Exclusiv
Practici prin care s-a sifonat banul public la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM)! (I)
Entitatea ale cărei patrimoniu şi interese au fost păgubite/lezate este Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM), structură sportivă de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti (HCL nr. 108/31.08.2004 şi Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul) şi coordonată de Primarul Municipiului Ploieşti.
Precizam intr-un articol ca, rezistenta mafiei din administratia locala ne-a fost confirmata de doua adrese ale CSM Ploiesti, care tin de DNA si parca ar confirma si „cimenteaza” anumite dezvaluiri ale unui ziar concurent, local.

Astfel la o solicitare privind achizitia de catre CSM Ploiesti de tipuri de măşti de protecţie neconforme în acestă perioadă marcată de Covid-19, institutia s-a intrecut pe sine si a emis doua adrese, cu acelasi numar, la date diferite si cu continut diferit, intr-o incercare disperata de a acoperi ilegalitatile comise.
https://www.incisivdeprahova.ro/2021/02/20/manual-de-musamalizare-a-ilegalitatilor-comise-la-csm-ploiesti-care-au-dus-la-sifonarea-banului-publicemiterea-de-adrese-oficiale-cu-continut-falsandrei-volosevici-ia-masuridna-ia-notite-si-verific/
In fapt, prin adresa 805/10.02.2021, CSM Ploiesti a raspuns sub semnatura ca urmatoarele societati au furnizat aceste masti institutiei pe bani publici, prin achizitie directa, fara a se specifica daca au fost conforme si au detinut certificate de calitate:
Komekt Magic Expert SRL, Atelier Vintage Conf SRL si Tesa Med Solutions SRL, ultima prin doua achizitii.
Prin adresa nr 805/17.02.2021, sub semnatura aceluiasi sef de birou Achizitii din cadrul CSM Ploiesti sunt specificate urmatoarele societati de unde s-au achizitionat masti de catre institutia publica: Lara Green SRL, Atelier Vintage Conf SRL, si Tesa Med Solutions SRL.
Deci, din adresa 805/10.02.2021 emisa de seful de birou Achizitii din cadrul CSM Ploiesti, Ilie Constantin, a disparut firma Komekt Magic Expert SRL si a aparut societatea Lara Green SRL.
Detinem date conform carora, motivarea sefului de birou Achizitii din cadrul CSM Ploiesti in fata conducerii actuale privind achizitia directa este ca ofertele au fost luate de pe SEAP.
Curios cum poti sa iei o oferta de pe SEAP de la o societate care nu are cont si nu este inscrisa.
Pentru a putea depune o oferta pentru licitatiile deschise este nevoie ca ofertantii sa fie inregistrati pe SEAP si sa aiba un Certificat Digital valabil.
Curiosi din fire am verificat si pe SEAP nu se afla cateva din societatile de unde au fost achizitionate aceste masti neconforme, printre acestea fiind si Atelier Vintage Conf SRL, o firma al carui administrator traieste in concubinaj cu fostul director al CSM Ploiesti.

Faptele de natură penală la CSM Ploiesti s-au săvârşit începand cu perioada 24.11.2015, unde, chiar de la aceea data, niciun contract juridic plătit din fonduri publice încheiat de CSM ca beneficiar nu a fost supus aprobării Consiliului de Administraţie al clubului sportiv.
Astfel, s-a conferit raporturilor juridice, prin utilizarea unor diverse tertipuri, la încheierea actelor ori pe parcursul executării, o aparenţă de legalitate pentru a se masca încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (cu completările şi modificările ulterioare), sau, după caz, ale Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (care a abrogat OUG nr.34/2006), aşa cum se va observa în continuare din descrierea faptelor.
Incisiv de Prahova va devoala toate contractele „suspecte”, incepand cu anul 2016 pana in prezent, intr-un serial.
I. Raporturile juridice stabilite între CSM şi Societatea Civilă Medicală Policlinica cu Plată Ploieşti
La data de 01.03.2016, CSM Ploieşti în calitate de beneficiar, încheie cu această persoană juridică privată Contractul de prestări servicii nr. 56, cu o valoare de 25.000 lei / lună, iniţial contractul având o perioadă de execuţie de 10 luni (total 250.000 lei).
Diferit de împrejurarea că nici acest contract nu are aprobarea CA, suma pentru cele 10 luni de contract, de 250.000 lei (55.000 Euro) este minimală şi reprezintă doar abonamentul! Plăţile efective, reale, conform facturilor, sunt cu mult mai mari, depăşind lunar dublul valorii contractului.
La această situaţie ilegală şi frauduloasă s-a ajuns prin includerea în contract, la art.5 , pct. 5.2, a următoarei prevederi „La valoarea fixă a serviciilor din pachetul de abonament lunar menţionat se poate adăuga, după caz, contravaloarea – conform tarifelor din oferta prestatorului – tuturor investigaţiilor paraclinice necesare diagnosticării unor situaţii speciale, accidentări, îmbolnăviri …”.
A se vedea plafoanele pentru care se cer aprobări anumite şi avize au fost depăşite cu mult.
Pe de altă parte, dar în aceeaşi ordine de idei raporturile juridice dintre părţi au continuat, fără a se fi încheiat un Act adiţional. Pe cale de consecinţă, se poate estima că plăţile totale tind către peste 1 (un) milion Euro.
Nu în ultimul rând, acest contract a generat o situaţie de incompatibilitate şi conflict de interese în care s-a aflat doctorul NICA BOGDAN pe perioada îndeplinirii functiei publice de consilier al Primarului Municipiului Ploieşti (08.06. – 08.09.2017).
II. Raporturile juridice stabilite între CSM Ploieşti şi SC SOFEXPERT PROJECT SRL Tăriceni, Şirna
Între CSM Ploieşti şi SC SOFEXPERT PROJECT SRL s-a încheiat Contractul nr. 72 / 23.05.2017 având ca obiect executare lucrări de reabilitare a Bazinului de înot „Vega”. Valoarea iniţială a contractului a fost de 481.687, 24 lei, fără TVA (cca. 108.000 Euro).
Prin Actul adiţional nr. 1/13.07.2017:
– S-a diminuat preţul contractului cu suma de 40.575,57 lei fără TVA, conform unei Note de renunţare;
– S-au suplimentat (sic!) lucrările cuprinse în proiectul de execuţie conform unei Dispoziţii de şantier în valoare de 40.483, 61 lei fără TVA, 12.464, 22 lei fără TVA şi, respectiv, 22.619, 35 lei fără TVA, rezultând o majorare mascată a valorii contractuale cu 75.567, 18 lei fără TVA.
Deficienţele identificate în derularea acestui contract mai sunt şi următoarele:
– Neexecutarea, în realitate, a unei mari părţi din lucrările contractate, dar decontate;
– Executarea necorespunzătoare a altor lucrări, pentru remedierea deficienţelor CSM Ploieşti fiind obligat să cheltuiască suplimentar alţi bani pentru a se face recepţia şi a se reda în folosinţă bazinul.
Între CSM Ploieşti şi SC SOFEXPERT PROJECT SRL s-a încheiat un alt Contract de executare de lucrări necesare în vederea omologării Arenei „Ilie Oană” de către FIFA şi UEFA pentru competiţii internaţionale de fotbal, precum şi pentru acreditarea complexului sportiv la nivelul Ligii I de fotbal.
Lucrările au început în a doua jumătate a lunii august 2017. Deficienţele de execuţie au fost identificate a fi de aceeaşi natură cu cele de la Bazinul „Vega”, CSM fiind din nou obligat să cheltuiască suplimentar pentru remedierea defecţiunilor lăsate de constructor (exemplu elocvent lucrările de proastă calitate şi incomplete de la Loja VIP).
III. Raporturile juridice stabilite de CSM Ploieşti cu FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP
FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP (CIF RO33269758, cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan cel Mare nr. 38, bl. 30 A, sc. B, ap. 52, Sector 2) este ofertanta pe care numita ALBU FELICIA ISABEL, şef Birou achiziţii publice şi organizare competiţii la CSM Ploieşti, a propus-o prin Referatul nr. 4346/06.07.2017 să i se atribuie serviciul Cursuri de perfecţionare profesională prin achiziţie directă.
Serviciile au inclus formare profesională pe 2017 şi pachet servicii hoteliere pentru 25 de persoane.
Menţionăm că Nota justificativă privind valoarea estimată şi aprobare achiziţie directă nr. 3801/16.06.2017 este un fals material, modificându-se vizibil / grosolan data şi nr. documentului. Atât ofertele FUNDAŢIEI CENTRUL de FORMARE APSAP cât şi celelalte documente interne ale CSM Ploieşti (rapoarte, referate, note justificative) în legătură cu această achiziţie, sunt întocmite concordant, în înţelegere, pentru a crea aparenţa de legalitate, respectiv de respectare a Legii nr. 98 / 201 privind achiziţiile publice, observându-se eforturile conjugate ale mai multor salariaţi de a favoriza unicul ofertant, FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP.
„Perfecţionările” au avut loc în lunile iulie-august 2017, în următoarele „centre” de pregătire:
MAMAIA – HOTEL GRAND ASTORIA, HOTEL COMANDOR AMIRAL ORFEU,
EFORIE NORD – HOTEL STEAUA DE MARE
COSTINEŞTI – VOX MARIS GRAND RESORT
BĂILE FELIX – HOTEL PRESIDENT
POIANA BRAŞOV – HOTEL ALPIN
Valoarea integrală totală plătită depăşeşte cuantumul pentru care legea prevede încredinţare directă. În secundar, este necesar a se evalua utilitate şi oportunitatea unor astfel de cheltuieli, în condiţiile în care situaţia financiară a clubului este precară, s-a aflat în incapacitate de platză / încetare de plăţi.
Precizăm că aceeaşi schemă de fraudare a bugetului public de la acest pct. 4, a fost aplicată de numita ALBU FELICIA ISABEL şi la Poliţia Locală Ploieşti, dar din poziţia de prestator de astfel de servicii de pregătire/formare profesională angajată / reprezentantă la ASOCIATIA PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.) şi ASOCIATIA „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”.
Cauza se află pe rolul DNA – Structura Centrala şi face obiectul dosarului nr. 255/P/2015 în care s-a început urmărirea penală in rem ca urmare a următorului denunţ:
Prin REFERATUL DE NECESITATE nr. 1098 / 30.06.2015, semnat indescifrabil pentru sef Serviciu resurse umane, juridic, contracte, proceduri, s-a solicitat si obtinut aprobarea pentru efectuarea de catre 31 cursanti, in perioada iulie – august 2015 (cu mentiunea „conform anexelor”) a “unor programe de formare profesionala/perfectionare, destinate dezvoltarii competentei si aptitudinilor necesare cresterii calitatii rezultatelor obtinute in exercitarea atributiilor”, costul estimativ fiind de 95.000,00 lei.
Semnatura apartine numitei MANOLACHE ROXANA, consilier juridic in cadrul serviciului sus amintit, iar aprobarea a fost data de GHEORGHE CARMEN DANIELA, director general al Politiei Locale Ploiesti.
Sintagma „conform anexelor” face trimitere la 3 (trei) coli format A4, nedatate, nesemnate, in care, tabelar, sunt nominalizati nu numai cursantii propusi, dar si, deja, elemente care nu puteau fi cunoscute in acea faza, respectiv:
- – perioadele concrete, efective de desfasurare;
- – locatia / hotelurile in care urma sa aiba loc fiecare curs („RIO” – Jupiter, „RALUCA” – Venus, „LIDO” – Mamaia), toate identice ofertei care va fi fost declarata castigatoare – celei a Asociatiei „Sanse la un viitor mai bun ”.
A doua zi, pe 01.07.2015, s-au inregistrat la secretariatul Politiei Locale Ploiesti doua oferte:
– cea cu nr. 1647/01.07.2015 a ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN” semnata de numitii ALBU ANDREI – presedinte Consiliu Director si ALBU FELICIA ISABEL – persoana de contact cu telefon 0724(******), oferta care indica exact hotelurile din anexele la REFERATUL DE NECESITATE;
– cea cu nr. 1648/01.07.2015 a ASOCIATIEI PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.), care nu are mentionate datele de identificare[2], semnata de LAZAR VALENTIN – presedinte si aceeasi ALBU FELICIA ISABEL – persoana de contact cu telefon 0724(******) (care ofera locatii in Eforie Nord – hotel „IBIZA”, Saturn – hotel „CERNA” si Cap Aurora – hotel „MAJESTIC”);
Se sustine ca ar mai fi fost depusa si o a treia oferta, a „HARRISON CONSULTING” SRL, inregistrata la nr. 1646/01.07.2015, dar care nu a fost transmisa de respectiva entitate, nu este semnata si nici datata, nu are adresa de insotire, ci a fost listata de una din persoanele implicate din Politia Locala Ploiesti (probabil de Manolache Roxana, deoarece facturile privind contravaloarea serviciilor efectuate de firma castigatoare le-a adus personal la secretarit pentru a fi inregistrate, locatie in care a mentionat ca „le-a primit prin posta, la adresa de domiciliu”), din internet, pentru a se intruni, formal, numarul minim de trei oferte. De altfel, aceasta asa-zisa oferta nu este dedicata, documentatia listata fiind, de fapt, o prezentare generala exhaustiva a firmei, cu toate tipurile de cursuri pe care le ofera, niciunul pe profil „ordine publica, paza si control la institutiile publice locale”. Este foarte posibil ca „HARRISON CONSULTING” nici sa nu cunoasca ca a participat la o astfel de procedura de achizitie publica.
In aceeasi zi cu primirea „ofertelor”, 01.07.2015, a avut loc la sediul Politiei locale Ploiesti sedinta de lucru a Comisiei de analiza a oportunitatii incheierii contractelor de achizitii publice stabilita prin Decizia nr. 91/05.06.2015, care s-a intrunit in urmatoarea componenta:
Presedinte
Teodorescu Florin – sef Birou comercial;
Membri:
– Manolache Roxana – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri;
– Constantinescu Camelia – politist local in cadrul Biroului protectia mediului;
– Tatu loredana – politist local in cadrul Biroului disciplina in constructii si afisaj stradal;
– Dumitrescu Lavinia – sef Birou relatii cu publicul, comunicare si managementul calitatii;
– Popa Mihail – armurier in cadrul Biroului administrativ, logistica si sanatate si securitate a muncii;
– Buligescu George – sef Birou ordine publica I;
– Soare Mihaela – consilier in cadrul Biroului financiar – contabilitate;
– Francu Melania – politist local in cadrul Serviciului Disciplina in constructii, afisaj stradal si protectia mediului;
Secretar:
– Zafiu Mihaela – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri.
Comisia a stabilit ca oferta cea mai avantajoasa este cea prezentata de Asociatia „Sanse la un viitor mai bun” inregistrata cu nr. 1647/01.07.2015.
Locatiile din oferta declarata castigatoare pe 01.07.2015 erau cunoscute din 30.06.2015, data intocmirii si aprobarii REFERATULUI DE NECESITATE si a ANEXELOR la acesta.
Directorul general GHEORGHE CARMEN DANIELA a primit din partea ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”, pentru sine, fiica sa si prietenul acesteia (3 persoane), foloase necuvenite materializate intr-un sejur complet (cazare in camere single si una dubla pentru 7 nopti / 8 zile) in perioada 12 – 19.08.2015, la hotelul „LIDO” din Mamaia.
Valoarea foloaselor, conform ofertei, a fost de 8295 lei (3 x 2765), la care se adauga contravaloarea meselor (3 persoane x 3 mese/zi x 8 zile).
Secretara Comisiei, ZAFIU MIHAELA – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri, a fost recompensata cu un sejur gratuit pe Litoral, intr-una din locatiile unde au fost organizate aceste cursuri.
Liderul uneia din organizatiile sindicale constituita la nivelul Politiei Locale Ploiesti, FANAREANU DRAGOS (sef Birou ordine publica II) a beneficiat – pentru a nu denunta frauda – tot de un sejur, in aceleasi conditii.
Printr-o adresa (probabil transmisa prin e-mail), ALBU FELICIA ISABEL (care indica calitatea de „coordonator formare”) aduce la cunostinta conducerii Politiei Locale Ploiesti ca hotelul „RALUCA” din statiunea Venus nu ofera conditii corespunzatoare de cazare si masa, motiv pentru care cursurile din perioada 26.07 – 02.08.2015 au fost relocate la hotelul „DELTA” din Jupiter care – pentru buna desfasurare a cursurilor de perfectionare profesionala pe profil ordine publica si paza / control obiective – a oferit:
►la restaurant – ambianta romantica, momente comice, muzica (canzonete italiene, chansonete frantuzesti de pe malurile Senei), dans, magie, animatori si o atmosfera intima, teatru pentru copii cu eroi din basme si desene animate;
►pe plaja – amenajari speciale pentru mamici, tatici si bunici;
►in Parcul Copiilor „Baby Land” – tobogane, plase elastice, curse cu obstacole, iar ca invitati speciali in fiecare seara tematic pe Batman, Spiderman, zana Ariel, pirati si indieni.
Suma a fost cheltuita din bani publici pentru cate un concediu pe Litoral in vara anului 2015 al unor angajati anume selectionati (peste 31, la care se aduga persoane din afara institutiei), petrecut sub pretextul participarii la cursuri de perfectionare profesionala, servicii care nu s-au prestat in realitate.
Astfel s-au incalcat cu stiinta si rea-credinta prevederile OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.
S-a creat aparenta de legalitate a procedurii simplificate de cerere de oferte reglementata de art. 124 si urm., coroborat cu art. 19, toate din OUG nr. 34/2006, deoarece:
– doua oferte apartin, practic, unor entitati aflate in intelegere si conduse de aceleasi persoane;
– a treia oferta nu a existat de fapt;
– intreaga procedura s-a derulat in doua zile: 30.06.2015 si 01.07.2015, castigatoarea fiind deja cunoscuta dinainte;
– serviciile de formare / perfectionare profesionala nu s-au prestat, intocmindu-se documente fictive care ar atesta efectuarea cursurilor.
Mai mult, GHEORGHE CARMEN DANIELA, fosta MUSAT, a detinut, in perioada mandatelor fostului primar PSD al Municipiului Ploiesti, Calota Emil (2000-2008), functiile de sef Serviciu Control si, apoi, de director al Directiei Control si Relatii Publice a Primariei Ploiesti.
ALBU FELICIA ISABEL i-a fost subordonata, fiind incadrata, in aceeasi perioada, pe functia de referent la Serviciul control si libera practica din structura directiei susmentionate. Vom reveni. (Crsitina T.).
N.R – Ar fi de prisos sa precizam ca sunt inregistrari audio/video din perioada cand concubinul reprezentantului Atelier Vintage Conf SRL patrona CSM Ploiesti in calitate de director general si de cate ori se semna un contract „suspect” in torpedoul masinii sale „aparea” un teanc „sanatos” de bani?
Exclusiv
EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii pe hârtie igienică, Florin Barbu pare să fi descoperit „Piatra Filozofală” a pământului. Și nu o spune vreun comunicat de presă plătit din banii partidului, ci o spune cu subiect și predicat un fermier din Iași, Constantin Loghin, care recunoaște public că n-ar vota PSD-ul nici dacă ar fi ultima opțiune de pe buletinul de vot.
BARBU ȘI „MIRACULUL” TĂCERII: CÂND MINISTRUL A ÎNCETAT SĂ MAI BOMBARDEZE NATURA
Cea mai mare realizare a lui Florin Barbu, conform sursei citate (scrisoarea fermierului Constantin Loghin), nu este vreo subvenție revoluționară, ci simplul fapt că a avut curajul să pună „botniță” rachetelor antigrindină. Ani de zile, statul român a tras cu rachete în nori de parcă ne apăram de invadatori extratereștri, reușind singura performanță notabilă de a alunga ploaia și de a pârjoli pământul. Barbu a oprit „artileria”, iar rezultatul a venit aproape sfidător: 10 tone de grâu la hectar. Se pare că în agricultura românească, cea mai mare viziune politică este să lași natura în pace și să nu mai cheltui banii prostește pe tehnologii care produc secetă la comandă.
CUM L-A VRĂJIT BARBU PE „RADICALUL LIBER” DIN IAȘI
Este de-a dreptul fascinant să citești cum un fermier care se declară „radical liber” și anti-PSD se înclină în fața unui ministru demisionar. Loghin recunoaște că Barbu este singurul politician activ care a primit aprecieri la final de mandat. De ce? Pentru că ministrul nu s-a ascuns în spatele unor ecrane, ci a primit fermierii la discuții și, culmea, s-a ținut de cuvânt! Într-o lume politică populată de mincinoși patologici, Barbu a comis „greșeala” capitală de a face ce a promis: a oprit rachetele și a salvat bugetul de stat de la plata unor despăgubiri inutile pentru calamități pe care tot statul le provoca.
BANII LUI BARBU: CREDITE PENTRU SCEPTICI ȘI LUPTA CU „GÂNDACII” DE LA BRUXELLES
Pamfletul performanței lui Barbu continuă cu capitolul financiar. Ministrul a reușit performanța de a scoate bani din piatră seacă sub formă de credite cu dobândă subvenționată, atât de avantajoase încât până și cei care urăsc băncile au început să semneze contracte. Tot Barbu a fost cel care s-a bătut prin birourile prăfuite de la Bruxelles pentru derogările la neonicotinoide, încercând să explice unor birocrați că agricultura nu se face cu pensula, ci cu tratamente eficiente. Chiar dacă Europa a strâns șurubul, fermierii au văzut în Barbu un aliat, nu un simplu executant de ordine externe.
MOȘTENIREA LUI BARBU: VA FI EL „CĂLĂUL” BIROCRAȚIEI NOTARIALE SAU UN ALT PROIECT UITAT?
Dar nu totul e lapte și miere în viziunea lui Constantin Loghin. Ministrul Barbu pleacă lăsând în urmă o problemă nerezolvată: statul continuă să trateze fermierii ca pe niște infractori când vine vorba de acciza la motorină, folosindu-se de banii lor luni de zile. Și mai e ceva: „Legea Barbu” a succesiunilor simple, proiectul care ar trebui să scape românii de jecmăneala de la notariate, zace acoperit de praf. Fermierul îi aruncă mănușa: cine altcineva să ducă la bun sfârșit acest proiect, dacă nu cel care l-a gândit? Barbu a dovedit că poate opri rachetele; rămâne de văzut dacă poate opri și foamea de bani a sistemului birocratic. (Cristina T.).
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie” progresistă a lovit necruțător. Sub paravanul unei vizite externe pe care nici propriul minister n-a vrut să o plătească, USR a reușit o performanță demnă de vechile structuri: capturarea totală a Ministerului Economiei prin două semnături lăsate „la primire” de premierul Ilie Bolojan.
Diplomație cu stomacul gol și buzunarele pline de sine
Între 22 și 26 aprilie 2026, pe când Irineu Darău poza în emisar al cooperării industriale prin Ucraina, la București se definitiva actul de deces al meritocrației în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT). Sincronizarea este de o precizie chirurgicală: exact în ziua în care ministrul părăsea țara pentru o vizită nefinanțată din bugetul statului – semn că nici aparatul tehnic nu mai înțelegea rostul plimbării – premierul Ilie Gavrilă Bolojan semna cu sârg Deciziile nr. 131 și 132.
Prin aceste „acte de predare”, Adriana-Laura Miron și Marian Niculescu au fost parașutați direct în fotoliile de Secretar General și Secretar General Adjunct. Nu prin concurs, nu prin competență demonstrată la lumină, ci prin „detașare” – acea portiță legală care permite partidului să-și instaleze locotenenții fără a fi deranjat de întrebări incomode sau de contracandidați cu CV-uri reale.
Tandemul de aur: Cine împarte, parte își face
Instalarea acestui tandem nu este o simplă acoperire a unor posturi vacante, ci o metodă prin care USR evită transparența pe care o clama odinioară din opoziție. Acum, Ministerul Economiei a devenit o feudă unde deciziile nu mai trec prin filtrul legii, ci prin centrul de comandă al partidului.
Situația devine de-a dreptul sinistră când ne uităm la cumulul de putere: Adriana-Laura Miron nu doar că administrează documentele și resursele ministerului, dar joacă și rolul de „Administrator Special” peste fabricile de armament. Practic, doamna Miron raportează doamnei Miron, se controlează pe sine și decide singură ce este „legal” și ce nu în industria de apărare. O schemă de „dublă cheie” în care ambele chei sunt în același buzunar politic.
Reorganizarea: Pentru vocile incomode
Misiunea acestor noi „administratori” este una cât se poate de clară: reorganizarea. În limbaj politic, asta înseamnă rescrierea fișelor de post pentru ca MEDAT să devină o extensie a pixului lor personal. Sub pretextul eficientizării, Marian Niculescu și Adriana Miron au sarcina de a „curăța” aparatul administrativ de orice funcționar care încă mai are prostul obicei de a respecta legea în detrimentul ordinului de partid.
Ceea ce vedem nu este guvernare, ci captură instituțională în formă continuată. În timp ce Darău învață teoretic de la ucraineni despre „combaterea dezinformării”, acasă, locotenenții săi securizează resursele strategice ale României sub mantia loialității de partid.
Întrebări pentru „Reformatorul” de la Palatul Victoria
În fața acestui jaf administrativ, tăcerea premierului Ilie Bolojan este asurzitoare. De aceea, se impun câteva întrebări legitime:
- Cum poate un minister strategic să fie lăsat pe mâna unui grup care a demonstrat că singura sa competență este instalarea „oamenilor de încredere” prin metode oculte?
- Până când va mai tolera Guvernul transformarea Ministerului Economiei într-o anexă politică, unde accesul la banii publici nu se obține prin concurs, ci prin ordin de detașare semnat la adăpostul întunericului?
Se pare că pentru „progresiștii” noștri, legea este doar o recomandare, iar statul român – un simplu furnizor de avantaje pentru cine are carnetul de partid potrivit. Rămâne de văzut dacă această „feudă personală” va supraviețui testului realității sau dacă se va prăbuși sub greutatea propriei aroganțe. (Cristina T.).
Exclusiv
Marea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
De opt ani, liniștea și patrimoniul Transport Călători Express (TCE) SA Ploiești sunt „garante” de o firmă care pare specializată mai degrabă în arta dispariției decât în cea a pazei. Sub mantia protectoare a celebrilor Nae și Zaharia, Sparta Security a transformat securitatea transportului public ploieștean într-o glumă proastă, în care camerele video sunt de decor, iar agenții par desprinși din filmele mute – sunt acolo, dar nu-i aude și nu-i vede nimeni când e nevoie de ei.
„Armata de strânsură” și monitoarele pe post de oglinzi negre
În timp ce sediul TCE Ploiești din strada Găgeni nr. 88 ar trebui să fie fortăreața transportului local, realitatea din teren miroase a eșec administrativ. Surse din interior indică faptul că Sparta Guard Security SRL, firma care „căpușează” bugetul instituției de aproape un deceniu, prestează servicii de doi bani cu agenți care s-ar speria și de propria umbră.
Mai mult, dispeceratul firmei, care ar trebui să fie ochiul vigilent al instituției, este un monument de inutilitate: camerele de supraveghere sunt, în mare parte, piese de muzeu nefuncționale. Se pare că singura metodă prin care acești „spartani” de Ploiești monitorizează ceva este prin telepatie, având în vedere că tehnologia de supraveghere este mai mult moartă decât vie.
Rețeta succesului la Ploiești: Prețul „subțire” și informația „groasă”
Cum a reușit o firmă de acest calibru să câștige contract după contract? Explicația pare să stea într-o rețetă clasică de „combinatorică” locală. Gurile rele spun că Sparta Security a știut întotdeauna, la milimetru, cât au ofertat contracidații, venind cu prețuri mult sub nivelul pieței, doar pentru a pune mâna pe contract.
Această strategie de tip „dumping”, coroborată cu sprijinul logistic oferit de tandemul Nae-Zaharia, a lăsat restul firmelor de profil cu buza umflată. Este fascinant cum organele de cercetare penală nu s-au sesizat încă în fața acestei anomalii economice, unde prețul mic garantează o pază inexistentă, dar un profit sigur pentru cine trebuie.
Tupeul suprem: Te mănâncă banii publici, dar dai în judecată „vaca de muls”
Cea mai recentă dovadă de aroganță vine direct din instanță. Deși s-a mufat la banii TCE de opt ani, Sparta Guard Security SRL a trecut la nivelul următor: hărțuirea juridică a propriului partener de afaceri. Conform documentelor de pe rolul instanțelor de contencios administrativ și fiscal, subscrisa Sparta Guard, prin reprezentanții săi, a acționat în judecată SC Transport Călători Express SA Ploiești.
Obiectul cererii? Nici mai mult, nici mai puțin decât anularea Anunțului de participare nr. 5986 din 16.04.2026 și a întregii documentații de atribuire pentru noile servicii de pază. Practic, firma care a asigurat o „pază de carton” vrea acum să blocheze orice tentativă de legalitate, solicitând suspendarea procedurii pentru a se asigura că tot ei rămân „stăpâni pe plantație”.
Justiția și administratorii de fațadă: Cazul Cătălin Dobrescu
În documentul care atacă noua licitație, Sparta Guard (Security) se plânge de „cerințe nelegale și disproporționate”, încercând să pozeze în victima unei proceduri abuzive sub semnătura administratorului TCE, Dobrescu Cătălin. Este culmea ironiei ca o firmă care a câștigat contracte prin metode ce ridică semne mari de întrebare să invoce acum „principii de deplină legalitate”.
Dacă organele de control nu vor arunca o privire în „curtea” de pe strada Găgeni, cetățeanul ploieștean va continua să plătească pentru o siguranță fictivă. Între timp, Sparta continuă să „păzească” TCE-ul de oricine ar putea introduce un strop de profesionalism în sistem, în timp ce instanțele sunt folosite pe post de scut pentru interesele unor băieți deștepți care au transformat paza publică într-o afacere privată de succes. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 3 zileOrchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI
-
Ancheteacum 23 de oreFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 2 zileMarele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul
-
Exclusivacum 4 zileDe la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești
-
Exclusivacum 23 de oreMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 2 zileSprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”
-
Featuredacum 23 de oreLovitură de baros aplicată arbitrarului din MAI: ICCJ dă undă verde polițiștilor să conteste abuzurile disciplinare în instanță
-
Exclusivacum 23 de oreSLATINA, ORAȘUL UNDE POLIȚIA SE JOACĂ DE-A PUZLE-UL: CUM SĂ FACI VARZĂ SIGURANȚA CETĂȚEANULUI SUB COMANDA LUI „SHERIFF” DE MEZZO



