Operația Mincemeat a fost creată și desfășurată de Serviciul britanic de Informații MI6, între anii 1942-1943, pentru a păcăli Germania nazistă, inducând ideea că Aliații plănuiau să debarce mai degrabă în Grecia, decât ținta lor reală, Sicilia. Pentru a face acest lucru, au plasat documente înșelătoare lângă cadavrul lui Glyndwr Michael, un bărbat fără adăpost care își luase viața. L-au îmbrăcat în uniforma unui ofițer al Royal Marines, i-au conferit o identitate și, astfel, Michael a devenit maiorul William Martin. Au aruncat cadavrul în mare, astfel încât curentul să-l ducă pe coasta de sud-vest a Spaniei neutre, în speranța că spaniolii și germanii vor crede că a murit într-un accident aerian. Britanicii erau încrezători că Spania, care simpatiza ideologic cu Puterile Axei, va transmite informațiile false germanilor. Spania era, de asemenea, locul populat de spioni naziști, ceea ce a crescut șansele ca documentele false să cadă în mâinile inamicilor vizați de MI6.
Ideea unei operații în care informații false să fie plasate lângă un cadavru a venit dintr-un incident întâmplat în anul 1942. În după-amiaza zilei de 26 septembrie, în portul Cadiz, de pe coasta Spaniei, câțiva localnici au găsit trupurile neînsuflețite ale unor ofițeri.
S-a presupus că aceștia au sfârșit înecați în apele Mediteranei, după ce avionul cu care călătoreau s-a prăbușit. Unul era ofițer de stat major în cadrul Marinei Regale și un altul din Marina Franceză, călătorind incognito. Ei aveau asupra lor documente secrete referitoare la Operația Torch, care viza desfășurarea unei forțe aliate de aproximativ 107.000 de militari în nordul Africii.
Astfel, locotenentul Charles Cholmondeley s-a gândit la un plan prin care să transforme acest incident într-o operație de dezinformare, pe care a denumit-o Calul Troian. Ideea de bază era să facă rost de un cadavru de la morga din Londra, să-l îmbrace în uniformă, urmând să creeze un personaj fictiv, dar cât se poate de credibil, prin legendarea sa.
Problema cu care s-a confruntat a fost aceea că nu reușea să găsească întelegere în rândurile superiorilor, până când planul său a ajuns să fie cunoscut de locotenent-comandorul Ewen Montagu, care era caracterizat printr-o gândire deschisă și creativă. El avea, de asemenea, și influența necesară pentru a promova planul în cercurile cele mai înalte ale MI6.
Montagu și Cholmondeley au fost asistați de maiorul Frank Foley, în timp ce examinau aspectele practice ale planului. Montagu l-a abordat pe patologul Sir Bernard Spilsbury pentru a determina ce fel de cadavru este necesar și ce factori ar trebui să ia în considerare pentru a păcăli medicul legist care ar fi trebuit să inspecteze corpul neînsuflețit după ce cadavrul ar fi fost găsit pe coastele spaniole.
Spilsbury l-a informat că, de cele mai multe ori, cauza morții într-un accident este șocul hipotermic și nu înecarea propriu-zisă, astfel plămânii nu ar fi neapărat umpluți cu apă. Spaniolii, fiind romano-catolici, erau împotriva autopsiei și nu o făceau decât atunci când cauza morții era de mare importanță. Prin urmare, șansa de a alege dintr-o arie mai largă a cadavrului „perfect” i-a încântat, chiar dacă erau numerose dificultăți practice
și juridice.
La 28 ianuarie 1943, Montagu a fost contactat cu informația că a fost găsit un cadavru potrivit. Răposatul era Glyndwr Michael, un vagabond care murise din cauza consumului de otravă de șobolan pe bază de fosfor. Cantitatea mică de otravă din corp nu ar fi fost identificată, având în vedere că ar fi trebuit să plutească în mare câteva zile.
Cadavrul trebuia folosit în maximum trei luni, după care ar fi ajuns la un stadiu de descompunere mult prea accentuat. La 4 februarie 1943, Montagu și Cholmondeley și-au depus planul pentru operațiune. Planul era să plaseze documente asupra cadavrului și apoi să-l lase să plutească în largul coastelor Spaniei, al cărui guvern neutru era cunoscut pentru cooperarea cu Abwehr-ul.
Montagu și Cholmondeley au început să creeze o „legendă” – o poveste și un caracter fictiv pentru cadavru. Numele și gradul alese au fost maiorul William Martin, de la Royal Marines, repartizat la Cartierul General al Operațiunilor Întrunite. Numele „Martin” a fost ales pentru că erau mai mulți bărbați cu acel nume și rang în Royal Marines, deci verificările deveneau complicate. Gradul de maior îl făcea eligibil pentru a fi transportat documente sensibile.
Montagu și Cholmondeley au luat în considerare că cea mai bună locație pentru plasarea cadavrului era coasta de vest a Spaniei. În detrimentul celor portugheze și franceze. Montagu a subliniat mai târziu că alegerea localității a fost făcută și pentru că „a existat un agent german foarte activ, care a avut contacte excelente cu anumiți spanioli, atât oficiali, cât și alții”.

Agentul – Adolf Clauss, din Abwehr – era fiul consulului german și a funcționat sub acoperirea unui tehnician agricol; era un agent eficient. Locația a fost aleasă și pentru că viceconsulul britanic care activa în zonă, Francis Haselden, era „un om de încredere și de ajutor” pe care se putea baza, potrivit lui Montagu.
Pentru ca operația să se pună în practică era nevoie de aprobarea prim-ministrului britanic Winston Churchill, cel care avea să facă celebră formula potrivit căreia, în război, adevărul trebuie însoțit de o divizie de minciuni.
Acesta și-a dat acordul pentru desfășurarea operației, dar a delegat confirmarea finală generalului D. Eisenhower, comandantul militar general în Marea Mediterană, al cărui plan de a invada Sicilia ar fi fost afectat. La 17 aprilie a sosit aprobarea din partea lui Eisenhower și, astfel, unda verde era dată.
La primele ore ale zilei de 17 aprilie 1943, cadavrului lui Michael i s-a atribuit noua identitate. Servieta cu documentele false a fost atașată de cadavru. Corpul neînsuflețit a fost plasat într-un recipient special, care a fost umplut cu 9,5 kg de gheață carbonică, fiind sigilat. Când gheața carbonică s-a sublimat, a umplut recipientul cu dioxid de carbon, păstrând astfel corpul fără să fie nevoie de refrigerare.
La 19 aprilie, submarinul Seraph, în care a fost plasat cadavrul, a pornit spre largul coastei Huelva, unde a ajuns la 29 aprilie. După ce a efectuat recunoașterea coastei, Seraph a ieșit la suprafață, la 30 aprilie. A fost deschis recipientul și a fost coborât corpul în apă.
Cadavrul „maiorului Martin” a fost găsit în jurul orei 9.30, la 30 aprilie 1943, de un pescar local, și a fost dus la Huelva de soldații spanioli. Haselden, în calitate de viceconsul al Regatului Unit, a fost informat oficial de spanioli; a raportat Amiralității că trupul și servieta au fost găsite.
Între Haselden și superiorii săi au fost trimise o serie de mesaje diplomatice prestabilite, care au continuat câteva zile. Britanicii știau că acestea erau interceptate și, deși erau criptate, germanii descifraseră codul. Mesajele susțineau povestea și îi cereau lui Haselden să recupereze servieta pentru că era importantă.
La 1 mai, a fost efectuată o autopsie a cadavrului lui Michael; Haselden a fost prezent și i-a convins pe medicii legiști că acest caz ar trebui închis cât mai repede, având în vedere căldura dogoritoare specifică Peninsulei Iberice și efectul acesteia asupra gradului de descompunere a cadavrului.

Cadavrul lui Glyndwr Michael, care a slujit operației de dezinformare.
Țelul era ca cei doi medici să nu poată afla adevărul despre presupusul maior și întreaga operație. Au fost de acord și au semnat un certificat de deces pentru „maiorul William Martin”, cauza morții fiind „asfixiere prin scufundare în mare”. Cadavrul a fost eliberat de spanioli și, în calitatea sa militară, Martin a fost îngropat în cimitirul San Marco din Nuestra Señora, cu onoruri militare, la 2 mai.
Marina spaniolă a păstrat servieta și, în ciuda presiunilor din partea lui Adolf Clauss și a unora dintre agenții Abwehr-ului, nici aceasta, nici conținutul acesteia nu au fost predate germanilor. La 5 mai, servieta a fost trimisă la sediul naval din San Fernando, lângă Cadiz, pentru a fi trimisă la Madrid. La San Fernando conținutul a fost fotografiat de simpatizanții germani, dar scrisorile nu au fost deschise.
Odată ce servieta a ajuns la Madrid, conținutul ei a intrat în centrul atenției lui Karl-Erich Kühlenthal, unul dintre agenții cu rangul cel mai înalt din Abwehr prezenți în Spania. El i-a cerut amiralului Wilhelm Canaris, șeful Abwehr-ului, să intervină personal și să-i convingă pe spanioli să predea documentele. Spaniolii au îndepărtat hârtia încă umedă, înfășurând-o strâns în jurul unei sonde, apoi trăgând-o afară prin clapeta plicului – care era încă închisă și sigilat cu ceară – și corpul acestuia.
Scrisorile au fost uscate și fotografiate, apoi înmuiate în apă sărată timp de 24 de ore înainte de a fi reintroduse în plicuri, fără geana care fusese plantată acolo. Informația a fost transmisă germanilor la 8 mai. Acest lucru a fost considerat atât de important de agenții Abwehr din Spania încât Kühlenthal au dus personal documentele în Germania.
La 11 mai, servieta completă a fost returnată lui Haselden de autoritățile spaniole; fiind trimisă la Londra, în valiza diplomatică. La primire, actele au fost examinate medico-legal și s-a constatat absența genelor. Alte teste au arătat că fibrele din hârtie au fost deteriorate prin pliere de mai multe ori, ceea ce a confirmat că literele au fost extrase și citite.

Mormântul lui Glyndwr Michael, din Huelva, Spania. El a slujit operației de dezinformare ca fiind maiorul William Martin.
Un test suplimentar a fost făcut pe măsură ce hârtiile – încă umede până la întoarcerea lor la Londra – s-au uscat: hârtia pliată s-a uscat în forma rulată pe care o avea atunci când spaniolii au extras-o din plic. Pentru a înlătura orice potențiale temeri din partea germanilor că activitățile lor ar fi fost descoperite, un alt mesaj criptat a fost trimis lui Haselden, care afirmă că plicurile au fost examinate și că nu au fost deschise; Haselden a divulgat știrea spaniolilor, simpatizanți ai germanilor.
Dovada finală că germanii primiseră informațiile din scrisori a venit la 14 mai, când o transmisiune germană a fost decriptată de Government Code and Cypher School (GC&CS), din Bletchley Park. Mesajul, care fusese trimis cu două zile înainte, avertiza că invazia urma să aibă loc în Balcani. Un mesaj a fost trimis de brigadierul Leslie Hollis – secretarul Comitetului șefilor de stat major – lui Churchill, apoi în Statele Unite.
Montagu a continuat înșelăciunea pentru a întări existența maiorului Martin și a inclus detaliile sale în lista publicată a victimelor britanice care a apărut în The Times, la 4 iunie. Din întâmplare, în acea zi au fost publicate și numele altor doi ofițeri care au murit când avionul lor s-a pierdut pe mare, iar vizavi de listele victimelor era un raport că vedeta de film Leslie Howard a fost doborâtă de Luftwaffe și a murit în Golful Biscaya; ambele povestiri au dat crezare poveștii maiorului Martin.
Operația de dezinformare, atât de minuțios organizată, a avut darul de a-i păcăli pe naziști cu privire la eventuala debarcare plănuită de Aliați. Astfel, debarcarea din Sicilia a fost un succes. (Sublocotenent Victor Cipleu).



