Connect with us

Featured

Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la Forumul privind investițiile, organizat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC) în parteneriat cu Guvernul României

Publicat

pe

„Prezența mea alături de cei mai importanți investitori străini în România este, practic, reconfirmarea deschiderii pe care Guvernul României o are pentru investitorii străini. Pentru a depăși, așa cum spuneam, contextul dificil pe care îl traversăm avem nevoie de două elemente cheie: încrederea în economia României și colaborarea între mediul privat și statul român. Aici sunt două chestiuni foarte importante: împreună relansăm și dezvoltăm România; împreună investim și construim.

Practic, acest semnal de încredere l-am transmis de fiecare dată, în ultima perioadă, atunci când m-am întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri și, de asemenea, doresc să subliniez că această trudă a noastră, a tuturor, a fost oarecum răsplătită de valorile instituțiilor financiare internaționale, agențiile Standard & Poor’s și Fitch Ratings și, nu în ultimul rând, de datele economice. În primele două luni ale acestui an, am putut să constatăm că avem o creștere a investițiilor străine cu 10% față de perioada similară a anului trecut, depășind cifra de 900 de milioane de euro. Încrederea în economia României este fundamentată pe volumul fără precedent al fondurilor naționale și europene care vor fi investite în toate domeniile strategice: industrie, agricultură, energie, mediu, digitalizare, dar și pe politicile de dezvoltare guvernamentală.

Nu cu mult timp în urmă, am lansat împreună cu ceilalți membri ai coaliției, și aici fac o paranteză și cred că este foarte important să subliniem că, în momentul de față, garanția stabilității politice oferă predictibilitate pentru mediul economic, pentru mediul investițional și, de asemenea, oferă predictibilitate cadrului legislativ în care dumneavoastră să puteți să vă desfășurați activitatea.
Cum spuneam, pachetul ”Sprijin pentru România”, în valoare de 17,3 miliarde lei, poate, la prima vedere, nu pare foarte mult, dar este un pachet pe care, împreună cu membrii guvernului, aprobat la nivelul coaliției, am reușit să îl desprindem din tot ceea ce am analizat și a putut să reiasă ca instrument financiar, pe care să îl punem la dispoziție atât mediului de afaceri, investițiilor, pentru că 60% din acest pachet merge către investiții și 40% pentru măsurile sociale, pentru că avem cu adevărat nevoie să protejăm populația vulnerabilă. Acești 60% din valoarea acestui mix de soluții. Subliniez încă o dată, este destinat investițiilor publice și private și nu urmărește altceva decât asigurarea stabilității și dezvoltării economice a țării. La nivelul guvernului am început deja să punem în aplicare aceste măsuri.
Săptămâna trecută am aprobat ordonanța de urgență prin care 1,7 miliarde de lei – fonduri din bugetul de stat asigură diferența de preț la materialele de construcții, la forța de muncă, la tot ceea ce înseamnă, practic, menținerea și continuarea proiectelor de dezvoltare la nivelul infrastructurii și a construcțiilor. Practic, sprijinul administrațiilor publice care au demarat aceste proiecte și ne asigurăm că se finalizează, pe de-o parte. Pe de altă parte, menținem în viață companiile de construcții. Este foarte important, pentru că vorbim de pachete financiare de care urmează să beneficiem în perioada următoare și avem nevoie de aceste instrumente, de aceste companii, să aibă capacitatea să asigure desfășurarea și derularea în condiții foarte bune a acestor proiecte. Au nevoie să-și mențină forța de muncă în țară, forță de muncă de care cu toții știm foarte bine cât de mare nevoie este. Diferența până la 5,2 miliarde, este aici domnul ministru Boloș și împreună cu dumnealui am discutat și în foarte scurt timp vom veni cu o altă ordonanță de urgență care să completeze cadrul de reglementare, astfel încât acești bani, 3,5 miliarde, să poată fi accesați din fondurile europene la dispoziție și în felul acesta reușim să scădem presiunea pe bugetul de stat.
Domnul ministru Câciu, aici de față, răsuflă oarecum ușurat că putem să gestionăm aceste fonduri și să ne asigurăm, ceea ce este foarte important, că banii există. Deci, nu se pune problema în acest moment că am luat o decizie, că am stabilit un pachet de măsuri care să nu fie siguranţat din punct de vedere al alocărilor financiare. În următoarea perioadă vom aproba în guvern schema de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor de peste un milion de euro, cu impact major în economie. Practic, este o schemă care continuă. Ea a fost reactivată și în felul acesta vom putea ca prin investițiile pe care le veți face dumneavoastră și ceilalți care au disponibilitatea și văd oportunitate în economia românească să putem să stimulăm și să ne asigurăm că aceste investiții vin și asigură locuri de muncă, asigură dezvoltarea sănătoasă și așteptată atât de mult de către fiecare dintre români. Pentru această schemă am asigurat 200 de milioane de euro. Este, practic, un mecanism care răspunde așteptărilor dumneavoastră, al mediului economic, cu beneficii semnificative pentru industria prelucrătoare, industria construcțiilor, informații și comunicații, sănătate, HoReCa și asistență socială.
Pregătim, de asemenea, să introducem de la 1 iunie formula de sprijin pentru IMM-urile care se confruntă cu dificultăți din cauza efectelor generate de contextul regional. Astfel, 300 de milioane vor fi direcționați către aceste firme. Compensarea unei părți din prețul la carburant pentru distribuitori și transportatori, precum și măsurile de susținere a sectorului agricol și industriei alimentare sunt, de asemenea, destinate susținerii economiei. Aici doresc să subliniez faptul că am avut întâlniri cu fermierii, am avut întâlniri cu procesatorii din industria agroalimentară. Este clar că avem nevoie de retehnologizare, avem nevoie de a vedea potențialul adevărat pe care țara noastră îl are din punct de vedere al producției agricole. Diversitatea producției agricole din țara noastră ne determină să acordăm atenția cuvenită prelucrării acestei producții și obținerii de produse finite cu valoare adăugată, care să contribuie în mod esențial la ceea ce pentru noi înseamnă o consolidare a economiei noastre, a bugetului de stat, pentru că valoarea adăugată aduce de la sine bani mai mulţi la buget.
De asemenea, crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite reprezintă un element central al agendei Guvernului, tema despre care am discutat în toate consultările noastre și avem nevoie ca salariații români să depășească acel prag deja foarte obișnuit de salariu minim. Nu putem să mergem la infinit cu salariul minim. Este o măsură pe care am asumat-o atât la nivelul coaliției, cât și prin măsurile pe care noi le luăm în Guvern. Avem ca obiectiv să determinăm românii care lucrează în alte țări să fie atrași de mediul economic din România și să se întoarcă acasă să poată să își ducă o viață normală alături de familie. În acest sens, încă o dată, locuri de muncă mai multe și locuri de muncă mai bine plătite, cu obiectivul de a micșora cât mai mult posibil și, de ce nu, de a ajunge la același nivel de salarizare precum țările din vest.
Am luat, de asemenea, în calcul un pachet de măsuri prin care să asigurăm continuarea programului Kurzarbeit și acordarea unui procent de 75% din salariul angajaților aflați în șomaj tehnic. Economia României beneficiază de impactul pozitiv al investițiilor străine din mai multe perspective, iar pe lângă beneficiul direct, măsurabil în economie și crearea de locuri de muncă, avem în vedere și transferul de cunoștințe și creșterea competitivității.
Doresc, doamnelor și domnilor, să subiniez că la nivelul guvernului avem o abordare responsabilă și echilibrată, în măsură să ofere perspective certe mediului de afaceri. Pachetul „Sprijin pentru România” este integrat viziunii pro-business a Guvernului României. Un domeniul prioritar pe care investitorii îl analizează înainte de luarea oricărei decizii este sistemul fiscal şi sunt convins că despre acest lucru va vorbi mai aplicat, mai tehnic, domnul ministru al finanțelor. Așa cum am anunțat, am luat decizia să nu creștem taxele – și nu am crescut taxele anul acesta.
Rezultatele politicilor guvernamentale aplicate până acum, din punctul nostru de vedere, se traduc prin predictibilitate, stabilitate și o rată scăzută a somajului. Rămânem consecvenți proiectelor economice asumate prin programul de guvernare, orientate către susținerea investițiilor, inovării, competitivității și proiectelor ce aduc plus de valoare. În acest an, am alocat cel mai mare buget de investiții din ultimii 30 de ani, 88 de miliarde de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin celelalte mecanisme europene, având la dispoziție 80 de miliarde de euro. Este o oportunitate unică, așa cum spuneam, de recuperare a decalajelor majore în domeniile strategice. Am transmis deja Comisei Europene acordul de parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027, ceea ce ne aşează în linie dreaptă pentru accesarea liniilor de finanțare. Între timp, am luat măsuri de asigurare a stabilității pieței energetice de la 1 aprilie anul acesta până la 1 aprilie 2023, introducând astfel pachetul de măsuri de protejare a cetățenilor și economiei, împreună cu alte măsuri dedicate sectoarelor de activitate din agricultură, HoReCa, promovarea exporturilor, care sunt menite să susțină economia românească pe o traiectorie de dezvoltare și modernizare.
În această perioadă de stabilitate, pregătim proiecte de investiții care să asigure independența energetică a României. Astfel, guvernul pune accentul asupra investițiilor în noi surse de energie regenerabilă, folosind optim instrumentele financiare oferite în acest sens de Uniunea Europeană, prin Planul National de Redresare și Reziliență, precum și prin Fondul de modernizare.
Coaliția de guvernare susține în Parlament Legea Offshore, a cărei intrare în vigoare va asigura stabilitate, predictibilitate și va debloca investițiile în offshore și onshore. Resursele de gaze naturale din Marea Neagră și cele de mare adâncime din județul Buzău vor putea fi exploatate astfel încât România să poată deveni independentă de gazul rusesc. Mobilizarea mediului privat alături de guvern este deosebit de importantă pentru punerea în aplicare a măsurilor economice cuprinse în pachetul ”Sprijin pentru România” și pentru materializarea proiectelor noastre ambițioase de transformare digitală, cele din domeniul energiei, cele cu aplicabilitate în modernizarea industrială și inovarea tehnologică.
Am fost săptămâna trecută în două județe din România, în județele Brăila și Buzău, am vrut să văd la fața locului cum se desfășoară activitatea și în ce stadiu se găsește cel mai mare proiect al României pe fonduri europene, podul peste Dunăre; este un proiect de aproape o jumătate de miliard de euro, care va asigura, cu certitudine, dezvoltarea economică în întreaga regiune.
De asemenea, am putut să discut cu reprezentanții și cu lucrătorii din companiile care produc cablaje pentru industria auto, precum și cei care își desfășoară activitatea în domeniul procesării uleiului. Este, pentru mine, un mod de a vedea realitatea şi de a consatata la fața locului ce înseamnă cu adevărat investițiile, care sunt nevoile și în ce fel putem, de la nivelul Guvernului, să asigurăm și să încurajăm aceste investiții și să facem în așa fel încât ele să se diversifice.
Practic, așa cum spuneam, Guvernul poate să asigure predictibilitate și, desigur, să asigure sprijin prin schemele de ajutor pe care le poate pune la dispoziție. Datele economice, proiectele de anvergură aflate în derulare și încrederea investitorilor în economia României până în acest moment ne arată că suntem pe un drum bun. Consultările permanente cu mediul de afaceri, așa cum spuneam, în cele aproape cinci luni de guvernare, ne-au semnalat în timp real care sunt adevăratele probleme din domeniul economic. Împreună cu organizațiile de business am identificat soluții de redresare și de stimulare a investițiilor, urmărind în mod predilect păstrarea locurilor de muncă. Unele dintre aceste soluții sunt deja în aplicare, precum dezvoltarea sistemului național de facturare electronică în relația business to business și aplicarea proiectului „Radarul Mărfurilor”. Ştiu cât de mult au fost așteptate aceste două măsuri de către mediul de afaceri. Dorim să susținem activ aceste consultări și să le facilităm prin constituirea unei agenții, agenție care va funcționa la nivelul guvernului, cu destinația de a fi punctul central de comunicare cu companiile străine interesate – să investească în România, pe de o parte, iar pe de altă parte, va avea rolul de a promova exportul românesc. Apreciem că acest instrument la nivelul guvernului va asigura credibilitate și un dialog deschis pe tot ceea ce poate să reprezinte oportunitate de business în România.
Înainte de a încheia, am aici câteva date pe care le-am discutat cu domnul ministru Boloș. Date foarte concrete, referitoare la sumele de bani pe care mediul de afaceri, în mod predilect IMM-urile, să le acceseze în perioada următoare. Vorbim de un pachet de 4,7 miliarde astfel: digitalizare – 980 de milioane de euro, microprocesoare – 500 de milioane de euro, instrumente financiare equity – 600 de milioane de euro, instrumente financiare, garanții, portofolii – 800 de milioane de euro, granturi clasice Programul Operațional Regional – 1,3 miliarde de euro, granturi pentru criză, utilități – 300 de milioane de euro, granturi investiții Programul Operațional Competitivitate – 300 de milioane de euro.
Acestea sunt sumele din pachetul care este destinat, așa cum spuneam, în mod predilect IMM-urilor și există, de asemenea, atât în fondurile de coeziune cât și în PNRR, o sumă foarte mare care este destinată dezvoltării infrastructurii transporturilor de aproximativ 21 de miliarde de euro. Sunt convins că domnul ministru Boloș va da detalii despre aceste sume, care, așa cum spuneam, au o singură destinație – asigurarea stabilității și dezvoltării economice a țării.
În încheiere aș dori să reiau mesajul de încredere transmis comunității de afaceri de fiecare dată atunci când am avut ocazia, când am ocazia și voi avea ocazia de aici înainte. România este o țară sigură pentru investiții. Oferă foarte multe oportunități și este angrenată pe o traiectorie ireversibilă de dezvoltare.
Doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru că ați organizat această activitate. Doresc să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți, astfel încât să putem să avem o proiecție de dezvoltare economică și, de asemenea, îmi exprim speranța că alături de dumneavoastră, Guvernul României poate să asigure ceea ce cetățenii României așteaptă de foarte mult timp și anume, stabilitate, predictibilitate și dezvoltare”.

Exclusiv

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Publicat

pe

De

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în peisajul carceral românesc, dar și un magician al molozului.

Într-o dimineață ploioasă, tipic ploieșteană, a răsărit pe firmamentul penitenciarelor o stea mai mult ciudată decât strălucitoare. Un comisar-șef cu veleități de influencer și un talent incontestabil pentru „concedii strategice”. Îl cheamă Valentin Matei, încă director la Penitenciarul Ploiești, dar cu aerul unui star de cinema aflat în pauză de filmare.

Apt limitat și management cu aer de festival (de absurd)

Matei, maestrul combinațiilor: (aici), 

(aici),  (aici), (aici),(aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici), . (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

„Apt limitat” – nu, nu e o glumă proastă, ci acronimul nedeclarat al stilului managerial practicat cu brio de Matei. Abuzuri, limitări, concedii medicale cu frecvență de serial turcesc, toate condimentate cu un strop de indiferență și un pumn de tupeu.

Pe holurile instituției, veștile circulă mai repede decât zvonurile despre o nouă mărire de salariu. De la costuri nejustificate la bunuri care au intrat în programul „dispari fără urme”, până la un dosar penal cu iz de popotă și gust de ciorbă reîncălzită.

Groapa de gunoi: Capodopera ecologică a la Matei (sau arta de a ascunde mizeria sub preș)

Ca prin minune, pe locul unde trebuia să se înalțe mărețul Penitenciar Berceni, a răsărit o groapă de gunoi demnă de un record Guinness. 25.000 de tone de deșeuri care zac acolo, ca un monument al incompetenței și al intereselor obscure.

Zvonurile spun că la mijloc ar fi niște personaje locale cu interese mai mari decât un munte de gunoi, personaje care au dezvoltat un talent incredibil în reciclarea relațiilor. Oare ce-o să iasă din toată această ecuație puturoasă?

Concedii medicale și pensii cu preaviz (sau arta de a dispărea la timp)

Dar specialitatea casei rămâne dispariția la timp. Concedii medicale cu duiumul, pauze strategice mai dese decât pauzele de țigară la muncă, planuri de pensie în avans, ca să fie sigur că nu-l prinde sfârșitul pe picior greșit.

Imaginea e clară: mai mult pe tușă decât la birou, mereu pregătit pentru următorul episod din telenovela „Administrație la Penitenciar”.

Întâlniri de taină: Caută Matei scăparea la Sindicate? (sau cafeaua e mai puternică decât legea?)

Și, ca un șarpe încolțit, Matei a început să caute protecție pe la sindicate. Oare cine își pune pielea la saramură pentru el?

Circulă zvonuri despre întâlniri secrete între „șefi” și „vicepreședinți” de sindicate, la cafele unde se discută mai mult despre cum să-l scape pe Matei de belele decât despre protecția muncii. Satira noastră nu confirmă nimic, doar observă cum, în lumea penitenciarelor, dosarele nu se deschid la parchet, ci la terasă, între un espresso și un cappuccino.

Zvonuri de santier: Ce secret ascund zidurile penitenciarelor? (sau cimentul e mai bun cu prietenii)

Au apărut suspiciuni cum că firmele care ridică penitenciare ar ridica și alte lucruri pe lângă, poate reputații, poate camere de locuit, poate speranțe. Știe domnul Matei ceva despre toate aceste zvonuri? În România, cimentul pare a se lega mai bine între prieteni decât între ziduri, nu-i așa?

Inimioare la greu: Managementul digital al apocalipsei (sau like-urile salvatoare)

În timp ce sistemul penitenciar se confruntă cu breșe de securitate mai mari decât o poartă de fotbal și cu tone de probleme mai grele decât muntele de gunoi de la Berceni, unii lideri descoperă frumusețea digitalului. Like-uri, inimioare, selfie-uri cu zâmbetul pe buze – ăsta-i noul manual de management!

„Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare” – un motto demn de o campanie de PR cu filtru roz, menit să acopere putregaiul din sistem.

Concluzia? Un erou modern, intre moloz și emoticoane

Așa arată managementul mirific al unei lumi unde gunoiul se adună, farfuriile dispar și inimioarele cresc exponențial. Între moloz și emoticoane, între concedii și compasiune, între tăcere și storytelling, România are un nou tip de erou: Valentin Matei, apt limitat la muncă, dar infinit în creativitate.

În sfârșit o să vină și sfârșitul! Nu-i așa, mama ZOIA? (Oricine ar fi mama Zoia..urmeaza)

Cristina T.

Citeste in continuare

Exclusiv

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Publicat

pe

De

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul Victoria? Să vedem cine trage sforile la această mascaradă!

Unde-s protestele alea sincere, măi oameni buni? Ah, parcă văd, s-au dus la odihnă veșnică! Acum avem doar spectacole regizate, cu sindicate care se dau de ceasul morții pentru drepturile noastre, dar, în realitate, vor doar să mai ciugulească niște firimituri de la masa bogaților. Unul ca Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, ne dă cu tifla peste ochi și ne spune verde-n față: „Băi fraierilor, protestul ăsta e o făcătură! Vă folosesc ca pe niște marionete ca să-l dăm jos pe Bolo! Hai, pupați moaștele, și la treabă!”.

„Revendicări”? Mai degrabă gargară!

Ați văzut și voi „revendicările” alea pompoase, nu? Pagini întregi de bla-bla-uri, dar când ajungi la partea cu „ce vor polițiștii”, parcă te lovește amnezia! Câteva rânduri scrise cu picioarele, parcă le-a dictat un somnambul. Serios, măi lideri, chiar credeți că ne îmbârligați cu vrăjeli de genul ăsta? Unde-s cifrele, unde-s promisiunile concrete? Ah, da, am uitat, important e să ne plângem de „inechități”, nu să le rezolvăm!

Bolo, sperietoarea barosanilor?

Se pare că Bolo ăsta, cu reformele lui cu tot, a ajuns să-i bântuie pe barosanii care s-au înfruptat ani de zile din bugetul statului. Acum, tremură ca varga și caută disperați o modalitate să scape de el. Și ce fac? Păi, ne folosesc pe noi, fraierii, ca pe niște pioni într-un joc de șah murdar. Ne îmbie cu promisiuni deșarte, ne flutură lozinci patriotice pe sub nas și ne trimit la luptă ca pe niște carne de tun.

Circarul sef și trupa de comedie

Să fim serioși, cine mai crede în poveștile astea? Liderii sindicali ăștia, cu state vechi, care au pupat poala PSD-ului ani de zile, acum se dau mari salvatori ai neamului? Hai, să fim serioși! Mai bine s-ar pensiona și ne-ar lăsa pe noi, ăștia mai tineri, să ne batem pentru drepturile noastre cu adevărat!

Concluzia? Nu vă lăsați manipulați!

Polițiștilor, soldaților, profesorilor, pensionarilor, și tuturor celor care sunteți tentați să ieșiți în stradă pe 29 octombrie: Gândiți cu capul vostru! Nu vă lăsați manipulați de niște circari care vor doar să-și salveze pielea! Dacă vreți să schimbați ceva, organizați-vă, luptați pentru revendicările voastre concrete, nu vă lăsați folosiți ca masă de manevră într-o bătălie politică! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Anchete

Polițista Dana Cristina, erou în timpul liber: A salvat o femeie de 82 de ani pe centura Timișoarei

Publicat

pe

De

Un gest de omenie și profesionalism al unei polițiste din Timiș a prevenit o tragedie. Dana Cristina a salvat o femeie în vârstă aflată în dificultate pe marginea unui drum de mare viteză.

Sindicatul Europol relatează un eveniment remarcabil petrecut în Timiș, unde polițista Dana Cristina, din cadrul Serviciului Criminalistic – IPJ Timiș, a dovedit că vocația de polițist nu se oprește odată cu programul de lucru.

În timp ce se afla în timpul liber, Dana Cristina circula pe centura municipiului Timișoara când a observat o persoană sprijinită de parapetul de pe acostamentul drumului. Curiozitatea profesională a determinat-o să oprească și a constatat că o femeie în vârstă, epuizată, avea nevoie să se sprijine de balustradă pentru a nu cădea. Situația era extrem de periculoasă: femeia se afla pe marginea unui drum cu trafic intens, cu o prăpastie în spate.

Reacție imediată și omenie

Dana Cristina a reacționat prompt și profesionist, așa cum ar face orice polițist dedicat:

  • A oprit și a acordat primul ajutor femeii;
  • A securizat zona pentru a evita accidentele;
  • A alertat dispeceratul pentru a solicita sprijin;
  • I-a rămas alături femeii până la sosirea echipajelor de poliție și medicale.

Un act de curaj și empatie

Gestul Danei Cristina a făcut diferența și a readus în siguranță o persoană în vârstă de 82 de ani aflată în dificultate. Sindicatul Europol subliniază că exemplul Danei ne amintește că normalitatea se clădește cu omenie, empatie și deprinderi firești de omenie. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Penitenciarul Ploiești si eternul Valentin Matei: Comisar-Șef, influencer de ocazie și păzitorul mistic al mormanului de gunoi 

Apt limitat la muncă, nelimitat la inimioare pe Instagram și maestru într-ale concediilor strategice. Valentin Matei, un nume sonor în...

Exclusiv4 ore ago

Protestul sindical din 29 Octombrie: Circ cu ursul Bolo sau apărarea ultimă a barosanilor? 

Oare chiar le pasă liderilor sindicali de nenorocirile polițiștilor sau vor doar să-l vadă pe Bolo zburând de la Palatul...

Exclusiv4 ore ago

Coca-Cola: secretul murdar din Ploiești – Cum ne otrăvește „băutura fericirii” cu apa de canal, sub ochiul complice al autorităților!

De la zâmbet american la coșmar românesc, Coca-Cola a ajuns să fie sinonimă cu corupția și nepăsarea crasă. La Ploiești,...

Exclusivo zi ago

APIA, tremură sub ploaia de întrebări! Fermierii prahoveni, pe urmele hoților de la antigrindină: Cer date incendiare și miros a DNA mai rău ca iodura de argint!

De la tunurile antigrindină la tunurile cu subvenții: Prahova, epicentrul unui cutremur agricol cu replici penale! După ce au trimis...

Exclusivo zi ago

Sindicatul Diamantul pune sub semnul intrebării angajările de balerini la MAI

„De ce ne trebuie balerini la MAI?” – întrebarea care stârnește controverse Sindicatul Diamantul își exprimă nedumerirea cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Jilavawood: Minciuni, padocuri și proteste de carton – Clanul Teoroc joacă teatru ieftin pe scena Justiției!

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) demască mascarada SNPP: Minciuni gogonate și manipulări grosolane în spatele unui protest de doi bani!...

Exclusiv2 zile ago

Protest divizat în penitenciare: Acuzații de deturnare și manipulare în SNPP – Reacția polițiștilor de penitenciare

Un val de nemulțumire și dezaprobare se manifestă în rândul polițiștilor de penitenciare, în contextul protestului recent al Sindicatului Național...

Exclusiv3 zile ago

Burcu acuză: „SNPP transformă angajații în carne de tun pentru răzbunări personale! – Nu apără, ci exploatează!”

Jilava: Alcatrazul famigliei Teoroc se zguduie! Contra-atacul lui Burcu demască ipocrizia sindicatului și abuzurile „baroanei” – Unde câinii trăiesc ca...

Exclusiv3 zile ago

APIA, deschideți arhivele, că vă dăm pe toți la oile tunse! După ce au pus ANM la colț, fermierii 007 somează APIA să scoată cifrele jafurilor la lumină!

Alo, alo, APIA Prahova! Vă sună cunoscut? Nu? Poate vă treziți când vă vor suna fermierii la ușă, cu furcile...

Exclusiv3 zile ago

Spitalul fantomă de la Târgu Ocna: Salarii grase pentru nimeni, pacienți trimiși la plimbare!

Un spital penitenciar fără medici, dar cu directori bine plătiți? Un paradox revoltător în sistemul penitenciar românesc! Director medical fără...

Exclusiv3 zile ago

Psihologii „polițiști” din MAI, o excepție europeană coruptă

Sindicatul „Diamantul” trage un semnal de alarmă cu privire la statutul psihologilor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), afirmând că modelul...

Exclusiv4 zile ago

ÎCCJ clarifică drepturile funcționarilor publici în cazul sancțiunilor disciplinare: Cercetare prealabilă și audiere obligatorii chiar și pentru „mustrarea scrisă”

Decizia ÎCCJ, un semnal de alarmă împotriva abuzurilor: respectarea procedurilor, esențială Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit,...

Administratie4 zile ago

Cultura și moda se îmbrățișează la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Ministerul Culturii susține designul românesc

Un parteneriat strategic pentru promovarea identității și inovației Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week a fost scena unui parteneriat important între Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Penitenciarul Ploiești: Comisarul Matei – De la „apt-limitat” la „infrat-nelimitat”?

O radiografie necruțătoare a unui sistem putred, unde „cina cea de taină” a devenit o farsă publică. „Cina cea de...

Exclusiv6 zile ago

Pușcăria românească: Între reforme ‘pe hârtie’ și orgoliile umflate ale sefilor ANP – Va exploda sistemul?

În sistemul penitenciar românesc, realitatea pare desprinsă dintr-un film prost: promisiuni de reforme, tăieri de bugete și șefi cu orgolii...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv