„Resursa umană” sau „șurubelul din organigramă”

La Instituția Prefectului Municipiului București, noțiunea de „resursă umană” pare tradusă dintr-un dicționar rece și prost: omul contează cât timp produce cifre, bifează indicatori și nu tulbură feng-shui-ul organigramei cu problemele lui personale.

De cum îndrăznește să ridice privirea din tabele și să spună: „Am un copil bolnav, am o viață, am o familie”, se activează instant „situația operativă”, „continuitatea activității” și mantra ultimă care spală orice responsabilitate: deficitul de personal.

Potrivit Sindicatului Europol, la Prefectura București cifrele par mai grele decât orice copil bolnav. Că doar cifrele nu plâng, nu au crize, nu cer nimic. Se încadrează perfect în rânduri și coloane.

Când boala copilului devine „moft administrativ”

În cazul polițistului care cere mutarea de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București la Olt nu e vorba nici de moft, nici de „poftă de schimbare”. Vorbim despre un tată care a pus pe masă documente medicale, diagnostice, recomandări – tot arsenalul de dovezi pe care un stat normal ar trebui să îl ia în serios în secunda doi.

Copilul lui are o afecțiune gravă, care cere supraveghere permanentă, monitorizare și intervenții rapide. Tatăl, ofițer în cadrul instituției, arată negru pe alb că distanța față de domiciliu îl împinge departe exact atunci când ar trebui să fie mai aproape ca oricând. Asta înseamnă drumuri, costuri, stres, presiune familială și financiară continuă.

Pentru un om sănătos la cap, acestea sunt motive de căutat soluții urgente. Pentru birocrația Prefecturii București sunt doar paragrafe în plus într-un raport de mutare. Rezultatul: trei rapoarte de mutare, trei răspunsuri identice – „NU”. Scris politicos, birocratic, dar tot „NU” rămâne.

Deficitul de personal – scutul universal al nepăsării

Prefectura București își recită cu convingere replica: avem deficit de personal. Punct. În răspunsul oficial se vorbește de 11 posturi vacante de ofițer. Cifra sună grav, suficient cât să dea bine într-un paragraf justificativ.

Doar că, surpriză: cele 11 posturi sunt raportate la nivelul întregii instituții, nu la compartimentul concret unde lucrează polițistul în cauză. Cu alte cuvinte, „avem deficit undeva, cumva, deci nu pleci nicăieri”.

Dacă invoci deficitul ca pretext pentru a bloca mutarea unui singur om, atunci ai obligația minimă să spui:

• câte posturi sunt prevăzute pe linia aceea de muncă,
• câte sunt ocupate,
• ce volum de activitate există,
• ce impact real ar avea plecarea lui.

Una este să demonstrezi că un compartiment se prăbușește fără el, alta este să scoți cifra 11 din sertar și să o fluturi ca pe o sperietoare statistică. „Avem deficit, deci nu se poate.” E varianta administrativă a celebrului „Nu se poate, dom’le, sistemul nu ne lasă.”

Dreptul la mutare – transformarea într-un ritual de umilire

Tradus brutal: dacă simpla existență a unui deficit general e suficientă ca să respingi orice cerere de mutare, polițistul nu mai are un drept real, ci o formalitate umilitoare. Are dreptul doar să depună o hârtie prin care i se comunică elegant un „NU” pretipărit.

De când incapacitatea managerială de a ocupa posturile vacante a devenit povara personală a polițistului, obligat să rămână captiv, indiferent de tragedia de acasă?

Deficitul nu l-a creat el. Politicile de personal nu le-a făcut el. Posturile neocupate nu le-a ținut el blocate. Dar factura pentru toate acestea ajunge, frumos ștampilată, tot la el: „Nu pleci, avem deficit”.

Când se poate, se poate. Când nu se vrea, se invocă deficitul

Sindicatul Europol dezvăluie că, în perioada analizată, Prefectura București a aprobat patru mutări prin modificarea raporturilor de serviciu, către alte structuri sau instituții. Brusc, deficitul de personal nu a mai fost o tragedie iremediabilă. S-a putut.

Nimeni nu contestă dreptul acelor colegi de a fi mutați, nimeni nu spune – fără dovezi – că ar fi existat favoruri. Întrebarea este alta, simplă și tăioasă:

• după ce criterii?
• ce a făcut ca în acele patru cazuri deficitul să devină „gestionabil”, iar în cazul tatălui cu copil bolnav să rămână obstacol de netrecut?
• ce analiză individuală s-a făcut acolo și de ce nu se poate face și aici?

Și, mai ales: prin ce logică rece cazul unui părinte cu un copil grav bolnav nu trece filtrul, în timp ce alte patru situații trec? Ce cântar moral se folosește în birourile Prefecturii București?

Reguli pentru unii, pix pentru alții

Nu mai vorbim doar despre o mutare, ci despre un minim de predictibilitate în viața profesională și de familie. Un sistem corect ar aplica aceleași reguli pentru toți, pe criterii clare și cunoscute dinainte.

Dacă pentru patru persoane s-a putut, iar pentru a cincea nu, conducerea are obligația să explice diferența. Nu prin divulgarea datelor personale, ci prin precizarea criteriilor obiective:

• ce contează?
• ce nu contează?
• cum se cântăresc situațiile?

Altfel, fiecare polițist e îndreptățit să creadă că raportul lui nu e analizat după reguli, ci după dispoziția de moment a celui care are pixul în mână. Managementul riscă să devină nu „al resurselor umane”, ci management după bunul plac.

„Preocupare constantă” cu termen de livrare: niciodată

În răspunsurile oficiale, Prefectura București vorbește despre „preocuparea constantă” de a găsi polițiști care să vină în instituție. Frumos spus. Dar imediat recunoaște că nu poate stabili obiectiv un termen până la care se va găsi un înlocuitor.

Traducere din birocrată în română:
„Nu știm când (și dacă) găsim pe cineva, deci nu știm când (și dacă) vei putea pleca.”

O lună? Un an? Trei? Când o fi, dacă o fi. Instituția își rezervă confortul unui termen nedefinit, iar polițistului și familiei lui li se cere răbdare infinită.

Aceasta este „predictibilitatea” oferită propriului angajat:

• statul știe sigur că are nevoie de el,
• dar nu știe deloc când îi va permite să-și salveze propria viață de familie.

Transparența de vitrină: am analizat, nu vă spunem cum

Poate că a venit momentul ca Instituția Prefectului Municipiului București să lase la o parte textele standard și să treacă la explicații reale. Dacă deficitul este motivul:

• arătați situația exactă din compartimentul afectat,
• nu aruncați o cifră globală peste toată instituția.

Dacă patru mutări au fost aprobate:

• explicați criteriile obiective după care au fost analizate.

Dacă există „preocupare constantă” pentru oameni:

• arătați soluțiile concrete,
• nu inventarul de adrese expediate și ședințe ținute.

Transparență nu înseamnă să scrii sec „s-a analizat”. Transparență înseamnă să poți explica de ce două situații aparent comparabile primesc răspunsuri radical diferite și care este regula pe care orice polițist o poate ști înainte să-și pună viața pe pauză.

Indicatorii nu fac febră. Copiii, da.

Cifrele nu fac atacuri de panică. Indicatorii nu fac febră la 3 dimineața. Organigramele nu fac naveta, nu plătesc chirie în două locuri și nu stau cu telefonul în mână, cu frica în suflet, întrebându-se dacă acasă nu se întâmplă o nenorocire. Polițiștii, în schimb, da.

Dacă la Prefectura București s-au găsit soluții pentru patru mutări, dar pentru un tată cu un copil grav bolnav răspunsul a rămas blocat în „deficit” și într-un termen imposibil de estimat, întrebarea devine inevitabilă:

După ce criterii se împarte dreptul la înțelegere și la umanitate?

Când regula nu e transparentă, nu e predictibilă și nu poate fi verificată, „managementul resurselor umane” devine o expresie cinică. În realitate, pare mai aproape de „management după pix și dispoziție”.

Ce cer polițiștii? Nu favoruri, ci reguli clare

Solicitarea adresată Prefecturii București este simplă și firească:

• să analizeze obiectiv, transparent și individual fiecare cerere de mutare,
• să raporteze decizia la situația concretă a polițistului,
• nu la o lozincă generală despre „deficit de personal”.

Dacă pentru alți polițiști s-au aprobat mutări, atunci conducerea trebuie să demonstreze că există criterii clare, unitare și aplicabile tuturor în mod egal.

Polițiștii nu cer privilegii. Nu cer uși din spate. Vor să știe că destinul lor profesional și familial nu depinde de cheful unui șef sau de cui ajunge primul pixul pe raport, ci de:

• reguli transparente,
• argumente obiective,
• decizii asumate, explicabile și repetabile.

Restul – „deficite”, „preocupări constante”, „situații operative” – rămân doar decor de hârtie, în timp ce, undeva, un copil bolnav își așteaptă tatăl ținut captiv într-o organigramă. (Cerasela N.).

Sindicatul a semnalat posibile nereguli în procedura de ocupare a postului

Concursul organizat pentru ocuparea postului de ofițer principal I în cadrul Serviciului Resurse Umane al Clubului Sportiv Dinamo București a fost suspendat după ce Sindicatul Polițiștilor Europeni (SIDEPOL) a sesizat posibile nereguli în desfășurarea procedurii.

Măsura a fost dispusă la data de 9 septembrie 2026, pentru a permite verificarea aspectelor semnalate de organizația sindicală.

Procedura, suspendată până la finalizarea verificărilor

Potrivit informațiilor comunicate, conducerea CS Dinamo București a decis suspendarea concursului și analizarea situației de către o comisie desemnată în acest scop.

Verificările urmăresc să stabilească dacă procedura de organizare și desfășurare a concursului a respectat toate prevederile aplicabile, precum și condițiile de transparență și egalitate de șanse pentru candidați.

Suspendarea nu reprezintă, în sine, o concluzie privind existența unor abateri, ci permite clarificarea tuturor aspectelor înainte de continuarea concursului.

SIDEPOL solicită respectarea principiilor de legalitate și transparență

Sindicatul a cerut ca toate concursurile organizate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate să se desfășoare cu respectarea strictă a principiilor de legalitate, transparență și egalitate de șanse.

SIDEPOL susține că fiecare candidat trebuie să beneficieze de un tratament corect, iar criteriile și etapele concursurilor trebuie să fie clare și aplicate în mod uniform.

„Nu putem vorbi despre profesionalizarea instituțiilor fără proceduri transparente și fără respectarea acelorași reguli pentru toți candidații”, este poziția transmisă de organizația sindicală.

Concluziile comisiei vor decide continuarea concursului

În perioada următoare, comisia desemnată urmează să analizeze sesizarea și documentele aferente procedurii de concurs. În funcție de concluziile verificărilor, concursul ar putea fi reluat, modificat sau anulat, dacă vor fi identificate nereguli care impun astfel de măsuri.

SIDEPOL a anunțat că va urmări evoluția cazului și va continua să solicite respectarea drepturilor polițiștilor și a regulilor privind ocuparea funcțiilor în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. (Paul D.).