În primele ore ale unei operațiuni militare americane de anvergură, având ca scop capturarea liderului venezuelean Nicolás Maduro chiar din centrul Caracasului, forțele invadatoare au întâmpinat o rezistență antiaeriană la sol limitată. Remarcabil este însă că, în ciuda naturii dramatice a incursiunii, nu a existat nicio mențiune despre o contraofensivă aeriană. Acest vid de reacție ridică semne de întrebare cruciale despre capacitatea reală de apărare a Venezuelei.

Operațiunea indrăzneață și tăcerea cerului

Detaliile complete ale raidului, denumit „Absolute Resolve”, care a avut loc în zorii zilei de 3 ianuarie, rămân încă neclare. Cu toate acestea, experți în domeniul apărării au subliniat două motive probabile pentru care flota de avioane de luptă a Venezuelei a rămas, în mare parte, la sol. Pe plan tactic, forțele aeriene ar fi fost luate complet prin surprindere. Strategic, însă, se pare că această forță a fost erodată și slăbită sistematic de-a lungul anilor, chiar de regimul de la Caracas.

Andrei Serbin Pont, președintele think tank-ului CRIES din Argentina, a sugerat că, în noaptea atacului, „Caracasul a realizat că orice tentativă de a riposta aerian ar fi fost rapid neutralizată”. Această evaluare ar fi determinat Venezuela să „prioritizeze retragerea și dispersarea” activelor sale aeriene, în loc să le angajeze într-o confruntare directă. O perspectivă mai amplă, oferită de colonelul în rezervă Iván González din Forțele Aeriene Columbiene, arată că „situația forțelor aeriene venezuelene este mai gravă decât în anul 2000”, când acesta era staționat în Caracas. Ofițerul columbian a accentuat „nivelul scăzut al capacităților aeronavelor de luptă ale flotei venezuelene și capacitățile limitate de reacție rapidă”.

Aripile frânte ale Caracasului: O moștenire a deceniilor

Aviatia Militara Bolivariană, numele oficial al forțelor aeriene venezuelene, dispune de o flotă eterogenă, cu aeronave provenind de la Moscova la Beijing și chiar din Statele Unite. Serviciul încă operează avioane F-16A/B Fighting Falcon, achiziționate din SUA la începutul anilor 1980, în timpul administrației Reagan, când Venezuela era condusă de președintele Luis Herrera Campins, considerat un lider democratic și moderat de către Washington. Interesant este că unele dintre aceste F-16 au efectuat un survol al navelor americane din Caraibe în urma unei prime lovituri asupra unor presupuse nave de contrabandă cu droguri, în luna septembrie.

În timpul administrațiilor lui Hugo Chávez (1999-2013) și, ulterior, a lui Nicolás Maduro (2013-2025), Caracasul a achiziționat avioane Sukhoi Su-30 din Rusia și avioane de atac ușor Hongdu K-8 din China. Flota include, de asemenea, aeronave Embraer 312 Tucano, procurate tot în anii ’80. Potrivit „The Military Balance 2025”, flota de avioane de luptă și atac la sol a forțelor aeriene este împărțită în două escadrile de F-16, patru escadrile de Sukhoi, o escadrilă de Tucano și două escadrile de K-8.

Câte dintre aceste aeronave sunt operaționale în prezent rămâne incert, având în vedere lipsa de transparență a regimului de la Caracas, decenii de sancțiuni și o criză economică profundă care a împiedicat achiziționarea de piese de schimb. Canibalizarea unor sisteme pentru a menține altele funcționale este o strategie probabilă. Totuși, unele avioane sunt capabile de zbor. Pe lângă zborul F-16-urilor din septembrie, armata venezueleană a publicat un videoclip care arată lansarea unui Sukhoi aparținând grupului de luptă nr. 11 „Diablos”, cu doar câteva zile înainte de începerea operațiunii „Absolute Resolve”. Serbin Pont estimează, pe baza informațiilor din surse deschise, că forțele aeriene venezuelene pot opera cel mult șase avioane de luptă monopost „cu limitări în armamentul disponibil” și aproximativ 12 avioane Sukhoi funcționale.

Factorul uman: Piloți puțini, moral scăzut

Dincolo de starea echipamentelor, un factor crucial este cel uman. Acțiunile represive împotriva presupușilor puciști, dezertările de personal și disponibilitatea limitată a programelor de antrenament aerian au dus la o scădere drastică a numărului de piloți calificați capabili să opereze aeronave de luptă. Serbin Pont a menționat că forțele aeriene au, probabil, „puțini piloți de vârstă înaintată”. Cei disponibili pentru zbor, a adăugat González, au „niveluri scăzute de antrenament” și un „moral și o voință de luptă scăzute”.

Noaptea atacului: Surpriza totală și efectele colaterale

Conform declarațiilor generalului Dan Caine, președintele Statului Major Interarme, forțele americane au lansat raidul în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, trimițând elicoptere care au zburat la doar 30 de metri deasupra apei pe măsură ce se apropiau de Venezuela. „Pe măsură ce se apropiau de țărmurile venezuelene, Statele Unite au început să suprapună diferite efecte asigurate de SPACECOM, CYBERCOM și alți membri ai agențiilor interguvernamentale pentru a crea o cale de acces”, a explicat Caine. În momentul în care elicopterele au trebuit să se ridice deasupra terenului venezuelean, „am evaluat că am menținut complet elementul surprizei”.

Comandamentul Sudic al SUA nu a furnizat informații despre nicio confruntare aeriană. Acest lucru s-a datorat, în parte, efectelor non-cinetice, probabil atacuri electronice și cibernetice, dar și unei serii de lovituri aeriene asupra unor ținte venezuelene. În primele ore ale zilei de 3 ianuarie, Ministerul Apărării venezuelean a emis un comunicat care menționa atacuri în Caracas, precum și în statele Miranda, Aragua și La Guaira. În Aragua, baza aeriană El Libertador (situată în Maracay) a fost ținta unor lovituri, în timp ce țintele din Caracas au inclus baza aeriană Generalísimo Francisco de Miranda – locația sistemului de apărare aeriană Buk-M2E, furnizat de Rusia, care părea să fi fost distrus în timpul operațiunii, conform mai multor videoclipuri apărute online.

Rămâne neclar însă câte, dacă vreuna, avioane de luptă venezuelene au fost lovite. Până în prezent, Caracasul nu a confirmat distrugerea sau avarierea niciunei aeronave. Videoclipuri încărcate pe rețelele de socializare în după-amiaza zilei de 3 ianuarie ar fi arătat F-16 și Sukhoi zburând în Aragua și Puerto Ordaz; cu toate acestea, veridicitatea lor nu a putut fi confirmată independent. Pentru González, chiar dacă nu ar fi fost avariate, avioanele de luptă venezuelene s-ar putea să nu fi avut pur și simplu suficient timp pentru a reacționa, deoarece „nu au primit notificări de avertizare timpurie sau informații în timp real”. Conform cronologiei lui Caine, după ce au ajuns deasupra reședinței lui Maduro la ora 1:01 AM ET, forța de atac era deja înapoi deasupra apei la 3:29 AM.

Urmările raidului: Reconfigurări și incertitudini

În urma raidului, observatorii vor urmări îndeaproape orice modificare a poziției militare a Venezuelei, chiar dacă președintele american a declarat ulterior că a „anulat” o a doua operațiune militară, considerând-o inutilă. Miercuri, președintele interimar Delcy Rodríguez l-a numit pe generalul Gustavo González López noul comandant al direcției generale de contrainformații (DGCIM) și al gărzii de onoare prezidențiale. În ciuda eșecului catastrofal al armatei venezuelene în timpul operațiunii, ministrul apărării, generalul Vladimir Padrino López, și generalul maior Lenín Ramírez Villas, comandantul forțelor aeriene, au rămas în funcție, sugerând o încercare de menținere a stabilității în structura de comandă. Concluziile operaționale ale raidului de la Caracas rămân un subiect de analiză intensă în cercurile militare și de intelligence.