Exclusiv
Valentin Matei: De la imputernicitul etern la ejectatul toxic – O cronică a incompetenței cu inimioare pe Instagram
„Breaking news de la Ploiești! După ani de „împuterniciri” care au sfidat logica și bunul simț, Valentin Matei, eternul și fascinantul director „provizoriu”, a fost, în sfârșit, ejectat. Motivul oficial? „Motive medicale”. Motivul real? O boală rară, endemică în sistemul penitenciar românesc: abuz cronic de putere și nepotism acut. Diagnosticul final a fost pus de ANP și Ministerul Justiției – după ce Corpul de Control a descoperit că unitatea era condusă mai degrabă ca o moșie personală decât ca o instituție a statului. O moșie unde regulile erau flexibile ca un acordeon, iar legea era doar o sugestie amabilă. Dar, atenție, această „trezire” a sistemului nu ar fi fost posibilă fără dezvăluirile curajoase și persistente ale ziarului nostru (Incisiv de Prahova), care a documentat ani de zile abuzurile și ilegalitățile comise de Matei și acoliții săi.
Matei, maestrul combinațiilor: (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici),(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), . (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.
Astăzi, în aplauzele colectivului (minus un grup mic de tremurici cu funcții primite „pe prietenie”), a fost prezentat domnul Coșman Doru-Florin, noul director al Penitenciarului Ploiești. O gură de aer curat, într-un loc care mirosea a frică și favoruri, un colț de Românie unde „șpaga” era mai importantă decât Constituția.
Bilanțul „marelui” mandat Mateist: O epopee în 21 de acte (minim!)
Mandatul lui Matei a fost o epopee în 21 de acte – un amestec toxic de telenovelă ieftină, dosar penal cu dedicație și stand-up administrativ de o calitate îndoielnică. Un serial horror cu accente balcanice, unde umorul negru se împletea cu disperarea angajaților.
Totul a debutat cu o „execuție publică”: eliminarea purtătorului de cuvânt cu 15 ani vechime, doar pentru că omul a refuzat să mintă în presă. Rezultatul? A numit în locul lui… soția șoferului personal. Bonus: 50% salariu de merit + vacanță în Turcia. În Penitenciarul Ploiești, loialitatea se plătea cu vârf și îndesat, iar competența era un handicap.
Matei a regizat controale împotriva celor care nu-i cântau în strună. Directorul adjunct M.R.? Pensionat anticipat. Motivul? Nu dorea să devină figurant în filmul „Punctul de lucru o afacere a familiei”. Ofițerul de informații clasificate? Eliminat. Șeful de secție care a îndrăznit să aplice regulamentul? Pensionat sub presiune. Agentul de la centrală care a ridicat tonul? Mutat disciplinar, apoi plecat scârbit. Cine nu tăcea, pleca. Cine tăcea, lua 50% merit. Simplu ca bună ziua!
Apoi, a inventat conceptul de „familie instituțională”. Fin, fină, veri, șoferi, amante, prieteni de pescuit, toți au primit funcții ca la tombola loialității. Statul de organizare? O simplă sugestie, o glumă proastă într-o instituție care ar trebui să fie un model de rigurozitate.
Avizele, notele și avansările se împărțeau doar celor care „știau când să fie darnici”. Criteriile profesionale? Schimbate cu plicuri festive și coșuri de Crăciun. Competiția era acerbă, dar nu pentru posturi, ci pentru atenția șefului.
Sindicatele? Oglinda în care Matei se vedea prea clar. Așa că a spart-o în bucăți. A învârtit oamenii unii împotriva altora, până când dialogul social a ajuns un monolog cu ecou. Un spectacol trist și dezgustător, demn de un regizor ratat.
Șefa serviciului prevenire? Deranja planurile. Soluția? Reclamații peste reclamații, doar-doar pleacă. Dar n-a plecat. Nici frica nu mai ține la infinit.
A schimbat 5 directori adjuncți în 2 ani, record național la „întăriri temporare”. Regula era simplă: „nu execuți, te exmatriculez”. Un carusel al incompetenței și al abuzului, unde singurul criteriu era obediența.
Și ca tacâmul să fie complet, a inventat controlul video de acasă. A vrut camerele penitenciarului pe telefonul personal. Big Brother de Ploiești, ediția „director la domiciliu”. O fantezie umedă a unui director obsedat de control, un coșmar pentru angajați.
A fost implicat până peste cap în scandalul popotei, unde au dispărut 3000 de euro. Acolo unde Matei trece, urmele contabile se șterg singure. Un magician al cifrelor, un maestru al disparițiilor.
Și lista continuă cu deținuți manipulați, deconturi fictive, petreceri decontate ca „protocol”, și o casă renovată cu aceeași firmă care lucra la Berceni. Coincidență? Doar pentru cine crede că Moș Crăciun e inspector ANP.
ANP, trezirea! Cum să transformi o moșie personală in instituție de stat (manualul invers)
Acum, serios vorbind, cum a fost posibil ca toate aceste abuzuri să se întâmple sub nasul ANP? Unde a fost Corpul de Control? Unde au fost mecanismele de supraveghere și control? Sau poate că, în sistemul penitenciar românesc, competența și integritatea sunt considerate defecte, iar obediența și corupția sunt calități esențiale.
S- a încheiat un serial horror. Un mandat de neuitat. A semănat frică, a cules ură și a lăsat în urmă o instituție obosită, suspicioasă și dezbinată.
Coșman Doru-Florin: Misiune imposibilă – Curățenia după uraganul Matei
Astăzi, colectivul respiră din nou. Matei iese din scenă, dar dosarele rămân. Iar noul director are o misiune grea: să curețe după o furtună de orgolii și favoruri. Îi urăm succes, dar îl avertizăm: lupta va fi grea, iar rezistența va fi acerbă.
Tremuricii cu funcții „pe prietenie”: E vremea să vă găsiți alte „prietenii”!
Pentru cei care au servit cu zel regimul „împuternicitului etern”: poate e momentul să vă împuterniciți singuri… la conștiință. Sau, mai bine, să vă căutați alte „prietenii”, pentru că roata se întoarce, iar justiția, chiar dacă mai târziu, ajunge pe la fiecare.
Pe scurt… semnat de o parte a celor cu coloana vertebrală! Și cu sprijinul Incisiv de Prahova, care nu va înceta să dezvăluie mizeriile din sistem!”
Concluzie: Adio, Matei! Să sperăm că ne vom revedea doar in oglinda retrovizoare a justiției! (Cristina T.).
Exclusiv
Bolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției
Se pare că plaiurile mioritice au devenit prea strâmte pentru ego-urile gonflate ale tinerilor „piloți” de ocazie, care confundă ulițele satului cu circuitele de Formula 1. Ultimul specimen din fauna șoselelor, un tânăr de 20 de ani care probabil crede că legile fizicii sunt opționale, a decis că localitatea Popeni este locul ideal pentru a-și testa limitele bolidului de lux. Rezultatul? O viteză de 171 km/h într-o zonă unde până și gâștile de pe marginea drumului au prioritate și bun-simț.
Zbor la joasă altitudine printre gâște și căruțe
Potrivit datelor oficiale furnizate de Serviciul Rutier al IPJ Vaslui, acest „făt-frumos” al vitezometrelor a fost interceptat de radar în timp ce pulveriza orice normă de siguranță în comuna Zorleni. La 171 km/h, într-o zonă limitată la 50 km/h, tânărul nostru nu mai conducea o mașină, ci proiecta un glonț de metal pe roți prin inima unei comunități.
Este de-a dreptul fascinant cum unii reușesc să își cumpere cai putere cu nemiluita, dar uită să investească măcar un leu în materia cenușie necesară pentru a-i struni. Pentru acești kamikaze de weekend, drumul național nu este o cale de comunicație, ci o scenă unde își etalează aroganța, sfidând moartea cu o dezinvoltură care frizează patologicul.
Bani de semințe pentru o amendă „de lux”
Polițiștii vasluieni, aflați la datorie pentru a mai domoli avântul acestor aspiranți la titlul de „Donator de Organe al Anului”, i-au aplicat personajului o sancțiune de 5.265 de lei. Deși suma poate părea colosală pentru un muritor de rând, pentru un individ care strunește un bolid de lux, amenda aceasta riscă să fie considerată cel mult o „taxă de șmecherie” sau contravaloarea câtorva sticle de șampanie în cluburile de fițe.
Pe lângă „gaura” din buget, protagonistul nostru va trebui să se obișnuiască cu mersul pe jos sau cu transportul în comun timp de 120 de zile. Patru luni de meditație forțată, în care ar putea, teoretic, să înțeleagă că asfaltul nu este proprietate privată și că restul participanților la trafic nu sunt jaloane în jocul lui.
Patru luni de meditație forțată, în care ar putea, teoretic, să înțeleagă că asfaltul nu este proprietate privată și că restul participanților la trafic nu sunt jaloane în jocul lui absurd cu moartea. Totuși, conform relatărilor din cadrul IPJ Vaslui, rămâne întrebarea legitimă: oare aceste sancțiuni nu sunt cumva prea „subțiri” pentru portofelele burdușite ale beizadelelor? Când conduci o mașină care costă cât un apartament, o amendă de câteva mii de lei este doar un mic deranj, o notă de plată ceva mai piperată pentru o doză de adrenalină furată de la viața celorlalți.
Experiență zero, tupeu de „Schumacher” de Vaslui
La 20 de ani, când unii încă mai caută ambreiajul în parcare, personajul nostru se credea stăpânul șoselelor. Este rețeta perfectă pentru dezastru: un motor prea puternic în mâinile unui șofer cu deprinderi încă neformate, dar cu un orgoliu care depășește cu mult caii putere de sub capotă. Acești „piloți” de carton subestimează realitatea crudă: la 171 km/h, orice pieton, animal sau denivelare se transformă într-o sentință la moarte.
Teribilismul acesta de baltă nu este un semn de curaj, ci o dovadă clară de analfabetism funcțional în ceea ce privește siguranța rutieră. Din păcate, experiența polițiștilor ne arată că, până când acești vitezomani nu dau cu nasul de tragedia ireversibilă, consideră drumul public drept propriul lor loc de joacă.
Concluzie de etapă: Pieton de lux, cu ego-ul șifonat
Rămâne de văzut dacă cele 120 de zile de „exil” pe scaunul din dreapta sau în stația de autobuz îi vor reseta tânărului sistemul de valori. Până atunci, locuitorii din Popeni pot respira ușurați: un pericol public a fost scos temporar de pe circuit.
Sperăm doar ca, data viitoare când va pune mâna pe volan, să fi înțeles că drumul public nu este tarlaua tatălui său și nici pistă de decolare, iar viața — a lui sau a celorlalți — nu are buton de „Restart” ca în jocurile pe calculator. Potrivit avertismentelor lansate de IPJ Vaslui, teribilismul la volan nu te face „regele șoselelor”, ci doar un potențial client al serviciilor funerare sau, în cel mai bun caz, un pieton cu portofelul ușurat și demnitatea făcută praf.
Drumuri bune să avem, că de vitezomani „de carton” sunt pline șanțurile și tribunalele! (Cerasela N.).
Exclusiv
Prahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
Județul Prahova a devenit, în ultimii ani, un soi de mausoleu al legalității, unde instituțiile statului nu mai miros a cerneală și respectabilitate, ci a rânced. Într-o horă grotescă a incompetenței, funcționari care ar trebui să servească cetățeanul se plimbă relaxați printre „cadavrele” dosarelor penale uitate prin sertare prăfuite. Nu o spunem noi cu titlu de bârfă, ci este concluzia unei monitorizări stricte, pe care publicația Incisiv de Prahova o derulează de mai bine de doi ani, documentând mlaștina de corupție în care se bălăcește administrația locală.
Dosare la „conservă” și mirosul pestilențial al impunității
În acest peisaj dezolant, găsim specimene de „vază” – de la consilieri prin primării, până la șefi unși peste si/sau in deconcentrate – care poartă după ei tinicheaua unor dosare penale „in rem”. Aceste cauze, deși deschise oficial, par să fi intrat într-o stare de hibernare veșnică în sertarele altor instituții, care ar trebui să împartă dreptatea, nu să o ascundă sub preș.
Acești „morți vii” ai administrației prahovene, în loc să dea explicații în fața procurorilor, ocupă scaune calde, sfidând orice normă de integritate. Este un spectacol de un cinism revoltător, unde hoțul strigă „integritatea”, în timp ce praful se așază pe probele care le-ar putea curma carierele clădite pe nisipuri mișcătoare.
De la nota 4 la „geniu” de stat: Magia examenelor cu final fericit
Un capitol aparte în această enciclopedie a imposturii îl reprezintă parcursul academic și profesional al unor „eminențe” din sistem. Există cazuri documentate de indivizi care au atacat porțile instituțiilor publice cu inteligența unui genunchi julit, obținând note sub 4 la examene repetate. Totuși, printr-o minune administrativă care ar face invidios orice iluzionist, aceiași indivizi au reușit ulterior să „performeze” cu note de peste 8 la alte concursuri, în cadrul unor entități deconcentrate.
Nu este vorba despre vreo trezire subită a spiritului intelectual, ci despre „rețeta succesului” în Prahova: diplome dubioase și dosare de promovare umflate cu pompa, pentru ca unii să poată fi înaintați în grad sau funcție. Acești „analfabeți de succes” au ajuns să decidă soarta județului, deși singura lor competență reală este abilitatea de a se strecura prin portițele lăsate deschise de sistem.
Afaceri de familie pe bani publici: Când statul devine moșie privată
Pentru ca tabloul să fie complet, nepotismul a fost ridicat la rang de politică de stat. În timp ce ei stau „la adăpostul” dosarelor ținute la sertar, soțiile, soții și alte rubedenii sunt plantați strategic prin consilii de administrație sau prin funcții-cheie. Este o încrengătură de tip mafiot, unde banul public este muls cu sârguință de aceleași clanuri care au confiscat instituțiile județului.
Potrivit investigațiilor jurnalistice demarate de Incisiv de Prahova, acest „sicriu al morților” din instituțiile publice este pe cale să fie deschis larg. După doi ani de strâns dovezi, de verificat diplome și de urmărit trasee politice obscure, a venit momentul ca măștile să cadă.
Pregătiți-vă, urmează dezvăluiri care vor cutremura liniștea complice a birourilor de lux din județ. Ceea ce a fost ascuns sub preș timp de ani de zile va ieși la lumină sub o formă pe care niciun „sertar” nu o va mai putea cuprinde. Stați aproape, circul abia începe. (Cristina T.).
Exclusiv
„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat cerul într-un poligon de tragere ilegal și farfuria cetățeanului într-un laborator de toxicologie. În timp ce instituțiile de forță zac într-o „comă birocratică” demnă de Cartea Recordurilor, ziarul de investigații Incisiv de Prahova și „Agenții 007 ai Gliei” – fermierii prahoveni – au detonat bomba care spulberă cel mai mare jaf programat din istoria recentă: Sistemul Național Antigrindină (SNACP).
Matematica de balamuc: Cum să raportezi o pădure când tu ai dat cu spray peste trei mușcate
Dacă credeați că sifonarea banului public are limite, pregătiți-vă pentru „Marea Umflătură”. Conform investigațiilor marca Incisiv de Prahova, băieții deștepți din spatele rachetelor au inventat o realitate paralelă unde un hectar se transformă prin magie bugetară în cincizeci. Vorbim despre o supraestimare de minim 5.000% a suprafețelor „protejate” – o ficțiune contabilă menită să justifice deconturi grase pentru trageri la nimereală.
În timp ce Electromecanica Ploiești desenează pe hărți 112.000 de hectare „apărate”, Direcția Agricolă Prahova ridică din umeri: „Nu știm unde sunt, domn’e, zonele astea!”. Practic, statul trage cu rachete de milioane în „hectare fantomă”, în timp ce deficitul bugetar confirmat de Curtea de Conturi a sărit de 260 de milioane de lei. Este o „schizofrenie juridică” în care stația Prahova e „pilot” de 20 de ani – probabil cel mai lung experiment din istoria omenirii, după cel cu facerea lumii.
Iodura de argint, „condimentul” secret din meniul Gărzii de Mediu
În timp ce noi mâncăm pește cu garnitură de argint greu, „pudelii” de la Garda Națională de Mediu dau din coadă a neputință. La întrebările punctuale ale ziarului nostru despre toxicitatea iodurii de argint (AgI), instituția a oferit un răspuns de o imbecilitate sublimă: „nu avem competențe”.
CSAT a sunat alarma (document obținut în EXCLUSIVITATE de Incisiv de Prahova!), avertizând că aceste sisteme sunt abandonate în Europa din cauza riscurilor de mediu, dar „specialiștii” noștri continuă să pârjolească norii. Cine a măsurat bioacumularea argintului în roșia de pe masă? Nimeni. Cine garantează siguranța apei? Probabil aceiași pirotehnicieni „școliți” prin Moldova, care apasă pe buton ca la jocurile video.

Atentat la siguranța națională? Rachete trase „la noroc” peste conductele de gaz
Elementul de noutate care ar trebui să trimită imediat mascații la ușa responsabililor vine din ultima ofensivă a „Procurorilor Gliei”. Asociația ACCPT Prahova, condusă de ing. Adrian Mocanu, a somat oficial Instituția Prefectului și ISU Prahova să iasă din bârlog.
Întrebările fermierilor sunt un veritabil rechizitoriu: A evaluat cineva riscul ca aceste rachete să explodeze peste conductele de gaz, stațiile de carburanți sau rețelele electrice? Se pare că în Prahova, „reziliența entităților critice” este o glumă proastă. Tragem cu muniție pirotehnică repetitiv, lângă școli și biserici, fără ca ISU să aibă un plan real de intervenție în caz de „rachetă rătăcită” prin sufrageria unui cetățean.
Ultimatum la Prefectură: Cine semnează pentru „Planul de Jaf 2040”?
Radiografia hazardului: Întrebările care bagă Prefectura și ISU în scurtcircuit administrativ („short-circuit”)
| Domeniul de Control (Solicitare ACCPT Prahova) | Miza de Siguranță Publică și Reziliență | Suspiciunea de „Dermatită” Legală (Analiză Incisiv de Prahova) |
|---|---|---|
| Infrastructura Critică (IC) | Identificarea formală a rețelelor de gaz, curent și apă aflate sub „bombardamentul” rachetelor. | Suspiciunea că se trage cu muniție pirotehnică peste conducte magistrale fără nicio hartă de risc, la „noroc”. |
| Planul de Acoperire a Riscurilor | Includerea scenariilor de rachete căzute pe sol în documentele operative ale ISU și CJSU. | Posibila omisiune criminală a riscului de impact din planurile de urgență, lăsând populația neprotejată în caz de incident. |
| Protocolul de Alertă și Notificare | Obligația de a prealerta operatorii de servicii esențiale (apa, gaz, energie) înainte de trageri. | Lipsa totală de comunicare; operatorii află că le trec rachete pe deasupra capului doar când le cad fragmente în curte. |
| Simulări și Exerciții Tabletop | Existența unor antrenamente comune ISU – Antigrindină pentru gestionarea incendiilor sau exploziilor provocate. | Suspiciunea că singurele „exerciții” făcute sunt cele de „ridicare” a banilor publici, nu de salvare a cetățenilor. |
| Zonarea și Distanțele de Siguranță | Stabilirea unor zone de excludere față de școli, biserici, depozite chimice sau zone locuite. | Ignorarea normelor minime de siguranță; rachetele sunt lansate periculos de aproape de obiective civile sensibile. |
| Trasabilitatea Incidentelor Ascunse | Registrul oficial al rachetelor „rătăcite” care au necesitat intervenția echipelor de neutralizare. | Mușamalizarea sistematică a „rateurilor” tehnice pentru a păstra imaginea falsă a unui sistem „perfect”. |
| Resiliența Entităților Critice | Reevaluarea întregului sistem conform noului cadru normativ privind reziliența infrastructurilor vitale. | Operarea sistemului într-un vid legislativ total, sfidând noile directive europene privind securitatea entităților critice. |
| Asumarea Răspunderii Prefectului | Documentarea informării complete a Instituției Prefectului cu privire la riscurile operaționale reale. | Suspiciunea că Prefectura a fost „dusă cu preșul” de către Autoritatea Antigrindină cu rapoarte roz, în timp ce riscul real e roșu aprins. |
Realizat in EXCLUSIVITATE de ziarul de investigatii Incisiv de Prahova
Fermierii-007 au pus punctul pe „i”: există protocoale de cooperare între „bombardierii” de la Antigrindină și ISU? Au fost instruiți operatorii de infrastructură critică despre ce să facă atunci când fragmente de rachetă le cad în curte? Sau totul se bazează pe principiul românesc „lasă că merge așa”?
Dacă statul român plănuiește să extindă acest „Ospiciu Antigrindină” până în 2040, fermierii prahoveni anunță un război total. Sătui să fie cobaii unui experiment toxic care le pârjolește culturile și le otrăvește solul, acești oameni sunt gata să finanțeze din buzunarul propriu studiile pe care statul le refuză de două decenii.
Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Domnule Prefect, domnilor de la DNA, SRI și SIE, treziți-vă din coma birocratică! „Mafia Norilor” nu doar fură banii, ci se joacă cu siguranța publică și sănătatea națională. Incisiv de Prahova va rămâne pe baricade. Adevărul este la fel de toxic ca argintul vostru, dar noi nu ne oprim până când vinovații nu vor schimba costumul de „specialist” cu cel de deținut.
Vom reveni. Asediul asupra imposturii abia a început! (Cristina T.).
Sursa: Documente obținute în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și Memoriul Nr. 101/30.03.2026 al ACCPT Prahova.
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică!
-
Exclusivacum 3 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 5 zileMISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR
-
Exclusivacum o ziPrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 2 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 2 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum 3 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum 4 zilePoliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor
-
Exclusivacum 23 de oreBolid de lux, creier în revizie: „Marele Premiu” de la Popeni s-a terminat în chitanțierul poliției



