Actualitate
EXCLUISIV/Legatura dintre procurorul Mircea Negulescu „Portocală-Zdreanţă” si cei care l-au „paradit” pe conferentiarul de la UPG/SRI, haituit de SRI si DGA pentru ca nu a dat spaga la SRI si OMV PETROM
| Col. (r) SRI Titus Ştefan, fost nr. 2 SRI Prahova, sef sector Apararea Constitutiei, pensionat fortat in iunie 2016, care a coordonat fabricarea dosarului penal al conferentiarului universitar Ioan Dan Grigoras de catre Gheorghe Duma si Iulian I. Iordache de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE), Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IJP) Prahova Ploiesti (soţul lui Iordache Adriana Florentina (fostă Şelaru), fosta studenta, angajata OMV PETROM si principal delator al cadrului didactic Grigoraş Ioan Dan, pedepsit cu un dosar penal), este persoana căreia îi dădea raportul renumitul procuror Mircea Negulescu „Portocală-Zdreanţă”, după cum se relatează recent şi în presă. Dupa fabricarea dosarului penal mentionat, acesta a fost trimis de urgenta catre procurorul Valentin D. Teodorescu de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, fost subaltern la SRI si colaborator apropiat al lui Titus Ştefan.Dosarul penal al conferentiarului universitar Ioan Dan Grigoras a ajuns apoi la ROXANA MIHAELA ENĂŞESCU (NICULESCU), procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, care a desavarsit opera. Procuroarea mentionata este sotia comisarului de politie Ovidiu Enasescu, Serviciul de Investigatii Criminale al I.P.J. Prahova. Procedura de cereri şi excepţii din camera preliminară a procesului lui Grigoraş Ioan Dan a fost prezidata initial de judecatorul Dinu Iulian, colaborator SRI şi al procurorului Mircea Negulescu (cunoscut pentru numeroasele sale abuzuri, fiind in prezent exclus din magistratura) -care s-a abţinut în urma sesizării făcute de Grigoraş Ioan Dan la Inspecţia Judiciară, deoarece in calitate de judecator de drepturi si libertati a aprobat interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice si supravegherea video, audio si/sau prin fotografiere in mediu ambiental a lui Grigoraş Ioan Dan in luna iunie 2016- şi apoi înlocuit de judecătoarea Trandafirescu Zinica, fost ofiter al securitatii cu decizie definitive de politie politica (de noaptea mintii!!!), de asemenea colaborator SRI şi al procurorului Mircea Negulescu. Judecatoarea nu a tinut seama de nici unul din argumentele aduse in memoriul scris la procedura de cereri şi excepţii din camera preliminară a procesului lui Grigoraş Ioan Dan. Col. (r) SRI Titus Ştefan le-a ascultat ilegal telefoanele, lui Grigoraş Ioan Dan şi soţiei acestuia, încă de la începutul anului 2014. Titus Ştefan a fost cadru didactic: lector universitar în perioada 2008-2011 la UPG şi a obţinut doctoratul la UPG, domeniul fundamental Ştiinţe Inginereşti, domeniul de doctorat Inginerie Industrială Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică. Col. (r) SRI Titus Ştefan a fost foarte bun prieten si colaborator cu profesorii de la UPG/SRI: Albulescu Mihai Adrian, Trifan Cornel, ambii mari experti in spagi, dupa cum este relatat in presa, presedintele de sindicat Dinu Florinel, rectorul Coloja Mihai Pascu, decanul Nistor Iulian si avocatul Olteanu Nicolae Florin, fost procuror militar sef si fost cadru didactic la UPG/SRI. In urma comportamentului acestor persoane si amenintarilor facute impotriva lui Grigoraş Ioan Dan, reiese ca acest grup a actionat impotriva sa. Grigoraş Ioan Dan a fost avertizat de două surse ca inca din anul 2014 i s-a fabricat un dosar de urmărire informativa pentru înalta trădare de către SRI in baza căruia este ascultat si supravegheat in permanenta 24/7, prin toate mijloacele disponibile, inclusiv prin satelit. Se pare ca lucrarea a fost facuta de col. (r) SRI Titus Ştefan. Efectul tehnic al ascultării si supravegherii este foarte uşor de depistat (toate aceste manifestări ale echipamentelor tehnice fiind similare cu cele observate de Grigoraş Ioan Dan în cele două luni în care a fost ascultat şi interceptat oficial: iunie şi septembrie 2016, convorbirile telefonice fiind interceptate de către Direcţia de Operaţiuni Speciale, Serviciul Operaţiuni Speciale Ploieşti, în baza celor 2 Mandate de Supraveghere Tehnică emise de Tribunalul Prahova). Întrucât nu au existat probe pentru acuzatia de înalta trădare, i s-a fabricat alt dosar penal pentru luare de mita, bazat pe 32 de declaraţii false ale unor studenti, fară probe materiale sau flagrant. Pe data de 03.08.2018 a aparut o dezvaluire in mass-media (TV si presa: https://www.youtube.com/watch?v=79_x_gCsvd0&feature=player_embedded ora 6:25-6:28 (24:06-27:31)) referitoare la procuroarea ENĂŞESCU (NICULESCU) ROXANA MIHAELA, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Ploiesti, care a desavarsit fabricarea dosarului lui Grigoraş Ioan Dan, elaborand rechizitoriul bazat numai pe denunturi mincinoase, fara probe materiale, dosar adus de fostul maior SRI Teodorescu D. Valentin, la comanda col. SRI (r) Stefan Titus. Maiorul SRI Valentin Teodorescu a fost vizat de o cercetare disciplinara pentru relaţia sa neprincipiala cu procurorul Mircea Negulescu şi şi-a dat demisia din SRI, devenind procuror după o intrare pe scurtătură în magistratura, via Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), fără absolvirea Institutului National al Magistraturii. Conform unui denunt, procuroarea respectiva, ENASESCU (NICULESCU) ROXANA MIHAELA, a favorizat furtul a 21 metri cubi de lemn deja furat si confiscat de Politie si livrarea acestuia ca mita vestitului procuror Mircea Negulescu „Portocală-Zdreanţă”, in prezent suspendat. Procuroarea a clasat dosarul penal deschis sefului postului de politie unde se afla sechestrat lemnul, la interventia procurorului Mircea Negulescu, desi ea se afla si in conflict de interese, caci seful de post Vladimir Manea era coleg de serviciu la IPJ Prahova cu sotul procuroarei, comisarul de politie Ovidiu Enasescu, Serviciul de Investigatii Criminale (S.I.C.) al I.P.J. Prahova. Ca o alta coincidenta, sotul procuroarei ENASESCU (NICULESCU) ROXANA MIHAELA, care l-a trimis in judecata pe Grigoraş Ioan Dan, este coleg de serviciu cu Iulian I. Iordache, care a fabricat de urgenta impreuna cu colegul sau de la SICE dosarul penal al lui Grigoraş Ioan Dan si este soţul lui Iordache Adriana Florentina (fostă Şelaru), fosta studenta, angajata OMV PETROM si principal delator al cadrului didactic. De asemenea sotul procuroarei era coleg de serviciu si cu sotul judecatoarei Trandafirescu Zinica, colaborator SRI şi al procurorului Mircea Negulescu (cunoscut pentru numeroasele sale abuzuri, fiind in prezent exclus din magistratura), care judeca acum procesul lui Grigoraş Ioan Dan. Pe data de 17.01.2018, ora 12:45, dupa 14 luni, masura preventiva de control judiciar asupra inculpatului Grigoraş Ioan Dan a fost revocata, astfel ca au fost inlaturate restrictiile privind: prezentarea conform programului de supraveghere la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Prahova, depasirea limitei teritoriale a Romaniei, exercitarea profesiei de conferentiar universitar, comunicarea cu martorii din proces. Totusi UPG/SRI a prelungit suspendarea contractului individual de munca al conferentiarului universitar Grigoraş Ioan Dan, incepand cu 19.01.2018, „pana la solutionarea definitiva si irevocabila a hotararii de condamnare”, date ce se regasesc in totalitate in cauza sus mentionata. (Irinel I.).
30
https://www.youtube.com/watch?v=79_x_gCsvd0&feature=player_embedded ora 6:25-6:28 (24:06-27:31)
29
28
27
26
25
24
23
22
21
20
19
18
17
16
15
14
13
12 http://www.flux24.ro/exclusiv-universitatea-sri/
11
10 http://www.flux24.ro/exclusiv-fabrica-de-masterate-si-doctorate-acoperita-de-sri/
9
8 http://evz.ro/omul-procurorului-negulescu.html
7
6 https://www.observatorulph.ro/exclusiv/71870-marturia-unui-profesor-din-upg-rapit-in-nigeria-video
5
4 https://www.youtube.com/watch?v=14l2rycG5ZY
3
2 https://www.avocatura.com/forum/viewtopic.php?t=26866
1 http://www.puterea.ro/dezvaluiri/acuzatii_de_fraude_si_coruptie_la_omv_petrom-41419.html
|
Actualitate
Northrop Grumman se alătură proiectului Hermeus: sisteme de misiune pentru drona supersonică Quarterhorse
Northrop Grumman va furniza sisteme de misiune pentru aeronavele dezvoltate de startup-ul Hermeus, consolidând echipa industrială care lucrează la drona de mare viteză Quarterhorse.
Potrivit unui comunicat publicat joi de Hermeus, Northrop va contribui la proiectarea, dezvoltarea, integrarea și susținerea sistemelor integrate de misiune. Parteneriatul ar putea dota aeronavele companiei cu tehnologii de detecție, comunicații, navigație și comandă-control, astfel încât acestea să poată îndeplini misiuni mai complexe.
„Construim o nouă clasă de aeronave, care le oferă militarilor viteză, rază de acțiune și flexibilitate sporite, integrându-se totodată în forța existentă”, a declarat Zach Shore, directorul general al Hermeus. El a adăugat că sistemele Northrop Grumman, testate în condiții operaționale, ar putea extinde capacitățile aeronavelor și accelera intrarea lor în serviciu.
Quarterhorse țintește viteze de până la Mach 3
Înființată în 2018, Hermeus dezvoltă drona Quarterhorse cu finanțare de la Unitatea de Inovare în Apărare a Pentagonului. Oficialii militari și-au exprimat un interes puternic față de proiect, iar compania urmărește ca aeronava să atingă viteze de până la Mach 3, printr-un proces de dezvoltare bazat pe testare și îmbunătățiri succesive.
Drona a depășit viteza sunetului la începutul acestui an. Northrop Grumman a precizat, într-un comunicat separat, că va integra propriile sisteme de misiune pe Quarterhorse.
Kyle Mimken, manager de program la Northrop, a declarat că firma va contribui cu tehnologii de război electronic, comunicații, detecție și navigație, precum și cu experiența necesară pentru integrarea încărcăturilor utile și proiectarea sistemelor. El nu a dezvăluit ce echipamente specifice vor fi instalate, dar a spus că acestea ar trebui să sporească supraviețuirea și eficiența aeronavei.
Prioritatea imediată, a explicat Mimken, este integrarea sistemelor de misiune și coordonarea cu Hermeus pentru pregătirea testelor de zbor. Northrop estimează că va începe, în timpul verii, testarea unor componente ale kitului de misiune în propriile medii de testare.
Anduril și Pratt & Whitney completează echipa
Intrarea Northrop Grumman în proiect vine după ce Hermeus a anunțat, în septembrie, un acord cu firma de tehnologie militară Anduril, care va furniza software de autonomie pentru viitoarele teste de zbor.
Quarterhorse este propulsată de motorul F100, fabricat de Pratt & Whitney. La scurt timp după anunțarea parteneriatului cu Anduril, reprezentanții Hermeus au declarat că au ajuns la un acord cu Pratt pentru a produce motorul F100 sub licență — o premieră pentru o companie americană. Hermeus consideră că înțelegerea ar putea să o transforme într-unul dintre foarte puținii constructori de aeronave cu integrare verticală aproape completă.
De la drona supersonică la aeronava hipersonică
Hermeus dezvoltă și un motor propriu de tip ciclu combinat bazat pe turbină — TBCC — pornind de la F100. Acest tip de propulsie combină o turbină cu reacție și un motor ramjet într-un sistem integrat, conceput pentru a împinge aeronava la viteze hipersonice, de peste Mach 5.
Conceptul TBCC al companiei, numit Chimera, este destinat aeronavei hipersonice pe care Hermeus o proiectează sub numele Darkhorse.
Publicitate: accelerarea inovării în domeniul apărării
L3Harris promovează o abordare bazată pe produse, cu soluții configurabile și testate, menite să poată fi adaptate mai multor platforme și misiuni. Printre exemple se numără receptorul GPS anti-bruiaj TruNav și răcitorul criogenic B5000.
Compania susține că astfel de soluții pot accelera livrarea tehnologiilor verificate către militari.
Actualitate
Revoluție la Pentagon: Planul radical de a ridica forțele speciale la rang de putere militară
Secretarul american al Apărării a inițiat o ofensivă strategică menită să transforme radical influența forțelor speciale în cadrul arhitecturii militare. Printr-o directivă ce promite să redeseneze raporturile de putere la vârful Pentagonului, este vizată ridicarea rolului civil principal pentru operațiuni speciale la un rang echivalent cu cel al secretarilor departamentelor militare, o schimbare ce ar conferi acestui segment o autoritate fără precedent în procesul decizional și în alocarea resurselor.
O ambiție legislativă de calibru înalt
Obiectivul central al acestei restructurări este transformarea funcției de asistent al secretarului apărării pentru operațiuni speciale și conflicte de intensitate redusă (ASD-SOLIC) într-o poziție de subsecretar pentru servicii strategice (OSS). Această mutare fundamentală, care ar plasa forțele speciale într-o sferă de influență mult mai extinsă, necesită însă un gir parlamentar ferm. Echipa legislativă a departamentului a primit deja sarcina de a elabora propunerile necesare pentru a transpune această viziune în realitate juridică. Până la obținerea aprobărilor din partea Congresului, biroul va adopta, neoficial, titulatura de „asistent al secretarului de război pentru Biroul Serviciilor Strategice”, o strategie menită să pregătească terenul pentru validarea oficială ulterioară.
Reformă birocratică pentru acces la decizia de vârf
În paralel cu demersurile legislative, se acționează intern pentru a consolida imediat autoritatea acestui birou. Printr-o reîncadrare în „Codul 2” al ordinii de precedență a Pentagonului, structura va beneficia de un acces privilegiat la consiliile de decizie de cel mai înalt nivel. Astfel, reprezentanții forțelor speciale vor fi prezenți direct în forumurile de planificare strategică, în gestionarea cerințelor comune și în supravegherea programelor sensibile, alături de secretarii serviciilor militare, asigurându-se că interesele acestui segment sunt integrate în inima strategiei de apărare.
Resurse financiare și umane: O prioritate strategică
Implementarea acestei paradigme include și un transfer masiv de capacități. Într-un interval de 60 de zile, 75 de civili și 25 de membri ai personalului întrunit vor fi realocați acestui birou, consolidând substanțial baza sa operațională. Totodată, a fost impusă identificarea a 45 de milioane de dolari anual, proveniți din fondurile de operațiuni și întreținere, pentru a asigura sustenabilitatea noii structuri. Totodată, se impune o evidență distinctă a forțelor speciale în documentele oficiale de planificare, cerându-se prioritate maximă pentru investițiile în modernizare și dotări. Acest semnal clar indică intenția de a crește semnificativ ponderea operațiunilor speciale în bugetul total al apărării, aliniind resursele cu obiectivele dinamice ale noii conduceri.
Vocile sceptice: Eficiența, sub semnul întrebării
Proiectul nu este lipsit de critici, ridicând semne de întrebare asupra limitelor autorității executive în raport cu legislativul. Experții subliniază că atât restructurarea de amploare, cât și alocarea fondurilor necesită un proces riguros de autorizare și aprobare bugetară în Congres, proces care ar putea întâmpina rezistențe. Mai mult, voci din mediul academic și strategic pun la îndoială însăși oportunitatea acestei concentrări de putere, argumentând că o investiție disproporționată în forțele speciale ar putea neglija nevoile forțelor convenționale. În final, această inițiativă reaprinde dezbaterea clasică privind echilibrul corect între forțele de elită și capacitatea militară generală în atingerea obiectivelor de securitate națională.
Actualitate
Kievul cere extinderea acoperirii Starshield pentru a contracara atacurile balistice rusești
Ucraina vrea acces la rețea dincolo de graniță
Producătorul ucrainean de rachete Fire Point solicită extinderea licențelor pentru rețeaua militară Starshield, operată de SpaceX, astfel încât aceasta să poată fi folosită și în zone aflate la 200–300 de kilometri dincolo de teritoriul Ucrainei. Directoarea executivă a companiei, Iryna Terekh, susține că o asemenea schimbare ar putea ajuta Kievul să identifice și să urmărească lansatoarele rusești de rachete balistice aflate în apropierea graniței.
Solicitarea vine în contextul discuțiilor dintre Kiev și Washington privind reînnoirea contractului de utilizare a rețelei. Acordul actual ar urma să expire la mijlocul anului 2027, iar negocierile pentru o nouă înțelegere au început în această lună.
În prezent, acoperirea Starshield este limitată la teritoriul Ucrainei. Potrivit lui Terekh, restricția permite folosirea sistemului în misiuni desfășurate în teritoriile ocupate temporar, dar nu și pentru urmărirea țintelor de pe teritoriul rus, de unde, afirmă ea, sunt lansate numeroase rachete balistice.
Starshield, sub controlul Ministerului Apărării
Terekh a precizat că Ucraina utilizează Starshield în scopuri militare, nu serviciul civil Starlink. Licențele pentru terminale sunt emise și administrate de Ministerul Apărării ucrainean, care păstrează controlul guvernamental asupra utilizării lor. Fire Point are voie să instaleze echipamentele, dar nu să le pună la dispoziția altor entități.
Directoarea companiei a afirmat că o modificare recentă a funcționării rețelei a coincis cu defecțiuni ale unor drone și sisteme de apărare, soldate cu pierderi militare și civile. Ucraina ar fi găsit o soluție alternativă pentru a depăși limitările impuse de Statele Unite, însă aceasta ar asigura doar 15–20% din capacitatea Starshield, potrivit estimării sale. Terekh nu a oferit detalii despre metoda folosită.
Ea a subliniat că alternativa nu poate înlocui rețeaua nici ca preț, nici ca posibilitate de extindere. Totodată, a susținut că licențierea Starshield pentru utilizarea pe platforme mobile este un avantaj față de Starlink, ale cărui terminale civile ar fi destinate, în principal, utilizării statice. Terminalele Starshield pot fi instalate pe drone, vehicule și alte platforme aflate în mișcare, în anumite limite de viteză.
Kievul mizează pe un nou sistem antirachetă
În timp ce Ucraina se confruntă cu atacuri balistice repetate și cu întârzieri în livrarea sistemelor americane Patriot, Fire Point lucrează la sistemul antirachetă Freya, dezvoltat împreună cu compania suedeză Saab și alți parteneri.
Terekh a declarat că testele sistemului sunt prevăzute pentru acest an, iar interceptarea unei ținte balistice este așteptată anul viitor. Ea a descris Freya drept o soluție interoperabilă, fără dependența de un singur furnizor, și a susținut că sistemul ar putea fi produs în masă la un cost mai redus decât Patriot.
Rachetele FP-7 și FP-9 se apropie de noi teste
Pe plan ofensiv, Fire Point afirmă că racheta balistică tactică FP-7, cu o rază de acțiune de până la 250 de kilometri, a trecut recent printr-o primă lansare în condiții de luptă. Compania spune că a analizat datele obținute, a actualizat sistemul și se pregătește pentru o nouă etapă de testare, după care ar putea încheia un contract de producție în serie.
Pentru racheta FP-9, despre care Fire Point afirmă că poate atinge ținte aflate la distanțe de până la 850 de kilometri, Terekh anticipează un prim test de luptă până la sfârșitul anului.
Compania a mai revendicat o serie de lovituri la mare distanță în interiorul Rusiei, prezentate în materiale video furnizate de aceasta. Printre atacurile menționate se numără lovituri asupra unor obiective industriale și logistice din Omsk și Togliatti, asupra unor depozite de petrol, a unui centru de date și a unui pod feroviar din Sankt Petersburg, precum și asupra unui centru de date al Sberbank din Balakovo.
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




