Într-o Românie unde statul de drept pare mai degrabă o iluzie optică, iar instituțiile cheie sunt mereu la cheremul jocurilor de culise, un nou episod din telenovela numirilor în fruntea serviciilor secrete și a parchetelor vine să ne amintească de vechile metehne. De data aceasta, protagonist este, culmea ironiei, un președinte ce promitea altfel, iar regizor din umbră, cu sfaturi pline de venin, un fost șef de stat. Spectacolul e garantat, principial, desigur!

Traian Băsescu: Lecții de dictatură republicană, sau cum se ține frâul puterii cu dinții

La tribuna, încă neoficială, a România Tv, „Bătrânul Marinar” Traian Băsescu, cu aceeași nonșalanță de pirat politic, și-a lansat un nou set de „sfaturi” pentru actualul președinte. Și ce sfaturi! Omul care a dominat scena politică românească timp de un deceniu, cu o mână de fier și o gură pe măsură, îi transmite lui Nicușor Dan că nu are voie, sub nicio formă, să se coboare la nivelul banalității parlamentare. „Negocieri? Târguială? Pe șefii de la SRI, SIE sau ai parchetelor? Nici gând!” pare să fi tunat Băsescu.

Pentru fostul președinte, prerogativele șefului statului nu se negociază, nu se împart la masa verde cu partidele flămânde de influență. Ești președinte, ești ȘEF. Tu desemnezi, iar până nu e OMUL TĂU, statul se blochează, iar jocurile se opresc. Un sfat tranșant, marca Băsescu, care sună a nostalgie după vremurile în care președinția era un fort inexpugnabil, iar partidele – niște anexe decorative. O lecție de fermitate dictatorială, am spune, dacă nu ar fi vorba despre „democrația” noastră post-decembristă.

Nicușor Dan: De la „independentul reformator” la „negociatorul de Botoșani”

Și acum, să ne întoarcem la actualul nostru președinte. Nicușor Dan, cel care, nu cu mult timp în urmă, promitea aer curat și personalități „din afara spațiului politic” la cârma serviciilor secrete, pare să fi descoperit între timp „farmecul” compromisului. Declarațiile sale, făcute într-o conferință de presă la Paris, par desprinse dintr-un manual de PR politic ieftin, nu dintr-o carte de principii.

„Tocmai din perspectiva acestei stabilități, nu cred că se va întâmpla ca să nu discutăm înainte, dimpotrivă, vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament”, a declarat președintele Dan. Așadar, stabilitatea primează, chiar dacă asta înseamnă să te târăști la ușa partidelor, cerând permisiunea pentru a-ți exercita o atribuție constituțională. Un președinte care își explică lipsa de curaj prin necesitatea „validării parlamentare” e un președinte care, practic, renunță la esența funcției sale. Și cireașa de pe tort: deși promitea specialiști apolitici, acum are pe listă „patru sau cinci variante” și „nu a exclus ca viitorii șefi ai serviciilor de informații să fie aleși din rândul politicienilor”. Mda, „personalități din afara spațiului politic” e un concept relativ, nu-i așa? Mai ales când vrei să-ți asiguri un vot călduț în Parlament.

Transparență cu ușa inchisă: Viitorul serviciilor, o farsă parlamentară

Să ne înțelegem: ideea ca șefii serviciilor de informații și ai parchetelor să fie obiectul unor negocieri politice de culise este o insultă la adresa oricărei idei de stat de drept și de profesionalism. Aceste instituții ar trebui să funcționeze impecabil, ferite de influențe partinice, sub o strictă supraveghere democratică, dar fără a fi căpușate politic.

Dar nu, la noi e altfel! Președintele se teme de blocajul parlamentar, partidele salivează la gândul că-și vor putea instala oamenii de încredere în fruntea spionajului și a justiției, iar poporul… poporul e redus la rolul de spectator, care asistă la o piesă prost jucată. Unde este vorba aici de „competență”, de „independență” sau de „meritocrație”? Nicăieri. Este vorba despre împărțirea prăzii, despre controlul asupra unor pârghii esențiale de putere.

Mizeria politică a numirilor cheie: Cine pe cine controlează, de fapt?

Cazul Nicușor Dan este emblematic pentru ipocrizia clasei politice române. Promitem marea cu sarea, reforme și depolitizare, dar când ajungem la butoane, ne conformăm rapid „cutumelor” sistemului. Aparent, a fi președinte în România înseamnă să jonglezi cu promisiuni electorale până la primul obstacol real, după care te pliezi, negociezi și împarți felia, ca să-ți asiguri „stabilitatea” propriei funcții.

Avertismentele lui Traian Băsescu, deși venite dintr-o perspectivă discutabilă, punctează o problemă reală: slăbiciunea instituției prezidențiale în fața apetitului partidelor pentru control total. Într-o democrație sănătoasă, președintele ar trebui să fie un garant al echilibrului, nu un negociator șchiop la masa partidelor.

Așadar, ne putem aștepta la un nou set de numiri „consensuale”, adică trase la indigo după interesele de moment ale partidelor, în spatele ușilor închise. Și, desigur, la un nou val de „analize” și „dezbateri” sterile, menite să distragă atenția de la esența problemei: România continuă să-și trateze instituțiile vitale ca pe niște feude personale, iar președintele, în loc să fie zidul de apărare al acestora, devine un simplu mesager, un „poștaș” cu ștampilă. Iar „Bătrânul Marinar” rânjește, probabil, satisfăcut, căci știe că nimic nu se schimbă cu adevărat în „statul meu”. (Cristina T.).