În orice țară normală, Parlamentul l-ar fi audiat deja pe Nicu Marcu din poziția de Președinte ASF pentru care este plătit cu 70.000 de lei pe lună, în timp ce încearcă să scumpească nelegal cu 20% polițele RCA, prin decontarea directă obligatorie, în fapt, o sifonare a banilor asiguraților (persoane fizice și companii), de până la 1 miliard de lei pe an, în beneficiul unor societăți de asigurare rău-platnice care nu își îndeplinesc obligațiile de plată, la scutul lui Nicu Marcu, sifonând banii asiguraților.
În orice țară normală, Parchetul s-ar fi sesizat deja pentru verificarea indiciilor de activitate infracțională academică și financiară a lui Nicu Marcu, cele care au stat la baza unei cariere pe care, în urma investigației făcute în primele 6 episoade și ale celei care urmează, nu mă feresc să o numesc drept fraudă, în tot sau în parte.
,,Domnule, nu am văzut pe nimeni de la DNA sau DIICOT să intre în instituție, că dacă vin, întâi vin la mine”, se dădea mare Președintele ASF Nicu Marcu, în februarie 2021, într-un interviu hotnews. Văzând acest lucru, m-am gândit ca azi, în Episodul VII, să documentez și să încerc să înțeleg aparenta orbire fie a DNA/DIICOT fie a lui Nicu Marcu, prin documentarea unor fapte care nu mai pot fi ignorate de vreun procuror onest, nici măcar din fostul Parchet de protocol, DNA.
Episodul demonstrează sifonarea de bani publici de către Nicu Marcu, care se transformă astfel din hoț de cuvinte și fraudă academică în hoț de TVA prin folosirea unui alt palier infracțional: achiziția trucată. Rețeta aplicată de Marcu pentru asta include tot: conflict de interese, instigarea la cumpărarea de servicii ne-necesare și supra-evaluate, oferte trucate trase la indigo, referat de necesitate intocmit după transmiterea ofertelor trucate, ,,câștigătoruł” și ,,iepurele” ,,pierzător” – cel care a venit cu un preț trucat și a sfârșit prin a fi subcontractat de ,,câștigător”, pierzătorul și iepurele având un singur numitor comun: Nicu Marcu. Și ca tabloul să fie complet, un furt de TVA prin falsificarea în contract a prețului achiziției.
Asocierea infracțională a unor persoane din Poșta Română – Academia Română-INCE – Universitatea din Craiova.
Poșta Română este o mai veche vacă de muls a celor care fac abuz de încredere publică. Printre ei și Nicu Marcu, actual Președinte al ASF, care, pentru a își obține titlul de profesor universitar avea nevoie, conform cutumelor academice, să fie director de proiect într-un program de cercetare. Necăutând-ul nimeni din piață să îi comande cercetări (până la urmă, în 2009, Nicu Marcu era din punct de vedere al valorii academice doar un plagiator) Nicu a fraudat un program de cercetare.
La fel ca și în cazul ,,carierei” sale universitare construită prin fraudă (articole furate) și în ca în cazul încasării sumei de 92.000 de lei cu titlu de ,,bursă post-doctorală” de la Academia Română fără să îndeplinească condițiile pentru a fi plătit, Nicu Marcu se extinde pe un alt palier și devine, prin fraudă, beneficiar real al unei sifonări de bani din Poșta Română. Scopul? Să devină director de proiect și să își faciliteze astfel, prin fraudă, obținerea titlului de profesor universitar. Iată povestea pe scurt.
Achiziția trucată. Nicu Marcu avea nevoie să fie director într-un program de cercetare pentru a deveni profesor. Pentru asta a contribuit la trucarea unei licitații, furând de la Poșta Română și TVA-ul aferent contractului trucat.
Personajele:
- Nicu Marcu, la acel moment Președinte al Consiliului Național de Integritate, director de proiect din partea ,,Academiei Române” în achiziția publică trucată.
- Tudor Gabriel Bohâlțeanu, favorit al Consiliilor de Administrație, la acel moment Director General al Poștei Române;
- Valeriu Ioan Franc, Director în Institutul Național de Cercetări Economice ,,Costin C. Kirițescu” – Academia Română, și protectorul lui Nicu Marcu în bursa post-doctorală plătită lui Nicu Marcu pe articole furate/fără îndeplinirea condițiilor de plată;
- Lucian Bușe, la acel moment Decan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Universitatea din Craiova, co-autor cu Nicu Marcu a unei cărți și, potrivit unor surse de la Universitate, nașul lui Marian Simincă – ,,profesorul” de la Craiova care a semnat în 2009 alături de Marcu cinci ,,articole științifice” în revista fraudă Meturgia Internațional pentru ca atât el cât și Marcu să obțină, prin fraudă științifică, puncte în evaluarea pentru obținerea titlului de profesor universitar. Pe amicul de lungă durată Siminică, Marcu l-a adus în Octombrie 2020 (fără niciun concurs făcut public) ca director executiv ca să fie plătit și din alți bani publici la conducerea Institutului de Studii Financiare (al ASF), pentru a îl recompensa pentru ajutorul dat la împopoțonarea proprie în cadru universitar. În 2009, anul ,,Metalurgia” pentru Marcu și Siminică, cel din urmă, pe baza acelor articole, și-a obținut titlul de profesor universitar, titlu pe care Marcu urma să îl obțină în 2011, pe baza acelorași articole, la o universitate fantomă. Cei 2 au fost co-autori într-un singur an a 5 ,,articole științifice” publicate într-un singur număr, în revista fraudă Metalurgia, în board-ul căreia intra și Nicu Marcu. Frauda Metalurgia a fost devoalată de 3 cercetători sârbi și apoi desființată.
- Bogdan Sticlosu, un mai vechi scriitor de articol (prost) pe numele lui Nicu Marcu și al Mădălinei Meghișan (de la Craiova), un personaj cu același nume apărând și în documentele Poștei Române, ca angajat. În investigație, Sticlosu s-a făcut remarcat prin contribuția pe care a avut-o în a îl ajuta pe Nicu Marcu să încaseze prin fraudă, bursa de la Academia Română.
Era o zi de marți, 5 mai 2009, când cinci persoane a căror medie de vârstă era 42 de ani fondează ,,Asociația Tinerii Schimbă România”, iar sediul care le este pus la dispoziție de ,,tânărul” de 60 de ani Valeriu Ioan Franc – director în Institutul de Cercetări Economice din Academia Română, în 4 camere din clădirea Academiei Române
- Președintele fondator se numește Nicu Marcu (la acel moment 41 de ani), cel care era Președintele Consiliului Național de Integritate și se făcuse deja remarcat pentru SRI și pentru oricine printr-o exmatriculare de la o primă facultate din Sibiu, intrare la o doua facultate la Craiova, la 6 ani după presupusa absolvire a licelui (24 de ani) și un șomaj de lungă durată, întrucât până la 28 de ani nu a demonstrat niciun loc de muncă. Ascensiunea sa începe în 2006, prin numiri politice în poziții de șef, fără experiență și generos plătite din bani publici.
- Vicepreședinte fondator – Tudor Gabriel Bohâlțeanu care se făcuse și urma să se facă remarcat prin sinecuri – numiri politice – ca vicepreședinte la Eximbank, director general la Poșta Română, membru în Consilii de Supraveghere/Administrare la Fondul Român de Contragarantare, Carom, FNGCIMM, etc.
- Vicepreședinte fondator este și Valeriu Ioan Franc, cel care a construit comunismul până în 1989 în calitate de cercetător, după care s-a apucat imediat să construiască și capitalismul, tot în calitate de cercetător.
- Ca membru fondator apare și Maria-Cristina Manda – absolventă a Colegiului Național de Apărare și probabil cea care l-a recomandat pe Marcu pentru admiterea în Colegiul Național de Apărare în 2006, apropiat de SRI. Cristina-Maria Manda a fost în 2005 consilier al Ministrului Justitiei – Monica Macovei și chiar secretar de stat la Ministerul Justiției, mandatul ei începând și încetând în 2005, potrivit Monicăi Macovei: ,,când a fost numită Manda secretar de stat, pentru că avea acces la informații secrete, am solicitat la ORNISS certificat pentru doamna Manda iar răspunsul a fost negativ”. Așadar SRI-ORNISS au refuzat accesul Cristinei Manda la informații strict secrete, tot din informațiile publice reieșind că doamna Manda a fost asociată cu lucrătorul Securității anti-NATO, Alexandru Silviu Mohora, care ar fi fost șeful de cabinet al lui Emil Macri – șeful Direcției de Contrainformații Economice din Securitatea Comunistă. În ,,portofoliul” post rejectare de la ORNISS al Cristinei Manda, conform Monicăi Macovei ( care în 2013 încă nu avea încredere în ea), se regăsesc sinecuri de la stat precum Electrica Muntenia Sud, Complexul Energetic Rovinari, Regia Națională a Pădurilor Romsilva (de unde provenea și contabilul de ocol silvic – Nicu Marcu), AVAS, consilier al lui Crin Antonescu în perioada în care a fost Președinte interimar, etc. Printre membrii Asociației ,,Tinerii Schimbă România”, cu Președinte Nicu Marcu și membru Cristina Manda, și-a făcut loc și Bogdan-Sebastian Mohora (cel mai probabil fiul lui Alexandru Silviu-Mohora), tânărul care schimbă România împreună cu Marcu, Franc și cu Manda devenind în 2014 chiar vicepreședinte al Asociației, pe care o și mută, ca sediu social, acasă la el.
Conflictul de interese:
În 2009, proaspătul vicepreședinte fondator al fundației conduse de Marcu, Tudor Gabriel Bohâlțeanu, tocmai fusese numit director general al Poștei Române. Venirea lui Bohâlțeanu la conducerea Poștei Române a însemnat și primul an de pierdere din ultimii 17 ani (până atunci fiind permanent pe profit). Profitul brut în 2008 a fost de 79 de milioane de lei, în 2009 fiind înregistrată o pierdere de 181 de milioane de lei, iar în 2010 o pierdere de 116 milioane de lei. La pierdere a contribuit și achiziția trucată de Bohîlțeanu, Marcu și Valeriu Ioan Franc. Deși se aflau în conflict de interese (fiind membrii în aceeași asociație, cu sediul în camerele institutului căruia Poșta Română, prin Bohâlțeanu, urma să sifoneze bani), cei trei semnează în 27-29 ianuarie 2010, un contract de ,,cercetare” prin care Institutul Academiei, câțiva profesori de la Craiova și directorul de proiect Nicu Marcu devin beneficiarii reali ai achiziției trucată de la Poșta Română.
Ca în cazul oricărui contract trucat, el este semnat în mod nenatural mai întâi de executant (Academia Română – Centrul de Informare și Documentare Economică), în 27 ianuarie 2010, în aceeași zi în care a depus oferta și care nu avea cum să fie evaluată. Abia apoi este semnat de cel care l-a inițiat (Poșta Română care a comandat contractul și care se presupune că l-a originat și trebuia să îl trimită ea spre semnare, semnează abia în 29 ianuarie 2010). În cazul unui contract netrucat, ar fi trebuit să fie vice-versa: contractul e redactat și semnat de beneficiar (care comandă) care trece în contract termenii (acceptați ai ofertei) și abia apoi semnat de executant. Semnăturile celor 3 aflați în conflict de interese fiind membri în Asociația lui Marcu cu sediul pus la dispoziție de Valeriu Ioan-Franc, pe același document, sunt dovada conflictului de interese.
A avut Poșta Română nevoie reală de acest contract plătit din bani publici sau doar i-a făcut Bohâlțeanu un serviciu lui Marcu, la instigarea lui, prin abuz de încredere publică?
Faptele și derularea evenimentelor arată că Nicu Marcu a folosit acest contract în ,,portofoliul” evaluat pentru obținerea titlului de profesor universitar, întrucât, în evaluarea portofoliului și determinarea punctajului, fișa de evaluare a candidatului include, obligatoriu, criteriul de la punctul F și anume ,,Granturi/proiecte câștigate prin competiție” (extras din fișa lui Marcu, singurul proiect în care a avut calitatea de ,,Director” câștigat ,,prin competiție națională” care era finalizat în 2011 la data obținerii titlului de profesor universitar).
Concluzia mea este următoarea: Poșta Română nu avea nevoie de acest contract (din mai multe motive). De altfel, la Poșta Română, până în acest moment ,,studiul” creat de directorul de proiect Nicu Marcu este de negăsit, la fel ca și procesul verbal de predare primire.
În schimb, Nicu Marcu era cel care avea nevoie să fie director de proiect, din 2 motive: bani și bifarea poziției pentru obținerea titlului de profesor universitar. Pentru asta, Bohâlțeanu, Marcu, Franc și prin complicitatea lui Lucian Bușe – decanul facultății din Craiova unde Marcu era conferențiar din 2008 și co-autor cu Marcu, au trucat o achiziție directă, din bani publici.
De ce nu avea nevoie Poșta Română de un ,,sistem de indicatori pentru analiza performanței economico-financiare)? Pentru că: i) era pe pierdere; ii) avea propriul departament de analiză economică; iii) nu a existat o fundamentare reală. iv) sistemul de indicatori (,,obiectivele) reprezintă banale evoluții în Excel pe care orice contabil le poate face pe baza datelor de bilanț în termen de câteva zile (și nu 5 luni), cu atât mai mult cu cât Poșta Română avea și are în organigramă un departament de ,,analiză economică”. Iată pentru ce au semnat contractul Tudor Bohâlțeanu și Nicu Marcu:
Așa cum se observă din obiectul contractului, tema de cercetare a fost analiza dinamicii și structurii activelor Poștei Române, analiza dinamicii și structurii capitalurilor, analiza corelației dintre structuri și capitaluri, analiza veniturilor realizate și analiza rentabilității activității, adică o simplă folosire, în dinamică, a indicatorilor pe care deja Poșta Română îi avea, și mai mult, trebuiau deja analizați de propriul deparament de ,,bugete și analize economice”.
Prin urmare, cine și cum ar fi putut fundamenta, altfel decât pentru o achiziție trucată, oportunitatea încheierii unui astfel de contract cu ,,director de proiect” Nicu Marcu?
Nota de fundamentare solicitată de mine și obținută este genială și dovedește trucarea achiziției publice. Iată ,,fundamentarea” necesității unor astfel de servicii de analiză, ivită chiar de la directorul departamentului de analiză al Poștei (evident, la comanda lui Bohâlțeanu):
Așadar, în 20 ianuarie 2010, șefa departamentului ,,analize economice” din Poșta Română se trezește brusc dimineața și își definește nevoia (imediat aprobată de Tudor Bohâlțeanu) de ,,cercetare documentată științific” privind ,,Sistemul de indicatori pentru analiza performanțelor economico-financiare ale Companiei Naționale Poșta Română”. Mai sus, vedeți nota de fundamentare și inexplicabila evaluare a unui contract de consultanță de ,,aproximativ 10.500 de Euro fără TVA” pentru asta.
De ce este ,,fundamentat” prețul de 10.500 de Euro? Din nota de fundamentare nu rezultă cum s-a ajuns la acest preț, însă este parte a dosarului candidatului la poziția de profesor universitar evaluarea proiectelor (ca director de proiect) ,,câștigate prin competiție națională” de peste 10.000 de Euro. Nivelul indicat al prețului este încă un motiv și un indiciu temeinic pentru faptul că ,,achiziția publică” fără licitație și prin ,,selecție de oferte” a fost dedicată lui Nicu Marcu. Mai mult de 15.000 de Euro ar fi însemnat licitație, mai puțin de 10.000 de Euro ar fi însemnat că un astfel de proiect nu putea fi luat în considerare la ,,mapa academică” a lui Nicu Marcu.
Așadar, trezitul brusc de dimineață pentru achiziții de servicii externe de consultanță nu e chiar atât de brusc, pentru că, în 15 ianuarie 2010, înainte ca Poșta Română să își dea seama și să fundamenteze în 20 ianuarie că are nevoie de un ,,sistem de indicatori”, sosise deja un prim răspuns la solicitarea care încă nu exista.
Concret, în 15 ianuarie 2010, cu 5 zile înainte ca Poșta Română să își definească și aprobe ,,necesitatea” Lucian Bușe, decanul facultății din Craiova unde preda Nicu Marcu în calitate de confernțiar universitar îi trimite lui Bohâlțeanu, o ofertă pentru o achiziție de servicii care nu fusese încă fundamentată de Poșta Română.
Lăsând la o parte analfabetismul Decanului de la Craiova (care scrie că are specializări la ,,cursuri universitare de licenți”) și faptul că bagă din burtă referitor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor ,,una dintre instituțiile academice cu renume” (în 2011, pe domeniul ,,economie” la prima clasificare universitară a Ministerului, obținea cel mai slab calificativ ,,E” – junk, unde ,,A” era deținut de ASE, în esență, scrisoarea lui Bușe din 15 ianuarie 2010 la cererile de ofertă care nu puteau fi fundamentate decât după 20 ianuarie (cânda fost aprobată nota de fundamentare pentru achiziția unui sistem de indicatori), este un prim indiciu privind falsificarea achiziției publice. Co-autorul lui Nicu Marcu, Lucian Bușe, îi trimitea vice-președintelui lui Nicu Marcu de la asociație (director la Poșta Română), o ofertă pentru un serviciu care nu numai că nu fusese cerut, dar nici definit.
Puteți observa pe documentul semnat de Lucian Bușe că nu are un număr și o dată de înregistrare pentru ieșirea de la cabinetul Decanului Bușe. Ceea ce nu face decât să valideze cel puțin unul dintre următoarele scenarii:
a) Lucian Bușe, ca decan, are puteri telepatice, întrucât documentul este datat 15 ianuarie 2010, iar referatul de necesitate al Poștei Române era semnat abia 5 zile mai târziu;
b) Lucian Bușe, un apropiat al lui Nicu Marcu, a participat la trucarea achiziției publice cu beneficiar real Nicu Marcu, trimițând o ofertăidentică (inclusiv din punct de vedere al greșelilor de ortografie, dar cu un preț vădit mai mare, astfel încât câștigătorul să fie ,,contracandidatul” Universității din Craiova;
c) La dosarul achiziției a fost schimbată oferta inițială transmisă de către Lucian Bușe (care ar fi trebuit să aibă număr de ieșire de la Universitatea din Craiova), astfel încât să vină cu un preț ,,vădit mai mare” decât destinatarului achiziției publice trucate, fără licitație, beneficiarul real Nicu Marcu,
De ce nu a făcut Poșta Română un anunț public în care să îi invite pe toți cei interesați să depună oferte?
Pentru că în fapt vorbim despre o achiziție trucată în care vorbele erau deja făcute de Nicu Marcu, Tudor Bohâlțeanu și Valeriu Ioan Franc, membri în Asociație pentru a truca o achiziție publică pentru servicii nenecesare.
Iar Lucian Bușe, juca rolul de ,,iepure”: să trimită o ofertă la mișto, astfel încât să fie descalificat și să câștige cine trebuie – Valeriu Ioan Franc și Nicu Marcu. Din dosarul achiziției publice nu rezultă cum a ajuns 5 zile mai târziu, în 20 ianuarie, departamentul de analiză din Poșta Română la evaluarea de ,,10.500 de Euro, fără TVA”.
Rezultă însă din faza doi a trucării achiziției, când apare ,,câștigătorul”. La 7 zile de la ,,fundamentarea” Poștei Române, respectiv în 27 ianuarie 2010, apare ,,câștigătorul” – Nicu Marcu (director de proiect) și Valeriu Ioan Franc – Director la INCCE, care ,,câștigă” de la colegul lor de asociație și de apartament (asociația lui Marcu, Bohîlțeanu și Franc avea sediul la INCE – instituția condusă de Franc) cu o ofertă, surpriză, de ,,10.500 Euro, fără TVA”, fix cât ,,fundamenta” Poșta Română.
După cum puteți observa, și în oferta ,,iepure” din 15 ianuarie 2010 și în cea ,,câștigătoare” din 27 ianuarie 2010, ultimul paragraf este identic, semn că au fost copiate una după cealaltă (inclusiv literele bolduite sau scrise cu majuscule), evidențiind încă o dată trucarea licitației. Mai mult, ofertele tehnice sunt cvasi-identice, în timp ce oferta financiară a INCE, cu director de proiect Nicu Marcu pică fix pe valoarea ,,estimată” de Bohâlțeanu: ,,10.500 Euro, fără TVA”. Nici mai jos, nici mai sus.
Mai mult, odată cu trimiterea ,,ofertei” înregistrată sub nr. 89/27.01.2010, INCE deși trimite oferta ,,în vederea analizei”, înregistrează deja și semnează sub același număr și contractul (din care este scos ultimul punct al ofertei – ,,analiza corelației dintre structura financiară și rentabilitatea activității”). Probabil că acest punct l-a deranjat pe Bohâlțeanu, întrucât o analiza reală, chiar și ipotetică a acestei corelații, ar fi putut permite ajungerea la concluzia că deși Poșta Română are o structură financiară care ar determina o rentabilitate mai mare, rentabilitatea scade sub mandatul lui Bohâlțeanu. Adică prost management.
Faptul că cele două oferte au fost copiate una dupa alta și dezvoltate în același laborator, reprezintă materializarea achiziției trucate, așa cum este evident și din ,,oferta tehnică”.
Ambele sunt identice (inclusiv aceleași greșeli de ortografie) cu excepția înlocuirii ,,Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor” (Bușe și Nicu Marcu) cu ,,Institutul Național de Cercetări Economice Costin K. Kirițescu (Franc și Nicu Marcu). Numitor comun: Nicu Marcu.
Oferta Universității din Craiova (15 ianuarie 2010) vs oferta INCE (27 ianuarie 2010)
Proba 1:
Proba 2:
Deși Poșta Română nu solicită și nu indică (în fundamentare) defalcat sistemul de indicatori, pe sub-puncte, creativitatea celor 2 oferte este copy-paste, pe principiu ,,iepure”-,,câștigător – oferte copiate una după alta, astfel încât una ,,să piardă” iar cealaltă ,,să câștige”. Identice.
Craiova vs INCE, identic
În esență, două oferte trucate, într-o achiziție trucată. Și asta nu e tot.
Academia Română – prin INCE Costin C. Kirițescu, în final ,,bate” oferta identică a decanului Bușe, care se înțelesese prin Nicu Marcu cu institutul Academiei ca acesta să trimită o ofertă doar cu prețul diferit ( ,,15.000 Euro fără TVA” la Craiova vs 10.500 Euro fără TVA, la Institutul Academiei).
A dat un alt colaborator comun al lui Nicu Marcu și al Poștei Române date confidențiale Institutului Academiei, în speță, prețul achiziției?
Din analiza dosarului achiziției, reiese că la departamentul ,,Buget și Analize Economice” al Poștei Române, adică fix cel care trebuia doar să ia datele din bilanțul existent și să treacă prin excel cifrele în dinamică, lucra fix Bogdan Sticlosu (tot de la Craiova) care trimite o adresă Direcției Juridice a Poștei Române (directoarea Aurelia Malescu – care lucrase anterior la păduri, ca și Marcu. Respectiv la Romsilva. Numele Bogdan Sticlosupare ca fiind înregistrat ca autor cu propria adresă de email pentru un articol (fără nicio valoare) semnat de Nicu Marcu, în limba engleză (de baltă) pe care Marcu nu o cunoștea și folosit de Nicu Marcu ulterior în fundamentarea legalității îndeplinirii criteriilor pentru plata busei post-doctorale de la Academia Română – Valeriu Ioan Franc.
Odată achiziția publică TRUCATĂ, Nicu Marcu (director de proiect), Valeriu Ioan-Franc – director INCE – Centrul de Documentare și Gabriel Bohâlțeanu – director general Poșta Română) – toți aflați în conflict de interese în legătură cu semnarea acestui contract (fiind membri în Consiliul Director al Asociației – Tinerii Schimbă România și care funcționa sub principiul ,,competiției juste și dezvoltării pe criterii de performanță a valorilor intelectuale” – mai comit o infracțiune: falsifică prețul contractului de achiziție publice în raport cu oferta și realitatea legală de neplătitor de TVA al Centrului de Documente, pentru a sifona, prin falsuri, Poșta Română.
Concret, așa cum am arătat, în 27.01.2010, Academia Română – INCE – Centrul de Documentare, trimite oferta de ,,10.500 de Euro, fără TVA”, acceptată de către Poșta Română.
10.500 (zece mii cinci sute) Euro fără TVA, înseamna FIX 10.500 de Euro, întrucât Centrul de Informare și Documentare economică nu era plătitor de TVA și nu putea emite facturi cu TVA. Centrul, cu aceeași adresă ca și fundația ,,Tinerii schimbă România” (Marcu, Franc, Bohâlțeanu) a obținut Codul de Identificare Fiscală în 9 iulie 1993, dar nu a fost niciodată plătitor de TVA, fiind instituție publică, acest lucru fiind atestat chiar de către ei.
Prin urmare, prețul ofertat de Centrul de Informare și Documentare Economică -INCE din Academia Română (și acceptat) de către Poșta Română, era, conform ofertei din 27 ianuarie 2010, de fix 10.500 de Euro.
În contract, semnatarii Nicu Marcu, Valeriu Ioan Franc și Gabriel Tudor Bohâlțeanu, falsifică rezultatul achiziției publice (10.500 de Euro) și, prin fals în raport cu oferta acceptată în cadrul achiziției trucate, în aceeași zi cu oferta (27.01.2010), semnatarii umflă prețul la 12.495 de Euro, aduăgând nelegal și prejudiciind Poșta Română încă 19% la valoarea de ofertă:
În fapt, diferența între prețul din ofertă (10.500 de Euro) și prețul din contract (12.495 de Euro) reprezintă o falsificare de către cei trei a rezultatului achiziției, adăugând TVA de 19% față de ofertă, deși știau că nu sunt plătitori de TVA.
Parchetul, Curtea de Conturi și Poșta Română ar trebui să se sesizeze, pentru recuperarea acestui prejudiciu de la cei trei semnatari ai contracului, aflați în conflict de interese.
Falsificarea prețului contractului în raport cu oferta (parte a contractului) și cu statutul de neplătitor de TVA al Centrului de Informare și Documentare Economică – INCE din Academia Română, este evidentă și în raport de factura emisă de Centru și achitată fără obiecții de către Bohâlțeanu, certificată pentru ,,legalitate” de Bogdan Sticlosu.
Ordonanțarea plății s-a făcut și cu semnătura lui Bogdan Sticlosu (despre care presa locală a scris că și el a făcut parte din Asociația Tinerilor Economiști), care, la fel ca și Marcu, Franc și Bohâlțeanu, știa că Centrul de Informare și Documentare Economică nu este plătitor de TVA și a cărui semnătură apare și pe factura primită de la Centru în vederea ,,certificării realității, legalității și regularității”.
Prin urmare, nu numai că Nicu Marcu, Valeriu-Ioan Franc și Tudor Bohâlțeanu au trucat achiziția publică (la asta concurând și oferta fictivă, neînregistrată la Universitate și telepatică a lui Lucian Bușe – co-autorul lui Nicu Marcu și identică fizic în raport cu cea a INCE), dar au falsificat și prețul ofertei.
Mai mult, deși Facultatea lui Nicu Marcu ,,a pierdut” contractul cu Poșta, în favoarea aceluiași Nicu Marcu (care era și ,,cercetător” în Academia Română), în realitate nu cercetătorii Academiei Române au făcut ,,cercetarea” pentru Poșta Română, ci tot profesori de la Craiova, aceștia fiind obișnuiți și acceptând faptul că ,,directorul de proiect” Nicu Marcu doar fura munca de cercetare (articole plagiate) sau doar semna articole scrise de alții, fără să aibă nicio contribuție proprie. Cel puțin 4 oameni au fost implicați în ,,analiza” unor simpli indicatori extrași din bilanț. E ca bancul cu polițistul și cu becul…
Practic, Directorul de Proiect (și beneficiarul real) al achiziției trucate a fost Nicu Marcu, conferențiar universitar în domeniul Economie la Facultatea de categorie ,,E” din Craiova (junk), acesta contribuind prin semnătură alături de Franc și Bohâlțeanu la falsificarea prețului ofertei. Apoi, în proiect nu au fost incluși (și plătiți) cercetători ai Academiei Române, ci tot profesori de la Craiova, amicii de lungă durată ai lui Nicu Marcu.
Eu am identificat alți 3, pe lângă Nicu Marcu, toți de la Facultatea unde decan era Bușe, care ,,a pierdut” competiția, deși telepatic, Bușe a aflat de proiect înainte ca acesta să existe:
- Daniel Cîrciumaru, conferențiar universitar la ,,Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor”, unde decanul era Bușe – co-autorul lui Marcu și complice telepatic la achiziția trucată. În 2009, Circiumaru a fost și co-autor, alături de Nicu Marcu a unui articol ,,științific” în revista fraudă Metalurgia International. Pe articolul din revista fraudă și pe proiectul de cercetare ,,câștigat” cu Poșta Română, și Cîrciumaru și Marcu și-au luat ,,puncte” pentru a deveni profesori universitari:
- Cătălina Sitnikov, profesor la aceeași facultate ca și Marcu unde decan era Lucian Bușe (nașul lui Marian Siminică – co-autor cu Marcu la 5 articole din revista fraudă Metalurgia, într-un singur an și într-un singur număr). În 2009, Cătălina Sitnikov a fost co-autoare cu Nicu Marcu a trei articole ,,științifice” în revista frauda Metalurgia, publicate într-un singur an și într-un singur număr. Marcu publicase 11 în Metalurgia, în co-autorat, într-un singur an și într-un singur număr. Genul acesta de co-autorat (articole colective pseudo-științifice) în care se auto-citează cu alte articole fără valoare nebăgate în schimb în seamă de cercetătorii internaționali fiind identificat chiar de căre Ministerul Educației drept o formă de fraudă, prin falsificarea ,,factorului de impact” al revistelor și a relevanței ,,științifice” ale unor ,,autori”. După 3 articole cu Nicu Marcu, o găsim pe Sitnikov și la Poștă, cu Nicu Marcu. Și Sitnikov a ,,punctat” în cariera academică în urma achiziției trucate, la fel ca Nicu Marcu.
- Mirela Schigea (Ganea), tot de la Facultatea unde Bușe era Decan iar Marcu conferențiar, căreia includerea în proiectul rezultat în urma achiziție trucate de Marcu, Franc, Bohâlțeanu și cu complicitatea lui Bușe, i-a folosit, urcând de la preparator universitar la asistent universitar la ,,reputata” facultate.
În esență,
Poate cineva nega că beneficiarul real al achiziției trucate de la Poșta Română a fost Nicu Marcu, care și-a împopoțonat astfel CV-ul cu ,,director proiect de cercetare” fără de care nu putea obține titlul de profesor universitar la universitatea junk Financiar Bancară (neacreditată ș desființată)?
Proiectul în care Nicu Marcu a devenit ,,director de proiect” prin achiziția trucată și prin falsificarea prețului a stat la baza și ,,admiterii” lui Nicu Marcu la bursa post-doctorală de 92.000 de lei, de la Academia Română, respectiv de la Valeriu Ioan-Franc. Valeriu Ioan Franc nu avea cum să nu știe cum s-a născut ,,acest proiect”. Prin fraudă. Nicu Marcu, la evaluarea făcut de ,,Academia Română” pentru bursa post-doctorală a primit doar 71 de puncte din 100 (ante-penultima notă), foarte probabil, fără acest proiect generat prin fraudă, punctajul lui coborând sub nivelul de 70 ceea ce nu i-ar fi permis încasarea bursei post-doctorale, de 92.000 de lei.
Poate cineva nega că prin atitudinea de ,,șmenar de Grant” (furând TVA-ul necuvenit, ca director de Proiect) Nicu Marcu este altceva decât un om fără căpătâi care, prin frauda academică (și nu numai), a reușit să acceadă ulterior și la poziția de Președinte al ASF, plătit în prezent cu 70.000 de lei pe lună?
Poate cineva nega faptul că Nicu Marcu, exmatriculat, șomer până la 28 de ani și cu facultatea terminată la 29 de ani, a fraudat prin achiziția publică trucată, Poșta Română, așa cum a fraudat și Academia Română și fondurile publice ale Uniunii Europene din care i-a fost plătită (fără să îndeplinească condițiile obligatorii) bursa post-doctorală de 92.000 de lei, cum am arătat anterior?
Poate cineva nega că, în timp ce era beneficiarul real al achiziției trucate de la Poșta Română, Nicu Marcu, era și Președinte ale Consiliului Național de Integritate (alți bani publici, altă sinecură) adică cel care ar fi trebuit să aibă toleranță ZERO față de lipsa de integritate?
Poate cineva nega că frauda academică a articolelor plagiate și achiziția publică trucată a fost folosită pentru altceva decât pentru a obține prin fraudă titlul de conferențiar universitar, bursă post-doctorală și ulterior, chiar profesor universitar și șef de școală doctorală, cu alte cuvinte, pentru împopoțonare prin fraudă și pe bani publici?
Poate cineva nega că fraudele financiare ale rețelelor de ,,profesori”, cum este cazul achiziției de la Poșta Română sunt altceva decât mecanisme larg răspândite pentru a antrena fraude și mai mari, cu fonduri europene ,,de cercetare”, de zcei de milioane de Euro, din moment ce frauda a pătruns prin Nicu Marcu chiar și în Academia Română?
Desigur, DNA ar trebui să se sesizeze și să verifice indiciile de fraudă financiară și furt de TVA pe care le-am demonstrat în acest episod. La fel cum DNA ar trebui să verifice și indiciile de fraudă din fonduri europene prin bursa post-doctorală plătită fără îndeplinirea condițiilor, lui Nicu Marcu.
Desigur, Poșta Română ar trebui să se sesizeze și să se îndrepte spre recuperarea TVA-ului plătit nelegal (prin falsificarea în contract a ofertei de 10.500 de Euro în raport cu oferta, transformată în 12.495 de Euro cu știința de către Nicu Marcu și Valeriu Ioan Franc că Academia Română – INCE – Centrul de Documentare nu este plătitor de TVA.
Iar Poșta Română ar trebui să se îndrepte fix către Bohâlțeanu, Nicu Marcu, Valeriu Ioan Franc și a celorlalți aflați în conflict de interese în legătură cu acest contract, și să recupereze suma în cazul în care serviciile au fost prestate fictive și categoric pentru recuperarea TVA-ului.
Și încă ceva:
Cum vi se pare faptul că ,,studiul documentat științific” a făcut obiectul unei achiziții directe și nu a unei licitații, achiziție trucată în meciul Universitatea din Craiova (Nicu Marcu) vs. Nicu Marcu (cercetător la Academia Română plus profesori de la Universitatea din Craiova)?
Dar mai ales: cum vi se pare faptul că la Poșta Română ,,studiul documentat științific”, plătit din bani publici și cu TVA furat, este de negăsit?
Într-un prim răspuns la solicitarea mea privind dosarul public al achiziției (ulterior Poșta Români mi-a răspuns mai pe larg, conform Legii), Poșta Română mi-a răspuns oficial:
La fel cum nici Parlamentul României nu mai găsește înregistrarea VIDEO a Comisiilor Reunite de Buget Finanțe, Economică, etc, în care a fost audiat Nicu Marcu în iunie 2020, ca să devină Președinte ASF (în urma trocului politic PSD-PNL-USR-Pro România, prin care Nicu Marcu lăsa liberă poziția de vicepreședinte a Curții de Conturi prin numirea la ASF, astfel încât vicepreședinte al Curții de Conturi să devină Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta).
Spre deosebire de Camera Deputaților, Poșta Română a mai găsit documente.. Chiar dacă nu găsește studiul și nici procesul verbal de predare primire, probabil aici fiind nevoie de audierea ,,beneficiarilor” Nicu Marcu și Gabriel Bohâlțeanu.
Spre deosebire de Poșta Română, Camera Deputaților chiar minte în refuzul de a îmi pune la dispoziție înregistrarea audierii lui Nicu Marcu, pentru poziția de Președinte ASF.
Dovada că minte este fotografia profit.ro, care atestă audierea (și înregistrarea) prin sistemul Cisco Webex Meetings. Sistemul are pur și simplu buton de Record, fiind salvat în cloud sau local, chiar dacă Camera Deputaților pretinde în fals că ,,nu dispune de sistem de înregistrare VIDEO’.’ E butonul roșu care apare în dreapta sus, activat în timpul audierii, lângă connected.
Așadar, în mod evident Camera Deputaților vrea să ascundă faptul că Parlamentul a achiesat la neîndeplinirea în mod real a experienței cerute de lege pentru ocuparea funcției de președinte ASF de către Nicu Marcu (experiență efectivă în instituții bancare sau instituții financiare non-bancare neexistând la Nicu Marcu), dar pe care Nicu Marcu a ,,compensat-o” în fața unor parlamentari de paie la audiere prin ,,experiență de cercetare”’. Care experiență de cercetare? Aia cu articole furate? Aia cu achiziție publică trucată? Aia în care e nevoie să fi ,,director de proiect” și să subcontractezi alți 3 ,,profesori” ca să citești niște cifre din bilanț și să faci un Excel?
Revenind, Poșta Română s-a dovedit ulterior cât a putut de transparentă și a arătat că nu are nimic de ascuns și că nu intenționează să acopere indiciile de infracțiuni în sarcina lui Bohâlțeanu și Marcu. Însă, studiul care ar fi fost livrat de directorul de proiect Nicu Marcu – este în continuare de negăsit în arhiva Poștei Române. De asemenea, la dosarul achiziției este de negăsit procesul verbal de predare-primire a studiului, document, obligatoriu conform contractului.
Asta, deși conform legii, raportul de cercetare și procesul verbal de predare-primire sunt parte a contractului de achiziție publică.
Și deși, potrivit contractului, factura falsificată prin includerea TVA în baza de calcul, nu putea fi achitată fără înmânarea studiului și fără procesul verbal. La dosar, se regăsește doar factura. Nu și studiul. Nu și procesul verbal de predare-primire.
La final, vă întreb: cât timp credeți că va mai fi valabilă afirmația lui Nicu Marcu, Doctor honoris causa al Universității din București (și acolo devenit pe baza evaluării în laudatio a unor articole efectiv furate), conferențiar și profesor universitar așișderea, respectiv: ,,Domnule, nu am văzut pe nimeni de la DNA sau DIICOT să intre în instituție (ASF), că dacă vin, întâi vin la mine”? (Cristina T.).
