Featured
Curtea a ADMIS cu unanimitate de voturi ca răspunderea materială a polițiștilor și militarilor este neconstituțională
În ședința Curții Constituționale a României din data de 15 decembrie 2022, curtea a ADMIS cu unanimitate de voturi excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 25, de la art. 27-43 și art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precizeaza sindicatul Europol.
Potrivit accepțiunii Curții Constituționale a României, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanțele judecătorești care înfăptuiesc justiția în numele legii.
Drept urmare, reglementarea competenței autorității care se pretinde a fi păgubite de un incident care i-a adus prejudicii materiale sau financiare, de a emite o decizie de imputare precum și investirea acestei decizii cu titlu executoriu (prevedere regăsită în articolul 25 din OG nr. din 121 /1998), sunt disonante în raport cu principiul statului de drept și al securității juridice inducând arbitrariu, subiectivism și un caracter aleatoriu în desfășurarea raporturilor de muncă, aspecte contrare prevederilor constituționale.
Luând în considerare faptul că procedura de angajare a răspunderii materiale a polițiștilor și militarilor intră sub incidența dispozițiilor legale ale articolului 25 din Ordonanța Guvernului numărul 121 din 1998, pe același fundament de justificare legală, Curtea a constatat și neconstituționalitatea articolelor 27-43 și 47 din OG nr. 121 / 1998.
În egală măsură, Curtea Constituțională a României, a stabilit că există incidente de constituționalitate și pe prevederile referitoare la posibilitatea polițistului sau militarului de contestare a unei eventuale decizii de imputare a unor daune, care potrivit art. 31-39 din OG nr. din 121 / 1998, se putea face în exclusivitate la comisia de jurisdicție a imputațiilor, care potrivit definiției din ordonanța de urgență este un organ administrativ – jurisdicțional constituit la nivelul ministerului de resort, fără personalitate juridică. Dacă ne raportăm la logica juridică anterioară, înțelegem faptul că această comisie de jurisdicție a imputațiilor nu prestează un serviciu public, în sensul art. 1, alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, nu este un tribunalul independent și imparțial, nu își exercita atribuțiile în baza legii organice și nu poate avea rol de instanță, în sensul instanțelor de de drept comun fără personalitate juridica, drept urmare reglementarea funcționării unui asemenea for este neconstituțională.
Pentru a conchide vedem că decizia Curții Constituționale va opri toate cercetările administrative în lucru de la nivelul tuturor unităților din Ministerul Afacerilor Interne, dar și activitatea comisiei de jurisdicție a imputaților a MAI, până la intrarea în vigoare a unui nou act normativ care să respecte principiile de constituționalitate indicate de Curtea Constituțională a României. Totodată, remarcăm faptul că se deschide orizontul atacării în instanță a tuturor deciziilor de impunere pe care polițiștii și militarii au fost obligați să le achite, ca urmare a unor decizii de impunere care s-au fundamentat pe o argumentare legală declarată ca fiind neconstituțională, și de un organ administrativ – jurisdicțional,declarat ca fiind neconstituțional. (Paul D.).
Administratie
Educația la standarde europene: Școlile din Băicoi, transformate radical cu bani din PNRR!
Administratie
UPDATE HIDRO PRAHOVA: Robotul telefonic a cedat – Cum transmiți acum indexul de apă!
Administratie
Autostrada Moldovei A7 atinge un nou prag istoric: București-Focșani, conectate exclusiv prin culoarul rapid!
-
Exclusivacum 5 zilePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 4 zileSINAIA, MONARHIA ABSOLUTĂ MARCA OPREA: Sora „impăratului” cade în cap, Prefectul se „trezește” la Parchet, iar PNL Prahova fierbe în suc propriu!
-
Exclusivacum 4 zileLegea pumnului în gură la SAS: Cum a devenit „vagabond” un delict de 20% din salariu, sub privirea ironică a manualului de Mobbing al MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum o ziCircul macabru al absurdității la Poliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, iar adevărul e declarat „delict”! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 3 zilePrahova, tărâmul reîncarnării: „Metoda Portocală” revine, dar acum e sub licență politică!
-
Featuredacum 4 zileScandal de proporții la vârful Poliției Române: Sindicatul Diamantul cere DNA să ancheteze o mușamalizare de patru ani
-
Exclusivacum 4 zileJustiția Română: Spectacolul absurd continuă! Procuratura clasează, justificând incălcări flagrante! moștenitorii, nu morții, plătesc biletul!
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL JUSTIȚIEI ROMÂNE: Dosarul POP IONUȚ-COSTIN, RECLASAT LA CATEGORIA „PROBLEME REZOLVATE… DE NOI” – CHIAR ȘI CU INSTANȚA LA UȘĂ!



