Exclusiv
Corupție și impunitate: Dezvăluirile scenariului White Tower
Scandalul White Tower: O rețea de corupție și complicitate expusă
Activitate frenetică la Parchetul din Ploiești
Pe 26 martie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a devenit scena unei activități intense, în cadrul căreia au fost audiați mai mulți actori-cheie din scandalul imobiliar White Tower, cunoscut pentru amploarea sa și pentru implicarea unor figuri influente, cum ar fi multimilionarul Daniel Ștefănescu. Acesta este patronul Gersim Holding, lider pe piața importului de telefoane mobile și tablete în România, dar și un jucător semnificativ în construcțiile imobiliare, cu legături adânci în afaceri controversate.
Una dintre mișcările strategice ale lui Ștefănescu a fost solicitarea de convocare a unei adunări generale extraordinare pentru a discuta retragerea firmei Gersim Imobiliare din asocierea cu Gersim Development, al cărei administrator este Simona Manea. Aceasta din urmă este cunoscută ca asistenta manager a avocatului Vlad Nichita, o figură centrală în scandalul care s-a desfășurat în jurul complexului White Tower.
Complexitatea afacerilor imobiliare
Se pare că Daniel Ștefănescu a intrat în afacere cu Mihai Lupu, dezvoltatorul imobiliar care a facilitat achiziționarea a 30 de apartamente în complexul White Tower. Conform surselor, Ștefănescu a plătit în jur de 1 milion de euro pentru un contract de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, odată ce a descoperit neregulile existente în cadrul acestui bloc rezidențial, a optat să semneze contracte de vânzare-cumpărare pe alte apartamente, care nu erau incluse în înțelegerea inițială.
Acesta a fost doar unul din pașii prin care Ștefănescu și Lupu au gestionat situația complicată din White Tower. Lupu a propus ulterior lui Ștefănescu achiziția a 50% din părțile sociale ale Romana Milex Residence, cedate de concubina sa, Tache Alexandra, pentru o sumă simbolică de doar 100 lei. Această mișcare a dus la crearea unei noi entități, Gersim Development, cu un actionariat 50/50% între Gersim Imobiliare și Vlad Nichita.
Încercări de retrageri strategice
Datorită absenței unei întâlniri a adunării generale, Daniel Ștefănescu acționează pe cale civilă împotriva Gersim Development și Simona Manea, reflectând o dispute legale interne care îi afectează atât reputația, cât și afacerea. Motivul pare să fie legat de ipotecile și penalitățile curente pe care le are Gersim Development.
Aceasta, în contextul în care Ștefănescu a intrat în afaceri cu Mihai Lupu, achiziționând 30 de apartamente în White Tower, plătind aproximativ 1 milion de euro. Însă, după ce a aflat despre neregulile din complexul rezidențial, a semnat contracte de vânzare – cumpărare pe alte apartamente.
O mișcare strategică a lui Ștefănescu a fost preluarea a 50% din părțile sociale ale Romana Milex Residence, de la Tache Alexandra, consolidând astfel noua entitate Gersim Development.

În timpul audierilor din 26 martie, „doar” Ștefănescu și avocatul său, Vilciu, au plecat acasă fără măsuri împotriva lor. În schimb, Vlad Nichita a fost reținut pentru 24 de ore, iar Alina Nicolae, economistă la Conpet SA, cu masura controlului…

Aceasta din urmă este investigată pentru activități suspecte care implică oferirea de servicii juridice fără a avea competență, inducând astfel în eroare promitenții cumpărători ai apartamentelor afectate de scandalul White Tower.
Implicarea Alinei Nicolae: Victimă sau complice?
Alina Nicolae a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile, iar anchetatorii își propun să determine dacă acțiunile sale au fost rezultatul unei manipulări din partea lui Vlad Nichita sau o colaborare conștientă pentru a favoriza infractorii. Era responsabilă de consultarea potențialilor cumpărători și, în mod suspect, de ridicarea sechestrului asigurător instituit de autorități.
Această situație ridică probleme serioase de etică și legalitate, subliniind o rețea complexă de corupție în care limitele între victima și complice devin neclare, iar implicarea lui Nichita devine din ce în ce mai problematică.
Abuzuri și escrocherii în afaceri
Cazul White Tower scoate la iveală nu doar escaladarea corupției în imobiliare, ci și o serie de abuzuri legate de acte false și manipulări financiare. Se pare că Vlad Nichita a fost implicat în evidențierea de cheltuieli fictive în documentele contabile, utilizând aceste manevre pentru a solicita rambursări de TVA de aproximativ 1,4 milioane lei de la bugetul de stat. Aceste acțiuni nu doar că contribuie la îmbogățirea sa personală, dar pun și în pericol integritatea sistemului fiscal.
Această rețea de corupție (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc care pare să cuprindă atât actori din lumea afacerilor, cât și din sistemul juridic, subliniază nevoia urgentă de o anchetă exhaustivă. Informațiile sugerează că Nichita a fost responsabil pentru manipularea persoanelor vătămate, încurajându-le să depună cereri de ridicare a sechestrului, ceea ce ar fi permis continuitatea escrocheriilor imobiliare.
O justiție în așteptare
După audierile recente, viitorul lui Vlad Nichita pare sumbru. Probele adunate de procurori în urma investigațiilor sunt cu mult mai concludente decât s-ar fi anticipat, iar onorabilitatea sa ca avocat stă sub semnul întrebării. Se preconizează că procurorii vor redacta un rechizitoriu detaliat, care va rezulta în acuzații grave și posibile condamnări pentru toți cei implicați în această rețea de escrocherie.
Între timp, promitenții cumpărători din complexul City Gate continuă să îndure anxietăți legate de soarta apartamentelor lor, în fața creditorilor care și-au anunțat intenția de a solicita insolvența firmei Gersim Development. Aceasta a dus la un sentiment de nesiguranță și temeri că vor trebui să își recupereze banii prin procese legale îndelungate.
Justiția în fața provocărilor
Cazul White Tower a căpătat dimensiuni tulburătoare, evidențiind nu doar abuzurile în domeniul imobiliar, ci și îngrijorările legate de corupția din cadrul instituțiilor statului. Această rețea complexă necesită o investigație riguroasă pentru a asigura responsabilitatea tuturor celor implicați. Este un apel la acțiune pentru o justiție transparentă, în fața unui sistem afectat de influențe maligne.
Un apel la acțiune
Dezvoltările recente subliniază importanța ca victimele să rămână unite și să continue să ceară dreptate, ajutând autoritățile să înțeleagă amploarea problemei. Rezistența procurorilor față de presiuni și manipulări este un semn încurajator că justiția își va urma cursul, dar este esențial ca publicul să rămână informat și vigilent.
Această nouă dezvoltare reiterează ideea că „ceea ce se seamănă, se culege.”
Justiția trebuie să își facă datoria, iar cei care au profitat de pe urma suferințelor altora trebuie să plătească, subliniind că impunitatea nu poate fi o normă în societatea noastră.
În concluzie, scandalul White Tower continuă să aibă reverberații importante, iar așteptările de dreptate din partea celor afectați rămân ridicate. Viitorul justiției în acest caz va depinde nu doar de eforturile autorităților, ci și de determinarea comunității de a aduce adevărul la lumină.
Rămâne de văzut cine va fi tras la răspundere în acest caz complicat, dar un lucru este cert: adevărul trebuie să iasă la lumină, iar justiția trebuie să triunfe. (Cristina T.).
Exclusiv
De la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri
Fabrica de ploaie îmbuteliată
După două zile de ploi serioase, fabrica Coca-Cola HBC România de la Ploiești nu mai arăta a „templu al capitalismului fericit”, ci a micro-Delta industrială. Angajați ai fabricii povestesc, cu imagini și detalii, cum apa s-a infiltrat în asemenea cantități încât nu mai puteau circula normal prin hală în timpul programului, ci mai degrabă înotau printre motoare, reductoare și cabluri sub tensiune, cu folii și găleți drept baricade improvizate.
Surse din interior leagă dezastrul de lucrările „speciale” la acoperiș, făcute în trecut, în mandatul fostului director Dragoș Antim Nan. Reparațiile – spun oamenii – ar fi fost executate superficial, „de ochii lumii”, iar efectele se văd acum, când ploaia își face loc nestingherită până la liniile de producție.
Acoperișul lui Nan: șiroaie pentru muncitori, contracte grase pentru „preferata casei”
Sursele susțin că firma care a lucrat la acoperiș ar fi fost una dintre preferatele fostei conduceri. Aceeași societate ar fi primit mai multe contracte, la valori considerate de angajați peste nivelul pieței. Diferențele de cost, spun ei, ar fi permis finanțarea altor lucrări, inclusiv „în interesul personal, pe acasă la X și Y”.
Se ridică, astfel, întrebarea de bun-simț: chiar nu existau firme serioase de construcții în județul Prahova care să poată executa corect lucrarea? Pentru că, dacă principalul criteriu ar fi fost profesionalismul, nu „prieteniile” și „apartamentul de firmă”, atunci azi n-am fi avut o fabrică în care oamenii merg la muncă precum pe șantier inundat, cu siguranța pusă la zid și cu tavanul care curge ca o sticlă desfăcută greșit.
Apa pe linii, motorul sub valuri, iar baronul la birou uscat
Rezultatul „reparațiilor”? Din cauza ploilor recente, acoperișul a cedat în multe zone, în special acolo unde fusese „reparat”. Apa s-ar fi scurs până pe liniile de producție, pe motoare, reductoare și alte echipamente, angajații trăind cu frica permanentă că ceva se va arde – la propriu, nu doar la figurat, cum se întâmplă deja cu nervii lor.
În timp ce oamenii lucrează cu picioarele în apă și cu găleți sub furtunile din tavan, fostul director – spun sursele – și-ar fi continuat liniștit activitatea într-o altă funcție, într-un birou nou-nouț, amenajat din „diferite surse”. Responsabilitatea pentru lucrările contestate? Neclară. Apa pică la hală, dar baronul, zic angajații, s-ar fi mutat doar cu scaunul în alt colț uscat al imperiului.
Firme de apartament vs. firme reale: noua conducere încearcă să închidă robinetul
Angajați care au dorit să rămână anonimi afirmă că actuala conducere a început să reevalueze contractele, în încercarea de a elimina „firmele de apartament” preferate în trecut, în favoarea celor care chiar execută lucrări profesionale.
În mandatul lui Nan, o firmă din București, care ar fi executat inclusiv lucrările la acoperiș, ar fi fost preferată în mod repetat, în ciuda faptului că lucrarea dădea semne de probleme încă din start. Noul director ar fi început să taie din „firmele de casă” moștenite „de pe vremea lui Drăgășică”, dar nota de plată – tehnică, financiară și de imagine – e deja plătită de actuala conducere, în timp ce rădăcina problemei rămâne în trecut.
Flota care „mănâncă” combustibil și mașini întoarse din drum
Nemulțumirile angajaților nu se opresc la acoperiș. Aceștia susțin că, în perioada vechii conduceri, costurile cu flota auto ar fi explodat: consum de combustibil „nestingherit”, număr mare de accidente rutiere în care au fost implicate mașinile companiei și o natură de mașini contractate care ar fi ridicat serioase semne de întrebare.
Sursele vorbesc de peste 300 de mașini returnate în service de șefi din diferite departamente, noile mașini fiind catalogate ca defectuoase. În urma verificărilor și analizelor interne, aceste aspecte ar fi contribuit la deteriorarea climatului intern și la decizia de a „tăia” din beneficiile legate de flota auto, angajații simțind tot mai pregnant că „parcursul” lor se scurtează în weekend și li se îngreunează viața în timpul săptămânii.
Foraje, demolări și aceeași curte: dosarul birocratic al apei

În paralel cu inundațiile din hală, compania figurează în acte cu lucrări serioase la Ploiești. Din documentele depuse la autorități reiese că SC COCA COLA HBC ROMANIA SRL, cu punct de lucru în județul Prahova, Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 285, are în derulare:
- lucrări de desființare – clădiri cu funcțiuni industriale
- lucrări de construire – clădiri cu funcțiuni industriale – foraje put apă
Forajele se fac „cu același nume, în aceeași curte”, potrivit documentelor oficiale consemnate de consilieri de specialitate în 2025, pentru perioada 2025–2027.

În timp ce în hală curge apă de ploaie peste utilaje, la dosar curg hârtii despre foraje și potabilitatea apei. Autorizația pentru potabilitate încă e „în așteptare”. Între timp, angajații au impresia că singura apă sigură e cea cărată în sticlă de acasă.
„Nan – maestrul forajelor-fantomă”: când presa desface dopul

Presa locală nu a rămas indiferentă. Site-ul incisivdeprahova.ro a publicat materiale cu titluri care spun tot despre atmosfera de la Ploiești:
- „Nan – maestrul forajelor-fantomă. Coca-Cola Ploiești: o fabrică de coșmaruri cu apă neconformă și autorități corupte cu șpagă” (sursa: incisivdeprahova.ro, 30.03.2026)
- „Nan – fantastica fabrică de absurdități. Cum noul director Nan a transformat butelia de fericire în coșmaruri pe gheață și apă de canal” (sursa: incisivdeprahova.ro, 30.03.2026)
Aceste articole descriu, în stil la fel de dur, suspiciuni privind calitatea apei, rolul autorităților și modul în care managementul ar fi gestionat (sau eșuat să gestioneze) infrastructura critică a fabricii.
RetuRO: sclavia de 50 de bani pe PET

În timp ce în fabrică oamenii se luptă cu apă de ploaie, în viața de zi cu zi consumatorul român se luptă cu un alt tip de apă: cea îmbuteliată, taxată de sistemul de garanție-returnare prin RetuRO.
Afacerea construită în jurul RetuRO funcționează simplu: plătești 50 de bani în plus pentru fiecare sticlă, doză sau PET, înainte să deschizi băutura. Ca să-ți recuperezi banii, trebuie:
- să păstrezi bonul fiscal,
- să nu-l rătăcești,
- să cari după tine sticle, doze și PET-uri,
- să te prezinți docil la aparatele de garanție.
Ești, practic, transformat într-un sclav al PET-ului, un hamal de plastic pe banii și pe timpul tău. Pentru 50 de bani, tu te conformezi la virgulă. Pentru miliarde, sistemul devine brusc discret.
50 de bani cu bon, miliarde fără bilanț
În baza publică ANAF, ultimul bilanț disponibil al RetuRO este din 2023. Pentru 2024 și 2025 – anii în care au circulat miliarde de ambalaje și sume uriașe – socotelile nu apar.
RetuRO este „not-for-profit”, adică, teoretic, orice câștig ar trebui reinvestit în sistem. Dar fără bilanțuri publice, românii nu pot ști:
- cât s-a câștigat,
- cât s-a cheltuit,
- ce s-a reinvestit.
Pentru 50 de bani, tu trebuie să prezinți sticla. Pentru miliarde, ei nu prezintă nimic.
Statul – paznicul legii când e vorba de alții, acționar mut când e vorba de el
Ministerul Mediului deține 20% din RetuRO. Același stat care ar zdrobi în câteva zile o firmă mică pentru nerespectarea obligațiilor fiscale sau de raportare stă acum cuminte în acționariat și tace.
Când un mic antreprenor greșește o virgulă în bilanț, sancțiunea vine prompt.
Când un sistem care rulează miliarde de ambalaje și bani nu are bilanțuri publice pentru doi ani la rând, totul se transformă în liniște. Banii curg, PET-urile curg, tăcerea curge.
Concluzie: între apă de ploaie și apă „not-for-profit”
Tabloul general, așa cum reiese din relatările angajaților, documente, surse interne și articole precum cele de pe incisivdeprahova.ro, este grotesc:
- la Ploiești, o fabrică a unei multinaționale ajunge să funcționeze cu muncitori în apă până la glezne, cu acoperișuri „reparate” care cedează, cu echipamente sub risc, în timp ce foști directori își văd birourile amenajate bine și uscat;
- în acte, apar foraje, demolări și proiecte grandioase, în timp ce în realitate angajații se apără cu folii și găleți;
- la nivel național, românul devine „colector profesionist” de ambalaje, plutind într-un sistem RetuRO care îi urmărește fiecare sticlă de 50 de bani, dar își uită propriile bilanțuri pentru miliarde.
Apa de ploaie intră în fabrici, apa îmbuteliată iese pe bandă rulantă, iar între ele curge un râu de contracte, foraje, taxe, garanții și tăceri oficiale.
Iar consumatorul, la capătul lanțului, își plătește, disciplinat, cei 50 de bani – fără să știe dacă în spatele etichetei lucioase e apă limpede, apă de ploaie… sau doar o mare, foarte mare, apă de colonat. (Cristina T.).
Exclusiv
Garda de Mediu Prahova, prinsă în… „pielea goală”. Interimatul de avarie cu eterna Dana Tudorache
S-a schimbat șefa! De la „achiziții” la… „dezafectare”
Garda de Mediu Prahova dă iar senzația că este condusă din mers, la inspirație, cu interimate lipite cu bandă adezivă, nu cu oameni asumați și competenți pe termen lung.
Ziarul de investigații Incisiv de Prahova a dezvăluit că, acum ceva timp, la conducerea Gărzii de Mediu Prahova a fost numită o nouă șefă, o persoană care lucrase pe la Achiziții, pe la București. Nu specialist de mediu, nu om format în teren, ci produs pur-sânge al birourilor de „achiziții”, acolo unde pixul e mai tare decât lopata, iar contractul mai important decât copacul.
Numirea a fost însă de scurtă durată. Atât de scurtă, încât pare mai mult o glumă proastă administrativă decât o decizie de management.
Calcatul pe bec la București și „dușul rece” al Comisiei de Disciplină
Se pare că respectiva șefă a călcat serios pe bec pe la București. Detaliile, așa cum notează sursele Incisiv de Prahova, sunt suficient de „picante” încât să nu fie expuse acum în toată splendoarea lor, dar destul de grave ca să o împingă direct în Comisia de Disciplină.
Adică: ieri bună de numit la conducerea Gărzii de Mediu Prahova, azi bună de trimis la judecata disciplinară. Așa arată „coerența” în selecția cadrelor.
Și cum nu poți lăsa instituția complet dezbrăcată de conducere, de luni, persoana cu trecut piperat prin achiziții va fi schimbată.
Când n-ai oameni, te întorci la „clasicii în viață”: revine Dana Tudorache
În locul ei, la comanda Gărzii de Mediu Prahova va fi numită, din nou, Dana Tudorache, cea care condusese instituția în ultimii ani, până să fie înlocuită cu „doamna de la achiziții”.
Rotirea de cadre arată așa:
– O șefă veche este dată jos, fără să se explice clar de ce.
– Este adusă o nouă șefă, cu background pe achiziții, nu pe protecția mediului.
– Noua șefă ajunge în Comisia de Disciplină după ce „calcă pe bec” la centru.
– Instituția se întoarce, în grabă, la șefa de dinainte, ca la o roată de rezervă.
Garda de Mediu Prahova nu doar că pare prinsă în „pielea goală”, dar pare și complet lipsită de hainele esențiale ale unei instituții serioase: stabilitate, criterii clare de numire și responsabilitate reală pentru cei care semnează aceste numiri.
Concluzie: interimate, improvizații și un mediu… de batjocură
Ce se vede din afară, prin prisma informațiilor prezentate de Incisiv de Prahova, este o scenă absurdă:
– Mediu poluat, păduri tăiate, gropi de gunoi ilegale, dar la vârf se joacă „alba-neagra” cu șefii.
– Nicio explicație serioasă pentru numiri, nicio explicație serioasă pentru demiteri.
– Când „experta în achiziții” explodează în Comisia de Disciplină, se readuce la comandă „vechea gardă”.
Garda de Mediu Prahova, în loc să fie scutul mediului, riscă să rămână imaginea unei instituții în care interimatele se dau ca ștergătoarele la mașină: stânga-dreapta, înainte-înapoi, fără să curețe nimic.
Iar cât timp astfel de numiri fulger și căderi rușinoase se fac la vârf, adevărata „poluare” nu e doar în aer și apă, ci chiar în modul în care este condusă instituția care ar trebui să le apere. (Cristina T.).
Exclusiv
GDPR la mișto: cum se ascund „salariile de excelență” în timp ce se afișează avansările cu nume și prenume
Chestorul cu două măsuri: secretomanie la bani, publicitate la grade
De când a aterizat în fotoliul de inspector general, chestorul Stoica a descoperit brusc farmecul GDPR-ului. Nu ca să apere datele personale ale cetățenilor, ci ca să bage sub preș numele polițiștilor de frontieră care primesc „salarii de excepție” de până la 50% timp de 6 luni. Așa susține Sindicatul Europol, care indică negru pe alb că lista beneficiarilor a fost ținută la secret, chipurile din „respect pentru protecția datelor”.
Ironia de serviciu: la mai puțin de o lună, aceeași conducere a găsit brusc butonul de „transparență totală” și a publicat lista NOMINALĂ a polițiștilor propuși pentru avansarea înainte de termen. Acolo, brusc, GDPR-ul a intrat în concediu fără plată.
Când ești „excelent”, te ascundem. Când te avansăm, te afișăm
În lipsa transparenței reale, apare inevitabil întrebarea pe care orice om normal și-o pune: selecția pentru „salariile de excelență” s-a făcut strict pe baza rezultatelor profesionale sau, printre cei care merită, au fost strecurate și personaje de casă, bine aliniate și perfect obediente față de conducere?
Pentru că, în mod normal, cei care chiar au rezultate nu au niciun motiv să se ascundă după GDPR. Dimpotrivă, performanța profesională ar trebui scoasă la lumină, nu pitită în fișiere secrete. Meritocrația nu are nevoie de ochelari de soare, are nevoie de dovezi publice.
Întrebarea care taie în carne vie: când ați încălcat, domnule chestor, legea?
Sindicatul Europol pune pe masă o întrebare pe care conducerea nu mai are cum s-o ocolească cu două fraze birocratice:
Când a fost încălcată legea, domnule chestor Stoica?
– Atunci când ați ascuns numele polițiștilor de frontieră recompensați cu mii de lei din bani publici, sub pretextul GDPR?
– Sau atunci când ați publicat, fără nicio reținere, numele polițiștilor de frontieră avansați înainte de termen?
Ori e lege, ori e circ. Nu pot exista două regimuri juridice paralele în aceeași instituție, aplicate după chef, interes și grad de prietenie cu șefimea.
„Salarii de excelență” sau prime pentru obediență?
Această dublă măsură – reclamată explicit de Sindicatul Europol – nu face decât să alimenteze o suspiciune perfect legitimă: că „salariile de excelență” nu sunt nici transparente, nici obiective, ci împărțite discreționar, după un criteriu neoficial, dar extrem de vizibil – obediența față de conducere.
Când banii publici curg pe tăcute spre unii, iar numele lor sunt blindate cu paravanul GDPR, în timp ce alții sunt puși pe liste nominale pentru avansări, mesajul transmis este halucinant:
– Cine tace frumos și se aliniază, primește mii de lei în liniște.
– Cine trebuie arătat la public, este scos la paradă cu nume, prenume și eventual poza în comunicate.
Concluzie: transparență selectivă, credibilitate zero
Nu poți clama „respectarea legii” doar când îți convine și „protecția datelor” doar când e nevoie să mușamalizezi cine ia bani grei din fonduri publice. Fie conducerea Inspectoratului General aplică aceleași reguli pentru toți și în toate situațiile, fie recunoaște onest că GDPR-ul este doar paravanul comod sub care se bagă deciziile dubioase.
Până când chestorul Stoica va răspunde clar la întrebarea ridicată de Sindicatul Europol – când anume a fost încălcată legea? – orice discurs despre „excelență” și „merit” rămâne doar un slogan gol, lipit pe o practică plină de dublu standard. Iar acolo unde domnește dublul standard, „salariul de excelență” riscă să nu fie altceva decât primele de fidelitate pentru cei care știu cui trebuie să spună „Să trăiți!”. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 2 zileMascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
-
Exclusivacum 5 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 3 zileHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 2 zileREPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
-
Exclusivacum 5 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum 3 zileFurtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
-
Exclusivacum 3 zileO nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 2 zileO nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani



