Featured
Eurofighter Typhoon primește „colți” de precizie: Soluția ingenioasă și ieftină împotriva invaziei de drone
Într-o mișcare strategică menită să redefinească costurile războiului aerian modern, aeronavele de vânătoare Eurofighter Typhoon au testat cu succes un nou sistem de armament de înaltă precizie, dar cu un preț redus. Această inovație promite să ofere avioanelor de generația a patra o capacitate de interceptare extrem de eficientă împotriva dronelor, eliminând necesitatea de a utiliza rachete sofisticate și extrem de scumpe pentru ținte cu valoare scăzută.
Tehnologie de precizie la preț de chilipir: Transformarea rachetelor convenționale
Nucleul acestei noi capacități militare este un sistem de ghidare avansat care transformă rachetele neghidate standard în proiectile inteligente de mare precizie. Testele recente, desfășurate în centrele de dezvoltare aeronautică din Marea Britanie, au demonstrat că un avion Typhoon poate lovi cu succes ținte la sol folosind acest armament hibrid.
Această integrare oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care armele cu costuri reduse pot fi adaptate pe platforme de luptă complexe. Proiectul face parte dintr-un pachet mai larg de îmbunătățiri menite să mențină relevanța și forța de lovire a flotei Eurofighter în fața noilor amenințări de pe câmpul de luptă digitalizat.
Sfârșitul risipei: Strategia economică împotriva dronelor „low-cost”
Necesitatea unei astfel de soluții a devenit critică în contextul conflictelor recente, unde dronele de atac, a căror producție costă între 20.000 și 50.000 de dolari, sunt folosite masiv pentru a epuiza resursele defensive ale adversarului. Până în prezent, forțele aeriene occidentale au fost obligate să riposteze folosind rachete de interceptare ce costă milioane de dolari unitatea, creând un dezechilibru financiar nesustenabil.
Prin adoptarea acestui nou sistem, avioanele Typhoon vor putea neutraliza amenințările asimetrice fără a irosi arsenalul greu, precum rachetele de tip AMRAAM sau Meteor. Această schimbare de paradigmă permite păstrarea muniției scumpe pentru ținte de mare importanță, cum ar fi avioanele de vânătoare inamice sau sistemele strategice, în timp ce dronele sunt eliminate cu resurse financiare minime.
Următoarea frontieră: Testele aer-aer și dominația spațiului aerian
După succesul testelor de atac la sol, următoarea etapă vizează capacitățile de luptă aer-aer. Această evoluție este privită cu mare interes de către națiunile partenere în programul Eurofighter — Germania, Italia, Spania și Regatul Unit — care caută soluții viabile pentru protejarea activelor critice împotriva roiurilor de drone.
Deși calendarul exact al viitoarelor teste rămâne confidențial, direcția este clară: transformarea avionului Typhoon într-un vânător de drone versatil. Această proiecție de forță, combinată cu o eficiență a costurilor fără precedent, ar putea asigura supremația aeriană într-un viitor în care cerul va fi tot mai populat de sisteme fără pilot. Interesul global pentru această capacitate subliniază faptul că, în războiul modern, nu câștigă doar cel care are cea mai avansată tehnologie, ci și cel care reușește să o utilizeze în cel mai inteligent și economic mod posibil.
Administratie
20 de localități din Prahova, beneficiare ale unui proiect de energie verde de 42,6 milioane de lei
O centrală fotovoltaică planificată în zona Bărcănești–Tătărani va produce energie pentru instituțiile publice partenere. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și a intrat în etapa de execuție.
Consiliul Județean Prahova a organizat, la Băicoi, prima conferință dedicată proiectului I.D.-R.E.S. 2. Întâlnirea din 19 octombrie 2026 a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale partenere, echipa de implementare și constructorul, pentru prezentarea stadiului investiției și discutarea pașilor următori.
Potrivit comunicatului de presă al Consiliului Județean Prahova, valoarea proiectului este de 42.608.137,60 lei, iar finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei.
Energie fotovoltaică pentru consumul instituțiilor publice
Proiectul prevede construirea unei capacități de producție a energiei electrice din surse fotovoltaice în zona Bărcănești–Tătărani. Energia va fi destinată autoconsumului instituțiilor publice din localitățile participante.
Autoritățile estimează că investiția va reduce cheltuielile cu energia, va genera economii pentru bugetele locale și va contribui la diminuarea emisiilor de carbon.
20 de comunități, un proiect comun
Alături de Consiliul Județean Prahova, în proiect sunt implicate 20 de localități: Băicoi, Bușteni, Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Florești, Gherghița, Gorgota, Păulești, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Șirna, Târgșoru Vechi, Tinosu, Măgureni, Plopeni, Poiana Câmpina și Filipeștii de Pădure.
De la documentații la începerea lucrărilor
La preluarea mandatului actualei conduceri a Consiliului Județean Prahova, în noiembrie 2024, proiectul avea studiul de fezabilitate realizat și o parte dintre avize obținute, iar cererea de finanțare fusese evaluată favorabil.
Ulterior, au fost obținute avize suplimentare, au fost aprobate documentațiile urbanistice și a fost semnat contractul de finanțare, la 6 iunie 2025. A urmat contractarea serviciilor de proiectare și execuție, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 3 decembrie 2025.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a declarat că proiectul a fost preluat dintr-o etapă anterioară și dus mai departe până la începerea execuției. El a subliniat că investițiile trebuie continuate indiferent de administrația care le-a inițiat și le-a mulțumit primarilor parteneri și celor implicați în implementare.
Parte a unui program județean mai amplu
I.D.-R.E.S. 2 este unul dintre cele trei proiecte complementare derulate la nivelul județului. Programul reunește 55 de unități administrativ-teritoriale și aproximativ 350 de instituții și obiective publice din Prahova.
Conferința de la Băicoi le-a oferit partenerilor ocazia să discute direct cu echipa de implementare și cu constructorul despre evoluția lucrărilor și aspectele tehnice ale investiției. Potrivit comunicatului, următoarea întâlnire este programată în noiembrie, la Provița de Jos.
Consiliul Județean Prahova anunță că va monitoriza derularea proiectului, cu obiectivul de a transforma energia regenerabilă produsă în economii concrete pentru comunitățile beneficiare.
Administratie
Bogdan Toader: „Bugetul nu s-a echilibrat”, în pofida măsurilor fiscale
Deputatul PSD Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, critică efectele măsurilor economice adoptate în ultimul an și cere ca politicile de reducere a deficitului să fie evaluate în funcție de rezultate. Într-o declarație publicată de acesta, Toader invocă datele Eurostat privind deficitul României și evoluția unor indicatori economici.
România, cu cel mai mare deficit din UE în trimestrul al doilea
Potrivit cifrelor Eurostat citate de deputat, deficitul României a ajuns la 9,2% din PIB în trimestrul al doilea, pe baza datelor ajustate sezonier. Toader notează că acesta a fost cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, unde media a fost de 3,5%.
El precizează că un singur trimestru nu este suficient pentru a indica o tendință, dar consideră că datele trebuie analizate în raport cu măsurile adoptate și cu costurile suportate de populație.
Taxe mai mari, consum mai slab și inflație ridicată
În declarația sa, Toader susține că măsurile din ultimul an au adus taxe mai mari, o scădere de 5,7% a vânzărilor cu amănuntul în iulie și o inflație de 6,5% în septembrie, pe care o descrie drept cea mai mare din UE.
„Ni s-a spus că măsurile din ultimul an sunt prețul pe care îl plătim ca să ajungem mai repede la echilibru”, afirmă deputatul, adăugând că bugetul nu s-a echilibrat.
Apel la măsuri evaluate prin rezultate
Toader spune că nu se opune responsabilității fiscale, dar cere ca programele de guvernare să fie fundamentate pe rezultate măsurabile, nu doar pe promisiuni. El mai susține că efortul reducerii deficitului nu ar trebui să fie suportat în mod repetat de persoanele cu venituri mici și medii.
„Un stat serios își corectează deficitul fără să-și sufoce economia”, a transmis deputatul.
Exclusiv
Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)
„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…”
Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința.
În răspunsul oficial către Asociația Producătorilor Agricoli Prahova, după ce a fost prinsă de Corpul de Control al Prim‑ministrului, de ministru, de Curtea de Conturi, de DNA, de fermieri și de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova – cu acte, fapte și „eficiențe” discutabile, compania își pune un văl negru pe cap și oftează:
- „Nu mai desfășurăm activități legate de sistemul antigrindină din 2024.”
- „Avem pierderi economice semnificative.”
- „Nu putem răspunde, că documentele sunt la AASNACP.”
Cu alte cuvinte: „Nu mai suntem la butoane, dar să știți că am fost sfinți”.
Ce nu spune Electromecanica e că nu a oprit nimic de bunăvoie, ci a fost oprită de propriile ilegalități și de constatări oficiale: sistem extins în afara cadrului legal, omologare nefinalizată, lipsă studii de impact, selecție „specială” de operatori, zero monitorizare independentă reală.
„Omologarea există, dar e la alții. Procentele sunt la noi”
Când fermierii au cerut, punctual, în 18 întrebări clare:
- ce înseamnă „eficiență 75–80%”;
- unde sunt studiile de impact asupra mediului și precipitațiilor;
- cum s‑au selectat operatorii;
- de unde au scos „efectul de uniformizare” a ploilor;
- ce înseamnă „modificări ale condițiilor meteo‑climatice locale”;
Electromecanica s‑a transformat brusc din „mare specialist” în… poștaș:
- Omologarea? La AASNACP.
- Datele de impact? La AASNACP.
- Studiile de meteorologie și climatologie? La AASNACP.
- Datele meteorologice? La ANM, prin AASNACP.
Dar procentele de 75–80% eficiență?
Ale cui sunt? Ale cui au fost în toate prezentările, conferințele și răspunsurile către fermieri?
Aici, tăcere.
Electromecanica descoperă o nouă știință: „eficiență fără metodologie”.
Să rezumăm:
- când e de lăudat – „noi, cercetare, brevete, omologări, eficiență fantastică”;
- când trebuie arătată hârtia – „noi doar executăm, nu avem nimic, întrebați AASNACP”.
„Am respectat toate legile. Doar legile n-au știut”
În același răspuns, compania declară solemn că:
- toate activitățile din SNACP s‑au desfășurat „în baza legilor 173/2008, 161/2003, HG 601/2009, cu toate aprobările legale”;
- totul a fost model european, stat de drept, flori și curcubeu.
Doar că:
- Corpul de Control al Prim‑ministrului a constatat viduri legislative, lipsă omologare finală UCCG, proceduri neclare;
- Curtea de Conturi a găsit nereguli în modul de cheltuire a banului public;
- chiar documentele AASNACP și investigația ziarului nostru „Incisiv de Prahova” arată că sistemul a fost împins agresiv în teritoriu, fără acoperire completă de studii de impact și proceduri.
Așa arată noua doctrină juridică marca Electromecanica:
„Dacă noi scriem că a fost legal, automat devine legal. Corpul de Control să se mai documenteze.”
„Proiectant general, producător, operator. Trei într‑unul, ca șamponul”
În timp ce se victimizează că sunt doar un simplu executant, Electromecanica recunoaște negru pe alb:
- între 2015–2025 a fost membru al Grupului de Interes Economic – Proiectant General al SNACP;
- din martie 2026 este atestată de AASNACP ca Proiectant General al SNACP (chiar dacă sistemul e oficial sistat);
- în același timp, este și producător de mijloace tehnice (rachete antigrindină, UCCG) și implicată în exploatarea lor.
Deci:
proiectează sistemul,
produce armele meteo,
participă la utilizarea lor
și, la final, spune cu un aer nevinovat:
„Noi? Doar prestăm servicii; responsabil e statul.”
În orice țară normală, o asemenea concentrare de roluri ridică semne de întrebare despre:
- conflict de interese;
- controlul real al statului asupra tehnologiilor sensibile;
- posibilitatea de a „aranja” caiete de sarcini pe măsura propriului produs.
În România antigrindină, însă, se numește „model de succes”.
„Fermierii ne iubesc. Doar fermierii reali nu știu”
Electromecanica se laudă în adresă cu:
- „cooperarea foarte bună” cu fermierii prahoveni;
- „mobilizarea fermierilor” în sprijinul SNACP;
- informări, ședințe, transparență maximă.
În practică:
- Asociația Producătorilor Agricoli Prahova – adică fermieri reali, cu culturile lovite de „seceta tehnologică” – îi somează în 18 puncte pentru minciuni și opacitate;
- fermierii pun în câmpuri panouri mari pe care scrie:
„ANTIGRINDINA S‑A OPRIT. AGRICULTURA PRODUCE!
Un sistem netransparent și potențial periculos pentru producția de hrană și pentru mediu nu poate funcționa abuziv într‑un stat de drept.”

Pe pancartă apare clar: FORUMUL APPR – Mândru că sunt fermier!
Ce NU apare nicăieri?
Electromecanica Ploiești.
Și totuși, în corespondență, compania se plânge ca o divă neinvitată la protest:
„Dar de ce vorbiți numai de noi? De ce ne atacați? Noi suntem prietenii fermierilor!”
Panoul de pe teren spune altceva:
fermierii își pun numele pe protest. Electromecanica nu are curajul să și‑l pună pe pancartă.
„Noul studiu de impact: să îl facem când e prea târziu”
În timp ce evită să prezinte:
- seria completă de date 2015–2024;
- studiile invocate în presă ca dovadă a „neafectării precipitațiilor”;
- formula prin care „uniformizează” ploaia fără să o reducă;
Electromecanica mai dă o lovitură de imagine:
„Noul studiu de impact prevăzut de Ordinul ministrului Agriculturii nr. 300/26.07.2024 nu poate fi realizat în absența activității operative. Ne-ar bucura un sprijin al asociației dumneavoastră pentru reluarea sistemului.”
Traducere liberă:
„Ca să demonstrăm că nu v-am uscat ogoarele, trebuie mai întâi să ne lăsați să mai tragem câțiva ani în nori.”
După aproape un deceniu de funcționare fără un studiu complet, transparent și independent, compania cere încă o tură de experimente pe câmpul fermierilor, sub pretextul științei.
„Totul e pe site. Doar că nu e acolo”
Electromecanica mai lansează o perlă:
- „Toate informațiile de interes public se regăsesc pe site-ul AASNACP.”
Asta după ce:
- fermierii au cerut explicit formule de calcul, serii climatologice, hărți, documente de omologare, studii de impact locale;
- o parte dintre aceste documente fie nu există public, fie există doar ca fragmente, fie contrazic chiar declarațiile trâmbițate de „mafia antigrindină”.
Formula e simplă:
- Declari că totul e transparent și pe site.
- Nu publici ce doare.
- Când cineva te prinde, spui: „Nu ține de noi, ține de instituții.”
Concluzie: „Să nu confundăm rachetele „meteo” cu „bășcălia”
Electromecanica Ploiești a reușit performanța rară de a fi:
- prinsă de Corpul de Control,
- deranjată de Curtea de Conturi,
- vizată de DNA,
- demascată de ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova – cu documente,
- pusă la zid de fermieri,
și, cu toate astea, să răspundă cu o scrisoare în care:
- nu oferă niciun răspuns concret la întrebările tehnice;
- pasează toată responsabilitatea la AASNACP și ANM;
- se declară victimă economică;
- se autoproclamă „protectorul fermierilor”;
- cere, senin, reluarea sistemului ca să se poată face „noul studiu de impact”.
În fața unei astfel de tupeu, un singur mesaj rămâne valabil, scris deja pe câmpurile României:
„ANTIGRINDINA S‑A OPRIT. AGRICULTURA PRODUCE!”
Iar până când Electromecanica și camarila antigrindină nu vor pune pe masă:
- toate studiile, integral;
- metodologiile complete,
- serii de date independente,
- explicații coerente pentru contradicțiile cu CCPM/Curtea de Conturi/AASNACP,
orice lacrimă de iodură turnată în scrisori oficiale rămâne doar atât:
o altă ploaie de minciuni pe ogoarele românilor.
- Când istoria va scrie despre „Dosarul Antigrindină”, ar trebui să-l pună la capitolul: „Așa nu se face nici știință, nici agricultură, nici stat de drept.”Iar fermierilor prahoveni li se poate recunoaște, măcar post-factum, meritul de a fi fost singurii care au întrebat, cu voce tare:
„Cine răspunde pentru iodura din câmpurile noastre și pentru seceta voastră tehnologică?”
Până la proba contrarie, rămâne valabilă singura concluzie cinstită: Fermierii – Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului
Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și tăcere grea în instituții.
Până atunci, fermierii rămân în același rol grotesc în care i‑a pus statul:
plătesc impozite, sunt declarați „beneficiari” pe hârtie, dar în realitate sunt doar decor în marele experiment de îmbogățire cu garduri, betoane și rachete păzite cu 82 de milioane pe an.Consultati arhiva: (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aic), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),
(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (AICI), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) e (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 5 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 2 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații




