Featured
Măsuri pragmatice ale PNL pentru administrarea productivă a proprietăţilor statului
La propunerea conducerii PNL a Ministerului Finanţelor, Executivul a adoptat un proiect de act normativ care prevede implementarea unor măsuri edificatoare pentru gestionarea eficientă a patrimoniului şi resurselor minerale şi naturale aflate în proprietatea Statului Român.
Administrarea sustenabilă a proprietăţilor statului constituie un proiect considerabil aprobat de conducerea finanţelor naţionale, în condiţiile actuale, care presupun majorarea procentului de colectare la bugetul de stat.Potrivit propunerii, bunurile de natura clădirilor şi a terenurilor aferente, indiferent de destinaţia acestora, echipamentele încorporate, clădirile speciale, precum şi orice alte bunuri imobile, intrate în proprietatea privată a Statului Român prin confiscare, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive, aflate în gestionarea ANAF, pot fi transferate în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află, fără niciun cost suplimentar.Hotărârea privind transferul bunurilor din domeniul public/privat al statului, în domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv posibilitatea de transmitere a bunurilor confiscate, va avea drept consecinţă imediată posibilitatea consiliilor judeţene şi primăriilor de a iniţia şi dezvolta noi proiecte investiţionale. Obiectivele vor fi derulate prin Politica de Coeziune, PNRR, în vederea realizării investiţiilor din programe naţionale finanţate de la bugetul de stat sau investiţii din surse proprii ale autorităţilor publice locale/judeţene.Actul normativ mai stipulează, de asemenea, noi reglementări ale plăţii redevenţelor pentru terenurile concesionate, potrivit legii, de către Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor proprietate publică a statului. Cuantumul acestor redevenţe va fi indexat cu indicele preţului de consum pe anul 2022, dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii, în conformitate cu contractele de concesiune aferente.Modificarea legislaţiei în sensul ca autorităţile publice locale şi judeţene să poată dispune de terenurile degradate sau nevalorificate în favoarea comunităţilor era imperios necesară, în condiţiile în care o serie de proiecte finanţate din fonduri externe sunt, în prezent, blocate, din cauza lipsei resurselor financiare aferente cofinanţării.Sunt încrezătoare că administraţiile locale vor utiliza, în mod pragmatic şi judicios, terenurile primite, astfel încât să demareze noi programe investiţionale, în vederea modernizării serviciilor publice indispensabile populaţiei, a dezvoltării infrastructurii şi a creării de noi locuri de muncă, A PRECIZAT doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL).
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



