Connect with us

Featured

S-a dat semnalul pentru o nouă Operațiune Psihologică, iar IPS Teodosie este Ținta

Publicat

pe

„Teodosie vrea să reactiveze mitropolia Tomisului pentru a ajunge Patriarh… Dacă nu va reuși, va rupe Biserica…” Acesta este mesajul care – cu mici variațiuni dictate de imaginația și bruma de libertate din redacții – se revarsă în presa mainstream de câteva zile.Toți cei care salutau închiderea bisericilor în pandemie, lingurița de plastic, slujba distanțată în curte, raziile poliției pentru găbjirea credincioșilor fără mască și Paștele claustrat mor acum de grija Bisericii.Toți cei care plângeau după banii cheltuiți pentru Catedrala Mântuirii Neamului, recomandând „lemnul și spațiile mici”, sunt frământați astăzi de venitorele Bisericii.Toți cei care cer scoaterea Religiei din școli pentru că îndoctrinează copiii, militând în schimb pentru Educația Sexuală sau Istoria Holocaustului, tremură pentru soarta Bisericii.

Toți cei care nu ratează nici un pelerinaj și nici o mare sărbătoare pentru a-i batjocori pe credincioși, făcându-i „pupători de moaște”, răcnesc astăzi că Biserica este în pericol.

Mesajul citat mai sus și variațiunile sale sună familiar celor care, în ultimii ani, nu au stat cu ochii închiși și cu urechile astupate.

Este bucățică ruptă din Campania Fricii de virus, de aproapele, de război, de încălzirea planetei etc.

S-a dat semnalul pentru o nouă Operațiune Psihologică, iar IPS Teodosie este Ținta.

Ce se ascunde în spatele acestei noi agitații de masă?

*De ani buni, Arhiepiscopul de la Constanța militează pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului. A adunat mormane de documente care – spune el și grupul de cercetători care îl sprijină în acest demers – dovedesc existența aproape neîntreruptă a mitropoliei de peste 1.700 de ani.

În mai multe rânduri, IPS Teodosie a înaintat Sfântului Sinod memorii în sprijinul acestei idei, solicitând o dezbatere și eventual o decizie.

De fiecare dată, memoriile au fost respinse de cancelaria Sinodului. Au fost blocate la „registratură”.

Mai mult, în urmă cu câteva zile, Cancelaria Sinodului a emis un comunicat oțărât, în care îl pune la punct pe Arhiepiscopul Tomisului că îndrăznește să o deranjeze cu astfel de probleme, îl face albie de porci și îl amenință cu „cremenalul bisericesc”.

Presa frământată vorbește – „pe surse” – despre „suspendarea” sau chiar „caterisirea” IPS Teodosie.

Pentru ce? Nimeni nu poate să explice.

Dacă în Sinod ar fi existat o dezbatere argumentată, cu dovezile istorice pe masă, și apoi s-ar fi votat în favoarea respingerii reactivării, iar Arhiepiscopul Tomisului ar fi continuat să insiste și să tulbure apele Bisericii, un astfel de comunicat țâfnos ar fi fost poate de înțeles.

Dar NU a existat o dezbatere. NU s-au prezentat argumente serioase împotrivă. Și NU i s-a permis lui Teodosie să își susțină cauza.

În termeni de drept laic, ierarhului i s-a refuzat dreptul la un Proces Echitabil.

Mai mult, a fost amenințat pe un ton care – vorba lui Victor Roncea – amintește de înfierarea „Huliganilor de la Timișoara” de către Ceaușescu și a „Golanilor din Piața Universității” de către Iliescu.

Cancelaria Sfântului Sinod a dat cu pulanul în masă.

Și totuși, de ce a fost refuzată dezbaterea? Și de ce împotriva lui Teodosie a fost dezlănțuită urgia mediatică?

*Mitropolia Tomisului nu este un moft. Un subiect vechi de două milenii nu poate fi o bagatelă.

Dimpotrivă, ar trebui să fie un subiect crucial pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru poporul pe care îl SLUJEȘTE. Un subiect de dezbatere pentru mediile academice și bisericești.

Refuzul de a-l supune dezbaterii, preferând un scandal monstru, denotă Frică.

Ceea ce spune că dovezile lui IPS Teodosie sunt solide. Altminteri, adversarii săi ar accepta dezbaterea, i-ar demonta argumentele și, prin votul Sfântului Sinod, ar închide definitiv chestiunea. Și totodată gura prelatului tomitan.

Pe de altă parte, este limpede că o eventuală reactivare a Mitropoliei Tomisului ar produce daune în rândurile ierarhiei. Având în vedere vechimea milenară, noua mitropolie ar deveni cea mai importantă din BOR.

Cutuma alegerii ca Patriarh a Mitropolitului Moldovei ar deveni caducă.

Iar Mitropolia Munteniei și Dobrogei, peste care conduce Patriarhul, ar deveni mai mică. Teritorial, dar și ca importanță istorică.

Așa se explică alianța de conjunctură dintre Patriarh și Mitropolitul Moldovei, și de ce IPS Teofan de la Iași – altminteri om cumpătat – a salutat Komunicatul cancelariei Sinodului și brutala punere la punct a lui Teodosie.

Așa se explică jenanta tăcere a celorlalți ierarhi față de refuzul unei dezbateri pe care logica și bunul simț o impun: multora li s-ar spulbera speranțele de mărire pe care le nutresc tainic.

*Mai este însă ceva: Teodosie deranjează. Este un personaj incomod nu doar pentru BOR ci și pentru regimul politic.

Arhiepiscopul tomitan s-a bătut aproape de unul singur în Plandemie împotriva Dictaturii Sanitare.

S-a opus închiderii bisericilor, s-a opus vaccinării, s-a opus transformării clerului în agent de propagandă sanitară, în vreme ce Patriarhul și majoritatea ierarhilor au tăcut și au înghițit.

A veștejit și ideea sărbătoririi Paștelui alături de catolici, susținută de cercurile patriarhale.

Se împotrivește vehement oricărui „aggiornamento”, oricărei „adaptări” a Ortodoxiei la aberațiile sexo-marxiste, după modelul catolic și protestant.

Și mai ales tendinței ecumeniste care începe să facă ravagii și în BOR, promovată asiduu de grupul Bănescu.

În ultimii ani, Teodosie a devenit un Simbol al rezistenței împotriva secularismului galopant, în spatele căruia tind să se alinieze, instinctiv sau programatic, majoritatea forțelor conservatoare ale României.

Ceea ce ne duce cu un pas mai aproape de miezul problemei.

*Anul 2024 va fi unul crucial pentru viitorul lumii. Cu alegeri în Statele Unite și în multe alte țări importante.

În România, vor fi alegeri locale, generale, prezidențiale și europarlamentare. Practic, am putea asista la o schimbare TOTALĂ a clasei conducătoare. Un fenomen care nu s-a mai întâmplat din 1996.

Goarnele propagandei nu pot ascunde modificările importante care se produc în peisajul politic și ascensiunea forțelor conservatoare.

Dar mai ales, nu pot ascunde starea de nemulțumire a românilor, care par să fi ajuns la saturație. Mămăliga amenință să explodeze din nou.

În acest context, Statul Paralel vede în Teodosie un pericol major, care poate cataliza forțele schimbării. Nu neapărat politice, cât mai ales civice.

De aceea, ierarhul tomitan trebuie scos din joc cât mai rapid. Înainte de începerea campaniei electorale.

Așa se explică abjecta făcătură Recorder și dosarul DNA.

Așa se explică și iminentele măsuri „disciplinare” pe care BOR – care în ultimii ani a devenit captiva statului – le va lua împotriva sa, folosind Mitropolia Tomisului ca pretext pentru o ambuscadă în care să-l prindă și să-l târnosească.

Statul Paralel și Biserica Paralelă mână în mână pentru anihilarea Inamicului Public nr. 1.

*Dar nici asta nu e tot. Marea, adevărata miză nu o reprezintă 2024, ci 2025.

Atunci se împlinesc 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea. Când au fost puse bazele canonice și dogmatice ale Ortodoxiei.

La Niceea a început marea călătorie spre Cer a Bisericii Luptătoare.

De câțiva ani buni, de când dracilor li s-a permis să joace tontoroiul pe Pământ, ne-am obișnuit cu simbolistica demonică.

Forțele întunecate vor să folosească aniversarea Sinodului de la Niceea pentru un mare brânci ecumenist, care să ducă la apropierea/unirea Bisericii Catolice cu cea Ortodoxă.

Profitând și de faptul că, în 2025, Paștele va fi sărbătorit în același timp de toți creștinii, Vaticanul și Constantinopolul intenționează să stabilească o dată fixă comună pentru Înviere și pe viitor.

Aceasta ar urma să fie „Kilometrul 0″ al unei reunificări rapide și formale, care nu ar avea nimic de-a face cu credința, cu dogma, cu duhul și cu Hristos, dar totul de-a face cu Globalizarea.

Cea mai mare piedică în calea globalizării este Hristos.

Pentru ca această mare sărbătoare sabatică să reușească, este nevoie de anihilarea tuturor forțelor care, cu orice risc, aleg să rămână fidele Mântuitorului.

Iată de ce trebuie eliminat Teodosie și toți cei ca el.

În 2025, invocându-se spiritul unei Nicee răsturnate, urmează să fie pusă pecetea Marii Resetări pe fruntea lumii.

Atunci, este programată smulgerea ultimului butaș din Vița de Vie a Domnului – Ortodoxia.

P.S. Ce sinistră ironie: în numele Sinodului de la Niceea, la care Mitropolia Tomisului a avut un reprezentant, lui Teodosie i se refuză Sinodalitatea, fiind pus la punct cu morgă și suficiență Papală!

Adrian Pătrușcă
preluare de pe Activenews.ro

Exclusiv

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Publicat

pe

De

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind reprezentații gratuite de la baluri mascate cu interlopi la promovări scandaloase, culminând acum cu o nouă „bijuterie” managerială. Cetățenii se întreabă, pe bună dreptate: mai există vreo urmă de decență sau profesionalism în acest spectacol al absurdului, sau ne îndreptăm cu toții spre desființarea întregii instituții? (aici), (aici), (aici, (aici), etc

De la postul de doi bani la tronul Comandantului: Rețeta succesului la IPJ Prahova!

În vreme ce poporul român tânjește după o Poliție competentă și incoruptibilă, la IPJ Prahova, sub bagheta „vizionară” a domnului Ginel Preda – eternul interimar și a maestrului „gonflabilelor” – se pregătește o nouă „lovitură” de proporții, gata să dinamiteze și ultimele firimituri de încredere. Potrivit unor informații incendiare obținute de Incisiv de Prahova, cea mai mare subunitate de poliție din județ riscă să cadă pe mâinile unui personaj de o școala, de o școală… post-comunistă, și anume, domnul Vîrlan Florin.

Un nume nou în galeria „perlelor” prahovene, Vîrlan Florin este un fost subofițer de la obscurul Post de Poliție Tișița, Vrancea, catapultat în rândul ofițerilor în 2015 printr-un „simulacru de examen” derulat, culmea ironiei, prin intermediul Școlii de Subofițeri de Poliție Câmpina. De parcă promovarea lui Marcel Bălan, polițistul care dansa pe mese cu hoții și apoi a ajuns adjunct la IPJ Prahova, nu era de ajuns, iată că Ginel Preda ne arată că are încă ași în mânecă. Anul trecut, în 2024, domnul Vîrlan a fost deja împuternicit și titularizat în funcția de adjunct al șefului Secției de Poliție nr. 1 Ploiești. Acum, țintește mai sus, mult mai sus, într-un avânt demn de un acrobat al birocrației – adjunct la POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI.

„Sifonul” instituțional și „antreprenorii” în uniformă: Cine să-i mai „vâre” la IPJ Prahova?

Se pare că această ascensiune meteorică nu este deloc întâmplătoare. Surse din interiorul sistemului ne șoptesc că Vîrlan Florin ar fi unul dintre „sifoanele” preferate ale lui Ginel Preda. Nu e de mirare, având în vedere că Ginel l-a mai „plimbat” și pe la Serviciul Rutier Prahova, de unde, cu sârg și devotament, „transmitea informații despre șefi și colegi”. Un fel de „ureche” cu uniformă, mereu la datorie, dar nu pentru cetățean, ci pentru… alte interese. Ne întrebăm retoric, la fel ca în cazul conexiunilor dubioase ale lui Mirițescu cu controversatul Anastasescu, oare cât de transparente sunt aceste legături ombilicale?

Și, dacă tot vorbim de interese, rămâne întrebarea arzătoare: oare SIPI Prahova are cunoștință despre „veleitățile antreprenoriale” ale personajului Vîrlan Florin și, mai ales, ale socrului acestuia? Dar DGA Prahova? Știu oare aceste instituții că domnul Vîrlan, fostul șef de post „vopsit” ofițer „la apelul bocancilor”, este o fire conflictuală și un „reclamagiu” notoriu? Sau, așa cum spunea Sindicatul Diamantului, „analfabetismul funcțional și idioțenia fudulă” au cuprins toate palierele, lăsând loc liber pentru astfel de „cariere” spectaculoase?

Tupeul nemărginit: Cazul remorcii fantomă și accesul ilegal în Sistem!

Că tupeul este moneda forte la IPJ Prahova o demonstrează un episod savuros din august 2024, când, culmea ironiei, domnul Vîrlan Florin, pe când era încă la Rutieră, și-a etalat măiestria în arta reclamagiului. Folosindu-se de funcția sa (adică, probabil, de „accesul ilegal la sistemul informatic de serviciu în interes personal”), a reclamat un vecin din Cartierul Eden (din spatele Spitalului Județean Ploiești) pentru o biată remorcă parcată pe… drumul public. Detaliul picant? „Drumul” era, în fapt, doar pământ și pietriș, o stradă care nici măcar nu exista! Ce mai, o operațiune de anvergură, demnă de cele mai lăudabile realizări ale IPJ Prahova, precum „rezolvarea” cazului păpușii gonflabile!

Această „acțiune” palidă, demnă de un „Dorel de la IPJ Prahova” care se crede mai presus de deciziile ICCJ, contrastează izbitor cu ignorarea „bona M.A.I. hoțomane dovedite video” (aici) sau a altor cazuri reale de infracțiuni, așa cum am relatat în repetate rânduri la Incisiv de Prahova.

Așadar, dacă un astfel de individ, cu un trecut dubios, veleități de „sifon” și tupeu nemărginit, ajunge să managerieze o subunitate-cheie, înseamnă că poliția prahoveană nu mai are niciun profesionist, ofițer de carieră, care să ocupe o astfel de funcție. Poate că, în aceste condiții, reorganizarea ar trebui să dispună direct desființarea întregului inspectorat!

Prahova, noul Caracal al absurdității: O „circoitecă” fără sfârșit!

Este timpul să ne întrebăm serios: ce credibilitate mai are o instituție care promovează în funcții de conducere personaje de calibrul lui Marcel Bălan (cel care chefuia cu interlopi) și acum, pare-se, pe „sifonul” Vîrlan Florin, „ofițerul” cu „simulacru de examen” și veleități de „reclamagiu”? Am văzut cum IPJ Prahova a găzduit cu brațele deschise un „fals polițist” de meserie, Costin Oprea, care a operat din interior un an și jumătate, în timp ce se laudă cu prinderea a doi „falși polițiști” de carton. Am râs (amar!) cu episodul „mașina la vale” de la Vălenii de Munte (aici) și am plâns de indignare la auzul aberațiilor „Dorelului” care nu recunoaște deciziile ICCJ.

Concluzia lui Emil Pascaut de la Sindicatul Diamantului, preluată și susținută de Incisiv de Prahova, rămâne crunt de actuală: „Suntem pierduți, condamnați la un viitor sumbru din cauza acestei armate de troglodiți cocoțați în funcții care le depășesc cu mult capacitățile intelectuale.” Iar „circoiteca” continuă la IPJ Prahova, cu Ginel Preda și Marcel Bălan în rolurile principale, iar acum cu Vîrlan Florin pe post de „viitor speranță.”

Cine plătește pentru acest circ grotesc, pentru incompetența crasă și abuzurile perpetrate? Banii noștri, siguranța noastră, viitorul copiilor noștri! Prahova rămâne, din păcate, noul Caracal al bunului simț și al legii.

Incisiv de Prahova promite să rămână cu ochii pe acești „cascadori” ai legii, până când „generațiile distruse moral și falsificate intelectual” vor dispărea din funcțiile publice. Până atunci, dragi cetățeni, luați loc și bucurați-vă de spectacol! Deși, e mai degrabă o tragedie antică în cheie comică, la care suntem cu toții spectatori și, din păcate, victime. Vom reveni! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Publicat

pe

De

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se împletesc într-un dans macabru pe ritmuri de râs amar! Scena e Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, personajele sunt „slugile” din sistem, iar „secretul” este, bineînțeles, salarizarea. Dar haideți să dezvăluim, rând pe rând, cortina ridicată de Sindicatul Diamantul.

Securiștii de carton și fiasco-ul „secretului” public

Nu demult, o mână de zelatori autoproclamați din IPJ Neamț, probabil sub hipnoza colectivă sau, mai probabil, la instigarea, pardon, „sugestia” subtilă a IGPR, s-au simțit profund lezați. Motivul? Sindicatul Diamantul (sursa noastră de indignare bine fundamentată) ar fi avut tupeul fantastic de a dezvălui public informații… secrete! Informații pe care, apropo, niște „șerpi” de la DGF le-au vârât cu zel în Anexa 18 la OMAI S7/2018, sub pretextul (culmea!) că dezvăluirea lor ar provoca un prejudiciu catastrofal.

Ei bine, scenariul de spionaj cu iz de bâlci s-a încheiat brusc când Procurorul, cu o sobrietate de-a dreptul iritantă pentru „patrioții” din IPJ, a aplicat un REJECT RĂSUNĂTOR. Motivul? „Nu există prejudiciu!” Adică, întreaga poveste cu secretizarea, toată tărășenia cu „secretele” salariale, justificată de un potențial „prejudiciu esențial, crucial”, s-a dovedit a fi… un balon de săpun spart. O comedie bună pentru un show de stand-up, mai puțin pentru o instituție ce ar trebui să inspire respect, nu ridicol!

Răspunsul la măciucă: Autodenunțul public și blazarea sefilor leneși

Dar comedia nu se oprește aici! Sindicatul Diamantul, cu un simț al umorului negru demn de notat, nu s-a lăsat. În replică la această sesizare abuzivă, „în scop de hărțuire”, au depus, la rândul lor, o plângere penală. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dar mai ales, ridicol pentru ridicol!

Și taman când credeam că ne-am plictisit de atâta dramă, pe scenă intră doi magnifici ai sistemului: Coman, șeful IPJ Neamț, și Iosub, șeful SRU Neamț. Acești doi titani ai birocrației, nevinovați, desigur, de orice formă de efort inutil, au semnat și, respectiv, întocmit o „dispoziție colectivă”. Atașate la această capodoperă a lenei? Niște tabele, nesecrete, cu absolut toți lucrătorii din IPJ Neamț și procentajul majorării salariale pentru fiecare!

Ați ghicit, nu? Cei doi domni, Coman și Iosub, dezvăluie, la rândul lor, aceleași informații… pretins secrete din OMAI S7/2018! Ipocrizia atinge cote stelare, transformând întreaga structură într-un monument al paradoxului.

Confortul personal, mai presus de lege: O epidemie națională!

Aici intervine însă elementul esențial, miezul acestei farse birocratice: L-E-N-E-A! Obligația clară a SRU, conform Punctului 4 din Anexa 18 (aceeași, pretins secretă!), era să emită un act INDIVIDUAL pentru fiecare lucrător și să îl COMUNICE fiecărui beneficiar. Simplu, nu? Ei bine, nu și pentru titanii noștri.

De ce să te chinui cu acte individuale și comunicări obositoare, când poți face o dispoziție colectivă, pe care, culmea, nici măcar nu o comunici? Răspunsul e simplu și usturător:

  • Seful Coman să nu facă „bășici la degete” de la atâta semnat. Dumnezeule mare, ce martiraj!
  • Șeful Iosub să nu se obosească cu comunicarea. Un efort infernal, nu-i așa?

Așadar, dragi cetățeni, avem aici doi indivizi de vază care au pus confortul personal, lenea pură și simplă, mult deasupra Legii. Iar partea cu adevărat tragic-comic este că acest „model” de conduită, de a pune „confortul pe primul loc, legea și respectul față de salariați pe locul doi”, se regăsește, ca o epidemie, la șefii din toate unitățile MAI. O întreagă armată de funcționari care preferă să încalce regulile și să se ascundă în spatele secretomaniei false, doar pentru a evita… munca.

O scânteie de speranță în marele circ al absurdului

Din fericire, există o fisură în acest zid de lene și ipocrizie. Atunci când un simplu beneficiar, exasperat, se încăpățânează să depună o petiție prin care cere documentul care i se cuvine, brusc, șeful Iosub nu mai are încotro. Legea, deși ignorată cu nonșalanță, își face, până la urmă, datoria. Ce păcat că e nevoie de un efort individual pentru a împinge sistemul de la spate, ca pe un tractor vechi, în loc ca transparența și respectul să fie norme de bază.

Până atunci, rămânem cu spectacolul: o secretomanie farsă, o lene monumentală și o lege transformată într-un șervet de șters pe mâini. Aplauze, vă rugăm, pentru comedia (ne)intenționată a Inspectoratului de Poliție Județean Neamț! Poate data viitoare, în loc să inventeze „secrete”, se vor apuca de… muncă. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Guvernul Bolojan aruncă vina deficitului comercial pe români și producători!

Publicat

pe

De

Într-o analiză incisivă publicată de Cotidianul Național sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, se arată cum Guvernul Bolojan a scos populația și producătorii români vinovați de deficitul balanței comerciale a țării, cauzat în principal de importul masiv de produse agroalimentare. Oficialii guvernamentali susțin că românii ar prefera produsele din import în detrimentul celor autohtone, o afirmație contrazisă vehement de realitate. În același timp, criticile se îndreaptă și către producătorii locali, acuzați că nu știu să-și promoveze eficient produsele la export, într-un moment paradoxal în care Executivul intenționează să desființeze programele de promovare a exporturilor, considerându-le o risipă de bani.

„Românii preferă alimentele din import”: O acuză paralelă cu realitatea?

Declarația conform căreia „Românii preferă alimentele din import” este inclusă, halucinant, chiar în Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029, adoptată recent de Executiv. Această precizare sugerează că lipsa informării adecvate despre calitatea produselor autohtone ar împinge consumatorii către importuri. Totuși, realitatea este exact inversă, după cum subliniază Ziarul Național în articolul său. Majoritatea covârșitoare a populației caută produsele românești, atunci când le găsește, dar se lovește de politica supermarketurilor de a-și vinde produsele alimentare provenite din țările de origine.

Producătorii români, „tapul ispășitor” pentru eșecurile exportului

Pe lângă blamarea consumatorilor, Guvernul identifică printre cauzele importurilor masive de produse agroalimentare și o serie de deficiențe ale producătorilor autohtoni. Aceștia sunt criticați pentru că mărcile comerciale românești și brandul de țară nu ar fi fost suficient promovate, lipsind notorietatea necesară pentru a susține creșterea exporturilor. Mai mult, se acuză că majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii ar avea cunoștințe limitate de marketing și branding, iar prospectarea piețelor externe, în afara Uniunii Europene, ar fi fost insuficientă. O altă problemă semnalată de Guvern este rata scăzută de obținere a certificărilor de calitate, ceea ce ar îngreuna acreditarea la export și găsirea de parteneri externi.

Paradoxul guvernamental: Tăieri la programele de promovare a exporturilor

În acest context, declarația președintelui Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), Ștefan Pădure, aduce o notă de profundă contradicție. El amintește că Agenția pentru Calitate și Marketing a Produselor Alimentare este împiedicată să funcționeze de șase ani. Un exemplu elocvent al lipsei de sprijin guvernamental a fost participarea României la ANUGA, cel mai mare târg mondial de industrie alimentară din Koln, unde 114 producători români au fost prezenți, dar niciun reprezentant al Guvernului nu a venit să îi susțină, în ciuda faptului că România s-a clasat în primele 20 de state participante. „Au scris de 3 ori în programul de guvernare că nu se vor atinge de programele care promovează exporturile, în special cele din agricultură, și Guvernul Bolojan spune că închide programul de promovare a exporturilor, că este risipă de bani”, a declarat Ștefan Pădure pentru Cotidianul Național.

Bariere externe și lipsa sprijinului diplomatic: Cum ne „faultează” UE

Președintele APAR scoate în evidență și obstacolele concrete cu care se confruntă exportatorii români pe piețele externe. Deși carnea de pasăre este un produs românesc extrem de competitiv calitativ și cantitativ, grație integrării pe lanț de la cereale la abatorizare, exporturile sunt deseori blocate. „Când începi deja să ai camioane mai multe să exporți, producătorii români sunt opriți în Italia sau în Germania, se iau mostre și, după două zile, vine rezultatul că este ok analiza, dar ai noștri au pierdut termenele de valabilitate și s-au întors cu camioanele în țară,” explică Ștefan Pădure. Această tactică, menită să protejeze piețele interne ale altor state UE, necesită o intervenție diplomatică fermă din partea ambasadorilor români, care, din păcate, lipsește.

Lecții de export de la vecini: Ce fac Polonia și Austria

Pentru a contracara această situație, Ștefan Pădure propune o strategie mult mai coerentă. El subliniază necesitatea ca Guvernul să stabilească obiective clare, de exemplu, de a valorifica cerealele autohtone prin producția de animale. De asemenea, el oferă exemple de bună practică din alte țări: „Polonia are program dedicat pentru export în România. Au o agenție care asta face. Austria are ținte pe sectoare de activitate și programe dedicate anumitor țări din UE și din afara UE”, a precizat președintele APAR. Prin comparație, România pare să exporte „subvenție” atunci când vinde cerealele ca materie primă, pierzând oportunități semnificative de valoare adăugată.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv31 de minute ago

IPJ Prahova: Circul ielelor, trompeților și „ofițerilor” reciclați! Balul mascat al incompetenței atinge noi culmi de patos!

Prahova fierbe, iar Poliția Română, în filială locală, pare să-și fi asumat rolul de cel mai fidel circ ambulant, oferind...

Exclusiv31 de minute ago

Circul ‘secretelor’ de la Neamț: Cum lenea mai-marilor MAI transformă legea într-o farsă comic-amară!

Asistați, dragi cititori, la o nouă reprezentație grotescă din teatrul absurdului românesc, acolo unde uniforma, mai-marele și… lenea crasă se...

Exclusivo zi ago

Circul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un...

Exclusivo zi ago

Opacitatea legală: Sindicatul polițiștilor denunță „reperele interne” ale MAI ca „perversitate și devianță mintală”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) sunt ținta unor acuzații dure privind sustragerea de la...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, acuzat de „inchiziție internă”: Proceduri secrete transformă polițiștii în „vite fără drepturi”

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) este ținta unor acuzații extrem de grave lansate de Emil Pascut, reprezentant al Sindicatului...

Exclusiv3 zile ago

Prahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!

Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. În Prahova, însă, istoria nu doar rimează, ci pare că își...

Exclusiv3 zile ago

MAI, templul incompetenței aprobate: De la principiul Peter la ‘pricipitul polițienesc’ – Când ierarhia e o farsă, iar bunul simț, o glumă proastă.

Când ierarhia devine o farsă și bunul simț o glumă proastă Cunoașteți, desigur, Principiul Peter, acea axiomă nemiloasă, formulată de...

Exclusiv3 zile ago

Reforma MAI sub lupă: Sindicatul Europol demască „demagogia” din spatele anunțurilor ministeriale

Vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Marian Cătălin Predoiu, a anunțat, pe 18 noiembrie, cu mare fast, ceea ce a descris...

Exclusiv4 zile ago

Legea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

În culisele întunecate ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), unde „inelul magic” al abuzului continuă să rotească destinele, iar „psihologii...

Exclusiv4 zile ago

Justiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!

În România anului 2025, justiția a depășit granițele ridicolului, transformându-se într-un circ macabru unde clovnii, odinioară gardieni ai legii, se...

Exclusiv4 zile ago

CIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!

Cazul fostului Comandant Descarcerare Petrobrazi – Pop Ionuț-Costin (III) În analele deja supraîncărcate ale absurdului juridic românesc, dosarul domnului Pop...

Exclusiv4 zile ago

SINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!

În orașul unde legea pare să fie un simplu moft, iar democrația o glumă proastă, piesa de teatru absurd a...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova

Penitenciarul Târgșor: Răsăritul unei noi ere – O reformă jurnalistică de amploare Redacția Incisiv de Prahova vă prezintă o analiză...

Exclusiv5 zile ago

Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale

Sindicatul „Diamantul” a dezvăluit recent o serie de „extrase bune de ținut minte” din jurisprudența înaltelor instanțe românești, care clarifică...

Exclusiv5 zile ago

Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist

O acțiune promptă și coordonată a trei polițiști, printre care și o elevă stagiară, a condus la prinderea rapidă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv