

Incompetenta versus inteligenta, dezvăluie Sindicatul Diamantul.
„INTELIGENTUL trimite petiția greșit îndreptată către organul competent!” se anunță în comunicat. „INCOMPETENTUL ‘recomandă’!”
Ce nu știți voi este că inteligentul (Marius Tache, director DIRP-MAI) este șeful celor de la IPJ Neamț, compartimentul de relații publice! Dacă el știe carte și ține pentru el, este la fel de vinovat ca cei de la IPJ Neamț, complice la lipsa lor de pregătire profesională.
Este complice și la lipsa de pregătire profesională a șefului IPJ Neamț care, dacă își bagă nasul să semneze „recomandări”, ar trebui să se întrebe dacă există temeiul legal pentru aceasta. „Carte nu este rușine să înveți nici la 50+ de ani, mai ales dacă ai luat proaspăt examenul de șef IPJ,” afirmă Emil Pașcu.
„Cum l-ai luat? OG 27/2002 are 22 de ani de când este în vigoare și cei care fac un răspuns la IPJ Neamț nu au habar de ea. Vă dați seama câta ‘competență’ zace acolo? Pare să fie Groapa Marianelor, locul ideal pentru ca să înflorească o gestapovistă pe stil nou, ‘prietenă’ a sindicatului, Oana Dascălescu, șefa biroului control intern.”
„Toată lumea de la relații publice trebuie să știe carte (în fapt, un amărât de articol din OG 27/2002, art. 6 indice 1) și este vina chestorului Tache că nu este în stare să își instruiască subordonații din provincie. Eu nu îl făceam chestor că e clar nu merită, nu este chiar atât de inteligent,” mai dezvăluie Emil Pașcu de la Sindicatul Diamantul. (Cristina T.).


Știați că un accident feroviar cu zeci de victime poate fi provocat nu de un cutremur, nu de un atentat, ci de… furtul unor cabluri?
Nu, nu e scenariu de film prost. Este România anului 2026, devoalată de Sindicatul Europol.
Mulți „specialiști” în fier vechi cred că atunci când taie un cablu de la calea ferată au făcut doar o combinație de cartier și un drum la centrul de colectare. În mintea lor: „Ce mare lucru, dom’le? Doar niște cupru…”.
În realitate, fiecare cablu furat poate fi veriga care rupe siguranța unei întregi linii feroviare.
Infrastructura feroviară nu e doar șină și tren. Este o infrastructură critică, bazată pe instalații de semnalizare, comunicații și siguranță.
Când se sustrage un cablu, nu dispare doar „un fir”:
Consecințele?
Devastatoare: circulație feroviară pusă în pericol, riscul real al unui accident feroviar grav, cu zeci de victime omenești. Toate pentru ca niște indivizi să scoată câteva sute sau mii de lei din fier vechi.
Caz concret, nu teorie: furturile de cabluri din zona Făgăraș, județul Brașov, comise în cursul lunii iunie 2026.
Acolo, niște „băieți descurcăreți” au decis că infrastructura feroviară e doar un depozit de cupru la liber. Ce nu au priceput ei este că fiecare cablu tăiat putea însemna:
Pe românește: au pus în pericol, deliberat, viața a sute de oameni care ar fi putut să circule exact pe acea rută.
Partea bună – și rară – a poveștii: de data asta, nu a fost nevoie să numărăm victime, ci doar infractori.
Conform datelor prezentate de Sindicatul Europol, autorii furturilor au fost identificați și prinși datorită muncii polițiștilor din teren:
Aceștia au desfășurat activități complexe de investigare și documentare a infracțiunilor comise în cursul lunii iunie 2026. Adică nu s-au mulțumit cu un „aoleu, s-au furat cablurile, ghinion”, ci au mers pe fir – la propriu și la figurat.
În urma acestor activități, cinci persoane au fost arestate pentru următoarele 30 de zile.
Dar asta este doar intrarea. Meniul complet: risc de pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.
De ce atât de mult pentru „niște cabluri”?
Pentru că legea, în sfârșit, tratează asemenea fapte nu ca pe o mică „șmecherie”, ci ca pe ceea ce sunt: atacuri la siguranța publică, cu potențial letal.
Hoții de infrastructură critică nu sunt băieți necăjiți care adună fier de prin șanțuri. Sunt oameni care joacă la ruleta rusească cu viața călătorilor pe calea ferată.
Sindicatul Europol subliniază limpede miza reală: nu e vorba doar de recuperarea unui prejudiciu material.
Adevărata miză este:
Astfel de intervenții arată cum trebuie tratată infrastructura critică: nu ca magazin de piese de schimb pentru infractori, ci ca linia de demarcație dintre normalitate și dezastru.
Acolo unde sistemul e adesea pus la zid pentru nepăsare, corupție sau incompetență, cazuri ca acesta arată ce se întâmplă când oamenii din interior își fac treaba la sânge.
Colegii de la Sindicatul Europol transmit un mesaj clar:
felicitări pentru agent șef Barbu Ioan, agent șef adjunct Sirițeanu Cosmin și echipa de la SRPT Brașov, care veghează zilnic ca fiecare călător să ajungă în siguranță la destinație.
În timp ce unii taie cabluri pentru câteva sute de euro, alții taie lanțul infracțional ca să nu ajungem să numărăm victime.
Și poate, data viitoare când auziți de „furt de fier vechi”, veți întreba:
„Fier vechi de unde?”
Pentru că dacă răspunsul este „de la calea ferată”, nu mai vorbim despre bani. Vorbim despre vieți. (Cristina T.).
Prima licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia (fost Damen Mangalia), aflat în faliment, s-a încheiat glorios: cu ZERO investitori înscriși.
Deși autoritățile ne-au vândut povestea cu Mangalia drept „element-cheie” în programul european SAFE – adică siguranță, securitate, viitor – în practică, șantierul a reușit performanța să fie atât de „atractiv” încât nu s-a obosit nimeni măcar să depună o ofertă.
Nici măcar mult-lăudatul grup german Rheinmetall, pomenit obsesiv de oficiali ca viitor salvator al șantierului, cu proiect de construcție a patru nave militare, n-a catadicsit să se înscrie la licitație.
Termenul-limită de înscriere – sâmbătă, 27 iunie, ora 13.00 – a trecut liniștit, fără să tulbure inboxul lichidatorului CITR. Surse citate de News.ro au confirmat: nicio ofertă primită.
O explicație cât se poate de „logică” pentru lipsa totală de interes: creditorii majoritari, controlați de grupul Damen, au decis în urmă cu o lună ca vânzarea să se facă plecând de la valoarea de piață de 184 de milioane de euro, nu de la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro.
Adică România falimentară vinde ca România de lux. Șantierul e în lichidare, dar prețul e de boutique.
Ca bonus, rețeta de succes mai include și o condiție: vor fi cel puțin ȘASE licitații, toate la același preț de 184 de milioane. Dacă nimeni nu a venit la prima, sigur se vor înghesui la a doua, a treia, a șasea…
Paul Dieter Cîrlănaru, directorul general al CITR, lichidatorul care administrează șantierul, explică simplu:
„Operaţiunea este una de vânzare în lichidare. Creditorii au stabilit un preţ de pornire şi eu la preţul ăla fac licitaţia.”
Traducere: eu mă duc în piață cu marfa, dar proprietarii mi-au spus s-o vând ca pe aur de 24K. Dacă nu cumpără nimeni, ghinion, mai batem odată din ciocănel.
Mai există și un „mic” detaliu tehnic:
– Șantierul se transferă „liber de orice sarcini”, iar cine-l preia poate face ce vrea cu el.
– DAR: noul proprietar trebuie obligatoriu să aibă o înțelegere cu statul român, pentru că statul deține terenul de dedesubt.
Cu alte cuvinte, plătești 184 de milioane, apoi stai frumos la coadă la stat să vezi dacă-ți dă voie să calci pe pământul de sub ce-ai cumpărat.
Și ca distracția să fie completă, cine vrea să participe la licitație trebuie să depună o garanție de 10% din prețul de pornire, fără TVA: adică 18 milioane de euro, cash frumos blocat, ca să poți doar să ridici mâna la licitație.
Laurențiu Gobeajă, liderul sindicatului „Navalistul”, a spus ceea ce știa orice om cu calculatorul la îndemână: la condițiile impuse, șansa să vină cineva la licitație e microscopică.
„Era previzibil că, în condiţiile impuse, probabilitatea înscrierii la licitaţie este foarte redusă, iar menţinerea a cel puţin şase licitaţii succesive la acelaşi preţ de 184 milioane euro nu va produce alte rezultate”, transmite Gobeajă.
Cu alte cuvinte, nu licităm, repetăm. Nu vindem, mai încercăm. Șase episoade din același serial, cu aceeași audiență: zero.
În timp ce autoritățile visează la licitații seriale, oamenii reali își numără zilele de muncă rămase.
Pe 18 iunie, ultimii 271 de angajați au intrat în perioada de preaviz, care expiră pe 16 iulie. Din acel moment, sunt liberi de contract. Adică liberi să plece unde or vedea cu ochii și cu calificările lor.
Gobeajă explică limpede de ce tergiversarea e sinucigașă pentru viitorul șantierului:
– foștii angajați, recent concediați, își caută deja alte locuri de muncă;
– dacă situația se prelungește șase luni sau mai mult, va fi aproape imposibil să mai strângi la loc personal specializat;
– navaliștii cu experiență sunt rari, se duc la firme concurente și nu stau la nesfârșit să vadă dacă se îndură cineva să salveze șantierul.
„Sperăm că se vor găsi soluţiile necesare deblocării acestei situaţii cât mai repede, înainte ca majoritatea navaliştilor să plece. Mulţi au plecat deja, însă ar fi dispuşi să se întoarcă, dacă va exista stabilitate şi vor fi suficient de motivaţi”, spune liderul sindical.
Altfel spus: dacă mai amânați mult, când veți reuși, eventual, să vindeți fierul, nu va mai avea cine să construiască navele.
Pe 26 mai, la scurt timp după declararea falimentului, Adunarea Creditorilor a aprobat noua „strategie de vânzare” a șantierului Mangalia:
– cel puțin șase licitații;
– toate pleacă de la valoarea de piață de 184 de milioane de euro;
– se ignoră practic valoarea de lichidare de 84 de milioane, adică prețul realist pentru un activ aflat în colaps.
E ca și cum vinzi o casă dărâmată la preț de vilă cu piscină și te prefaci surprins când nu se înghesuie nimeni.
În tot acest timp, reprezentanții Guvernului României au fluturat alt „morcov” în fața șantierului și a opiniei publice:
– un contract de 920 de milioane de euro pentru Rheinmetall, pentru construcția a patru nave militare;
– în pachet ar urma să fie inclusă și preluarea șantierului din Mangalia.
Totul este legat de Programul SAFE, din care ar trebui finanțat întregul proiect. Iar termenul de execuție anunțat este „extrem de strâns”: 2030.
Adică, în limbaj de pamflet:
– azi nu vine nimeni la licitație;
– mâine poate mai încercăm odată, la același preț;
– peste șase licitații, poate găsim un investitor;
– între timp, specialiștii au plecat, șantierul se goleşte, dar pe hârtie noi ne angajăm să livrăm patru nave militare până în 2030.
SAFE, dar nu pentru șantier. SAFE, dar nu pentru navaliști. SAFE, poate, doar pentru cine jonglează cu contractele.
Situația de la Mangalia arată așa:
În timp ce navaliștii își caută de muncă în altă parte, România continuă marele sport național: să dea spectacole de strategie, planuri și programe „SAFE”, dar să piardă, bucată cu bucată, chiar infrastructura și oamenii fără de care niciun plan nu poate fi pus în practică. (Irinel I.).
Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”, Inspectoratul General al Poliției Române își scoate la înaintare artileria grea de imagine: chestorul de poliție Georgian Drăgan. Omul se pune la microfon, se umflă în cifre și formulează acuzații grave împotriva a doi lideri de sindicat: Vitalie Josanu (SPR „Diamantul”) și Cosmin Andreica (Sindicatul Europol).
Totul împachetat solemn sub eticheta magică: „datele Poliției Române reprezintă purul adevăr”.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” nu s-a îmbătat cu „purul” din propoziție. A luat legea în mână, mai exact Legea nr. 544/2001, a cerut în scris cifrele reale și dovezile acuzațiilor.
Răspunsurile oficiale ale IGPR au venit frumos ștampilate: adresa nr. 407.220/15.06.2026 și adresa nr. 407.303/26.06.2026.
Când le pui lângă declarațiile de la conferință, „purul adevăr” al chestorului Drăgan se topește într-un banal: a mințit. Cu acte în regulă.
Ce a spus Drăgan la microfon, 22 mai 2026:
„să știți că avem surpriză și 3500 de agenți care au funcții de conducere, respectiv de șef de post și de ajutor de șef de post.”
„Poliția Română deține 3500 de funcții de conducere, pentru agenți, 3600 pentru ofițeri. […] Totalul este de 7100.”
Traducere din limbaj de scenă: „stați liniștiți, popor român, avem mii de agenți lideri, totul e ocupat corect, prin concurs, ierarhia duduie de meritocrație până în ultima comună”.
Ce spune IGPR, în scris, în adresa nr. 407.303/26.06.2026:
„sunt aproximativ 3.000 de posturi de poliţie la nivelul Poliţiei Române, implicit aproximativ 3.000 de funcții de şef de post (funcție de conducere) şi aproximativ 8.000 de funcţii de ajutor şef post (funcție de execuție).”
Pe scurt, chiar instituția pe care Drăgan o reprezenta oficial spune negru pe alb:
La microfon, ajutorul de șef de post a fost urcat abuziv în rang: din funcție de execuție, transformat peste noapte în „funcție de conducere”, doar ca să iasă socoteala „3500 de agenți cu funcții de conducere”.
Pe hârtie, aceeași instituție recunoaște exact contrariul.
Aceeași funcție, două calificări, în funcție de nevoie:
– la presă, ajutorul e „șef”;
– la răspuns oficial, ajutorul revine brusc la locul lui de executant.
„Purul adevăr” sună, de fapt, a pură manipulare.
Ce a spus Drăgan, solemn, la conferință:
„procentul funcțiilor de conducere ocupate prin împuternicire la nivelul Poliției Române este în prezent de aproximativ 9%, dintre toate funcțiile de conducere din Poliția Română.”
„doar 9% sunt asigurate prin împuternicire, restul prin concurs.”
Tabloul vopsit pentru public:
– 9% împuterniciri,
– 91% „restul prin concurs”.
Curat stat de drept. Numai că procentul ăsta e falsificat la ambele capete.
Cele 7.100 de „funcții de conducere” invocate de Drăgan sunt dopate cu cea mai mică treaptă de conducere: agenții șefi de post din comune, cu 2–3 oameni în subordine.
Aproximativ 3.000 dintre cele 7.100 sunt aceste funcții mărunte.
Puse la grămadă în același sac cu inspectorii-șefi, cu adjuncții de IGPR, cu șefii de direcții centrale, rezultatul e simplu:
– numitorul explodează,
– procentul de împuterniciri se subțiază frumos la 9%, ca să dea bine la televizor.
Și ca să iasă mai „mic procentul”, Drăgan a mai făcut o magie: a băgat în „funcții de conducere” și ajutorii de șef de post, pe care IGPR îi recunoaște, în scris, drept funcții de execuție. Astfel a împins cifra agenților cu funcții de conducere de la circa 3.000 la 3.500.
Artificial, convenabil, manipulator.
La numărător, „purul adevăr” devine și mai toxic. Drăgan afirmă că „restul” sunt prin concurs, de parcă ar exista doar două moduri:
– concurs;
– împuternicire.
Legea nr. 360/2002, însă, e clară: funcțiile de conducere se ocupă:
Ce nu există în lege este categoria de laborator: „desemnații”.
Aceștia sunt cei ținuți ani la rând în funcții de conducere după expirarea împuternicirii, printr-un artificiu birocratic. Ei nu intră nici la „concurs”, nici în cei „9%”.
Sunt, strategic, scoși din cadru.
Ce recunoaște IGPR, în scris, în adresa nr. 407.303/26.06.2026:
„situația statistică a poliţiştilor care au în fişa postului ca sarcină preluarea atribuțiilor postului ierarhic nu este inclusă în situația împuternicirilor comunicată de I.G.P.R. la conferinţa de presă.”
Traducere: toată armata de „desemnați”, care conduc în fapt structuri întregi, a fost ștearsă din statistica „purului adevăr”.
Ce nu se numără, nu există — în PowerPoint.
Falsificarea nu se oprește la IGPR. Răspunsul subsecretarului de stat Petru Bledea din partea Ministerului Afacerilor Interne (adresa nr. 765303/25.06.2026) confirmă că practica „desemnărilor” urcă până în vârful ministerului.
În același răspuns, subsecretarul Bledea citează, grav, articolul 27¹⁶ din Legea nr. 360/2002: împuternicirea se poate da pe cel mult 6 luni și se poate prelungi o singură dată cu încă 6 luni. În intervalul ăsta este obligatorie organizarea concursului.
Realitatea admisă oficial: aproximativ opt ani de împuterniciri reînnoite din șase în șase luni.
Legea vorbește de 12 luni maximum, ministerul face din ăsta un program de carieră.
Tot răspunsul Bledea mai spune ceva esențial:
Ministerul confirmă că vârful aparatului de management e gol. Dar refuză să spună, clar, cine conduce în fapt și în baza cărui act. Scrie o jumătate de adevăr și o îngroapă pe cealaltă sub „desemnare”.
În plus, răspunsul MAI dezvăluie o dublă ilegalitate:
Rezultatul:
– o funcție de conducere de poliție, ocupată printr-o „desemnare” neprevăzută de lege;
– un ofițer militar pus pe o funcție rezervată polițiștilor, cu recunoașterea oficială că e „specifică lor”.
„Măsura de excepție, punctuală, pentru continuitate”, cum o vinde MAI, se întinde deja pe ani de zile. Continuitate nu e, excepție nu mai e, dar fictiunea e menținută. Tocmai de aceea formula IGPR cu „preluarea atribuțiilor prin fișa postului” este un ecran de fum, nu o descriere.
Schema e simplă:
Numitor umflat cu mărunțiș, numărător mutilat la vârf. Din asta se nasc cei „9%”. Nu e greșeală de calcul, e construcție cu intenție.
Dacă deschizi paginile oficiale de structură, vezi imediat unde se concentrează cancerul împuternicirilor și al desemnărilor.
În răspunsul oficial al subsecretarului Petru Bledea (nr. 765303/25.06.2026), Ministerul Afacerilor Interne recunoaște că:
La vârf găsim:
Aici procentul de 9% își dă singur foc: în zona în care chiar contează decizia, împuternicirea și desemnarea sunt regula, nu excepția.
Pe paginile oficiale ale Poliției Române, la structuri și conducere, apar 54 de funcții efectiv ocupate la nivel de direcții, centre și servicii (două posturi de director – Direcția Siguranța Școlară și Direcția Logistică – sunt vacante).
Dintre acești 54 de șefi:
Lista „purului adevăr” din organigramă include, între alții:
Mai grav, Direcția Juridică, adică exact structura care certifică legalitatea actelor Poliției Române, este condusă din 2021 de un împuternicit: comisarul-șef Marius-Claudiu Iaru, titular pe funcția de la serviciul de arest. O împuternicire ținută aproximativ cinci ani, cu mult peste plafonul legal de un an (două perioade de câte șase luni).
Titularul postului de director al Direcției Juridice, comisarul-șef Sabin-Gabriel Poschină, nici el nu se află în funcția în care e titular: a fost plimbat tot ca împuternicit, mai întâi la Direcția pentru Protecția Animalelor, apoi la Direcția Management Resurse Umane, unde pe organigramă apare simplu „Director”, deși a ajuns acolo tot prin împuternicire.
Mecanismul e clar:
Eticheta „Director” de pe site nu înseamnă nimic: poți fi trecut „director” și să fii de fapt împuternicit perpetuu. Cei 20 identificați sunt un minim, nu un total.
Pagina oficială „Echipa managerială” a IGPF prezintă patru funcții:
Două din patru funcții de vârf sunt împuterniciri: 50% la conducere.
Cât de departe suntem de „9%”? De trei până la cinci ori peste.
La posturile mici, de comună, unde procentul dă bine și trage media în jos, majoritatea sunt titulari prin concurs. La vârf, unde se iau deciziile cu adevărat sensibile, împuternicirea și desemnarea sunt norma.
Ce a spus Drăgan, oficial, la conferința din 22 mai 2026:
„nu vom accepta ceea ce au încercat să facă mulți ani de zile și vor încerca și mulți ani de aici înainte să ne impună domniile lor ce șefi să fie împuterniciți pe anumite funcții de conducere. Management-ul Poliției Române este făcut de către conducerea Poliției Române, nu de către sindicate și nicidecum de către domnul Josanu, care a fost dat afară din Poliția Română.”
Acuzația, pe scurt:
Vitalie Josanu (SPR „Diamantul”) și Cosmin Andreica (Sindicatul Europol) ar fi încercat „mulți ani de zile” să impună numirea unor șefi pe funcții de conducere.
Asta intră direct în zona faptelor asimilate corupției.
SPR „Diamantul” a cerut în scris, prin petiția nr. 90/25.05.2026:
Ce a răspuns IGPR, oficial, în adresa nr. 407.220/15.06.2026:
„regimul juridic al accesului la informațiile de interes public, reglementat de Legea nr. 544/2001, vizează comunicarea unor informații existente și aflate în posesia ori gestionarea instituției, iar nu formularea unor interpretări sau aprecieri cu privire la declarații publice sau semnificația unor afirmații.”
și, ca lecție bonus:
„potrivit art. 2.2.3 din Codul Deontologic al Jurnalistului […] «în chestiunile despre care relatează, jurnalistul trebuie să facă eforturi pentru a prezenta punctele de vedere ale tuturor părților implicate».”
Cu alte cuvinte:
IGPR răspunde, practic: „Vă cităm Codul Deontologic al Jurnalistului”.
Nu spune dacă există un singur înscris care să susțină acuzația. Nu produce nimic. Nu infirmă, nu confirmă. Se ascunde după cuvinte.
Dacă acele documente ar fi existat, cea mai simplă validare a „purului adevăr” ar fi fost să fie comunicate, măcar în parte. Faptul că IGPR refuză să prezinte orice dovadă și nu îndrăznește să scrie negru pe alb că are probe spune tot: acuzația lansată de Drăgan de pe tribuna oficială a IGPR la adresa lui Vitalie Josanu și Cosmin Andreica rămâne, cu număr de înregistrare, o calomnie.
Două sindicate majore, cu aproximativ 15.000 de membri polițiști, sunt murdărite public de un chestor care nu poate pune pe masă nici măcar o foaie A4.
Petiția SPR „Diamantul” nr. 90/2026 (integral la finalul demersului sindical) conține unsprezece întrebări, toate punctuale. IGPR, prin Centrul de Informare și Relații Publice – structură aflată sub influența directă a lui Drăgan – răspunde la… una singură:
– punctul 8, privind funcția și data numirii chestorului Georgian Drăgan ca șef de cabinet.
Restul de zece fie sunt ocolite cu texte în doi peri, fie sunt ignorate complet. Iată ce a refuzat IGPR să clarifice:
Singurul fir de recunoaștere strecurat, prin trimiterea la art. 30 din OMAI nr. 201/2016, este formula vagă „potrivit mandatului încredințat”. Cine i l-a încredințat? Pe ce bază? În ce limite? Tăcere.
Pe românește: „Vorbea în numele instituției, dar nu vă spunem cine l-a pus, de ce l-a pus și de ce minciunile lui devin, brusc, poziție oficială”.
Rezultatul: IGPR își asumă în bloc:
Că inspectorul general Benone Matei înțelege sau nu ce îi semnează CIRP „în numele instituției” devine, la acest punct, doar o întrebare retorică.
Omul care a ieșit în fața țării să acuze sindicatele că au prezentat „date trunchiate, alterate, scoase din context” este același care:
Toate astea nu le spune un „sindicalist răuvoitor”. Le spun, negru pe alb, răspunsurile oficiale ale IGPR și ale MAI, cu număr de înregistrare, timbru sec și parafă.
„Purul adevăr” al chestorului Drăgan se dovedește a fi o construcție: numitor umflat, vârfuri ascunse, sindicate terfelite fără probe.
Iar când Emil Pascut, de la SPR „Diamantul”, constată că, pe 22 mai, „gura bebe chestorului Drăgan i-a bătut fundul”, nu e pamflet: e doar rezumatul cel mai politicos al unui spectacol în care un general de imagine s-a împușcat în credibilitate cu propriile cifre. (Cristina T.).
„Prestij” cu reacție întârziată: după ani de Maneliadă în centru, IPJ Prahova scoate din joben… 4 percheziții
O feuda numită MEDAT: cumetrie, falsuri și caracatița bugetarilor de lux sub mantia lui Irineu Darău (USR)
Prahova sub talpa clanurilor: Polițiști cu dosare la comandă, interlopi cu protecție la purtător
De la „Frumușelu’ Sifon” la Maneliadă pe Bulevard: cum se eliberează trotuarul doar când vor clanurile, nu IPJ Prahova
Catedrala ipocriziei reformiste: Cum „reorganizarea către eficiență” ascunde dublă semnătură și epurări la Ministerul Economiei/ Documente
Bebe-chestorul și CIRP-ul de buzunar: cum a ajuns Drăgan stăpân pe informarea publică a Poliției Române
Coca-Cola Ploiești – O nouă eră în reciclarea “transparentă”: cum se reciclează banii, nu doar sticlele
Poliția fără curent: Șefii se ascund în birouri, iar agenții fug de cuțitar prin intersecție