Într-o perioadă marcată de eforturi adesea turbulente de reformare a guvernului federal, un domeniu a strălucit prin viziunea sa de schimbare: reforma achizițiilor din cadrul apărării. Conducerea recentă a Pentagonului a adoptat o strategie axată pe rapiditate, inovație iterativă și o abordare comercială, cu scopul de a echipa forțele armate în luni, nu în decenii.

O viziune curajoasă, un obstacol vechi

Această nouă direcție reprezintă un suflu proaspăt, venind după numeroase tentative eșuate ale administrațiilor și Congreselor anterioare de a recrea un sistem de inovație pe care Pentagonul îl deținea cu succes în anii ’50. Cu toate acestea, lecțiile trecutului sunt clare: orice inițiativă de reformă, oricât de ambițioasă, este sortită eșecului dacă nu abordează disfuncțiile fundamentale ale sistemului bugetar de apărare.

Inspirație Civilă pentru Forțele Armate: Vestea bună este că flexibilitatea bugetară esențială există deja în cadrul agențiilor civile. Soluția este, așadar, la îndemână: replicarea acestor modele de succes la Pentagon ar oferi reformei achizițiilor o șansă reală de reușită. Cheia transformării constă în oferirea agilității bugetare necesare pentru ca Pentagonul să opereze la o viteză comparabilă cu cea a Silicon Valley.

Un ecart periculos: Inovația comercială depășește apărarea

Similar cu politicile de fuziune militaro-civilă ale Chinei, Pentagonul încearcă acum să valorifice tehnologia comercială și să realizeze o integrare civilo-militară a bazelor industriale americane și aliate. Această schimbare crucială vine ca răspuns la aproape trei decenii în care inovația comercială a depășit-o dramatic pe cea militară, o tendință care se intensifică pe măsură ce cheltuielile comerciale pentru cercetare și dezvoltare (C&D) le depășesc copleșitor pe cele din domeniul apărării. Noul sistem de achiziții, conceput pentru a elimina barierele, se bazează pe Autoritatea „Other Transactions” (OTA), achiziții la nivel intermediar bazate pe timp (MTA) și Autorități de Achiziție Rapidă. Include, de asemenea, un sistem revizuit de cerințe comune centrat pe prototipare operațională iterativă, rapidă, și o nouă structură de management de proiect condusă de Directorii Executivi de Achiziții de Portofoliu (PAE). Capacitatea acestor PAE de a realoca fondurile pe parcursul anului fiscal pentru a susține inițiativele de succes și a elimina pe cele ineficiente va fi crucială pentru orice succes durabil.

Birocrația, inamicul inovației

De ce este totul atât de vital? Deoarece sistemul actual de achiziții rămâne o structură liniară, de pace. Este notorie capacitatea sa de a necesita până la 25 de ani pentru a implementa o nouă capacitate operațională inițială (IOC) de la data începerii unui program – o realitate dură observată în cazul programelor F-35 și V-22. Această cronologie nu include nici măcar anii necesari pentru ca un proiect să devină un „program de înregistrare” – un proces în mai multe etape, care implică până la trei ani pentru generarea cerințelor, urmați de trei ani de programare bugetară internă și aprobare a alocațiilor, și apoi o fază de competiție și contractare de doi ani doar pentru a iniția un nou program. Odată lansat, un astfel de program este apoi evaluat în baza unui buget inițial fictiv, deseori derivat din grafice teoretice stabilite cu ani înainte de fabricarea oricăror componente fizice sau de scrierea oricărui software. Pe măsură ce programul progresează prin etape rigide de achiziție, o revalidare anuală prin procesul bugetar și de alocare a fondurilor rareori alocă finanțarea planificată pentru anii următori. Conformarea cu regulile rigide de achiziție și revizuirile inevitabile declanșate de ajustările bugetare adaugă încă 10-20 de ani pentru a implementa inițial o capacitate. Acest ritm chinuitor contrastează puternic cu programele dezvoltate în anii ’50 și începutul anilor ’60, care au livrat capacități tangibile în mai puțin de cinci ani. Astăzi, sectorul privat și națiuni precum China operează la aceste termene accelerate, sau chiar mai rapid, lăsând Pentagonul semnificativ în urmă.

Fantoma lui McNamara: Provocarea PPBE

Cheia supremă pentru accelerarea acestui proces constă în prototiparea operațională iterativă rapidă, luarea rapidă și timpurie a deciziilor privind cerințele, selecția surselor și contractarea și, în mod critic, o bugetare flexibilă. Acțiunile Congresului din 2016, care au extins autoritatea OTA și au stabilit MTA-urile, au fost menite să permită Departamentului să se miște mai repede. Mai mult, adoptarea recomandărilor de a aboli JCIDS și de a-l înlocui cu un sistem de cerințe comune bazat pe prototipare operațională iterativă a promis să scurteze procesul cu decenii. Cu toate acestea, implementarea eficientă a prototipării operaționale iterative depinde de o revizuire fundamentală a procesului bugetar în sine. Este timpul să mergem mai departe și să abordăm cauza principală a stagnării temporale a bugetului: procesul de Planificare, Programare, Bugetare și Execuție (PPBE). Sistemul Secretarului McNamara, implementat inițial de așa-numiții „Whiz Kids” și „Best and the Brightest”, a afectat Pentagonul de atunci. Planificarea centralizată și o birocrație ierarhică au înlocuit un sistem anterior agil, bazat pe timp, de luare a deciziilor și prototipare operațională. În ciuda unei încercări timpurii de a aplica PPBE la nivel guvernamental ca o pretinsă „cea mai bună practică”, a fost universal respins de toate celelalte agenții federale. Într-adevăr, nicio altă entitate din lume nu a adoptat procesul PPBE, cea mai apropiată comparație istorică fiind planurile cincinale ale fostei Uniuni Sovietice.

Povești de succes: Ce face restul Guvernului?

Deși Congresul a acționat conform unei recomandări de a înființa o Comisie PPBE, raportul său final s-a dovedit incremental și conservator, nereușind să pledeze pentru o deconstrucție totală a sistemului. Chiar și în condițiile în care Departamentul s-a angajat să implementeze recomandările destul de timide ale Comisiei, acest lucru nu se va întâmpla înainte de 2028. Între timp, subcomitetul pentru credite de apărare – probabil ultimul adevărat susținător al PPBE – a rezistat cu fermitate acordării oricărei flexibilități bugetare reale Pentagonului. Această opoziție a fost cel mai recent evidentă în limbajul raportului privind Legea privind Creditele de Apărare din 2026, care aborda în mod specific cererea Armatei pentru finanțare agilă. Această poziție rigidă contrastează puternic cu flexibilitățile acordate în mod obișnuit restului guvernului de către celelalte unsprezece subcomitete de credite. Publicul ar fi putut să nu afle niciodată despre aceste discrepanțe dacă nu ar fi existat un mandat congresional care cerea Comisiei PPBE să compare sistemul bugetar al DoD cu cel al altor agenții; o sarcină pe care Comisia a delegat-o în cele din urmă către RAND. Deși rapoartele RAND sunt cuprinzătoare, chiar și observațiile limitate făcute de Comisie în sine cu privire la autoritățile altor agenții sunt profund revelatoare.

Modele de urmat: NASA, HHS și alții

Să luăm în considerare alternativele: NASA își structurează finanțarea pe misiuni, mai degrabă decât pe categorii de credite rigide, și beneficiază de credite pe doi ani în loc de cele anuale. Departamentul de Sănătate și Servicii Umanitare (HHS) operează cu fonduri multianuale și „fără termen”, permițându-i să recicleze soldurile expirate într-un cont de investiții de capital la nivel de departament. Departamentul Securității Interne (DHS) poate reporta jumătate din soldurile sale neangajate în anul fiscal următor. Departamentul Afacerilor Veteranilor (VA) primește credite anticipate, asigurând stabilitatea bugetară prin rezoluții continue și închideri guvernamentale, alături de fonduri multianuale flexibile suplimentare. Iar Administrația Națională pentru Securitate Nucleară (NNSA) are credite „fără termen” cu flexibilitate totală asupra categoriilor de fonduri.

Apel urgent la acțiune: Acum, nu în 2028

Absența flagrantă a acestor autorități critice continuă să saboteze capacitatea Pentagonului de a furniza forțelor sale capacități esențiale în timp util. Pentru ca Pentagonul să aibă succes în orice competiție cu rivali precum China, are nevoie de acces imediat la fiecare dintre aceste autorități flexibile deja extinse la agențiile civile – nu în 2028 sau 2030, ci chiar acum. Rămâne de văzut dacă subcomitetul pentru credite de apărare va sprijini în cele din urmă această transformare necesară. Cu toate acestea, abordările diametral opuse ale acestui subcomitet și ale omologilor săi civili ridică întrebări serioase cu privire la motivațiile subiacente ale acestei deconectări persistente. Coerența și paritatea în autoritățile și procesele bugetare în toate agențiile ar trebui să fie un obiectiv politic clar atât pentru Congres, cât și pentru administrație. Cu decenii în urmă, a devenit evident că marea majoritate a legislatorilor și a ramurii executive preferau sistemele bugetare ale agențiilor civile în detrimentul celui al Pentagonului. Este timpul să corectăm erorile trecutului și să împuternicim Departamentul Apărării cu aceeași flexibilitate operațională de care se bucură omologii săi civili.