Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episodul 55, în care am prezentat traseul spectaculos al așa-numitului „Pinochio de Băicoi”, Bogdan Stoican, ajuns de la plutonier la șef de oraș și împins spre pensie cu viteza luminii, revenim cu episodul 56.

Pensia fulger nu șterge urmele: „Grădinița de cadre” sub reflector penal

De ani de zile scriem despre transformările IPJ Prahova: din „apărător al legii” în „Grădinița de Cadre” – locul în care plutonierii făcuți ofițeri la apelul bocancilor devin șefi, iar performanța se măsoară în dosare îngropate, combinații bine „irigate” și pensii salvatoare.

Pornind de la serialul nostru, „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”, sursele noastre susțin că, în liniște, la nivelul unor parchete centrale, s-au deschis mai multe dosare penale decât își închipuie strategii pensionărilor urgente și ai concediilor medicale-miracol. Episoadele nu au rămas doar pamflet, ci au devenit material de analiză pentru oameni ai legii care nu fac parte din „rețeaua internă de protecție”.

Mesajul este simplu:
pensionarea nu este un scut penal. Cine a mizat pe ideea că o semnătură pe cererea de ieșire la pensie sau o fugă strategică „pe boală” spală tot ce s-a făcut ani la rând – riscă să descopere exact contrariul.

Ce nu se vede din afară: scurgeri de informații din dosare penale

În spatele unor pensionări bruște, continuă să apară întrebări incomode. Potrivit informațiilor pe care le deținem și care se află în atenția organelor de cercetare penală, se verifică posibile devoălări de date dintr-un dosar penal, respectiv diseminarea de informații confidențiale către persoane care nu aveau ce căuta acolo.

Modelul descris de sursele noastre, aflat în prezent în analiză, arată așa:

• anumiți șefi din IPJ Prahova, plantați „strategic” în unele structuri, ar fi fost verigi esențiale în lanțul de scurgere de informații;
• un șef dintr-o structură ar fi transmis detalii sensibile către un șef de inspectorat, între timp instalat ferm în funcție, nu doar împuternicit;
• la rândul lui, acesta ar fi comunicat mai departe către „beneficiari” din teritoriu – între care este vehiculat numele lui Bogdan Stoican, cunoscut deja cititorilor noștri.

Dacă aceste suspiciuni se confirmă oficial, vorbim despre posibile fapte penale grave, nu doar despre „șușoteli de birou”:

• folosirea și transmiterea de informații nepublice din dosare penale;
• compromiterea unor anchete;
• eventuală favorizare a unor persoane vizate.

Deocamdată, lăsăm organele de cercetare penală să își facă treaba. Dar întrebarea rămâne: cine, ce, unde și cum a scurs informații dintr-un dosar penal spre persoane interesate?

Santaj, adrese și „cine stă în spatele Incisiv de Prahova?”

Un alt capitol delicat care a intrat, potrivit informațiilor noastre, în atenția organelor de urmărire penală privește încercările disperate de a identifica „cine” și „ce firmă” ar sta în spatele ziarului Incisiv de Prahova.

Într-un dosar penal de șantaj, se verifică:

• adrese oficiale emise de unele structuri ale Poliției, inclusiv de la Băicoi (sau oamnei „plantati ” care au beneficiat de dosare penale clasate abuziv, ori ei, ori pe cine promoveaza), prin care se încerca identificarea „entității din spatele ziarului Incisiv de Prahova”;
• baza legală a acestor adrese, oportunitatea lor și interesul real pe care îl serveau;
• corelațiile dintre aceste demersuri și modul în care au fost soluționate sau clasate anumite dosare penale în zona Băicoi;
• dacă s-a ajuns la depășiri de atribuții, presiuni sau chiar forme de șantaj sau intimidare la adresa unei publicații.

Verificările vizează atât semnatarii acestor adrese, cât și traseul ulterior al dosarelor pe care aceștia le-au gestionat sau influențat.
Dacă multe dintre suspiciunile ridicate se confirmă, iuresul abia începe.

Repetăm: pensia nu prescrie păcatele. Nici uniforma, nici ștampila nu pot deveni certificat de imunitate.

Galeria „oamenilor buni de nimic”: cazul fostului dispecer de Băicoi, Fenic Ionuț

Continuăm, în același episod 56, și cu un personaj devenit deja familiar în relatările Incisiv: fostul dispecer de Băicoi, Fenic Ionuț, promovat în imaginarul intern drept „om bun la toate”, dar despre care numeroase voci din sistem vorbesc ca despre un simbol al atitudinii „eu sunt acasă, nu în serviciu”.

Conform relatărilor și sesizărilor ajunse la redacția noastră:

• Fenic Ionuț ar fi beneficiat, în jurul anului 2019, de „bunăvoința” conducerii de atunci, fiind mutat din strada, de la ordine publică, la dispecerat, cu sprijinul lui Zăbavă Mihai Sebastian;
• până la desființarea dispeceratului de la Băicoi, ar fi transformat sediul în sufrageria proprie, fiind cunoscut pentru nopțile petrecute mai mult pe canapeaua Poliției decât acasă;
• după desființarea dispeceratului, a fost transferat la Ploiești, unde, spun colegi de-ai lui, se plânge constant de:
  • navetă,
  • aglomerație,
  • faptul că nu mai poate să plece liniștit în timpul programului până acasă, la prânz,
  • faptul că nu mai are „libertatea” de altădată, deoarece la Ploiești există ofițeri care chiar supraveghează activitatea dispecerilor.

Cu alte cuvinte, după ani de confort la Băicoi, descoperă brusc ce înseamnă să fii polițist cu responsabilitate reală, nu doar paznic de canapea.

„Pro bono” pe acoperișurile ștabilor – varianta Syrano

Aceleași surse descriu și un alt tip de activitate „colaterală” a dispecerului:

• în timpul liber, Fenic Ionuț ar fi fost nelipsit pe la firma Syrano din Băicoi, unde măsura tabla și se implica în lucrări la acoperișurile unor „ștabi” din Poliție;
• totul ar fi fost prezentat într-o retorică de „misiune pro bono”, ca și cum ar fi făcut voluntariat din pura sa inimă creștină;
• în realitate, patronul firmei ar fi devenit mai rezervat în a-i pune la dispoziție mașinile firmei după ce a realizat că riscă să explice de ce un polițist ajunge, de facto, să muncească „la negru”, ca pe plantație.

Se mai spune și că soția lui Fenic nu mai lucrează la aceeași firmă, după un episod în care ar fi fost prinsă „uitând” lucruri prin buzunare. Relatăm aceste afirmații ca atare, așa cum sunt vehiculate în mediul local, fără a substitui vreo cercetare penală sau disciplinară.

Dispecerat sau dormitor privat?

Mai multe voci din comunitate și din interiorul Poliției descriu scene aparent banale, dar extrem de grăitoare pentru mentalitatea din „Grădinița de Cadre”:

• când un cetățean se prezenta noaptea la sediul Poliției Băicoi pentru o problemă, reclamă sau întrebare, Fenic Ionuț ar fi apărut la ușă în papuci, cu cearcăne „de casă”, iritat, și ar fi trântit replica:
  „Da’ bine, bă, că vii la ora asta, mâine nu poți?”
• senzația generală: omul își trăia turele de noapte ca pe un somn deranjat din când în când de cetățeni, nu ca pe un serviciu public plătit.

Dacă astfel de comportamente nu sunt în mod clar sancționate și curățate, sistemul produce, inevitabil, neîncredere. Cetățeanul nu vine la „vecinul din scara blocului”, vine la instituția statului.

Bârfe, reclamații și „boala veche” a pupatului de scaune

Despre același Fenic Ionuț, mai multe surse vorbesc și în legătură cu un apetit constant pentru bârfe și reclamații interne:

• i se reproșează că ar formula acuzații și plângeri la adresa colegilor, pe orice subiect minor, doar pentru a-și demonstra „vigilența” în fața șefilor;
• este amintit cazul unui fost coleg plecat la Școala de la Câmpina, pe care l-ar fi „tocat” prin plângeri și bârfe până la obsesie;
• „boala veche” ar fi aceeași: să pupi funduri de șefi și să reclami orice fleac doar ca să-ți ții scaunul cald.

Viitorul nu arată roz pentru astfel de caractere: postul de la dispeceratul Băicoi nu pare să mai revină, iar opțiunile reale rămase sunt:

• demisia – mult clamată, dar niciodată asumată;
• navetă permanentă la Ploiești, cu ture de noapte făcute, de data asta, în condiții reale de muncă.

Concluzie Incisiv de Prahova: jocul abia începe

Episodul 56 al „Grădiniței de Cadre” nu e doar despre un singur om sau un singur caz. Este despre:

• un IPJ Prahova în care pensionarea este tratată, încă, ca o trambulină spre liniște, nu ca un simplu sfârșit administrativ al carierei;
• un sistem în care apar suspiciuni serioase privind scurgeri de informații din dosare penale spre „protejați”;
• structuri care își consumă energia încercând să afle cine scrie și cine susține un ziar de investigații, în loc să se întrebe de ce există atâtea subiecte de scris;
• o galerie de „oameni buni de nimic”, pentru care canapeaua, naveta și combinațiile par mai importante decât onoarea uniformei.

Repetăm încă o dată, răspicat:
pensia nu prescrie păcatele.
Naveta nu spală complicitățile.
Iar canapeaua din dispecerat nu devine, prin uzură, pat de erou.

Incisiv de Prahova va continua să scrie, să întrebe și să documenteze. Organele de cercetare penală au propriile atribuții. Dacă și le vor îndeplini până la capăt, „Grădinița de Cadre” s-ar putea trezi, mai devreme decât crede, în fața unui alt tip de festivitate: cea în care nu se mai flutură decizii de pensionare, ci citații. Vom reveni! (Cristina T.).

Inspectorat de Poliție Județeană sau Școală Ajutătoare de Șefi?

Concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean Cluj nu a fost doar un examen, ci o demonstrație națională de cum se fabrică, la foc mic, eșecul instituțional. Dincolo de rezultat, episodul arată, din nou, mecanismele obscure pe care se fundamentează selecția șefilor din Poliția Română: combinația perfectă între provizorat etern, birocrație selectivă și umilirea logicii de bun-simț.

Singurul candidat rămas în cursă, comisarul-șef Radu-Adrian Moșuțan – cel care a condus IPJ Cluj prin împuternicire și desemnare timp de 2 ani – a obținut la concurs gloriosul punctaj de 3,82. Adică nici măcar aproape de pragul minim necesar pentru a promova concursul și a ocupa oficial funcția. Rezultat nu doar jenant, ci devastator pentru imaginea unei instituții care, teoretic, ar trebui să fie vârful de lance al siguranței publice în județ.

Să fie clar: pentru o funcție atât de importantă este normal să existe exigență. Dar când examenul este construit ca o cursă cu obstacole menită mai degrabă să împiedice decât să selecteze, apare inevitabil întrebarea: chiar s-a dorit alegerea celui mai bun candidat sau doar blocarea, cu grijă, a ocupării funcției?

(Sursa situației expuse: Sindicatul Europol, care a adus în spațiul public aceste detalii.)

IGPR: 2 ani de “uitare” legală și un șef de nota 3

Pe parcursul a doi ani, șeful IGPR a ignorat obligația legală de a organiza și desfășura concursul pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Cluj. În locul unui proces transparent și la termen, s-a preferat tolerea, în continuare, a unui șef prin împuternicire și apoi prin desemnare: același ofițer care, la proba reală, a demonstrat că merită… 3,82.

Nu mai vorbim despre o simplă întârziere birocratică, ci despre o abatere crasă de la principiile de legalitate și responsabilitate managerială. Neorganizarea concursului, conform legii, în termen de un an de la ocuparea funcției prin împuternicire a blocat verificarea reală a capacităților teoretice ale persoanei numite provizoriu. În schimb, a permis menținerea timp de 2 ani, în fruntea unui inspectorat extrem de important, a unui ofițer care, din perspectiva rezultatelor de la concurs, este pur și simplu nepregătit profesional.

Rezumat: 2 ani de provizorat, un concurs întârziat, un șef cu nota de repetenție. Manageriat românesc în stare pură.

Managerul ideal: să memoreze coduri, nu să conducă oameni

În realitate, un inspector-șef nu ar trebui să fie doar un papagal al legislației și procedurilor. Contextul instituțional actual îl obligă să aibă abilități reale de comunicare, cunoștințe manageriale solide, capacitate de a gestiona crize și de a înțelege realitatea de pe teren. El conduce o instituție complet neatractivă pentru tinerii care fug de recrutare ca dracul de tămâie, cu un deficit istoric de personal și un grad de complexitate a activităților greu de imaginat din exterior.

Inspectorul-șef ar trebui să ia decizii rapide în momente tensionate, să inspire încredere polițiștilor pe care îi conduce și să poată ține în frâu haosul unei lumi în permanentă fierbere.

În loc de asta, avem un concurs construit pe câteva spețe profesionale și întrebări tehnice din mai multe domenii juridice. Adică o probă excelentă pentru testarea memoriei, nicidecum a abilităților manageriale. Acest tip de examen devine un filtru artificial, greu de trecut chiar și de polițiști cu vastă experiență, profesioniști recunoscuți, dar care nu au “chemarea” potrivită sau, cum se spune în sistem, nu sunt recomandați de “voce și talent”.

Pe românește: nu contează că știi să conduci oameni și situații, important e să reciți articole de lege ca la serbare.

Candidatul dispărut: “inapt” pentru concurs, apt pentru cea mai importantă funcție din județ

Un alt element ridicol scoate la iveală grotescul acestui proces. Inițial, pentru funcția de inspector-șef al IPJ Cluj se înscriseseră trei polițiști care îndeplineau condițiile cerute. După verificări și etapele preliminare, comisarul-șef Rus Ciprian, șeful Poliției municipiului Cluj-Napoca, a fost scos din concurs pe un pretext tehnic: dovada stării de sănătate necesare pentru accesul la informații clasificate.

Motivul eliminării? Literalmente ridicol.

Vorbim despre un ofițer care conduce deja cea mai importantă subunitate din județ, Poliția municipiului Cluj-Napoca, și care a asigurat în trecut interimatul la conducerea IPJ Cluj pentru o perioadă scurtă. Documentul medical invocat exista deja la structura de resurse umane a IPJ Cluj și putea fi extras fără efort din dosarul său de personal.

În acest context, argumentul folosit pentru eliminarea sa miroase mai degrabă a blocaj birocratic intenționat decât a problemă reală de competență sau aptitudine.

Paradox românesc: apt să conduci județul, inapt să intri la concurs

Aici intrăm în zona de absurd pur.

Dacă Rus Ciprian nu este apt să conducă IPJ Cluj și să aibă acces la informații clasificate, cum a putut ocupa, până acum, funcția de șef al Poliției municipiului Cluj-Napoca, cea mai importantă subunitate din județ? Cum poate cineva să fie competent luni de zile la conducerea unei structuri-cheie, dar “pica” brusc la un aviz medical, exact când vrea să intre în concurs pentru funcția superioară?

Răspunsul logic e simplu, dar incomod: problema nu pare să fie competența, ci concursul transformat într-o ușă care se deschide doar pentru cine trebuie, când trebuie.

Provizoratul – noua formă de conducere permanentă

Cel mai grav este că IPJ Cluj, unul dintre cele mai importante inspectorate din țară, rămâne din nou în zona provizoratului. Conducerea prin împuternicire este, potrivit statutului polițistului, o soluție temporară, de avarie. În practică, a devenit normă.

Atunci când, ani la rând, funcțiile de conducere sunt ocupate prin împuternicire de ofițeri vulnerabili, ușor de schimbat dacă nu respectă “viziunea instituțională” de la centru, nu mai vorbim despre management, ci despre control politic și administrativ camuflat în acte legale.

E greu de explicat publicului cum aceeași funcție poate fi exercitată, fără probleme, de oameni care, în clipa în care intră într-un concurs formal, nu reușesc să treacă proba. Și la fel de absurd este că examenul pentru o funcție managerială seamănă mai mult cu o probă de supraspecializare juridică decât cu o evaluare a capacității reale de a conduce o unitate de poliție.

Concurs dur? Foarte bine. Concurs absurd? Aici e problema

Nu faptul că proba a fost dificilă reprezintă miezul scandalului. O funcție importantă de conducere trebuie, fără discuție, să fie obținută printr-un proces de selecție și examinare riguros și dur.

Problema este sentimentul general, justificat, că dificultatea a fost dusă într-o zonă disproporționată, în care complexitatea nu mai servește selecției, ci o blochează. Nu ajută să găsești liderii buni, ajută doar să nu treacă aproape nimeni.

În lipsa unui candidat declarat admis, conducerea IPJ Cluj va depinde din nou de împuterniciri și de decizia subiectivă a ministrului de interne. Adică exact de mecanismul care a produs situația de azi.

Iar aici este problema de fond: nu avem doar un concurs ratat, ci încă o dovadă că în Poliția Română provizoratul poate fi întreținut la nesfârșit prin mecanisme aparent legale, dar profund lipsite de etică profesională.

Concluzie: Șef de 3,82, sistem de sub 3

Un inspectorat-cheie al României rămâne condus la “mica înțelegere”, prin împuterniciri și artificii birocratice. Un șef cu 3,82 a fost bun 2 ani la cârma IPJ Cluj, dar brusc insuficient pentru a fi numit pe bune. Un alt ofițer, declarat brusc “neconform” pe motive medicale, e totuși suficient de apt pentru a conduce cea mai importantă subunitate din județ.

Iar în spatele tuturor acestor paradoxuri, un sistem care transformă concursurile în obstacole, provizoratul în normă și responsabilitatea managerială în simplă poveste de PR.

Restul e liniște. Și încă o împuternicire. (Cristina T.).