Exclusiv
ANP – Dentistul-tornado de la Penitenciarul Târgșor: între „benzină, lichid de parbriz” și sticla fluturată prin bar
„Sectorul medical” pe sticle: când imaginea ANP se îneacă în alcool
În Penitenciarul de Femei Târgșor, „sectorul medical” pare să fi devenit, potrivit relatărilor, mai degrabă un sector de experimentat limitele răbdării instituției. Personaj central: stomatologul Cristian Malița, angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor de ani buni, care reapare constant în discuție nu prin performanțe profesionale, ci printr-un șir de episoade bahice și controverse publice.
Conform informațiilor obținute pe surse, Malița este cunoscut pentru consumul excesiv de alcool și, după cum afirmă unele relatări, chiar de substanțe interzise – chestiuni care, dacă s-ar confirma, ar pune sub un reflector extrem de dur și pe el, și pe cei care îl tolerează în sistem.
Noapte „medicală” la Grădina Urbană – Ploiești: sticla, scandalul și delirul conspirativ
Ultimul episod relatat: în jurul orei 3 dimineața, la Grădina Urbană (cunoscută și ca „Eden”) din Ploiești. Potrivit martorilor, stomatologul ar fi apărut într-o stare avansată de ebrietate, extrem de agitat, fluturând o sticlă și amenințând cu bătaia în zona barului.
Cei prezenți povestesc că acesta ar fi început să împroaște cu acuzații incoerente, susținând că „se simte amenințat la serviciu” de conducerea penitenciarului, într-un amestec de delir conspiraționist și bravură de mahala, care a stârnit atât panică, cât și indignare.
Potrivit altor relatări, neconfirmate oficial, același tipar de comportament ar fi continuat: după un episod în care „era să bată un polonez” la Eden, Malița ar fi ajuns la un fast-food de tip shaormerie în centrul orașului, unde ar fi intrat într-un conflict verbal cu un alt client, descris în narațiuni ca „țigan/rom”. Toate aceste detalii circulă în spațiul public, dar lipsesc, deocamdată, reacții instituționale ferme care să clarifice situația.
Episodul Gara Sinaia: de la halat alb la „comisar” cu cătușe
Controversele nu sunt noi. În spațiul public au reapărut informații despre un incident petrecut în Gara Sinaia, când, potrivit relatărilor, Cristian Malița ar fi fost încătușat de polițiști, din nou într-o stare avansată de ebrietate.
Sursele susțin că acesta flutura legitimația și pretindea că este „comisar”, într-o scenă demnă de un film prost, nu de un funcționar public din sistemul penitenciar.
În mod stupefiant, după acest episod, stomatologul și-ar fi continuat activitatea în Penitenciarul Târgșor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără sancțiuni care să lase urme vizibile în cariera sa.
Comisii disciplinare și „dieta” cu benzină și lichid de parbriz
Surse din interiorul sistemului penitenciar susțin că stomatologul a fost depistat băut la intrarea în serviciu, deși circulă cu mașina personală – o combinație periculoasă atât pentru siguranța rutieră, cât și pentru credibilitatea instituției.
Conform acelorași surse, Cristian Malița ar fi trecut prin nu mai puțin de cinci comisii de disciplină. Acolo, explicațiile oferite ar fi intrat în zona absurdului: ar fi pretins că nu alcoolul este de vină, ci consumul de „benzină și lichid de parbriz”.
Faptul că asemenea „justificări” nu au fost urmate de măsuri ferme ridică un alt semn de întrebare, de data aceasta nu doar privind comportamentul dentistului, ci și „tăria de caracter” a celor din conducerea unității.
Malpraxis la dosar: când instanța intră în „fișa postului”
Numele lui Cristian Malița nu apare doar în relatări bahice, ci și în documente oficiale. În dosarul nr. 27287/281/2016 de la Judecătoria Ploiești, acesta figurează într-o cauză de malpraxis, în care a fost învinovățit pentru nereguli profesionale.
Acest element, confirmat prin existența dosarului, arată că problemele legate de numele său nu țin doar de escapadele nocturne, ci ating inclusiv zona competenței și responsabilității profesionale.
ANP cu dublu standard: dur cu gradatul, mătăsos cu dentistul?
Cazul Cristian Malița pune din nou reflectorul pe standardele de integritate și pe modul în care Administrația Națională a Penitenciarelor aplică legea „egal” sau, în unele cazuri, „preferențial”.
Pe de o parte, statutul polițistului de penitenciare impune un comportament ireproșabil, atât în timpul serviciului, cât și în afara lui. Pe de altă parte, un angajat cu istoric de incidente publice, comisii disciplinare și acuzații de malpraxis pare, potrivit acestor relatări, tratat cu o indulgență greu de explicat.
Tolerarea repetată a unor astfel de derapaje creează un precedent periculos: dacă ai „spate”, poți să înlocuiești codul deontologic cu sticla de pe tejghea.
Când imaginea instituției se prăbușește la bar
Fiecare episod de acest tip lovește direct în credibilitatea ANP: colegii sunt puși într-o postură penibilă, conducerea pare complice prin pasivitate, iar opinia publică vede un sistem în care unii sunt sacrificați exemplar, iar alții pot dansa pe marginea regulamentelor fără consecințe serioase.
Într-un domeniu în care autoritatea instituției și prestigiul profesiei se construiesc greu și se pierd rapid, menținerea în funcție a unor persoane cu astfel de istorice raportate reprezintă un risc concret pentru imaginea, siguranța și funcționarea întregului sistem.
Indulgența ca politică de personal: un lux periculos
Relatările din interior vorbesc despre „intervenții” din anturajul dentistului Cristian Malița, care ar fi cântărit mai greu decât normele interne și decât bunul-simț instituțional. Dacă aceste influențe există, ele transformă administrația penitenciară într-un laborator de experimente pe nervii și siguranța tuturor.
Indulgența repetată în fața unor derapaje evidente trimite un mesaj clar: nu legea și regulamentul contează, ci cine te sună pentru tine.
În penitenciare nu există „de neînlocuit” – sau ar trebui să nu existe
În administrația penitenciară, n-ar trebui să existe persoane „intangibile”. Protejarea unor angajați cu probleme evidente de comportament subminează tot ce pretinde sistemul că reprezintă: disciplină, legalitate, integritate.
Cazul Cristian Malița, așa cum reiese din relatările publice și din sursele invocate, arată cât de mult se poate forța limita ridicolului și a pericolului înainte ca cineva să apese, în sfârșit, frâna.
Dacă regula devine „închidem ochii pentru ai noștri”, atunci nu doar dentistul este problema, ci întregul mecanism care acceptă ca normal ceea ce, într-un sistem sănătos, ar fi declanșat de mult timp măsuri clare, legale și ferme. (Cristina T.).
Exclusiv
EPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”
Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă
Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, petrecerile pe bani la negru, dosare penale pe fundal de manele, CAR-ul IPJ transformat în „Academie de Cămătărie”, „doctorii-Dumnezeu” protejați de poliție, prădători sexuali mușamalizați și Resurse (In)Umane conduse de amante ajunse șefe, în Episodul 52 ridicăm cortina și mai sus:
intrăm în clasa pregătitoare de neamuri, kile și vile a imputernicitului șef IPJ Prahova, Ginel Preda.
Flagrantul DGA care s-a „uitat” la rubrica „Grad de rudenie”
„A fost surprins în flagrant un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul Rutier, în timp ce primea mită, de la o persoană cu calitatea de martor denunțător.”
Acțiune realizată de DGA Prahova. Punct.
Ce nu v-a spus comunicatul „sterilizat” este „detaliul” care explică perfect de ce IPJ Prahova arată ca un cămin studențesc fără supraveghetor:
polițistul prins în flagrant este Petre Răzvan, rudă de sânge cu ditamai împuternicitul la șefia IPJ Prahova – Ginel Preda.
Schema de familie, pe scurt:
- Petre Răzvan – agent la Rutieră, prins cu șpaga în mână;
- Ginel Preda – șeful IPJ Prahova, „tătucul” Grădiniței de cadre;
- Ginel Preda și tatăl lui Petre Răzvan sunt veri.
Cu alte cuvinte, DGA a prins în flagrant nu doar un polițist, ci și o piesă din arborele genealogic al IPJ Prahova.
Unul ia șpagă, altul ia salariu de șef. Restul… iau notițe cum se face „carieră”.
„Dacă ei își angajează amantele, eu de ce să nu-mi angajez neamurile?”
Logica lui Ginel Preda e simplă, demnă de manualul de „Management la IPJ Prahova”:
- șefii mai mari își angajează amantele,
- își plasează pupilele pe funcții,
- își pun „locotenenții” la butoane.
Așa că și-a zis:
„Dacă ei au harem, eu de ce să nu am Grădiniță de Cadre cu neamuri?”
Și s-a apucat temeinic de populat IPJ Prahova cu rubedenii.
Nepoata „sportivă”: 100 de kg la probă, „excepțional” la avansare
Primul „cadru didactic” din Grădiniță:
o nepoată a lui Ginel Preda, angajată la Serviciul Comunicații și Tehnologia Informației.
Detaliul savuros, comentat prin birouri și pe holuri:
- nepoata are în jur de 100 de kg
- și totuși… a trecut proba sportivă eliminatorie
- și, bonus, a fost avansată la excepțional.
Într-un sistem în care candidați sănătoși, tineri, picați la 100 de metri ca la olimpiadă de carton, la IPJ Prahova se pare că s-a descoperit o nouă ramură:
proba sportivă de „rudenie aplicată” – dacă ești de neam cu șeful, nu contează pulsul, ci arborele genealogic.
Nedumerirea prin sistem:
- Cum a luat proba sportivă?
- A măsurat cineva condiția fizică sau doar gradul de rudenie?
Răspunsul e simplu:
La IPJ Prahova, nu te întreabă nimeni câte flotări poți face, ci câți metri de sânge te leagă de șef.
Fiul surorii la SICE – „păunul” cu limba lungă
Cum o Grădiniță de cadre nu poate funcționa cu o singură nepoată, Ginel Preda și-a mai adus un „cadru”:
- fiul surorii sale, angajat la SICE (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice).
Nu întâmplător, în ultimul timp, toți au prins brusc drag de SICE – locul unde îți poți ține aproape dosarele și departe problemele.
Numai că băiatului surorii, după cum se vorbește, îi cam place:
- băutura
- și mai ales laudoroșenia la băutură.
Și când se combină alcoolul cu neamurile bine plasate, ies la iveală detalii de patrimoniu:
- vila lui Ginel Preda din Italia, trecută, evident, pe numele altcuiva;
- o altă vilă „pe undeva pe la Apostolache”.
Problema nu e că șeful IPJ Prahova are vile.
Problema este că:
- nu apar în declarațiile de avere,
- și „laudoroșenia” nepoțelului a ajuns la urechile unor instituții specializate, care de ceva timp lucrează în liniște, fără zurgălăi.
Adică:
- nu mai cântă lăutarul cu epoleți,
- cântă hârtiile, interceptările și verificările.
Când nepoții beau și vorbesc, lucrează „alții în liniște”
Din „pălăvrăgeala” de pahar nu ies doar povești de familie, ci și complicații penale:
- se vorbește de cine a trimis firma de construcții la Apostolache,
- cum s-au făcut lucrările,
- cum se plimbă banii și proprietățile.
Și aici se aprinde becul roșu:
Din cauza acestor laudoroșenii riscă să pice și persoane nevinovate, gen:
- firma adusă „doar ca să muncească”,
- oameni care nici nu știu în ce jocuri au fost băgați de „gura spartă” a băiatului de la SICE și de gustul lui Ginel pentru vile discrete.
De la CAR-IPJ și „doctorii-Dumnezeu” la „IPJ Family & Friends SRL”
Dacă punem cap la cap toate episoadele:
- CAR-ul IPJ, rebotezat „Academie de Cămătărie”, cu împrumuturi pentru „ai noștri” și executări pentru „fraieri”;
- „doctorii-Dumnezeu” de la UPU, protejați de polițiști când omoară oameni cu indiferența lor;
- prădători sexuali în uniformă, mușamalizați pe linie ierarhică;
- Resurse Umane conduse de amante ajunse șefe, care calcă în picioare polițiști cu cariere oneste;
- polițiști beți, violenți, scandalagii – apărați de „sistem”;
și adăugăm acum:
- nepotul prins în flagrant de DGA cu șpaga în mână;
- nepoata „sportivă” de 100 kg, miraculos trecută de probe și avansată „excepțional”;
- fiul surorii de la SICE, care se laudă la băutură cu vile în Italia și la Apostolache ale lui Ginel Preda, trecute pe alte nume;
avem tabloul complet al „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”:
Nu mai este inspectorat de poliție, este o combinație de:
- firmă de familie,
- grădiniță de neamuri,
- sală de nuntă pentru amante,
- și casă de vacanță pentru averi neasumate.
Concluzie: când pui copiii, neamurile și amantele la butoane, cine mai păzește hoții?
Episodul 52 nu aduce doar „elemente de culoare”, ci confirmarea finală că IPJ Prahova nu este o instituție de aplicare a legii, ci:
- o structură de protecție pentru un cerc restrâns de familii și interese,
- o fabrică de sinecuri pentru rubedenii,
- și un scut pentru averi ascunse prin Italia și comune liniștite precum Apostolache.
În timp ce:
- polițiști corecți sunt umiliți, izolați sau împinși spre ieșirea la pensie,
- victimele prădătorilor în uniformă sunt reduse la tăcere,
- șpaga la Rutieră se ia în familie,
- iar vilele se construiesc pe numele „prietenilor de încredere”,
IPJ Prahova își merită pe deplin noul branding:
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre:
aici se cresc neamuri, nu caractere; vile, nu dosare penale; excepționali la rudenii, repetenți la integritate.”
DGA a prins deja un nepot în flagrant.
Rămâne de văzut câte episoade vor mai fi până când cineva va ridica cortina complet, nu doar pentru agenții de jos, ci și pentru șefii cu vile, neamuri și „excepționale”.
În episoadele viitoare – nu știm dacă chiar în episodul 53 – vă vom devoala ceva de thriller, că de comedie nici măcar macabră nu mai poate fi vorba: cum un fost miner, pardon, magazioner de mină, care vindea la negru tot ce avea în gestiune, inclusiv explozibil, și care avea două fete la produs pe la Călinești, în Prahova, a ajuns să ocupe o funcție de conducere într-o unitate de poliție din cadrul IPJ Prahova.
Exclusiv
Autospeciala de hârtie: la IPJ Constanța, siguranța rutieră se face cu ITP și RCA, nu cu caroserie și frâne
Autospeciala-minune: dacă are ITP și RCA, e tank de intervenție
IPJ Constanța a descoperit, cu ajutorul birocrației iluminate, secretul absolut al siguranței rutiere, dezvăluie Sindicatul Europol. Nu e vorba de airbag-uri, sisteme de protecție sau structură de rezistență. Nu.
E vorba de două foi A4: ITP valabil și poliță RCA.
În „PRECIZAREA” emisă după accidentul grav de la Pecineaga – unde o mașină de poliție s-a răsturnat și a luat foc – conducerea IPJ se grăbește să ne liniștească: totul a fost în regulă, mașina avea actele la zi.
Cu alte cuvinte, dacă Loganul ars avea ITP și RCA, atunci, din punct de vedere IPJ Constanța, era practic un vehicul blindat de ultimă generație. Ce dacă a luat foc? Important e că era în regulă pe hârtie.
„Mijloacele din dotare”: de la tonfă la Logan cu girofar, tot una
În încercarea de a-și demonstra grija față de polițiști, conducerea IPJ reușește o performanță conceptuală: bagă mașina de poliție în aceeași oală cu „mijloacele din dotare”.
Tonfa, pistolul, vesta, cătușele, Loganul. Toate „mijloace din dotare”.
Probabil, în logica asta, mașina e doar o bastonă ceva mai mare, cu patru roți și un motor.
Nici urmă de discuție despre:
- dacă vehiculul este cu adevărat proiectat pentru misiuni de intervenție;
- dacă oferă protecție reală în caz de impact;
- dacă rezistă la răsturnare fără să se transforme instant în torță.
Important e altceva: există documente.
Autospecială by colant: pui girofar, lipești stickere, ai făcut vehicul de intervenție
Partea cu adevărat spectaculoasă vine când aflăm de ce se numește „autospecială”:
Loganul este „denumit autospecială doar pentru că e colantat și are girofar”.
- Nu pentru că are structură ranforsată.
- Nu pentru că are sisteme suplimentare de siguranță.
- Nu pentru că e gândit pentru urmăriri, intervenții, risc crescut.
Nu. E „autospecială” pentru că are abțibilduri și lumină albastră pe capotă.
După logica asta:
- dacă îți lipești o cruce pe Dacie, devine ambulanță;
- dacă pui o sirenă pe Logan, ai făcut mașină de pompieri;
- dacă lipești „NASA” pe portieră, poți anunța primul zbor Constanța – Marte.
Milionul de „autospeciale civile”: fiecare român cu ITP și RCA e forță de intervenție
Conform marii revelații birocratice de la IPJ Constanța, dacă o mașină are ITP și RCA valabile, atunci îndeplinește „condițiile de siguranță”.
Prin urmare:
- milioane de români care circulă pe drumurile publice sunt, de fapt, proprietarii unor autospeciale de elită;
- România e plină de potențiale mașini de intervenție, blindate spiritual cu ștampila de la ITP.
De ce să mai discutăm despre:
- teste Euro NCAP;
- airbag-uri, ABS, ESP, sisteme de frânare de urgență;
- protecția ocupanților la impact frontal/lateral;
- standarde speciale pentru vehicule de intervenție, unde riscul e mult mai mare?
Când ai ITP și RCA, ești, practic, Formula 1 în viziunea IPJ Constanța.
ITP și RCA – hârtia care nu te salvează din foc
Realitatea enervant de simplă, pe care o știe orice șofer serios și orice inginer auto, este că:
- ITP-ul atestă că, la momentul verificării, mașina corespunde unor minime standarde tehnice;
- RCA-ul este doar o asigurare de răspundere civilă – adică plătește daunele provocate altora.
Nici ITP-ul, nici RCA-ul nu îți țin caroseria întreagă la răsturnare.
Nu îți sting flăcările.
Nu îți protejează coloana, capul, viața.
Ele îți protejează… hârtia. Și, eventual, imaginea șefilor, când trebuie bifat că „totul era în regulă din punct de vedere legal”.
Întrebare pentru IPJ Constanța: e autospecială sau sicriu cu girofar?

În loc să se ascundă după formule seci și acuzații mascate în „precizări”, conducerea IPJ Constanța ar trebui să răspundă la o întrebare simplă:
Mașinile în care își trimit polițiștii la intervenții sunt cu adevărat vehicule de siguranță sau doar Dacii vopsite și colantate, bune de poză pe Facebook?
Pentru că:
- dacă o mașină de poliție se răstoarnă și ia foc, problema nu se rezolvă cu „avea ITP și RCA”;
- polițiștii nu au nevoie de autospeciale de hârtie, ci de mașini care să îi aducă înapoi acasă, vii;
- misiunile de noapte, de urmărire, de intervenție la evenimente grave nu se fac cu minimum legal + colant + girofar.
Atâta timp cât răspunsul instituției se rezumă la „actele erau în regulă”, mesajul pentru propriii oameni este crud de clar:
viața ta valorează exact cât două hârtii ștampilate. Restul e imagine și colant. (Cristina T.).
Exclusiv
Grădinița juridică IGPR: toți știu Statutul, nimeni nu-l respectă
„Iexperții” juridici ai IGPR: 15 ani fără audiere, dar știau tot „de la grădiniță”
Iexperții lui pește prăjit: „știau” de la grădiniță, au uitat la serviciu
Aceștia sunt „iexperții” juridici ai IGPR: Iaru, șeful Arestului, și ortacii lui. Oameni care, dacă îi asculți, îți spun cu un aer de superioritate că ei știau încă de la grădiniță că Statutul polițistului prevede, limpede ca lumina zilei, audierea polițistului cercetat disciplinar.
Dacă toată lumea știe, întreabă Sindicatul Diamantul, de ce nu s-a făcut asta timp de 15 ani?
Cum se explică acest „mister juridic”? Cunoștințele de la grădiniță s-au pierdut la intrarea în IPJ? Sau, pur și simplu, legea e bună doar la citat, nu și la aplicat?
15 ani de „știm, dar nu facem”: manual de impunitate administrativă
Conform dezvăluirilor făcute de Sindicatul Diamantul, povestea cu „știm de la grădiniță” nu e doar penibilă, e și periculoasă. Pentru că în spatele ei stă un adevăr incomod: timp de 15 ani, audierea polițistului cercetat disciplinar a fost tratată ca un moft, nu ca o obligație legală.
Dacă șefii Arestului și oamenii lor cunosc Statutul, dar nu îl aplică, avem două variante:
- fie au transformat legea în decor de birou;
- fie au adoptat, de facto, un statut paralel, valabil doar între „ai noștri”.
În oricare dintre cazuri, vorbim despre o impunitate administrativă mascată sub aerul doct al „iexperților juridici” care recită legea, dar nu o folosesc decât atunci când le convine.
„P” Ionică și raportul pierdut: când ți se stinge lumina în fața legii
Și acum vine momentul „P” Ionică. Omul care, în loc să înțeleagă că audierea polițistului cercetat disciplinar este un drept și o garanție prevăzută de lege, funcționează după altă „scriptură”:
„P” Ionică știe că ascultarea se face „pe baza de raport”. Atât. Ca și cum Statutul ar fi un soi de caiet de condică, nu o lege în toată regula.
Sindicatul Diamantul întreabă, pe bună dreptate:
Nu i-a deschis nimeni cartea? L-ați lăsat pe întuneric?
Întrebarea e usturătoare: e vorba de neștiință crasă sau de o neștiință convenabilă, tolerată de un sistem care preferă polițiști disciplinar „executați din pix”, fără audiere, fără apărare, fără drepturi reale?
Statutul polițistului – Constituție de decor pentru „iexperți”
Statutul polițistului, așa cum este el, dispune fără echivoc: polițistul cercetat disciplinar trebuie audiat. Nu „dacă vrea șeful”, nu „dacă dă bine”, nu „dacă a citit cineva cartea”.
Și totuși, timp de 15 ani, această prevedere a fost tratată ca un simplu paragraf de umplutură. Iar astăzi, când Sindicatul Diamantul pune lupa pe abuzuri, brusc apar „iexperții” care susțin că știau asta din fragedă pruncie.
Dacă știau, atunci de ce nu au aplicat?
Dacă nu au aplicat, de ce mai pozează în cunoscători ai legii?
Epilog: experți cu norma la „șmecherie”, nu la dreptate
Cazul Iaru – șeful Arestului – și al ortacilor lui, plus episodul „P” Ionică, arată un lucru clar: în IGPR, expertiza juridică e folosită selectiv, când pentru justificarea abuzurilor, când pentru mimarea legalității.
Sindicatul Diamantul nu întreabă de dragul spectacolului, ci pune problema de fond:
- Câți polițiști au fost cercetați disciplinar fără să fie audiați, deși legea o cere?
- Câte cariere au fost distruse „pe bază de raport”, fără carte, fără lumină, fără drept la apărare real?
- Și câți „iexperți” mai stau liniștiți în birouri, știind că, deși „știau de la grădiniță”, au preferat să uite timp de 15 ani?
Răspunsurile nu mai pot fi ascunse în spatele unui „n-am știut”.
Când chiar ei se laudă că știau de la grădiniță, singurul lucru care rămâne de explicat este: de ce nu au făcut nimic? (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși
-
Exclusivacum 3 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie
-
Exclusivacum 10 oreEPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI
-
Exclusivacum o ziLa TCE Ploiești, organigrama cu iz de „chiloteală” a rămas fără aplauze: AGA a tras frâna de mână
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești, cetatea lui Nae: organigrama croită pentru rude, fini și oameni de încredere



