Exclusiv
IPJ Prahova – Inspectoratul împuterniciților analfabeți: de la BMW-ul făcut praf la „grădinița de cadre” a lui Despescu (I)
Inspectoratul împuterniciților pe viață: 13 ani fără concurs, cu aceiași băieți în rocadă
Dacă te uiți la IPJ Prahova, ai impresia că e o secție de poliție, dar în realitate pare mai degrabă o cooperativă de cadre rotite la infinit, sub patronajul discret al lui Bogdan Despescu. De peste un deceniu, instituția nu mai are șef „adevărat”, numit prin concurs, ci doar împuterniciți, desemnați, reîmputerniciți și reșapați, ca anvelopele de la loganurile rupte în șanțuri.
Cronologia este halucinantă. Ultimul concurs real pentru funcția de inspector-șef a fost în octombrie 2012, când Viorel Dosaru a câștigat competiția și a preluat IPJ Prahova. A rezistat până în 2016, când a fost „promovat” subsecretar de stat în MAI. De atunci, începe baletul împuterniciților:
- Eduard Mirițescu, plantat interimar imediat după Dosaru, conduce între 2016–2019;
- în 2017 e împuternicit adjunct Ginel Preda, care devine, în timp, personajul principal al „serialului IPJ Prahova”;
- Marian Iorga, împuternicit în 2020, pica în 2021;
- urmează Mihai-Ginel Preda, „prima tură” ca inspector-șef împuternicit (iulie 2021–mai 2022);
- apoi Cristian Manea (mai 2022–octombrie 2023), tot împuternicit;
- Preda, sezonul doi, din noiembrie 2023 până în mai 2024;
- Marius Mihai, din mai până în iulie 2024;
- Daniel Alexandru Radu, din iulie până în noiembrie 2024;
- Bogdan Ciobanu, venit de la DGA, preia frâiele din noiembrie 2024;
- iar în prezent, conform paginii oficiale IPJ, tronează iarăși Mihai-Ginel Preda, „desemnat” șef, la a treia tură.
Rezultatul? Din 2012 până în 2026 — peste 13 ani — niciun inspector-șef nu a mai fost numit prin concurs. Unsprezece schimbări de conducere, toate prin împuterniciri, cu același nume – Preda – revenind ca personaj de telenovelă.
IPJ Prahova nu mai e inspectorat județean, ci „grădinița de cadre de nădejde” a IGPR: Miritescu, Drăgan, ofițeri de la DCI, toți „crescuți” pe aici, într-un cerc închis de putere sub binecuvântarea lui Despescu. Feudalism cu epolet, în variantă ministerială.
Adresa care se autoincriminează: doi împuterniciți semnează prostia la comun

După ce Incisiv de Prahova a publicat investigațiile despre BMW-ul MAI 59944 făcut praf (aici), despre epava de la Rutieră și „păcălicii” care au distrus-o, IPJ Prahova a reacționat prompt. Nu ca să lămurească situația, nu ca să explice cine plătește prejudiciul, nu ca să dea socoteală despre pregătirea profesională a agenților.
A reacționat ca să ceară sursele ziarului.
Au emis o adresă oficială către redacția Incisiv de Prahova, semnată – evident – de doi împuterniciți, care își dau singuri cu legea în cap. Doi șefi provizorii, cu pixul mare și cultura juridică mică, semnează același lucru: un autodenunț de analfabetism constituțional.
În loc să citească Legea 504/2002 și jurisprudența CEDO, unde scrie clar că protecția surselor e sacră, au decis să transforme IPJ-ul în caricatură: poliție care se luptă nu cu infractorii, ci cu jurnaliștii.
Când o instituție reacționează mai rapid la un articol de presă decât la un apel disperat la 112, problema nu mai e de imagine, e de credibilitate. Când două semnături de împuterniciți, puse una lângă alta pe o somație ridicolă, înlocuiesc mintea juridică și bunul-simț, nu mai vorbim de „greșeli de comunicare”, ci de prostie instituționalizată.
Irimia Laurențiu, produsul perfect al „Poliției pe pile”: de la CFR la BMW-ul de lux
Cazul BMW-ului făcut praf nu este un accident izolat; este radiografia unui sistem. În centrul lui: agentul Irimia Laurențiu, unul dintre cei doi implicați în impactul în care autospeciala modernă a fost distrusă.
Conform informațiilor apărute în anchetele Incisiv de Prahova și completate de surse interne, Irimia nu e vreun superpolițist selectat pentru merite. Este fost muncitor la CFR, încadrat direct din civilie în 2017, la „marea epocă” a încadrărilor pe sprânceană.
Cheia ascensiunii lui? Relațiile:
- este finul unui actual șef al Poliției dintr-uin oras din Prahova, vechi prieten din vremurile când cel din urma era simplu agent la Poliția Transporturi Feroviare, iar Irimia trăgea de șuruburi la CFR;
- același nas (actual sef de politie) este cel care l-a propulsat șofer la fostul inspector-șef Cristian Manea;
- Irimia este cunoscut ca apropiat al lui Drăghici Laurențiu, personaj pomenit în scandalul „focului la dosare”, și al lui Vârlan Florin, „deșteptul” de pe la Secția 4, și el produs al promovărilor la apelul bocancilor.
Profilul profesional? Dezastru. Surse din sistem îl descriu ca fiind:
- agresiv cu colegii și cetățenii;
- cu ieșiri violente (de pildă, episodul de la Triaj – zona de Vest a Ploieștiului – unde ar fi amenințat cu bătaia un om, după o ceartă a acestuia cu mama lui; dosar penal „făcut și uitat”);
- cunoscut în anturaj ca alcoolic – „acasă, ce-i drept”, dar când vorbim de poliție rutieră, imaginea contează;
- efectiv agramat, dar lăsat să conducă o mașină de zeci de mii de euro în regim de urgență.
Bonus: episodul de la examenul auto. Fata lui Irimia a picat traseul anul trecut. Tatăl, venit în parcare – spun sursele – îmbrăcat în uniformă, ca examinatorii să vadă că fata e „de-ale lor”, ar fi făcut spume la gură după ratare, comentând agresiv la adresa instructorilor și examinatorilor. Mentalitate de clan, nu de instituție.
Între timp, polițiști cu peste 20 de ani vechime, fără pile, nu ating un BMW nici în fotografii. Dar Irimia, „pui de CFR”, cu apucături de „milițian de mahala”, conduce bolidul ca pe proprietatea personală și distruge una dintre puținele autospeciale moderne. Ancheta? Tărăgănată.
Dacă un agent vechi zgârie o Dacie, sare Controlul Intern. Dacă Irimia face zob un BMW, se așteaptă „să se liniștească presa”.
„Testarea până iese ceva pozitiv”: cum se vânează salariile de merit pe spinarea șoferilor
Surse din sistem povestesc că Irimia își petrece zilele în stradă, nu ca să fluidizeze traficul, ci ca să „vâneze alcoolemii”. Teste peste teste, în speranța că cineva va ieși pozitiv și îi va aduce un dosar cu „rezultate” pentru salariul de merit.
Nu vorbim de prevenție, ci de vânătoare statistică: cifra să dea bine, dosarul să sune frumos, punctajul pentru „Oscarul salarial” să iasă. În timp ce loganurile abia se țin pe șosea și polițiștii onești acoperă ture cu bani puțini, unii „analfabeți utili” stau la pândă pentru procente în plus la leafă.
Când un asemenea personaj ajunge simbolul rutierului ploieștean, cu BMW la discreție, în timp ce colegi experimentați sunt ținuți la volanul unor rable, nu e de mirare că încrederea în poliție se surpă.
Problema României nu este că există polițiști corupți. Problema devine mortală când polițistul cinstit începe să pară excepția, nu regula.
Popa Cornelius, „călătorul prin funcții”: de la percheziție acasă la aspirații de șef BCI (aici), etc
Nu e doar rutiera infestată. Povestea comisarului Popa Cornelius, de la BCI, e exemplară pentru modul în care IPJ Prahova își cultivă „elita”.
Fost agent, mai toată viața șef de post comod, cunoscut ca puturos cronic, își schimbă brusc destinul: prin concurs, devine ofițer. Cumva, „miracol”, și soția lui ia tot la ofițeri, în același an, 2021. Carieră sincronizată, în familie.
Traseul său administrativ:
- trece pe la Breaza, unde nu lasă în urmă altceva decât umbră și hârtii;
- apoi ajunge la Școala de Poliție Câmpina, la Resurse Umane, unde se ceartă zdravăn cu chestorul Tache;
- pleacă spectaculos și aterizează la BCI Prahova, exact în zona unde se fabrică sau se îngroapă viitorul oamenilor: cercetări interne, dosare pe numele polițiștilor.
Acum două săptămâni, spun sursele, Popa a concurat cu comisar-șef Marian Popescu pentru șefia BCI. A picat cu brio. Dar faptul că un asemenea personaj a ajuns atât de aproape de butoanele de control intern spune tot despre „calitatea” pepinierei IPJ Prahova.
Și nu e tot. În urmă cu aproximativ 10 ani, Popa Cornelius ar fi avut percheziție la domiciliu, pentru presupuse fapte de corupție. Niciodată clarificate public. Oficial, nu s-a probat, neoficial „nu s-a vrut”. A rămas cu o sancțiune disciplinară și, aparent, cu și mai mare ambiție: „omul dispus să calce pe cadavre”, cum a fost deja caracterizat chiar în paginile Incisiv de Prahova.
Gurile din interior spun că este extrem de apropiat de Preda Ginel și că face „tot ce i se spune”. Iar când un astfel de om ajunge filtru între abuz și adevăr, între plângeri reale și mușamalizări „de sus”, te întrebi:
mai e vreun polițist cercetat pe probe și vinovăție sau doar în funcție de ce dictează „mai sus”?
Poliție feudală, nu stat de drept: jurnalistul e „dușman”, cetățeanul – „instigator”
Schema e clară:
– Jurnalistul care investighează devine „dușman al instituției”.
– Cetățeanul care critică devine „instigator”.
– Polițistul care întreabă „unde s-a greșit?” devine „problemă de personal”.
Într-o democrație autentică, întrebările incomode sunt vaccinul care întărește organismul statului. La IPJ Prahova, întrebările incomode sunt tratate ca boală mortală. De aici și reacția absurdă: în loc să analizeze de ce s-au făcut praf un BMW, rapoarte de SIC, dosare și cariere, conducerea provizorie se concentrează pe „cine a vorbit cu presa”.
România nu are nevoie de o poliție „feudală”, care cere respect prin grade, ton ridicat și adrese de intimidare semnate de doi împuterniciți. Are nevoie de o poliție care își asumă greșelile, care răspunde rapid victimelor, nu justiției imaginii.
Când interlopii își etalează luxul, conexiunile și protecția, iar victimele așteaptă la coadă după dreptate, senzația – chiar dacă nu acoperă toată realitatea – e devastatoare: că legea nu mai e egală pentru toți.
IPJ Prahova – „moșia Despescu”: statul nu moare de la presă, moare de la refuzul de reformă
Faptul că Prahova a devenit fieful de cadre al lui Despescu – pepinieră pentru IGPR, rampă de lansare pentru Mirițescu, Drăgan și alți ofițeri de la DCI – nu este o coincidență. Este un sistem. Un sistem în care:
- șefii sunt aproape permanent între două împuterniciri;
- controlul intern e folosit ca bâtă împotriva incomozilor, nu ca filtru de integritate;
- dosarele incomode dispar, se șterg sau se îngroapă în formule juridice sterile;
- în loc să curețe, conducerea reacționează isteric la presă și încearcă să afle „cine a scăpat vorba”.
Statul de drept nu se prăbușește când presa investighează – din contră, atunci se mai și salvează câte ceva. Statul se descompune când instituțiile refuză să se reformeze, când șefii împuterniciți se cred baroni locali, iar critica e tratată ca trădare.
Există mii de polițiști cinstiți, care își fac treaba în stradă, în scandaluri, în intervenții reale, pe bani puțini și în condiții grele. Acei oameni sunt batjocoriți public atunci când, în față, sunt împinși milițieni anaflabeți, „pile” agresive și comisari dispuși să calce pe cadavre pentru o funcție.
Final (provizoriu): „Mai mă leși?” – până nu cade și ultima mască
În loc de concluzie, rămâne imaginea perfectă a IPJ Prahova, așa cum se vede ea din exterior (aici), (aici), etc:
- un BMW făcut praf de un agent analfabet promovat pe pile;
- o adresă oficială semnată de doi împuterniciți care cer presei să-și predea sursele;
- un șir de 11 șefi provizorii în 13 ani, cu aceiași oameni rotind scaunele între ei;
- un BCI unde un personaj cu percheziție la domiciliu în trecut aproape ajunge șef;
- și o conducere care se teme mai mult de investigațiile Incisiv de Prahova decât de dosarele penale care se pregătesc în spatele lor.
Încrederea publică nu se repară cu aroganță, somații idioate și intimidări. Se repară cu profesionalism, meritocrație și asumare.
Până atunci, IPJ Prahova rămâne ceea ce a descris, cu documente și probe, presa de investigație:
o moșie a împuterniciților, un refugiu al „milițienilor-analfabeți” și o rușine pentru polițiștii care încă mai cred în meseria lor.
Mai mă leși? Asta e doar prima filă. Restul serialului abia începe. (Cristina T.).
Exclusiv
Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XXII): Polițistul cu jurământul invers și șoferii vinovați că… circulă
Berea pe gang, nervii la geam și adidașii purtați o lună
În episodul trecut din „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, am avut:
– polițistul cu berea în gangul Poliției Ploiești,
– nervosul cu geamul spart și tendoanele tăiate,
– campionul la „port adidași o lună și îi dau retur cu scandal în mall”.
După asemenea capodopere, IPJ Prahova părea că nu mai are cu ce să ne surprindă. Greșit. A ieșit la rampă un nou personaj: polițistul cu jurământul invers.
Baicoi, zona BCR: două mașini se lovesc, apare altă specie – „deranjatul de serviciu”
Decor: Băicoi, zona fostului BCR, stradă îngustă, trafic normal pentru România: adică înghesuială și stres.
Două mașini se lovesc:
- o fată tânără, începătoare la volan, vine cu tata de mână – clasic, cuminte, legal;
- un domn cu mașină de Bulgaria – clasic, tradițional, folclor autohton.
Nu se înțeleg la fața locului, deci fac ce trebuie: merg la Poliția Băicoi, pe la ora 14.
Acolo explică unui polițist ce s-a întâmplat, acesta cheamă Rutiera. Și, din spatele cortinei, intră în scenă superstarul:
„Polițistul cu jurământul invers”
(cunoscut în sistem, dar pe care îl botezăm așa, că i se potrivește PERFECT).
Interogatoriul genial: „Ce căuta fata să circule pe acolo?”
Nici nu apucă oamenii să-și spună bine variantele, că polițistul cu jurământul invers explodează, nervos, iritat, deranjat de însăși existența șoferilor:
- „Ce caută fata să circule pe acolo cu mașina?”
– Ăsta nu e reproș, e doctrină: în viziunea lui, drumurile nu sunt pentru muritori, ci doar pentru „băieți deștepți” cu epoleți. - „Dacă mai comentați, vă iau pe amândoi: amendă de vreo 800 și ceva de lei, și oricum e culpă comună!”
– Atenție: fără să cerceteze, fără să analizeze, fără schiță, fără nimic. E vinovați „la grămadă”, ca la loterie: doi intrați pe ușă = doi de jumulit. - „Eu ies din program în câteva minute, nu mai am timp de voi, veniți în altă zi!”
– Justiție la program scurt. Dacă nu te încadrezi în orarul lui de nervi, ghinion: vii când e mai puțin deranjat. Legea se aplică până fix la ora la care îi sare lui muștarul. - Colegii: coate, râsete, bârfe
– Ceilalți polițiști din birou? Nu reacționează, nu intervin, nu-l temperează. Fac ce știe mai bine Grădinița de cadre: se uită, își dau coate, râd, comentează. Instituția nu corectează abuzul, îl savurează.
Jurământ cu minus: „Apăr cetățeanul… când nu mă stresează”
Cineva spunea, pe bună dreptate, că acest „domn agent” pare să-și fi luat jurământul invers. Când au jurat ceilalți:
„Voi respecta Constituția, legile țării și voi servi cetățenii…”
el probabil a înțeles:
„Voi respecta programul meu, nervii mei și voi servi liniștea mea personală…”
– Cetățeanul nu e parte vătămată, e deranj.
– Victimele nu sunt protejate, sunt muștruluite.
– Legea nu e instrument, e pretext să mai dai niște amenzi la kilogram.
Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns. Dar fiind IPJ Prahova, suntem deja în zona de stand-up tragic.
„Nu-i ziceți pe nume, că l-a luat șeful la 11 metri”: gluma care spune tot
Din ce povestesc colegii:
- șeful l-ar fi „luat la 11 metri” pe polițistul cu jurământul invers;
- cineva a comentat, cu umor amar, că se mută din sistem „când ajunge ăsta ofițer” – adică niciodată, cât e el acolo.
În traducere liberă:
Și în interior sunt oameni care văd grotescul situației, dar sistemul îl ține bine-mersi în serviciu, la contact direct cu cetățeanul.
„Polițistul cu jurământul invers” arată perfect cum arată Grădinița de cadre:
– abuzul devine reflex,
– nervii devin procedură,
– lipsa de chef devine criteriu de soluționare.
IPJ Prahova, sezonul „Nervosul aplică legea după chef”
După polițistul cu berea în gang, după nervosul cu geam spart, după instructorul cu 0,25 alcool în aerul expirat, avem acum un nou tip de produs de serie:
Polițistul cu jurământul invers, care:
- ceartă o fată tânără pentru că „îndrăznește” să circule cu mașina pe o stradă publică;
- decide „culpa comună” înainte să audă faptele, că așa îi convine;
- amenință cu amenzi doar pentru că cetățenii… deschid gura;
- taie scurt: „ies din program, nu mai am timp de voi, veniți în altă zi”.
Grădinița asta nu mai produce „cadre”. Produce motivație pentru instanță și material pentru pamflete.
Concluzie: în Prahova, cetățeanul e vinovat că există, șoferul că circulă, iar polițistul doar că n-a plecat acasă
Episodul XXII din „Grădinița de cadre – IPJ Prahova” confirmă ce știam deja:
- nu contează cum s-a produs accidentul;
- nu contează că șoferii încearcă să urmeze procedura legală;
- contează doar dacă polițistul e în toane bune și dacă i-ai intrat în birou cu cinci minute înainte să iasă el din program.
În Republica Prahova,
– polițistul cu berea pe gang îți face morală despre siguranță rutieră,
– nervosul cu geamul spart îți dă lecții de echilibru,
– iar polițistul cu jurământul invers îți explică, nervos, că tu ești problema pentru că… ai venit la poliție.
Serialul continuă. Din păcate, și aceștia tot cu arma la brâu și ștampila pe birou rămân. Noi rămânem, deocamdată, cu pamfletul. Ei – cu puterea. Deocamdată. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Republica Zeroizaților. Haita de la Interne și statul paralel cu neuronii
Haita de la Interne: nici curaj, nici prostie – doar tupeu organizat
Există o întrebare cu care îți bați capul degeaba dacă încă mai crezi în povești cu „instituții ale statului”:
Cum naiba are curaj un funcționar să semneze, cu pixul tremurând doar de plictiseală, un act vădit nelegal?
Cum îndrăznește o instituție să ignore, cu o seninătate bolnăvicioasă, o decizie a Înaltei Curți sau a Curții Constituționale, de parcă ar rupe o chitanță veche?
Și totuși, sistemul merge șnur. Răzvan Grecu, contabilul-șef de la MAI – specialist în pagubit zeci de mii de polițiști și cadre militare, activi și în rezervă – trăiește bine-mersi, nedus de grijă și neclintit de lege. Ioana Dorobanțu, imputernicită cu tupeu nelimitat din 2017 încoace, calcă totul în picioare cu o constanță demnă de manualele de abuz. Georgian Drăgan, purtătorul de vorbe (nu de cuvânt) al MAI și IGPR, se plimbă cu gradele de „chestor” atârnate ca o palmă zilnică dată tuturor polițiștilor care chiar fac muncă de poliție, nu stand-up comedy instituțională.
Sindicatul Diamantul dezvăluie acest tablou grotesc: nu suntem în fața unor „derapaje”, ci în fața unei coregrafii bine puse la punct. Nimeni nu riscă, toți știu ce fac. Nu vorbim nici de curaj, nici de ignoranță. Vorbim de o raționalitate rece, cinică și absolut străină de ideea de lege. Ei nu sunt nebuni. Sunt doar foarte calculați.
Statul paralel policentric: nu creier unic, ci metastaze multiple
Mitologia confortabilă ne spune că există un „stat paralel” cu un singur cap, un singur creier malefic care trage toate sforile. Fals liniștitor. Realitatea e mai urâtă: nu avem un monstru, ci o colonie de paraziți.
Fiecare „elită” are bucata ei de carne:
- elita din Ministerul de Interne
- elita din Parchet
- elita din judecătorii
- elita clasei politice
Între ele – tuneluri subterane, prietenii vechi, dosare reciproce, soții, fini, cumetri. Nu e un „ordin de sus”, e mai rău: o înțelegere tăcută. Se acoperă și se legitimează reciproc. Azi te salvez eu, mâine mă salvezi tu. Haita nu are șef unic. Are multe stomacuri.
Constituția României, la articolul 2 (pe care acești domni par să-l fi folosit doar pe post de tapet), spune clar: suveranitatea aparține poporului, care o exercită prin reprezentanți aleși sau prin referendum. Și adaugă: „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
Exact asta face această rețea de „elite”: capturează pârghiile statului și exercită puterea în nume propriu, fără mandat popular. Ce numesc sociologii „sistema” este, în limbaj constituțional, o uzurpare a suveranității. Nu cu tancuri în piață, ci cu pixuri prin birouri, cu ștampile, cu „se respinge”, cu „nu sunt fonduri”, cu „nu sunteți în situația prevăzută de lege”.
Sistema, krugovaia poruka și sindromul „cine pe cine acoperă”
Sociologul Alena Ledeneva a botezat acest mecanism sistema: țesătura invizibilă de loialități, favoruri, acoperiri reciproce. A readus în discuție un concept vechi rusesc: krugovaia poruka – „chezășia circulară”. Toți sunt vulnerabili împreună, de aceea se vor acoperi până la capăt.
Economiștii Douglass North, John Wallis și Barry Weingast i-au spus „ordine cu acces limitat”: o coaliție de elite își împarte rentele, posturile, privilegiile și închide ușa în nas tuturor celorlalți. Sistemul rămâne stabil pentru că fiecare grup are interesul să-l protejeze pe celălalt.
C. Wright Mills a vorbit, cu jumătate de secol înainte, despre „elita puterii”: mai multe sfere – politică, militară, economică – care se întrepătrund, cu granițe moi și interese comune.
Toate aceste concepte pompoase se traduc simplu în România:
– Nu contează ce scrie în lege. Contează cine îți ridică telefonul.
– Nu contează ce-ai pățit. Contează la cine ești „omul”.
– Nu contează adevărul. Contează „cine pe cine acoperă”.
Statul particularist: legea e pentru fraieri, excepția e pentru gașcă
Alina Mungiu-Pippidi a plantat bisturiul fix unde doare: opoziția dintre stat universalist și stat particularist.
- Statul universalist aplică aceeași regulă tuturor.
- Statul particularist împarte dreptatea, funcțiile, banii și impunitatea în funcție de rang și relații.
În România, regula de aur e: nu întrebi „ce spune legea?”, ci „cine e în spatele lui?”. Din momentul în care înțelegi asta, „misterul” abuzurilor dispare. Totul devine previzibil.
Cine încalcă legea din interiorul unei elite o face convins că alții, din alte elite, îl vor proteja. Nu e nebunie. E un excelent calcul de haită. Abuzul nu e o anomalie a sistemului – e modul lui normal de funcționare. Îi spui „stat de drept” la televizor și „stat de dreptul prietenilor” la ședință internă.
Dublul limbaj: în față lege, în spate combinație
Aici intrăm pe terenul pe care Dostoievski și Berdiaev l-au numit „natura duală”: două fețe ale aceluiași monstru.
- Fața oficială: legalitate, transparență, „dialog social”, „comunicare instituțională”.
- Fața reală: telefoane, intervenții, dosare la sertar, licitații trucate, numiri „de încredere”.
Cetățeanul primește:
- răspunsuri politicoase de trei rânduri care nu spun nimic
- semnături „pentru”, ca să nu știm niciodată cine răspunde
- comisii secrete, cu membri invizibili
Realitatea se rezolvă „în spate”, în timp ce fața formală își recită poeziile cu „respectarea cadrului legal în vigoare”. Se vorbește în română cu tine, dar deciziile se iau în dialectul „hai, mă, că e de-al nostru”.
Banalitatea răului mic: Eichmann cu ștampilă de România
Hannah Arendt, urmărind la Ierusalim procesul lui Adolf Eichmann, a scris despre „banalitatea răului”: răul nu are mereu coarne și mustață, de cele mai multe ori poartă costum, stă la birou, semnează și pleacă la masă. Nu e un monstru, e un birocrat.
Fără să comparăm proporțiile istorice, mecanismul moral e același:
– Funcționarul care semnează o respingere nemotivată nu se vede ticălos. Se vede „om corect”, „în litera legii”.
– Șeful care ignoră o decizie CCR nu se vede abuzator. Se vede „responsabil”.
– Purătorul de vorbe care minte public nu se vede slugă. Se vede „profesionist”.
Arendt ne arată cum conștiința este externalizată: „Eu doar aplic proceduri.” Așa se naște omul zeroizat: golit de judecată morală, redus la flux de documente. Și, când sistemul simte că începe să-și pună întrebări, îl „re-zeroizează”: îl schimbă, îl mută, îl recompensează, îl șantajează. Orice, numai să înceteze să gândească.
De la iobag la robot la funcționar zeroizat
Limba a văzut de mult acest declin:
- În feudalism am avut robota: munca silnică a iobagului. De aici și „rob”.
- În epoca industrială, Karel Čapek inventează robotul: creat să muncească fără voință, „omul-uneltă”.
- În epoca digitală, am inventat verbul „a zeroiza”: a șterge memoria, a face dintr-un dispozitiv o carcasă fără conținut.
Iobagul, robotul, dispozitivul zeroizat: aceeași tragedie, alt ambalaj. Omul care încetează să mai fie subiect și devine instrument. În România, acest „instrument” are ștampilă, semnătură „pentru”, spor de condiții vătămătoare și împrumut la C.A.R.
Soljenițîn și haita: violența măruntă are nevoie de minciuni mari
Aleksandr Soljenițîn, în manifestul scris chiar în ziua arestării sale – „Să nu trăim în minciună” – a dat schema simplă:
- Violența are nevoie de minciună ca să se justifice.
- Minciuna are nevoie de violență ca să reziste.
Veriga slabă este minciuna, pentru că nu are substanță proprie. Trăiește doar cât timp fiecare dintre noi o ține în viață:
- semnând ce nu credem
- tăcând când știm că e fals
- participând la ritualuri pe care le disprețuim
Soljenițîn nu cere eroism. Cere minimul decent: să nu participi personal la minciună. Nu poți să strigi adevărul în piață? Bine. Dar poți, măcar, să nu contrasemnezi falsul, să nu-l repeți, să nu-l aplauzi.
Haita de la Interne, haita politică, haita magistraturii trăiesc din altceva decât tupeul lor: trăiesc din complicitatea noastră. Din „asta e”, „la ce bun?”, „lasă, că nu schimb eu lumea”.
Transparența: numele juridic al refuzului de a mai fi prostul de serviciu
Tradus în limbaj administrativ, principiul lui Soljenițîn devine „transparență”:
- Ceri răspuns motivat, nu vrăjeală.
- Ceri numele celui care semnează și temeiul legal al semnăturii.
- Ceri componența comisiilor, criteriile de selecție, documentele.
Legea 544/2001, dreptul de petiționare, contenciosul administrativ – toate aceste pârghii legale sunt armele mici, dar reale, prin care poți refuza să fii figurant în piesa lor. Fiecare solicitare înregistrată, fiecare contestație, fiecare acțiune în instanță este un „nu” spus minciunii instituționale.
Nu e eroism spectacular. E refuzul de a legitima falsul cu propria tăcere. Și, încet-încet, este o formă prin care poporul își reia, bucățică cu bucățică, suveranitatea furată de haita care o exercită acum „în nume propriu”.
Singurătatea, aliata haitei. Comunitatea, spaima lor
Atât Arendt, cât și Soljenițîn au înțeles un lucru: omul singur e pradă ușoară. Omul împreună cu alții devine problemă.
- Un funcționar singur rezistent e zdrobit.
- O grupare de funcționari care refuză minciuna schimbă raportul de forțe.
- Un polițist singur e strivit de haita gradaților obedienți. O comunitate de polițiști care întreabă, contestă, acționează legal – asta deja îi sperie.
Dacă vezi în jurul tău haita răului – fie ea din MAI, din IGPR, din Parchet, din instanțe, din politică – nu te arunca singur cu pieptul în ea. Caută-i pe cei care deja se opun, cum face, de pildă, Sindicatul Diamantul în zona MAI, și alătură-te lor. Din acel moment, refuzul de a minți nu mai e un gest solitar, ci o forță organizată.
Republica complicității: nu au nevoie să-i iubim, le ajunge să tăcem
Rețeaua nu trăiește din admirația noastră. Trăiește din inerția noastră:
- din semnătura dată „ca să scap”
- din tăcerea „ca să nu mă pun rău”
- din „lasă, că așa a fost mereu”
În clipa în care destui oameni încetează să o mai susțină, ea nu cade spectaculos. Se topește. I se retrage unica resursă reală: complicitatea. Haita nu dispare printr-un mare „proces al istoriei”, ci printr-un milion de mici refuzuri zilnice.
Nu ți se cere să fii erou. Ți se cere să nu fii zeroizat. Să nu semnezi tu însuți falsul. Să nu mai ridici din umeri când îți fură legea de sub nas. Să întrebi, să ceri, să contești.
Statul paralel policentric, această combinație de contabili creativi, purtători de palavre și șefi plantați pe criteriul „al cui e”, va exista exact atât cât o hrănim. Se oprește nu când termină ei, ci când începem noi.
Și, ca toate lucrurile serioase, nu începe „cândva”. Începe cu fiecare dintre noi. Astăzi. (Cerasela N.).
Exclusiv
Polițistul cu o bere-n plus și un neuron în minus – Cazul Lăpădatu Lucian, spaima mall-ului și a gangului de la Poliția Ploiești – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XXI)
Grădinița de cadre lovește iar: după bețivul-instructor, apare „rutieristul cu nervii la geam”
După episoadele în care Incisiv de Prahova a prezentat agenți beți puși să facă instructaj de etică și dosare penale pierdute pe bandă rulantă, vine „promoția nouă” din Grădinița de cadre – IPJ Prahova: agentul Lăpădatu Lucian, șmecher de Brazi, vedetă la Biroul Rutier Ploiești, cu nervii varză, geamurile sparte și bunul-simț dispărut complet din dotare.
Dacă în episoadele anterioare (vezi cazul agentului prins cu 0,25 mg/l alcool în aerul expirat în timpul serviciului) vorbeam de bețivi protejați și dosare îngropate, acum avem un personaj care bifează alt nivel: agresivitate, instabilitate, circ în public, combinații pentru rude și „hidratare” cu bere înainte de schimb„Nervosul din Brazi”: geam spart, tendoane tăiate, polițist păstrat la birou din milă
Agentul Lăpădatu Lucian, rutierist de Ploiești și „smecher al comunei Brazi”, are – spun sursele – probleme serioase „la mansardă”. Nu e doar conflictual cu colegii de la Biroul Rutier Ploiești, ci și în comuna lui: altercații cu vecini, foști prieteni, săteni.
Profilul, pe scurt:
- înalt, bine clădit fizic, doar că mintea nu ține pasul cu mușchii;
- are înclinații spre bătaie, sare la scandal ca la încălzire;
- e considerat „nebun” chiar de colegi, care se feresc să lucreze cu el.
Acum aproximativ trei ani, la domiciliul din Brazi, într-o nouă criză de nervi pe fondul unor probleme cu mama sa, își pierde iar controlul:
- sparge un geam în casă cu mâna dreaptă;
- își taie tendoanele, mâna dreaptă ajunge praf;
- e la un pas să fie dat afară din poliție pentru necorespundere fizică.
Doar „inima bună” a fostului său șef, Drăghici Laurențiu, îl ține în sistem:
- este tras pe linie moartă la birou, mută hârtii timp de aproape un an, până își revine cât de cât;
- ulterior revine în stradă, dar colegii refuză să iasă cu el în teren:
- nu poate încătușa eficient;
- nu poate imobiliza un suspect cum trebuie;
- nu poate folosi corect armamentul, dacă se întâmplă ceva grav;
- unii spun că până și să urineze are probleme, atât de „praf” e mâna dreaptă.
Într-o lume normală, episodul ăsta ar fi fost un semnal de alarmă: omul se tratează, se ține la distanță de misiuni operative, se reanalizează aptitudinile psihice și fizice. În „grădinița de cadre” de la IPJ Prahova, însă, nicio lecție nu e învățată. Lăpădatu revine la vechile obiceiuri.
Mall Ploiești Blejoi: „clientul polițist” – poartă o lună adidașii și vine să-i dea retur cu scandal
Anul 2023. Decor: mall-ul din zona Ploiești – Blejoi. Actor principal: agentul rutier Lăpădatu Lucian, însoțit de prietenă.
Scenariul:
- cumpără o pereche de adidași;
- îi poartă o lună întreagă;
- după care se întoarce victimizat la magazin, să-i returneze, ca și cum i-ar fi luat ieri și i-ar fi ținut în vitrină.
Angajații magazinului refuză – logic și legal. Atunci începe spectacolul:
- se folosește de calitatea de polițist;
- scoate telefonul și începe să filmeze;
- urlă prin magazin că angajații „fură clienții”;
- îndeamnă oamenii să nu mai cumpere de acolo.
Circ și panaramă, marca „rutieristul cu tupeu”.
Angajații mall-ului sună la poliție. Când sosesc colegii… surpriză:
- află că scandalagiul este chiar colegul lor de la Rutieră.
Dar Lăpădatu nu se temperează, dimpotrivă:
- devine violent verbal și/sau fizic, după relatările surselor;
- primește amenzi;
- se calmează abia după ce i se spune clar că urmează să fie încătușat dacă nu încetează.
Cronica rușinii continuă:
- contestă amenda – și pierde;
- nu pare să piardă însă și rușinea, aia era oricum demult dispărută;
- ca bonus de caracter, își reclamă propriii colegi care au intervenit la fața locului.
Pe scurt: creier 0, orgoliu infinit.
Berea „de gang” înainte de schimb: când polițistul își face încălzirea la cutia rece
Pe lângă tot acest „palmares”, agentul Lăpădatu Lucian are, spun sursele, un obicei extrem de periculos:
- înainte să intre în schimbul II, „obosit” fiind, își face pofta cu o bere la doză, rece,
- locul preferat: gangul către parcarea Poliției municipiului Ploiești – ferit, dosit, să nu deranjăm imaginea instituției.
Evident, nu-l va opri în trafic colegul de la schimbul III din același birou, nu? Așa se construiește, în timp, rețeta pentru titlul clasic de tragedie:
„Polițist beat a omorât în trafic pe cineva”.
Doar că, până atunci, toți se fac că nu văd.
Avertismentul e simplu:
- azi e „doar” bere pe gang;
- mâine poate fi un accident cu victime;
- și atunci vor curge comunicatele cu „regretăm profund, vom face anchetă, nu reprezintă instituția”.
Ruda de la Păulești: când „dreptatea” se încearcă întâi pe pile și abia apoi în instanță
Nici capitolul „favoruri pentru rude” nu lipsește din fișa postului neoficială a lui Lăpădatu Lucian.
Acum câteva luni, în comuna Păulești:
- unei rude de-a lui îi este reținut permisul de conducere, pe corecte, de către polițiști;
- agentul Lăpădatu intervine pentru „ajutorarea” familiei, punând presiune pe colegi;
- polițiștii din teren nu cedează, tratează cazul ca pe unul normal, fără „pile și intervenții”;
- rezultatul: Lăpădatu ajunge reclamat pe la BCI, spun sursele, pentru tentativa sa de influențare.
Ruda, după ce „soluția cu relații” eșuează, nu mai are ce face:
- face ce trebuia să facă de la început, ca orice cetățean normal: contestă procesul-verbal în instanță.
Adică fix drumul legal, cel pe care Lăpădatu, ca polițist, ar fi trebuit să-l recomande din start, nu să încerce mai întâi varianta „rezolvăm noi, între ai noștri”.
IPJ Prahova – protecție, nervi, bere și scandal: manual de „așa NU”
În serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat public de Incisiv de Prahova, îl aveam deja pe:
- agentul prins cu 0,25 mg/l alcool în aerul expirat, care făcea instructaj colegilor despre reguli;
- recidiviști beți trimiși acasă „să se liniștească”;
- protejați cu rude „pe sus” prin IGPR;
- agenți cu dosare penale pentru neglijență în serviciu, care nu pățesc nimic.
Acum, în episodul XXI, Lăpădatu Lucian completează perfect tabloul:
- agresiv și instabil, cu crize de nervi până la geam spart și tendoane tăiate;
- colegii se tem să iasă cu el în teren, îl consideră un pericol și pentru ei, și pentru cetățeni;
- face circ într-un mall, se folosește de calitatea de polițist pentru a intimida personalul;
- devine violent, primește amenzi, apoi își reclamă propriile echipaje;
- își face „încălzirea” cu bere, în gangul dinspre parcarea Poliției Ploiești;
- încearcă să intervină pentru o rudă lăsată fără permis la Păulești, ajungând reclamat la BCI.
Concluzie: Grădinița crește, dar cadrele nu se maturizează
IPJ Prahova, așa cum reiese din dezvăluirile repetate publicate de Incisiv de Prahova, arată ca un loc unde:
- nervosul, bețivul, porcarul și șmecherul cu rude sunt ținuți în sistem;
- frații „de sus” și „pilele din birou” cântăresc mai mult decât evaluările psihologice și aptitudinile fizice;
- imaginea instituției se apără pe hârtie, nu și în realitate.
„Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XXI)” mai adaugă un personaj în galeria rușinii: polițistul cu berea în gang, cu adidașii purtați o lună și returnați cu scandal și cu nervii la geam.
Restul – e doar o chestiune de timp până când, dacă nimeni nu oprește caricatura asta de management, vom citi ceea ce azi pare o „previziune cinică”:
„Polițist beat a omorât în trafic pe cineva.”
Serialul nu se oprește aici. Din păcate, nici personajele Vom reveni. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 5 zileInspectoratul de Protecție al Jmecherului, sezonul XIX: bețivi la volan, fini de „nași”, pozari cu vile și gândacul‑șef care încasează „merit” la A3 – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XIX)
-
Exclusivacum 4 zileHipodromul de Ploiești: „Tips & Tricks” despre cum să fugi mai repede de antidoping
-
Exclusivacum 4 zileGrădinița de cadre – IPJ Prahova (XX): când „instructorul de etică” are 0,25 la etilotest
-
Exclusivacum o ziPolițistul cu o bere-n plus și un neuron în minus – Cazul Lăpădatu Lucian, spaima mall-ului și a gangului de la Poliția Ploiești – Grădinița de cadre – IPJ Prahova (XXI)
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova si maneliadă la lege: cum dictează clanurile codul penal în centrul Ploieștiului
-
Exclusivacum 3 zileO nouă eră în penitenciare: când directorul „educă” cu palmele și psihologul face terapie de mușamalizare
-
Exclusivacum 4 zile87 de milioane pe an ca să nu plouă: anti-grindină în Vest interzis, la noi prelungit
-
Exclusivacum 5 zilePoliția pe TikTok, birocrata pe fotoliu: cum se face praf pregătirea fizică a oamenilor legii



