Connect with us

Exclusiv

Iata cine este „salvatorul” echipei Petrolul Ploiesti: masonul arab, Mohammad Murad de la Phoenicia, securistul de dinainte de 89, cel care avea legaturi cu teroristi

Publicat

pe

Omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de peste 150 de milioane de euro, a fost în ultimele săptămâni în tratative pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo, însă se pare că s-a răzgândit și ar fi în negocieri cu echipa Petrolul Ploiești, potrivit digisport.ro.
Mohammad Murad a intrat în viața politică în martie 2022, fiind numit președinte executiv al Partidului Ecologist Român.
Mohammad Murad, miliardarul libanez care s-a vrut primarul Constantei, ulterior al Mangaliei, dar n-a fost pe placul prea multora, retragandu-se din cursa pentru primaria Constantei cand a fost publicat un articol in Libertatea de Opinie cu privire la trecutul sau.

Milionarul Mohammad Murad a fost prins în flagrant, de oamenii legii, în timp ce împărțea bani din portbagaj, in campania pentru alegerile din Mangalia. El a fost reținut de Poliție, pentru mită electorală, conform universul.net.

Rolul agenților arabi în România înainte și după decembrie 1989
Versiunea prezentată oficial românilor despre așa-zisa „Revoluție” din 1989 afirmă că în desfășurarea acelor evenimente dramatice nu au acționat niciun fel de teroriști, iar cei peste 1000 de morți și 3000 de răniți au fost doar rezultatul confuziilor și al unor diversiuni. Există însă o largă serie de mărturii și documente (de exemplu aici sau aici) care atestă că dincolo de uriașa manipulare care, fără îndoială, a fost operată în acea perioadă, au existat în mod cert și persoane care au tras în mod deliberat în populație și despre care se poate afirma cu deplină justificare că au fost teroriști. Mai exact, printre acești teroriști au fost numeroși agenți arabi care fuseseră special antrenați în acest scop.
Astfel de mărturii au fost făcute, de exemplu, de Liviu Viorel Crăciun – fost membru al trupelor speciale USLA devenit ministru de interne în 22 decembrie 1989; de Roland Vasilevici – fost ofițer de Direcția 1 a Securității la Timișoara; de căpitanul Soare Ovidiu din fosta Direcție a V-a a Securității; sau de Ion Aurel Rogojan care a fost șeful de cabinet al ultimului director al Securității, generalul Iulian Vlad.
Într-un document cu data de 1 martie 1990, Aurel Rogojan a precizat că Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) a derulat un protocol de colaborare, semnat în 1979, cu unitatea specială Al-Fatah a OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei). În conformitate cu acel protocol, mii de tineri arabi au venit în România între 1980-1990 sub acoperirea de „studenți” și au fost pregătiți de ofițerii de Securitate români prin diverse tabere de antrenament și de instruire teroristă din România.
Într-un articol apărut în data de 2 aprilie 1990 în revista americană The New Yorkera fost publicat un raport ce prezenta o investigație cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Autorul investigației, Robert Cullen, dezvăluia că „Nu toți luptătorii Securității (implicați în luptele din decembrie ʼ89, n.n.) erau români. Un membru al Frontului Salvării Naționale mi-a spus că cei care au luptat cel mai mult provin din Siria, Irak, Libia și alte țări cu istorii de implicare în terorism. Ei au venit în România în mod aparent ca studenți, dar au primit, de fapt, pregătire de comando și au fost de acord să servească Securitatea timp de mai mulți ani. Pe măsură ce acești străini au fost capturați (în cadrul luptelor din decembrie 1989, n.n.), iar zvonurile despre originea lor au început să se răspândească, Frontul (Salvării Naționale, n.n.) a negat public că arabii fuseseră implicați în Securitate.”
Într-adevăr, este un fapt cunoscut că în perioada comunistă studenții arabi umpleau facultățile din România. Sub directa îndrumare a lui Ceaușescu, România încheiase contracte de sute de milioane de dolari cu numeroase state arabe, cu beneficii uriașe pentru economia românească. Astfel, pe lângă cele peste două miliarde de dolari lăsați de Ceaușescu în conturi după achitarea integrală a datoriei externe, în martie 1989, România mai avea de încasat circa opt miliarde de dolari de la parteneri externi, majoritatea din Africa și Orientul Mijlociu. La cea care avea să fie ultima sa vizită în Orientul Mijlociu (cu o săptămână înainte de a fi asasinat), Ceaușescu pregătea înființarea unei Bănci prin care România, alături de alți parteneri, să ofere împrumuturi mult mai avantajoase decât FMI țărilor slab dezvoltate.
În ceea ce privește colaborarea pe linie de educație, pentru țările arabe și africane instituțiile de învățământ superior din România erau considerate școli de vârf, iar pe de altă parte acești studenți erau o prețioasă sursă de valută pentru statul român. Conform statisticilor oficiale, în perioada 1980-1990 aproape 500.000 (jumătate de milion!) de arabi au făcut studii în România. Însă – așa cum arătam mai sus – mulți dintre ei aveau doar acoperirea de „studenți”, pentru că în realitate veniseră ca urmare a unui protocol de colaborare a serviciilor secrete.
Unii dintre acești „studenți” erau deja membri ai unor agenții secrete arabe, cum ar fi Al-Fatah, Hezbollah, Al Mathaba, dar aveau conexiuni și cu CIA, KGB sau MOSSAD. După data de 22 decembrie, când Ceaușescu fusese arestat, acești agenți arabi au declanșat – la comanda unor șefi ai serviciilor secrete române și străine – operațiuni specifice de terorism și au ucis sute de cetățeni români cu scopul de a-i alunga din stradă. În prima parte a scenariului, până pe 22 decembrie, populația (masa de manevră) fusese scoasă în stradă pentru a se crea impresia că lovitura de stat ar fi fost chipurile o mișcare populară. După 22 decembrie, când lovitura de stat avusese deja loc și noua conducere pucistă a fost instalată, mulțimea trebuia gonită din stradă pentru ca elanul „revoluționar” să nu se mai amestece în resetarea politică ce era operată în acele zile și în acest scop oamenii trebuiau distrași prin teroare. După ce și această etapă s-a încheiat și cei care organizaseră „Loviluția” și-au stabilizat puterea și autoritatea, hocus-pocus, oficial s-a susținut – și așa a rămas până în prezent – că de fapt nici nu au existat teroriști și că „nu știm cine a tras în noi”.
După 1989 o parte dintre „cârtiţele” securiste arabe au rămas în România şi au devenit agenţi DIE, SRI, DIA, fiind infiltrați în instituţiile statului român, în timp ce alții au devenit prosperi oameni de afaceri. Ei au fost protejați permanent de masonii, evreii și sataniștii care au dat lovitura de stat și care apoi au distrus și exploatat la sânge România. Mulți dintre agenții arabi au primit case, întreprinderi, terenuri, păduri – toate fiind furate de la cetăţenii României prin manevre judiciare înfăptuite cu complicitatea întregii clase politice ce s-a aflat la guvernare în ultimii 27 de ani.
Un exemplu concludent de colaborare de tip mafiot între rețelele de teroriști arabi și instituțiile de forță ale statului român a fost celebra „răpire” din anul 2005 a celor trei jurnaliști români (împreună cu așa-zisul lor „ghid”, Mohammed Munaf) în Irak. Acest foarte mediatizat incident a fost în realitate o înscenare organizată de serviciile de informaţii româneşti SRI şi SIE şi de serviciile secrete americane CIA. Există indicii clare că doi dintre jurnaliști – Marie Jeanne Ion și Sorin Mișcoci – știau dinainte că vor fi răpiți, Marie-Jeanne fiind chiar fiica fostului senator PSD Ion Vasile.
Autoritățile irakiene care au investigat cazul au ajuns rapid la concluzia că operațiunea a fost pusă la punct în România. Această concluzie rezultă din documentele aflate în dosarul Curții de Apel București, care relevă că Hayssam și Munaf au fost simpli pioni, adevăratele manevre fiind operate de înalți oficiali români din jurul fostului președinte al țării, Traian Băsescu, care au colaborat cu o rețea teroristă arabă (vezi detalii aici).
Însuși procurorul român care a anchetat dosarul, Ciprian Nastasiu, fost șef-adjunct al DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) a scris o carte despre acest caz, intitulată Prădarea României, în care dezvăluie că Hayssam și Munaf sunt agenți ai unor servicii secrete și că întreaga operațiune era conexă cu o vastă operațiune de trafic de armament care se făcea cu complicitatea lui Băsescu. Nastasiu mai dezvăluie că rețeaua arabă a efectuat sponsorizări masive pentru campaniile electorale ale PSD sau pentru afacerile lui Adrian Năstase și Gabriel Oprea și că fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu a fost implicată în muşamalizarea unui dosar al lui Omar Hayssam.
De asemenea, unul dintre cei trei jurnaliști răpiți, Ovidiu Ohanesian, a scris mai multe articole și două cărți despre răpirea din Irak, în care prezintă numeroase indicii și documente că „Toate duc la dosarul 628, la dosarul «Armamentul». Asta ascund ei în dosarul ăsta cu răpirea din Irak: ruşinea României! Sunt 30-40 de ani de când se face trafic cu armament, adică fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state care sprijină terorismul internațional”. De aproape 12 ani Ovidiu Ohanesian solicită redeschiderea dosarelor conexe cu răpirea sa, dosare clasificate abuziv, și afirmă că „o suită de instituții, inclusiv judiciare, i-au favorizat pe făptuitori atât în timpul așa-zisei crize generate de răpire, dar mai ales cu câțiva ani înainte, favorizându-le teroriștilor sprijin logistic, financiar, politic și chiar diplomatic, contribuind astfel la susținerea terorismului și a traficului internațional de armament.” (mai multe detalii aici sau aici).
Cu ocazia răpirii ziariştilor români din Irak, SRI a nominalizat o rețea mai vastă de agenţi arabi care au activat şi pe teritoriul României, respectiv pe Hakim Ziab Hussein Al-Samarai (supranumit Abu Sahar, verigă de legătură între răpitorii jurnaliştilor români şi brigăzile Muad Ibn Jabal), Mahmud Khaled Al Omar (frate al lui Omar Hayssam), Abdel Jabbar Abbas, Jasem Al-Salmani, Ibrahim Zasssin Al-Jaburi și Yussef Munaf (fratele lui Mohamed Munaf).
Așa-zisa „eliberare a jurnaliștilor din Irak” a reprezentat obținerea de mare popularitate pentru președintele Băsescu și în același timp a însemnat propulsarea într-o carieră fulminantă a lui Florian Coldea, care a fost desemnat în scurt timp (cu susținerea determinantă a CIA) director operativ al SRI. Toate acestea au avut loc prin intermediul cârdășiei cu mafia arabă a unor foarte influenți politicieni români și a SRI.
Cu privire la activitatea ilicită a rețelei arabe în România înainte și după 1989, informații bine documentate au fost făcute publice în noiembrie 2016 de către istoricul Marius Oprea în cartea sa Mafia arabă în România. De la Ceauşescu la Iliescu (o scurtă prezentare a cărții este disponibilă aici). În calitatea de consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu, Marius Oprea a consultat sute de rapoarte despre activitatea mafiei arabe din România. El arată în cartea sa, de exemplu, că până în 1997 două treimi dintre țigările care intrau în țară erau de contrabandă, prin rețeaua mafiei arabe. România a pierdut între 1990 și 1997 aproximativ 1.500 de miliarde de lei anual din neîncasarea taxelor vamale și a accizelor la țigări, cu complicitatea unor oameni politici extrem de influenți, a unor înalți funcționari publici (șefi în Garda Financiară, în Inspectoratul Poliției) și mai ales a șefilor serviciilor secrete. Marius Oprea mai arată că a identificat în arhivele statului un document care atestă că în 1995 un general prim-adjunct al SRI a trimis o adresă (un ordin) către Direcția Generală a Vămilor ca 22 dintre cele mai importante firme arabe efectiv să NU fie controlate la vamă!
Banii obținuți de traficanții arabi au sponsorizat nu doar clasa politică din România, dar și importante structuri teroriste și mafiote pe plan internațional, printre care Al-Qaeda. Foarte multe dintre documentele și rapoartele autorităților cu privire la activitățile firmelor arabe au fost distruse la finalul guvernării PSD din 1996. În prezent banii obținuți „la negru” din afacerile de contrabandă ale rețelelor arabe în cârdășie cu clasa politică au început să fie legalizați cu impertinență chiar sub ochii românilor prin vânzarea către străini (în majoritate arabi) a peste 40% din suprafața agricolă a țării.
Vă prezentăm în continuare mai multe detalii despre cei mai importanți agenți arabi ai diferitelor servicii secrete care au activat pe teritoriul României după 1990. Unii dintre ei au o mare influență și în prezent.
Omar Hayssam este nepotul lui Mahmud Farzat (şeful serviciilor secrete siriene din Europa de Est) și a fost adus de acesta pentru studii în România în 1980. Omar Hayssam este un multiplu agent (sirian, SRI, FSB), iar după decembrie 1989 a avut sarcina – trasată de serviciile ruse KGB – ca sub acoperirea de „om de afaceri” să participe la stabilirea unor raporturi de putere în România, având sprijin politic şi logistic din partea PSD, KGB, SRI-SIE şi CIA. Hayssam a fost principalul sponsor al partidului de guvernământ după 1990 (FSN-PDSR-PSD) și un apropiat al lui Ion Iliescu, pe care l-a însoţit în avion şi în numeroase delegaţii oficiale în străinătate.
A preluat structurile rețelei de contrabandă dezvoltată de sirianul Jamal At, care a fugit din țară după scandalul Țigareta II.
A fost direct implicat – prin serviciile secrete – în operațiuni de trafic de arme. Astfel, împreună cu serviciile secrete române (SRI, SIE, SIA) şi străine (CIA, FSB-KGB, Mossad, MI5) şi cu complicitatea autorităţilor turce de la Istanbul, în anul 2002 a livrat arme separatiștilor kurzi din Turcia şi Irak şi suniților din Irak pentru a-i ataca pe şiiţii lui Saddam Hussein din Irak. În aceeași manieră a furnizat din partea ONU, UE, NATO (şi alţii) arme pentru albanezii din Kosovo, bosniacilor musulmani (şi altora) pentru a ataca armata şi populaţia sârbă condusă de președintele fostei Iugoslavii, Slobodan Miloșevici.
Pentru operațiunea de trafic de arme cu destinația Kosovo, Omar Hayssam a achiziţionat din România o navă cu suma de 100.000 de euro, care a fost asigurată la firma Lloyd`s pentru 500.000 de euro. În acte s-a specificat fictiv că se transportă azotat de amoniu şi piese de schimb pentru tractoare. După ce s-a făcut transbordarea armamentului în altă navă, nava cu care veniseră din România a fost scufundată deliberat de oamenii lui Hayssam în apropierea coastelor Turciei. În această afacere Omar Hayssam a avut parteneri doi cetăţeni arabi şi doi oameni de afaceri români, membri ai PUR. Pe lângă faptul că a câştigat milioane de euro din această afacere, Hayssam a mai încasat şi asigurarea de 500.000 de euro pentru nava scufundată.
Omar Hayssam figurează la Centrul de recrutare al sectorului 4 București cu gradul de maior al armatei române. Are o avere estimată la 90-100 milioane dolari (nr- acum la cca 150), obținuți prin multiplele societăți comerciale pe care le deține în România, cu afaceri în domenii ca imobiliare, industria lemnului, ape minerale, autoturisme.
Mohamed Munaf este un agent irakian, are cetățenie americană și este de asemenea agent CIA. Ca și Omar Hayssam a fost student și informator al securității în România înainte de 1989. Prin anii ’80 familia lui Munaf – beneficiind de sprijinul fostului președinte SUA Richard Nixon – ajunsese să vândă armatei lui Saddam Hussein uniforme şi accesorii fabricate de o secţie specială a APACA (Atelierele de Producţie Armament şi Confecţii ale Armatei) din București.
Munaf are mai multe firme în România, dar s-a ocupat şi cu administrarea firmelor lui Omar Hayssam, poziție din care a acționat pentru protejarea, spălarea și ascunderea fondurilor și bunurilor folosite în acțiuni teroriste de acoliții lui Hayssam.
Jucând rolul de „ghid” al jurnaliștilor români ce au fost în anul 2005 răpiți în Irak, Munaf nu a putut fi adus timp de mai mult de 10 ani în România pentru a fi anchetat deoarece a fost luat sub protecția forțelor speciale americane. La sfârșitul anului 2015 Munaf a fost până la urmă predat de americani autorităților române și în prezent ispășește o condamnare de 10 ani. În cursul anchetelor Munaf a vorbit despre traficul ilegal cu armament și activitățile de crimă organizată desfășurate pe teritoriul României de clanul Hayssam, operațiuni conexe cu dosarele Răpirea din Irak, Armamentul și Țigareta II.
Kamel Kader este agent palestinian, SRI și KGB, fost lider al studenţiilor palestinieni din România, membru al grupărilor teroriste Al Fatah şi Abu Nidal, combatant al Frontului de Vest din Liban și membru al OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei).
A venit în România în anii ’80 sub acoperirea de student la medicină în Timișoara și a fost racolat rapid ca informator pentru Securitate. În schimbul unor rapoarte despre colegii săi arabi şi români deopotrivă, a fost protejat de securiști să obţină vize şi paşapoarte pentru intrarea în România a mii de cetăţeni palestinieni (100 de dolari bucata) prin colonelul Oreleanu, care era şef la Direcţia paşapoarte Timiş.
După 1989 a primit din partea FSN-PDSR certificat de „luptător în Revoluție”. A intrat în rețeaua de contrabandă a sirianului Zaher Iskandarani, protejată de securiști și PSD și a ajuns în 1994 patron a 14 firme din Timişoara şi București. Cu banii obținuți a finanţat în 1992 campania electorală a PDSR cu suma uriașă (mai ales la acea vreme) de un milion de dolari. Mai mult, i s-a oferit funcţia de consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, funcţia de consilier al secretarului general al Guvernului României (adică al lui Viorel Hrebenciuc, în a cărui casă a locuit o perioadă) și a făcut parte din Comisia de Protocol pentru Relaţii Externe a Guvernului. Generalul (r) Ion Pitulescu, fost șef al Politiei române între 1995 și 1997, declara pentru EvZ că „Toți mafioții arabi – Zaher Iskandarani, Omar Hayssam și ceilalti – erau foarte apropiati de PDSR și țineau legătura cu Viorel Hrebenciuc prin intermediul lui Kamel Kader”.
Fiind un reprezentant al minorităţii palestiniene în România, Kader a obținut un credit în valoare de 995.000 de dolari de la Bancorex, pe care însă nu l-a mai returnat. Intra la Guvern pe intrarea oficială, înarmat cu pistol, fără a se supune vreunui control. Avea acces la telexul şi faxul Guvernului şi la documente secrete. Așa se face că a sustras din incinta Guvernului 42 de acte confidenţiale, ceea ce a dus la declasificarea lor pentru ca Viorel Hrebenciuc să nu ajungă în pușcărie. Trebuie precizat că telegramele dispărute de la Secretariatul General al Guvernului (din biroul lui Viorel Hrebenciuc) au fost primite de la diverse ambasade, iar sistemul de comunicare cifrată a acestora nu ţine de MAE, ci există un serviciu special al cifrului, care este în subordinea serviciilor secrete SIE și care era cunoscut de către Rusia, America şi aliaţii lor și care a fost deconspirat astfel și arabilor. Situația a necesitat schimbarea cifrului de stat al României, ceea ce a costat o sumă uriașă.
În urma acestor abuzuri Kader a fost până la urmă scos pe linie moartă şi în 1994 a plecat în Palestina şi a fost numit șef al serviciului de informaţii al liderului palestinian Yasser Arafat.
Zaher Iskandarani agent sirian, SRI și FSB, om de legătură al serviciilor de informaţii siriene şi sovietice-ruse, implicat în afaceri de trafic cu ţigări şi arme, inclusiv în afacerea Țigareta I, Iskandarani a primit de la însuși Ion Iliescu certificat de „luptător în Revoluţia din decembrie 1989”. Este văr cu Kamel Kader şi l-a introdus pe Kader în mediul prezidențial de la Palatul Cotroceni, lângă Ion Iliescu, prin Viorel Hrebenciuc.
Zaher Iskandarani şi Kamel Kader au sponsorizat Forumul internațional Crans-Montana (întâlniri între oamenii de afaceri și politicieni din diverse state), la care au participat Ion Iliescu şi întreaga clasă politică.
Iskandarani a fost închis pentru uciderea unui cetăţean sirian la Timişoara împreună cu alţi cetăţeni de origine arabă, dar a fost scos din puşcărie şi din ţară de colonelul Truțulescu pentru suma de un milion de dolari.
În cadrul anchetei Ţigareta I demarată în 1994, la o descindere a Poliției din 17 mai 2005 la unul dintre sediile lui Zaher Iskandarani din Timişoara s-au descoperit sigilii false româneşti, bulgăreşti şi maghiare, o ştampilă a MAE, matriţe ale mărcilor contrafăcute de ţigări, timbre cu serii duble, cartoane tipărite cu mărcile de ţigări contrafăcute, sigilii şi ștanţe vamale, CD-uri conţinând modele, design-uri şi elemente de siguranţă ale mărcilor de ţigarete care urmau să fie falsificate. Locotenenții lui au încercat să distrugă probele incriminatoare și au exercitat presiuni asupra unor martori importanţi. În perioada arestării sale, Iskandarani țipa cât îl ţinea gura că este un abuz al autorităţilor şi că va face dezvăluiri importante la adresa autorităţilor. Amenințările sale au avut efect și, pentru a nu mai face „valuri”, iată că pe data de 2 iunie 2005 Iskandarani a fost eliberat.
Vedem așadar că deși Iskandarani atentează la siguranţa naţională utilizând date şi acte false în afaceri de contrabandă, el nu este cercetat penal de Justiţia română şi nu îi calculează nimeni prejudiciul adus statului român. În schimb, pe cei de la Școala de Yoga MISA așa-zisa Justiție îi vânează în continuare, le fabrică acte şi dovezi false, aşa cum numai fosta Securitate, devenită SRI, ştie să le fabrice. Justiţia română este pusă în slujba acestor mafioţi şi criminali internaţionali și pentru a le îndeplini scopurile recurge adeseori la vânarea şi distrugerea cetăţenilor români.
Fathi Taher, cetățean iordanian, este considerat a fi cel mai bogat arab din România și unul dintre cei mai bogați 100 de oameni din lume. A făcut afaceri pe spatele românilor, venind în România încă din 1970. Cu o avere greu de estimat (sute de milioane de dolari), a fost un răsfățat al tuturor regimurilor de după 1989, fiind susținut și protejat de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc și mulți alți politicieni. Deține în România grupul Excelent Kandia, Hotelul Marriott din București, fabrica de combustibili pentru avioane Petrom Aviation, firma de asigurări AGI România devenită Omniasig, compania Griro care produce utilaje pentru industria chimică, petrochimică și nucleară. Mai deține Școala Româno-Americană din Pipera și, mai nou, uzina Electroputere Craiova.
Mai multe surse (de exemplu aici) arată că încă de la venirea sa în România, Taher era un agent al OEP, dar în anii ’80 a lucrat în favoarea Mossad-ului.
Omar Mohamad este fratele lui Omar Hayssam și a fost și el agent sirian, SRI, KGB, CIA. În martie 1998 el a oferit un împrumut de consumaţie, pe un an de zile, în valoare de 1.420.000 dolari, acţionarului majoritar Thodor Stanis de la firma SC Rio Soft Drinks SA din Timişoara, şi fiindcă termenul nu a fost respectat şi Stanis nu a returnat împrumutul, în aprilie 1999 Omar Mohamad a devenit principalul acţionar al firmei. Acţionară la SC Rio Soft Drinks SA era şi Carmen Rădulescu, soţia fostului şef al Serviciului Economic Timiş, colonelul (r) Pavel Rădulescu, care era agent SRI-KGB. Mohamad a cumpărat acţiunile de la aproape toţi acţionarii minoritari şi a mutat sediul social al firmei la Bucureşti. La filiala din Timişoara a fost numit director Mihai Petrechioiu, şeful Serviciului Economic Timiş. La sediul din Bucureşti precum şi la o firmă a fratelui său, Omar Hayssam, Bucovina Mineral Water, au fost numiţi colonelul Croitoru şi colonelul Mustață, care erau şefi în Direcţia Economică a Inspectoratului General al Poliţiei Bucureşti.Pe baza acestor „pile” afacerile i-au fost substanțial favorizate (ilegal), iar ca răsplată pentru sprijinul primit, Omar Mohamad a finanţat din belșug PSD.
Khaled Deiab Abdallaa Matar a fost un agent al mai multor servicii secrete străine (palestiniene, FSB, CIA), dar a activat și în România cu grad de colonel în Securitate, având în subordine ofiţeri români. Matar a fost o vreme și şeful agenturii O.E.P. din România. După 1989 a primit certificat de luptător în Revoluţia română din 1989 și a intrat în politică. A finanţat PUNR și a devenit deputat în Parlamentul României, ca membru al PUNR.
În anul 1992 Khaled Deiab Abdallaa Matar, împreună cu agentul palestinian-SRI-FSB Abdel Mohmed Hadi Rahman (care ulterior și-a schimbat numele în Hadi Jaradat și și-a luat cetăţenia română) şi împreună cu câţiva profesori de la Universitatea Babeș-Bolay din Cluj, a înființat o universitate particulară la Baia Mare, numită „Universtitatea Româno-Arabă”. Această universitate a fost mutată ulterior la Cluj şi în 1995 i-a fost schimbat numele în „Universitatea Bogdan-Vodă”, avându-l ca președinte pe Abdel Mohmed Hadi Rahman, alias Hadi Jaradat. UBV a ajuns în decembrie 2004 să aibă o datorie la statul român de aproape 12 miliarde lei, iar Flaviu Fărcaş de la Direcţia de Finanţe Cluj declara că a avut o discuţie pe această temă cu membri din conducerea UBV şi aceştia au afirmat că refuză să plătească.
Khaled Deiab Abdallaa Matar și-a deschis în 1997 firma Khaled Import-export 97 SRL, care avea ca obiect de activitate obţinerea de vize şi locuri de muncă în SUA. În realitate Matar facilita ieşirea cetăţenilor arabi din România şi intrarea lor în SUA cu acte false (invitaţii, diplome de studii, contracte de muncă, atestate de cunoaşterea limbii engleze). Această activitate era în secret susţinută şi protejată de Consulatul SUA din România, de CIA, FSB, SIE şi SRI.
Victor Michelle Issa este cetăţean libanez, absolvent al studiilor superioare economice la prestigioasa Universitate California din Los Angeles. A înființat în România un lanț întreg de firme și societăți comerciale fictive, fiind precursorul folosirii „firmelor fantomă” în acoperirea fraudelor vamale. A construit o întreagă rețea bazată pe operațiuni ilegale, care au avut ca ultim scop scoaterea unor sume mari de valută din România, prin operațiuni specifice de spălare de bani. Issa a introdus pe cale maritimă și rutieră în România peste 100 milioane de pachete de țigări. Printr-un exces de zel, organele vamale l-au trimis în 1993 în judecată, cu interdicția de a ieși din țară. După doar câteva luni de la demararea procesului, prin intervenția președintelui Iliescu și a ministrului PSD Dăescu, Victor Issa a fost însă „scăpat” peste graniță, recuperându-și și țigările confiscate. A ajuns la Kiev, unde și-a continuat activitatea de trafic de ţigări, cu sprijinul KGB. Se estimează că a scos ilegal peste granița României peste 35 de milioane de dolari, pe care i-a transferat în Liban prin intermediul unor bănci din Germania și Elveția.
Istoricul Marius Oprea a relatatcă a găsit stupefiat în arhiva la Cotroceni felicitări foarte cordiale trimise de la Moscova de către Victor Issa lui Ion Iliescu. Se pare că până și ceasul Rollex cu care s-a fotografiat la mână Ion Iliescu pentru campania electorală din 1996 era primit tot de la Victor Issa.
Frații Nassar (Elias şi Mike) sunt agenţi libanezi Al Mathaba și traficanţi de arme, ţigări şi produse de contrabandă cu mărfuri din Orientul Apropiat spre Europa. Au venit în România în anul 1991 prin intermediul Consulatului român de la Beirut și au fost puși în legătură cu SRI și cu autorități militare române care urmăreau să achiziționeze armament. Mai exact, contactul s-a făcut prin Mohamed Shrech (alias Abu Rami), consilier al Ambasadei Palestinei la Bucureşti, care era și agent SRI. Frații Nassar veniseră cu un mare transport de țigări de contrabandă, care au fost depozitate cu supravegherea SRI în depozite ale armatei de pe Calea Plevnei din București și de la aeroportul Clinceni. De acolo țigările au fost vândute prin firme ale unor arabi din România (foști studenți) iar banii au fost vărsați în conturile Romtehnica. În schimb Romtehnica livra artilerie ușoară în Liban.
Această afacere, care a implicat cantități imense de țigări și arme, a fost în 1992 deconspirată și a primit denumirea de „Țigareta I – Țigări contra arme”. Elias Nassar a fost arestat, dar după trei săptămâni a fost eliberat cu acordul șefului SRI de atunci, Virgil Măgureanu, întrucât fratele său Mike Nassar a oferit cinci milioane de dolari „pentru cauțiune”. Din cele cinci milioane de dolari Măgureanu a declarat oficial doar trei milioane, și este interesant că la vremea respectivă în Codul penal român nici nu exista prevederea de „eliberare pe cauțiune”. Cu siguranță dosarul Țigareta I a avut implicații la nivel de ministru al Apărării și prim-ministru, dar ca de obicei în România, ancheta s-a stins prin mușamalizare. Frații Nassar au plecat la Moscova, unde au continuat activitatea de contrabandă cu ţigări şi arme (cumpărate din România), fiind protejaţi de KGB-ul sovietic.
Frații Ghadban (Thaer, Wael și Samer) au fost agenți palestinieni și CIA, cooptați și de SRI cu grad de ofițeri. Au fost membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei şi ai grupării teroriste Al Fatah. Samer Ghadban era utilizat și ca translator din partea SRI pentru ofiţerii grupării teroriste Al Fatah veniți în România înainte de 1989.
Frații Ghadban au fost aduşi ca specialiști în armament în România în 1990, în urma demersurilor făcute de un traficant de arme libanez la ambasada română de la Beirut. În România, fraţii Ghadban au intrat în legătură cu fraţii Elias şi Mike Nassar, care i-au pus în contact cu organele de informaţii ale armatei de la Romtehnica și au intrat în afacerea „Țigări contra arme”. Țigările erau aduse în România cu acoperirea generalilor Gheorghe Florică și Popa Florentin de la M.Ap.N. şi al colonelului Bogza de la aeroportul Clinceni, toți aceștia fiind agenţi SRI care le facilitau trecerea prin vamă a ţigărilor prin eludarea platei taxelor legale. Ţigările se vindeau în România prin firmele: Palesta, Genah, Bela Iordania, Samer, Samira, Silvia, Elma, Azico, Amege, Karelia şi altele. Cu banii proveniţi din vânzarea ţigărilor se cumpărau arme în numele traficantului libanez. Operaţiunile de export de armament şi muniţie au fost aprobate şi monitorizate de structuri informative străine, printre care CIA, Mossad, fără plata taxelor vamale legale.
Wael Ghadban a fost în 1992 acuzat în dosarul Țigareta I, dar întrucât fusese pus în urmărire în stare de libertate a reușit să o șteargă din țară. După anul 2000 fapta s-a prescris și s-a întors în România, unde și-a continuat afacerile. În prezent conduce un mare holding din România, Top Brands Distributions, al cărei jurist este Ioana Băsescu (fiica lui Traian Băsescu).
SRI-ul și PSD-ul au avut interesul să mușamalizeze afacerile de contrabandă internaţională cu arme şi ţigări pentru că investigațiile aprofundate ar duce la deconspirarea multor agenţi SRI, KGB, CIA şi arabi care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989 din România.
Frații Murad (Mohammad și Ahmed) au venit în România la începutul anilor ’90 ca agenți libanezi Al Mathaba, Hezbollah și KGB și au fost recrutați și în SRI. Au făcut afaceri de trafic de ţigări şi cafea şi din specula obținută au deschis lanţul de magazine-restaurant ce poartă numele Spring Time. Mai dețin fabrica de conserve Mandy, firma de construcții Triumf și lanțul de hoteluri Perla și Majestic din Mamaia. Mohammad, care a fost cotat în urmă cu câțiva ani ca fiind „cel mai tare investitor străin de pe litoral”, era un apropiat al fostului ministru al turismului din guvernarea PSD, Dan Matei Agathon, care obișnuia să-l prezinte în anumite cercuri ca fiind „fratele său”. La inaugurarea „imperiului” de pe litoral al lui Mohammad Murad a fost invitat și Ion Ilescu. După unele estimări fraţii Murad au produs României o pagubă de 19 milioane de dolari.
Frații Samer (Mehlem și Amer) au fost agenți libanezi Al Mathaba, SRI, KGB, colaboratori cu SRI, iar în România s-au ocupat cu traficul de ţigări. Au fost coordonaţi de fraţii Murad și au devenit patronii discotecii Why Not.
Frații Youssef (Michel și Elias) au fost și ei agenți libanezi ai Al Mathaba și KGB, cooptați și în SRI. În România s-au ocupat cu traficul de țigări împreună cu Emil Badran (fost ambasador al Libanului la Bucureşti) şi Mohamed Shrech (consilier al ambasadei palestiniene la Bucureşti). Toți aceștia au introdus ţigări în România prin firma Bela Iordanian a fraţilor Nassar şi Gadban.
Salah Kobrossly a fost agent libanez Al Mathaba, dar și informator SRI. S-a ocupat cu traficul de ţigări livrând ţigările Marlboro şi LM în România. Împreună cu cipriotul Balliety şi libanezul Victor Issa au produs o pagubă de 47 milioane de dolari statului român.
Observăm așadar că cetăţenii României sunt vânaţi şi daţi afară din locuinţe de mafia care s-a instaurat după decembrie 1989 pentru faptul că nu au bani să-şi plătească întreţinerea, lumina şi ratele la locuinţe, în timp ce mafia de agenţi arabi, români şi internaţionali, corporațiile și aşa-zişii „investitori”, sunt scutiţi de taxe şi impozite. Mai mult decât atât, prin manevre financiare și falsuri în acte le sunt rambursate și TVA-urile în valoare de sute de milioane de dolari, bani care sunt furați tot de la poporul român. (Cristina T.).

Exclusiv

Justiția pe scenă: De la #Rezist la Cotroceni, spectacolul ipcriziei judiciare cu bonus la salariu și agenda SRI pe post de scenariu!

Publicat

pe

De

Țara arde și justiția se piaptănă – sau, mai degrabă, își ajustează togile pentru o nouă rundă de spectacol mediatic! Ceea ce a (re)început ca o „rezistență” cu hashtag în holurile instanțelor, s-a transformat rapid într-o comedie amară la cel mai înalt nivel. De la listele de „salvatori” care plâng după „Binom”, până la magistrați cu ștate vechi în MAI care dau lecții de moralitate cu mâinile transpirate la Cotroceni, justiția românească pare să fi intrat într-o nouă eră: cea a influencerilor cu verdict în buzunar și a agitatorilor cu agenda politică bine stabilită.

„Stăpânirea” de la Cotroceni: Când judecătorul devine actor de circ fără scenariu

Luni, la Cotroceni, s-a scris o nouă pagină (sau, mai degrabă, un nou episod de comedie) în cartea „Justiția Dâmbovițeană la Ora de Vârf”. Printre „eroii” invitați să-i dea lecții de bune practici lui Nicușor Dan (sau cui o fi fost de serviciu la Președinție, căci la asemenea ședințe se schimbă protagoniștii mai des decât foile din dosar) s-a numărat și Mihai Cătălin Constantin, judecător la Curtea de Apel Ploiești. Un personaj ce s-a remarcat, culmea ironiei, printr-o „stăpânire de sine” demnă de un debutant pe scena teatrului absurd.

Coleg de birou al „răposatului” Vasile Alexandru, cel care, conform surselor noastre, a anulat rezultatul alegerilor prezidențiale de anul trecut (o performanță demnă de Guiness Book, dacă n-ar fi fost reală), Constantin însuși nu e străin de anulări controversate, fiind cel care a anulat decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, după cum dezvăluie Lumea Justiției. Dar la Cotroceni, lașitatea sa a atins cote artistice.

Discurs necoerent, gesturi impardonabile, numirea colegilor de complet „inși” și un frecat de mâini care trăda o nestăpânire de sine greu de ignorat.

Toate acestea, făcute sub lumina reflectoarelor camerelor de filmat, au demascat adevărata „competență” a unui magistrat ce-și etala nepriceperea în arta pledoariei. Aparent, calmul nu e o gripă, să se ia, iar stăpânirea e o virtute pe care domnul judecător n-a descoperit-o nici în cei șapte ani de ofițer în MAI, nici în anii de magistratură. O fi crezut că la Cotroceni se taie porci, nu se țin discursuri?

Ploiești, pepiniera anulărilor și a „agendelor secrete”: Când justiția se joacă de-a spionii

Dacă la Cotroceni domnul Constantin și-a etalat lipsa de control, în sala de judecată pare să fi demonstrat un apetit suspect pentru informații clasificate. Abia acum înțelegem perfect de ce domnia sa are o pasiune așa mare pentru deslușirea tainelor oculte. În dosarul nr.438/42/2013* aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, același Mihai Cătălin Constantin a solicitat Direcției de Informații Muntenia desecretizarea și depunerea agendei de lucru a unui fost angajat SRI, deși acesta nu a activat în perioada relevantă în cadrul unității militare respective.

Care este relevanța agendei zilnice a unui lucrător SRI într-un litigiu de muncă? Nimeni nu înțelege pe deplin. Dar, conform surselor noastre, riscul ca aceste informații – chiar și de prim nivel de secretizare – să fie diseminate „la un pahar de vin sau cafea al completului, grefierului, avocatului reclamantului” este o situație „tipică instanțelor din Prahova”. Când judecătorul devine mai detectiv decât avocatul și mai zelos decât o agenție de informații, iar secretul de stat ajunge băutură de socializare, e clar că avem o problemă. Poate domnul judecător ar trebui să își corecteze atitudinea personală cu privire la activitatea profesională și după aceea să încerce să dea lecții de profesionalism și moralitate.

Hashtag, binom și „lecții de moralitate”: Corul bocitoarelor după vremuri bune

Dar spectacolul justiției cu hashtag nu se limitează doar la un singur „erou” agitat. Un nou „manifest al salvatorilor” bântuie holurile instanțelor, iar lista, deja groasă, numără aproape 900 de nume gata să jure că au „curajul de a denunța problemele și presiunile din sistemul de justiție”. O fi curaj sau o nostalgie după vremurile bune, când „dreptatea” se servea cu hashtag și dedicație, iar „presiunea” era exercitată pe dușmanii de serviciu?

De la celebra judecătoare-activistă Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova, o veritabilă „influenceriță” a justiției, până la contingentul de „justițiari” cu hashtag din Ploiești și Prahova, care, potrivit Lumea Justiției, formează un adevărat corp de jandarmi ideologici ai sistemului, agenda politică pare să fi înlocuit imparțialitatea. Nu lipsesc de pe listă „eroi” locali precum Daniel Florin Ungureanu (procuror Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și participant la întâlnirea de la Cotroceni), sau Cătălin Lefter (DNA Ploiești, „veteran al luptelor anticorupție”), toți gata să apere „valorile” cu semnătură, dar nu și să explice de ce aceleași valori au fost ignorate în trecut (aici).

Forumul Judecătorilor: Lupta pentru dreptate sau pentru… sporuri?

Și ca tabloul să fie complet, în fruntea listei de la Cotroceni, regăsim un alt „erou”: Dragoș Călin, președintele Asociației Forumul Judecătorilor din România. Un personaj ce nu a dat doi bani pe plafonări salariale, căci în 20 noiembrie 2023, la Curtea de Apel Ploiești (ghici cine a judecat?!), prin sentința judecătorului Mihai Cătălin Constantin, președinta ÎCCJ, Corina Corbu, a fost obligată să-i acorde lui Dragoș Călin drepturile salariale neplafonate, calculate pe baza valorii de referință sectoriale începând cu 1 august 2016. Pe lângă asta, a obținut și sporuri salariale de 45% (condiții grele, risc neuropsihic, confidențialitate).

Când tu te lupți pentru sporuri de 45% și salarii neplafonate, iar „fraierii” de rând muncesc pe salarii minime sau sub ele, iar apoi te duci să ții lecții de moralitate la Cotroceni, știi că ești nu doar ipocrit, ci și un actor desăvârșit. Alți colegi, mult mai puțini la număr, preferă să rămână anonimi și să își vadă în continuare de studiul dosarelor și judecarea cauzelor în mod corect. Acestora le transmitem toată aprecierea noastră și, deși nu le expunem numele, îi știm. Ei sunt adevărații judecători, nu saltimbancii cu hashtag și agenda SRI în sertar!

În loc de justiție, avem o piesă de teatru grotescă, unde actorii se ceartă pe scenă, spectatorii plătesc biletul (sub formă de taxe și nervi), iar regizorul (cetățeanul onest) e complet ignorat. Când magistrații își permit să-și etaleze lipsa de profesionalism și o agendă personală/politică, sub mantia „independenței”, e clar că țara nu e într-o stare de normalitate. Vom reveni, probabil cu un nou episod din această telenovelă judiciară fără sfârșit. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

La „Curtea jupânului” Nan: E-Țigarete, servilism și salarii de rușine – O rețetă toxică, aprobată cu „capul” de Vassilis

Publicat

pe

De

SKY IS THE LIMIT

Turbulențe cu aromă de obedientă absolută zguduie temeliile unei cunoscute entități industriale din Ploiești, Coca-Cola HBC. Acolo unde odată curgea liniștită producția, acum se scurge o cascadă de decizii controversate, privilegii scandaloase și o cultură corporatistă unde lingăul e rege, iar muncitorul un simplu pion, supravegheat video și amenințat. La cârma acestui imperiu al servilismului stă „jupânul” Dragoș Nan, un manager a cărui viziune pare să se rezume la o singură literă: „Eu”.

Exodul elitelor și invazia obedienței: Recrutarea cu „suflet nou”, dar fără coloană verbală

După un exod masiv de personal, inclusiv manageri cheie, care au refuzat, probabil, să-și vândă sufletul pentru un loc în ierarhia corporatistă, „jupânul” Dragoș Nan a inițiat o campanie de recrutare fulger. Trei noi manageri au fost instalați cu o viteză demnă de o liniște suspectă, iar criteriul principal? Unul singur: obediența absolută.

Accessibility: Good to go 

Nume precum Coman, Stan sau Popa circulă deja ca potențiali succesori, iar decizia finală va fi luată, cel mai probabil, în funcție de cât de rapid vor reuși aceștia să-și încline capul în fața „ordinelor de sus” – sau, mai nou, a fumului de țigară electronică.

Pe fondul acestor mișcări, o întrebare esențială plutește în aer: se pregătește oare „jupânul” să-și ia zborul, căutând acum un succesor suficient de maleabil, capabil să preia frâiele fără a ridica prea multe întrebări incomode? Sau, mai degrabă, după ce și-a umplut fabrica cu cunoștințe și neamuri, urmărindu-și fără jenă doar interesele personale, a trecut la următorul nivel: persecutarea și amenințarea angajaților care nu i se supun? „Avem nevoie de un suflu nou”, spunea Dragoș Nan într-o ședință cu șeful său, Vassilis, un suflu nou format, desigur, din oameni docili și obedienți, după cum relatează sursele noastre din interior.

Ochiul atotvăzător al jupânului: Între E-Țigaretă, camere și bonusul de 5.000 de euro

Scena centrală a acestui spectacol tragicomic se joacă într-un birou călduț. De acolo, Dragoș Nan „vede tot ce mișcă în fabrică”, în timp ce afară e frig și operatorii rup spatele la muncă. Imaginea este de o cruzime aproape poetică: jupânul stă bine-mersi pe scaunul său, fumează liniștit țigări electronice și îi pândește pe camere pe aceiași operatori, care, prin sudoarea frunții lor, îi plătesc lui prima grasă de Crăciun, de 5.000 de euro.

Această supraveghere constantă nu este doar o metodă de control, ci și o armă. Oamenii buni, de calitate, profesioniști adevărați, empatici, cu coloana vertebrală dreaptă, care au refuzat să se plece în fața marelui Nan, au devenit rapid ținte: marginalizați, hărțuiți și, în final, eliminați, conform acelorași surse din interior. Din păcate, au mai rămas foarte puțini angajați care nu au fost aduși de Dragoș Nan în fabrică. Printre ei se numără Savu, Coman, Rusu sau Paje, oameni vechi, incomozi prin experiența și demnitatea lor, de care Nan vrea să scape pentru a-și continua curățenia personală.

Regina programului scurt: Între cafea, tigară și… salariul de jupăneasă

Pe lângă deciziile manageriale discutabile, reapar și „combinațiile” de odinioară. Unul dintre cele mai flagrante capitole? Programul „VIP” al soției, o prezență discretă, dar cu un orar de invidiat: sosește lejer pe la 9 dimineața și pleacă relaxată la 2 după-amiaza, presărând ziua cu pauze demne de o mini-vacanță, între țigara de dimineață și cafeaua de după-amiază.

Acesta este scenariul posibil doar atunci când soțul este „șeful suprem”. Regulile nu se aplică tuturor, ci doar „fraierilor” care trag din greu în hală până li se rup oasele, pe salariul minim, în timp ce „regina programului scurt” își bifează ziua de lucru înainte ca ceilalți să termine încălzirea. Ziua trece, leafa vine, și încă una serioasă, de parcă ar conduce fabrica, nu doar ar face rondul dintre automatul de cafea și pauza de țigară. Aceasta este, se pare, tradiția la curtea „jupânului”: unii muncesc până la epuizare, alții doar până se plictisesc.

Maestrul plângăcios de la SSM: Cum să faci nimic, dar să pari copleșit (și bine plătit)

Lista personajelor cheie nu ar fi completă fără marele Ex-Ginerică, Cătălin Andrei Stoica, șeful departamentului SSM și Mediu. Un adevărat virtuoz al plângerilor dramatice, acesta se vaită zilnic cu o eleganță aproape artistică de „prea multă muncă”, descriind viața sa profesională drept un veritabil calvar, deși în realitate nu întreprinde nimic concret. Talentul său suprem constă în a transforma absența eficienței într-o adevărată operă de artă a lamentației. Pauzele sale sunt sacre, plângerile ritualice, iar dramele inventate par să urmeze un scenariu prestabilit, menit să emoționeze doar pe el și pe cei care, din păcate, sunt nevoiți să-l suporte. Totul, desigur, cu un ochi atent la socrul său: armonia familială trebuie menținută cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă ignorarea completă a realității de pe teren.

Compromisul autorităților și apa la preț de Coca-Cola: Dilema lui Onuț și triumful lui Pungaru

Între timp, problemele escaladează și la nivel comunitar, reflectând o stare generală de lucruri. Prețul apei devine tot mai scump, iar unii locuitori au rămas chiar fără acces la ea. Direcția de Sănătate Publică (DSP), un paznic aparent impecabil al regulilor, a refuzat până acum să permită introducerea apei menajere în conductele de apă potabilă.

Dar cât va rezista acest „echilibru delicat”? Istoria ne arată că întotdeauna există cineva gata să se facă „mai maleabil”. Exemplul doctorului Onuț, tras pe dreapta și înlocuit de doctorul Pungaru – un personaj aparent mai flexibil și mai „iubitor” de produsele Coca-Cola HBC – sugerează că regulile pot fi adaptate după „gustul” persoanei potrivite. Gigantul corporatist dictează regulile, iar restul doar mimează obediența.

Marele circ al bonusurilor: Austeritate pentru cei mulți, milioane pentru cei puțini (cu aprobarea lui Vassilis)

Iar pentru că tabloul nu era complet, intră în scenă și Vassilis, șeful lui Dragoș Nan doar în acte, un personaj decorativ, genul care aprobă din cap și se uită strategic în altă parte. În timp ce Nan face legea, Vassilis face ce știe mai bine: așteaptă. Așteaptă bonusul de sfârșit de an, desigur, strâns cu grijă din „marile proiecte” ale anului: panourile fotovoltaice de la Timișoara sau depozitul automat de la Ploiești. Proiecte de succes răsunător, care, potrivit surselor noastre, se traduc într-o sumă deloc simbolică, 300.000 de euro. O sumă frumoasă, rotundă, suficientă cât să încălzească orice conștiință și să justifice orice tăcere.

Frumos, nu-i așa? Unii se îmbulză cu bonusuri și prime cu multe zerouri, frumos tipărite în valută, în timp ce cei de la munca de jos așteaptă cuminți prima de Crăciun. Aceasta este imaginea de la Ploiești, din păcate, una cât se poate de reală. Secret Santa și petreceri de Crăciun cu bugete „optimizate”, puse pe seama unei așa-zise lipse de vânzări. În realitate, e vorba doar despre grija supremă de a nu deranja primele mai-marilor șefi: Vassilis, Nan, Spiru, Brisan, Apetrei. Pentru ei, austeritatea se aplică doar în jos, niciodată în sus.

Acești domni nu fac mare lucru în afară de a stoarce oamenii de muncă până cedează și pleacă singuri, liniștiți că au rezolvat problema. Iar dacă ne-am apuca să le scuturăm diplomele și studiile la o analiză serioasă, am avea surprize cel puțin la fel de mari ca în cazul unor personaje bine-cunoscute din guvern. Dar tăcerea e mai comodă, iar reducerea la tăcere, mai eficientă. Asta e România, unde austeritatea e doar pentru cei fără funcții, iar la Coca-Cola HBC Ploiești, se pare, se vinde nu doar băutura, ci și iluzia unei morale corporatiste. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

PULANUL DIGITAL ȘI ABISUL AUTORITĂȚII: IPJ MEHEDINȚI, AMENDAT PENTRU SPIONAJ DE INTERNE! Când șefii își filmează subalternii, nu infractorii.

Publicat

pe

De

Într-o Românie în care abuzul de putere pare să fi devenit literă de lege pentru anumiți șefi, un eveniment cu adevărat „istoric” zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne. Căci, în sfârșit, „Big Brother-ul cu caschetă” a fost prins cu mâța-n sac! Sindicatul Europol dezvăluie o premieră absolută: Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sancționat contravențional pentru că a transformat camerele de supraveghere, menite să asigure siguranța publică, în instrumente de spionaj intern și hărțuire profesională!

Ordini de sus: Cum se stinge o flacără prin ochiul atotvăzător

Scena se petrece la începutul unui an care promitea deja multe, februarie 2025. Polițiștii, exasperați de tăierea plăților pentru orele lucrate în weekend și de sărbătorile legale – o „atenție” specială a statului față de eroii în uniformă – au ieșit la protest. O reacție absolut firească, nu-i așa? Ei bine, pentru unii mai puțin. Potrivit Sindicatului Europol, secretarul de stat Bogdan Despescu, într-un elan de zel demn de alte vremuri, a solicitat „obedienților” inspectori-șefi să suprime protestele. De ce să discuți, când poți să reprimi?

Și, ca un ecou fidel al ordinelor de sus, la IPJ Mehedinți, comisarul-șef Cârcei, împuternicit inspector-șef, a răspuns chemării. A dispus imediat cercetarea prealabilă a polițiștilor care, „tupeu de neiertat”, au îndrăznit să discute în fața instituției despre problemele lor. Ce, acum polițiștii vor și drepturi, pe lângă salarii tăiate?

WhatsApp, camera ascunsă a represiunii: O conversație de groază

Vremurile s-au modernizat, iar instrumentele de represiune au ținut pasul. Nu mai e nevoie de microfoane ascunse sub masă, când ai tehnologia la îndemână! În ziua în care imaginile cu protestatarii au apărut în presă, domnul împuternicit inspector-șef Cârcei, plin de inițiativă, a trimis un mesaj clar pe grupul de WhatsApp al șefilor: „Vizionați imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale instituției! Identificați polițiștii participanți la protest și găsiți-le pretexte pentru declanșarea cercetărilor disciplinare!” – o directivă demnă de analele „justiției” interne! Sursa acestei informații, evident, este sesizarea Sindicatului Europol către autorități.

Ce delicatesă! Nu e de-ajuns că sistemul de supraveghere era pornit, dar era și folosit cu o perversiune administrativă greu de egalat.

Sacrificiul mielului sindical: Când liderul devine tintă

Conform bunelor practici deja „împământenite” în anumite cotloane ale sistemului, primul pe lista neagră a fost, cine altcineva, decât reprezentantul sindical! Un mesaj clar pentru toți: cine mișcă, plătește! Vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL – Filiala Mehedinți a fost aruncat în malaxorul disciplinar. Și ghiciți ce probe „irefutabile” s-au folosit? Exact! Imaginile video obținute ilegal din sistemul de monitorizare al instituției.

Culmea obrăzniciei? Colegului i s-a transmis explicit, fără perdea, că indiferent de apărările formulate, el trebuia să fie găsit vinovat. O cercetare disciplinară profund subiectivă și părtinitoare, o farsă de justiție care denotă disperarea și abuzul.

Minciuna are picioare scurte, mai ales când e filmată!

Dar eroii noștri de la IPJ Mehedinți, prin „persoana” inspectorului-șef, nu s-au oprit aici. Sesizată de Sindicatul EUROPOL în privința încălcării Regulamentului GDPR și a Legii 190/2018 (o prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal, sub nasul lumii civilizate!), Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a primit, inițial, un răspuns demn de „Teatrul Absurdului”. Inspectorul-șef a mințit fără jenă, susținând că nu a accesat sistemul de monitorizare în scopul identificării protestatarilor.

Oare credea că vorbim de o instituție care operează în Evul Mediu, fără înregistrări și martori? Noroc cu ofițerii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile, care, în naivitatea lor, invocară deja dispozițiile șefului! Iar Sindicatul EUROPOL, nefiind la prima provocare, a revenit cu „dovezi incontestabile”: extrase din raportul de cercetare, capturi ale conversațiilor WhatsApp și mesaje directe de la inspectorul-șef către subordonați. Un arsenal de probe care demonstrau, fără putință de tăgadă, atât utilizarea ilegală a imaginilor video, cât și încercarea penibilă a instituției de a induce în eroare autoritatea.

Victoria micuței armate: GDPR salvează demnitatea!

După mai bine de șase luni de tergiversări și negări, justiția, de data aceasta chiar cea legală, și-a spus cuvântul. Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancționat contravențional IPJ Mehedinți! O palmă usturătoare pentru abuzatori și o victorie răsunătoare pentru polițiști și pentru statul de drept, așa cum o numește Sindicatul Europol.

Această decizie istorică demonstrează că politica „pumnului în gură” și intimidarea, devenite instrumente cotidiene de hărțuire sub actuala conducere a Poliției Române, pot fi demontate. Sindicatul Europol promite să facă publică motivarea sancțiunii, pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai repete.

Polițistul, mai puțin protejat decât un infractor: O parodie juridică

Într-o notă finală, tristă și îngrijorătoare, Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă: în România, un polițist se bucură de mai puține garanții procedurale într-o cercetare disciplinară internă decât într-un dosar penal! O parodie juridică ce transformă uniforma într-o țintă ușoară pentru șefii abuzivi și un avertisment sumbru despre starea drepturilor în propria noastră poliție. Poate e timpul să schimbăm camerele, sau măcar scenariul! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv29 de minute ago

Justiția pe scenă: De la #Rezist la Cotroceni, spectacolul ipcriziei judiciare cu bonus la salariu și agenda SRI pe post de scenariu!

Țara arde și justiția se piaptănă – sau, mai degrabă, își ajustează togile pentru o nouă rundă de spectacol mediatic!...

Exclusiv29 de minute ago

La „Curtea jupânului” Nan: E-Țigarete, servilism și salarii de rușine – O rețetă toxică, aprobată cu „capul” de Vassilis

SKY IS THE LIMIT Turbulențe cu aromă de obedientă absolută zguduie temeliile unei cunoscute entități industriale din Ploiești, Coca-Cola HBC....

Exclusivo zi ago

PULANUL DIGITAL ȘI ABISUL AUTORITĂȚII: IPJ MEHEDINȚI, AMENDAT PENTRU SPIONAJ DE INTERNE! Când șefii își filmează subalternii, nu infractorii.

Într-o Românie în care abuzul de putere pare să fi devenit literă de lege pentru anumiți șefi, un eveniment cu...

Exclusiv2 zile ago

ELECTROȘOC LA IPJ BOTOȘANI! Poliția te apără de infractori, dar te lasă să te ‘curentezi’ în propriul sediu!

În timp ce unii visează la cariere strălucite în forțele de ordine, realitatea de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ)...

Exclusiv3 zile ago

MAI, marea reforma comică: Cum transformăm Poliția Română într-o farsă digitală, cu lacăt pe ușă și arme sub pernă!

Un val de „reformă” deșănțată, mai degrabă un tsunami de incompetență deghizată în modernizare, lovește Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Declarațiile...

Exclusiv3 zile ago

Ialomița, vestul sălbatic al justiției: Polițistul, „jalon uman” pentru infractori!

România, decembrie 2025. O țară în care legea pare să fie o simplă sugestie, iar autoritatea statului, o glumă proastă....

Exclusiv3 zile ago

VOCEA TRĂDATĂ A PĂMÂNTULUI ROMÂNESC: Președintele ignoră strigătul disperat al fermierilor!

UN STRIGĂT DE ALARMĂ DIN BRUXELLES: „Fără fermieri, fără mâncare, fără Europa!” Data de 19 decembrie 2025 marchează un nou...

Exclusiv4 zile ago

Criza apei dă peste cap planurile viitorilor polițiști: Ceremonia de absolvire, amânată din cauza turbidității

Un eveniment așteptat cu sufletul la gură de sute de tineri cade victimă unei crize de infrastructură. Sindicatul Europol a...

Exclusiv4 zile ago

Concursuri viciate în Poliția Română: Sindicatul Europol dezvăluie mecanismul fraudării funcțiilor de conducere

Un nou scandal de proporții zguduie Poliția Română, aducând în atenția publicului un mecanism sofisticat de fraudare a concursurilor pentru...

Exclusiv4 zile ago

POARTA ALBĂ, POARTA LARGĂ! UN TÂLHAR CALIFICAT SPRE LIBERTATE, CU Bilet (Semi)Deschis!

Joi, 18 decembrie 2025 (da, sună deja a scenariu de film prost), Penitenciarul Poarta Albă a detonat o „alertă” ce...

Exclusiv4 zile ago

#Selfie-o-cratura de la Penitenciare: Burcu, Voicu și festivalul de poze, o comedie sumbră în spatele gratiilor!

Pelerinajul fotografic al Mareșalului Burcu: O agendă secretă, rezultate publice… pe Facebook! Misteriosul director general Bogdan Burcu, un personaj demn...

Exclusiv5 zile ago

Mii de sindicaliști, în stradă la Cotroceni: „Nu din ambiție politică, ci din disperare socială!”

Câteva mii de sindicaliști au inundat astăzi esplanada din fața Palatului Cotroceni, transformând zona într-un epicentru al nemulțumirilor sociale. Manifestația,...

Exclusiv5 zile ago

Poliția Judiciară în moarte clinică: Sindicatul Europol dezvăluie vulnerabilitățile sistemice care paralizează justiția

In timp ce dezbaterea publică din România se concentrează adesea pe magistrați și pe spectrul marilor dosare, un semnal de...

Exclusiv5 zile ago

Val de recuzări în justiție? Adrian Toni Neacșu acuză: Judecătorii semnatari ai protestului Recorder și-au pierdut imparțialitatea

O nouă undă de șoc traversează sistemul judiciar românesc, după ce avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior...

Exclusiv6 zile ago

Togile cu hashtag: Cum a (re)început „rezistența” în justiție și cine plânge după „Binom” în Ploiești și Prahova!

Scandalos! Halucinant! Absolut previzibil, am spune, pentru cine are memorie și încă distinge justiția de show-ul politic! Un nou „manifest...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv