Spune-mi cine ți-a vorbit, ca să știu pe cine să sperii

Într-o țară în care Constituția și CEDO ar trebui să fie manualul zilnic al instituțiilor de forță, IPJ Prahova a găsit de cuviință să trimită o adresă oficială ziarului Incisiv de Prahova prin care, pe românește, cere: „Dați-ne sursele!”.

Nu, nu este o glumă proastă de 1 Aprilie, este România anului 2026, iar documentul poartă antetul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, așa cum se vede în adresa publicată de Incisiv de Prahova: poliția cere identificarea „persoanelor de la care au fost obținute informațiile publicate” cu BMW-ul oficial făcut praf în „misiune”.

Cu alte cuvinte: nu ne deranjează că informațiile descriu un posibil abuz sau o incompetență crasă, ne deranjează cine a spus, cine a văzut și cine a îndrăznit să publice.

Când IPJ descoperă CEDO… prin încălcare frontală

Legea nu e ambiguă, nu e „interpretabilă”, e bătută în cuie. Conform art. 7 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, „orice jurnalist este liber să nu dezvăluie date de natură să identifice sursa informațiilor”, iar dezvăluirea poate fi dispusă exclusiv de o instanță judecătorească, în condiții strict excepționale.

Peste asta, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează libertatea de exprimare, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tot repetat, până s-a plictisit: protecția surselor jurnalistice este una dintre pietrele de temelie ale libertății presei. CEDO a spus-o clar: fără protecția surselor, presa nu mai e „câine de pază al democrației”, ci maidanez legat de lanț la ușa ministerului.

Centrul pentru Jurnalism Independent a avertizat deja că obligarea jurnaliștilor să își divulge sursele este „un grav semnal de alarmă” pentru libertatea presei în România. IPJ Prahova, aparent, a ratat atât legea română, cât și bunele maniere democratice europene.

Manual de intimidare: „Dă sursa, că altfel…”

În acest context, încercarea IPJ Prahova de a smulge de la Incisiv de Prahova identitatea surselor nu arată doar ca un derapaj birocratic, ci ca o strategie de intimidare în toată regula, așa cum o descriu specialistii in drept PENAL.

Tot acest demers vine „după dezvăluiri pe bandă rulantă” privind posibile fapte penale și abuzuri în interiorul IPJ Prahova (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici!!!!!!!!!!).  etc.

Altfel spus: când ziarul scrie despre cum se face praf un BMW de serviciu într-o „misiune” dubioasă, reacția nu este: „Hai să vedem ce-am greșit”, ci „Hai să vedem cine ne-a turnat”.

Exact ceea ce CEDO consideră a fi efect de descurajare asupra jurnaliștilor: dacă vorbești, te căutăm, dacă scrii, te presăm. Statul, care are obligații pozitive în temeiul art. 10 CEDO de a crea un mediu sigur pentru jurnaliști, ajunge să perpelească fix presa care își face treaba.

De la BMW la bumerang: „misiunea” fantomă care se întoarce în capul IPJ

Articolul de investigație care a declanșat isteria birocratică a IPJ Prahova este public, semnat și asumat de Incisiv de Prahova: „Epava BMW-ului și «misiunea» fantomă: Poliția Ploiești, rămasă cu rușinea și trei cârpe pe roți”.

În el, ziarul nostru descrie, cu detalii concrete, cum un BMW al poliției rutiere, una dintre puținele autospeciale moderne, a ajuns la fier vechi în decembrie 2025, într-un incident care seamănă mai mult cu un sketch de comedie neagră decât cu o intervenție profesionistă. „Misiune urgentă” pe un apel 112 cu informații firave despre un șofer posibil băut, drum cu vizibilitate obturată, mașină pe prioritate care intră în coliziune acolo unde o minimă prudență putea evita accidentul – și, la final, doi agenți răniți și un BMW făcut praf.

În loc să răspundă la întrebările de fond – de ce a fost tratat un apel informativ ca o urgență în regim de raliu urban, cum se face instruirea, ce se întâmplă cu parcul auto, cine răspunde pentru pagubă – IPJ Prahova pare mai preocupat să afle cine a îndrăznit să vorbească cu presa .

BMW-ul e la fier vechi, dar reflexele de control rămân impecabil lustruite.

Libertatea presei, făcută „girofar”: pornește doar când convine

Mai mulți jurnaliști și specialiști în drept  care a analizat acest caz au subliniat că o asemenea solicitare din partea IPJ Prahova ridică probleme grave de compatibilitate cu libertatea presei și cu protecția surselor jurnalistice.

Legea Audiovizualului (art. 7 din Legea nr. 504/2002) și art. 10 CEDO, cu toată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spun una. Adresa IPJ spune altceva. Iar între ele se cască o prăpastie: aceea dintre un stat de drept funcțional și un reflex de poliție de gândire.

CEDO a spus-o negru pe alb: protecția surselor jurnalistice este „una dintre condițiile fundamentale ale libertății presei”. Nu e bonus opțional, nu e moft. Este esențială.

Când o instituție de poliție cere, pe hârtie oficială, dezvăluirea surselor pe un subiect de interes public – în loc să-și asume transparență și anchetă internă – întrebarea logică nu e „oare ce ascunde presa?”, ci „oare ce au de ascuns cei din IPJ?”.

Când instituțiile confundă jurnalismul cu turnătoria

Modelul democratic european, sintetizat în ghidurile și recomandările Consiliului Europei și în jurisprudența CEDO, e simplu:

• jurnalistul e protejat;
• sursa e protejată;
• statul trebuie să asigure un climat în care presa poate „mușca” când e cazul, nu să-i pună botniță.

În România practică, IPJ Prahova pare să fi inventat o versiune locală:
„Vrei să fii jurnalist? Foarte bine. Dar, când ne dai peste cap imaginea, vii frumos și ne spui cine ți-a suflat informația, cine a făcut pozele, cu cine ai vorbit, pe cine trebuie să strângem de gât în culise.”

Asta nu mai este doar o neînțelegere a principiilor democratice, ci o pervertire a lor. Din „câine de pază al democrației”, presa este invitată să devină „câine de curte al IPJ-ului”, dresat să latre doar la ce i se arată cu degetul.

Incisiv de Prahova: „Nu ne intimidăm”

Redacția Incisiv de Prahova anunță că va demara demersuri legale pentru ca cei responsabili de acest demers abuziv să răspundă. Și are, în spate, nu doar un articol de presă critic, ci un întreg arsenal juridic:

• art. 7 din Legea 504/2002;
• art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
• practica CEDO privind protecția jurnaliștilor și a surselor lor;
• avertismentele Centrului pentru Jurnalism Independent privind pericolul forțării dezvăluirii surselor.

Dacă acest caz va ajunge în fața instanțelor naționale sau, mai târziu, chiar la Strasbourg, România va trebui să explice cum anume a considerat „democratic” ca un inspectorat de poliție să someze un ziar să-și trădeze sursele pentru un articol în care se denunță posibile abuzuri și incompetențe ale… aceleiași poliții.

Concluzie: BMW-ul e epavă (aici), dar libertatea presei nu e piesă de schimb

Scandalul IPJ Prahova – Incisiv de Prahova nu este doar despre o hârtie aberantă și un BMW făcut zob într-o „misiune” dubioasă. Este despre un reflex instituțional periculos: acela de a considera presa o anexă a poliției, nu un contraponent necesar într-o democrație.

Dacă azi se cer sursele pentru un articol despre un accident ridicol și dotări precare, mâine se pot cere sursele pentru investigații despre corupție la vârf. Și poimâine, dacă jurnaliștii cedează, nu mai rămâne decât liniștea: liniștea perfectă a fricii, exact ceea ce CEDO avertizează de ani buni că trebuie evitat.

Libertatea presei nu e un BMW de serviciu pe care îl lovești de primul colț de stradă și apoi îl parchezi la „neutilizabile”. Este infrastructura de bază a democrației. Iar când poliția începe să bage presa în gard, problema nu e la presă. Problema e la volan. Vom reveni . (Cristina T.).

Pamflet dur bazat pe informațiile și dezvăluirile Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și ale ziarului de investigații Incisiv de Prahova

GIURGIU, FORTĂREAȚA „MAXIMĂ”: 40 PE VIAȚĂ, 72 „RISC” ȘI ZERO RESPONSABILI

Penitenciarul Giurgiu nu mai e demult „unitate de detenție”. E o versiune low-cost de azil de nebuni cu gard electric și gardă epuizată.

Aici sunt înghesuiți, potrivit datelor prezentate de FSANP, aproximativ 700 de deținuți RMS, cam 500 în regim închis, circa 200 în semideschis, 32 în deschis, plus în jur de 40 de condamnați pe viață și 72 de deținuți clasificați „risc pentru siguranța penitenciarului”.

Adică o bombă cu ceas la care ANP pare să fi scos bateriile… din telecomandă, nu din dispozitiv.

Într-o asemenea unitate, orice lipsă de personal sau decizie tâmpită înseamnă risc direct pentru viață și integritate. Dar cum să-ți pese de siguranța oamenilor când ești ocupat cu „rubrica diverse” și cu împărțitul sporurilor de 50%?

LIPSA DE PERSONAL: „HAI, BĂIEȚI, CHEMAȚI-I DE ACASĂ, CĂ SISTEMUL DOAR CE-A ADORMIT!”

Polițiștii de penitenciare de la Giurgiu, citați de FSANP, spun clar: pentru a acoperi punctele de lucru, se ajunge să fie chemați colegi „de acasă”. Nu pentru că ar fi prea mult de muncă, ci pentru că sistemul este prea mic la cap.

Se lucrează pe ore suplimentare la normă, iar apoi oamenii sunt băgați în libere cu forța, să iasă „la număr” statisticile, nu oamenii din tură. Sacrificiul nu este pentru siguranță, ci pentru „aleși”. Cei cu funcție, cu pix și cu prieteni sus.

Un schimb ar avea nevoie, recunosc ofițerii, de circa 40 de oameni. În realitate intră 31, iar cu concedii și învoiri se ajunge la 28. Și cu 28 de oameni vrei să ții în frâu sute de deținuți cu risc, probleme psihice și un penitenciar care crapă din toate încheieturile.

În timp ce secțiile stau vulnerabile, cineva își verifică liniștit bodycam-ul – nu de siguranță, ci să vadă ce a mai surprins camera în buclă continuă…

PLANIFICARE „LA GHICI”: CÂND FIECARE ȘEF ÎȘI FACE STATUL DE FUNCȚII PE GENUNCHI

Planificarea personalului este descrisă de angajați, prin FSANP, ca fiind haotică, fără nicio urmă de predictibilitate.

Fiecare șef de tură acoperă găurile cum poate: mută patru oameni la puncte de lucru, rupe din escortă, trage de oamenii din supraveghere. Recuperare fizică? Odihnă psihică? Glumiți. Astea sunt doar cuvinte într-un ordin de ministru care prinde praf în biblioraft.

Când se ridică problema orelor suplimentare, în loc să se vadă de ce s-a ajuns la peste 360 de ore la unii, se caută țapi ispășitori la pontaj. Vinovați devin cei care bagă cheile în ușă, nu cei care semnează de sus. Tipic: șoriceii acuzați că rod instalația, nu sobolanii care rod sistemul.

PONTAJUL „MAGIC”: ORELE LUCRATE SE EVAPORĂ, BANII NU

Aplicația de pontaj, potrivit discuțiilor dintre sindicat și conducerea unității, pare să aibă o superputere: același raport, scos la 3–7 zile diferență, poate avea rezultate diferite.

Sistemul „rotunjește” selectiv, iar fracțiunile de timp se pierd undeva între server și buzunar. Angajații reclamă că orele plătite ies frumoase, cele lucrate… mai puțin.

Situația afectează direct banii oamenilor și încrederea lor în orice înseamnă „corectitudine”. Poate, cândva, șefii responsabili cu IT-ul din ANP vor termina de plâns prin birouri și se vor apuca și să repare ce nu funcționează. Până atunci, timpul trece, leafa merge, 50%-ul vine la „cine trebuie”.

CORPUL E14: PUȘCĂRIE „DIN PREFABRICATE”, CU UN SINGUR OM LA 240 DE DEȚINUȚI

Corpul de detenție E14, destinat inițial persoanelor scoase la muncă, a ajuns, după cum semnalează FSANP, un fel de anexă „ilegală” în care sunt înghesuiți aproximativ 240 de deținuți în două corpuri, adesea cu un singur supraveghetor.

Circa 140 de deținuți nu ies nici la muncă, nici la aer, nici la minte. Clădire neconformă, din prefabricate, personal tras „de pe tură” ca să fie cineva și acolo.

O pușcărie improvizată într-o pușcărie oficială. Stat în stat, ilegal peste legal, dar cu procedurile la zi. Hârtia suportă tot, chiar și lipsa oamenilor.

HÂRTIA NU DOARE: DOCUMENTE PROASTE, ȘEFI INVIZIBILI ȘI INCIDENTE FĂRĂ STĂPÂN

FSANP a primit semnale că documentele operative – inclusiv dosarele de incident – sunt întocmite prost, fără consistență. Într-un penitenciar ca Giurgiu, unde fiecare incident poate însemna evadare, moarte sau revoltă, slaba calitate a hârtiei devine muniție pentru procurori.

Șefii de secție? Mulți, dar puțini de văzut pe secții. Nu stau la apel, nu sunt efectiv lângă supraveghetori. Când se întâmplă ceva, se strâng „toți odată” și, după cum povestesc oamenii: „Nu mai știi cine coordonează, nu mai știi cine urlă.”

Altfel spus, la incidente, conducerea devine cor: toți țipă, nimeni nu răspunde.

ÎMPUTERNICIRI, PROMOVĂRI ȘI NEPOTISME: „MERITUL” – O CHESTIUNE DE CUI II EȘTI

Angajații reclamă, prin sindicat, un festival de împuterniciri și promovări pe alte criterii decât competența: ofițeri cu vechime mică, care fug de concursuri, sunt instalați în funcții de conducere, în timp ce oamenii apreciați profesional sunt lăsați să „putrezească” în executiv.

În penitenciarul ăsta, funcțiile de comandă ar trebui date celor cu experiență reală, nu celor cu telefonul potrivit. Dar „modelul” văzut la ANP se copiază fidel pe teritoriu.

Când sus îi vezi pe cei împuterniciți la infinit, de ce să te miri că jos oamenii sunt epuizați și scârbiți?

BODYCAM-URI, CAMERE VIDEO ȘI SUPRAVEGHERE CU INTERMITENȚE

Bodycam-urile, spun polițiștii de penitenciare, funcționează în buclă, uneori înregistrând continuu, inclusiv după scoaterea din dock. O întrebare simplă bântuie unitatea: „Cine a dispus înregistrarea continuă și în baza cărei proceduri?”.

Camerele video – aproximativ 260 – sunt frumos montate, dar polițista de la monitoare e trimisă frecvent în alte misiuni. Excepția a devenit regulă. Supraveghere video există pe hârtie, nu și în practică.

Big Brother ar vrea să te vadă, dar e plecat în altă misiune.

MEDICALUL: 1.500 DE DEȚINUȚI, DOI MEDICI ȘI UN PREOT LA DISPERARE

Situația medicală, raportată de FSANP, e de film de groază: aproximativ 1.500 de deținuți, doi medici (unul doar cu contract), un stomatolog tot cu contract, deficit estimat la 70%.

La asta se adaugă – conform datelor menționate – aproape 600 de deținuți cu probleme psihice grave.

Replica angajaților, consemnată în vizita sindicală, rezumă tabloul: „Dacă n-ai medic, măcar să ai preot.”

Aici nu mai vorbim de asistență medicală, ci de administrarea supraviețuirii cu lumânarea în mână.

Transferurile de deținuți cu probleme grave de sănătate între unități sunt gestionate în stil de „mutăm problema, nu o rezolvăm”: solicitările către ANP nu reflectă corect gravitatea cazurilor, Direcția de Supraveghere Medicală nu analizează tot, iar la Giurgiu ajung în scaun cu rotile oameni într-un sistem medical deja prăbușit.

Dar poate, cine știe, se va organiza, cândva, o ședință în care toți șefii ANP să fie în aceeași sală și să vorbească, nu să mimeze.

ȘOBOLANI, PLOȘNIȚE, GÂNDACI ȘI CÂINI AGRESIVI: GRADUL DE „CIVILIZAȚIE”

Deratizarea? Pe hârtie, impecabilă. În realitate, polițiștii de penitenciare spun că șobolanii umblă prin tavane, ies în curte, iar unul ar fi căzut direct pe biroul unui supraveghetor.

Gândacii și ploșnițele sunt prezenți inclusiv în birouri și în zona RSD.

La „penitenciarul canisă”, aproximativ 30 de câini agresivi ar fi mușcat deja angajați. Într-un caz, personalul spune că Serviciul SSM nu ar fi vrut să întocmească documentele necesare – să nu se strice, poate, imaginea.

Unii deținuți mușcați au acționat penitenciarul în instanță. Ei au curaj. Oamenii din interior au doar fișe de accident și tăcere.

RELAȚII ÎN CONDUCERE: ȘEFI LA ADĂPOST, SUBORDONAȚI LA ÎNAINTARE

Oamenii descriu relaționarea dintre factorii de conducere ca fiind varză. Conflicte, tabere, lipsă de comunicare, iar efectele se văd în secții.

Șefii de secție, în loc să fie la apel, la discuții cu deținuții, pentru detensionare, se strâng – spun angajații – prin locuri ferite de ochiul directorului. Dacă acesta ar vrea să știe unde-i umblă ofițerii, n-ar strica o hartă și un GPS.

La incidente, însă, se materializează brusc zeci de șefi. Și, din nou, coro: „Nu mai știi cine coordonează, nu mai știi cine urlă.”

CONSILIUL DE CONDUCERE: DECIZII IMPORTANTE LA RUBRICA „DIVERSE”

Mutări de oameni, schimbări de funcții, probleme sensibile – toate astea sunt, potrivit sesizărilor, împinse în ședințele Consiliului de Conducere la „ad-hoc” sau „diverse”.

„Ad-hoc”-ul s-ar fi mai reglat; rubrica „diverse” rămâne cimitirul deciziilor care nu trebuie asumate.

În loc să fie discutate aplicat, în fața tuturor, chestiunile care influențează vieți și cariere, sunt pasate la final, când toată lumea e obosită și nimeni nu mai întreabă nimic. Atât s-a putut.

„REPUBLICA PENALĂ GIURGIU”: FULGA, CLANURI ȘI SALARII PE SPRÂNCEANĂ

(pe baza dezvăluirilor Incisiv de Prahova din 14 ianuarie 2026 și articole anterioare)

Ziarul de investigații Incisiv de Prahova a prezentat Penitenciarul Giurgiu drept o veritabilă „Republică Penală”, în care comisarul-șef Marius Lucian Fulga a devenit simbolul supraviețuirii politice indiferent de scandaluri.

Potrivit acestor dezvăluiri de presă, Fulga ar fi fost revocat de mai multe ori din funcția de director pentru grave nereguli – inclusiv evadări, puneri în libertate eronate, un deținut „foarte periculos” fugit de sub escortă medicală și chiar o crimă petrecută în timpul unui control al Corpului de Control al ministrului Justiției.

Cu toate acestea, același Fulga ar fi fost „împuternicit” din nou și din nou în funcția de director, cu sprijin politic, indiferent de scandaluri.

Incisiv de Prahova a relatat, de asemenea, despre:

• o sancțiune disciplinară a lui Fulga pentru primire de bunuri de la familia unui deținut,
• intervenții pentru evitarea unui dosar penal,
• rocade penibile la vârf, în care nume precum Alin Popescu ar fi jucat rol de „director interimar de serviciu”.

CLANUL FULGA & CO: TRAFIC DE PERSOANE, DECONTURI DENTARE ȘI JUSTIȚIE SELECTIVĂ

Conform articolelor publicate de Incisiv de Prahova, „modelul managerial” Fulga ar fi o afacere de familie:

• fratele și cumnata, cunoscuți în spațiul public ca având condamnări pentru trafic de persoane și alte fapte grave, ar executa pedepse la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova;
• soția directorului, ofițer educator la Giurgiu, ar fi fost pusă la dispoziție și cercetată penal pentru fals în documente, uz de fals și înșelăciune, după depunerea unor documente pentru lucrări stomatologice fictive;
• deconturile acestor lucrări ar fi fost aprobate chiar de Fulga, pe când ocupa funcția de director, ceea ce ar fi dus la cercetarea sa pentru abuz în serviciu.

Incisiv de Prahova scrie că, în acest dosar de deconturi dentare, soția ar fi singura care nu a fost trasă la răspundere, deși ar fi beneficiat de același mecanism ca alții cercetați.

Ziarul relatează și despre încercări de a forța un subaltern, comisarul Dinu Dănuț, să semneze un „acord de împăcare” considerat ilegal, sub presiuni repetate, până la episoade soldate cu prezentări la UPU Giurgiu.

Toate aceste informații sunt prezentate în presă ca parte a unui tablou de favoritism, nepotism și folosire abuzivă a funcției.

NEPOTISMUL „LEGALIZAT”: EVALUĂRI ÎNTRE FRAȚI ȘI CUMNATE

În aceeași linie, Incisiv de Prahova a dezvăluit situații în care șefi precum David Claudiu ar fi evaluat direct activitatea profesională a fratelui și a cumnatei sale, ambii în structura penitenciarului, cu sprijinul conducerii.

Evaluări ce ar trebui să fie obiective s-au transformat, conform acestor relatări, în exerciții de familie, în contradicție cu principiile declarate ale Legii nr. 145/2019.

PROGRAM LEJER SUS, SPORURI GRASE PENTRU „CINE TREBUIE”

Tot din relatările de presă reiese un tablou grotesc al „performanței” în Giurgiu:

• Unii directori adjuncți – cum e cazul numit în articole, comisar-șef Ionela-Alina Gheorghișor – ar termina programul vinerea în jurul prânzului, în timp ce pe secții personalul abia respiră.
• Salariile de merit și sporurile de până la 50% ar ajunge frecvent în buzunarele șefilor și apropiaților, într-o atmosferă de criterii netransparente și „performanță” de gașcă.

În timp ce jos se strâng ore suplimentare, sus se strâng beneficii.

MENIUL CASEI: MORȚI LA APEL, EVADĂRI, DOPAJ ȘI STEROIZI LA PACHET

Incisiv de Prahova a semnalat, în ultimii ani, o serie de evenimente grave la Giurgiu:

• evadarea unui deținut „foarte periculos” din escortă medicală;
• morți în celule, prezentate oficial ca lipsite de urme de violență, dar privite cu suspiciune de angajați și opinie publică (inclusiv cazurile din 2022 și 2026);
• un angajat prins în flagrant cu aproape 400 de comprimate de dianabol, substanțe dopante, pe care le introducea în unitate.

Moarte, evadări, droguri, dopaj – toate într-un penitenciar în care conducerea vorbește despre „siguranță maximă” și „respectarea standardelor”.

GIURGIU, OGLINDA UNUI SISTEM CARE SE PREFACE CĂ NU VEDE

Rezultatul vizitei FSANP și al dezvăluirilor publice este imaginea unui penitenciar avariat, lăsat să se balanseze între lipsă cronică de personal, conducere conflictuală, probleme medicale grave, condiții sanitare mizerabile și un șir de scandaluri ce implică actuali sau foști șefi.

Nu vorbim doar despre o unitate „cu probleme”. Vorbim despre o veritabilă radiografie a unui sistem penitenciar în care:

• responsabilitatea se diluează în „diverse”;
• transparența se oprește la ușa biroului directorului;
• meritocrația e folosită doar în prezentări power point, nu în viața reală.

FSANP avertizează că, în astfel de condiții, scopul executării pedepselor – reeducare, reintegrare, protejarea societății – este o glumă proastă.

Iar întrebarea rămâne, așa cum o pune și presa de investigații:

Cât timp va mai lăsa Ministerul Justiției această „Republică Penală Giurgiu” să funcționeze după reguli proprii, în timp ce pe la apel se strigă numele celor care nu mai răspund?

Până când sistemul va mai mima că lucrează, în timp ce cei 600 de deținuți cu probleme psihice, 40 de condamnați pe viață și 72 de deținuți de risc ridicat vor ieși, rând pe rând, pe poarta penitenciarului, direct în societatea pe care statul se preface că o protejează? (Cerasela N.).