Un penitenciar model: bătaie ca la ușa cortului, cu ștampilă de stat

Într-un colț de Românie botezat Penitenciarul Baia Mare, dar care funcționează mai degrabă ca scenă de teatru absurd, o angajată susține că ar fi fost agresată fizic chiar de directorul instituției. Nu e trailer de film prost, e management public în acțiune.

Nu discutăm despre „tensiuni la locul de muncă”, ci despre un incident confirmat de un certificat medico-legal, în care sunt descrise în detaliu semnele unui atac. Cu alte cuvinte, corpul femeii a dat deja declarație, neavând nevoie de aprobarea niciunui șef.

Certificatul medico-legal, inamicul public numărul unu al imaginii de instituție serioasă

Conform documentului medico-legal, urmele agresiunii sunt consemnate clar, negru pe alb. Într-o lume normală, acesta ar fi punctul zero al unei anchete riguroase. În lumea Penitenciarului Baia Mare, devine doar o hârtie enervantă, care strică decorul și trebuie „aranjată”.

Recorder, sursa acestor informații, intră în scenă și aprinde reflectorul exact acolo unde sistemul preferă întunericul. Jurnaliștii au intrat în posesia unor înregistrări audio care vorbesc mai tare decât toate rapoartele de resurse umane puse la un loc.

Ședință de „consiliere”: semnează, taci și poate scapi doar cu vânătăile

În înregistrările audio obținute de Recorder, victima este presată insistent să semneze un document prin care, în esență, ar accepta mușamalizarea incidentului. Nu e negociere, e un fel de „hai, scrie aici că n-a fost nimic, că așa trebuie să fie bine pentru toată lumea. Mai puțin pentru tine, firește”.

La masa „discucției” stau două personaje principale: directorul penitenciarului și psihologul instituției. Nu pentru a o ajuta, nu pentru a o apăra, ci pentru a o convinge să înghită în liniște ceea ce, potrivit certificatului medico-legal, a înghițit deja cu vânătăi.

Intimidări, presiuni, încercări de șantaj emoțional – tot arsenalul este scos la vedere, doar-doar semnătura magică va transforma agresiunea în „neînțelegere internă rezolvată amiabil”.

Psihologul instituției, specialist în traumă… a imaginii directorului

În loc să fie apărătorul sănătății psihice a victimei, psihologul penitenciarului intră în scenă ca un fel de dirijor al liniștii forțate. În loc să gestioneze trauma, gestionează „criza de imagine”. În loc să ofere sprijin, oferă presiune ambalată în termeni pseudo-terapeutici.

Mesajul e clar: semnează, că altfel va fi mai rău. Nu pentru agresor, ci pentru tine. Psihologia devine unealtă de șantaj emoțional, nu instrument de protecție.

Proces de coridor: victimă una, sistemul întreg, scor previzibil

Din acest moment, în Penitenciarul Baia Mare se instalează atmosfera unui proces informal, descrisă de Recorder în detaliu: un fel de judecată de coridor în care nu există avocat al apărării, ci doar gardă de corp a reputației directorului.

Victima e lăsată singură în încercarea ei de a-și căuta dreptatea, înconjurată de oameni mult mai preocupați să stingă scandalul decât să afle adevărul.
Director, psiholog, presiuni, „hai să nu ajungem mai sus”, „gândește-te la consecințe” – totul funcționează ca un mecanism de autoapărare al instituției, nu ca unul de protecție al angajatului.

Anonimă pe hârtie, foarte clară pe bandă: vocea care refuză să fie distorsionată

Pentru protecția victimei, Recorder a ales să nu dezvăluie numele acesteia. Femeia rămâne anonimă în acte, dar acceptă ceva mult mai curajos: publicarea înregistrărilor cu vocea ei nedistorsionată.

Nu vrea să-i fie afișat numele, dar vrea să se audă adevărul. Și adevărul, în cazul de față, sună sec și tăios: într-un penitenciar în care ar trebui să fie ținuți sub control abuzurile din interiorul societății, pare să fi încolțit un abuz chiar în inima sistemului.

Când cineva „nu mai are nimic de pierdut”, cum spune vorba, calcă în picioare. Când acel cineva e director, iar alături are și un psiholog instituțional, nu mai calcă doar în picioare un om, ci și orice aparență de justiție. Iar fără Recorder, totul ar fi rămas, ca de obicei, „o problemă internă, deja clarificată”. (Irinel I.).

În serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat public de Incisiv de Prahova (aici), episodul cu agentul Ioniță Bogdan de la Postul Blejoi merita, de fapt, un sezon separat. Nu doar pentru că omul a fost prins cu 0,25 mg/l alcool în aerul expirat în timpul serviciului, ci pentru că tabloul complet arată așa:

• bețiv recidivist, trimis acasă altădată fiind beat turtă;
• absent total de la serviciu, cu explicația „am dormit și n-am auzit telefonul”;
• dosare penale pierdute sau nelucrate, pasate către colegi;
• cercetat penal pentru neglijență în serviciu – fără să pățească nimic;
• protejat de conducere, pentru că fratele său ar fi ofițer „pe sus”, prin IGPR.

În timp ce pentru un amărât de agent fără pile se pornește apocalipsa dacă n-are șapcă la 40 de grade, pentru porcarul cu rude în Capitală se deschide doar frigiderul.

Fratele „de sus” și porcii „de jos”: rețeta clasică de protecție

Sursele vorbesc clar: fratele lui Ioniță Bogdan ar fi ofițer, „ceva, pe la IGPR”. De aici și relația tandră a conducerii IPJ cu un agent care:

• vine beat la muncă și e trimis discret acasă;
• altă dată nu mai vine deloc, e sunat de colegi, nu răspunde;
• îi sună el înapoi, pe la 2–3 dimineața, cu explicația de manual: „am dormit și n-am auzit telefonul”.

Normal că a dormit – dacă era rupt de beat, nu de oboseală profesională. Între timp:

• dosarele lui penale, multe și nesoluționate, se împart la alți colegi care tac și muncesc;
• a avut dosar penal pentru neglijență în serviciu (petiții pierdute, dosare nesoluționate),
• dar nu a pățit nimic. Nimic. Zero.

Munca lui au făcut‑o alții. El a livrat, spun colegii, „carne de porc de bună calitate, în stânga și-n dreapta”. Fratele „de sus” și porcii „de jos” fac mai mult decât orice regulament.

Culmea culmilor: bețivul face instructajul despre… cum să nu fii bețiv

Adevărat banc cu IPJ în loc de punchline: în seara de 04 iulie, la ora 22.00, (reamintim ca el „fusese” prins cu 0,25 mg/l alcool în aerul expirat), cine credeți că făcea instruirea agenților, la intrarea în serviciu?

• chiar agentul Ioniță Bogdan.

Situația, în rezumat:

• un polițist băut ține instructajul de început de tură;
• le vorbește subordonaților despre reguli, interdicții, conduită;
• e prins băut în timpul intervenției.

Colegii, obosiți și scârbiți, fac gluma amară: „mai bine îl puneau pe Nuțu Cămătaru să-i instruiască, tot aia era”. Diferența ar fi doar de uniformă, nu de credibilitate.

BCI – „Batalionul de Camuflare a Incompetenței”

„Dar cum de nu l-a văzut nimeni?”, ar întreba un naiv.

Răspunsul din interior:

• colegii știu că Biroul (sau șefii din zona BCI) doar îl acoperă;
• s-au săturat să mai reclame, pentru că oricum nu se întâmplă nimic;
• cine vorbește, muncește și pentru el, și mai ia și șuturi.

Așa se face că un agent cu alcool în aerul expirat, cu dosare pierdute și absențe rușinoase devine, prin protecție și frică, „intangibil”. În schimb, dacă altul nu poartă șapcă la 40 de grade, „dispare lumea”. Disciplina e bună doar pentru cei fără frați la IGPR și fără coteț în curte.

Noaptea albă a dosarelor: el doarme, colegii muncesc

Episodul de săptămâna trecută, la schimbul 3, e definitoriu:

• Ioniță Bogdan nu se prezintă la muncă;
• colegii îl sună – liniște totală;
• omul revine cu un telefon pe la 2–3 noaptea și anunță că „a dormit, n-a auzit”.

Între timp:

• intervențiile sunt acoperite de alții;
• munca lui este redistribuită;
• dosarele lui, deja multe și nelucrate, sunt pasate în stil tradițional: „la ăia care tac și muncesc”.

A avut chiar dosar penal pentru neglijență în serviciu – pentru petitii pierdute sau nesoluționate – dar s-a rezolvat „românește”: fără sancțiuni concrete, fără tăieri de grade, fără ieșire din sistem. Protecția contează, nu rezultatele.

Inspectoratul de Protecție al Jmecherului: alcool, nepăsare, rude sus-puse, carne jos‑puse

Din toate episoadele, inclusiv cele publicate de Incisiv de Prahova despre Sadicovici, Ivașcu, Joița și acoliții:

• șefi premiați pentru „lucrări de excepție” făcute de alții;
• fini și nași care sar etape, devin boși, își ridică vile pe terenuri de tineri;
• pozari fără dosare ajung comandanți;
• agenți porcari, cu rude la IGPR, beau în timpul serviciului, pierd dosare, nu vin la program și rămân „intangibili”,

rezultă o concluzie violent de simplă:

IPJ Prahova nu este doar o „grădiniță de cadre”, ci un Inspectorat de Protecție al Jmecherului, unde:

• munca o fac fraierii;
• responsabilitatea o iau naivii;
• iar combinația, ruda și cotletul de porc sunt politica oficială.