Featured
Eurofighter Typhoon: O victorie industrială britanică, o „boacănă” strategica pentru NATO?
La Ankara, imaginea premierului britanic Keir Starmer alături de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, anunțând achiziția de către Turcia a 20 de avioane Eurofighter Typhoon în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari, a fost triumfală. Starmer a lăudat o impulsionare a industriei britanice și o consolidare a legăturilor NATO. Erdogan a sărbătorit ceea ce a numit „o piatră de hotar” în modernizarea Forțelor Aeriene Turce.
Pentru Londra, vânzarea arată ca o poveste de succes industrial. Pentru Ankara, este o pătrundere strategică – prima achiziție majoră de avioane de luptă non-americane și o punte către o independență defensivă deplină. Însă, pentru alianță, aceasta reprezintă o eroare strategică – și o oportunitate ratată pentru Starmer de a obține concesii de la Erdogan.
Ankara caută autonomia: De ce Typhoon?
Acordul Eurofighter a încununat doi ani de negocieri intense. După ce Ankara a ajuns la o înțelegere preliminară cu Marea Britanie la jumătatea anului 2025, tranzacția a necesitat încă acordul celor patru parteneri ai consorțiului Eurofighter – Marea Britanie, Germania, Italia și Spania. Ezitarea inițială a Berlinului a amânat aprobarea finală până în octombrie.
Pentru Turcia, achiziția umple un gol urgent de capacitate. Flota de F-16 a țării, cândva de ultimă generație, îmbătrânește rapid. Planul Ankarei de a cumpăra F-35 a eșuat în 2019, când a fost exclusă din program și sancționată în baza CAATSA pentru achiziționarea sistemului rusesc de apărare aeriană S-400 – un sistem despre care liderii NATO au avertizat că ar putea expune profilul de invizibilitate al F-35.
De atunci, Ankara a căutat alternative. A căutat noi F-16 Block-70, dar a constatat că prețul era mare și apetitul politic american scăzut. Eurofighter Typhoon servește acum ca o soluție temporară: o platformă capabilă de generația 4.5, care face legătura până când avionul de vânătoare KAAN, produs intern de Turcia, va ajunge în producție. Această punte, însă, vine cu o greutate geopolitică considerabilă. Achiziția Typhoon subliniază intenția Turciei de a se diversifica departe de Statele Unite și de a construi o postură de apărare mai puțin constrânsă de supravegherea occidentală. Achiziția Eurofighter este mai mult decât o actualizare a flotei – face parte din strategia pe termen lung a lui Erdogan de a elibera Turcia de dependența de tehnologia americană.
KAAN și dependența continuă: O ambiție incă neîmplinită
Piesa centrală a acestei ambiții este KAAN, prototipul avionului de generația a cincea al Turciei. Obiectivul Ankarei este de a introduce un avion invizibil care să poată concura cu F-35. Testele de zbor timpurii au generat mândrie națională, dar rămân dependente de motoarele F-110 construite în SUA. Licențele de export pentru motoare viitoare sunt deja restricționate de Congresul american.
Până când Turcia nu își va putea produce propriile motoare, KAAN rămâne o aspirație. De aceea, achiziția Typhoon contează. Oferă Turciei timp, continuitate în instruire și influență – totul în timp ce transmite mesajul că Ankara poate găsi parteneri în afara Washingtonului atunci când dorește.
O decizie contradictorie: Când profiturile eclipsează principiile NATO
Din perspectiva Londrei, aprobarea acordului a fost o ecuație simplă: mai multe exporturi înseamnă mai multe locuri de muncă. Sectorul apărării din Marea Britanie, în special BAE Systems și Rolls-Royce, va beneficia, în timp ce Starmer obține credit politic acasă ca un campion al locurilor de muncă.
Dar această victorie industrială maschează o pierdere strategică. Modernizarea apărării Turciei nu mai servește securității colective a NATO – servește proiectului de autonomie al lui Erdogan. Turcia nu cumpără aeronave occidentale pentru a spori interoperabilitatea. Le cumpără pentru a-și urma propriul drum. Ministrul de Externe Hakan Fidan a declarat acest lucru pe 5 octombrie, plângându-se că Turcia este „încercuită” de alianțe în Mediterana de Est – menționând Grecia, Cipru, Israel și Statele Unite – și avertizând că disputele nerezolvate ar putea fi predate militarilor. Cu alte cuvinte, aeronavele pe care Londra a fost de acord să le vândă ar putea confrunta într-o zi chiar aliații pe care Marea Britanie pretinde că îi susține.
Decizia lui Starmer ignoră, de asemenea, un precedent flagrant: Turcia încă posedă sistemul S-400 care a dus la excluderea sa din programul F-35. Ankara nu a făcut nicio încercare de a se debarasa de aceste rachete. Totuși, Erdogan continuă să insiste că Turcia merită să primească F-35 deoarece a plătit pentru ele. Această mentalitate trădează ceea ce un observator american a descris ca o înțelegere „tranzacțională și îndreptățită” a achizițiilor de apărare – una care ignoră controalele la export, acordurile cu utilizatorul final și încrederea. (Turcia și-a asigurat, de asemenea, drepturile de a achiziționa Eurofightere suplimentare, utilizate, de la Qatar și Oman, dar transferul lor eventual către Ankara va necesita în continuare acordul Londrei.)
Oportunități ratate: Lecția nevoilor strategice vs. beneficii economice
Prin aprobarea vânzării Typhoon, Marea Britanie validează efectiv argumentul lui Erdogan că banii primează în fața conduitei. Spune Ankarei – și altor potențiali cumpărători – că normele alianței sunt negociabile. Washingtonul s-a abținut mult timp să autorizeze vânzarea de capacități avansate de armament către Ankara, suspicios față de intențiile pe termen scurt și lung ale Turciei ca aliat. Ar fi putut exista o cale prudentă pentru a aproba o vânzare de avioane către Turcia, mai ales când Starmer avea o carte câștigătoare. În schimb, a ales să se mulțumească.
Starmer a irosit o oportunitate valoroasă de a cere asigurări ferme de la Ankara înainte de a aproba vânzarea. Condiționarea acordului Eurofighter de angajamentul Turciei de a opri acțiunile beligerante împotriva aliaților europeni ai Marii Britanii, precum Grecia și Cipru, sau de a lua o poziție fermă împotriva entităților teroriste precum Hamas, ar fi fost pe deplin rezonabilă – mai ales având în vedere provocările Ankarei care riscă să declanșeze un conflict armat în estul Mediteranei.
Marea Britanie ar fi putut, de asemenea, să ceară acțiuni tangibile din partea Ankarei dincolo de gesturile sale simbolice împotriva Rusiei. De la invazia lui Putin în Ucraina, Erdogan a evitat orice poziție decisivă împotriva Moscovei. Turcia a închis strâmtorile pentru navele de război rusești și a furnizat drone Ucrainei, dar a contribuit simultan la susținerea economiei de război a Rusiei – vânzând bunuri cu dublă utilizare, precum microcipuri, și oprind fluxurile financiare ilicite abia după avertismente severe din partea oficialilor Trezoreriei SUA. În ciuda apartenenței sale la NATO, Ankara continuă să reziste implementării regimului de sancțiuni internaționale și a căutat în mod repetat să se alăture organizațiilor care subminează interesele de securitate britanice și europene, în special BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai.
Marea Britanie ar fi putut, de asemenea, să folosească vânzarea pentru a impulsiona reforme mai democratice. La scurt timp după ce Starmer a semnat contractul la Ankara, mass-media pro-guvernamentală din Turcia l-a acuzat pe liderul opoziției Ekrem Imamoglu că este un agent britanic care lucrează pentru MI6. Acuzația – o defăimare transparentă menită să-l reducă la tăcere pe cel mai credibil rival al lui Erdogan – nu pare să fi tulburat Downing Street. Această tăcere contează. Când liderul uneia dintre cele mai vechi democrații din lume semnează un acord de apărare de miliarde de dolari cu un președinte care închide jurnaliști și incriminează opoziția, semnalează că profiturile industriale cântăresc mai mult decât principiile democratice.
Există un precedent aici. Administrația Biden a aprobat vânzarea de avioane F-16 Block 70 către Turcia abia după ce Erdogan a cedat și a acceptat să aprobe cererea Finlandei și Suediei de a adera la alianța NATO în ianuarie 2024. Aprobarea vânzării de F-16 de generația a patra de către Washington a fost legată de câștiguri tangibile. A demonstrat hotărârea Washingtonului de a ajuta la modernizarea capacității militare a unui aliat NATO, dar a arătat că chiar și aliații trebuie să respecte regulile pentru a obține ceea ce doresc. Acesta este un exemplu pe care Starmer l-ar fi putut adopta.
Este, de asemenea, ceva ce SUA ar trebui să urmeze atunci când dezbate problema dacă să permită Turciei să revină în programul F-35. Deși se susține că Turciei nu ar trebui să i se permită să revină, administrația Trump pare cel puțin oarecum înclinată să aprobe F-35 în viitor. Dacă acesta este cazul, administrația trebuie să analizeze cu atenție ce concesii dorește în schimb, fie că este vorba de reforme democratice, drepturi sporite de bazare sau altceva. Spre deosebire de Londra, Washingtonul ar trebui să încerce să-și maximizeze influența cât o are, pentru că, de îndată ce Erdogan va obține ceea ce dorește, acea influență va dispărea.
Vânzarea Eurofighter a Marii Britanii poate aduce dividende economice, dar strategic este o greșeală care dă putere unui regim care se mișcă în direcția greșită. Erdogan construiește un ecosistem de apărare independent – unul care va concura în cele din urmă, nu va completa, industria occidentală. Acordul Eurofighter nu va aduce Turcia mai aproape de NATO – îi va arăta lui Erdogan că acționarea pe cont propriu nu are un cost real. Guvernul lui Starmer poate sărbători astăzi locurile de muncă și exporturile. Dar prețul va veni mai târziu – când avioanele de generația următoare ale Turciei, construite pe o fundație pe care Marea Britanie a ajutat la furnizarea ei, vor efectua misiuni care servesc ambițiile Ankarei, mai degrabă decât pe cele ale NATO.
Exclusiv
Penitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
Exclusiv
Verdict clar al justiției: Actele administrative Nu pot infrânge legea. Sindicatul Diamantul prezintă decizii fundamentale
Exclusiv
Intervenție fulger la Mioveni: Studenta-polițist, alături de colegii săi, prinde criminalul unui taximetrist
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Ploiești: Tunul „Prieteniei” ilegale – Cum a sifonat comisarul Valentin Matei bani de la angajați – Un scaun de director, o groapă de gunoi și o caserie ilegală!
-
Featuredacum 4 zileMINISTERUL „INJUSTIȚIEI”: SABOTORII ANONIMI CARE BAGĂ MÂNA ADÂNC ÎN BUZUNARUL GARDIENILOR!
-
Exclusivacum 3 zileSAS, de la Acțiuni „Speciale” la Acțiuni „Penale”: Comedia neagră unde securitatea e pe WhatsApp, iar inelul magic al abuzului îți ia 20% din salariu! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș
-
Exclusivacum 7 orePenitenciarul Târgșor: UN NOU ÎNCEPUT DEZVĂLUIT! Interviu EXCLUSIV și reportaj incendiar cu Adrian Grigoroiu, liderul EQUITAS – Marca Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum 5 zilePrahova, sub influență totală: I.P.J. Prahova, de la farse gonflabile la linii de cocaină pe pupitre! (I)
-
Exclusivacum 5 zile„Mama Zoia” intră în scenă! Ultimul spectacol al lui Valentin Matei de la Penitenciarul Ploiești: De la groapa de gunoaie la fotoliul călduț de la Primărie!
-
Exclusivacum 3 zileCortina cade la Ploiești: Penitenciarul Ploiesti – Valentin Matei, ejectat din sistem, lăsând în urmă un câmp de mine al controverșelor
-
Exclusivacum 4 zileMAI și IGPR, prinse cu „chiloții” în dulapul secretelor: Operațiunea „Permanența la Negru” dinamitează zidurile opacității!







Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login