Exclusiv
Giurgiu, Republica Penală: Unde „Famiglia” Fulga e stăpână, salariile de merit sunt cadou, iar dreptatea… a murit la apel!
Bine ați venit, stimați contribuabili și cetățeni creduli, la cel mai grandios spectacol de tragicomedie românească! Cortina se ridică din nou peste Penitenciarul Giurgiu, acel „model” de siguranță maximă unde morții răspund la apel, evadările sunt la ordinea zilei, iar justiția… ei bine, justiția a făcut rocada supremă, direct cu bâlciul! În mijlocul acestui circ grotesc, un nume răsare mai des decât buruiana-n glastră, transformându-se într-o legendă vie a incompetenței perpetuate și a sprijinului politic imperturbabil: comisarul-șef Marius Lucian Fulga. Un personaj atât de controversat, încât CV-ul său face concurență unei liste de capete de acuzare, iar Ministerul Justiției pare să-l fi abonat la funcția de director, indiferent de cadavrele (la propriu!) și scandalurile lăsate în urmă.
Incisiv de Prahova, ziarul care nu doarme niciodată când incompetența e la putere, continuă să tragă semnale de alarmă din interiorul acestei instituții de tristă faimă.
Marius Fulga, „Phoenix-ul” penal: de patru ori revocat, de patru ori inapoi, sub bagheta politică!
Imaginați-vă un om revocat din funcție de cel puțin trei ori, de miniștri diferiți, pentru „grave nereguli”. Un individ în dreptul căruia stau acuzații de punere în libertate eronată de deținuți, evadări în serie de la Giurgiu – inclusiv cazul unui deținut „foarte periculos” fugit de sub escortă medicală – și cireașa de pe tort: o crimă chiar în timpul unui control inopinat al Corpului de Control al Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu! Ei bine, acest om este Marius Lucian Fulga. Și, surpriză! Ministrul Paul Marinescu l-a „împuternicit” din nou, a patra oară, fără concurs, pe funcția de director al Penitenciarului Giurgiu! Pare că la minister, „competența” se măsoară în numărul de revocări și scandaluri pe metru pătrat. Acest „recidivist în funcție” are un dosar profesional bogat în exemple de „performanță”, incluzând o sancțiune disciplinară pentru acte de corupție – a primit bunuri de la familia unui deținut! Cât de ironic: cel care trebuia să asigure ordinea și legea, primea mită de la familiile infractorilor. Dosarul penal i-a fost evitat „la intervenție politică”, o nimica toată, nu-i așa? Totul s-a rezumat la o „sancțiune administrativă”, în timp ce alții, precum Alin Popescu, îi „încălzeau” funcția prin rocade penibile, așa cum denunța constant Incisiv de Prahova. Dar ce contează un dosar disciplinar, o evadare sau chiar o crimă, când ai „sprijin politic” și o ambiție de a conduce, chiar și o navă a nebunilor?
Clanul Fulga S.R.L.: Afaceri de familie, de La trafic de persoane la stomatologie fictivă… plătită de stat!
Dacă până acum credeam că domnul Fulga e un caz izolat, „elementele de noutate” primite de Incisiv de Prahova ne arată că „genialitatea” managerială este, de fapt, o afacere de familie, cu ramificații adânci în sistemul penal! Nu e vorba doar de un director controversat, ci de un întreg clan cu „antecedente” impresionante. Fratele său, un anume Fulga, poreclit „Struțu”, și cumnata, sunt în prezent deținuți la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova pentru trafic de persoane și un „bogat istoric infracțional”. Pare că „genele” pentru o carieră în sistemul penitenciar (dintr-o parte sau alta a gratiilor) sunt puternice în familia Fulga.
Dar, stați, nu-i tot! Nici doamna Fulga, soția directorului și ofițer educator la același Penitenciar Giurgiu, nu se lasă mai prejos. Pusă la dispoziție și cercetată penal pentru fals în documente, uz de fals și înșelăciune, doamna a depus documente false pentru lucrări stomatologice fictive. Și cine credeți că i-a aprobat decontul fraudulos, „rotunjindu-și în mod infracțional bugetul familiei”? Nimeni altul decât domnul director Marius Lucian Fulga, pe când era el însuși director! Acum, el însuși e cercetat penal pentru abuz în serviciu din cauza acestei „afaceri dentare” de familie. Cireșica de pe tort, dezvăluită recent, este că, în acest dosar de deconturi dentare ilegale, soția directorului a fost singura persoană care nu a fost trasă la răspundere, deși ar fi beneficiat de aceleași mecanisme de decontare ca și alte persoane cercetate! O aplicare selectivă a justiției, o dovadă clară că la Giurgiu, unii sunt mai egali decât alții, mai ales când poartă numele de „Fulga”. Ca să-și scape soția de dosarul penal, „domnul director” a încercat în nenumărate rânduri să-l forțeze pe un subaltern, comisar Dinu Dănuț, să semneze un „acord de împăcare a părților” complet ilegal, acesta ajungând chiar la UPU Giurgiu pentru a se sustrage ședințelor. Dar, cu „relații”, Fulga a reușit să convingă șefi din ANP să semneze ilegal acordul, ignorând chiar și o adresă clară a directorului general ANP. Justiția cu dinte, dar fără dentiție, indeed!
Nepotism cu evaluări pe sprânceană: Frate, cumnată, tanti – Toți „excelent” la ordinele domnului David!
Și dacă familia Fulga nu era suficient de implicată în ecuația penală, recent, la Giurgiu, a înflorit și nepotismul „la vedere”. Domnul David Claudiu, șef de serviciu, a avut plăcerea (și obligația legală, teoretic) de a evalua activitatea profesională a fratelui său, David Marius, șef de secție aflat în subordinea directă, și a cumnatei sale, David Aurelia! Aceste evaluări, ce ar trebui să respecte principii de obiectivitate și imparțialitate conform Legii nr. 145/2019, ar fi fost realizate cu sprijinul conducerii unității, inclusiv al directorului și al directorului adjunct responsabil cu paza. O familie unită, chiar și în evaluările profesionale! Ce mai contează legea, când „familia” e pe primul plan?
Program de Doamne Ajută și sporuri de 50%… pentru cine trebuie!
Iar tabloul idilic al „performanței” giurgiuvene continuă! Doamna comisar-șef Ionela-Alina Gheorghișor, Director Adjunct Educație și Asistență Psihosocială, ar avea, de o bună bucată de vreme, o relație specială cu zilele de vineri, încheind programul de lucru în jurul orei 12:00. Ce exemplu de dedicare pentru o funcție de conducere! Probabil că educația și asistența psihosocială se suspendă la prânz, în așteptarea weekendului.
Dar, desigur, munca puțină nu înseamnă și salariu puțin! Se vorbește insistent despre modul netransparent de acordare a salariilor de merit și a sporurilor de până la 50% în Penitenciarul Giurgiu. Aceste beneficii, destinate performanțelor deosebite, ajung, în mod repetat, în buzunarele directorilor și ale „apropiaților” conducerii. Nu contează criterii legale, rezultate excepționale sau elemente de excepționalitate; important e să fii „din gașcă” sau să deții o funcție cheie. O practică ce subliniază o aplicare discreționară a criteriilor de salarizare și o încălcare flagrantă a principiilor de echitate și meritocrație. Fondurile publice, utilizate nu pentru performanță, ci pentru fidelitate.
Giurgiu: Meniu complet – Moarte la oră fixă, evadări cu roaba și dopaj la tarabă! (aici), (aici), etc.
Sub „managementul performant” al penitenciarului, denunțat de Incisiv de Prahova, Giurgiu a devenit un loc unde evadările par a fi incluse în pachetul de servicii. După prima evadare, un deținut „foarte periculos” a reușit să se facă bolnav și să evadeze de sub escortă de la Spitalul Floreasca (sau Bagdasar Arseni, detaliu minor într-un teatru al absurdului!). Pe lângă evadări, moartea a devenit o rutină. Cel mai recent caz, la început de an 2026: un deținut de 55 de ani, condamnat pentru conducere sub influența alcoolului, a fost găsit fără suflare în celulă, în dimineața apelului din 2 ianuarie. „Fără urme de violență”, declară oficialii. Dar mai credem aceste declarații după ce, în martie 2022, un alt deținut a fost găsit mort, iar Incisiv de Prahova relata că „pare a fi ucis”?
Și ca un bonus la acest peisaj de vis, în aprilie 2023, tot de la Incisiv de Prahova, am aflat că un angajat al penitenciarului a fost prins în flagrant cu aproape 400 de comprimate de dianabol, substanțe dopante, pe care le introducea în unitate. Nu pentru „performanțe” sportive, ci, probabil, pentru a „îmbunătăți” condițiile de detenție ale unora. Pe lângă crime, evadări, fraudă familială, nepotism și salarii pe sprânceană, avem și un „serviciu de catering” cu steroizi!
Tensiunea este la cote maxime în interiorul Penitenciarului Giurgiu. Ofițerii de bună-credință sunt pur și simplu revoltați de aceste decizii și nu înțeleg cum o persoană cu atâtea probleme poate fi împuternicită să-i conducă. În timp ce ei încearcă să-și facă datoria într-un sistem putrezit, „domnul director” Fulga își continuă activitatea infracțională, conducând abuziv, cu sprijin politic și cu o familie a cărei istorie face de rușine orice instituție.
Penitenciarul Giurgiu nu este doar o instituție. Este o oglindă deformată a unui sistem întreg, unde responsabilitatea se evaporă, transparența e o glumă proastă, iar viețile umane par a fi simple statistici într-un joc murdar al puterii. În timp ce roțile caruselului incompetenței se învârt zgomotos, sub ochii unei justiții care pare să facă rocada între somn și amnezie, la Giurgiu, apelul de dimineață riscă să aducă, din ce în ce mai des, un răspuns tăcut. Cât timp va mai rezista publicul în fața acestui circ tragic? Și, mai ales, când va interveni Ministerul Justiției pentru a pune capăt acestei „Republici Penale” în care șefii sunt intangibili, iar moartea, dopajul și nepotismul fac parte din „regulament”?
Incisiv de Prahova promite să revină cu noi detalii. Rămâneți pe fază, spectacolul grotesc continuă! (Cristina T.).
Exclusiv
M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce adevărata „operă de artă” – o notă „strict secretă” a D.G.P.I. din 26 iunie 2024 – se plimbă prin sertarele I.G.P.R. ca un unicorn birocratic: toți vorbesc despre ea, nimeni n-o vede. Vitalie Josanu, polițist și președinte S.P.R. „Diamantul”, a fost destituit pe baza acestui document-fantomă. Curtea de Apel Iași îl cere, I.G.P.R. ridică din umeri: „nu gestionăm”. Dar ce să vezi: când a fost nevoie de el, în 2024, știau și numărul, și data.
Justiție disciplinară made in D.G.P.I.: „te-am citit la TV, e secret de stat”
Vitalie Josanu nu e vreun anonim: este ofițer de poliție la I.P.J. Neamț și, din 2022, președintele S.P.R. „Diamantul”. Adică omul ăla enervant care citează legea, nu dispozițiile „de la centru”.
Delictul?
– Două articole publicate pe sprd.ro, intitulate „Îndrumar electoral”, din 24 martie și 14 aprilie 2024.
– O emisiune la Roman TV, „Radar TV”, din 2 aprilie 2024, cu titlul blând ca o grenadă: „Dezastrul din MAI nu va fi salvat de majorarea salariului de grad”.
Art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 le interzice polițiștilor exprimarea de opinii politice. Conducerea n-a tresărit aproape trei luni. Abia când a intrat în scenă Direcția Generală de Protecție Internă (D.G.P.I.), pe 26 iunie 2024, deodată a devenit „pericol la securitatea națională”.
Pe scurt:
– Articolele și emisiunea erau publice de la început.
– Timp de 94, 85 și 73 de zile, nimeni nu a mișcat un deget.
– Pe 26 iunie 2024, D.G.P.I. emite Nota de informare nr. 001834860, clasificată „strict secret” – cel mai „tare” nivel din clasa secretelor de stat, conform Legii nr. 182/2002.
Adică două articole pe un site de sindicat și o emisiune TV devin, brusc, subiect de „strict secret”. Îți trebuie o imaginație de serviciu secret ca să transformi un link de YouTube într-o armă de distrugere în masă.
Sursa: D.G.P.I. recunoaște în instanță că a clasificat nota „secret de stat, nivelul strict secret”, în dosarul nr. 902/45/2025, iar S.P.R. „Diamantul” explică pe larg abuzul în răspunsul lui Josanu depus la Înalta Curte de Casație și Justiție la 23 septembrie 2026 (pct. 20–21).
„Strict secret” sau strict ilegal? Cine are voie să pună ștampila de super-secret
Legea spune clar, la art. 19 lit. b) din Legea nr. 182/2002: nivelul „strict secret” îl pot da Președintele României, premierul, miniștrii, șefii serviciilor naționale de informații sau funcționarii cu rang de secretar de stat.
D.G.P.I. este o structură din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, nu un serviciu național de informații. Directorul său general nu are rang de secretar de stat (art. 8 din O.U.G. nr. 76/2016). Adică, pe românește: nu prea are cheia de la seiful numit „strict secret”.
Mai adăugăm și art. 15 lit. f) din Legea nr. 182/2002, care definește „strict secret” ca informațiile a căror divulgare poate produce „daune grave securității naționale”. Între o emisiune la Roman TV și căderea statului român, D.G.P.I. pare să nu vadă o mare diferență.
Concluzia lui S.P.R. „Diamantul”, prezentată în dosarul nr. 902/45/2025:
– Criteriul D.G.P.I. pentru secret de stat este „cine scrie”, nu „ce scrie”.
– Tot ce iese din D.G.P.I. e automat secret. Dacă mâine scriu o rețetă de sarmale, devine „strict secret de importanță deosebită”.
Planul de verificare: „se dețin date”. Traducere: avem ceva, dar nu-ți spunem ce
După nota D.G.P.I., lanțul de aur al „actelor nepublice pentru activități publice” continuă:
– 10 iulie 2024: Direcția Control Intern a I.G.P.R. face Planul de verificare nr. S/605959/IAS/10.07.2024, unde scrie că „la nivelul I.G.P.R. se dețin date” despre ofițer. Nu zice de unde. Nu zice ce. Doar că „se dețin”.
– 21 august 2024: apare Nota-raport nr. S/606032/IAS/21.08.2024, aprobată de inspectorul general al Poliției Române, care trimite cazul spre cercetare la I.P.J. Neamț.
La Neamț ajunge doar „ultima verigă”. Nota D.G.P.I. și Planul de verificare rămân la Direcția Control Intern, cu binecuvântarea inspectorului general. I.P.J. Neamț primește un dosar disciplinar cu două piese lipsă – dar e invitat să tragă concluzia finală: destituirea.
Conform S.P.R. „Diamantul”, acest traseu cu stație finală Neamț avea un efect bine calculat:
– Contestația împotriva sancțiunii urma să ajungă tot la I.G.P.R., ca organ ierarhic superior.
– Adică exact la cei care s-au jucat cu actele: ce pleacă, ce rămâne, ce intră în dosar și ce rămâne „în gestiune”.
Sursa: articolele și diagramele publicate de S.P.R. „Diamantul” și actele din dosarul nr. 902/45/2025, invocate în fața Curții de Apel Iași.
Consiliul de disciplină de la I.P.J. Neamț: proces fără probă, dar cu concluzie gata scrisă
Consiliul de disciplină al I.P.J. Neamț (președinte: comisar-șef Bărboșanu Marius Ciprian; membri: Cocea Cătălin Mihai, Dumitru Răzvan Adrian; secretar: Andrei Irina-Georgeta) a primit o cerere simplă de la Josanu:
– Să i se prezinte Planul de verificare.
– Să i se prezinte nota D.G.P.I. din 26 iunie 2024.
Răspunsul Consiliului, prin Încheierea nr. S/485460 din 17 februarie 2025:
– Documentele „nu fac parte din categoria actelor cercetării”.
– „Nu sunt concludente și utile”.
– Oricum „sunt emise de alte structuri” și „sunt anterioare cercetării”.
Bonus magic-trick: în adresa din 6 februarie 2025, același Consiliu recunoaște că documentele „nu au fost identificate la dosarul cauzei”. Adică:
– Nu le avem.
– Nu le-am văzut.
– Dar știm că nu sunt concludente și utile.
Dreptul la apărare, art. 58³ alin. (3) din Legea nr. 360/2002, care îi dă polițistului dreptul „să cunoască în întregime actele cercetării”, dispare sub ștampila „nu fac parte din categoria actelor cercetării”. H.G. nr. 725/2015 cere ca polițistului să i se prezinte „materialul de sesizare care stă la baza declanșării cercetării disciplinare” (art. 13 alin. (1)). Dar la Neamț s-a introdus un nou principiu: „Ce nu știe polițistul, nu-l poate afecta. Dar îl putem da afară cu el.”
Cronometrul disciplinar: 6 luni de la „am aflat” sau de la „am decis să mă fac că n-am aflat”?
Adevărata bombă nu e doar conținutul notei, ci data ei.
Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 spune că prescripția răspunderii disciplinare e de 6 luni. Dar între 26 și 28 iunie 2024, textul s-a schimbat, ca din întâmplare, exact când a apărut nota D.G.P.I.:
– Până la 27 iunie 2024 (O.U.G. nr. 36/2020): termenul curgea de la data la care șeful competent „a luat cunoștință” despre faptă.
– De la 28 iunie 2024 (O.U.G. nr. 82/2024): termenul curge de la data actului de declanșare a cercetării.
Fără dispoziții tranzitorii, intră în joc art. 6 alin. (4) din Codul civil: ce a început sub legea veche rămâne sub legea veche.
Josanu susține – și o face în mod detaliat în fața Curții de Apel Iași, ca Anexa 1 la notele scrise pentru termenul din 21 octombrie 2026 – că:
– Nota D.G.P.I. a fost înregistrată la I.G.P.R. și pusă în atenția inspectorului general la 26 iunie 2024.
– Deci termenul de 6 luni a început atunci.
– 26 iunie 2024 + 6 luni = 26 decembrie 2024.
– Adăugând cele 31 de zile de suspendare reținute chiar de Tribunalul Iași, se ajunge la 26 ianuarie 2025.
Realitatea calendaristică:
– Dispoziția de destituire a fost emisă la 19 februarie 2025.
– Comunicată lui Josanu la 10 martie 2025.
– A devenit executorie la 17 aprilie 2025.
Toate trei după 26 ianuarie 2025. Adică după ce, sub legea veche, prescripția se împlinise de 24 de zile.
Tribunalul Iași însă pornește termenul de la 30 august 2024, data dispoziției de declanșare a cercetării la Neamț, și ajunge la 31 martie 2025. Diferența dintre cele două cronologii depinde de o singură informație:
– Ziua în care inspectorul general I.G.P.R. a luat cunoștință de nota D.G.P.I.
Această dată stă frumos trecută pe exemplarul notei intrat la I.G.P.R. și în registrele sale. Nu pe altundeva.
Curtea de Apel Iași cere nota. I.G.P.R.: „nu o gestionăm”. Adică am avut-o, dar nu ne mai convine
În recurs, Curtea de Apel Iași încearcă să facă ceea ce Tribunalul Iași n-a avut curaj sau chef să facă: să vadă tot dosarul.
La 9 septembrie 2026, Curtea dispune să se completeze registrul documentelor clasificate cu:
– Nota D.G.P.I. din 26 iunie 2024.
– Planul de verificare.
– Nota-raport.
La 19 octombrie 2026 sosesc, ca prin minune sincronizată, răspunsurile:
– I.G.P.R. trimite Planul și Nota-raport, declasificate între timp.
– Despre nota D.G.P.I. scrie senin: „nu gestionăm” documentul, „motiv pentru care nu putem da curs solicitării instanței”.
– I.P.J. Neamț confirmă prin adresa nr. 25588/9 octombrie 2026 (ajunsă tot pe 19 octombrie) că Planul și Nota „nu au intrat niciodată în evidențele sale”.
Până aici, ai zice: poate chiar n-au nota. Doar că S.P.R. „Diamantul” scoate din sertar o altă hârtie:
– Adresa I.G.P.R. din 13 noiembrie 2024, semnată de inspectorul general, către D.G.P.I., prin care cere „alte informații” despre Josanu „altele decât cele care au făcut obiectul notei de informare nr. 001834860/26.06.2024”.
Cu alte cuvinte:
– În 2024, I.G.P.R. știa perfect că nota există, știa numărul și data ei și o folosea în corespondență.
– În 2026, când Curtea de Apel Iași cere același document, I.G.P.R. descoperă brusc că „nu gestionează” nota.
D.G.P.I. are și ea un exemplar – cel al emitentului. Dar acolo nu apare esențialul: numărul de intrare la I.G.P.R. și data rezoluției inspectorului general. Adică exact informațiile de care depinde prescripția.
S.P.R. „Diamantul” pune punctul pe i: singura explicație logică pentru acest joc de-a v-ați ascunselea e că I.G.P.R. ascunde nota pentru că ea ar dovedi că răspunderea disciplinară a lui Josanu era deja prescrisă când a fost destituit.
Procedura internă care spune „adu tot dosarul” și poliția care zice „lasă, că nu e cazul”
Ca scenă secundară de teatru absurd, I.G.P.R. depune la Curtea de Apel Iași propria Procedură de sistem PS-IGPR-DCI-05 nr. 99948 din 4 noiembrie 2020, nesecretă, dar ținută bine ascunsă de ochii polițiștilor simpli. Documentul e „proprietatea Direcției Control Intern” și poate fi folosit doar cu aprobarea directorului D.C.I.
Ce spune această procedură?
– Ofițerul care face cercetarea este obligat să ceară „materialul de sesizare și celelalte documente de la structura care le are în gestiune/deținere” (pct. 5.2.2).
– Dosarul cercetării trebuie să cuprindă „materialul de sesizare care a stat la baza declanșării cercetării prealabile și documentele anexate acestuia” (pct. 5.2.11).
Dar la I.P.J. Neamț:
– Cercetarea a fost făcută de comisar-șef Dăscălescu Oana-Maria, șefa Biroului Control Intern din 2018.
– În întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2025, Dăscălescu declară solemn că a respectat „în totalitate” Legea nr. 360/2002, H.G. nr. 725/2015 și Procedura PS-IGPR-DCI-05.
– Tot ea zice că actul de sesizare a fost Nota-raport din 21 august 2024 – adică documentul care, în titlu, trimite la Planul de verificare pe care nimeni n-a binevoit să-l ducă la Neamț.
Așadar, procedura internă a I.G.P.R. zice „adu toate actele de sesizare”. Practica I.G.P.R. zice „nu le aduce, că se complică treaba cu termenele”. Iar la final, tot polițistul este cel penalizat pentru că n-a respectat litera legii.
Ce va decide Curtea de Apel Iași, azi, pe 21 octombrie 2026
Pentru termenul din 21 octombrie 2026, S.P.R. „Diamantul” arată negru pe alb, în notele scrise depuse la Curtea de Apel Iași, ce cere:
– Ca I.G.P.R. să fie obligat din nou să depună exemplarul primit al notei D.G.P.I., cu mențiunile de înregistrare și rezoluția inspectorului general, sub sancțiunea amenzii judiciare prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
– Dacă I.G.P.R. refuză, să se aplice art. 295 Cod procedură civilă: când o parte dovedit că deține un înscris nu-l prezintă, instanța poate considera dovedite afirmațiile celeilalte părți despre conținutul lui.
Afirmațiile precise ale lui Josanu, consemnate de S.P.R. „Diamantul”:
– Nota D.G.P.I. are conținutul unui act de sesizare disciplinară.
– A fost înregistrată la I.G.P.R. la 26 iunie 2024.
– Poartă rezoluția inspectorului general dată în aceeași zi.
Pe lângă asta, intră în joc art. 272 din Codul muncii (aplicabil și raporturilor de serviciu ale polițiștilor): sarcina probei revine angajatorului. I.G.P.R., instituția care a destituit, trebuie să demonstreze că a respectat termenul. Documentul care ar putea arăta asta e exact acela pe care refuză să-l prezinte.
Așadar, pe 21 octombrie 2026, Curtea de Apel Iași are de ales între două Românii:
– România în care instituțiile statului pot ascunde acte esențiale și tot ele au dreptate.
– România în care, dacă nu prezinți actul cerut de instanță, îți asumi consecințele: se consideră că omul pe care l-ai dat afară pe ascuns are, de fapt, dreptate.
Epilog: când „strict secret” devine mască pentru o destituire prescrisă
Din actele și diagramele prezentate de S.P.R. „Diamantul” rezultă un lanț întreg de încălcări:
- D.G.P.I. clasifică „strict secret” o notă despre activități publice – două articole și o emisiune TV.
- Nota este probabil clasificată de persoane care nu aveau competența legală pentru nivelul „strict secret” (Legea nr. 182/2002, O.U.G. nr. 76/2016).
- I.G.P.R. se folosește de notă pentru a porni mașinăria disciplinară, dar o scoate din peisaj când apare problema prescripției.
- I.P.J. Neamț cercetează disciplinar fără materialul de sesizare complet, încălcând inclusiv propria Procedură PS-IGPR-DCI-05.
- Tribunalul Iași judecă fără documentele-cheie și acceptă o cronologie care „construiește” un termen de prescripție convenabil angajatorului.
Iar când Curtea de Apel Iași încearcă să deschidă sertarul cu „strict secret”, I.G.P.R. răspunde: „nu gestionăm”.
Dacă asta nu e sfidare la adresa instanței și a legii, atunci cuvântul „sfidare” trebuie și el trecut la „strict secret”. (Paul D.).
Exclusiv
I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului
Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și amintirile cu program de lucru
După:
- Picior – „Eroul Spray” prins de propriul body-cam,
- Mataiche – „Rambo de Boldești” care dă ordine cu filmarea pornită,
- Achim – „portarul” care ține plângerea afară din secție,
- Dumitrache & Stanciu – „corul de confirmare” care cântă fals în procesul-verbal,
a venit momentul să intrăm în laborator cu agentul principal Burlan Marius-Daniel.
Dacă ceilalți au pus în scenă piesa, Burlan este cronicarul mincinos:
nu vede tot, nu aude tot, dar „îmbracă” oficial totul într-o declarație cu pretenții de adevăr absolut.
- Burlan, „întărirea” care trebuia să aducă obiectivitate și a adus doar fum
Burlan intră în poveste după ce conflictul e deja declanșat.
Nu este primul la fața locului, nu este cel cu sprayul în mână, nu este nici cel care refuză plângerea.
Rolul lui în:
- dosarul 4319/284/P/2024,
- coroborat cu 1483/284/P/2026,
este unul esențial, dar pervers de simplu:
să valideze pe hârtie regia colegilor, ca și cum ar fi fost martor la tot, cap-coadă.
El devine:
- „omul venit de afară”, care ar trebui să fie factorul de echilibru,
- dar se transformă în „ecoul oficial” al versiunii Picior–Mataiche,
- semnând declarații care încearcă să dea greutate, pentru Parchet, unei fabule demontate de body-cam.
Pe scurt:
unde colegii mint, Burlan pune ștampila.
- Ce declară Burlan: vede și aude ce nu există pe filmare
Din analiza făcută în plângerea penală și din ordonanțele Parchetului (reunirea și extinderea urmăririi penale), tabloul Burlan arată așa:
- „Confirmă” agresivitatea lui D.F.V., deși:
- nu a fost martor direct la întreaga secvență,
- intră în scenă când momentele-cheie (inclusiv pulverizarea sprayului) sunt deja consumate în bună parte.
- „Aude” amenințări cu moartea tip:
- „te omor”,
- „nu mai scapi de mine”,
- „ne vedem pe stradă și te omor”,
amenințări care, surpriză:
- nu apar pe înregistrările body-cam,
- nu pot fi susținute nici prin alte probe obiective din dosar.
- Semnează procese-verbale și declarații în care:
- conturează un D.F.V.:
- violent,
- extrem de periculos,
- cu intenția clară de a lovi și chiar de a ucide,
- „omită” sau topește în ambiguitate:
- contextul premergător folosirii sprayului,
- modul efectiv în care colegul său Picior a pulverizat,
- dezechilibrul evident dintre atitudinea victimei și reacția polițiștilor.
- conturează un D.F.V.:
Burlan nu relatează fapte, Burlan „asigură coloană sonoră” poveștii colegilor.
- La Control Intern: Alzheimer instant la detalii incomode
Când ajunge în fața Biroului Control Intern (BCI), Burlan nu mai e la fel de curajos ca în procesul-verbal.
Întrebările devin punctuale:
- unde era exact poziționat D.F.V. față de echipaj?
- la ce distanță a fost folosit sprayul?
- ce a văzut concret înainte de folosirea forței?
- ce a auzit, exact, înainte de a concluziona „amenințări cu moartea”?
Brusc, agentul principal intră în „modul IPJ Prahova – Alzheimer reflex”:
- „Nu pot preciza cu exactitate.”
- „Nu mai rețin alte aspecte.”
- „Nu știu, nu mai știu.”
Memoria lui funcționează impecabil:
- când e vorba să „rețină” insulte și amenințări utile încadrării juridice de ultraj,
dar:
- se blochează brutal când vine vorba de:
- succesiunea reală a intervenției,
- inițiativa folosirii sprayului,
- reacțiile efective ale colegilor față de D.F.V.
Amnezie selectivă, perfect aliniată cu nevoia de auto-protecție a echipajului.
- Cum îl vede plângerea penală: nu „martor”, ci participant la fals
În plângerea penală formulată de D.F.V. și în analiza anexată ordonanțelor Parchetului, Burlan nu este tratat ca un biet polițist derutat, ci ca:
- Autor al denaturării adevărului
- atribuie victimei:
- expresii pe care filmarea nu le confirmă,
- o atitudine de „pericol iminent” care nu reiese din înregistrări,
- transformă un conflict discutabil gestionat în:
- „atac la viața polițistului”,
- „situație extremă justificând reacția de forță”.
- atribuie victimei:
- Potențial autor de fals intelectual
- prin semnarea unor procese-verbale:
- în care realitatea este „ajustată”,
- faptele sunt rearanjate astfel încât:
- polițiștii apar exclusiv în postură defensivă,
- victima apare ca agresor principal,
- totul contrazis de „martorul electronic” – body-cam-ul.
- prin semnarea unor procese-verbale:
- Suspect de mărturie mincinoasă (art. 273 Cod penal)
- declară sub semnătură, în fața organelor judiciare,
fapte și dialoguri:- care nu se regăsesc în probele video,
- care induc în eroare Parchetul și instanța,
- contribuind direct la:
- punerea în mișcare a acțiunii penale pentru ultraj,
- prelungirea unei situații de injustiție împotriva victimei.
- declară sub semnătură, în fața organelor judiciare,
Burlan nu este „victimă colaterală” a sistemului.
Este una dintre uneltele lui conștiente.
- De pe poziția de „om venit din afară” la „om prins în aceeași minciună”
Unul dintre cele mai grave aspecte reținute implicit de acuzatori este acesta:
- Burlan ar fi trebuit să fie „ochiul obiectiv”:
- nu e direct implicat în momentul zero al conflictului,
- vine ulterior, cu șansa:
- să răcească situația,
- să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă,
- să raporteze lucid, nu la cald.
În loc de asta, alege:
- să se lipească servil de versiunea:
- lui Picior („amenințat cu moartea”),
- lui Mataiche („forța folosită e justificată”),
- să devină portavocea oficială a unei intervenții murdare,
- să își pună numele și semnătura pe un scenariu care:
- se prăbușește la contactul cu imaginile,
- este suficient de grosolan încât Parchetul să-l vadă.
În logica clasică de secție:
„Dacă și ăla care a venit mai târziu zice la fel, gata, avem caz beton”.
În logica probatoriului video și a legii:
„Dacă și ăla care a venit mai târziu minte la fel, avem caz penal de grup”.
- Ordonanțele Parchetului: când „ecoul” devine probă de mușamalizare
Procurorul Andreia Dascălu, în:
- Ordonanța de reunire a cauzelor (4319/284/P/2024, 2377/284/P/2024, 1483/284/P/2026),
- Ordonanța de extindere a urmăririi penale in rem (15.04.2026),
nu trece cu vederea rolul lui Burlan.
Din acestea rezultă:
- că declarațiile polițiștilor, inclusiv ale lui Burlan, cuprind:
- „aspecte contrare realității”,
- inconsecvențe flagrante față de înregistrările body-cam,
- că nu mai discutăm doar despre o plângere împotriva unui agent-spray, ci despre:
- un mecanism coordonat de:
- denaturare a adevărului,
- acoperire reciprocă,
- transformare a victimei în agresor.
- un mecanism coordonat de:
Burlan, ca „ecou oficial”, devine:
- veriga lipsă care arată că nu a fost doar un exces individual,
- ci un lanț complet de mușamalizare, de la:
- intervenția pe stradă,
- la declarații,
- la încercarea de închidere „pe șest” a cazului.
- Profil de caz: Alzheimer când se întreabă de abuz, memorie clară când trebuie condamnat cetățeanul
Tiparul comportamental al lui Burlan:
- Memorie precisă:
- despre pretinsele cuvinte „te omor”,
- despre „agresivitatea” lui D.F.V.,
- despre „pericolul pentru siguranța polițiștilor”.
- Memorie „în ceață”:
- despre:
- distanța reală la care s-a folosit sprayul,
- starea victimei când a luat bicicleta,
- reacția colegilor după pulverizare,
- tonul folosit de polițiști în adresarea către D.F.V.
- despre:
Pe scurt:
Când adevărul l-ar putea incrimina pe el și pe colegi, nu mai știe. Când minciuna îl ajută să incrimineze victima, ține minte perfect.
Exact acest contrast este subiect de anchetă penală, nu de „greșeală omenească”.
Body-cam-ul nu cântă aceeași partitură
Scena crimei: spray-ul, petrecerea și realitatea din body-cam
Într-un context alarmant ce denunță violarea drepturilor cetățenești, investigatiile recente ale ziarului „Incisiv de Prahova” scot la iveală abuzurile comise de polițiștii din Boldesti Scaieni și complicitatea conducerii IPJ Prahova. Un om de afaceri se află în control judiciar pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, după ce a fost reținut ilegal timp de 24 de ore, într-un scandal în care poliția a intervenit arbitrar.
Pe 6 mai 2024, o petrecere de ziua de naștere, organizată în centrul orașului Boldesti Scaieni, a devenit pretextul ideal pentru o răzbunare personală orchestrată de agentul principal de poliție Mataiche Marian. Acesta a fost motivat de resentimente personale legate de trecutul soției sale, care a avut o relație premergătoare căsătoriei cu unul dintre participanți. Într-o tentativă de a mușamaliza aceste abuzuri, alții din cadrul poliției au oferit informații false într-un dosar penal, ceea ce exacerbează problema.
Imagini în premieră, în EXCLUSIVITATE, nerestaurate:
Rămâne de văzut dacă acest caz va atrage atenția asupra nevoii urgente de reforme în cadrul forțelor de ordine și dacă justiția va prevala, aducând responsabilitate celor care au abuzat de puterea lor.
Concluzia Episodului 6: fără Burlan, minciuna era șubredă; cu Burlan, minciuna devine „oficială”
Episodul 6 închide cercul:
- Picior – apasă sprayul,
- Mataiche – coordonează și cosmetizează,
- Achim – închide ușa în nas plângerii victimei,
- Dumitrache & Stanciu – cântă partitura „așa a fost, dom’ procuror”,
- Burlan – pune stampila de „așa stau lucrurile”, ca „agent venit ulterior, dar perfect aliniat”.
Fără Burlan:
- minciuna ar fi avut aerul unei improvizații de echipaj prins cu mâța în sac.
Cu Burlan:
- minciuna capătă aparența:
- „versiunii consolidate” a poliției,
- cu martori multipli,
- cu „întăriri”,
- cu un „agent obiectiv” care confirmă.
Exact de aceea Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a deschis:
- dosar penal cu:
- reunire de cauze,
- extindere a urmăririi penale in rem,
vizând:
- modul în care acești polițiști, la un loc, au:
- falsificat realitatea,
- fabricat un ultraj,
- folosit probele video doar până la limita la care nu îi încurcau.
Avem acum toată distribuția completă în:
„Dosarul Boldești-Scăeni – Alzheimer în uniformă”
- Picior – Eroul Spray,
- Mataiche – Rambo în uniformă,
- Achim – Portarul abuzului,
- Dumitrache & Stanciu – Corul de confirmare,
- Burlan – Ecoul care transformă minciuna în „adevăr oficial”.
Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 21 de oreProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 5 zileDosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații




