Featured
Deputatul PNL, George Tuţă, a avut o întâlnire de lucru cu E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România
George Tuţă, chestorul Camerei Deputaţilor, a avut miercuri, 10 ianuarie, o întâlnire de lucru cu Excelenţa Sa Nicolas Warnery, ambasadorul Republicii Franceze în România. În cadrul discuţiilor, deputatul român a apreciat nivelul excelent al relaţiilor româno-franceze şi a mulţumit pentru sprijinul constant asigurat de Franţa pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi la Spaţiul Schengen, două obiective de ţară strategice.
Părţile au reiterat interesul comun în continuarea extinderii relaţiilor bilaterale, cu un accent special pe inovare şi transferul de tehnologie. Deputatul român a evidenţiat importanţa dezvoltării Parcului Tehnologic Măgurele – ca centru de excelenţă în cercetarea ştiinţifică şi tehnologică – şi a subliniat, totodată, importanţa cooperării în cadrul Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor pentru automatizare şi viitorul muncii.Simplificarea procedurilor administrative în sprijinul unui mediu de afaceri predictibil şi stabil a fost un alt subiect abordat. Există un interes comun pentru schimbul de experienţă şi expertiză în domeniul ştiinţific, care va contribui la dezvoltarea economică şi tehnologică a ambelor state.Întâlnirea a reprezentat un pas important în consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două ţări, ambele părţi arătând determinarea de a continua colaborarea şi de a promova valorile comune, într-un spirit de cooperare susţinută, încredere şi prietenie.
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



