Exclusiv
Deleanu cercetat penal pentru că a vândut fiilor săi Podgoria Cotnari
Modul în care Constantin Deleanu a vandut prin interpuși Podgoria Cotnari către o firma controlată de cei doi fii ai săi este anchetat penal, în urma unei decizii a magistraților Tribunalul Iași. SC Cotnari SA a vandut podgoria la un pret de nimic catre o firma din Botoșani.
La randul său, firma din Botoșani a vândut-o către Casa de Vinuri Cotnari SA la acelasi pret de nimic cu care a achiziționat-o de la SC Cotnari SA.
Cei de la Dezvaluirea prezinta prin Constantin MAZILU – cele doua contracte de vânzare-cumpărare și o parte in sentința prin care Tribunalul Iași a decis ca afacerea sa fie cercetată penal

A vândut Constantin Deleanu, cu acte false Podgoria Cotnari către fii săi Remus și Victor Deleanu deși știa ca terenul, 700 de hectare de viță de vie nu-i aparține? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă în perioada următoare procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în urma deciziei nr.230/2021 pronunțată de magistrații Tribunalului Iași. Plângerea penală a fost depusă in nume propriu sau prin reprezentant legal de un grup de țărani din Cotnari care l-au acuzat pe Constantin Deleanu ca a vandut prin interpuși și cu acte false o bună parte din Podgoria Cotnari, adică 700 de hectare deși ar fi stiut ca SC Cotnari SA nu era proprietarul de drept al suprafetei respective. Mai exact, terenul a fost revendicat de sute de țărani din Cotnari. Impotriva lui Deleanu și a complicilor săi, cetățenii din Cotnari au depus plângeri penale sub aspectul savârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscal, falsificare de documente și fals in declarații. Plangerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași care a decis sa claseze dosarul. Fiind nemulțumiți de soluția procurorului cetățenii au depus plangere impotriva solutiei de netrimitere in judecata la Tribunalul Iasi iar magistratii acestei instante au admis-o dispunand ca procurorii sa efectueze o ancheta penala completă.’’Organele de cercetare penală nu au făcut nici un fel de urmărire penală efectiv, in sensul că nu au încercat în nici un fel sa verifice macar vreuna din aserțiunile petenților denunțători, in mod special cele care se refereau la suspiciunile sale referitore la circumstanțele in care au fost incheiate cele doua tranzactii succesive de vânzare a terenurilor. Cu alte cuvinte nu s-au administrat probe din oficiu soluționarea cauzei limitandu-se la analiza unor documente depuse de petent. Inexistenta unor verificari reale, efective și mai ales, complete a temeiniciei acuzatiilor penale făcute este unul dintre principalele motive care determină admiterea plângerii formulate’’, se arată in sentinta judecatorilor Tribunalului.
Familia Deleanu stăpână pe terenuri revendicate
Pentru a înțelege mai bine acuzațiile penale trebuie facute unele precizări legate de istoricul SC Cotnari SA. Astfel, fostul combinat de vinificatie s-a privatizat in anul 2000. Astfel, SC Cotnari SA primeste in patrimoniu cladirile si terenul aferent. Pentru terenul lucrat 1.246 ha SC Cotnari SA a incheiat tot in anul 2000 cu Agenția Domeniilor Statului un contract de concesiune pe o perioada de 49 de ani care insa a fost anulat prin hotarare judecatorească. Cea mai mare parte din suprafata plantata cu vita de vie era revendicata de taranii din Cotnari si din comunele invecinate. Intre timp, au aparut unele reglementari legale care prevedeau ca pentru terenurile revendicate efectate de investiții cum sunt cele pe care s-a infiintat Podgoria Cotnari, se poate ajunge la un acord intre proprietarul suprafetei si proprietarul investitiei (a plantatiei de vie). Adica, taranii plateau SC Cotnari SA contravaloarea vitei de vie si deveneau din nou proprietari sau, compania de vinificatie platea țăranilor contravaloarea terenului si devenea stapana absoluta pe suprafata. Ori, in plangerea penala la care am facut referire mai sus, se arata ca SC Cotnari SA si Constantin Deleanu s-au instapanit pe Podgoria Cotnari inscriind date false pe un numar de 338 de acorduri care ar fi fost incheiate cu taranii din Cotnari. Plangerea penala se refera si la acuzatii de evaziune fiscala deoarece taranii sustin ca nu au primit sumele promise in respectivele acorduri. ‘’SC Cotnari SA, prin directorul general Deleanu Constantin, a intocmit un număr total de 338 de acorduri (pentru o suprafață totală de 700 ha de plantatii cu viță de vie) cu foștii proprietari, pe care le-a intocmit in fals ori a facut mentiuni false in ele în sensul că, în cuprinsul lor, a menționat în fals că ar avea calitatea de proprietar al investițiilor sau în sensul că a menționat că era vorba de terenuri de pe care investitiile au fost vandute cu respectarea legii’’, se arata in plangerea penala.
Podgoria vanduta in fals catre fiii lui Deleanu
Și, pentru ca acordurile respective nu contin date reale, oamenii au mai aratat ca SC Cotnari SA nu a devenit proprietarul de drept al terenurilor. Mai departe, se mai arata in plangerea penală că, pentru a pierde urma terenurilor revenedicate de tarani, Constantin Deleanu a vandut prin interpusi, o suprafata de 700 hectare de viță de vie catre firma fiilor sai, Casa de Vinuri Cotnari SA. Astfel, in data de 29 noiembrie 2011, SC Cotnari SA, reprezentata de Cojocaru V.Vasile a vandut catre SC Avi Cooper Impex SRL Botoșani reprezentată de Scutaru Victor, suprafața de 700 ha teren la un preț de 2.653.066 lei. După cum se poate vedea deși întreaga suprafață era plantată cu viță de vie, terenul a fost vândut la un preț de nimic adica cu 40 de bani pentru un metru pătrat. În perioada respectivă, la Cotnari și terenurile arabile se vindeau la prețuri de câteva ori mai mari. La scurt timp, pe data de 20 ianuarie 2012, SC Avi Cooper Impex SRL a revândut aceiași suprafata catre firma controlată de cei doi fii ai lui Deleanu, Remus și Victor Deleanu, Casa de Vinuri Cotnari. Pentru cele 700 hectare de viță de vie Casa de Vinuri Cotnari a platit 2.760.000 lei, adică tot circ 40 de bani pentru un metru pătrat. Prezentăm în fotocopii atașate acestui articol, paginile esențiale din cele două contracte de vânzare-cumpărare. Se mai poate observa ca numele Deleanu nu apare in cele doua contracte de vanzare-cumparare. Astfel, SC Cotnari SA si SC Casa de Vinuri Cotnari SA au fost reprezentate la notar de doi angajati necunoscuti. Asta in conditiile in care in perioada in care au fost realizate cele doua tranzactii Constantin Deleanu era director al SC Cotnari SA si presedinte al Consiliului de Administratie al SC Casa de Vinuri Cotnari SA. Cu alte cuvinte, Deleanu stia ca afacerea miroase de la o poștă și a vrut sa scoata cartoful din foc cu mainile altora. Preturile derizorii cu care au fost vandute cele 700 hectare de teren catre firma controlata de fiii lui Constantin Deleanu au stat la baza celorlalte acuzatii de evaziune fiscala si fals formulata in plangerea penale despre care am facut vorbire mai sus.
Ce spun reprezentantii SC Cotnari SA
Ancheta penala urmeaza a fi reluata de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi si asta deoarece judecatorii au motivat sentinta prin care au dispus reluarea urmaririi penale. Contactati de jurnalistii Dezvaluirea.ro, reprezentantii SC Cotnari SA nu au vrut sa faca prea multe comentarii pe marginea acestei situatii. In prezent, la conducerea SC Cotnari SA se afla Remus Deleanu. ‘’Astfel cum singur ați subliniat, instanta de judecata, prin hotărârea pronunțată, a stabilit faptul că organele judiciare nu au efectuat cercetarea penală potrivit denunțurilor primite, insa fără a stabili în sarcina vreunei persoane sau societăți vreo vinovăție . In ceea ce privește solicitarea dumneavoastră de a va transmite un punct de vedere, menționăm că în cuprinsul hotararii găsiți toate precizările necesare. Avand în vedere faptul ca organele judiciare urmează să analizeze denunțurile, considerăm că nici dumneavoastră și nici noi nu avem căderea să emitem opinii cu privire la situațiile descrise în acele denunțuri, situati care vor fi analizate în mod corect și obiectiv de către organele judiciare’’, a spus Remus Deleanu. (Cristina T.).
Exclusiv
Operațiunea „mânjeala”: Cum se spală MAI de rușinea juridică prin flegme mediatice orchestrate
Epoleți cu „viroze” mediatice: Cum se transformă MAI în Ministerul Intoxicării Publice
Când instituția care ar trebui să aplice legea se trezește că este bătută măr chiar cu codul de procedură în mână, intervine instinctul de supraviețuire al „sistemului”. Sindicatul Diamantul (SPRD) a scos la iveală un adevăr crud: când Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pierde pe frontul juridic, unde dovezile sunt clare, deschide imediat frontul „bălăcărelii” publice. Nu e prostie, e „intoxicare” – un termen franțuzit, folosit de serviciile secrete pentru a descrie procesul prin care publicului i se injectează venin informațional direct în venă, doar pentru a salva niște funduri de birouri din Calea Victoriei.
Manualul Securistului Modern: Cum să minți prin omisiune și să pari credibil
„Intoxicarea” nu e pentru amatori. Conform analizei prezentate de Sindicatul Diamantul, acest procedeu implică livrarea controlată de mizerii către spațiul public. Rețeta e de o ticăloșie academică: se folosesc surse anonime sau „colaboratori” utili, se apelează la canale media cu pretenții de credibilitate și se păstrează mereu un sâmbure de adevăr pentru a avea o ieșire de siguranță. Ai un dosar penal? Îl arunci pe piață fără context, fără număr, fără stadiu procesual, doar ca să-l „mânjești” pe cel care te-a deranjat. Totul este sincronizat cu precizia unui ceas elvețian, fix când ținta obține o victorie sau e mai vulnerabilă. Este, practic, sportul național al epoleților care nu știu să piardă bărbătește în instanță.
Recrutare, cumpărare sau distrugere: Treptele Iadului în versiune „Interne”
Dacă nu te pot controla, te distrug. Aceasta pare să fie doctrina de aur a structurilor care ghidează brațul înarmat al comunicării strategice. Sindicatul Diamantul explică mecanismul sinistru: dacă o țintă nu poate fi recrutată ideologic, se încearcă cumpărarea ei. Dacă nici banii nu „ung” rotițele, se trece la compromiterea cu materiale existente. Iar dacă nici așa nu cedezi, se dă ordinul de execuție reputațională. Faptul că s-a ajuns la această ultimă metodă de pe „caietul de sarcini” este, paradoxal, un compliment pentru cei vizați: înseamnă că liderii respectivi sunt incoruptibili, deci s-a trecut la artileria grea a noroiului.
Cazul Șercan: Manualul de „Kompromat” dâmbovițean cu miros de epoleți
Pentru cine crede că astea sunt doar scenarii de filme cu spioni de mâna a doua, exemplul jurnalistei Emilia Șercan stă ca mărturie a mizeriei de sub preșul MAI. În 2022, după ce a.îndrăznit să se atingă de „doctoratul” de carton al premierului Ciucă, a fost victima unei operațiuni de manual. Probe dintr-un
dosar penal de la poliție s-au scurs pe site-uri pentru adulți în câteva ore. Ministrul de Interne a promis anchetă? S-a ales praful. Șeful Poliției a oferit o „sursă zero”? S-a dovedit a fi un fals tehnic grosolan. Până și justiția a stabilit că rectorii de la Academia de Poliție erau, de fapt, niște orchestratori de denigrare, nu de educație.
Concluzia de sub epoleți: Dacă deranjezi, te „rezolvă” băieții
Cazul Șercan, readus în atenție acum, demonstrează că în „țărișoara” noastră, compromiterea celor care „nu stau cuminți” nu este vreo teorie a conspirației, ci o politică de stat documentată și atestată internațional. Dacă Sindicatul Diamantul a devenit ținta acestui „flanc mediatic”, este clar că cineva de sus a intrat în panică. Când adevărul te doare, nu te apperi cu argumente – scoți „kompromatul” și speri ca noroiul să fie suficient de gros încât să nu se mai vadă propria incompetență. (Cristina T.).
Exclusiv
Castelul boierilor cu epoleți și mizeria de la talpa cizmei: Noua Lege a Salarizării, un scuipat pe obrazul polițistului din stradă
Nababi” cu acte în regulă: Șefimea își securizează viitorul, talpa rămâne cu praful
În această nouă arhitectură a lăcomiei mascate, „greii” din birouri, de la șefi de birou până la inspectori generali, și-au desenat coeficienți care ar face orice muritor de rând să se simtă un paria al economiei. Cu praguri ce se apropie de 4,66, șefimea și-a asigurat o bază salarială de beton, pe care nu o mai pot clătina nici vânturile austerității, nici tăierile de sporuri. Conform analizei Sindicatului Europol, în timp ce conducerea este „protejată” direct prin lege, agentul din stradă este lăsat să navigheze într-o mare de incertitudini, cu un coeficient de mizerie de 1,4. Practic, responsabilitatea managerială a fost tradusă prin „noi luăm grosul, voi luați restul”.
Capcana VRS-ului fix: Cum a fost ucisă predictibilitatea la altarul bugetar
Cea mai mare „găselniță” a acestui proiect este decuplarea salariului polițistului de salariul minim pe economie. Valoarea de Referință Sectorială (VRS) a fost bătută în cuie la 4.325 de lei, devenind o cifră moartă care nu se va mișca nici măcar cu un milimetru dacă economia duduie sau dacă prețurile explodează. De acum înainte, orice leu în plus pentru polițist va depinde de „mila” Guvernului și de pixul politic din legea bugetului anual. Este, în esență, un mecanism perfid de înghețare salarială ambalat într-o prezentare tehnică modernă: polițistul rămâne la mâna politicianului, rugându-se ca la fiecare sfârșit de an să mai primească o firimitură de la masa bogaților.
Sporuri sub lacăt: 20% pentru toți, adică nimic pentru cei din prima linie
Cireașa de pe tortul inechității este plafonarea sporurilor la un prag general de 20%. Într-un sistem unde munca de noapte, riscul și suprasolicitarea neuropsihică ar trebui să fie regula, nu excepția, acest plafon transformă drepturile variabile într-o loterie instituțională. Dacă banii se consumă pe „administrativ” sau pe alte găuri negre bugetare, agentul operativ va constata că sporul său judiciar sau de noapte există doar pe hârtie. Un agent debutant s-ar putea trezi cu un net de aproximativ 5.000 de lei – o sumă care, în contextul inflației actuale, transformă meseria de polițist într-o formă de voluntariat periculos.
Concluzie: Reforma care pregătește exodul
Noua lege nu este altceva decât o invitație oficială la demisie pentru cei care încă mai credeau în echitate. În timp ce ofițerii superiori se uită la fluturașii de salariu cu satisfacția celui care a fentat sistemul, „talpa” sistemului – agenții și subinspectorii – sunt condamnați la o pierdere constantă a puterii de cumpărare. Fără o formulă obligatorie de actualizare anuală, această lege va deveni sicriul în care va fi îngropată definitiv atractivitatea carierei de polițist. În final, vom rămâne cu o armată de șefi bine plătiți care vor conduce, probabil, secții de poliție goale. (Cerasela N.).
Exclusiv
Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie
În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și a „cârpeală” administrativă. Ceea ce trebuia să fie mândria industriei de apărare românești – celebra Fabrică de Pulberi – s-a transformat într-un poligon de încercare pentru incompetența guvernamentală, unde victimele colaterale sunt investițiile americane de milioane de euro și logica elementară a statului de drept.
„Barda” exproprierii: 370 de hectare luate la grămadă, din „eroare strategică”
Totul a început sub auspiciile „geniului” administrativ materializat în HG nr. 1570/2024, actul normativ prin care statul român a decis să se joace de-a proprietarul pe 370 de hectare din platforma industrială Victoria. Conform unei notificări oficiale transmise Guvernului la 4 iulie 2025 de către administratorul special al Viromet S.A., statul a acționat ca un elefant într-un magazin de porțelanuri. În loc să exproprieze cele 270 de hectare de teren liber, „strategii” de la București au pus mâna pe toată platforma operațională, sufocând activitatea economică existentă sub pretextul unui proiect de apărare care, nici la jumătatea anului 2026, nu a văzut primul hârleț.
Rezultatul? Un blocaj total. Statul a luat terenul „la burtă”, fără un plan de construcție gata, demonstrând că în România ordinea firească este: întâi dărâmăm ce merge, apoi vedem dacă știm să construim altceva în loc.
Investitorul american, ostatic în stația de epurare a statului
În acest peisaj de ruină și improvizație, gigantul american Purolite SRL (parte a grupului Ecolab) a învățat pe pielea sa ce înseamnă „predictibilitatea” românească. Deși este un investitor de calibru, Purolite a rămas captiv într-o dependență absurdă de stația de epurare a fostului combinat. După ce statul a expropriat tot, inclusiv conductele și stațiile de tratare, americanii s-au trezit la mâna unor decizii guvernamentale luate între două cafele.
Notificarea oficială din iulie 2025 către Prim-Ministrul Ilie Bolojan confirmă dezastrul: activitatea Purolite a fost paralizată temporar, generând pierderi de „milioane de euro”. De ce? Pentru că operatorul local nu mai putea gestiona stația de epurare în vidul juridic creat de expropriere. Practic, statul român a reușit performanța de a pune în genunchi un angajator major pentru că nu a fost capabil să separe utilitățile de interes strategic de cele necesare producției private.

HG 366/2025: Arta de a nu-ți păsa, documentată oficial sub semnătura Ministrului Darău
Dacă cineva mai spera la un dram de responsabilitate, Nota de Fundamentare a HG nr. 366/2025, promovată recent de ministrul Darău, este monumentul suprem al nepăsării. La secțiunea „Impact socio-economic”, unde orice stat normal ar analiza cum afectează deciziile sale locurile de muncă și mediul de afaceri, funcționarii români au scris sec: „Hotărârea Guvernului nu se referă la acest domeniu”.
Este o recunoaștere oficială a autismului administrativ. În timp ce Purolite și Viromet se zbat într-o incertitudine juridică prelungită acum „prin chirie” până la finalul anului 2026, Guvernul pretinde că amputarea unui ecosistem industrial nu are impact economic. Este ca și cum ai tăia piciorul unui pacient și ai susține în fișa medicală că intervenția nu se referă la mobilitatea acestuia.

Război rece la Victoria: Washington-ul și Berlin-ul, arbitrați de „improvizația de la București”
Conflictul de la Victoria a încetat de mult să fie o simplă dispută pe o stație de epurare; este un test de diplomație economică pe care România îl pică cu brio. Pe de o parte, SUA își protejează capitalul prin Purolite, cerând respectarea regulilor jocului. Pe de altă parte, Germania, prin Rheinmetall, așteaptă terenul liber pentru a construi un pilon NATO.
Statul român, în loc să fie un arbitru inteligent care să investească în separarea utilităților pentru a permite ambelor entități să funcționeze, preferă să „cârpească” situația din două în două luni. Mesajul transmis investitorilor străini este devastator: „Veniți în România, unde contractele de concesiune sunt doar sugestii, iar proprietatea poate fi călcată în picioare oricând apare o nouă prioritate politică neterminată!”
Concluzie: Un hub de pulbere… în ochi
Până la plata despăgubirilor de 71 de milioane RON – sumă considerată de administratorii Viromet a fi „net inferioară” prejudiciului real – și până la clarificarea statutului platformei, „Fabrica de Pulberi Victoria” rămâne doar un hub al incompetenței.
Statul român a reușit imposibilul: să blocheze un investitor strategic american, să saboteze propriul proiect vital pentru NATO și să transforme un oraș întreg într-un teatru al absurdului birocratic, totul dintr-o singură lovitură de semnătură „nefundamentată”.
Utilitățile, „gâtul de sticlă” unde se strangulează dezvoltarea
În timp ce oficialii de la București visează la producția de muniție, realitatea de pe teren este de o simplitate dureroasă: cine controlează apa și canalizarea, controlează platforma. Viromet a devenit o „carcasă” industrială pe care toată lumea se bate, iar statul, în loc să investească masiv în separarea rețelelor pentru ca Purolite să poată respira independent de proiectul militar, preferă să mențină o stare de asediu juridic.
Fără o separare clară a utilităților, acest conflict va continua să mocnească sub preșul Ministerului Economiei, punând în pericol nu doar producția de rășini a americanilor, ci însăși credibilitatea României în fața aliaților. Cum să convingi partenerii de la Rheinmetall că ești capabil să gestionezi un hub de securitate, când tu nu ești în stare să administrezi o stație de epurare fără să provoci un scandal diplomatic?
Victoria – orașul unde prioritățile se bat cap în cap pe stomacul gol
Orașul Victoria nu mai este astăzi doar un punct pe harta județului Brașov; este locul unde ambițiile Washingtonului și necesitățile militare ale Europei se ciocnesc frontal de „Dorel-ismul” guvernamental. Guvernul Bolojan, aflat sub presiunea moțiunilor și a contextului geopolitic, pare să fi uitat că un hub militar nu poate fi construit pe ruinele unei investiții străine de succes.
Este de o ironie cruntă faptul că „Fabrica de Pulberi”, prezentată ca un obiectiv de siguranță națională, generează în acest moment cea mai mare stare de insecuritate economică din regiune. Până când responsabilii din Guvern nu vor lăsa deoparte notele de fundamentare „seci” pentru a privi realitatea dură, acest proiect strategic va rămâne exact ceea ce este astăzi: o bombă cu ceas a incompetenței, gata să explodeze în fața propriilor investitori.
Dacă acesta este modul în care România înțelege să-și „revitalizeze” industria de apărare, atunci singurul lucru pe care îl vom produce cu siguranță la Victoria va fi, din păcate, doar multă, multă pulbere în ochii partenerilor noștri externi. (Cristina T.).
-
Ancheteacum 4 zileFOTBAL PRINTRE GRATII ȘI DEFICIT DE PERSONAL: CUM AU DAT CU PICIORUL ÎN MINGE „SUPRAVIEȚUITORII” DE LA TÂRGȘORUL NOU
-
Exclusivacum 4 zileMarea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia
-
Exclusivacum 3 zileOrizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău
-
Exclusivacum 4 zileMIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI
-
Exclusivacum 4 zileVÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân
-
Exclusivacum 4 zileEVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora
-
Featuredacum 4 zileLovitură de baros aplicată arbitrarului din MAI: ICCJ dă undă verde polițiștilor să conteste abuzurile disciplinare în instanță









