Exclusiv
PRELUARE OSTILĂ SUB ACOPERIREA STATULUI: Cum a fost lovit Complexul Hotelier „Scoica” de rețeaua Niță – Donciu, cu sprijinul unui fost șef din MAI
Dezvaluiri pe baza datelor din dosarul penal nr. 85/76/P/2025 al Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a dosarului nr. 17/206/P/2026
Justiția de Constanța, zguduită din temelii
Ancheta declanșată de Secția de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) expune unul dintre cele mai dure scandaluri de corupție judiciară din ultimii ani la Constanța. Reținerea pentru 24 de ore a procurorilor Niță Teodor Ștefan și Gigi Valentin (fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța) scoate la iveală un mecanism prin care funcția de magistrat era folosită ca armă de extorcare și control asupra mediului de afaceri local.
Conform documentelor oficiale din dosarul penal nr. 85/76/P/2025, schema nu viza o simplă luare de mită, ci funcționa ca o structură piramidală bine organizată. În centrul „execuțiilor” se aflau doi polițiști judiciariști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) al IPJ Constanța: comisarul Donciu Cătălin și agentul Lascu Sorin. Deși formal aveau rolul de a apăra legea, cei doi acționau ca braț armat și „interfață” de încredere a procurorului Niță Teodor, având birourile direct în sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Dosarul penal, transformat în bâtă de șantaj
Potrivit anchetatorilor de la București, rețeaua deschidea și gestiona în mod deliberat dosare penale cu un scop unic: constrângerea funcționarilor publici, a acționarilor sau a administratorilor de societăți comerciale. Țintelor li se impunea, de facto, un ultimatum:
- fie încheiau contracte comerciale oneroase sau de prestări servicii fictive cu firme controlate ori indicate de cei doi procurori;
- fie renunțau de bună voie la acțiuni;
- fie deveneau „peste noapte” suspecți sau inculpați.
Când refuzau să se supună economic rețelei, procurorul Niță Teodor dispunea măsuri asigurătorii agresive: sechestre pe conturi și bunuri, până la trimiterea abuzivă în judecată a unor persoane despre care, arată Parchetul General, se cunoștea starea lor de nevinovăție. În momentul în care victimele cedau și semnau contractele impuse, dosarele penale erau „rezolvate” miraculos prin ordonanțe de clasare, iar sechestrele dispăreau.
Acuzațiile oficiale ale Parchetului de pe lângă ÎCCJ subliniază: „Mecanismul consta în utilizarea prerogativelor legale de urmărire penală pentru a exercita acte de constrângere asupra unor persoane fizice și juridice, urmărind dobândirea în mod injust a unor foloase patrimoniale pentru sine sau pentru alții. Există indicii clare că s-a dispus inclusiv punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a unor persoane deși se cunoștea starea lor de nevinovăție.”
Luxul care nu încape în salariul de bugetar

Intrarea în zona penală a adus membrilor rețelei câștiguri financiare masive, reflectate într-un stil de viață de lux, total incompatibil cu veniturile oficiale de funcționari publici sau cadre de poliție. Referatul procurorilor ÎCCJ evidențiază discrepanțe patrimoniale majore descoperite în faza de investigație operativă.
Polițiștii judiciariști care asigurau „suportul de presiune” în anchetele orchestrate de Niță Teodor au acumulat averi greu de explicat. Datele din dosar arată că:
- comisarul Donciu Cătălin deține o casă și 4 apartamente în stațiunea Năvodari, una dintre cele mai costisitoare zone imobiliare de pe litoralul românesc;
- colegul său de echipă, polițistul Lascu Sorin, apare ca beneficiar – prin intermediul tatălui său – al unei proprietăți imobiliare exclusiviste în stațiunea montană Predeal.
Ceea ce la început părea doar un caz grav de corupție punctuală în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța se conturează, pe măsură ce se corelează actele din dosarul penal nr. 85/76/P/2025 cu înscrisurile din dosarul local nr. 17/206/P/2026, într-o demascare a unui veritabil „sindicat” mafiot instituțional.
Investigația jurnalistică, bazată pe aceste documente de urmărire penală, arată cum pârghiile penale ale statului au fost deturnate în instrumente private de șantaj și expropriere forțată.
Caz-școală: atacul asupra Complexului Hotelier „Scoica”
Exemplul cel mai elocvent al modului de operare este atacul asupra Complexului Hotelier „Scoica” din stațiunea Jupiter (SCOICA SA, Mangalia).
La originea schemei se află un conflict comercial intern, clasic, în cadrul societății SCOICA SA. Doi acționari minoritari – soții Barbu Alexandru Ștefan și Barbu Dorina – nemulțumiți de conducerea legitimă exercitată de administratorul legal Sima Marian și de acționarul majoritar Sima Florin aleg însă o cale ocolitoare, nelegală, pentru a prelua controlul activelor hoteliere.
În loc să meargă în instanța civilă sau să folosească mecanismele Adunării Generale a Acționarilor, cei doi contractează serviciile Cabinetului de Avocatură „Siniavschi”, cu sediul în București. Rolul acestuia, relevă actele, nu se rezumă la asistență juridică, ci vizează activarea unei rețele de influență judiciară de rang înalt.
Pentru a asigura competența artificială directă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța – controlat, potrivit datelor de anchetă, de gruparea procurorului Niță – plângerea penală este formulată strategic și împotriva Păcuraru Georgeta, director al Oficiului Registrului Comerțului (ORC) Constanța. Acest „artificiu de competență” permite reținererea dosarului la vârful sistemului, evitând trimiterea cauzei spre soluționare procurorilor de la judecătorii sau tribunale, adică la nivelurile inferioare ale organelor de urmărire penală.
Umbrela de la centru: rolul fostului Secretar General Adjunct din MAI
O operațiune atât de amplă, având ca țintă un activ turistic important de pe litoral, avea nevoie de o umbrelă politică și de comandă rapidă asupra structurilor de poliție. Aici apare numele chestorului de poliție (r) Ion Stoica, care, prin intermediul mamei sale, deținea un număr mic de acțiuni la Scoica SA.
Ion Stoica, personaj influent în structurile de forță ale statului, a ocupat funcția de Secretar General Adjunct la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) până la 17 februarie 2025, când raportul său de serviciu a încetat prin pensionare – conform Deciziei nr. 82/2025 semnate de Prim-ministrul României și publicate în Monitorul Oficial nr. 139/2025.
Deși pensionat cu un an înaintea evenimentelor analizate la Scoica SA, datele din anchetă indică faptul că influența sa asupra cadrelor operative din teritoriu a continuat să fie utilizată din umbră. Stoica ar fi asigurat „sprijinul tacit” și conexiunea politică pentru ca aparatul de poliție al IPJ Constanța să execute, fără verificări administrative de legalitate, ordinele abuzive ale procurorului de caz Niță – ordine ce vizau forțarea preluării acționariatului hotelului în detrimentul familiei Sima.
Cronologia intervenției-fulger: 72 de ore pentru confiscarea controlului
Ordonanța din 19.02.2026 – dosar nr. 17/206/P/2026
Cronologia, reconstituită din actele oficiale:
- 16 februarie 2026 – Este înregistrată plângerea soților Barbu, prin Cabinetul de Avocatură „Siniavschi”.
- 19 februarie 2026 – La doar 72 de ore distanță, procurorul Niță Teodor invocă „necesitatea unor măsuri urgente pentru a împiedica modificarea probațiunii” și emite Ordonanța în dosarul nr. 17/206/P/2026, desemnând ca polițiști judiciari delegați în cauză pe comisarul-șef Donciu Cătălin și pe comisarul Tufă Ionuț, din cadrul IPJ Constanța. Cei doi sunt mandatați să se deplaseze la sediul societății Scoica SA.
Ordinul este limpede și brutal: comisarul-șef Donciu Cătălin este delegat să se deplaseze la Hotel Scoica Jupiter și să ridice, în original, de îndată, Registrul acționarilor, toate actele anexe privind statutul, organizarea și funcționarea societății, precum și toate documentele contabile de venituri și cheltuieli pe ultimii trei ani (2023 – la zi), sub amenințarea ridicării silite.
„Hostile takeover” cu ștampilă de Parchet
Ritmul aproape neverosimil al acțiunii confirmă, în oglindă, acuzațiile reținute de Parchetul General în referatul de arestare preventivă din 15 mai 2026. În doar trei zile de la plângerea inițială, fără expertize financiare și fără audieri contradictorii, Niță dispune ridicarea tuturor înscrisurilor contabile și corporative esențiale.
Ridicarea în original a Registrului acționarilor de către comisarul-șef Donciu nu este o simplă măsură procesuală, ci miezul operațiunii de hostile takeover (preluare ostilă). Într-o societate pe acțiuni, registrul acționarilor este actul suprem de proprietate. Lipsirea acționarului majoritar, Sima Florin, și a administratorului, Sima Marian, de accesul la acest registru, combinată cu ridicarea documentelor financiare de la zi, a echivalat cu paralizarea juridică și economică a complexului hotelier.
Acesta devine, în termeni practici, instrumentul perfect de șantaj: pentru a scăpa de blocajul financiar și de riscul trimiterii abuzive în judecată – o practică deja documentată a procurorului Niță, conform datelor ÎCCJ –, conducerea legitimă era împinsă să cedeze în fața pretențiilor acționarilor minoritari ori să semneze contracte oneroase cu firmele din sfera de influență a grupării.
Executorul din teren: Donciu Cătălin, „generalul” din biroul 26
Aplicarea acestor ordonanțe de „teroare economică” revine comisarului-șef Donciu Cătălin, organ de cercetare penală în cadrul IPJ Constanța – SICE. Donciu nu acționează ca un simplu polițist din teren: el își stabilește centrul de comandă în biroul nr. 26 din sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, funcționând ca interfață directă a procurorului Niță în relațiile subterane cu țintele economice.
Această activitate „paralelă” s-a dovedit extrem de rentabilă. Procurorii Secției de Urmărire Penală a ÎCCJ menționează explicit, în referatul de arestare, opulența afișată de Donciu: o casă și patru apartamente în stațiunea Năvodari – cea mai scumpă zonă imobiliară de pe litoral – și conexiuni suspecte cu anumiți oameni de afaceri din județul Constanța, protejați sau utilizați ca paravan ai rețelei (inclusiv firme de reciclare și construcții ecologice menționate în dosarul-mamă).
Intervenția de la vârf: Înalta Curte și CSM rup „sindicatul”
Rețeaua de criminalitate organizată instituțională de la Constanța funcționează nestingherit până la 14 mai 2026, când procurorii de la București, coordonați de procurorul-șef serviciu Marius Iacob, intervin.
Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) adoptă Hotărârea nr. 340, prin care încuviințează de urgență reținerea și arestarea preventivă a magistraților Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor.
Referatul cu propunere de arestare preventivă, înaintat instanței, arată că abuzurile comise în dosarul Complexului Hotelier „Scoica” fac parte dintr-un tipar infracțional mult mai larg. Printre victimele vizate de aceleași metode apar:
- Primăria comunei Lumina;
- regia Confort Urban SRL;
- licitațiile pentru plajele aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), licitații ce ar fi fost blocate sau distorsionate.
Ancheta se află în plină desfășurare. Cei doi procurori se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar următorul pas este stabilirea gradului de răspundere penală pentru toți actorii implicați: de la avocații-consilieri ai atacului, la „executorul imobiliar cu epoleți” Donciu Cătălin și până la protectorul politic din umbră, fostul chestor MAI Ion Stoica.
Ce urmează: necesitatea extinderii verificărilor
Având în vedere datele de mai sus, rezultând din dosarul penal nr. 85/76/P/2025 al Secției de Urmărire Penală a ÎCCJ și din dosarul nr. 17/206/P/2026, precum și informațiile apărute în spațiul public privind implicarea procurorului Niță Teodor și a colaboratorilor săi în dosarul SCOICA SA, se impune ca organele judiciare care instrumentează cauza deschisă la 14.05.2026 – intens reflectată în presa online și audiovizuală la nivel național – să:
- conexeze noile informații cu cele deja existente;
- verifice, în mod exhaustiv, toate acțiunile judiciare executate în legătură cu Scoica SA;
- analizeze în ce măsură preluarea ostilă a Complexului Hotelier „Scoica” a făcut parte integrantă din mecanismul infracțional descris în referatul de arestare.
Subiectul rămâne deschis. Vor urma noi date și informații pe marginea acestei anchete care reconfigurează, în mod radical, imaginea justiției și a aparatului de ordine publică din Constanța. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – „Telex pentru favoriți”: Cum a inventat IGPR promovarea la șansa și relația cu șeful
Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă
În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de fapt, sunt bani. Nu pentru condiții de muncă mai bune, nu pentru logistică, ci pentru a numi polițiști în funcții superioare de execuție.
În august, IGPR trimite către toate unitățile o adresă, nr. 564711 din 11.08.2026, prin care cere demararea numirilor în funcții mai bine plătite, în baza art. 22 alin. (4) din Legea 360/2002. Textul legal permite încadrarea pe funcții cu grade profesionale de până la trei trepte peste gradul actual al polițistului. Mai mult, documentul anunță cu seninătate că există și alocațiile bugetare necesare.
Termen: propunerile până pe 25 august, aplicarea numirilor de la 1 septembrie. Rapid, discret, „operativ”.
Zero criterii, 100% bunul plac al șefului
Până aici, ai spune: în sfârșit, un pas normal – polițiști mai bine încadrați, bani există, ce ar putea fi în neregulă?
Răspuns: absolut tot modul în care s-a decis cine beneficiază.
Adresa IGPR nu prevede niciun criteriu obiectiv:
- nici vechime,
- nici calificative profesionale,
- nici nivel de pregătire,
- nici rezultate,
- nici măcar o minimă ordine de prioritate.
Singura condiție: o „notă de fundamentare” scrisă de șeful direct, avizată ierarhic și aprobată de cel cu competență de numire. Atât.
În traducere liberă: doi polițiști cu același grad, aceeași vechime, același parcurs profesional pot ajunge în situații diametral opuse. Unul e „fundamentat” de șef și urcă trei trepte, celălalt rămâne pe loc pentru că nu a avut norocul sau „inspirația” de a avea șeful potrivit.
Nu meritul decide, ci pixul șefului. Nu criteriile, ci simpatiile.
Telexul care a existat doar pentru cine trebuia să știe
Ca orice procedură care miroase a selecție „pe persoană fizică”, documentul a circulat ca „exemplar unic”, transmis prin Telex.
Nu s-a publicat nicăieri, nu s-a afișat, nu s-a anunțat transparent. Majoritatea polițiștilor nici măcar nu au aflat că a existat această oportunitate de promovare pe funcții mai bune.
Cei care nu au fost propuși nu au primit vreo explicație:
- nu li s-a respins vreo cerere,
- nu li s-a comunicat vreun motiv,
- nu li s-a spus că ar fi mai slabi profesional.
Pur și simplu, nu au intrat în discuție. Nu pentru că nu ar fi meritat, ci pentru că nu au fost trecuți pe listă. Lista aceea despre care nici măcar nu știau că există.
Bani publici, criterii private
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” anunță că va cere oficial IGPR, în baza Legii 544/2001, să spună:
- câți polițiști au fost numiți pe funcții superioare în urma acestei adrese,
- în ce unități au fost făcute numirile,
- câte posturi s-au „îmbunătățit”,
- ce sume de bani au fost alocate,
- dacă au existat ulterior instrucțiuni sau criterii interne, ținute departe de ochii personalului de rând.
Pentru că aici nu e vorba doar de relația șef–subaltern, ci de modul în care se folosesc bani publici. Bani care, teoretic, sunt destinați tuturor polițiștilor care îi merită. Practic, însă, ajung la cei care au știut, au fost „aleși” sau s-au bucurat de o relație bună cu șeful.
Sindicatul „Diamantul” pune în mod legitim întrebarea: Au fost promovați cei mai buni sau doar cei mai apropiați?

Meritocrație made in IGPR: „cine are șef, trece clasa”
Din această poveste rămân câteva concluzii amare:
- IGPR recunoaște că există bani pentru încadrarea mai bună a polițiștilor – dar preferă să-i direcționeze în tăcere, către un cerc restrâns;
- nu există niciun mecanism clar prin care un polițist să știe ce trebuie să facă pentru a ajunge și el pe o astfel de funcție;
- șeful direct devine filtru unic și discreționar, fără transparență și fără obligația de a motiva de ce îl promovează pe X și îl ignoră pe Y.
Așa arată, în practică, „cariera polițistului” în 2026: nu condusă de lege, ci de adresă internă; nu bazată pe criterii, ci pe recomandare; nu anunțată tuturor, ci strecurată prin Telex ca un pont între cunoscuți.
Cât timp astfel de scheme rămân regula nescrisă, orice discurs oficial despre „profesionalizare”, „evaluare obiectivă” sau „respectarea meritocrației” sună exact ca Telexul cu promovări: vine de sus, nu-l vede aproape nimeni și, la final, beneficiază tot cine trebuie. (Cristina T.).
Exclusiv
Dosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a – Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești
(Investigație Incisiv de Prahova):
După ani de „lansări controlate”, grafice colorate, conferințe cu generali în uniformă și promisiuni despre „protejarea agriculturii”, concluzia e mai simplă decât și-ar dori decidenții: România derulează un experiment climatic național, scump, opac și științific șubred, fără să fi răspuns vreodată la întrebarea de bază:
Ce face, de fapt, sistemul antigrindină – protejează recoltele sau sabotează regimul natural al ploilor?
Nu mai vorbim aici despre povești, ci despre ceea ce ar trebui să fie piatra de temelie a oricărui program de intervenție în atmosferă: dovezi, măsurători, transparență. Am căutat aceste lucruri în România și în alte state care au flirtat cu „ingineria ploilor”. Am găsit în schimb un tipar îngrijorător: tehnologii vândute ca „protecție”, rezultate contradictorii, lipsă crasă de monitorizare independentă și o industrie care prosperă indiferent dacă plouă sau nu.
Certitudini oficiale, știință șubredă
În prezentările oficiale, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) este un colos infailibil:
– eficiență declarată de 75–80%;
– sute de mii, apoi milioane de hectare „protejate”;
– promisiunea miraculoasă că poate „reduce grindina” și „crește precipitațiile”.
Numai că literatura de specialitate internațională, rapoartele academice serioase și inclusiv documente interne ale unor instituții de profil descriu altceva:
- intervențiile de tip cloud seeding (pe iodură de argint sau alte substanțe) sunt considerate:
- controversate,
- insuficient studiate,
- cu rezultate contradictorii și „afirmații nestabile”;
- nu există consens științific că pot fi controlate fin, după dorință, la nivel local;
- nu există certitudine nici măcar asupra lipsei de efecte negative pe termen lung asupra ecosistemelor.
Cu alte cuvinte, România afișează la televizor o siguranță de manual de propagandă, în timp ce chiar domeniul științific care ar trebui să o susțină ridică din umeri și folosește termeni precum „controversă”, „incertitudine” și „lipsă de date robuste”.
Tiparul global al „secetei tehnologice”: ce au în comun Pennsylvania, Mexic, Ecuador, Iran și Franța
Când pui față în față declarațiile liniștitoare ale celor care apasă butonul și realitățile de pe teren, începe să se contureze un tipar internațional.
Mercersburg, Pennsylvania (SUA)
În zona Mercersburg, după introducerea unor programe de însămânțare a norilor, au apărut rapoarte repetate conform cărora, odată cu intensificarea acestor intervenții, norii se „sparg”, ploile se rarefiază și se instalează o secetă atipică. Nu vorbim despre impresii izolate, ci despre serii de observații care au generat tensiune socială și chiar amenințări către sponsorii sistemelor de modificare a vremii. Autoritățile au reacționat prin comunicate vagi, fără să pună la dispoziție studii solide, multi-anuale, care să demonstreze lipsa impactului negativ.
Puebla, Mexic – cazul Volkswagen
În Mexic, uzina Volkswagen din Puebla a instalat tunuri antigrindină pentru protecția automobilelor. Rezultatul? O ploaie de procese. Comunitățile din jur au reclamat pierderi masive pe mii de hectare și o secetă anormală corelată cu utilizarea acestor tunuri. Daunele estimate: milioane de euro. Compania și autoritățile au încercat să îngroape scandalul în explicații tehnice, dar un lucru a rămas clar: în momentul în care tehnologia a început să „apere” un interes industrial, regimul ploilor din regiune s-a modificat suficient de mult încât să genereze conflict deschis.
Cotopaxi, Ecuador
În provincia Cotopaxi, generatoare cu iodură de argint au fost instalate pentru a sprijini culturi industriale de brocoli. A urmat un scenariu cunoscut: schimbări suspecte în regimul precipitațiilor, acuzații de secetă artificială, proteste publice, iar în final intervenția autorităților locale. Activitatea a fost suspendată, apoi consiliul provincial a mers mai departe și a impus restricții asupra tehnologiilor care alterează ciclul natural al ploilor. Cu alte cuvinte, acolo unde s-a avut curajul unei dezbateri reale, reacția a fost de prudență, nu de extindere cu orice preț.
Iran – Muntele Sabalan
În jurul masivului Sabalan au fost raportate utilizări intense de dispozitive antigrindină. În paralel, rapoarte locale au început să semnaleze scăderea precipitațiilor în zonele respective, într-un context deja marcat de vulnerabilitate la secetă. Deși autoritățile centrale au emis comunicate de tip „nu există dovezi certe”, contradicția dintre discurs și percepția de pe teren a alimentat suspiciunile că „protejarea” unor zone sau obiective se face cu prețul dezechilibrelor hidrologice regionale.
Burgundia, Franța
Regiunea Burgundia a devenit scena unui conflict rece între două lumi: producători de vin, care folosesc tunuri sau generatoare antigrindină, și crescători sau alți operatori din zonă, afectați de trei ani consecutivi de secetă severă. Coincidență? Oficial, da. În teren, însă, întrebarea dacă aceste tehnologii redistribuie sau reduc precipitațiile nu mai este demult una pur academică.
Concluzia tiparului global:
Oriunde tehnologiile de „protecție” meteo sunt folosite agresiv și netransparent, apare același nucleu de suspiciune: plouă mai puțin acolo unde se trage și se instalează ceea ce tot mai mulți numesc, simplu, „secetă tehnologică”.
Iodura de argint – de la „apă sfințită” la poluant potențial
În România, iodura de argint este promovată aproape mistic: o substanță miraculoasă, care sparge grindina, crește ploile când „trebuie”, dar dispare cuminte înainte să atingă solul, apele sau lanțul trofic.
Niciun mecanism fizico-chimic explicit, nicio explicație coerentă cum anume un compus recunoscut ca toxic pentru mediul acvatic ar avea, sub bagheta autorităților, proprietăți de… apă sfințită.
Realitatea tehnică este mult mai puțin poetică:
- iodura de argint este încadrată în fișe de securitate ca periculoasă pentru mediul acvatic;
- există îngrijorări explicite, inclusiv la nivel european, privind bioacumularea și bioamplificarea unor astfel de compuși în ecosisteme;
- România nu prezintă public studii solide, independente, multi-anuale, care să demonstreze:
- cât din substanță ajunge în precipitații,
- unde se concentrează (sol, ape de suprafață, ape subterane),
- ce impact are asupra organismelor acvatice, solului, calității apei potabile.
În loc de răspunsuri, se repetă mantra: „Nu există dovezi că este periculoasă.”
Traducerea onestă ar fi: nu s-a făcut monitorizarea serioasă necesară pentru a afla adevărul.
Întrebările la care sistemul refuză să răspundă
Investigația scoate la iveală un șir de întrebări atât de simple, încât tocmai simplitatea lor devine incomodă:
- Unde sunt dovada consultărilor reale cu cei care depind direct de regimul ploilor atunci când s-au stabilit:
- amplasamentul stațiilor,
- zonele declarate „protejate”,
- perioadele de tragere?
- Unde sunt seriile de date brute – nu pliantele lucioase – care compară:
- regimul de precipitații înainte și după instalarea sistemului,
- zonele în care se trage cu cele în care nu există niciun fel de intervenție (de exemplu, județe vecine cu aceleași caracteristici climatice)?
- De ce nu există o comparație publică, clară, între zone aflate la câțiva kilometri distanță, în care:
- într-una se lansează rachete antigrindină,
- în alta, intervențiile sunt interzise,
- iar diferențele la nivel de precipitații sunt frapante?
- De ce nu sunt făcute publice studiile privind bioacumularea iodurii de argint, dacă tot se susține că „nu există risc”?
- Dacă sunt făcute – unde sunt?
- Dacă nu sunt făcute – pe ce bază se afirmă „siguranța” absolută?
- Care este legătura reală dintre perioadele de lansări masive și episoadele de inundații rapide în anumite bazine hidrografice?
- De ce nimeni nu prezintă o analiză hidrologică integrată – emisii, traiectorii de nori, cantități de precipitații, debite, infiltrații?
În loc de răspunsuri punctuale, sistemul funcționează după o rețetă simplă:
orice întrebare incomodă este etichetată drept „lipsă de înțelegere a științei”.
Numai că adevărata știință nu se teme de întrebări. Propaganda, da.
„Eficiență” prin matematică magică și hectare pe hârtie
Un alt pilon al mitologiei antigrindină îl reprezintă cifrele: milioane de hectare „protejate”, procente miraculoase de „eficiență” și formule obscure în care apare o constantă de 100.000 introdusă parcă special pentru a garanta victoria din pix.
Ce se ascunde în spatele acestor cifre:
- în multe situații, suprafețele declarate „protejate” includ:
- lacuri,
- păduri,
- zone nelucrate agricol,
- teritorii în care nu există producție agricolă relevantă;
- succesul este calculat prin formule închise, fără zone martor credibile, fără verificări independente, fără acces la datele brute;
- „creșterea precipitațiilor” rămâne o frază frumoasă, neînsoțită de rapoarte plauzibile care să arate, pe ani consecutivi, cum s-a modificat efectiv bilanțul hidrologic în zonele „tratate”.
Cu alte cuvinte, rachetele se văd, banii se văd, iar „eficiența” există mai ales în Excel și în comunicate de presă.
Întrebarea interzisă: rachete pentru grindină sau pentru secetă?
Oficial, sistemul are două scopuri nobile:
- reducerea grindinei,
- creșterea precipitațiilor.
În realitate, observațiile din România și din alte state ridică o întrebare pe care autoritățile se feresc să o audă:
aceste intervenții diminuează doar dimensiunea boabelor de grindină sau reduc, în anumite condiții, și cantitatea de precipitații totale care ajunge la sol?
Dacă, în numele protejării unor culturi sau obiective, se „sparg” norii astfel încât apa cade fragmentat, haotic sau deloc în anumite zone, atunci bilanțul economic real devine devastator:
- pierderile prin secetă pot depăși cu mult pagubele pe care le-ar fi provocat episoadele de grindină necontrolată;
- efectele nu se văd într-un PowerPoint de sezon, ci în ani de degradare a solului, scăderea nivelului apelor subterane, instabilitate hidrologică.
O evaluare cinstită ar trebui să răspundă la două întrebări simple:
- Cât s-a „salvat” efectiv prin combaterea grindinei?
- Cât s-a pierdut, pe de altă parte, printr-un posibil efect de reducere sau redistribuire nefavorabilă a ploilor?
Această evaluare nu există. Sau, dacă există, este bine ascunsă.
Rachete de aur și captura financiară: cine câștigă din „protecția” vremii?
La finalul acestui tablou nu putea lipsi componenta financiară, acolo unde se risipesc ultimele dubii:
- prețul rachetelor românești este, raportat la unele referințe regionale (inclusiv producători din Bulgaria), de ordinul sutelor de procente diferență;
- în jurul sistemului s-a format un ecosistem economic:
- producători de rachete,
- contracte de garduri, betoane, infrastructură,
- intermediari care vând statului… datele radar ale statului, prin contracte cu iz de monopol;
- bugete anuale de zeci de milioane de lei, cu ani întregi în care nu s-au tras rachete, dar s-au plătit „pază și conservare” în sume amețitoare.
Pe scurt:
avem un sistem construit să nu poată fi oprit, indiferent dacă funcționează sau nu.
Nu există concurență reală, nu există alternativă testată, nu există mecanism de răspundere directă. Există doar bani publici care hrănesc o mașinărie declarată „de importanță strategică”, blindată împotriva oricărei întrebări legitime.
Epilog provizoriu pentru un dosar deschis
După opt părți de investigație, imaginea devine limpede:
- Avem un sistem național care intervine în atmosferă cu o tehnologie controversată la nivel internațional, prezentată intern ca dogmă infailibilă.
- Avem lacune masive de monitorizare, lipsă de studii independente și refuz sistematic de a pune pe masă datele brute.
- Avem contradicții flagrante între discursul oficial („crește precipitațiile, nu există riscuri”) și situații concrete, atât în România, cât și în alte țări, unde apar suspiciuni de secetă accentuată și dezechilibre hidrologice.
- Avem rachete de aur la prețuri umflate, contracte parazitare și o industrie care prosperă sub umbrela „securității naționale”, în timp ce agricultura reală rămâne vulnerabilă la primul an secetos.
Până la proba contrarie, singura concluzie cinstită este următoarea:
România derulează, pe bani publici, un experiment climatic cu beneficii nedovedite și riscuri ignorate, în care adevărata prioritate pare a fi finanțarea unei rețele de interese, nu stabilitatea regimului de ploi.
Argintul rămâne în nori, plumbul cade în minciuni, iar tăcerea apasă greu peste instituții.
Incisiv de Prahova rămâne pe baricade. Dosarul Antigrindină rămâne deschis pentru oricine mai are curajul să pună întrebări.
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
IPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești. Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”
Sfârșit de septembrie, seară, Ploiești, centru. Bulevardul Republicii, ora de vârf: mașini, nervi, claxoane. Și, peste toate, apoteoza inteligenței rutiere: un Polo de poliție pus de-a latul pe banda 1, ca să înțeleagă tot ploiesteanul că ordinea publică a sosit. Nu în intersecție, nu pe o alveolă, nu pe o stradă laterală. Nu. Fix în gâtul traficului, ca să facă un gest suprem pentru siguranța circulației: să oprească și să certe o biată femeie pe bicicletă.
„Cascadorii prostiei”, secția de rutieră
În mașina de poliție, doi agenți. Dar vedeta serii, omul-spectacol, este agentul de poliție Domnicu Viorel – colos de inteligență, înălțime la fel de impresionantă ca vocabularul, recunoscut printre colegi ca fiind „din același aluat” cu deja celebrul său camarad, Lepadatu Lucian.
Genul de combinație între Hagi la discurs, Chuck Norris la nervi și Dorel la execuție.
Domnicu al nostru, venit din comuna Fărcășești, Gorj, aciuat prin Ploiești după ce a cunoscut o „fetiscana”, se gândeste brusc: „Ia să opresc eu această biciclistă, că deranjează perfecțiunea traficului românesc”.
Îi face semn să oprească. Femeia, luată din scurt, se sperie, frânează brusc, cade cu tot cu bicicletă. Din cascadoria asta de manual:
– se avariază bicicleta,
– se atinge și Polo-ul de poliție,
– se lovește și femeia.
„Cascadorii prostilor”, varianta de Gorj, live, în centru la Ploiești.
Când logica pleacă în concediu
Și acum, partea cea mai tare: cum să ieși tu, ca om al legii, din situația asta penibilă?
Simplu: declari că femeia pe bicicletă e de vină.
De ce?
Pentru că – țineți-vă bine – „nu a păstrat distanța față de autoturismul de poliție”.
Care autoturism? Ăla oprit aiurea, ca nuca-n perete, pe banda 1, în buricul târgului, într-un loc unde nu avea ce să caute. Dar nu, nu logica, nu regulile, nu bunul-simț. Vinovată trebuie să fie femeia, că doar nu o să stricăm legenda infailibilității Biroului Rutier Ploiești.
Biroul Rutier Ploiești – catalog de „personaje”
Ca să înțelegi contextul, trebuie să știi „fauna” biroului. Că altfel pare doar o poveste izolată, nu un episod dintr-un serial prost:
- Editoiu Alin – „vopsitorul”, șef de birou, că așa se poartă: dacă nu știi carte, știi bidinea.
- Niță Alexandru – copilul cu nota 4, ajuns să decidă cine știe și cine nu Codul Rutier.
- Irimia Laurențiu – „bețivul de serviciu”, căci fiecare birou are măcar unul.
- Virlan Florin – „Mirlanul”, fost șef. Numele de alint spune tot.
- Petre Răzvan – „șpăgarul”, pentru decor clasic de rutieră românească.
- Ilioiu Gabriela – „Laika din stratosferă”: plecată, dar nu se știe exact unde, cert e că pe altă orbită decât terenul.
Și din acest colectiv select face parte și Domnicu Viorel, noua vedetă a „eficienței” în trafic.
Au prins toți hoții. A rămas femeia pe bicicletă
Să recapitulăm:
– Poliția oprește în plin bulevard, blocând banda 1, aparent pentru a corija teribila amenințare reprezentată de o femeie pe bicicletă.
– Femeia cade, se lovește, se strică bicicleta, se avariază și mașina de poliție.
– Polițistul consideră că ea e de vină, pentru că nu a „păstrat distanța”.
– Ca bonus, o testează și pentru alcool, poate-poate iese ceva, să dea bine în raport. Ghinion: femeia nu băuse nimic.
În logica asta, pare că în Ploiești au fost rezolvate toate problemele mari – drogați, șoferi fără permis, bețivi la volan, curse ilegale. A rămas doar o biată biciclistă trează, neasigurată, fără RCA, să umple hârtiile și să justifice prezența Polo-ului în mijlocul drumului.
Cine plătește „genialitatea” operativă?
Și acum întrebarea perfect justificată:
Bicicletele nu au RCA. Bun.
Polo-ul de poliție s-a avariat în urma acestei scene. Perfect.
Pe banii cui se repară acum?
– Pe banii femeii care mergea pașnic pe bicicletă și a fost oprită suicidal, pe banda 1?
– Pe banii contribuabilului, că doar nu o să riscăm moralul Biroului Rutier?
– Sau pe banii cui a luat decizia „strategică” de a opri mașina ca o cărămidă în mijlocul șoselei?
La ce istoric are Biroul Rutier Ploiești, pare că există un blestem: orice mașină le pică în mână ajunge, mai devreme sau mai târziu, pe butuci. Nu de la urmăriri ca-n filme, ci de la „misiuni tactice” de oprit bicicliști.
Foliile, întunericul și „hard disk-ul”
Și dacă tot suntem la capitolul „siguranță rutieră”, o mică întrebare tehnică:
Chiar nu vede niciun coleg de la IPJ Prahova că agentul Domnicu Viorel umblă cu folii negre ca noaptea pe geamurile laterale față ale mașinii personale?
Ne facem că nu vedem azi, ne mirăm mâine că „nu a observat” un pieton, un biciclist, o altă victimă a combinației letale dintre:
– vizibilitatea redusă,
– poziționarea tâmpită în trafic,
– și un „hard disk” care nu prea procesează pericolul real, dar procesează cu zel o biată femeie cu bicicletă.
Concluzie:
Nu e o poveste despre o biciclistă. E o mostră de sistem.
Despre cum un birou rutier întreg poate să se transforme într-un club de „cascadori ai prostiei”, cu grade pe umăr și legitimație la șapcă.
Iar nota de plată – pentru Polo, pentru hârtii, pentru imagine, pentru ridicol – o achităm tot noi. Nu „Laika”, nu „vopsitorul”, nu „mirlanul”, nu „piromanul”.
Noi și, din când în când, câte o femeie pe bicicletă, scoasă vinovată că nu a păstrat distanța… față de prostie. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești. Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”
-
Exclusivacum 3 zile„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte
-
Exclusivacum 2 zileValiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3
-
Exclusivacum 3 zileCurtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche
-
Exclusivacum 4 zileRaportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”
-
Exclusivacum 2 zileDosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a – Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești
-
Exclusivacum 4 zile„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări
-
Exclusivacum 2 zilePolițist la sapă de… mop: cum a ajuns Codul muncii să stea la coadă la mătura Ministerului de Interne (M.A.I.).



