În primele luni ale intervenției militare ruse din Ucraina, pe când presa internațională vărsa lacrimi de crocodil pentru suferințele cărora le erau supuși civilii inocenți de agresivitatea expansionismului rusesc dezlănțuit împotriva ordinii internaționale bazate pe regulile americane, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov făcea, cu răceala tăioasă a laserului, următoarea declarație: „Celor îndurerați și îngrijorați de ceea ce se petrece în Ucraina le sugerez, pentru a se simți mai confortabil, să își imagineze că războiul are loc în Orientul Mijlociu iar nu în Europa, că ucrainenii sunt palestinieni și că Rusia este SUA”. Astăzi nu mai este nevoie să ne imaginăm. Războiul are loc în Orientul Mijlociu.

Războiul din Gaza nu este, însă, unul nou. El dă expresie sintetică esenței războiului deja mult prea îndelungat dintre Occidentul narcisist și hegemonic, pe de o parte, și Orientul exploatat și umilit, pe de alta; între Nordul euro-atlantic care a dominat ordinea lumii în ultimele câteva secole și Orientul colectiv care întruchipează istoria eșecului absolut impusă lui în numele „valorilor” occidentale.

Acest război a avut mai multe episoade paroxistice. Unul este cel care a lovit America în celebrul și tragicul 9/11. Altul s-a consumat acum câțiva ani însângerând Crăciunul german. Atacuri criminale similare au avut loc în Franța, în cursul anului 2015, dintre care cel care a produs un turbion emoțional mondial s-a consumat în redacția revistei Charlie Hebdo. Totdeauna, prea repede și prea ușor, faptele au fost puse pe seama „terorismului islamic”, ignorându-se mereu originea lor psiho-politică și miza lor geo-strategică.

Reiau mai jos un articol publicat de mine cu exact opt ani în urmă, pe 14 noiembrie 2015, inspirat de evenimentele din Franța. Imaginați-vă că este vorba despre Israel. În rest nu cred că este ceva de schimbat.

Războiul dintre Israel și Hamas, cu valul uriaș de victime „colaterale” care zguduie orice conștiință umană, arată, pentru cei care mai doresc să vadă, că soluția crizelor de sistem – și am în vedere aici sistemul ordinii internaționale reproduse la scară mai mică în Orientul Mijlociu – nu este cea militară. Absolutizarea recursului la forță, promovat la pachet cu diabolizarea adversarului, nu este decât alibiul lipsei de viziune, de înțelepciune și de curaj politic, care astăzi riscă să ducă la pieire întreaga civilizație occidentală.
Dacă vom găsi calea pentru a ne debarasa de aceste lipsuri, conflictul din Gaza ar putea fi ultimul de acest fel. Șanse există. Ceea ce nu avem (încă) este mintea rece și inima caldă. Perseverând în a acționa cu inima rece și mintea caldă, drumul pe care ne aflăm ne va duce spre dezastrul global. Acest marș sinucigaș trebuie oprit.

„14 noiembrie 2015
Suntem în război! Cum procedăm?

Evenimentele tragice de la Paris nu fac decât să confirme faptul că Europa – practic toată emisfera nordică – este în război. Lucrul nu mai poate fi contestat.

Este un război în care ne-au împins miopia, lăcomia, iresponsabilitatea și nevolnicia noastră. Este un război pe care nu am știut să îl prevenim, pe care nu am știut să îl stingem din fașă și pe care acum nu știm să îl gestionăm pentru că de ani buni democrațiile noastre naționale sunt bolnave și nu au putut furniza decât conducători de mucava. Este război pentru că în locul democrației transnaționale europene s-a ridicat un neo-imperialism arogant euro-atlantic. Este război întrucât în loc să fim solidari suntem dezbinați. Este război din cauza narcisismului cu care am pretins să ne impunem „valorile” unora care nu le doreau și nu erau pregătiți să le înțeleagă.

Oameni nevinovați plătesc cu viața lor aceste erori și neputințe. Nu pot evita, însă, să mă gândesc că poate salvarea ar fi fost în mâinile lor dacă și-ar fi sacrificat numai o oră din viață ca să meargă la vot. Și mai ales dacă ar fi respins populismul care a invadat viața nostră publică, nelăsându-se amăgiți de cântecele lui de sirenă.

Astăzi trebuie să fim cu toții, iarăși, francezi! Astăzi va trebui să uităm că Franța a fost printre primii promtori ai „Primăverii arabe”. Va trebui să uităm, de asemenea, că Franța a fost printre cei care până mai ieri ne-au amenințat cu sancțiuni dacă nu vom primi cotele obligatorii de imigranți musulmani. Astăzi trebuie să fim francezi! Să fim cu totul alături de frații noștri de la Paris.

Mai ieri am fost spanioli sau italieni. Mâine va trebui să fim probabil germani.

Nu ar fi bine oare să redevenim cu adevărat europeni? Toți diferiți și toți egali! Toți împreună și toți liberi!

În fața acestui act de război comis, să nu uităm totuși, de exponenții rătăciți și impardonabili ai popoarelor pe care Occidentul „nostru” le-a umilit, exploatat și mințit de secole, nu dezbinarea, răzbunarea sau izolarea trebuie să fie cuvintele de ordine, ci solidaritatea, dragostea și unirea.

În ciuda tuturor, să rămânem democrați și europeni. În ciuda suferinței să ne păstrăm valorile tradiționale. Dacă democrația noastră trebuie dusă la terapie intensivă, să o facem. Dictatura nu o poate substitui. Dacă idealul european este în moarte clinică să îl resuscităm. Întoarcerea la concurența neloială între națiunile europene nu este o soluție.

Adaug: suntem în război; suntem obligați să îl câștigăm împreună. Să îl câștigăm nu pentru a domina lumea, ci pentru a-i oferi șansa unei noi ordini care să curme suferințele și nedreptățile pe care ordinea nedreaptă impusă de noi anterior le-a adus tuturor. Nouă și celor cu care suntem azi în luptă și cu care mâine să sperăm că vom ajunge frați. Este un război la care ne obligă greșelile noastre și care trebuie luptat tocmai pentru îndreptarea acestor greșeli.

Doamne, odihnește-i pe cei plecați prea devreme iar nouă dă-ne puterea pentru a face tot ceea ce se poate face, dă-ne liniștea pentru a accepta tot ceea ce nu se poate face și dă-ne înțelepciunea pentru a distinge între acestea două!”

Adrian Severin