Connect with us

Exclusiv

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

Publicat

acum 49 de minute

pe

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe:

  • agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2),
  • „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul 3),

a venit rândul celui care nu a pulverizat spray, nu a aruncat bicicleta, dar fără el schema nu ar fi funcționat:

Achim Petronel – șeful Poliției Boldești-Scăeni, omul-lacăt de la ușa dreptății.

Nu-l vezi în cadru când se dă sprayul. Îl vezi, însă, când victima vine cu plângerea. Și aici se joacă episodul lui.

Funcția lui Achim: șeful care ar trebui să fie „gardianul legii”

În documentele dosarului penal:

  • 4319/284/P/2024,
  • 2377/284/P/2024,
  • 1483/284/P/2026,

Achim Petronel apare ca:

  • șef al Poliției Orașului Boldești-Scăeni,
  • factor de comandă, peste:
    • Mataiche Marian,
    • Picior Florin-Alexandru,
    • Burlan Marius-Daniel,
    • Stanciu Mihai-Cătălin,
    • Dumitrache Silviu-Ionuț.

Teoretic:

  • el este filtrul de legalitate,
  • omul care trebuie să se asigure că:
    • plângerile cetățenilor sunt primite, înregistrate și trimise la Parchet,
    • subordonații nu falsifică acte,
    • nu există purtare abuzivă sau exces de forță mușamalizate.

Pe hârtie, e „garantul respectării legii”.
În practică, în acest caz, devine garanția că legea nu intră pe ușă.

Momentul-cheie: când victima bate la ușă și șeful trage zăvorul

Documentele din dosar rețin un fapt esențial, care îl definește pe Achim în acest episod:

  • după noaptea de 06.05.2024,
  • după spray, încătușări și acuzații de ultraj,

D.F.V. se prezintă pentru a formula o plângere penală împotriva polițiștilor (Picior, Mataiche & co).

Ce se întâmplă?

  • conform mențiunilor din dosar, șeful Poliției Boldești-Scăeni, Achim Petronel, refuză să primească plângerea.

Nu o „amână”, nu o „clarifică”, nu o „îndrumă procedural”. O blochează.

Într-un stat de drept, ușa poliției este locul unde cetățeanul bate ca să ceară protecție de la abuz. La Boldești-Scăeni, în episodul Achim, poliția devine locul unde abuzul se apără de cetățean.

Efectul refuzului: cum transformi o instituție în paravan

Gestul lui Achim nu este un moft birocratic.
Are consecințe foarte clare:

Întârzierea adevărului

    • plângerea lui D.F.V. nu intră imediat în circuitul legal;
    • Parchetul nu este sesizat instant cu versiunea victimei;
    • timpul joacă, pentru o perioadă, în favoarea polițiștilor-agresori, nu a persoanei agresate.
    • Îngreunarea accesului la justiție
      • un cetățean deja victimizat (spray, încătușare, dosar de ultraj)
        este pus să se mai lupte încă o dată, de data aceasta cu ușa instituției;
      • mesajul subliminal către populație e clar:

„Când te bate poliția, plângerea ta tot la ei trebuie depusă. Și dacă nu vor s-o ia, ghici cine câștigă.”

Protejarea subordonaților

    • prin blocarea plângerii, Achim nu mai este doar spectator;
    • devine parte a mecanismului de protecție pentru Picior, Mataiche & co,
      care între timp:

      • au întocmit procese-verbale cu „aspecte contrare realității”,
      • au dat declarații bătute în cuie cu formule de genul „te omor, nu mai scapi de mine”,
      • au pus în mișcare un dosar greu de ultraj pe numele victimei.

În limbaj juridic, acest refuz lovește în:

  • dreptul constituțional de a te adresa autorităților,
  • obligația funcționarului public de a primi și înregistra plângerile,
  • chiar în încrederea minimă pe care cetățeanul trebuie să o poată avea în poliție.

În limbaj de pamflet:
când tu ești bătut de oamenii lui Achim, tot la Achim trebuie să te duci să te plângi. Și Achim zice: „Nu primesc”.

Parchetul vede scena: Achim nu mai e doar „șefu’ băieților”, e element în dosar

În ordonanțele din:

  • 03.2026 (reunirea cauzelor 4319/284/P/2024 și 1483/284/P/2026),
  • 04.2026 (extinderea urmăririi penale in rem pentru fals intelectual, inducerea în eroare a organelor judiciare, purtare abuzivă, abuz în serviciu, mărturie mincinoasă),

Parchetul:

  • descrie pe larg comportamentul polițiștilor din Boldești-Scăeni,
  • reține faptul că:
    • aceștia au:
      • consemnat aspecte contrare realității,
      • dat declarații mincinoase,
      • omis fapte esențiale,
    • plângerea victimei a fost împiedicată chiar de șeful structurii locale, Achim Petronel.

Chiar dacă dosarul este, în această etapă, „in rem” pentru anumite infracțiuni (asupra faptei, nu încă asupra persoanei), numele lui Achim apare în arhitectura abuzului, în aceeași poveste cu:

  • Picior,
  • Mataiche,
  • Burlan,
  • Stanciu,

Dacă primii bat, pulverizează și declară, Achim este cel care blochează plângerea împotriva lor.

Asta nu mai e „greșeală de procedură”, ci configurarea unei complicități instituționale.

De la obligația de serviciu la abuz de serviciu

Ce ar fi trebuit să facă un șef de poliție normal, într-o țară normală:

  • să primească plângerea victimei,
  • să o înregistreze cu număr de intrare,
  • să o trimită de îndată către Parchet,
  • să dispună, eventual, o verificare internă asupra agenților implicați,
  • să se asigure că imaginile body-cam sunt puse la dispoziția procurorului, nu „rătăcite” prin sertare.

Ce reiese că a făcut Achim:

  • a refuzat să primească plângerea lui D.F.V.,
  • a apărat reflex structura și subordonații,
  • a pus instituția deasupra legii, nu în slujba ei.

În termenii clasici ai Codului penal, o asemenea atitudine alunecă periculos în zona:

  • abuzului în serviciu (nevărsarea plângerii în circuitul legal),
  • favorizării subordonaților cercetați pentru purtare abuzivă și fals,
  • îngrădirii accesului liber la justiție.

În termenii serialului nostru:
Achim devine nu doar „șeful poliției din Boldești-Scăeni”, ci „șeful sindicatului Alzheimer în uniformă”.

Ironia maximă: șeful care „nu vede” abuzul, dar vede perfect plângerea care l-ar devoala

Contrastul este grotesc:

  • când subordonații lui:
    • exagerează faptele lui D.F.V.,
    • inventează amenințări cu moartea care nu se aud pe body-cam,
    • desenează un „monstru” în procesele-verbale,

nimeni din comandă nu are dubii.

Dar când:

  • victima vine să reclame:
    • pulverizare de spray la mică distanță,
    • reținere abuzivă,
    • declarații mincinoase ale polițiștilor,

dintr-o dată, ușa devine opacă.
Achim are o vedere excelentă când se uită de sus la cetățean, și o orbire bruscă când e vorba să-i audă plângerea.

Imaginea este perfectă pentru „boala Alzheimer în uniformă”:

  • memoria instituțională funcționează impecabil pentru a reține presupusele insulte și „te omor, nu mai scapi de mine”,
  • dar suferă o criză acută când trebuie să țină minte articolul de lege care obligă poliția să primească o plângere.
  • Achim – veriga fără de care „schema Boldești” nu ar merge

Dacă privim în ansamblu:

  • Picior Florin-Alexandru – lovește, pulverizează spray, minte în declarații;
  • Mataiche Marian – coordonează intervenția, își contrazice propriul body-cam în declarații;
  • Burlan, Stanciu, Dumitrache – completează corul de „martori” cu afirmații demontate de înregistrări;
  • Achim Petronel – refuză să primească plângerea victimei.

Fără Achim, schema ar avea o fisură:

  • victima ar depune plângere imediat,
  • Parchetul ar fi sesizat mai devreme,
  • contradicțiile între imaginile body-cam și declarațiile polițiștilor ar fi explodat mai rapid.

Cu Achim:

  • fisura se astupă temporar,
  • instituția se închide reflex în jurul subordonaților,
  • se câștigă timp, în speranța că:
    • victima renunță,
    • presiunea scade,
    • și totul rămâne la nivel de „cuvântul polițistului contra cuvântului omului beat”.

Nu le-a ieșit.
D.F.V. a mers mai departe, cu avocat, cu plângere penală, cu stick-uri body-cam.
Și acum, numele lui Achim apare în același tablou cu cei pe care i-a apărat.

Scena crimei: spray-ul, petrecerea și realitatea din body-cam

Într-un context alarmant ce denunță violarea drepturilor cetățenești, investigatiile recente ale ziarului „Incisiv de Prahova” scot la iveală abuzurile comise de polițiștii din Boldesti Scaieni și complicitatea conducerii IPJ Prahova. Un om de afaceri se află în control judiciar pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, după ce a fost reținut ilegal timp de 24 de ore, într-un scandal în care poliția a intervenit arbitrar.

Pe 6 mai 2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a devenit pretextul ideal pentru o răzbunare personală orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian. Acesta a fost motivat de resentimente personale legate de trecutul soției sale, care a avut o relație premergătoare căsătoriei cu unul dintre participanți. Într-o tentativă de a mușamaliza aceste abuzuri, alții din cadrul poliției au oferit informații false într-un dosar penal, ceea ce exacerbează problema.

Imagini în premieră, în EXCLUSIVITATE, nerestaurate:

Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția asupra nevoii urgente de reforme în cadrul forțelor de ordine și dacă justiția va prevala, aducând responsabilitate celor care au abuzat de puterea lor.

Concluzie de episod: Achim Petronel, „portarul” abuzului

Locul lui Achim Petronel în acest serial nu este pe stradă, cu sprayul.
Este la birou, cu registrul de intrări-ieșiri. Dar de aici face un rău la fel de mare:

  • transformă ușa poliției din „ușa dreptății” în „ușa închisă în nasul victimei”;
  • blochează primul și cel mai important act:
    • plângerea penală împotriva polițiștilor săi;
  • consolidează, printr-un simplu „NU primesc”,:
    • un sistem în care subordonații își permit:
      • să mintă în declarații,
      • să falsifice procese-verbale,
      • să pulverizeze spray în fața oamenilor,
      • știind că, la final, șeful trage zăvorul când victima vine să reclame.

În jargonul nostru pamfletar:

Dacă Picior e „agentul-spray”, Mataiche e „Rambo de teren”, Achim este „portarul abuzului”, omul care apără poarta împotriva legii, nu împotriva infractorilor. Vom reveni. (Cristina T.).

 

Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Publicația IncisivdePrahova.ro pune la dispoziția persoanelor interesate DREPTUL la REPLICA prin intermediul următorului email:
incisiv.national@gmail.com
.....
Articole pe aceiasi tema:
Comenteaza si tu

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Exclusiv

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

Publicat

acum 49 de minute

pe

octombrie 18, 2026

De

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și hotărâri de Consiliu Local zac prin sertare, în timp ce pe teren domnește „șmecheria organizată”.

Trei povești aparent diferite – un polițist rutier acuzat că a dat foc arhivei, o companie de transport îngropată în bani publici, dar folosită pentru PR ieftin, și o barieră ilegală care nu cade de 20 de ani – au același personaj colectiv negativ: sistemul local de protecție pentru „ai noștri”.

AGENTUL VOPSITOR ȘI ARHIVA ARSĂ

La Biroul Rutier Ploiești, „sistemul” nu lucrează la sistematizarea traficului, ci la sistematizarea haosului.
Numele-cheie: agentul Alin Editoiu, zis „agentul vopsitor”, acuzat că preferă „serviciul auto” neoficial în locul atribuțiilor de serviciu.

În scandalul incendiului de circa 1,5 tone de documente oficiale ale Biroului Rutier, arse la școala de pompieri din Boldești-Scăeni, fostul șef a luat o condamnare cu suspendare. Editoiu, în schimb, s-a victimizat: „eu am fost doar executantul”.

Numai că, potrivit stenogramelor obținute legal de procurorul de caz, executantul pare să se creadă și șef, și judecător:

  • îl înjură pe procuror „ca un birjar”,
  • emană un tupeu de parcă Parchetul ar fi o vulcanizare de cartier,
  • și, colac peste pupăză, în stenograme apar trimiteri „amicale” către sora inspectorului general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, ca soluție de scăpare de răspunderea penală.

Dosarul este, deocamdată, în urmărire penală, pentru că „agentul vopsitor” nu-și recunoaște fapta. Când dosarul va ajunge în instanță, stenogramele vor deveni publice – și atunci, spectacolul de limbaj suburban și „relații sus-puse” va demonstra, în direct, cum vorbește un polițist care se știe acoperit de sistem.

TCE PLOIEȘTI – GAURA NEAGRĂ CU „VINERI GRATIS”

Apoi avem TCE Ploiești, companie de transport public salvată de la faliment nu prin reformă, ci prin 86 de milioane de lei scoși din taxele ploieștenilor. O gaură neagră care încă mai datorează 30 de milioane de lei către ANAF, scadente până în 2030.

În loc să se ocupe de eficiență, transparență și corectitudine, la vârf se experimentează PR populist:

  • Dragoș Măchițescu, director SGU și reprezentant AGA la TCE, vine cu ideea „Vineri – Transport Gratuit”,
  • o inițiativă fără calcule solide, fără acoperire financiară, doar bună de pus pe afișe și pe Facebook,
  • criticată chiar de primarul Mihai Polițeanu ca fiind „fard pe un cadavru economic”.

Mesajul către contribuabil este limpede:
„Noi ardem bani publici, voi stați la coadă în stații. Dar stați liniștiți, o dată pe săptămână vă plimbăm gratis, ca să uitați cine a băgat compania în zid.”

BARIERA OMNIA – CUM ARATĂ, ÎN ACTE, O BATJOCORĂ DE 20 DE ANI

Cea mai obscenă poveste, însă, nu e nici la IPJ, nici la TCE. Este la nivel de trotuar și barieră metalică.

Pe Bulevardul Republicii 17B, lângă blocul A1, tronează din 2006 o barieră ilegală, pusă pe domeniul public de Asociația de Proprietari Omnia.

Avem, negru pe alb:

  • Dispoziția Primarului Ploiești nr. 2984 din 25.08.2026:
    • dispune desființarea pe cale administrativă a barierei,
    • recunoaște că este amplasată pe domeniul public al municipiului,
    • precizează că Primăria plătește demolarea, urmând să recupereze banii de la Asociația Omnia;
  • temeiuri legale clare: HCL nr. 340/27.09.2019 privind desființarea construcțiilor ilegale, articole din Codul amenajării teritoriului și Codul administrativ;
  • instituții desemnate explicit să pună în aplicare dispoziția:
    • Servicii de Gospodărire Urbană (SGU),
    • Direcția Generală de Dezvoltare Urbană (DGDU),
    • Poliția Locală Ploiești.

Toate acestea există în acte. În realitate, bariera stă bine-mersi. Din 2006 până azi.

CINE SUNT FRAIERII ȘI CINE SUNT ȘMECHERII

Cetățenii care cer respectarea legii sunt tratați ca idioți.
Adevărații „deștepți” sunt:

  • cei din Asociația de Proprietari Omnia, care au pus mâna pe domeniul public,
  • cei care parchează ca la ei acasă pe un spațiu ce aparține tuturor,
  • cei care sfidează Hotărârile de Consiliu Local și dispozițiile primarului,
  • și toți funcționarii și polițiștii locali care „n-au văzut, n-au auzit și n-au dat nicio amendă”.

Câteva „detalii mărunte” de pe teren:

  • o mamă cu căruciorul nu poate trece;
  • ISU, Poliția, salvarea ar avea serios de furcă să intre rapid în zonă;
  • se pune problema chiar de furt de curent de la stâlp, altă „tradiție locală”, în timp ce oamenii corecți își plătesc facturile la zi.

Și, nota de subsol cea mai gravă:

„Toate documentele la ce dezvaluim sunt emise de autorități.”

Nu sunt legende urbane, nu sunt bârfe de scară de bloc. Sistemul se incriminează singur, în propriile acte.

DE CE NU CADE BRIERA ILEGALĂ?

Întrebarea logică, de 20 de ani încoace, este:
De ce toate autoritățile sunt paralizate și bariera rezistă?

Răspunsul care circulă și pe care îl formulează sursele zirului nostru de investigatii Incisiv de Prahova:

„În zona barierei ilegale locuiește, printre alte personalități sus puse, și sora inspectorului general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu.”

De aici, tot filmul capătă sens:

  • Poliția Locală Ploiesti nu dă nicio amendă. Zero. Nimic.
  • SGU, DGDU, toți cei chemați să pună în aplicare dispoziția 2984/25.08.2026 își găsesc altceva de făcut.
  • HCL-urile, dispozițiile, rapoartele – totul devine hârtie igienică administrativă.

Pe hârtie, stat de drept.
Pe teren, stat de drept „dacă nu atingi de ai noștri”.

BARIERĂ, EDITOIU, MIRIȚESCU – ACELAȘI SISTEM, ACEEAȘI SFIDARE

Nu este o coincidență că, în stenogramele dosarului Editoiu, apare numele aceleiași surori a lui Eduard Mirițescu, pomenită ca persoană de „ajutor” pentru a scăpa de răspunderea penală.

Avem astfel un tablou coerent:

  • un agent de poliție rutieră implicat într-un dosar de incendiere de documente oficiale, care înjură procurorul și se laudă cu „relații”;
  • o barieră ilegală pe domeniul public, care rezistă de ani de zile, în ciuda unor dispoziții clare de demolare;
  • un lanț de autorități – Primărie, Poliție Locală, SGU, DGDU – care nu aplică legea când în joc sunt „persoane sus puse”;
  • un IPJ Prahova în care, în loc de fermitate și disciplină, găsim combinații, intervenții și sfaturi „de familie”.

Bariera nu mai este doar o bucată de fier. Este un monument al complicității.
Un obelisc ruginit ridicat în cinstea mesajului:

„Legea e pentru fraieri. Pentru restul există relații.”

CONCLUZIE – PLOIEȘTIUL, ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ: CEI CU LEGEA ȘI CEI PESTE LEGE

În Ploiești, după cum o arată aceste trei cazuri:

  • arhive se ard,
  • bani publici se toarnă în găuri negre,
  • bariere ilegale nu cad,
  • iar oamenii care îndrăznesc să ceară respectarea legii sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua.

De o parte sunt:

  • cetățenii care își plătesc taxele, respectă regulile, stau la cozi și își văd de treabă;

De cealaltă parte sunt:

  • „șmecherii” cu barieră pe domeniul public,
  • funcționarii care se fac că plouă,
  • polițiștii care înjură procurori și trag de sfori prin rude importante,
  • directorii care dau „transport gratuit vineri” pe bani împrumutați din viitorul orașului.

Bariera Omnia este doar piesa vizibilă dintr-un mecanism mult mai mare: un oraș blocat nu de metal și lanț, ci de complicitate, frică și interese de familie. Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Publicat

acum 49 de minute

pe

octombrie 18, 2026

De

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București

În România juridică, statul de drept are o tumoare cu nume tehnic: art. 10 alin. (3) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, versiunea 2018 – cunoscută în practică drept:

„Legea ca să nu se mai obosească instanțele din București și să crape, de lucru și nervi, judecătorii din provincie.”

În dosarul nr. 33721/3/2026 al Tribunalului București, avem decorul clasic:
– 10 polițiști de la DGPMB, membri ai S.R. „Diamantul”,
– o cerere unică, simplă și logică: să li se dea înapoi contribuția individuală la bugetul de stat, banii smulși lună de lună din salariu,
– un singur pârât: DGPMB, cu sediul frumos la București, la fel ca sindicatul, la fel ca tribunalul.

Ar fi trebuit să fie un proces normal, într-un singur dosar, la un singur tribunal.

Doar că DGPMB nu vrea normalitate. Invocă, cu o grijă demnă de doctor constituționalist, „necompetența teritorială” a Tribunalului București. Și cere ca:

  • 2 polițiști să fie trimiși la Tribunalul Dolj,
  • 2 la Argeș,
  • 2 la Teleorman,
  • 1 la Bistrița-Năsăud,
  • 1 la Gorj,
  • 1 la Ilfov,
  • și, pentru decor, 1 să rămână la București.

Adică un singur proces să devină șapte procese, la șapte tribunale, pentru aceeași problemă, cu același pârât, aceeași lege, aceleași acte.

Nu-i conspirație. E mai rău: e lege.

Iar sindicatul, care nu acceptă să joace ruletă administrativă cu drepturile membrilor, ridică excepția de neconstituționalitate și cere sesizarea Curții Constituționale. Pentru că atunci când o lege produce metastaze procedurale, nu mai e „tehnică”, e patologie constituțională.

Cum am trecut de la „alege instanța” la „te cară statul prin țară, pe banii tăi”

Până în august 2018, lucrurile arătau rezonabil.
Art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 suna așa:

„Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.”

Adică:

  • reclamantul avea opțiune;
  • dacă alegea instanța pârâtului, gata, nu mai venea nimeni cu circ „nu suntem competenți”.

Pe acest fundal, în 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție dă o decizie de manual:
Decizia nr. 1/2013 (recurs în interesul legii):

  • recunoaște calitatea procesuală activă a sindicatelor,
  • spune că, în caz de conflicte de muncă, instanța competentă este cea de la sediul sindicatului reclamant,
  • și clarifică: această soluție se aplică și când sindicatul acționează pentru mai mulți membri din județe diferite, pentru că așa se asigură o protecție eficientă a drepturilor acestora.

Asta înseamnă stat de drept în variantă funcțională:
– un sindicat cu sediu la București,
– un angajator cu sediu tot la București,
– membri de prin toată țara,
– dar un singur proces, la un singur tribunal, cu o singură hotărâre.

Apoi vine Legea nr. 212/2018 și face ceea ce îi iese cel mai bine dreptului românesc:
ia ceva logic și îl transformă în labirint.

Noul text al art. 10 sună așa:

„(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.
(…)
(4) Competența teritorială (…) se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană (…)”

Magia e într-un singur cuvânt: „exclusiv”.
Un cuvânt care nu exista la inițiatori. A apărut din amendament în Comisia juridică a Camerei Deputaților, cu zero explicații la rubrica „Motivare”.

Cu alte cuvinte, n-avem motivare, doar consecințe. Iar consecințele sunt:

  • reclamații colective ale sindicatelor,
  • spulberate în bucăți,
  • trimise prin toată țara,
  • cu aceeași întrebare de drept, dar judecată în tranșe, ca la salamul ieftin.

33 de procese intră, 151 de dosare ies. Made in România legislativă.

S.P.R. „Diamantul” a făcut ceea ce scrie în fișa postului unui sindicat sănătos:
a intentat acțiuni colective pentru mii de membri:

  • sporuri,
  • majorări salariale,
  • restituirea contribuției individuale.

Rezultatul contabil, după ce art. 10 a fost aplicat „cu strictețe”:

  • 33 de acțiuni colective (2022–2026),
  • sparte în 151 de dosare,
  • din care 118 dosare noi desprinse,
  • 223 de înregistrări pe rolul a 35 de tribunale.

Câteva mostre de oroare procedurală:

  • Dosarul 1204/99/2026, Tribunalul Iași, spor de condiții grele:
    – 1 dosar inițial → 11 dosare desprinse,
    – trimise la 5 tribunale: Botoșani, Neamț, Vaslui, Suceava, București.
  • Dosarul 4184/3/2026, Tribunalul București, majorare 12,5%:
    – 1 dosar inițial → 10 dosare noi,
    – toate la același tribunal, la același complet, cu termen în aceeași zi.
    Judecătorul va judeca aceeași cauză de 11 ori, în loc de o dată. Eficiență made in 2018.
  • Dosarul 328/96/2026, Tribunalul Harghita, spor de condiții grele:
    – 1 dosar inițial → 8 dosare desprinse,
    – trimise la 8 tribunale, de la Maramureș la Olt.

Așa arată în practică „echilibrarea volumului de activitate”. Nu s-a echilibrat nimic. S-a creat haos sincronizat.

Să moară și capra judecătorului din provincie – când instanța recunoaște cinic adevărul murdar

Nu titlul pamfletului spune expres „să moară și capra judecătorului din provincie”.
O spune chiar Tribunalul București, în Sentința civilă nr. 7298 din 8 noiembrie 2018, când a declinat o acțiune colectivă a S.P.R. „Diamantul” către Tribunalul Buzău.

Ce consemnează instanța, negru pe alb:

  • că art. 10 alin. (4) a fost introdus „la propunerea instanțelor din municipiul București”,
  • ca să contracareze Decizia nr. 1/2013 a ICCJ,
  • și ca să evite supraaglomerarea Tribunalului București și a Curții de Apel București.

Traducere din limbaj juridico-eufemistic:

  • Înalta Curte a zis: „Sindicatele își apără membrii la instanța lor, altfel nu pot funcționa.”
  • Instanțele din București au zis: „Ne omoară dosarele, dați-ne un articol să-i trimitem la provincie.”
  • Parlamentul a zis: „Serviți art. 10 alin. (3)–(4), cu tot cu «exclusiv» și fără motivare.”

Când sistemul recunoaște în scris că o modificare de lege a apărut „la propunerea instanțelor din municipiul București pentru a contracara Decizia nr. 1/2013”, nu mai vorbim doar de tehnică legislativă. Vorbim de:

  • drept procesual creat pentru confort instituțional,
  • nu pentru drepturi fundamentale.

Și, pentru ca ironia să fie completă:

  • Tribunalul București n-a scăpat de dosare. Din acțiunile S.P.R. „Diamantul” a primit 20 de dosare noi (10 desprinse dintr-un proces propriu, 10 primite „din provincie”),
  • tribunalele de prin țară au primit aproape o sută.

Adică: capra judecătorului de la București trăiește mai departe, capra judecătorului din provincie e jumulită, iar dosarele s-au înmulțit pentru toți.

Cum desparte art. 10 sindicatul de propriul membru – și omoară, discret, accesul la justiție

Legea dialogului social nr. 367/2022 spune frumos:
sindicatul are calitate procesuală activă, e parte în procesele membrilor săi, tocmai ca să poată:

  • apăra colectiv,
  • recupera cheltuieli de judecată,
  • susține un front unitar.

Apoi intră în scenă art. 10, briciul anului 2018.

Exemplu real, 2026, Tribunalul Covasna:

  • o membră S.P.R. „Diamantul”,
  • sindicatul stă în proces alături de ea:
    – ca reprezentant,
    – și ca reclamant în nume propriu (pentru cheltuieli).

Ce face instanța, aplicând corect art. 10:

  • desprinde cererea sindicatului într-un dosar separat,
  • o trimite la Tribunalul București (instanța de la sediul sindicatului),
  • lasă cererea membrei la Covasna.

Rezultatul juridic:

  • sindicatul, singur în propriul dosar, nu mai are obiect:
    – n-are drept propriu vătămat,
    – n-are interes,
    – n-are nimic.
    Acțiunea lui va fi respinsă.
  • chiar dacă membra câștigă pe fond la Covasna, sindicatul nu mai poate recupera cheltuielile de judecată.

Cu alte cuvinte:

„Te lăsăm să reprezinți membrii, dar îți tăiem orice șansă să-ți rambursezi costurile. Așa vrem noi, prin art. 10.”

Aceeași schemă apare acum și în dosarul 33721/3/2026:
DGPMB cere:

  • nouă membri – plimbați la șase tribunale,
  • sindicatul – lăsat la București fără ei.

E ca și cum legiuitorul ar fi scris pe scurt în expunere de motive:

„Sindicatele deranjează. Să le facem imposibilă apărarea eficientă. Dar cu formulări tehnice, să nu sune urât.”

Matematica cinică a imposibilului – cum faci să nu se mai judece nimic, legal

S.P.R. „Diamantul” are peste 4.600 de membri.
Cotizația: 32 lei/lună (aprox. 6 €). Bani din care:

  • se ține sindicatul în viață,
  • se plătesc avocați, experți, acțiuni în instanță.

UNBR, prin Hotărârea nr. 336/18.06.2026, recomandă:

  • 3.550 lei onorariu minim pentru o acțiune în contencios administrativ, per fază (fond sau recurs),
  • adică 7.100 lei pentru fond + recurs – în varianta cea mai modestă.

Ce înseamnă asta:

  • un singur dosar individual costă minim 7.100 lei,
  • adică echivalentul cotizației unui membru pe 222 de luni (~18 ani și 6 luni).

Dacă fiecare membru ar avea dosarul lui,
avem:

  • 4.600 membri × 7.100 lei = 32.660.000 lei (~6,12 milioane €).

Cotizațiile lor într-un an: 1.766.400 lei (~331.000 €).

Concluzia aritmetică:

Pentru a plăti avocați în toate procesele individuale, sindicatul ar trebui să strângă toate cotizațiile, timp de peste 18 ani, fără să cheltuiască nimic pe altceva.

Asta nu mai e „reglementare a competenței teritoriale”.
E metodă legalizată de sufocare a apărării colective.

Într-un dosar colectiv, un singur onorariu acoperă toți membrii.
Spargerea dosarului în zeci de dosare înseamnă:

  • zeci de avocați,
  • zeci de drumuri,
  • zeci de onorarii minime.

Legea pune sindicatul în postura monstruoasă de a fi:

„administratorul unui Titanic procesual: știi că nu sunt bărci pentru toți, dar toți au plătit bilet.”

Și atunci apare „soluția” cinică:

  • se apără mai bine membrii cu domiciliul la București (unde sindicatul poate sta în dosar și recupera costuri),
  • se apără „din pix” membrii din restul țării:
    – cerere redactată,
    – judecare în lipsă,
    – fără avocat la termen.

Calitatea apărării nu mai depinde de dreptul încălcat,
ci de codul poștal.

Ce i se cere Curții Constituționale – și de ce nu mai merge cu „n-au apărut elemente noi”

Curtea Constituțională a mai văzut art. 10.
În Decizia nr. 233/2025, într-un caz al unei federații din învățământ, a spus:

  • că accesul membrilor la justiție nu e îngrădit,
  • că nu au intervenit elemente noi față de propria jurisprudență.

Între timp, „temerea” că acțiunile colective vor fi sfâșiate a devenit:

  • realitate contabilă:
    – 33 de procese → 151 de dosare → 35 de tribunale,
    – sindicat despărțit de propriul membru,
    – costuri imposibile,
    – termene aruncate peste ani.

Excepția ridicată de S.P.R. „Diamantul” nu mai vorbește în abstract. Vine cu cifre, dosare, exemple.

Și nu se bazează pe metafore, ci pe:

  • art. 1 din Constituție – statul de drept nu înseamnă „statul în care îngropi justițiabilii în proceduri”,
  • art. 9 – rolul sindicatelor, făcut praf prin imposibilitatea practică de a-și apăra membrii,
  • art. 16 – egalitatea în drepturi, violată când calitatea apărării depinde de domiciliu,
  • art. 21 – acces liber la justiție și termen rezonabil, făcute glumă de 151 de dosare pentru 33 de acțiuni,
  • art. 40 – dreptul de asociere, golit de conținut,
  • art. 53 – condițiile restrictive în care poate fi limitat un drept; aici avem restrângere mascată, fără analiză reală de proporționalitate,
  • plus art. 6 și 11 CEDO – proces echitabil și libertatea de asociere.

Forma din 2004 a art. 10:

  • asigura acces la justiție,
  • permitea acțiuni colective eficiente,
  • evita exact haosul multi-instantei.

Forma din 2018:

  • a înmulțit dosarele,
  • a îngreunat activitatea sindicatelor,
  • a crescut riscul de hotărâri contradictorii,
  • a creat un filtru socio-economic neasumat: doar cine are bani își poate susține drepturile până la capăt.

Francezii zic:

„Pourquoi faire simple quand on peut faire compliqué ?”

Noi am ajuns la varianta extinsă:

„De ce să faci simplu, când poți face complicat, scump, ineficient și, pe alocuri, neconstituțional?”

Epilog: Metafora caprei, în cheie juridică

Când Tribunalul București scrie negru pe alb că art. 10 alin. (4) a fost creat „la propunerea instanțelor din municipiul București” ca să reducă supraaglomerarea lor, iar rezultatul e:

  • mai multe dosare pentru București,
  • mult mai multe dosare pentru provincie,
  • sindicate făcute praf financiar,
  • membri împinși în proceduri pe care nu și le pot permite,

nu mai asistăm la un „rafinament tehnic”.

Asistăm la o contrareformă îmbrăcată în haine de „optimizare”.

„Să moară și capra judecătorului din provincie” nu mai e doar figură de stil. E descrierea exactă a unui mecanism legal care:

  • împarte același proces în bucăți,
  • rupe sindicatul de propriul membru,
  • multiplică munca judecătorilor,
  • și transformă dreptul de a te judeca în comun într-un lux statistic.

Dacă statul de drept vrea să rămână cu „drept” în denumire și nu doar cu „stat”, art. 10 alin. (3) și (4) trebuie privite nu ca un simplu detaliu procedural, ci ca ceea ce sunt în fapt:

un cancer de tehnică legislativă, crescut pe coloana vertebrală a accesului la justiție, și exportat în sute de dosare, pe banii și nervii celor care ar trebui să fie protejați de lege, nu executați prin ea. (Cristina T.).

Sursa: Emil Păscuț, S.P.R. „Diamantul” – rescris în registru pamfletar juridic

Citeste in continuare

Exclusiv

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Publicat

acum 24 de ore

pe

octombrie 17, 2026

De

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul român are o mare grijă: să nu rămână neexploatate, nepăzite și nespălate… punctele de lansare a rachetelor antigrindină.

Că doar n‑om lăsa iodura de argint nesupravegheată, în timp ce legea zace, leșinată, sub biroul cui trebuie.

Când DNA-ul bate la ușă, mafia antigrindină deschide… SICAP-ul

Prinși cu „mâța în sac” de fermieri, de Incisiv de Prahova, de fostul ministru Barbu și cu un dosar penal cald la DNA Structură Centrală, băieții deștepți ai norilor ar fi putut, în mod normal, să pună frână.

În România, „normalul” e altul.

Când orice om sănătos la cap ar opri motorul, mafia antigrindină calcă accelerația direct în portalul de achiziții publice și începe marele târg național:

– Cine dă mai mult pentru exploatarea norilor, paza gardurilor și spălatul punctelor de comandă?

Răspuns: toți. Dar pe bani publici.

Bestiarul antigrindină: ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY TEAM & prietenii

Nu e glumă, e România:

În loc să ai institute de cercetare, universități, laboratoare independente, ai:

  • ICEWOLFS TEAM – haite strategice, specializate în prinderea grindinii de ceafă, cu colțul de argint.
    • Maramureș: 17.000.639 RON
    • Mureș: 5.032.012 RON
    • Timiș: 5.194.815 RON
  • DARK STONE SECURITY – piatra de temelie a securității norilor, că altfel îți sare grindina gardul:
    • GC SUD: 4.839.108 RON
    • Oltenia: 9.305.892 RON
    • Moldova 1 Iași: 8.214.018 RON
  • LEGENDARY TEAM SECURITY – legenda spune că apără Moldova 2 Vrancea cu trupul de grindină:
    • Moldova 2 Vrancea: 9.934.523 RON
  • ELECTROMECANICA PLOIEȘTI S.A. – veșnica firmă de casă, reciclată cu succes din „fabrica de rachete” în „paznicul rachetelor”:
    • UCCG Prahova: 5.982.230 RON

Total, doar pentru „exploatare operațională”, „cercetare în vederea omologării” și paza punctelor:

65.503.237 RON.
Adică peste 65 de milioane de lei ca să ții în viață un sistem:

  • cu acorduri de mediu expirate,
  • cu „studii” plagiate din conspirații HAARP,
  • cu cadru legal expirat la final de 2024, după cum recunoaște inclusiv CSAT.

Sistem suspendat „de drept”, bani foarte activi „de fapt”.

TERRA CLEAN sau cum se spală iodura cu mopul

Nu doar nori trebuie păziți. Trebuie și… șters pe jos.

În timp ce fermierii fac calcule la litru de motorină, la tonă de producție pierdută și la rată la bancă, Republica Iodurată are alte priorități esențiale:

„Servicii de curățenie în Punctele de comandă (PC) ale Unităților de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG)”

Semnat cu sfințenie de:

  • TERRA CLEAN SERVICE+2, Malcoci, Tulcea – campion mondial la mop strategic:
    • 1.234.346 RON
    • 822.897 RON
    • 771.466 RON
    • 720.035 RON

Total: 3.548.744 RON doar ca să strălucească gresia, în timp ce argintul intră în sol, ape și lanț trofic fără ca cineva să măsoare ceva.

Adunăm frumos:

  • ~65,5 milioane RON pe exploatare, pază, omologări și alte „operațiuni speciale”
    • ~3,5 milioane RON pe curățenie
      = aproape 69 de milioane de lei.

69 de milioane pentru ca:

  • rachetele să fie lansate,
  • punctele păzite,
  • camerele lustruite,

în timp ce:

  • studiile de impact lipsesc,
  • acordurile de mediu sunt istorie,
  • cadrul legal e expirat,
  • DNA-ul scotocește prin facturi,
  • fermierii își numără crăpăturile din pământ, nu banii din cont.

„Negociere fără publicare prealabilă”: traducere din birocratic în română

Toate aceste minunății apar sub formula magică:

„Negociere fără publicare prealabilă”.

Adică:

  • nu concurs real,
  • nu alergare serioasă între ofertanți,
  • nu transparență,
  • ci o șușanea oficializată, cu antet și ștampilă.

În timp ce:

  • CSAT spune că sistemul e „instrument strategic”, dar recunoaște că HG‑ul a expirat;
  • ANM nu certifică eficiența;
  • Europa civilizată a renunțat la rachete;
  • GNM nu are inventar, nu are controale și se sprijină pe mantra „toată UE folosește iodură de argint” – contrazisă chiar de documentele lor.

La noi, când normativul moare, mafia antigrindină îi face parastas direct cu… noi acorduri‑cadru.

Republica Iodurată pe scurt: argint în nori, aur în conturi

Imaginea, pusă negru pe alb:

  • Grindina: pericol climatic.
  • Iodura de argint: substanță periculoasă, fără studii reale de impact, aruncată de 20 de ani în atmosferă.
  • Legea: pusă pe „suspendat”, ca HG‑ul.
  • CSAT: recunoaște că sistemul e o struțo-cămilă juridică expirată.
  • DNA: deschide dosar penal.
  • APM Prahova & Garda de Mediu: nu știu, nu monitorizează, nu întreabă.
  • Garda Națională de Mediu: „toți din UE fac la fel”, în timp ce jumătate de Europă a renunțat.
  • Operatorii privați: ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY, ELECTROMECANICA – sug banii statului pe exploatare și pază.
  • TERRA CLEAN: dă cu mopul peste tot, mai puțin peste iodura din câmp.
  • Fermierii: „Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului”, după cum bine ați scris – și sponsorii involuntari ai Republicii Iodurate S.A.

Nu avem:

  • studii de dispersie;
  • monitorizarea reală a argintului în sol și apă;
  • evaluări cumulative;
  • consultări publice reale;
  • asumare de răspundere.

Avem:

  • rachete,
  • contracte,
  • acorduri-cadru,
  • „negocieri fără publicare”,
  • firme cu nume de joc video și note de plată reale.

Antigrindina ca afacere de pază & curățenie

Din toate licitațiile, rămâne următoarea poezie:

  • Seceta o suportă fermierul,
  • Iodura o înghite pământul,
  • Factura o încasează băieții cu „Security” și „Team” în coadă,
  • Legea e spălată la TERRA CLEAN și uscată la „negociere fără publicare”.

Sistemul antigrindină, prezentat ca scut al agriculturii, s-a transformat în:

  • o rețea de pază privată pentru rachete,
  • o rețea de curățenie pentru puncte de comandă,
  • o conductă de bani publici spre firme alese cu grijă,

în timp ce fermierii sunt invitați politicos de CSAT:

  • să-și facă asigurări,
  • să mai tacă,
  • să accepte că „așa e strategia”.

Ultima ironie: fermierii plătesc, mafia se spală

Fermierul român plătește:

  • impozite,
  • accize,
  • TVA la motorină,
  • contribuții peste contribuții,

ca statul:

  • să-i tragă rachete peste cap,
  • să nu-i măsoare iodura din sol,
  • să-i răspundă cu generalități,
  • să-i spună că „toată UE face la fel”,
  • să continue licitațiile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și, peste toate, să-i bage în cap ideea că:

  • el e „beneficiarul”,
  • în timp ce, în realitate, e doar decorul viu al unei afaceri cu garduri, betoane, pază, mopuri și rachete de argint.

Epilog – Pamflet cu iodură, siguranță națională și mop

În „Republica Antigrindină”:

  • securitatea națională e pretext,
  • siguranța alimentară e colaterală,
  • mediul e cobai,
  • fermierul e prostul de serviciu,
  • iar banul public e tras „la indigo” pe acord-cadru.

Când istoria va întreba:

„Cine a tras iodură de argint peste câmpuri, a mințit fermierii cu ‘protecție’, a sfidat legea și apoi a mai avut și tupeul să bage zeci de milioane în noi contracte, după ce au apărut plagiatul, dosarul DNA, răspunsurile CSAT și notificările oficiale?”

Răspunsul va fi simplu:

  • aceeași mafie antigrindină,
  • cu aceiași paznici ai norilor,
  • cu aceleași instituții-mască,
  • cu aceiași fermieri plătind nota de plată.

Până la proba contrarie, rămâne valabilă concluzia:

Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului.

Restul e doar:

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv49 de minute ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...
Exclusiv49 de minute ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...
Exclusiv49 de minute ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...
Exclusiv24 de ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...
Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...
Exclusivo zi ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...
Exclusivo zi ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...
Exclusivo zi ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...
Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...
Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...
Exclusiv2 zile ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...
Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...
Exclusiv2 zile ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...
Exclusiv2 zile ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...
Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv