internă, un polițist exasperat, care voia să mai rămână, a depus deja raportul de pensie: „Prea târziu. În lipsa de o informație oficială, am depus raport de pensie”. Motivul? „Au fost prea multe declarații politice (apărare, prim ministru, președinte) care lăsau să se înțeleagă că se va modifica.” E trist, e ridicol, e tipic românesc.

Generația „prăpastiei”: De la maestru la Ucenic, via vacanță forțată

Sindicatul Europol nu se sfiește să numească lucrurile pe nume: ultimii 15 ani au fost „cea mai catastrofală politică de resurse umane”. Rezultatul? O „prăpastie” uriașă între nou-veniți și cei cu experiență. Imaginați-vă: tineri entuziaști, plini de zel, dar fără experiență, ar trebui să învețe meserie de la „bătrânii” sistemului. Dar cine să-i mai învețe, când „bătrânii” sunt alungați, cu mic cu mare, la pescuit sau la jocuri de cărți?

Sistemul, așa cum afirmă și polițistul din discuția internă, „nu știe să își motiveze și să îi asigure de siguranța și predictibilitate, oamenii maturi cu experiență, atunci nu are nevoie de ei”. Asta da, logică! De ce să ai experiență când poți să ai… lipsă de experiență și o factură mai mică la buget?

Când reducerea cheltuielilor devine prioritatea supremă, Nu siguranța cetățeanului

Exemplul „Gheorghe” (un nume generic pentru sutele de profesioniști) este elocvent. Un polițist care voia să mai rămână, a fost „pensionat” de declarațiile „inconștiente” ale lui Radu Miruță, ministrul apărării naționale (și probabil nu doar ale lui). Este uimitor cum politicienii reușesc să taie în carne vie, în profesionalism și în siguranța cetățeanului, sub pretextul „reducerii cheltuielilor”.

Polițistul din conversația noastră o spune direct, cu amărăciune: „Scârbe….. Oameni politici care nu au nici cel mai interes să țină oameni în sistem. Privesc doar reducerea cheltuielilor”. Ei bine, domnilor politicieni, felicitări! Ați reușit performanța de a transforma MAI într-un soi de bancă de economii, unde principala grijă e să nu se cheltuie prea mult, nu să se facă treabă. Siguranța națională și publică e un moft, o fiță burgheză. Când o să ajungem să ne apărăm singuri de infractori, o să fie și mai ieftin!

Epilog: Sistemul autonom, pe cont propriu și fără călăuze

În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept că ne apără, sistemul de ordine publică este lăsat să se descurce singur, fără călăuze, fără mentori și cu o mână de începători. Când „Gheorghe” și miile de „Gheorghe” pleacă la pensie, cine mai stinge luminile? Cine mai prinde hoții? Cine mai asigură ordinea? Răspunsul e simplu: nimeni, sau o armată de tineri neexperimentați, supraîncărcați și demotivați, care, la rândul lor, vor ajunge „specia rară” de peste 15 ani, gata să fie alungată de un nou val de declarații „inconștiente”.

Sindicatul Europol încearcă să oprească această „hemoragie”, dar cum poți opri un politician care e mai dornic să se afișeze la televizor decât să gândească o strategie pe termen lung? Poate că singura soluție este să-i pensionăm pe politicieni și să lăsăm sistemul să se organizeze singur. Sau, mai simplu, să așteptăm ca experiența să devină atât de rară încât să fie listată la bursă, poate atunci politicienii o vor aprecia la adevărata ei valoare, adică… la bani. (Cerasela N.).

Într-o Românie în care siguranța cetățeanului e mai degrabă un concept abstract decât o realitate palpabilă, Sindicatul Sidepol a decis să ne prezinte o poveste cu „happy-end”, menită să ne ungă pe suflet și să ne reconfirme credința în forțele de ordine. Ni se aduce la cunoștință, cu surle și trâmbițe sindicale, cazul agentului principal de poliție Teotoase Maria Magdalena, un nume deja sonor în analele eroismului off-duty. Dar, dincolo de aplauzele de rigoare, nu cumva această „vocație permanentă” este, de fapt, o mărturie a unui sistem profund defect, care își trimite angajații la luptă neplătită, neprotejată și, cel mai adesea, pe cont propriu?

O, sacra vocație! Sau program de lucru de 24/7, neplătit?

Sindicatul Sidepol ne informează că, deși se afla „în timpul liber”, polițista noastră a observat un individ suspect. Și, ca o veritabilă Erinyie modernă, mânată de spiritul justiției (sau de plictiseală?), a pornit în urmărirea acestuia. Fără echipament specific, fără sprijin tactic, fără să știe ce pericol o așteaptă. Pentru ce? Pentru niște parfumuri! Da, ați auzit bine. Nu o operațiune anti-mafia, nu prinderea unui terorist, ci recuperarea câtorva sticluțe de miros frumos.

Și aici ne ridicăm o întrebare firească: ce înseamnă, de fapt, timpul liber pentru un polițist român? Este o vacanță plătită de stat pentru odihnă și recuperare, sau este doar o pauză nesemnificativă între două misiuni de serviciu neoficiale, pe care trebuie să le îndeplinească pro bono și pro bono publico (căci bugetul nu permite altfel)? Vocația, spun ei, nu se oprește la finalul turei. Sigur că nu, mai ales când tura e subdimensionată, iar patrulele de pe stradă sunt la fel de rare ca bunul-simț în Parlament.

Parfumul libertății: Când un hoț iți redefinește timpul liber (si iți lovește fața)

Momentul culminant, și cel mai „apreciat” de sindicat, este cel în care polițista a fost îmbrâncită și agresată, căzând și rănindu-se. Dar, „demonstrând curaj, determinare și profesionalism”, a continuat urmărirea. Erou curat! Doar că, în orice țară civilizată, o astfel de situație ar fi declanșat o anchetă serioasă privind siguranța la locul de muncă (chiar și „locul de muncă” din timpul liber). La noi, însă, e motiv de laudă și felicitări.

Serios acum, ce mesaj transmitem prin glorificarea faptului că un polițist, neînarmat și neprotejat, se aruncă în foc pentru un fleac? Că e ok să te pui în pericol pentru un salariu de mizerie și pentru aplauze de la sindicat? Că, dacă vrei să fii „erou”, trebuie să te bați singur, cot la cot cu hoții, indiferent dacă ești în blugi sau în uniformă? Unde erau, în tot acest timp, polițiștii „în program”, cei care sunt plătiți fix pentru astfel de intervenții? E cumva un test de rezistență pentru a vedea cât de mult poate duce un angajat al MAI înainte de a ceda nervos sau fizic?

Glorie și vânătai: Prețul „mândriei sindicale”

Sindicatul Sidepol conchide solemn: „Acest incident demonstrează încă o dată că a fi polițist nu este doar un program de lucru, ci o vocație permanentă. Spiritul de polițist nu se oprește la finalul turei!” Să aplaudăm, deci, un sistem care transformă riscul inutil și vătămarea corporală în motive de mândrie sindicală! E ca și cum ai lăuda un pompier că a stins singur un incendiu major, cu un extinctor de mașină, în timpul liber, după ce a ajuns acasă și a văzut fum pe geam. Nu, nu e eroism, e pură disfuncționalitate sistemică!

Poate că, în loc să o lăudăm pe polițistă (care, să fim drepți, a acționat conform conștiinței sale), ar trebui să ne întrebăm de ce se ajunge la astfel de situații. De ce e nevoie ca un angajat să-și riște integritatea fizică și viața, în afara orelor de program, pentru a suplini lipsurile cronice ale unei instituții? Este Sidepol conștient că, lăudând astfel de inițiative individuale, nu face decât să valideze o politică de resurse umane falimentară?

Până când statul român nu va asigura condiții decente de lucru, personal suficient, echipament adecvat și o remunerație pe măsură, „vocația permanentă” va rămâne o iluzie periculoasă, iar eroii off-duty vor fi doar niște jertfe potențiale pe altarul incompetenței și al lipsurilor bugetare. Între timp, felicitări, colega! Sperăm că vânătaia s-a vindecat. Și, poate, că data viitoare vei apela la 112, ca orice cetățean, lăsând polițiștii „full-time” să-și facă treaba. Aia pentru care sunt, teoretic, plătiți. (Sava N.).