Actualitate
Ne-am nimicnicit !/ ”Obârșie și perenitate” (VII)
In EDITORIALUL din data de 27.04.2018, „Ne-am nimicnicit !”, am precizat că românii mileniului 3 sunt lași în fața abuzurilor, naivi prin a crede nouă propagandă #proeuropa, indiferenți la necazurile altora, adică din ce în ce mai solitari, nu solidari.
Și, dezamăgiți, deși și-o fac din 4 în 5 ani cu mâna lor, românii nu mai cred în nimeni și nimic. Nici măcar în Dumnezeu!
Am specificat ca, pentru a înțelege și mai clar ce am dorit să spunem „printre rânduri”, va rugăm a citi, în numerele viitoare, un serial – fluviu din opera lui Petre Anghel (nu confundati cu poetul florilor!), despre români și nația noastră.
Paul Anghel : ”Obârșie și perenitate VII”
Urmare articolului publicat deunazi cu privire la noi, romanii, va rugam a citi serialul urmator. Materialul, daca il veti intelege, va va aduce un castig spiritual coplesitor mai mare dacat sa cititi aiurea vreo „investigatie” potrivit careia Iohannis a devenit spaima pisicilor cand apare la TV.
Va trebui introdusă oare, chiar în acest moment, o nouă negaţie? Nu e oare negaţia obligatorie pentru câştigarea unui nou orizont? În dialectica dezvoltării, lucrurile ar trebui să se petreacă exact aşa, şi atunci, iată, spiritul e dispus să forţeze această perspectivă, căutând argumente care să asigure unicităţii o expresie mai sigură. Dar pentru aceasta ar trebui poate să reluăm în discuţie chiar cele cinci elemente ale negării cardinale definite de gândirea secolului al XVII-lea şi să le dăm răspuns, dând răspuns totodată şi amendărilor ulterioare din secolele XIX şi XX. De la ce să pornim? Să pornim poate de la cel mai recent element, afişat cu recent orgoliu, caracterul de sinteză al culturii române. Dar de ce sinteza ar satisface orgoliul şi nu originalitatea? în ce măsură sintezele operate aici asigură un drum nou originalităţii faţă de alte culturi? Sinteza nu-şi poate afla o justificare în sine şi nu se poate impune ca un merit în sine, ea reprezintă o funcţie elementară a vitalităţii unei culturi, expresia unui metabolism elementar activ şi robust. Sinteza e garanţia invizibilă a originalităţii, reazemul ei interior, funcţia catalitică fără de care înrâuririle şi juxtapunerile de elemente ar apărea disociate şi incoerente în organismul culturii, s-ar sustrage acelei coeziuni interne care menţine, modifică sau impune forma inconfundabilă. în lupta cu agresiunile externe de tot felul, culturile pun în faţă pavăza sintezei ca să se vadă originalitatea. De altfel, momentele sinteză-originalitate nu se pot simplu disocia, se pot disocia doar treptele premergătoare sintezei, care se fac vizibile în unele culturi, ele purtând nume echivoce, de bastarzi (cultura mozarabă în Spania, cultura chino-niponă în Japonia sec.VII-XI, cultura slavo-română în sec.XIV-XVI, la români). Din clipa în care o cultură se emancipează, din clipa în care se autonomizează marile epoci, componentele sintezei, de mult asimilate lăuntric, devin indiscernabile sau se fac vizibile în urma unui laborios examen retrospectiv care ţine de morfologie. Câtă înrâurire elină, cât ferment arab şi cât creştinism se mai află în Renaştere? Cât elan gotic, câtă masivitate constantinopolitană, câtă graţie caucaziană se mai pot izola ca atare, în arhitectura izbitor de originală a secolului al XV-lea moldovenesc? Dacă numim sinteza capacitate de transfigurare, dacă îi restituim funcţia interioară catalitică, neacordându-i nici un prestigiu în sine, vom observa că cultura română se include firesc culturilor europene, culturi care cunosc o uriaşă capacitate de asimilare şi transfigurare ce le asigură, cel puţin în expresia occidentală, un năvalnic dinamism. Dinamismul este esenţial pentru orice cultură mare: în văpaia creaţiei se aruncă tot, cele mai eterogene şi divergente elemente care pot întreţine combustia, aportul insolit fiind salutar în măsura în care provoacă arderi mai rapide, potenţând flacăra originalităţii până la absolut. Prin dezbaterea în legătură cu sinteza, cultura română a deplasat din nou chestiunea, din interior în exterior. Devine astfel limpede că unicitatea nu se poate asigura prin afirmarea sintezei.
Am pornit de la sinteză, ultimul element, când ar fi trebuit să începem cu primul: spaţiul, apoi timpul, analiza lor. Acesta a fost în secolul al XVII-lea un spaţiu damnat, ne-a asigurat o unicitate tragică, acelaşi spaţiu ne asigură o unicitate pozitivă, în secolul al XX-lea, prin rolul de pivot care i se atribuie. Funcţia de sinteză e subalternă rolului de spaţiu pivot, decurge deci din acesta. Ne-ar reveni, în consecinţă, funcţia de a mijloci dialogul între civilizaţii şi culturi polare, între nord şi sud, între Orient şi Occident, deci din nou un rol unic. E oare sigur, ne întrebăm, că noi, numai noi, punem monopol acestui dialog, asigurându-ne rolul de mijlocitori? Să extindem însă perspectivele şi să evaluăm şi alte spaţii care şi-ar putea revendica, pe drept, rolul de mijlocitor, în acest caz de ce nu ar reveni un asemenea rol şi spaniolilor, să spunem, care sunt – sangvin şi lingvistic – o expresie a fuziunii Orient-Occident, care au obligat Occidentul să se reîntâlnească cu sursele sale eline, prin filieră arabă, care au obligat Orientul să primească, după Reconquista, primul fior dinamic Occidental! Şi de ce, să spunem, sărind într-un alt colţ al continentului, acest rol n-ar reveni, de fapt şi de drept, grecilor, acelor greci care au realizat – primii! – fuziunea cu Orientul, în perioada prehomerică, în perioada elenistică, în perioada bizantină, în perioada otomană, de fapt permanent! Şi de ce, – caz extrem – nu şi-ar rezerva această misiune cei cu drepturile cele mai adevărate, cei care au plantat direct, prin etnie, în centrul.şi în coastele Europei, mesajul viu al Asiei, migratorii! Şamanismul ca fenomen religios îl cunosc în Europa doar ungurii şi finlandezii, bulgarii – atunci când ignoră originea slavă, când nu-şi arogă o ascendenţă tracică – se revendică din sursa lor turanică; tustrele naţiile au dat figuri mari în orientalistică lumii, interesul acestora pentru Orient fiind stimulat direct prin „căutarea originilor!“. Iar dacă ar fi să punem punct acestei negaţii, de ce acest rol n-ar reveni ruşilor, înfăptuind sangvin şi cultural o experienţă similară spaniolilor, autori ai unui baroc care rivalizează cu barocul hispanic, deţinători ai unor contraste psiho-mentale care nu se pot explica decât prin fuziunea incompletă Orient-Occident, deţinători a două continente (ca suprafaţă), posesori ai fenomenului originar asiatic, la ei acasă. Dar dacă funcţia de mijlocitor înseamnă trecerea unor valori prin (un spaţiu), spre (nişte spaţii), indiferent în ce sens, de ce nu ne-am opri asupra rolului de filtru al culturii engleze care „descoperă“ valorile Indiei şi le transferă Europei, care transferă Asiei valorile europene, care transferă aceleaşi valori europene spre Lumea nouă. Sărind într-un alt spaţiu, n-a deţinut oare Caucazul, mai curând decât Peloponezul sau Carpaţii, locul de placă turnantă între trei lumi? Nu acelaşi loc şi-l poate atribui Tibetul, ca podiş al lumii între lumi? Extinzând perspective, nu sunt oare civilizaţii de tranziţie, civilizaţiile indochineze, cu rolul lor de filtru între civilizaţiile galbene şi cele indoeuropene? Nu-şi pot oare atribui rolul de filtru civilizaţiile insulare, circumpacifice, între lumea asiatică şi cea sud-americană? Oare deţin un alt rol, decât acela de liant, civilizaţiile arctice, care leagă organic cele trei lumi – albă, galbenă, nord-americană – peste Polul Nord?…
Întreaga chestiune a unui loc favorizant – obsesia culturilor occidentale! – se pune din perspectiva unei lumi finite, o lume care îşi afirmă succesiv orgoliul supremaţiei prin existenţa unor centre, care respinge restul la margine, care lasă restului (restul lumii!) şansa de a se supune centrului existent sau de a rămâne la margine. Ca şi în ceea ce priveşte originalitatea, românii ar trebui să cunoască orgoliul nu al unui spaţiu, al mijlocirii, ci al spaţiului nemijlocit al culturii lor dacice.
Revenind la o altă negaţie, cea istorică, este oare real să presupunem că românii au cumulat în istoria lor trecută toatecatastrofele posibile, fapt din care ar decurge fie unicitatea tragică (afirmată în secolul al XVII-lea), fie miracolul supravieţuirii (afirmat de secolul XX)? Românii debutează, într-adevăr, printr-un lung preambul de anistorie, în care rămân până în secolul al XlV-lea, când, mai târziu decât toţi vecinii lor, izbutesc să întemeieze primele formaţiuni statale. Dar ei n-au fost singurii din Europa în această situaţie, şi nici singurii din lume. Cu anistoria, deci cu istoria mitică, au lucrat toate popoarele, foarte multe până în secolul XX, avantajul, sau dezavantajul de a intra mai târziu în istorie, fiind compensat – dacă poate fi compensat – prin febra istorică a afirmării. Această febră nu diferă calitativ de a celorlalţi şi se exprimă prin acte de aceeaşi natură. Începând din secolul al XlV-lea românii fac la rându-le istorie majoră, mai mult, faţă de ceilalţi sud-est europeni ei îşi cuceresc avantajul de a-şi menţine o neîntreruptă viaţă statală, pe care o desăvârşesc în forma statului unitar centralizat, în ecolele XIX şi XX. Ei n-au un ev mediu timpuriu glorios, ei nu participă la cruciade, ei nu se avântă în călătoriile Renaşterii, în schimb ei duc greul unei epopei obscure, lupta antiotomană, care întârzie cu două secole asedierea Vienei de către turci, deci cucerirea Occidentului de către sultani. Până la apariţia Rusiei lui Petru, ei ţin locul acestei forţe, în răsăritul european, fără a deţine o forţă numerică şi militară echivalentă, compensând carenţa prin strategie, prin ştiinţa de a folosi opoziţiile politice ireductibile într-un chip avantajos, până la deplina emancipare. Cele două momente din construcţia statului lor modern (unirea din 1859 şi unirea din 1918) reprezintă o culme de gândire şi promptitudine politică, o soluţie istorică ce se va releva ca schemă şi în alte colţuri ale lumii, în epoca de disoluţie a imperialismului şi de emancipare naţională. încheind acest punct putem spune că ivirea românilor în istorie nu e o enigmă (formarea lor ca popor nu diferă de formarea altor popoare europene), existenţa lor nu e un miracol, lor nefiindu-le aprioric rezervate nici toate avantajele, nici toate catastrofele.
Nici limba, ca să mai parcurgem o altă negaţie, nu are o situaţie diferită de a altor limbi. Savantul suedez Alf Lombard socotea limba română, subliniindu-i expres importanţa, drept „cel deal patrulea picior al mesei pentru edificiul romanisticii“, ceea ce ar însemna că fără aportul cunoaşterii limbii române întreaga filologie romanică s-ar nărui. Descoperirea suedeză pune din nou în cauză unicitatea, contrabalansată însă de un factor contrar, egal de puternic: necunoaşterea internaţională a acestei limbi. Are însă o limbă, în sine, facultatea de a crea sau de a nu crea cultură, reprezintă limba o şansă specială sau un blestem pentru purtătorii ei? Egipteana Imperiului de Mijloc, asiriana, limba mayasă sunt tot atâtea enigme ca sonoritatea, deşi în aceste limbi s-au scris opere de seamă, opere care există pentru conştiinţa lumii, doar prin traducere, prin transferul conţinutului lor în alte limbi. Limba dacilor n-ar fi avut altă soartă, dacă dacii s-ar fi exprimat prin opere scrise. Bariera limbii e deci o iluzie, atâta vreme cât orice limbă poate primi fără pierderi capodoperele scrise în alte limbi, putând oferi virtual capodopere. Adevărul acesta îl ştiu toţi traducătorii cărţilor sacre, în începutul literaturilor naţionale, cum şi toţi autorii de cărţi savante scrise iniţial în alte limbi decât cele vernaculare, adică profane. Românii nu fac excepţie. Până în momentul când îşi folosesc limba ca instrument de literatură, ei utilizează cu virtuozitate alte limbi – slavona, latina, greaca –, iar Olahus, Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir reprezintă precedentele cele mai ilustre. Există un ireductibil al limbii române, un registru de sublim sau obscuritate netransferabil în alte limbi? Dacă da, atunci s-ar întemeia un regim al incomunicabilului, al incomprehensibilului, care ar pune orice limbă, inclusiv limba română, sub semnul inutilităţii. Dar e limpede că nu, de vreme ce textele cele mai ermetice pot fi transpuse dintr-o limbă în alta, dacă nu prin formaţiuni absolut similare (omoloage), măcar prin formaţiuni paralele (analoage). (Col (R) Florin Gulianu).
Actualitate
Garda de Coastă a SUA, pe drumul unei modernizări fără precedent: Miliarde investite în flota viitorului
Garda de Coastă a Statelor Unite se pregătește pentru o transformare monumentală, alimentată de o infuzie masivă de capital de 25 de miliarde de dolari provenind din recenta lege de reconciliere a cheltuielilor. Noul comandant, amiralul Kevin Lunday, proaspăt învestit în funcție, a subliniat ambiția de a „supraîncărca” capacitățile forței, cu planuri concrete pentru extinderea flotei de spărgătoare de gheață construite pe teritoriul american și o retragere accelerată a elicopterelor MH-65 Dolphin.
Infuzia de capital și viziunea strategică
„Supraîncărcare este exact cuvântul potrivit,” a declarat amiralul Lunday în fața parlamentarilor. „Acesta este motorul succesului programului ‘Force Design 2028’… și mută oamenii mai aproape de liniile frontului pentru a eficientiza și a crea o ‘superautostradă’ de achiziții și contractare.” Lunday, care a preluat comanda ca al 28-lea șef al Gărzii de Coastă a SUA pe 15 ianuarie, și-a prezentat viziunea în cadrul Subcomitetului pentru Garda de Coastă, Afaceri Maritime și Pescuit al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, răspunzând la o serie de întrebări, inclusiv cele referitoare la tipurile de spărgătoare de gheață.
Revoluția spărgătoarelor de gheață: Prioritate națională
În centrul acestei modernizări stă o ambiție navală considerabilă: o flotă de 11 noi spărgătoare de gheață. Până în prezent, șase contracte pentru noi nave de securitate arctice de tip mediu (Arctic Security Cutters – ASC) au fost deja atribuite, dintre care două urmează să fie construite în Finlanda și până la patru, pe teritoriul Statelor Unite. Cu toate acestea, atenția se îndreaptă acum spre celelalte cinci vase rămase, care ar putea fi o combinație de ASC-uri și variante mai ușoare, cu o cerință fermă ca acestea să fie construite integral în SUA. „Lucrăm la atribuirea de contracte suplimentare pentru încă cinci, care vor aduce mai multă construcție navală în șantierele navale americane și vor consolida baza industrială a Americii,” a subliniat Lunday. Oficialii analizează intens feedback-ul din industrie privind ambele variante (ușoară și medie) pentru a elabora un plan de achiziții. „Nu avem încă o defalcare specifică a numărului de nave pentru fiecare variantă,” a adăugat comandantul.
Alaska, un nou punct strategic pe harta maritimă
Un aspect cheie al planurilor viitoare îl reprezintă potențiala bază permanentă a spărgătoarelor de gheață în Alaska. Senatorul Dan Sullivan, președintele subcomitetului, a insistat pe acest subiect, iar amiralul Lunday a confirmat că echipa sa analizează opțiunile, indicând că până la patru dintre aceste nave ar putea fi staționate în statul arctic. „Va trebui să alocăm personalul foarte curând și va trebui să luăm decizii în consultare cu Departamentul [de Securitate Internă] și apoi în comunicare cu Congresul cu privire la deciziile de bazare acasă, iar acest lucru se va întâmpla în 2026,” a explicat comandantul. Această mișcare vine în contextul unei cereri anterioare din partea fostului președinte Donald Trump, care, anul trecut, a pledat pentru achiziționarea a până la 40 de spărgătoare de gheață în total, ca parte a unui efort pe termen lung de modernizare.
Flota aeriană la răscruce: Adio Dolphin, bun venit Jayhawk?
Pe lângă discuțiile despre nave, comitetul a abordat și planurile de modernizare a flotei de elicoptere, inclusiv posibila achiziție de aeronave MH-60 Jayhawk de la Sikorsky. Lunday a recunoscut că serviciul analizează încă ce să facă cu elicopterele mai vechi MH-65 Dolphin, fabricate de Airbus. Cu toate acestea, pare din ce în ce mai probabil ca aceste aeronave să fie retrase din serviciu mult mai devreme decât data inițială prevăzută, 2037. „Dolphin-ul este mult mai dificil de întreținut. Producătorul original de echipamente nu mai furnizează piese, așa că le eliminăm treptat… dar credem că retragerea va veni mult mai repede, având în vedere obsolescența,” a informat el membrii subcomitetului, semnalând o schimbare semnificativă în strategia aeriană a Gărzii de Coastă.
Actualitate
Alarmă roșie în spațiu: Programul american de apărare antirachetă, amenințat de eșec
Un nou raport guvernamental aruncă o umbră serioasă de îndoială asupra viitorului programului cheie al Agenției de Dezvoltare Spațială (SDA), cel care vizează crearea unei constelații de sateliți pentru avertizare și urmărire a rachetelor, pe orbita joasă a Pământului (LEO). Se pare că inițiativa, menită să protejeze împotriva amenințărilor hipersonice, riscă să rateze atât obiectivele proprii, cât și nevoile operaționale esențiale.
Deficiențe tehnologice și intârzieri cronice
Documentul, intitulat „Sateliți de Avertizare Rachetă: Agenția de Dezvoltare Spațială Ar Trebui să Fie Mai Realistică și Transparentă cu Privire la Riscurile de Livrare a Capacităților”, publicat recent de Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO), detaliază o serie de probleme. Deși analiza s-a concentrat pe „Stratul de Urmărire” (Tracking Layer) al SDA, constatările sugerează că multe dintre aceste probleme se extind la întregul efort al SDA de a construi o rețea de constelații LEO pentru Arhitectura sa Spațială Proliferată de Război (PWSA), care include și „Stratul de Transport” (Transport Layer) pentru releu de date și sisteme terestre.
GAO acuză SDA că „supraestimează maturitatea tehnologică a unor elemente critice pe care intenționează să le utilizeze.” Aceasta include navetele spațiale dezvoltate și operate de multiple companii, care, conform GAO, au necesitat modificări ce au generat „muncă suplimentară neplanificată” pentru contractori și „au adăugat la programele deja întârziate.”
Incertitudine în fața amenințărilor moderne
Poate cea mai îngrijorătoare constatare este că SDA și contractorii săi „nu au demonstrat încă dezvoltarea de trasee bidimensionale la timp, acționabile și precise pe orbită și trasee tridimensionale la sol, necesare pentru a contracara amenințările hipersonice și alte amenințări în evoluție.” Această deficiență ridică semne de întrebare serioase cu privire la capacitatea reală a sistemului de a îndeplini misiunea sa vitală.
Deși SDA raportează „atingerea unor etape inițiale” pe măsură ce avansează la fiecare doi ani cu noi variante de sateliți, numite Tranșe, GAO subliniază că aceste rapoarte „nu reflectă riscurile de program” și că agenția nu a „dezvoltat un program general sau la nivel de arhitectură” care ar permite o înțelegere mai bună a progresului real.
Miliarde investite, costuri viitoare neclare
Până în iulie 2025, raportul indică faptul că SDA a acordat contracte în valoare de 4,7 miliarde de dolari pentru 101 sateliți din Tranșele 0, 1 și 2 ale Stratului de Urmărire, către șase contractori principali: L3Harris Technologies, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, Sierra Space și SpaceX. În decembrie, agenția a emis încă patru contracte, în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari, pentru un total de 72 de sateliți din Tranșa 3, către echipe conduse de Lockheed Martin, Rocket Lab USA, Northrop Grumman și L3Harris.
Însă, raportul subliniază că sateliții din Stratul de Urmărire sunt proiectați să aibă o durată de viață de doar cinci ani, moment în care SDA va trebui să îi înlocuiască – un cost a cărui valoare nu a fost încă definită. „Departamentul Apărării (DOD) nu cunoaște costul pe ciclu de viață pentru a livra capacități de avertizare și urmărire a rachetelor, deoarece nu a creat o estimare fiabilă a costurilor,” critică GAO.
Lipsa transparenței și nevoile operatorilor în umbră
În plus, procesul de stabilire a cerințelor de către SDA este considerat netransparent, inclusiv pentru operatorii care ar trebui să utilizeze constelația Tracking Layer. „De exemplu, SDA nu colaborează suficient cu comandamentele combatante, care raportează că au o înțelegere insuficientă despre modul în care SDA definește cerințele și când, sau dacă, SDA va livra capacitățile planificate. În consecință, SDA riscă să livreze sateliți care nu corespund nevoilor luptătorilor,” se arată în raport.
Recomandări pentru o redresare urgentă
GAO a formulat șase recomandări pentru Oficiul Secretarului Forțelor Aeriene, care supraveghează achizițiile și planurile bugetare ale SDA, pentru a îmbunătăți situația:
- Asigurarea că SDA „efectuează și documentează o evaluare adaptată a maturității tehnologice pentru noile elemente tehnologice critice inserate în fiecare tranșă viitoare,” începând cu Tranșa 3.
- Asigurarea că agenția respectă procesul stabilit în statutul Consiliului său de Război („Warfighter Council”) pentru „identificarea, definirea și prioritizarea colaborativă a cerințelor.”
- Asigurarea că SDA poate urmări „între cerințele generale de avertizare și urmărire a misiunii și eforturile de dezvoltare a tranșelor.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și menține un program de rețea la nivel de arhitectură” pentru PWSA, care „să reflecte atât activitățile guvernamentale, cât și pe cele ale contractorilor.”
- Solicitarea ca agenția să impună contractorilor să furnizeze „Raportarea Datelor de Cost și Software.”
- Asigurarea că SDA „dezvoltă și stabilește estimări fiabile, bazate pe date, ale costurilor și un proces pentru actualizarea regulată a acestor estimări, care să sprijine luarea deciziilor bazate pe costuri, începând cu Tranșa 3.”
Într-o scrisoare adresată GAO din 16 decembrie, de la șeful interimar al achizițiilor spațiale al Forțelor Aeriene, generalul-maior Stephen Purdy, Pentagonul a fost de acord cu cinci dintre recomandări și a fost parțial de acord cu una, comentând că SDA respectă deja cerințele Departamentului Forțelor Aeriene privind Raportarea Datelor de Cost și Software și va continua să o facă.
SDA, în schimb, a contestat unele dintre evaluările GAO. Jennifer Elzea, purtător de cuvânt al SDA, a declarat că „Agenția de Dezvoltare Spațială apreciază timpul și atenția la detalii pe care Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală le-a acordat revizuirii pregătirii pentru livrarea Stratului de Urmărire pentru Arhitectura Spațială Proliferată de Război (PWSA). În general, SDA a fost în dezacord cu specificul multor afirmații din raport; cu toate acestea, agenția va analiza recomandările raportului pentru a determina domeniile în care am putea îmbunătăți procesul nostru, transparența și livrarea capacităților către luptători.”
Actualitate
Forța spațială redefinește supravegherea orbitală: Programul RG-XX, Refueling inovator și o nouă strategie de achiziție
Forța Spațială americană se pregătește să transforme modul în care își achiziționează și operează sateliții de supraveghere. Noul program, denumit RG-XX, care va înlocui constelația actuală GSSAP, va fi implementat printr-un proces de achiziție flexibil, de tip „la cerere”, implicând mai mulți furnizori calificați. Această abordare strategică, anunțată de colonelul Byron McClain, ofițer executiv de program pentru Space Combat Power la Space Systems Command (SSC), permite Forței Spațiale să se adapteze rapid nevoilor operaționale și constrângerilor bugetare anuale.
Achiziție „la rulou”: Flexibilitate într-un mediu incert
SSC a lansat deja o cerere de propuneri pentru un contract de tip Indefinite Delivery, Indefinite Quantity (ID/IQ), cunoscut sub numele de cod „Andromeda”, care va permite atribuirea de contracte multiple către diverși furnizori. Această flexibilitate este considerată esențială, având în vedere că numărul exact de sateliți RG-XX necesari este încă necunoscut. Cantitatea finală va depinde de costurile sistemelor individuale, de fondurile disponibile și de nevoile misiunii. Col. McClain a subliniat că această strategie de achiziție iterativă va permite Forței Spațiale să integreze noi capabilități și să răspundă evoluțiilor tehnologice sau operaționale mult mai rapid, valorificând dinamismul industriei comerciale.
Revoluția Refuelingului orbital: O premieră crucială
O caracteristică definitorie a sateliților RG-XX va fi capacitatea lor de realimentare în orbită, o premieră pentru Forța Spațială. Această inovație le va conferi o manevrabilitate superioară față de predecesorii lor GSSAP și va extinde semnificativ durata de viață operațională. Obiectivul este de a oferi un avantaj crucial în jocul tot mai complex de „ascunselea” orbitală cu puteri precum Rusia și China. McClain a declarat că această cerință de realimentare este un pas fundamental pentru a „pune bazele” unor decizii pe termen lung privind viabilitatea economică și operațională a realimentării spațiale, chiar dacă arhitectura finală a acesteia este încă în curs de definire, în parteneriat cu industria.
Sisteme terestre comune: Spre simplificare și eficiență
Un alt aspect strategic abordat este standardizarea sistemelor terestre. Pentru a evita proliferarea unor infrastructuri de comandă disparate, Forța Spațială colaborează cu Mission Delta 9, unitatea de Război Orbital a Comandamentului de Operațiuni Spațiale, pentru a dezvolta un sistem terestru comun. Există, de asemenea, posibilitatea ca RG-XX să utilizeze sisteme terestre existente sau să adapteze capabilități temporare din alte programe clasificate, o abordare menită să eficientizeze operațiunile și să reducă costurile.
O cursă contra cronometru și contra adversarilor
Deși nu există un calendar ferm pentru lansarea primilor sateliți RG-XX, Col. McClain a exprimat dorința de a avansa „cât mai repede posibil”. Selecția furnizorilor calificați sub contractul ID/IQ este așteptată până la începutul lunii martie, primele comenzi urmând să fie emise la scurt timp după aceea. Această strategie subliniază urgența cu care Forța Spațială își modernizează capabilitățile de supraveghere pentru a-și menține avantajul într-un domeniu spațial din ce în ce mai disputat.
-
Exclusivacum 4 zileVărbilău, SRL-ul „Cărbunaru & Co.”: Unde banul public e afacere de familie, cu happy hour la corupție! (II)
-
Exclusivacum 4 zileJilava: „Arhiva Neagră” a „Văduvei” și „Filmul” cu Pian care nu se mai vede! Teoroc, de la „baroneasă” la „suspectă de curățat probe” – Un blockbuster penal de neratat!
-
Exclusivacum 4 zileRăsturnare de situație la CCR: Pensiile militare, sub scut constituțional! Sindicatul Diamantul avertizează Guvernul pe tema unui „OUG” misterios
-
Exclusivacum 2 zileCircul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, Mecca Țepelor: Il Capo și marionetele, in paradisul impunității (cu BMW și lacrimi de crocodil?)
-
Exclusivacum 2 zilePenitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi
-
Exclusivacum 4 zileCIRCUL „ANTIGRINDINĂ”: CUM S-A TRANSFORMAT „SCUTUL NAȚIONAL” ÎN MAȘINA DE SPĂLAT BANI CU TENTACOLE SPRE KREMLIN ȘI OTRĂVIREA RECOLTELOR!
-
Exclusivacum 4 zilePensiile de serviciu, o himera? Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă: „România rămâne fără polițiști și militari!”



