Featured
„Initiativa rusa i-ar putea ajuta pe americani sa paraseasca in liniste Europa Centrala si de Est”
Multe treburi subterane s-au negociat în ultima jumătate de an, sub „acoperirea” pandemiei, mai ales după #BornaGENEVA2021, așa cum noi am încercat să vă ținem la curent prin discuțiile de la GOLD FM.
Vă invit să citiți neapărat traducerile unor poziționări rusești din articolul anexat, ca să pricepeți cât de importante sunt consultările RUSIA-SUA din 10 Ianuarie, și tot la Geneva, respectiv ce implică cu adevărat aceste negocieri pentru viitoarea configurație geopolitică a lumii. După ce veți citi, veți pricepe mult mai bine de ce am insistat atât de mult noi, atât la GOLD FM, cât și la SOLIDNEWS, cu discuția despre mizele reale ale „pretextului UCRAINA”, cu necesitatea de a analiza din timp această situație unghiulară pe care noi am prevazut-o!
Am extras doar două fragmente din articol, în scopul de a vă oferi pe scurt contextul în care așează rușii viitoarele negocieri:
„(…) Articolul 4 prevede, in parte, ca „Federatia Rusa si toti participantii care, la 27 mai 1997, erau state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, nu vor desfasura forte armate si armament pe teritoriul niciunui alt stat european, in plus fata de fortele stationate pe teritoriul respectiv la 27 mai 1997″. Iar articolul 7 precizeaza ca „participantii, care sunt state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, se vor abtine de la desfasurarea oricaror activitati militare pe teritoriul Ucrainei, precum si al celorlalte state din Europa de Est, Transcaucazia si Asia Centrala”.
Aceasta include cele paisprezece state est-europene si balcanice care au devenit membre ale NATO in ultimii douazeci si patru de ani:
„Astfel, pe langa spatiul post-sovietic, initiativa Moscovei include o gama larga de tari situate intre Europa de Vest si Rusia – in principal Polonia si statele baltice, care sunt vizate deoarece forte suplimentare ale Aliantei Nord-Atlantice au fost desfasurate acolo, asa cum s-a decis la summitul NATO de la Varsovia din 2016.”
Pe scurt, „initiativa rusa i-ar putea ajuta pe americani sa paraseasca in liniste Europa Centrala si de Est”, potrivit titlului unui articol postat de foarte oficialul think tank Russrat.”
Și al doilea lucru de menționat:
„(…) Este important sa intelegem ce l-a motivat pe Putin sa lanseze aceasta provocare catre tarile occidentale. Ca intotdeauna, comportamentul rusesc este dictat de o analiza atenta a „corelatiei de forte”, care, potrivit expertilor de la Kremlin, tocmai a inclinat in favoarea puterilor revizioniste antioccidentale. Dupa 20 de ani de pregatire pentru razboi, pozitia Rusiei este considerata mai puternica ca niciodata, potrivit think tank-ului Russtrat: „In urmatorul an si jumatate, Rusia va schimba considerabil echilibrul puterii globale. […] Situatia istorica actuala a Rusiei este unica. Statul s-a pregatit pentru provocarile majore care pot aparea sub presiunea critica. Au fost acumulate rezerve uriase, inclusiv aur. Au fost create si lansate planuri nationale de infrastructura financiara si informationala. Digitalizarea a inceput sa cuprinda intreaga economie, aducand-o la un nou nivel de competitivitate. Extinderea bazei noastre industriale, inclusiv in domenii de inalta tehnologie extrem de sensibile, avanseaza cu pasi repezi, iar ‘decalajul tehnologic’ se reduce. Am depasit dependenta critica in domeniul securitatii alimentare. […] In ultimii cinci ani, armata a fost lider mondial. In acest domeniu, ‘decalajul tehnologic’ este in favoarea noastra si nu face decat sa se mareasca… In plus, explozia inflatiei planetare provoaca o criza energetica, ceea ce ii face pe europeni, in mare parte, mult mai concilianti si exclude o blocare a aprovizionarii noastre cu energie, indiferent ce am face.” Daca Rusia si China isi vor coordona actiunile impotriva Ucrainei si, respectiv, a Taiwanului, „totul va deveni mult mai usor pentru noi. Si pentru China, de asemenea, de la care vom distrage atentia, ceea ce ne va elibera si mai mult mainile…” Pe scurt, „Rusia si-a restabilit ponderea pe scena internationala pana in punctul in care este capabila sa dicteze propriile conditii in configurarea securitatii internationale”. In ceea ce priveste „imperiul decrepit al Stars and Stripes, slabit de LGBT, BLM, etc., este clar ca nu va supravietui unui razboi pe doua fronturi”.
Pe de alta parte, Statele Unite se confrunta cu o criza fara precedent, cu o inflatie galopanta, penurie de aprovizionare, un presedinte slab, o societate mai divizata ca niciodata.
Drept urmare, potrivit Irinei Alksnis de la RIA Novosti:
„Rusia, precum si China si alte puteri care lucreaza la transformarea sistemului mondial […] au o fereastra de oportunitate pentru a accelera evacuarea Statelor Unite de pe tronul mondial prin cresterea presiunii asupra lor. Chiar daca slabirea Occidentului dureaza de ceva timp, crizele actuale indica faptul ca procesul a trecut la un nivel calitativ nou si, prin urmare, ar fi o prostie sa nu profitam de aceasta oportunitate. Cu atat mai mult cu cat, in ceea ce ne priveste, am finalizat propriile mecanisme si instrumente strategice – alternative la cele occidentale – necesare pentru buna functionare a economiei nationale si a relatiilor cu alte tari, fie ca este vorba de productia de bunuri, de reglementarile monetare, de difuzarea informatiilor etc…”.
De aici si abordarea Kremlinului:
„Aceasta nu este o propunere de discutie, ci un ultimatum – o cerere de capitulare neconditionata. Occidentul nu are de ales decat sa-si piarda fata – daca nu se ridica mandru si nu intra in razboi cu Rusia. Judecand dupa modul in care Occidentul a inceput sa arate dezordine de partea cealalta, ei sunt constienti de acest lucru.”
Cozmin Gușă
Actualitate
Israel și Grecia încheie un acord de 3,4 miliarde de dolari pentru un scut antiaerian integrat
Israelul și Grecia au semnat astăzi, la sediul Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv, un contract în valoare de 3,4 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 3 miliarde de euro, pentru furnizarea unor sisteme avansate de apărare aeriană.
„Scutul lui Ahile”, noua arhitectură defensivă a Greciei
Sistemul, denumit în Grecia „Scutul lui Ahile”, este conceput ca o rețea multistratificată, capabilă să răspundă unei game largi de amenințări, de la rachete balistice până la drone de mici dimensiuni.
Acordul este considerat un pas major în extinderea cooperării industriale dintre cele două țări și în consolidarea lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării. Încheierea contractului era anticipată de mai multe luni.
Ministrul grec al Apărării Naționale, Nikos Dendias, a descris proiectul drept o componentă esențială a reformei forțelor armate elene și un răspuns necesar la provocările geopolitice și tehnologice actuale.
„Scutul lui Ahile” va funcționa ca un sistem integrat de descurajare, în care navele, aeronavele, vehiculele terestre, platformele autonome și sateliții vor fi conectate printr-o arhitectură unică, centrată pe rețea. Toate aceste componente vor putea utiliza în comun datele furnizate de senzori.
Israelul livrează pentru prima dată un sistem defensiv complet
Pentru Israel, acordul reprezintă o premieră: este prima dată când țara furnizează unui partener extern o arhitectură completă de apărare, capabilă să contracareze simultan mai multe categorii de amenințări.
Sistemul grec va fi alcătuit exclusiv din tehnologii israeliene și va beneficia de experiența operațională acumulată de industria și structurile de apărare ale Israelului în timpul conflictelor recente.
Pachetul include sistemul de interceptare cu rază medie David’s Sling, dezvoltat de Rafael Advanced Defense Systems cu sprijin american. Sistemul a realizat prima interceptare într-o situație de luptă în 2023 și a fost exportat, de asemenea, în Finlanda.
Grecia va primi și sistemul Barak MX, produs de Israel Aerospace Industries, care a fost deja vândut mai multor clienți internaționali. Din contract face parte și sistemul de apărare aeriană Spyder, fabricat de Rafael și achiziționat recent și de România, într-un acord evaluat la câteva miliarde de dolari.
Radare israeliene pentru supravegherea spațiului aerian
Pe lângă sistemele de interceptare, Grecia va achiziționa și radare MMR produse de Elta, subsidiară a Israel Aerospace Industries.
Tehnologii radar similare sunt utilizate deja de Cehia și Slovacia, ceea ce consolidează prezența sistemelor israeliene în arhitectura de apărare a mai multor state europene.
Cel mai mare contract militar dintre Israel și Grecia
Contractul semnat la Tel Aviv este cea mai importantă tranzacție din istoria cooperării militare dintre Israel și Grecia.
Acordul prevede și transferuri de cunoștințe și tehnologie către industria elenă, cu scopul de a extinde colaborarea industrială și de a dezvolta capacități locale în domeniul apărării.
Companiile israeliene au derulat și alte proiecte majore în Grecia. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru internațional de pregătire pentru piloți militari la Kalamata, realizat de Elbit Systems.
Cooperarea dintre cele două state, inclusiv exercițiile militare comune, s-a intensificat în ultimii ani. Israelul consideră Grecia un partener strategic în regiunea estică a Mediteranei.
Exporturile de apărare, instrument strategic pentru Israel
Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, general-maiorul Amir Baram, a declarat că acordul reflectă strategia instituției de a transforma exporturile militare într-un motor al dezvoltării forțelor armate israeliene, al influenței externe a țării și al consolidării industriei și economiei naționale.
Contractul ar urma să contribuie și la extinderea liniilor de producție din Israel și la creșterea stocurilor de armament. Ambele obiective au devenit prioritare pentru statele occidentale, afectate de presiunile asupra capacităților industriale și a rezervelor militare în contextul războiului din Ucraina și al confruntărilor cu Iranul.
Israel Aerospace Industries își consolidează poziția în Europa
Președintele Israel Aerospace Industries, Boaz Levy, a subliniat că acordul cu Grecia vine după mai mulți ani în care compania și-a extins activitatea pe piața elenă, în colaborare cu parteneri locali.
Levy a afirmat că sistemele operaționale de apărare aeriană ale companiei și-au demonstrat eficiența în confruntările recente cu Iranul și grupările sprijinite de Teheran, interceptând cu succes mai multe tipuri de amenințări, inclusiv rachete balistice exoatmosferice.
Alegerea făcută de Grecia consolidează și activitatea companiei în Europa. Israel Aerospace Industries a încheiat anterior cu Germania un contract în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru furnizarea sistemului de apărare antirachetă Arrow.
Featured
Demisia care zguduie conducerea Armatei SUA: Dan Driscoll își părăsește funcția după mai puțin de doi ani
Dan Driscoll, cel de-al 26-lea secretar al Armatei Statelor Unite, și-a înaintat demisia după o perioadă de mai puțin de doi ani în funcție, potrivit unor oficiali americani familiarizați cu situația.
Discuție decisivă cu Donald Trump
Unul dintre oficiali a declarat că Driscoll a luat decizia după o conversație cu președintele Donald Trump despre situația actuală a Armatei. Detaliile discuției nu au fost făcute publice.
Plecarea sa era anticipată de mai multe săptămâni, după apariția unor informații potrivit cărora secretarul ar fi urmat să renunțe la funcție înainte de sfârșitul anului, posibil chiar în apropierea zilei de Labor Day. Demisia are loc pe fondul unor tensiuni raportate în relația profesională dintre Driscoll și secretarul Apărării, Pete Hegseth.
Casa Albă îi laudă activitatea, dar evită confirmarea plecării
Armata americană nu a oferit un punct de vedere direct cu privire la demisie și a trimis solicitările de comentarii către Casa Albă. La rândul său, administrația prezidențială a transmis un mesaj favorabil la adresa lui Driscoll, fără să precizeze însă dacă acesta a părăsit oficial funcția.
Purtătoarea de cuvânt Anna Kelly a susținut că secretarul Armatei a avut un rol important în promovarea obiectivelor administrației Trump și în consolidarea capacității militare a Statelor Unite.
Potrivit declarației sale, Driscoll a oferit o conducere solidă în timpul unor operațiuni militare considerate istorice, a readus în prim-plan pregătirea și eficiența letală a trupelor, a contribuit la negocierile privind conflictul dintre Rusia și Ucraina și a sprijinit eforturile de consolidare a Armatei americane.
Pentagonul a refuzat, de asemenea, să comenteze situația și a direcționat întrebările către reprezentanții Armatei.
Succesiunea rămâne incertă
Nu este clar cine va prelua conducerea instituției. În mod obișnuit, funcția vacantă ar putea fi ocupată temporar de subsecretarul Armatei, Michael Obadal. Un oficial militar a afirmat anterior că Obadal are o relație profesională bună cu Pete Hegseth, în pofida tensiunilor dintre secretarul Apărării și Dan Driscoll.
Totuși, Hegseth are libertatea de a desemna orice persoană pentru un mandat interimar și nu este obligat să-l numească pe Obadal nici în funcția de secretar interimar, nici ca titular propus pentru confirmarea oficială.
Printre posibilii candidați se numără Sean Parnell, purtătorul de cuvânt-șef al Pentagonului. Acesta ar fi manifestat interes pentru post după demiterea bruscă a fostului șef de stat major al Armatei, generalul Randy George.
Armata rămâne fără un lider civil confirmat de Senat
Demisia lui Driscoll lasă Armata americană fără un conducător civil confirmat de Senat. Situația este cu atât mai complicată cu cât generalul Christopher LaNeve, viceșeful Statului Major al Armatei, ocupă în prezent această funcție într-o capacitate interimară.
LaNeve, care a fost anterior consilier militar principal al lui Hegseth, nu a fost încă nominalizat și confirmat oficial pentru postul de șef al Armatei. Nominalizarea sa s-ar putea confrunta cu opoziția democraților, dar și cu rezerve din partea unor parlamentari republicani. Printre aceștia se află senatoarea de Iowa Joni Ernst.
Relația cu JD Vance și tensiunile cu Hegseth
În perioada în care s-a aflat la conducerea Departamentului Armatei, Driscoll a beneficiat de o relație apropiată cu vicepreședintele JD Vance. De asemenea, el a colaborat strâns cu generalul Randy George.
Cei doi au călătorit împreună în Ucraina anul trecut pentru discuții privind negocierile de încetare a focului și pentru a analiza lecțiile desprinse de Kiev din utilizarea dronelor pe câmpul de luptă.
Această colaborare ar fi provocat nemulțumirea lui Hegseth. Relațiile dintre cei doi s-ar fi deteriorat și după ce Driscoll a început să pregătească întâlniri între Donald Trump, JD Vance și militarii americani, în cadrul unor planuri de reformare a Armatei.
Un secretar care a vrut să schimbe modelul tradițional de achiziții
Driscoll și-a folosit experiența din domeniul fondurilor de capital privat și al investițiilor de tip venture capital pentru a introduce în Armata americană metode de lucru inspirate din sectorul comercial.
El a susținut inclusiv că ar putea fi considerat un rezultat pozitiv dacă un mare contractor din industria de apărare ar ieși de pe piață în următorii ani, în cazul în care nu reușește să-și eficientizeze operațiunile.
Interceptoare ieftine și un model de achiziții inspirat de capitalul de risc
În ultimele luni, Driscoll a lansat programul Armatei pentru interceptoare cu cost redus. Obiectivul era dezvoltarea unor sisteme accesibile și ușor de produs la scară largă, astfel încât Statele Unite să nu mai depindă exclusiv de interceptoare de milioane de dolari pentru neutralizarea unor drone care pot costa doar câteva mii de dolari.
El a creat, de asemenea, programul FUZE, un mecanism de achiziții asemănător investițiilor de tip venture capital. Inițiativa urmărea să accelereze dezvoltarea, de către companii private, a unor tehnologii emergente care să poată fi adaptate ulterior pentru utilizarea de către militari.
Exclusiv
Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public
Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor îți descrie, în clar, pe Facebook, ceea ce un ziar de investigații tot scrie de ani de zile, nu mai vorbim de simple suspiciuni. Vorbim de confirmare oficială, din vârful sistemului.
Geo Bogdan Burcu, directorul general al ANP, a ieșit public și a spus, negru pe alb, exact ceea ce Incisiv de Prahova a tot documentat: din 2004, o “famiglie” a pus stăpânire pe sistemul penitenciar, printr-un sindicat transformat în clan de influență. Adică Famiglia Teoroc.
“Este suficient! E momentul să predea ștafeta”, scrie Burcu. Nu noi, nu “răuvoitorii”, nu “dușmanii sindicatelor”, ci chiar omul care stă în fruntea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
“Famiglia” sindicală: 22 de ani de cotizații și presiune
Burcu nu vorbește din auzite. O spune clar: din 2004 până în 2022 are 18 ani de cotizație la sindicatul condus de Teoroc. Adică ani buni în care a văzut pe dinăuntru cum se lucrează cu:
- cotizații,
- influențe,
- jocuri subterane,
- “grijă” față de cine trebuie și presiune față de cine nu trebuie.
“Din 2004, în 2022, sunt 18 ani de cotizație care îmi dau dreptul să îmi dau cu părerea. Și îmi dau!”, scrie șeful ANP.
Nu e simplu membru de rând, nu e un “nemulțumit anonim”. Este exact profilul ideal al martorului din interior: a fost acolo, a plătit, a văzut, a tăcut cât a tăcut, iar acum spune că AJUNGE.
Aceeași Famiglie Teoroc pe care Incisiv de Prahova a arătat-o, în detaliu, ca fiind:
- scut de protecție pentru șefi compromiși,
- mecanism de control asupra “ălora mici”,
- mașină de influențat cariere, mutări, evaluări, încadrări.

Amenințări, jocuri subterane, Recorder la pachet: arsenalul Famigliei
Nu doar că directorul general al ANP confirmă existența unei “famiglii” sindicale care sufocă sistemul de 22 de ani, dar descrie și metodele acesteia.
Geo Bogdan Burcu scrie deschis că a fost:
- “amenințat constant cu demiterea”,
- vizat de “jocuri subterane”,
- ținta “influențelor la nivel de MJ sau alte instituții”,
- pus pe lista “armei media”, cu nume propriu: “cu Recorder… șamd.”
Adică exact rețeta clasică a unei structuri care nu mai are nicio legătură cu sindicalismul autentic și totul cu:
- presiunea,
- șantajul moral și de imagine,
- tentația de a înlătura pe oricine nu se supune.
Ceea ce Incisiv de Prahova scrie de ani de zile – că sindicatul condus de Teoroc a devenit instrument de presiune, nu de protecție – este acum confirmat public de șeful ANP.
“Famiglia” ostilă sistemului, nu abuzurilor: pe cine deranjează, de fapt, Teoroc?
Geo Bogdan Burcu spune un lucru esențial: nu a căutat niciodată să se poziționeze de o parte sau alta a unei baricade sindicale. 23 de ani în sistem, din care 22 “trăiți” sub umbra Famigliei Teoroc, fără să se facă “lider de tabără”.
Și totuși, scrie clar că această “famiglie” manifestă o ostilitate constantă față de el.
De ce?
Nu pentru că ar încălca drepturi ale polițiștilor de penitenciare.
Nu pentru că ar tăia sporuri sau salarii.
Ci pentru că nu mai acceptă jocurile lor de culise.
Ostilitatea Famigliei nu se îndreaptă împotriva abuzurilor din sistem, ci împotriva oricui nu se înclină în fața:
- “influențelor”,
- rețelei de protejați,
- intereselor de clan sindical și familial.
Fix ceea ce articolul inițial despre “peștii mari” și “ăia mici” arăta la Penitenciarul Giurgiu se vede acum la scară națională: aceeași rețea, aceeași mentalitate, aceeași Famiglie.
“Nu am agendă ascunsă” vs. sindicatul cu agendă de clan
Directorul general al ANP afirmă, răspicat:
- “Nu am agenda ascunsă”,
- “Caut să nu precupetesc niciun efort pentru a asigura sustenabilitatea sistemului penitenciar și pentru a asigura bunăstarea colegilor mei.”
Din contrast, se vede, ca în oglindă murdară, ce fel de “agendă” are sindicatul condus de Teoroc:
- jocuri subterane,
- amenințări cu demiteri,
- presiune prin influențe externe (Ministerul Justiției, alte instituții),
- folosirea presei “prietene” ca bâtă, nu ca instrument de transparență.
În timp ce Burcu vorbește despre sprijinul majorității colegilor și despre disponibilitatea de a pleca “mâine” dacă există o variantă mai bună, Famiglia Teoroc se agață de butoane, de telefoane la minister, de Recorder și de tot ce mai poate fi folosit pentru a menține monopolul.
“E vremea schimbării!” – lovitura pe care Famiglia nu o mai poate ignora
“E vremea schimbării! Voi milita activ pentru ea!” – acest pasaj din mesajul directorului ANP nu este doar o opinie personală. Este anunțul unei rupturi istorice.
Pentru prima dată, la acest nivel, un director general:
- identifică explicit o “famiglie” care a pus stăpânire pe sistem,
- indică perioada clară: din 2004 până azi,
- spune apăsat: “Ajunge! Este suficient! E momentul să predea ștafeta.”
Nu mai vorbim despre simple dispute sindicale, ci despre recunoașterea oficială că:
- un sindicat nu mai reprezintă de mult “pe ăia mici”,
- ci funcționează ca o umbrelă de putere pentru “peștii mari”,
- iar această umbrelă trebuie retrasă.
Tot ce a scos la iveală Incisiv de Prahova – amante, rude, prieteni de pahar ajunși în funcții “călduțe”, presiune pe simpli agenți, șefi dubioși apărați de “scuturi sindicale” – este validat și întărit de această poziție publică.
Cotizații, frică și obediență: combustibilul celor 22 de ani de monopol
Burcu amintește cei 18 ani de cotizație la sindicatul Famigliei. Nu e doar un calcul contabil, este radiografia unui sistem:
- ani de bani încasați de sindicat,
- ani de loialități cumpărate sau forțate,
- ani în care oamenii au rămas “de formă” în sindicat, nu din convingere, ci de frică.
Așa cum am arătat deja în cazul Penitenciarului Giurgiu, acolo unde faptul că un lider de sindicat lucrează la Resurse Umane și are și funcție de conducere în unitate creează o presiune difuză dar reală:
- “mai bine să fiu cu ăia care îmi pot decide cariera”,
- “mai bine să nu supăr Famiglia”,
- “mai bine cotizez, decât să risc.”
Aceeași rețea de frică și obediență descrisă local se regăsește acum confirmată la nivel național.
Sindicat sau cartel? Întrebarea la care răspunde chiar DG-ul ANP
Când directorul general al ANP vorbește despre:
- amenințări cu demiterea,
- jocuri subterane,
- influențe la nivel de Minister,
- “famiglie” care a pus stăpânire pe sistem,
nu mai poți vorbi rezonabil despre “sindicat”.
Sindi-cat, poate. Clan, mai degrabă. Cartel de influență, foarte probabil.
Sindicatul ar trebui să fie:
- scut pentru drepturile polițiștilor de penitenciare,
- voce pentru “ăia mici”,
- contrapondere la abuzurile administrației.
În schimb, ceea ce descriu:
- articolul nostru inițial despre Giurgiu,
- sursele din teren,
- și acum chiar directorul general al ANP,
este un sindicat transformat în:
- scut pentru un cerc restrâns de “pești mari”,
- instrument de presiune asupra celor incomozi,
- unealtă de reglare de conturi în interiorul sistemului.
“Când majoritatea va vrea altceva, mă dau singur la o parte” – lecție pentru cei lipiți de scaun
Geo Bogdan Burcu mai dă o lecție simplă, dar devastatoare pentru cei care nu se mai pot imagina fără funcții:
- “Nu țin și nu voi ține niciodată de poziție, indiferent de ce zic unii sau alții.”
- “Nu insist să rămân DG în niciun fel.”
- “Dacă există o variantă mai bună, mâine mă voi așeza în spatele ei.”
Contrapunct: Famiglia Teoroc, lipită de butoane de 22 de ani, nu pleacă, nu lasă, nu cedează, nu predă ștafeta, ci doar:
- schimbă partenerii,
- înnoiește listele de protejați,
- își reactivează presiunile și influențele.
Cine pare mai sindicalist autentic și cine pare baron al sistemului?
Răspunsul l-a dat, involuntar sau nu, chiar directorul general al ANP, în postarea sa.
Concluzie: nu mai este doar dezvăluirea presei – este act de acuzare din vârful sistemului
Incisiv de Prahova a scris, a documentat, a numit, a arătat.
Famiglia Teoroc a strâns la piept eticheta de “sindicat reprezentativ”, în timp ce:
- “ăia mici” erau buni doar pentru cotizații,
- șefii cu probleme erau protejați,
- carierele se făceau și desfăceau pe bază de relații, nu de merit.
Acum, însă, ceea ce până ieri putea fi catalogat, cu tupeu, drept “atac de presă” devine cu totul altceva: este confirmat explicit de șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Când directorul general al ANP spune că:
- din 2004 o “famiglie” a pus stăpânire pe sistem,
- că a fost amenințat constant de același nucleu,
- că e “vremea schimbării” și că “ajunge”,
nu mai vorbim doar de suspiciuni.
Vorbim de un act de acuzare din interior, la cel mai înalt nivel.
Famiglia Teoroc poate continua să mimeze sindicalismul și să-și plimbe lozincile cu “În primul rând, oamenii!”.
Realitatea – confirmată acum și de DG ANP, și de investigațiile Incisiv de Prahova – e mult mai simplă:
În primul rând, funcțiile.
În primul rând, influența.
În primul rând, Famiglia.
Restul? “Ăia mici”, buni doar la cotizații, figuranți în decorul unei puteri sindicale care, după 22 de ani, a primit în sfârșit verdictul din interior: AJUNGE. (Cristina T.).
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 19 oreFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri



