Exclusiv
Trecatori pe culoarele (ne)dreptatii
„Dragostea va mântui lumea. În vremurile de pe urmă pe oameni îi va mântui dragostea, smerenia și bunătatea. Bunătatea deschide porțile Raiului, smerenia ne duce înlăuntru, iar dragostea ni-L va arăta pe Dumnezeu.”
(Sfântul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos)
Trecutul nu iartă pe nimeni. Mai devreme sau mai târziu vine după fiecare, încet ca un prădător ascuns în umbra timpului. Am învățat în anii pe care viața mi i-a îngăduit că faptele noastre nu rămân nemăsurate, fără de judecată și, astfel, fără de răsplată, indiferent cât de mult ne-am dori uneori să așezăm peste ele uitarea.
Există un timp al bilanțului pentru toți, truditori fără odihnă, oameni obișnuiți, necunoscuți, neștiuți sau nedoriți de nimeni, împărați sau regi, cârmuitori și/sau hotărâtori de destine. Lecțiile celor dinaintea noastră sau ale unora dintre contemporani, reluate permanent, vin să ne confirme de fiecare dată acest lucru.
Amintirile unor orgoliilor clădite pe o sete de putere nestăvilită, fără niciun control, pe mândrii exacerbate, nejustificate, aduc fericiri efemere, ce se termină repede, într-o bună zi, precum vântul aspru al iernii la venirea primăverii. Trec și nimic nu rămâne după aceste victorii pasagere pentru că veșnicia nu umblă prin palate goale. O găsim acolo unde au fost și vor mai fi sufletele curate, pline de bunătate, compasiune, înțelepciune, care dăruiesc chiar și atunci când nimeni nu le poate cunoaște și recunoaște râvna. Veșnicia nu așteaptă răsplată și nici laude, nu visează funcții. Veșnicia poate fi în inima fiecăruia; veșnicia este darul pe care-l primim la începuturi și pe care-l păstrăm sau pierdem după cum ne rătăcim sau nu sufletul!
Avem timpurile pe care le-am clădit, iar dacă suferințele acestor zile sunt mai puternice decât bucuriile este pentru că am acceptat și tolerat tot ce s-a întâmplat până acum. Am acceptat neîmplinirile și amărăciunea și am învățat să trăim împreună cu Răul, mai bine decât am fi făcut-o cu Binele pe care l-am alungat grăbiți fiindcă părea că ne încurcă pașii prin cetățile existenței noastre.
Justiția este astăzi cernită, dezbinată și învrăjbită, până la o ură maladivă, gârbovită de poverile zilelor, ponegrită și înlănțuită, condamnată în temnițe pe care singură și le-a ridicat încet. Stă închisă între zidurile construite de unii care i-au închis ferestrele ce dădeau odată spre oameni.
Justiția se rostogolește deja în abis și nu dă niciun semn de îndreptare. Și-a pierdut rostul și măreția, puterea de a mai fi model, de a trezi admirație, dar mai ales respect. Umblă de atâția ani, săracă și tristă, așteptând înfrigurată fiecare zi, cu speranța că poate și astăzi mai are cum să păstreze ce avea ieri, acceptând resemnată orice aparență de îndurare de la milostivii vremurilor, păpușarii dezmembrați ai zilelor noastre, marionetele ce au băut din paharul amar al trădărilor nesfârșite cu mai marii sistemului.
Justiția de astăzi este jos, căzută la pământ, zace abandonată ca un muribund care se agață parcă disperat de ultima șansă la viață. Nu înțelege, dar mai ales nu vrea să accepte că a pierdut poate cea mai importantă trăsătură a existenței sale, umanitatea.
Critica societății privind dezumanizarea justiției pare de multe ori nedreaptă, fiindcă nici societatea zilelor noastre nu este cu nimic mai diferită. Desprinsă de oameni, a nimănui și totuși a unora, justiția a copiat modelul social în care viețuiește, fără nicio urmă de autenticitate.
Justiția are obligația de a se ridica deasupra opțiunii unora sau altora, de a păși dincolo de lupta cotidiană și aspirațiile politice care i-au pervertit menirea și locul, nu poate cocheta cu înțelegerile oculte sau alte promisiuni și „frății” peste ceea ce o definește și nu se poate agăța în alianțe inadmisibile și criminale cu serviciile secrete. Adevărul nu va sta niciodată la masa ucigașului său.
Justiția nu a avut totdeauna chipul pe care-l poartă de ceva vreme. A trăit vremuri de strălucire și prețuire, dar a venit un timp când, la umbra justiției și-au găsit adăpost fariseii „faptelor bune, mărețe”. Oamenii care au remodelat-o ieri, dar și cei de azi, poate și cei de mâine, demagogii purtători de griji, manipulatorii ieftini și disponibili oricând pentru un strop de mai multă putere, au avut interesul să facă din ea împrumut pentru propriile trepte. Cum ar spune psalmistul „Că, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni” (Catisma a doua, psalmul 11 cu 8).
Justiția poartă cu ea vina de a fi îngăduit să fie trădată pentru interesele acestor vremelnici despre care puțini își vor mai aduce aminte peste câțiva ani. A pierdut libertatea de a fi ea, independența de a-și hotărî singură destinul, acceptând practici incompatibile cu ținuta și locul pe care l-a avut de la începuturile lumii. Între lanțuri nu există Adevăr, iar dacă acesta se proclamă, într-o asemenea stare, un astfel de Adevăr nu este al tuturor.
Am cunoscut măreția justiției, dar și decăderea ei! I-am văzut înțelepciunea, bunătatea și dreptatea, ani de-a rândul, la începuturile muncii de judecător și mai departe, în timp, când această profesie reprezenta universul meu, alături de familia care îmi dăruia tot ce-mi era de trebuință, forța și motivația, puterea de a merge înainte de fiecare dată.
Peste douăzeci de ani din întreaga activitate am trăit cu naivitatea că devotamentul și dăruirea, sacrificiul și respectul pentru lege sunt trăsături de conduită comune tuturor. Astăzi, viziunea mea despre ce se întâmplă justiției și societății, prin justiție, a căpătat nuanțe care mi-au adus mai multe dezamăgiri și deziluzii, decât bucurii.
Anii din urmă m-au învățat să înțeleg și să citesc ce se întâmplă cu adevărat, dincolo de aparențe, trăind într-un alt mod, dureros și trist, ideea de dreptate. Am descoperit că scutul legii poate fi ușor înlocuit de cel al interesului, că realitățile pe care le-am învățat o viață, asupra cărora ne-am aplecat temeinic, pot prinde contururi diferite în mâinile unor personaje diabolice. Pervertirea și siluirea legii poate căpăta deseori dimensiuni apocaliptice. Și toate fără nicio remușcare, până la cel mai înalt nivel.
Am întâlnit indivizi care s-au încredințat Răului fără nicio rezervă, acceptând cu bună știință să devină slujitorii acestuia, înstrăinându-se de tot ce Dreptul i-a învățat și format. La mâinile și picioarele lor se aud asurzitoare lanțuri, într-un pelerinaj fără sfârșit și fără nicio șansă de răscumpărare. Poate că în această lume vor ține în mâini palate de nisip și multe titluri de carton îi vor recomanda, dar inima lor va fi goală fiindcă au pierdut dreptul de a mai fi cine au fost.
Vânzătorii de Adevăr vor veni și ei într-o zi la judecată și nimeni nu le va mai fi atunci alături să-i ,,scape”, să-i ,,salveze”, așa cum li s-a făgăduit demult, când au fost fidelizați. Prinși în mâinile timpului, vor rămâne față în față numai cu faptele și conștiința lor.
Am cunoscut, din nefericire, personaje atât de meschine, între cele amintite mai sus, care după ce distrugeau destine, fără niciun temei, așa cum s-a și dovedit mai târziu, pășeau fără nicio rezervă și fără resentimente în biserici, bătând mătănii, aducând laude Bunului Dumnezeu, cântând în coruri pe la sfintele liturghii. De asemenea oameni mă cutremur cel mai mult fiindcă pentru ei trădarea și nemernicia nu au limite. Distrug, iar apoi vin cu aluri neprihănite, fără niciun semn de pocăință, afișând bunătate, îngăduință, chiar și smerenie, aceste iude care au măcinat și pierdut sistemul judiciar. Nu vreau să mă gândesc la cum va fi judecata lor care sper să-i ajungă într-o zi!
Despre oamenii mulți și buni, clădiți pe munca și efortul lor, profesioniștii dreptului, cei pe care nimeni nu-i amintește, nu-i știe, la rândul lor, de multe ori nedreptățiți, hărțuiți, persecutați pentru ceea ce sunt, nu-mi este greu să vorbesc. Destinul mi i-a scos în cale și pe ei, iar dacă astăzi mai păstrez speranța unei vindecări a justiției este doar fiindcă mă agăț cu disperare de amintirea acestora.
Anii care au trecut mi-au dovedit că salvarea poate veni și din voința și puterea oamenilor, dacă aceștia realizează că mai jos de atât nu se pot duce. Când interesul social va trece peste cel individual, când ne vom recunoaște greșelile și limitele, dar mai ales când justiția hulită și destabilizată în fiecare zi va reînvăța să lupte și să-și depășească încercările, oamenii vor mai avea o șansă în plus prin ea.
Justiția este o putere în stat dar a uitat de ceva timp de această valoare constituțională. Sub pretextul nevoii de reformare care, din nefericire, i-a adus mai degrabă un regres instituțional decât o rezolvare a problemelor de sistem, justiția acceptă resemnată tot ce i se pregătește și i se oferă. Declinul ei ar putea fi oprit dacă toți cei care îi slujesc cu pasiune și credință, cu devotament, vor privi în jurul lor și vor dori să-i recunoască și să-i vindece rănile. Încă nu este totul pierdut!
Justiția este despre oameni și pentru ei, nu e doar un concept abstract și gol. Ea nu există fără Adevăr, iar dacă acesta se pierde sau este alterat misiunea justiției se oprește și odată cu ea și unul dintre sensurile concrete ale existenței noastre. Cum ar fi să trăim fără Adevăr?
Se spune că maturitatea aduce cu ea nostalgii. Trecem prin viață așa cum ne-a fost scris, încercând să ne aflăm drumul, atât cât se poate, fiindcă tot ce nu devine vis împlinit este pentru că menirea noastră era, în realitate, diferită. La sfârșit, într-o oglindă a timpului, privind înapoi, putem spune dacă toate au avut un rost sau dacă nu au fost decât deșertăciune.
Acest articol a fost publicat în revista Palatul de Justiție nr. 2/2023.
Exclusiv
„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă)
Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport național și „Il Capo” se dă cu BMW-ul nou, are parte de un nou spectacol de proporții. Exact când credeam că am văzut totul în saga White Tower & City Gate, justiția, renumită pentru viteza sa de melc pe autostradă, ne surprinde cu o nouă „piesă” în distribuția deja celebră a corupției și șmecheriei!
„Bolidul” fiscal la „fond”: S-a dovedit că nici fiscul Nu e chior!
Ați crezut că doar „fraierii” de cumpărători de apartamente sunt buni de „muls”? Ei bine, un document nou-nouț, înregistrat la Tribunalul Prahova chiar pe 29.01.2026, demonstrează că și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice – ANAF Prahova, are pretenții! Cu numărul unic 83/42/2026, dosarul proaspăt deschis îl are pe nimeni altul decât pe Vlad Nichita, celebrul „Il Capo” al escrocheriilor imobiliare din Ploiești (așa cum l-au supranumit investigațiile Incisiv de Prahova), în calitate de… inculpat.
Și ce minune! Obiectul dosarului? „Infracțiuni de evaziune fiscală” (Legea nr. 241/2005). Și, surpriză de proporții, stadiul procesual e direct la „Fond”. Adică, nu se mai joacă „șotron” prin camera preliminară, nu se mai invocă „excepții și măsuri” la nesfârșit (ca în cazul dosarului mamut 429/42/2025/a1, unde Camera Preliminară bifează al șaptelea termen degeaba, după cum arată articolele noastre), ci se trece direct la fapte! E clar: când vine vorba de banii statului, Justiția pare că își pune ochelarii de viteză și uită de eternul ei „nu e gata, mai așteptați!”.
„Il Capo” la răscruce: Între luxul evazionist și pușcăria fiscală!
După ce în ultimele luni „Il Capo” și-a etalat bolizii de lux – un BMW electric nou-nouț pentru el și un BMW X3 pentru fosta soție, Elena Nichita, patroana de la Fasty Tasty SRL (detalii Incisiv de Prahova) – se pare că Fiscul a zis „STOP JOC!”. Să ne amintim de scenele demne de filme de acțiune când avocatul era „împachetat” din bolidul său la Vama Albița, încercând să se evapore în Republica Moldova . Sau de stilul său de viață opulent, cu cazinouri și întâlniri cu „importante persoane din peisajul autohton” ploiestean, în timp ce sute de pagubiți din White Tower și City Gate rămâneau cu ochii-n soare și buzunarele goale.
„Il Capo” și fisc-ul: Când evaziunea intâlnește ghișeul (și justiția incepe să numere)!
Acum, întrebarea de pe buzele tuturor nu mai este „de unde atâta banet?”, ci „va reuși oare să păcălească și Fiscul, așa cum a păcălit miile de oameni din Ploiești?”. Se pare că protecția politică și „polițiștii corupți din IPJ Prahova”, menționați în trecut , nu se aplică și când vine vorba de taxele statului. De la „cu bani și influență poți face orișice în Republica Ploiești”, la „cu bani și influență mai faci, dar plătești și tu, ca restul lumii!”
De la „Republica Ploiești” la „reparații fiscale”: Când statul iși vrea partea!

Până acum, „Il Capo” (și gașca sa formată din Mihai Lupu, Daniel Ștefănescu, Marioara Lupu și mulți alții) a fost acuzat că a lăsat în urmă un dezastru financiar de peste 8,7 milioane de euro, cu apartamente vândute de 2-3 chiar și 4-5 ori . Sute de familii s-au sacrificat muncind peste hotare, doar pentru a-și vedea visurile transformate în „stână fără stăpân” (City Gate) sau în „bombe cu ceas” fără autorizație ISU (White Tower).
Dar, în acest nou dosar, pe lista victimelor se adaugă, oficial, Ministerul Finanțelor Publice. Ironia e cruntă: în timp ce dosarele de înșelăciune se târăsc prin Camera Preliminară, riscând să ajungă la prescripție, statul, care a părut atât de „orbit” la suferința cetățenilor, își arată acum colții când vine vorba de propriile buzunare. Poate că e nevoie ca ANAF să devină „parte civilă” pentru ca Justiția să funcționeze la turație maximă?
Ploiești, capitala paradoxurilor: Când justiția iși face selfie cu evaziunea!
„Poligonul imobiliar” din Prahova, cu blocurile-fantomă și apartamentele dublu vândute, pare să aibă o nouă atracție: dosarul de evaziune fiscală al lui „Il Capo”. Ceea ce Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, în ciuda „presiunilor și șantajului”, se concretizează, dar nu neapărat în sensul pe care și-l doreau pagubiții. Aceștia cer celeritate, judecători „care să nu fie depășiți” și sancționarea abuzului de drept procedural.
Dar, până una-alta, în „Republica Ploiești”, pare că justiția are două viteze (aici): una pentru „fraieri” (aici) și alta, turbo, când statul își simte buzunarele mai ușoare.
Sperăm ca acest nou dosar să nu fie doar o altă „fumigenă procedurală”, ci un semnal că justiția, chiar și cea fiscală, poate să funcționeze.
Până atunci, „Il Capo” continuă să se plimbe, iar Ploieștiul rămâne capitala paradoxurilor, unde mafia a devenit sistem, iar sistemul… ei bine, cine știe ce o mai inventa! Vom reveni, cu siguranță, pentru că acest serial e departe de final! (Cristina T.).
Exclusiv
SAS, circul ABSURD se scrie cu forța: Când un bătrân confuz e mai periculos decât un sef care instigă la bătaie, iar „inelul magic” se invârte la instanță! -Saga amară a agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș (XIII)
Când te gândești la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, imaginea e clară: bărbați de oțel, gata să facă față oricărei amenințări, să apere legea și cetățeanul. Realitatea, însă, este mai mult un scenariu de comedie neagră, un film prost regizat de incompetență și jucat de șefi cu epoleți, unde „special” înseamnă, de fapt, „special hărțuitor”. Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, dezvăluită constant de Incisiv de Prahova, atinge acum cote paroxistice de absurd, cu un nou „Raport de Cercetare Prealabilă” (SCI al DGPMB, 21 mai 2025) care, sub pretextul că apără onoarea instituției, demonstrează doar putrefacția din interior. Acuzația? Un incident minor în trafic, transformat într-un spectacol grotesc, menit să-l scoată pe Bendriș din joc, în timp ce adevărații instigatori la violență se pensionează în liniște.
Polițist 24/24 sau „scoaterea forțată” dintr-un sistem bolnav? Când siguranța familiei invinge „procedurile” absurde.
Noul act al acestei drame kafkiene se învârte în jurul unui incident rutier petrecut la 5 aprilie 2025. Agentul Bendriș, aflat în timpul liber, își conducea mașina personală, alături de soția și cei doi copii minori, când a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, numitul Șaim Nicolae. Ce a urmat? O „intervenție” care, în viziunea sistemului, depășește orice limită, dar care, pentru un polițist cu 18 ani de experiență, ar putea fi justificată prin instinctul de protecție și datorie civică.
În loc să asiste pasiv la fuga celui care i-a avariat mașina și, mai grav, care punea în pericol siguranța familiei sale, Bendriș, în calitatea sa de „polițist 24/24”, a pornit în urmărire. L-a identificat pe Șaim Nicolae, un bărbat confuz, posibil cu afecțiuni medicale precum Alzheimer, fără RCA valid. Văzând că șoferul încearcă să fugă din nou și refuză să coopereze, Bendriș a luat decizia de a-l scoate cu forța din autoturism, imobilizându-l până la sosirea echipajelor de poliție. Un gest extrem? Poate. Un gest necesar pentru un om care-și vede familia în pericol și un infractor (chiar și unul în vârstă) încercând să se sustragă legii? Absolut.
„Am acționat procedural, fiind polițist 24/24,” a declarat Bendriș, încercând să explice contextul acțiunilor sale. Însă, pentru Controlul Intern, care „își susține raportul inițial din faza verificărilor”, adică unul deja scris, acest lucru nu este suficient. Ei aleg să ignore faptul că domnul Nicolae nu dorea să depună plângere, că era confuz și posibil bolnav, concentrându-se doar pe „disproporționalitatea” intervenției și „prejudiciul de imagine” adus instituției. Curat murdar, nene Iancule!
Inelul magic lovește din nou: Cu camera ascunsă și proces fabricat, Poliția se autodenunță Penal! (aici)
Absurdul atinge cote cosmice când privim acest caz în contextul hărțuirii sistematice la care este supus agentul Bendriș de ani de zile. Acest „Raport de Cercetare Prealabilă” este doar o piesă nouă într-un puzzle murdar, țesut de șefi precum Giurgiuveanu Daniel și psihologi-călăi de tipul Horia Bejenaru.
Să nu uităm că Bendriș a fost deja amendat cu 20% din salariu și i s-a amânat promovarea pentru trei ani, pentru „delictul de opinie” – pentru că a avut curajul să numească „vagabonzi” șefii incompetenți și să dezvăluie putregaiul instituțional în podcasturi. Mai mult, propriul Serviciu Control Intern al DGPMB a sesizat Parchetul pentru „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele (redactate de „psihologul” Bejenaru) care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș!
Deci, instituția se auto-denunță penal pentru ilegalități, dar continuă să-l persecute pe polițist pe baza unor „abateri” care, în comparație cu faptele penale ale șefilor, par desprinse dintr-un manual de autoapărare! Este o ipocrizie monumentală. Giurgiuveanu, șeful care instiga la „invinețirea ochilor” și la „bătaie pe viață și pe moarte”, se retrage în glorie, cu pensie specială, în timp ce Bendriș, cel care a acționat pentru siguranța familiei sale, este târât prin comisiile de disciplină. Așa arată „dreptatea” în Poliția Română?
Bătrânul și marea de probleme: Când un sofer fugar cu Alzheimer e „victima” perfectă a sistemului.
Cazul domnului Șaim Nicolae, șoferul de 78 de ani, este tragic în sine. Raportul menționează că acesta era „confuz și incoerent”, posibil suferind de afecțiuni medicale serioase. Fără RCA și cu cheile ascunse, el reprezenta un pericol public și o sursă de risc. Însă, Controlul Intern refuză să vadă contextul. Refuză să ia în considerare faptul că Bendriș a cerut verificarea integrală a imaginilor video, identificarea lanțului temporal al evenimentelor, verificarea stării de sănătate a domnului Nicolae și existența documentelor legale (ITP, RCA) pentru autoturismul său. De ce? Pentru că aceste probe ar putea arunca o lumină favorabilă asupra acțiunilor lui Bendriș și ar spulbera „vina” prestabilită.
Este revoltător cum un sistem, care a tolerat instigări la violență și a acoperit abuzuri grave, se mobilizează acum cu o furie oarbă împotriva unui polițist care, în viziunea noastră, a încercat să-și facă datoria. Un bătrân confuz, chiar și potențial periculos, este transformat în „victima perfectă” pentru a alimenta mașina de tocat carne a sistemului, gata să elimine orice voce discordantă.
Controlul Intern: Orb la adevăr, expert în fabricațiuni. Când „irelevant” devine „convenabil”.
Raportul de cercetare prealabilă, semnat de comisarul-șef Ionescu Radu George Cosmin, este o lecție de ipocrizie. Pe de o parte, invocă „termenul de prescripție” pentru fapte mai vechi, iar pe de alta, introduce „abateri” din anii 2001, 2005 și 2017, ignorând propriile principii legale și principiul „ne bis in idem”.
Mai mult, deși se laudă cu „aflarea adevărului”, Controlul Intern a respins toate cererile lui Bendriș de a administra probe noi sau de a extinde verificările, considerându-le „irelevante și inutile”.
Această atitudine demonstrează un singur lucru: scopul nu este adevărul, ci găsirea unui vinovat. Aceeași instituție care s-a autodenunțat penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu refuză să investigheze contextul complet al unui incident, preferând să construiască un caz pe jumătate de adevăruri și presupuneri, doar pentru a-și susține propriile teorii despre „comportamentul dezadaptativ” al lui Bendriș.
Când Controlul Intern este mai preocupat să fabrice cazuri decât să aplice legea, Poliția Română se transformă într-o glumă proastă cu epoleți.
De la „forță disproporționată” la incompetență sistematică: Radiografia unei instituții pe butuci.
Cazul agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș este oglinda deformată a unui sistem putred până în măduvă. Este o dramă continuă, un pamflet amar, în care șefii joacă de-a „inelul magic” cu destinele subalternilor, psihologii devin călăi sub acoperire, iar controlul intern descoperă infracțiuni chiar la baza propriilor decizii, dar pedepsește victimele.
Contrastele sunt strigătoare la cer:
- Un șef instigator la violență, Giurgiuveanu, se pensionează în lux, în timp ce un polițist care și-a apărat familia și a intervenit ca „polițist 24/24” este târât prin tribunale.
- Poliția își permite să închidă ochii la subalterni care fac reclamă la pariuri (cazul Danciu Adrian, ofițer SAS, așa cum a dezvăluit Incisiv de Prahova), dar își pedepsește angajații pentru cuvinte de adevăr sau pentru intervenții considerate „excesive”.
- Evaluarea „excelentă” a lui Bendriș de la Serviciul Logistic (unde a fost trimis abuziv) este ignorată, în timp ce „caracterizările copy-paste” ale șefilor abuzivi sunt considerate litere de lege.
Pe 31 ianuarie 2026, Poliția Română, cu șefi instigatori la violență care se pensionează în lux și subalterni care fac reclamă la pariuri, este, așa cum spunea Bendriș, „la nivelul cel mai de jos”. Când „legile sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist?
Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” nu mai poate fi închisă. Este timpul ca justiția să intervină, înainte ca „acțiunile speciale” să devină un sinonim pentru „violențe penale” orchestrate de la vârf și pentru persecutarea nedreaptă a celor care, în ciuda tuturor, aleg să fie oameni. (Cerasela N.).
Exclusiv
IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. După ce „Incisiv de Prahova” a demascat deja „afacerea de familie” condusă sub bagheta comisarului Marcel Bălan, acum vine și „riposta” de la „Clan”! O ripostă atât de penibilă, încât ridică serioase semne de întrebare nu doar despre moralitatea, ci și despre minimele cunoștințe juridice ale celor care ar trebui să aplice legea.
I. Amenințarea „Păpușii Gonflabile”: Cristina Bălan, între demnitate și ridicol!
Ceea ce părea a fi doar un „nod în papură” la IPJ Prahova, prin poziția doamnei „Carmen”/Cristina Bălan (acum identificată, chiar de către ea, ca fiind Cristina Bălan, soția adjunctului), a escaladat într-o farsă juridică de prost gust. În loc să corecteze incompatibilitățile flagrante semnalate de „Incisiv de Prahova” la data de 30 ianuarie 2026, „Doamna Nod în Papură” a ales calea intimidării.
Într-un mesaj plin de indignare artificială, „Bălan Cristina, persoană privată, neavând calitatea de persoană publică” (citat textual, spre amuzamentul etern al juriștilor), a expediat redacției noastre o notificare. Printre rânduri, amenințări cu instanța, solicitări de ștergere a articolului și un tupeu demn de o cauză mai bună. Doamna Cristina, care potrivit investigațiilor „Incisiv de Prahova” (iulie 2025) a anchetat la un moment dat interlopii cu care soțul ei, Marcel Bălan, se distra de minune la chefuri, ne pretinde acum că nu este persoană publică! Asta în timp ce ocupă funcția de ofițer în cadrul Biroului de Ordine Publică, sub bagheta aceluiași soț, Marcel Bălan, care are atribuții de Ordine Publică și Rutieră! Penibil, nu-i așa? Când moralitatea e o păpușă gonflabilă, e clar că și logica se dezumflă.
II. Incompatibilitatea, o necunoscută „legală”: De la codul civil la analfabetismul juridic
Ghid-privind-incompatibilitatile-si-conflictele-de-interese-editia-2024 (1) – pag 40!
Redacția „Incisiv de Prahova” a răspuns cu un zâmbet amar la pretențiile doamnei Bălan, provocând-o să apeleze imediat la instanță. „Nu sunteți persoana publică? Interesant! … Vă îndrumăm spre instanță – poate nimeriți un «complet de judecată» favorabil – atât dvs. cât și soțul dvs. Dezvăluiri”, a fost replica noastră. Apoi, am continuat: „Având în vedere răspunsul nostru tranșant – vă rugăm să nu mai pierdeți timpul celor 48 de ore și să vă adresați instanței începând din clipa asta – pentru Ordonanța Prezidențială. Așteptăm de câțiva ani cu mare interes de când ne-a amenințat în același sens – soțul dvs. care nici acesta nu este… persoană publică. Ne vedem în instanță. Cu deosebit respect”.

Dar de ce atâta siguranță din partea noastră? Simplu! Incompatibilitatea pentru rudele de gradul 1 în Poliția Română nu este o fabulație de presă, ci o realitate juridică! Conform reglementărilor, polițiștii nu pot avea în subordine directă rude de gradul 1 (soț/soție), pentru a preveni influențarea deciziilor și pentru a evita conflictul de interese. Interdicția majoră este ca o rudă să fie șeful direct sau subordonatul direct al celuilalt. Dacă o astfel de situație intervine (ex: prin căsătorie, transfer sau numire într-o funcție de conducere), unul dintre polițiști trebuie să se transfere sau să schimbe compartimentul pentru a elimina starea de incompatibilitate.
Acest principiu fundamental este ignorat cu nonșalanță la IPJ Prahova. „Doamna Nod în Papură”, alias Cristina Bălan, este subordonată soțului său, Marcel Bălan, în cadrul aceleiași structuri! Acesta nu e un „nod în papură”, e un „nod la ștreang” pentru orice pretenție de legalitate! Faptul că „doamna” pretinde că nu este persoană publică și că informațiile sunt „neadevărate” demonstrează un nivel de „habarnism” juridic periculos pentru un ofițer de poliție. Cum poate o persoană care nu înțelege aceste principii elementare să aplice legea?
III. „Clanul Nod în Papură”: O „Famiglie” care sfidează bunul simț și legea!
Cazul „Clanului Nod în Papură” confirmă, din păcate, că IPJ Prahova a devenit un poligon de testare a impunității și un model de „circar în uniformă”, așa cum l-am numit pe Marcel Bălan încă din iulie 2025. De la episodul „crimă cu păpușa gonflabilă” și promovarea sa, până la situația actuală, instituția e un perpetuu spectacol de prost gust.
Dezvăluirile „Incisiv de Prahova” despre „Caracatița White Tower” (februarie 2024) și „Operațiunea Dosar Șters” au arătat o corupție sistemică. Acum, cu amenințările penibile ale „Doamnei Nod în Papură” și ignorarea flagrantă a legii incompatibilităților, tabloul este complet. Cetățenii Prahovei merită o poliție care să-i protejeze, nu o „afacere de familie” în care carierele sunt distruse de răzbunări personale și incompatibilități strigătoare la cer, iar șefii și soțiile lor nu cunosc nici măcar elementele de bază ale legii.
Dormiți liniștiți, dragi cetățeni, „Clanul Nod în Papură” veghează… la propriile interese și la propria ignoranță, amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să arate adevărul.
Ne vedem în instanță, dragi membri ai „Clanului nod în Papură” (aici)!
Acolo, sub ochii publicului și ai judecătorului, vom desăvârși dezvăluirile, demonstrând, cu acte și mărturii, exact cine sunteți. Credeați că ne intimidați?
Noi… ABIA AȘTEPTĂM să înceapă adevăratul spectacol al justiției (aici) !, poate nu in acest judet unde inca sunt culoarele justitiei….Vom reveni! (Cristina T.).
-
Exclusivacum o ziClanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)
-
Exclusivacum 3 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!
-
Exclusivacum 3 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 3 zileSCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!
-
Exclusivacum 17 oreIPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!
-
Exclusivacum o ziVărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”
-
Exclusivacum 2 zileMAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!



