Featured
Cel de-al treilea şi cel mai avansat portavion al Chinei, Fujian, începe în 2023 testele pe mare

„În noul an, trebuie să terminăm toate lucrările centrate şi testele pe mare şi să contribuim la realizarea obiectivelor armatei”, a declarat Qian Shumin într-un discurs video distribuit marţi.
Unul dintre obiectivele militare ale preşedintelui Xi Jinping este de a readuce naţiunea chineză în prim-planul puterilor globale până în 2049, când Republica Populară Chineză sărbătoreşte cea de-a 100-a aniversare, arată South China Morning Post.
Fujian este cea mai mare navă militară din Asia, comparabil cu cel mai nou portavion american USS Gerald R. Ford. De altfel, amândouă sunt dotate cu catapulte electromagnetice pentru aeronave.
Fujian a părăsit docul uscat anul trecut, pe 17 iunie, când a fost lansat la apă în şantierul naval Jiangnan din Shanghai, în prezent lucrându-se la montarea tuturor sistemele şi senzorilor.
Nava are un deplasament de peste 80.000 tone, aproape dublu faţă de cele două portavioane aflate în acest moment în dotarea marinei chineze, CNS Liaoning şi CNS Shandong, care au un deplasament de aproximativ 50.000 tone. Fujian are o lungime de 300 metri şi o lăţime maxime de aproximativ 70 metri.
Oficialii chinezi nu au dezvăluit data exactă a intrării în serviciu a noului portavion, dar se aşteaptă ca testele pe mare să dureze pe toată perioada anului 2023.
Pentru acest portavion, marina chineză are pregătit avionul Shenyang J-15B, dar e posibilă şi adaptarea aeronavei de generaţia a cincea, J-35, care este în stadiu de prototip la acest moment. (F. Jipa).
Aeronava J-35. Sursă: Twitter
Administratie
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
Administratie
Dumbrăvești: Primăria intervine pentru siguranța alimentării cu energie electrică – Anunț privind oprirea temporară a curentului în Crăciunești
Administratie
Florești: Un nou parc prinde contur lângă Grădinița Mare – Primarul Simona David monitorizează progresul
-
Exclusivacum 2 zile
Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”
-
Exclusivacum 5 zile
Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?
-
Ancheteacum 2 zile
ANP liniștește spiritele: Salariile polițiștilor de penitenciare nu sunt în pericol, restructurările nu implică disponibilizări
-
Administratieacum 2 zile
Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou: O abordare proactivă pentru reintegrarea socială, cu beneficii concrete pentru angajatorii din Prahova
-
Administratieacum 10 ore
Băicoi: Primăria asigură verificări gratuite ale instalațiilor de gaz, prioritizând siguranța locuitorilor
-
Exclusivacum 2 zile
Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare
-
Exclusivacum o zi
Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!
-
Exclusivacum 3 zile
Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!