Exclusiv
BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!
În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de artă penală, sub privirile admirative ale unei administrații care pare să confunde Primăria cu un cazinou clandestin. În timp ce ploieștenii inhalează, la preț de parfum franțuzesc, emanațiile toxice din Cartierul Florilor, la butoane se joacă un „Bingo” pe miliarde, unde lozul câștigător aparține întotdeauna băieților deștepți cu epoleți, iar biletul de intrare este plătit, cu vârf și îndesat, de cetățeanul de rând.
Magia neagră a legilor moarte: Ganea, specialistul în „cadavre” legislative și tarabe de brânză
Maestrul de ceremonii al acestui sabotaj administrativ este Cristian Mihai Ganea, fostul „dirijor” al ADI Deșeuri Prahova. Conform investigațiilor demarate de Incisiv de Prahova și confirmate de Decizia CNSC nr. 971/2026, Ganea a reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor la capitolul incompetență (sau complicitate): a ticluit o licitație de miliarde bazându-se pe regulamente și legi abrogate încă din 2015.
Să folosești „stârvuri legislative” pentru a reglementa salubritatea din 2026 nu este doar prostie, ci pare a fi o strategie chirurgicală de a arunca licitația în aer, lăsând orașul ostatic actualului operator, Bin Go Solutions. După ce a pus cruce licitației, „magicianul” Ganea a făcut o rotire de cadre spectaculoasă, aterizând direct în fotoliul de director la SC Hale și Piețe. Probabil că expertiza sa în „putrefacție” a fost considerată vitală pentru administrarea pătrunjelului, sub binecuvântarea politică a noii administrații.
Polițeanu, „Independentul” mut: De la urlete anti-mafie, la valsul cu SRI-ul pe ritm de fanfară
Dacă anul trecut Mihai Polițeanu promitea „curățenie generală” și tuna împotriva „jafului de 10 milioane de euro”, astăzi edilul pare să fi suferit o lobotomie a conștiinței politice. Marea miză – cele 10 milioane de euro reprezentând „bunurile de retur” (zeci de autospeciale și mii de pubele plătite deja de ploieșteni prin tarife) – s-a evaporat subit. Deși raportul LEXEXPERT AUDIT S.R.L. confirmă că aceste bunuri trebuiau să revină gratuit orașului, Polițeanu a adoptat „poziția ghiocelului”.
Coincidență sau nu, tăcerea primarului a devenit asurzitoare imediat ce la conducerea operatorului de salubritate a apărut un fost ofițer SRI. Brusc, „mafia” s-a transformat în partener de dialog, iar Polițeanu a schimbat lupta cu mizeria pe organizarea de festivaluri, fanfare și cursuri de gimnastică la Hipodrom. În timp ce orașul se scufundă sub datorii de 7 milioane de lei către Blue Planet și riscă insolvența, primarul-fanfară ne dă „pâine și circ” – doar că pâinea lipsește, fiind confiscată de penalitățile de întârziere.
Noaptea minții la ADI Prahova: Licitația anulată prin „act de deces” pe 20 aprilie 2026
Cireașa de pe muntele de gunoi a fost pusă chiar ieri, 20 aprilie 2026, printr-un document oficial care probează „noaptea minții” administrative. Directorul executiv al ADI Prahova, Silviu-Cristian Voicu, a semnat actul prin care procedura de licitație pentru Zonele 2 și 6 este anulată definitiv. Motivul? O recunoaștere penibilă a propriei neputințe: ADI consideră că termenul de 15 zile impus de CNSC prin Decizia nr. 1228/03.04.2026 nu este „suficient pentru remedierea întregii documentații”.
Această decizie condamnă Ploieștiul la un viitor incert, unde orașul nu mai poate scăpa de operatorul Bin Go, nu mai primește niciun leu din redevențe și poate să-și ia adio de la bunurile de retur de 10 milioane de euro. Este, practic, victoria totală a incompetenței programate, prin care interesele obscure sunt protejate în detrimentul bugetului local.
Schizofrenie juridică și festivaluri pe datorie: Când până și „vechea gardă” pare performantă (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Situația a devenit atât de absurdă încât până și amintirea fostelor administrații începe să pară o epocă de aur a managementului deșeurilor. Sub „intelectualul” Polițeanu, Ploieștiul a ajuns un laborator de experimente juridice ilegale. În timp ce Prefectura a acționat în instanță Primăria (Dosar 5650/II/B/3) pentru „invenții” precum „încetarea aplicabilității” unor hotărâri, Poliția Locală amendează un operator pe care Primarul îl numește „ilegal”, deși funcționează sub nasul său.
În acest timp, consilierii municipali par să fi intrat într-o hibernare colectivă, ignorând faptul că ploieștenii plătesc printre cele mai mari tarife din țară tocmai pentru că utilajele care trebuiau să fie ale lor sunt „închiriate” pe banii lor.
Concluzia:
Dacă spectacolul de prost gust numit „Bin Go” continuă, singura igienizare reală care mai poate salva orașul este referendumul de demitere. Ploieșteni, nu uitați: când plătiți factura la gunoi, nu finanțați curățenia, ci sponsorizați luxul unei grupări care a transformat Primăria într-o sucursală a unui joc de noroc unde cetățeanul pierde întotdeauna. Vom reveni. (Cristina T.).
Sursa informațiilor: Investigațiile Incisiv de Prahova, Raport LEXEXPERT AUDIT, Deciziile CNSC 971/2026 și 1228/2026, Document ADI Prahova din 20.04.2026.
Exclusiv
FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea „dinastiei” Teoroc, realitatea a bătut orice scenariu de film despre dictaturi bananiere. Ceea ce trebuia să fie un scut pentru polițiștii de penitenciare s-a transformat, conform unui raport incendiar al Corpului de Control al ANP din noiembrie 2025, într-un mecanism de teroare, umilință și servilism grotesc. Jilava nu mai este doar o închisoare, ci feuda personală a doamnei Cristina Teoroc, soția președintelui SNPP, unde legea este dictată de interese de clan și capricii de „stăpână”.
Cotizația sau „Taxa de Liniște”: Bine ai venit în sindicat fără să știi!
Strategia de recrutare a SNPP Jilava pare desprinsă din manualele de estorsiune ale anilor ’90. Conform mărturiilor șocante din raportul de control, „aderarea” la sindicat nu este un act de voință, ci o condamnare automată. Angajații se trezesc membri de sindicat direct prin „metoda fluturașului”: află că sunt apărătorii cauzei abia când văd banii reținuți abuziv din salariu.
Nota de relație nr. 46758 descrie un peisaj al groazei profesionale: oamenii plătesc cotizația nu din convingere, ci ca pe o taxă de protecție. E „răul cel mai mic” pe care trebuie să-l accepți ca să nu devii ținta furiei conducerii sindicale. În acest univers kafkian, să fii lăsat în pace a devenit un lux care se plătește lunar, sub amenințarea voalată a unui sistem care te zdrobește dacă îndrăznești să spui „nu”.
Groteasca viață de slugă: Epopeea câinelui Rosso și epuizarea demnității sub talpa „Doamnei”
Dacă credeați că fișa postului pentru personalul de secretariat include sarcini administrative, v-ați înșelat amarnic. În „Era Teoroc”, secretarele au fost promovate forțat în funcția de bone pentru patrupede. Abuzul de putere a atins cote de un ridicol sinistru: documentele oficiale menționează cum doamna Cristina Teoroc își aducea frecvent câinele personal, Rosso, la birou, lăsându-l în grija subalternilor.
Vârful degradării umane este atins atunci când o angajată a fost obligată să curețe excrementele prețiosului Rosso. Este imaginea perfectă a sistemului de la Jilava: în timp ce liderii sindicali se bat cu pumnul în piept pentru drepturile angajaților, în realitate, polițiștii sunt transformați în servitori umili, obligați să strângă mizeria lăsată în urmă de câinele „șefei”. Este un atac frontal la demnitatea umană, menținut printr-un regim de teroare funcțională.
Vânători de vrăjitoare în uniformă: Jigniri, hărțuiri și un mediu de lucru cu iz de budoar toxic
Pentru cei care nu se aliniază „dictaturii subiective”, tratamentul este standard: degradarea profesională și linșajul verbal. Notele de relație (cum este cea cu nr. 46788) vorbesc despre un mediu de lucru toxic, unde acuzațiile nefondate și jignirile sunt la ordinea zilei.
Mai grav, raportul scoate la iveală aspecte de o toxicitate extremă: hărțuirea cu tentă sexuală. Personalul feminin care nu intră în grațiile conducerii devine ținta unor aluzii și comportamente nepotrivite, transformând instituția statului într-o zonă gri, unde profesionalismul moare sufocat de mizerii interpersonale. „Unitatea angajaților”, invocată ipocrit în antetele documentelor sindicale, este doar un paravan pentru un sistem de pile și hărțuire unde polițistul de rând este strivit fără milă.

Întrebări de un milion de stele: Cum se fabrică un chestor prin cumetrie și „dat în gât”?
Marea enigmă care plutește deasupra Penitenciarului Jilava rămâne ascensiunea fulminantă a doamnei Cristina Teoroc. Cum a ajuns această doamnă chestor este o întrebare care bântuie holurile ANP. Să fie vorba de meritocrație sau de rețeaua complexă de influență?
Nu putem ignora încrengătura de cumetrie: soție de lider sindical și nașă a lui Românu Claudiu, fostul DGA – personajul care l-a „onorat” cu un denunț chiar pe fostul director general. Acest păienjeniș de relații, în care „datul în gât” și influența sindicală se împletesc cu gradele de general, transformă Jilava într-o enclavă a corupției morale. Jurnalul acestui „jihad” împotriva propriilor membri este acum pe masa organelor de cercetare penală, iar noi rămânem cu o întrebare amară: cine îi păzește pe paznici atunci când sindicatul devine călău?
Vom reveni, pentru că mizeria de sub preșul SNPP Jilava este mult mai adâncă decât pare! (Cristina T.).
Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , (aici) , (aici) , (aici) , (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc
Exclusiv
OPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE
În timp ce România se preface că exportă inteligență strategică la Bruxelles, sub fustele Ministerului condus de Irineu Darău se coace o rețetă de succes pentru dezastru: cum să pui praf de pușcă în mâna unor persoane cu dosar penal, sub binecuvântarea „reformistă” a USR și a vechilor sforari din PSD.
Vitrina de la Bruxelles și mizeria de sub preșul ROMARM
Evenimentul „Romania Industry Day”, desfășurat între 19 și 21 aprilie 2026 la Bruxelles, trebuia să fie momentul în care industria noastră de apărare strălucea în fața partenerilor NATO. În realitate, a fost doar un paravan poleit pentru o mizerie sistemică. Investigăm astăzi cum „competența” a devenit un cuvânt obscen în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), unde ministrul Irineu Darău semnează ordine de numire cu aceeași ușurință cu care alții își semnează condica, ignorând complet mirosul de dosar penal care o înconjoară pe protejata sa, Adriana Laura Miron.
Ordinul 107: Cum să transformi un „pion” penal în regină peste armament
Investigația noastră scoate la iveală un document care ar face să roșească orice manual de integritate: Ordinul nr. 107 din 29 ianuarie 2026. Prin acest act, ministrul „reformator” Ambrozie-Irineu Darău o instalează pe Adriana Miron la cârma „Carfil” S.A., subunitate strategică a ROMARM. Miron nu e doar un biet consilier care plimbă mape; prin acest ordin, ea a fost unsă „Administrator Special”. Adică, un fel de „stăpân peste bani și puști”, cu puteri extinse asupra unei fabrici de armament, deși biografia ei este pătată de lupa DNA-ului în dosarele de la Brașov.
Triunghiul Bermudelor: Darău, Parcălăbescu și „Umbrela” Oprea
În acest angrenaj de tip „caracatiță”, responsabilitățile sunt împărțite ca între complici. Ministrul Darău pune semnătura, dar „eșalonul ROMARM”, reprezentat de Răzvan Parcălăbescu, asigură „unda verde” tehnică. Parcălăbescu, cel care ar trebui să fie garantul managementului curat, pare să fi suferit o amnezie selectivă în fața riscurilor de securitate.
Dar spectacolul nu ar fi complet fără Radu Oprea, actualul Secretar General al Guvernului și eminența cenușie din PSD. Oprea este arhitectul acestui sistem pervers în care companii precum Carfil S.A. sunt „curățate” și controlate prin administratori speciali, fentând elegant legea guvernanței corporative (OUG 109/2011). Sub „umbrela” lui Oprea, deciziile lui Darău se traduc în numiri de încredere în teritoriu, transformând industria de apărare într-o feudă personală.
Ordinul 183/2005: Invenția juridică pentru controlul „special” al banilor
De ce a fost nevoie de Ordinul 183/2005? Pentru că este „pârghia” perfectă pentru a ocoli transparența. Acest act îi permite Adrianei Miron să suspende drepturile manageriale clasice și să devină un mic dictator financiar la Carfil S.A. Ea analizează contracte de achiziție, plăți și fluxuri financiare, deși are un istoric penal activ tocmai în gestionarea banilor publici. Este ca și cum ai pune un lup expert în inventarierea oilor să păzească stâna de armament a țării.
Diplomată la NATO, „Supraveghetoare” penală acasă

Ironia este de-a dreptul sinistră: în timp ce Adriana Miron se afișează la Bruxelles, discutând tehnologii avansate cu agențiile NCIA și NSPA (NATO), acasă ea gestionează destinele financiare ale unei fabrici de armament fără a avea, se pare, avizul de securitate ORNISS. Această breșă de securitate strigătoare la cer în sistemul ROMARM cade direct pe umerii lui Parcălăbescu și Darău, care au trimis-o la discuții cu partenerii strategici fără a asigura filtrele de integritate elementare.
Întrebări care ard pentru „băieții deștepți” din industrie
Investigația noastră se încheie cu câteva întrebări la care redacția așteaptă răspunsuri urgente, înainte ca securitatea națională să fie complet vândută la taraba intereselor politice:
- Pentru Radu Oprea: Domnule Secretar General, este strategia de „supraveghere financiară” prin interpuși penali metoda dumneavoastră preferată de a păstra controlul politic asupra ROMARM?
- Pentru Ministrul Darău: Cum dormiți noaptea știind că ați delegat controlul unei unități militare unei persoane cercetate penal, compromițând total imaginea României în fața NATO?
- Pentru SRI și Corpul de Control al Guvernului: Când aveți de gând să vă treziți din somnul cel de moarte și să verificați lipsa avizelor ORNISS pentru acești administratori „speciali”?
Dacă Ilie Gavrilă Bolojan, Radu Oprea și restul decidenților au tolerat acest circ, atunci suntem martorii unei capturi politice totale. Până când această rețea de „oameni de încredere” nu va fi măturată de criterii reale de integritate, industria de apărare a României va rămâne o jucărie în mâinile unor indivizi a căror singură „performanță” este prezența în dosarele instanțelor de judecată. (Cerasela N.).
Exclusiv
GENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
România, țara unde norii sunt „dresați” prin stație, iar bugetul de stat e „însămânțat” cu rachete de milioane, trăiește un nou episod de balamuc administrativ. După 20 de ani de „pilotaj” în care am învățat că racheta e sfântă și roșia e toxică, „Mafia Antigrindină” a scos la înaintare artileria grea a minciunii difuzate pe unde radio. Într-un gest de o aroganță cosmică, fostul „tătuc” al rachetelor, Generalul Gheorghe Căunei, a servit poporului la Radio România Actualități o porție de „SF-uri” meteorologice care l-ar face gelos și pe Jules Verne. Dar surpriză: „Procurorii Gliei” – fermierii prahoveni – nu mai înghit gălușca și cer acum statului să spună clar: ori e adevăr, ori e ospiciu!
Radio păpălugă: Generalul Căunei și miracolul „apei aduse mai repede la sol”
Luni dimineața, în timp ce românii își beau cafeaua, la Radio România Actualități, Generalul Căunei – omul care a „păstorit” Sistemul Antigrindină (SNACP) timp de 18 ani – a început să predice despre miracolele tehnologice de la Ploiești. Potrivit generalului, rachetele nu doar că nu ne otrăvesc, dar fac și pe „curierul rapid” pentru Dumnezeu: citez, „aduc apa mai repede la sol” și cresc precipitațiile cu peste 20%.
Investigația realizată în exclusivitate de Incisiv de Prahova arată că aceste afirmații au declanșat o revoltă fără precedent. Asociația Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova, prin vocea președintelui Adrian Mocanu, a depus un Memoriu-bombă. Mesajul e scurt: „Domnilor de la Ministerul Agriculturii, asumați-vă elucubrațiile generalului sau ziceți oficial că bate câmpii!”.
„Pârjoleala” de 20%: Unde-s studiile, unde-i martorul, unde-i logica?
Fermierii prahoveni, adevărații „Agenți 007 ai Gliei”, au pus Autoritatea Antigrindină la tablă cu o listă de întrebări care provoacă scurtcircuit cerebral oricărui birocrat. Dacă sistemul „crește precipitațiile”, de ce județul Prahova e pârjolit?
Solicitarea fermierilor (Memoriul din 30.03.2026, obținut de Incisiv de Prahova) cere probatorii brute: cine a măsurat procentul de 20%? Cu ce riglă? În ce univers paralel? Fermierii cer acum documentele științifice care să explice cum „norul e dresat” să plouă la comandă, în condițiile în care, așa cum am dezvăluit anterior, 72% dintre agricultori spun un „NU” răsunător acestei metode care le transformă lanurile în deșert.
Omologarea „fantomă”: Tragem cu petarde de lux sau cu muniție de război?
Un alt punct nevralgic atins de fermieri în demersul lor către AASNACP și Ministerul Agriculturii vizează „omologarea” sistemului. Generalul a vândut la radio imaginea unui sistem perfect și legal. Însă, conform investigațiilor noastre, Unitatea Prahova este într-o stare de „schizofrenie juridică” de două decenii: ba e stație pilot, ba e operativă, dar niciodată cu actele la zi.
Dacă tehnologia e omologată, unde-i certificatul? Cine l-a semnat? În ce an de grație? Fermierii-007 cer acum actele integrale de omologare, nu povești de adormit copiii la microfonul radioului public. Altfel, rămâne cum am stabilit: un jaf de 260 de milioane de lei, girat de „specialiști” cu diplome scoase la imprimantă în Moldova.
Pește cu argint și facturi cu „măgarul”: Cine plătește „planul de jaf 2040”?
În timp ce Generalul Căunei vorbea despre „costuri reduse”, realitatea documentată de Incisiv de Prahova arată o umflare a suprafețelor „protejate” cu 5.000%. Adică, statul ne taxează pentru apărarea unei întregi provincii, când ei de fapt dau cu rachete peste trei ghivece de mușcate.
Fermierii cer acum Ministerului Agriculturii baza de calcul: cât costă real o rachetă, de la producția la Electromecanica Ploiești până la lansare? Și mai ales, cine garantează că roșia „însămânțată” cu iodură de argint nu e o bombă toxică? Garda de Mediu a zis deja că „nu are competențe” – un mod elegant de a spune că „pudelii” statului nu vor să deranjeze mafia rachetelor.
Ultimatum pentru Minister: Delimitarea de General sau complicitatea criminală?
Radiografia „gogoșilor” de la Radio: Rechizitoriul fermierilor împotriva mitologiei Antigrindină
| Nr. Crt. | Afirmația „Generalului” la Radio (Obiectul Solicitării ACCPT) | Miza de Transparență și Validitate Științifică | Suspiciunea de „Ficțiune” Instituțională (Analiză Incisiv de Prahova) |
|---|---|---|---|
| 1 | Creșterea precipitațiilor cu peste 20% | Solicitarea datelor brute, a seriilor de date și a comparațiilor cu „zone martor” care să probeze matematic miracolul. | Suspiciunea că procentul de 20% este o cifră „scoasă din burtă” pentru a justifica eficiența unui sistem care, în realitate, usucă solul. |
| 2 | Aducerea „apei mai repede la sol” | Definirea mecanismului fizic și a indicatorilor tehnici prin care intervenția activă ar „grăbi” ploaia. | O teorie cvasi-alchimică, fără suport în fizica atmosferei, menită să amăgească fermierii disperați de secetă. |
| 3 | Intervenția exclusivă în norii cu grindină | Prezentarea criteriilor operaționale și a marjelor de eroare în identificarea norilor „păgubitori”. | Suspiciunea că se trage haotic în orice cumulonimbus, distrugând fronturile de ploaie utile sub pretextul „protecției”. |
| 4 | Existența Studiilor de Impact oficiale | Identificarea autorilor, a metodologiilor și a datelor brute care ar trebui să stea la baza funcționării sistemului de 21 de ani. | Lipsa totală a acestor studii din arhivele publice, sugerând că românii au fost cobai într-un experiment fără bază științifică. |
| 5 | Omologarea tehnologiei utilizate | Transmiterea actelor de omologare, a condițiilor de testare și a limitelor tehnice și juridice ale acestora. | Suspiciunea că sistemul operează cu tehnologii „expirate” sau niciodată certificate oficial pentru teritoriul României. |
| 6 | Costurile „reduse și justificate” | Prezentarea bazei de calcul (costuri directe/indirecte) raportate la suprafața reală protejată, nu la „hectare fantomă”. | Demascarea jafului bugetar prin care prețul rachetelor este „diluat” în rapoarte pe suprafețe fictive, umflate cu 5.000%. |
| 7 | Lipsa consecințelor negative locale | Probarea faptului că intervenția nu produce redistribuiri spațiale ale ploii (nu „fură” ploaia de la vecini). | Ignorarea fenomenului de secetă indusă artificial, o realitate pe care fermierii o simt în buzunar, dar statul o neagă la microfon. |
| 8 | Asumarea Instituțională a Declarațiilor | Obligația Ministerului Agriculturii de a confirma sau de a se delimita în scris de afirmațiile fostului conducător. | Punerea statului într-o capcană logică: ori admit minciuna generalului, ori devin complici oficiali la dezinformarea națională. |
Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova
Incisiv de Prahova avertizează: tăcerea Ministerului Agriculturii va fi considerată o confirmare a „Ospiciului Atmosferic”. Domnilor de la DNA, SRI și CSAT, dacă nici după ce fermierii v-au pus „mura-n gură” dovezile imposturii nu vă treziți, înseamnă că rachetele astea n-au nimerit norii, ci direct simțul responsabilității naționale.
Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Vom reveni, pentru că „Procurorii Gliei” abia au început să tragă cu adevărul în mafia care ne-a pârjolit cerul!
Sursa: Documente obținute în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și Memoriul Nr. 101/30.03.2026 al ACCPT Prahova. (Cristina T.)
Consultati arhiva:(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică!
-
Exclusivacum 4 zileJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 2 zilePrahova, raiul imposturii: „Morții” penali din instituții și festivalul diplomelor scoase din joben (I)
-
Exclusivacum 3 zileBuna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției
-
Exclusivacum 3 zile„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului
-
Exclusivacum o ziBINGO PE 10 MILIOANE DE EURO: Ploieștiul se îneacă în gunoi, dar dansează la fanfară sub bagheta „Independentului” mut și a Magicianului de la Hale!
-
Exclusivacum 4 zilePloieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!
-
Exclusivacum o ziGENERALUL „VRAJA-MĂRII” ȘI ALCHIMIȘTII NORILOR: FERMIERII CER PROBA CU NEURONUL PENTRU „PLOILE DE 20%” FABRICATE LA RADIO!
-
Exclusivacum o ziMAREA DEZINFECȚIE A BARONULUI NAN: CUM SE SPALĂ URMELE DE FECALE TEHNOLOGICE LA COCA-COLA PLOIEȘTI ÎNAINTE DE „ZBORUL” CĂTRE ȚĂRILE CALDE!




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login